Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 173 din 12 iunie 2002 referitoare la constitutionalitatea Legii pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 102/2001 privind modificarea si completarea Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 si ale Legii nr. 169/1997 , precum si modificarea si completarea Legii nr. 18/1991 , republicata
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 492 din 9 iulie 2002
Curtea Constituţionalã a fost sesizatã, în temeiul dispoziţiilor art. 144 lit. a) din Constituţie, la data de 22 mai 2002, de 55 de deputaţi, în vederea declansarii controlului de constitutionalitate asupra Legii pentru aprobarea <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 102/2001 privind modificarea şi completarea <>Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor <>Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale <>Legii nr. 169/1997 , precum şi modificarea şi completarea <>Legii nr. 18/1991 , republicatã.
Potrivit tabelului cuprinzând semnãturile autorilor sesizãrii de neconstituţionalitate, cei 55 de deputaţi sunt urmãtorii: Marin Anton, George Crin Laurentiu Antonescu, Andrei Ioan Chiliman, Viorel-Gheorghe Coifan, Victor Paul Dobre, Ovidiu-Virgil Draganescu, Liviu Iuliu Dragos, Valeriu Gheorghe, Titu-Niculae Gheorghiof, Puiu Hasotti, Anton Ionescu, Ion Luchian, Catalin Micula, Monica Octavia Musca, Gheorghe-Eugen Nicolaescu, Dinu Patriciu, Napoleon Pop, Cornel Popa, Grigore Dorin Popescu, Calin Popescu Tariceanu, Dan Radu Rusanu, Nini Sapunaru, Dan Coriolan Simedru, Cornel Stirbet, Valeriu Stoica, Radu Stroe, Gheorghe Albu, Mihai Baciu, Gheorghe Barbu, Radu Mircea Berceanu, Anca Daniela Boagiu, Emil Boc, Vasile Bran, Costica Canacheu, Ion Cirstoiu, Teodor Cladovan, Sorin Frunzaverde, Paula Maria Ivanescu, Victor Sorin Lepsa, Mircea Man, Alexandru-Liviu Mera, Nicolae Nan, Gheorghe-Liviu Negoita, Bogdan Nicolae Niculescu-Duvaz, Vasile Nistor, Ioan Oltean, Ioan Onisei, Alexandru Peres, Ştefan-Marian Popescu-Bejat, Romeo-Marius Raicu, Alecu Sandu, Alexandru Sassu, Mihai Stanisoara, Mircea Nicu Toader şi Adriean Videanu.
Sesizarea a fost înregistratã la Curtea Constituţionalã sub nr. 2.186 din 22 mai 2002, formând obiectul Dosarului nr. 255A/2002.
Prin aceasta sesizare se solicita Curţii Constituţionale sa constate ca dispoziţiile Legii pentru aprobarea <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 102/2001 privind modificarea şi completarea <>Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor <>Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale <>Legii nr. 169/1997 , precum şi modificarea şi completarea <>Legii nr. 18/1991 , republicatã, sunt neconstituţionale pentru urmãtoarele motive:
I. Dispoziţiile <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 102/2001 modifica o lege organicã, ceea ce contravine art. 114 alin. (1) din Constituţie, potrivit cãruia: "Parlamentul poate adopta o lege specialã de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice". Guvernul nu îşi poate aroga aceasta prerogativa atâta timp cat nu a existat urgenta sau caz excepţional. În acest sens se arata ca ordonanta de urgenta a fost dezbatuta în anul 2002. Regulamentul de aplicare a fost adoptat de Guvern în data de 17 decembrie 2001. Ordonanta nu a avut nici o aplicare în teritoriu. Asa fiind, nu este posibil ca Guvernul sa reglementeze la nivel de lege şi tot el sa reglementeze modul de aplicare a textului.
II. "Potrivit <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 102/2001 , art. I punctul 7, alin. (1^1), modificat prin Legea de aprobare a ordonanţei de urgenta a Guvernului, art. I, punctul 3, prin <>art. 6 al Legii nr. 1/2000 , în noua formulare, se introduce o discriminare între reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenurile forestiere şi, respectiv, cele agricole", în sensul ca "la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole se admite proba cu martori, în timp ce la reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenurile forestiere aceasta proba este respinsã". Se considera ca prin aceasta reglementare s-au creat regimuri juridice distincte şi discriminatorii, ceea ce reprezintã o încãlcare a principiului constituţional al egalitãţii cetãţenilor în fata legii, consacrat prin art. 16 alin. (1) din Constituţie, dat fiind ca în ambele cazuri este vorba de aceeaşi situaţie juridicã. De aceea distincţia dintre cele doua tipuri de terenuri este pur tehnica, fãrã relevanta pe plan juridic. Mai mult decât atât, dispoziţiile legate criticate infrang prevederile art. 21 alin. (1) şi (2) din Constituţie, deoarece "eliminarea probei cu martori, în condiţiile în care exproprierea din anii comunismului s-a fãcut în maniera violenta şi lipsitã de respect fata de orice forme juridice", pune cetãţeanul în imposibilitatea de a beneficia de accesul liber la justiţie, iar aceasta piedica în calea recuperãrii drepturilor în justiţie nu poate fi acceptatã.
