Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Augustin Zegrean - preşedinte
Valer Dorneanu - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Simona-Maya Teodoroiu - judecător
Tudorel Toader - judecător
Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, excepţie ridicată de Vasilică Aniţa, Marin Anton, Gheorghe Vicenţiu Rădulescu şi Constantin Popescu în Dosarul nr. 7.279/2/2013 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.057D/2014. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale. CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 6 iunie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 7.279/2/2013, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Vasilică Aniţa, Marin Anton, Gheorghe Vicenţiu Rădulescu şi Constantin Popescu în cadrul soluţionării unei acţiuni în contencios administrativ având ca obiect anularea actului normativ Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012, recunoaşterea dreptului la indemnizaţia lunară reparatorie prevăzută de art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004 şi repararea pagubei create. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că dispoziţiile de lege criticate, "care prelungesc numai pentru revoluţionari starea de criză economică", sunt neconstituţionale şi solicită, în esenţă, ca, pe calea unui reviriment de jurisprudenţă a Curţii Constituţionale, să se constate neconstituţionalitatea acestora în măsura în care suprimă cu titlu definitiv dreptul la indemnizaţia reparatorie în cursul anului 2013, cum a fost suprimat şi pentru întregul an 2012. Mai arată că prin prevederile criticate se încalcă dispoziţiile Constituţiei şi cele ale Convenţiei referitoare la proprietate, deoarece dreptul la indemnizaţia reparatorie prevăzută de art. 4 alin. (4) reprezintă un "bun" aflat sub protecţia art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie, astfel cum a constatat şi Curtea Constituţională prin Decizia nr. 88/2013. De asemenea, arată că, astfel cum a fost interpretat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauzele Stec şi alţii împotriva Regatului Unit, 2006, paragrafele 53-55, şi Andrejeva împotriva Letoniei, 2009, art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie nu vizează un drept de a dobândi proprietatea în sistemul regimului de securitate socială, fiind la libera apreciere a statului de a decide cu privire la aplicarea oricărui regim de securitate socială sau de a alege tipul ori cuantumul beneficiilor pe care le acordă în oricare dintre aceste regimuri, singura condiţie impusă statului este aceea de a respecta art. 14 din Convenţie privind nediscriminarea. Astfel, odată reglementate în legea internă, criteriile şi condiţiile de acordare a indemnizaţiei constituie o obligaţie a statului de a acorda indemnizaţia persoanelor care îndeplinesc condiţiile stabilite în Legea nr. 341/2004. În ce priveşte art. 16 din Constituţie coroborat cu dispoziţiile art. 14 din Convenţie şi cu cele ale Protocolului nr. 12 la Convenţie, invocă faptul că norma de lege criticată este discriminatorie în raport cu faptul că, din cele 4 categorii de persoane nominalizate în Legea nr. 341/2004, numai cu privire la o categorie s-a luat măsura în cauză, deşi toate categoriile de persoane au fost participante la aceeaşi revoluţie, s-au supus aceloraşi riscuri în aceleaşi condiţii şi au contribuit în egală măsură la victoria Revoluţiei Române, neexistând un criteriu real de departajare. 6. Referitor la art. 53 din Constituţie, coroborat cu art. 1 alin. (5), art. 11, art. 20 şi art. 148 din Constituţie şi cu art. 18 din Convenţie, autorii excepţiei susţin că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de acesta în ce priveşte restrângerea dreptului la prestaţia socială cu titlu definitiv în anul 2013 şi apreciază că dreptul putea fi afectat în baza aspectelor financiar-bugetare invocate în preambulul ordonanţei de urgenţă numai în ce priveşte reducerea cuantumului, eşalonarea ori amânarea la plată. 7. Autorii excepţiei consideră că, astfel cum rezultă din jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, este posibil să se impună restrângeri ale exerciţiului drepturilor fundamentale, cu condiţia ca aceste restrângeri să răspundă efectiv unor obiective de interes general urmărite de Comunitate şi să nu constituie, în comparaţie cu scopul urmărit, o intervenţie disproporţionată şi intolerabilă care ar aduce atingere chiar substanţei acestor drepturi (Hotărârea din 13 aprilie 2000, Cauza C-292/97). Interesele generale ale Uniunii acoperă atât obiectivele menţionate la art. 3 din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE), cât şi alte interese protejate de dispoziţiile specifice din tratate, cum ar fi art. 4 alin. (1) din TUE, art. 35 alin. (3), art. 36 şi 346 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE). 