III. "Potrivit <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 102/2001 , art. I pct. 42, aprobat şi parţial modificat prin Legea de aprobare a ordonanţei de urgenta", se instituie prin lege "o serie de limitãri ale dreptului de dispoziţie, prin acte între vii şi mortis causa asupra dreptului de proprietate redobândit potrivit prevederilor legii", dupã cum urmeazã:
1. Prin <>art. I pct. 42 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 102/2001 se introduce la <>art. 28 din Legea nr. 1/2000 alin. (6), conform cãruia "în cazul dizolvãrii formei asociative suprafeţele de teren forestier respective revin în proprietatea statului şi în folosinta consiliului local respectiv". Aceasta prevedere incalca dreptul de proprietate al membrilor formelor asociative respective (composesorate, obsti etc.), drept care este recunoscut şi reconstituit în urma nationalizarii abuzive realizate de regimul comunist, iar nu "constituit prin gratia legiuitorului de azi, şi de aceea acest legislator nu are dreptul de a restrânge atributele acestui drept de proprietate". Se susţine ca este vorba de o expropriere care incalca prevederile art. 41 alin. (3) din Constituţia României, lipsind elementul de utilitate publica, precum şi orice forma de justa şi prealabilã despãgubire. Se considera, de asemenea, ca dispoziţia criticata contravine şi prevederilor art. 41 alin. (1) şi (2) din Constituţie, referitoare la garantarea dreptului de proprietate şi ocrotirea proprietãţii private, precum şi celor ale art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţia europeanã a drepturilor omului.
2. Prin dispoziţiile <>art. 28 alin. (7) din Legea nr. 1/2000 , introdus prin <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 102/2001 , care conditioneaza transmiterea mortis causa a dreptului de proprietate de existenta moştenitorilor legali, se incalca art. 42 din Constituţie, care garanteazã dreptul la moştenire. De asemenea, se incalca prevederile art. 41 din Constituţie, întrucât se ingradeste dreptul de dispoziţie al proprietarului în cazul actelor mortis causa.
3. Prin Legea pentru aprobarea <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 102/2001 se introduce în <>Legea nr. 1/2000 alin. (8) al art. 28, care prevede ca "membrii formelor asociative nu pot instraina propriile cote-pãrţi unor persoane din afarã acestora". Se considera ca astfel se incalca art. 41 alin. (1) din Constituţie, prin "restrangerea abuzivã a dreptului de dispoziţie al proprietarului, de aceasta data în cazul actelor între vii".
IV. Se considera ca pct. 1 al <>art. I din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 102/2001 , prin renunţarea la dispoziţia imperativa "a vechiului amplasament", contravine art. 41 alin. (1) din Constituţie şi art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, ratificat de România prin Legea nr. 30 din 18 mai 1994, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 135 din 31 mai 1994. Aceasta deoarece "nici o ratiune nu exista pentru a impiedica restituirea terenului funciar atunci când acesta exista. Interpretarea textelor garantand dreptul de proprietate se face prin prisma Rezoluţiei 1.123 din aprilie 1997 a Consiliului Europei". Se susţine, de asemenea, ca se pot acorda despãgubiri numai în lipsa bunului, când acesta şi-a schimbat destinaţia.
V. <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 102/2001 are caracter retroactiv, deoarece pana la apariţia ordonanţei comisiile de fond funciar au aprobat cererile proprietarilor în proporţie de 90% şi o parte din aceştia au fost puşi deja în posesie. Întrucât dreptul de proprietate s-a nãscut prin aprobarea cererilor de cãtre comisiile judeţene de punere în posesie, revenirea asupra aprobãrilor emise ar perturba grav relaţiile de proprietate.
VI. Dispoziţiile legale criticate, care fac trimiterea la despãgubiri, contravin prevederilor art. 137 alin. (5) din Constituţie, deoarece nu se indica sursa de finanţare, iar starea economiei face imposibila plata despãgubirilor.