8. Pe de altă parte, autorii excepţiei consideră că se încalcă şi dispoziţiile art. 115 alin. (4) şi (6) din Constituţie, întrucât Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 nu este motivată din punctul de vedere al urgenţei şi nu cuprinde justificarea situaţiei excepţionale care a determinat recurgerea la această modalitate de reglementare şi nici justificarea rezonabilă a alegerii numai a uneia dintre categoriile de persoane prevăzute de Legea nr. 341/2004 spre a-i fi afectate drepturile. 9. În final, autorii excepţiei susţin că reglementarea criticată nu respectă normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative cuprinse în Legea nr. 24/2000. 10. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că prevederile art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 nu contravin dispoziţiilor constituţionale, sens în care invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale. 11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 12. Guvernul consideră, în esenţă, că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale. 13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum este menţionat în încheierea de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 13 decembrie 2012, aprobată prin Legea nr. 36/2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 255 din 8 aprilie 2014, care au următorul cuprins: "Prevederile art. 15, 18, 19 şi 20 ale art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 283/2011, se aplică în mod corespunzător şi în anul 2013". Din susţinerile autorilor excepţiei de neconstituţionalitate reiese că ceea ce se critică este soluţia legislativă de prelungire în anul 2013 a suspendării acordării indemnizaţiei prevăzute la art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004, soluţie cuprinsă în conţinutul normativ al art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 cu referire la art. II art. 18 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 283/2011, lege publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 14 decembrie 2011, dispoziţii care prevăd că "În anul 2012, indemnizaţiile prevăzute la art. 4 alin. (4) din Legea recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare, nu se acordă." Prin urmare, obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 cu referire la art. II art. 18 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 283/2011. 16. Prevederile de lege criticate au avut o aplicabilitate temporară, în cursul anului 2013, însă, cu toate acestea, continuă să îşi producă efectele juridice în prezenta cauză, astfel încât, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale (a se vedea Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011), urmează a se analiza constituţionalitatea acestora. 17. Autorii excepţiei susţin că dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (3)-(5) privind statul de drept, art. 11 privind dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 15 privind universalitatea, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 20 alin. (1) referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, art. 47 privind nivelul de trai, art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi, art. 108 privind actele Guvernului, art. 115 alin. (4) şi (6) privind delegarea legislativă, art. 137 privind sistemul financiar, art. 139 alin. (1) privind stabilirea prin lege a impozitelor şi taxelor, art. 148 alin. (2) privind integrarea în Uniunea Europeană, art. 153 privind intrarea în vigoare a Constituţiei şi ale art. 44 privind dreptul de proprietate privată coroborat cu art. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind recunoaşterea drepturilor şi libertăţilor de către părţile contractante, şi art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie, referitor la protecţia proprietăţii private. De asemenea, consideră că sunt încălcate şi prevederile art. 14 privind interzicerea discriminării şi art. 18 privind restricţiile aduse drepturilor şi libertăţilor din Convenţie, precum şi ale Protocolului nr. 12 la Convenţie. Totodată, autorii excepţiei susţin încălcarea art. 2 şi art. 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE), art. 67 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE), privind respectarea drepturilor fundamentale în cadrul Uniunii, şi a următoarelor articole din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene: art. 1 privind demnitatea umană, art. 17 privind dreptul de proprietate, art. 20 privind egalitatea în faţa legii, art. 21 privind nediscriminarea, art. 25 privind drepturile persoanelor în vârstă, art. 47 privind dreptul la o cale de atac eficientă şi la un proces echitabil, art. 52 privind întinderea şi interpretarea drepturilor şi principiilor. 18. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că asupra dispoziţiilor de lege criticate - prin care s-a prelungit şi în anul 2013 măsura neacordării indemnizaţiei prevăzute la art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004 - s-a pronunţat în sensul respingerii excepţiei de neconstituţionalitate, prin Decizia nr. 244 din 29 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 467 din 25 iunie 2014, Decizia nr. 477 din 23 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 843 din 19 noiembrie 2014, sau prin Decizia nr. 709 din 27 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 21 din 12 ianuarie 2015, constatând constituţionalitatea acestora. 19. Referitor la criticile de neconstituţionalitate extrinsecă, raportate la art. 115 alin. (4) şi (5) din Constituţie, Curtea s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 554 din 17 decembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial a României, Partea I, nr. 96 din 7 februarie 2014, constatând că în preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 se arată că aceasta a fost adoptată avându-se în vedere încetarea aplicabilităţii, la data de 31 decembrie 2012, a măsurilor financiare în domeniul bugetar instituite prin Legea nr. 283/2011 şi faptul că exista riscul ca la 1 ianuarie 2013 să nu existe politici fiscale şi bugetare asumate prin programul de guvernare de către noul Guvern învestit în urma alegerilor parlamentare din data de 9 decembrie 2012. Or, neadoptarea acestor măsuri şi pentru anul 2013 ar fi determinat afectarea semnificativă a sustenabilităţii finanţelor publice, generând un impact suplimentar asupra cheltuielilor bugetare şi, respectiv, asupra deficitului bugetar de 6,8% din produsul intern brut. Totodată, Curtea a reţinut că, prin Decizia nr. 1.533 din 28 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 905 din 20 decembrie 2011, a reliefat necesitatea creării unui echilibru între interesele generale ale societăţii şi interesele particulare ale persoanelor, sens în care este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a statuat că un stat contractant, mai ales atunci când elaborează şi pune în practică o politică în materie fiscală, se bucură de o marjă largă de apreciere, cu condiţia existenţei unui "just echilibru" între cerinţele interesului general şi imperativele apărării drepturilor fundamentale ale omului (Hotărârea din 23 februarie 2006, pronunţată în Cauza Stere şi alţii împotriva României, paragraful 50). Având în vedere cele prezentate în expunerea de motive, precum şi faptul că legiuitorul trebuie să dispună, la punerea în aplicare a politicilor sale, mai ales a celor sociale şi economice, de o marjă de apreciere pentru a se pronunţa atât asupra existenţei unei probleme de interes public care necesită un act normativ, cât şi asupra alegerii modalităţilor de aplicare a acestuia (Hotărârea din 4 septembrie 2012, pronunţată în Cauza Dumitru Daniel Dumitru şi alţii împotriva României, paragraful 49), critica de neconstituţionalitate raportată la art. 115 alin. (4) din Constituţie este neîntemeiată. 20. Referitor la criticile de neconstituţionalitate intrinsecă, raportate la art. 16, art. 44, art. 47 şi art. 53 din Constituţie, prin Decizia nr. 244 din 29 aprilie 2014, paragrafele 44-49, Curtea a constatat că acestea sunt neîntemeiate, amintind jurisprudenţa sa în materie, şi anume Decizia nr. 1.576 din 7 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 32 din 16 ianuarie 2012, Decizia nr. 88 din 28 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 167 din 28 martie 2013, Decizia nr. 42 din 22 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 210 din 25 martie 2014. În esenţă, Curtea a reţinut următoarele: persoanele beneficiare ale indemnizaţiei prevăzute de art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004 se află într-o situaţie obiectiv diferită faţă de celelalte categorii de persoane beneficiare ale Legii nr. 341/2004, astfel că instituirea unui tratament juridic diferit nu poate primi semnificaţia încălcării principiului egalităţii în drepturi a cetăţenilor; reglementarea legală criticată prevede doar suspendarea plăţii indemnizaţiilor, măsură cu aplicare limitată în timp, fără a afecta însă substanţa dreptului; prevederile legale criticate nu pot fi privite ca aducând atingere dreptului constituţional la un nivel de trai decent, ci mai degrabă ca instituind un set de măsuri de adaptare la condiţiile economico-sociale existente; invocarea prevederilor constituţionale referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi nu poate fi reţinută dacă nu s-a constatat încălcarea vreunei prevederi constituţionale care consacră drepturi sau libertăţi fundamentale. 21. Cu privire la dispoziţiile art. 148 alin. (2) din Constituţie privind integrarea în Uniunea Europeană, coroborate cu dispoziţiile invocate din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, Curtea a reţinut prin Decizia nr. 244 din 29 aprilie 2014, paragraful 50, că, potrivit jurisprudenţei sale, aceste din urmă dispoziţii sunt, de principiu, aplicabile în controlul de constituţionalitate în măsura în care asigură, garantează şi dezvoltă prevederile constituţionale în materia drepturilor fundamentale, cu alte cuvinte, în măsura în care nivelul lor de protecţie este cel puţin la nivelul normelor constituţionale în domeniul drepturilor omului (în acest sens fiind şi Decizia nr. 1.237 din 6 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 785 din 24 noiembrie 2010). Prevederile invocate de autorii excepţiei din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene se referă la dreptul de proprietate, egalitatea în faţa legii şi nediscriminarea, drepturile persoanelor în vârstă, întinderea şi interpretarea drepturilor şi principiilor, iar considerentele reţinute analizează toate aceste aspecte, fiind, în consecinţă, valabile şi cu privire la aceste dispoziţii din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. 22. Întrucât criticile de neconstituţionalitate din prezenta cauză privesc aspecte similare cu cele relevate în jurisprudenţa Curţii şi având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei acesteia, considerentele şi soluţiile deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 23. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate referitoare la art. 15 privind universalitatea, Curtea reţine că şi aceasta este neîntemeiată, deoarece, aşa cum a arătat în jurisprudenţa sa, de exemplu prin Decizia nr. 193 din 2 aprilie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 10 iulie 2013, indemnizaţia de revoluţionar are un caracter reparatoriu, iar legiuitorul are deplina competenţă de a stabili condiţiile şi criteriile de acordare a acesteia, în temeiul art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală. 24. Referitor la încălcarea art. 115 alin. (6) din Constituţie, prin faptul că dispoziţiile criticate afectează drepturi şi libertăţi fundamentale, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată, deoarece, aşa cum s-a reţinut mai sus, dispoziţiile criticate - prin care se prelungeşte măsura neplăţii indemnizaţiilor lunare reparatorii prevăzute de art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004 şi în anul 2013 - nu afectează drepturile sau libertăţile fundamentale. 25. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate raportate la dispoziţiile art. 1 alin. (3)-(5), art. 11 şi art. 20 din Constituţie, nici acestea nu pot fi primite, pentru aceleaşi argumente ca cele prezentate mai sus. 26. Cât priveşte dispoziţiile art. 1 referitor la demnitatea umană şi art. 47 privind dreptul la o cale de atac eficientă şi la un proces echitabil din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, precum şi dispoziţiile constituţionale ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, art. 108 privind actele Guvernului, art. 137 privind sistemul financiar, art. 139 alin. (1) privind stabilirea prin lege a impozitelor şi taxelor şi art. 153 privind intrarea în vigoare a Constituţiei, Curtea constată că acestea nu au incidenţă în cauza de faţă. 27. În final, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 314 din 5 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 538 din 21 iulie 2014, a precizat că măsura suspendării anuale a plăţii drepturilor prevăzute de art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004, măsură adoptată deja pentru trei ani consecutivi, 2012, 2013 şi 2014, nu poate fi repetată sine die, caz în care ar putea afecta proporţionalitatea acesteia. Totodată, Curtea reţine că, începând cu luna ianuarie 2015, potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 95/2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 969 din 30 decembrie 2014, şi Ordonanţei Guvernului nr. 1/2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 44 din 19 ianuarie 2015, s-au modificat prevederile art. 3 şi art. 4 din Legea nr. 341/2004, care stabileau categoriile de titluri ce se pot acorda luptătorilor pentru victoria Revoluţiei din Decembrie 1989 şi drepturile corespondente deţinerii acestor titluri (introducându-se un nou titlu, Luptător cu Rol Determinant), iar noul conţinut normativ al art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004 prevede acordarea unei indemnizaţii de gratitudine lunară începând cu anul 2015. 28. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Vasilică Aniţa, Marin Anton, Gheorghe Vicenţiu Rădulescu şi Constantin Popescu în Dosarul nr. 7.279/2/2013 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, cu referire la art. II art. 18 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 19 martie 2015. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Ioana Marilena Chiorean -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