VII. Pct. 2 al <>art. I din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 102/2001 infrange principiul liberului acces la justiţie. Terenurile forestiere, care au fost ocupate de stat fãrã nici o lege, deci fãrã titlu, în absenta unei legi de trecere în proprietatea statului, "nu pot fi nici înscrisuri emise dupã 1945 care sa urmeze preluarea terenurilor forestiere. Înscrisurile datand anterior rãzboiului nu sunt recunoscute de comisiile locale".
VIII. Pct. 6 al art. I din ordonanta menţionatã incalca dispoziţiile art. 41 alin. (2) din Constituţie, cãci, "deşi statul a folosit timp de 60 de ani terenul preluat abuziv", nici o dispoziţie legalã nu prevede obligarea sa "la plata despãgubirilor pentru viile, livezile, acumularile de ape, prin investiţiile proprietarului".
IX. Pct. 11 "incalca dreptul de proprietate prin nerecunoasterea dreptului de proprietate în formele existente la data preluãrii bunului. Reglementarea unor condiţii diferite pentru reconstituirea dreptului de proprietate, altele decât cele care existau în 1945, blocheaza practic posibilitatea retrocedarii".
X. Se apreciazã ca dispoziţiile art. I pct. 13 alin. (2^4) din legea criticata pentru neconstituţionalitate sunt confuze. "Nu pot fi atribuite terenuri din proprietatea unor comune altor comune. Nu este o lege de improprietarire. Textul va genera conflicte sociale. Dacã statul doreşte sa facã improprietariri, o poate face din terenurile proprii..."
XI. Autorii considera ca trecerea în proprietatea publica a unor terenuri prin legea de retrocedare, iar nu prin expropriere contravine art. 41 din Constituţie.
XII. În fine, se susţine ca dispoziţiile legii criticate infrang principiul egalitãţii între cetãţeni, consfintit la art. 4 din Constituţie, acestea fiind redactate "în spiritul luptei de clasa".
În concluzie, autorii sesizãrii solicita sa se constate neconstituţionalitatea Legii pentru aprobarea <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 102/2001 privind modificarea şi completarea <>Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor <>Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale <>Legii nr. 169/1997 , precum şi modificarea şi completarea <>Legii nr. 18/1991 , republicatã, pentru încãlcarea prevederilor art. 139 alin. (4) din Constituţie.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sesizarea de neconstituţionalitate a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a prezenta în scris punctele lor de vedere.
În punctul de vedere al preşedintelui Senatului se arata, în esenta, urmãtoarele:
I. Cu privire la susţinerea ca <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 102/2001 a fost emisã cu încãlcarea dispoziţiilor art. 114 alin. (1) din Constituţie:
Autorii sesizãrii confunda regimul constituţional al ordonanţelor Guvernului, reglementat prin dispoziţiile art. 114 din Legea fundamentalã, fãrã sa ţinã seama de faptul ca, "pentru ordonanta de urgenta, nu se distinge carei categorii de lege - ordinarã sau organicã - aparţine reglementarea"; cazurile excepţionale au în vedere relaţiile sociale importante care, de regula, aparţin domeniului legii organice, iar în speta urgenta consta în "necesitatea de a stavili de îndatã unele efecte aberante ale textelor abrogate, modificate şi completate prin dispoziţiile <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 102/2001 ".
II. Cu privire la critica ce vizeazã dispoziţiile alin. (1^1) al <>art. 6 din Legea nr. 1/2000 , astfel cum a fost modificat prin Legea pentru aprobarea <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 102/2001 (art. I pct. 3), se arata ca administrarea de probe este admisã de lege în raport cu obiectul probator şi cu cel dovedit, iar "cetãţenii" nu sunt mijloace de proba. În conceptia legii proba cu înscrisuri este obligatorie, pentru ca exista o evidenta "a suprafeţelor forestiere, cadastrale ale acestora, la toate unitãţile şi unde exista acte preconcepute, nu se admite proba cu martori, altfel, perturbarea ar fi foarte grava - asa cum a rezultat din precedenta reglementare care admitea orice mijloc de dovada". Se mai arata ca, de altfel, admisibilitatea unei probe tine de legiferare, iar nu de neconstituţionalitate.
III. Cu privire la critica de neconstituţionalitate referitoare la neconstituţionalitatea limitãrii dreptului de dispoziţie prin acte între vii şi mortis causa:
Se considera ca susţinerile autorilor sesizãrii sunt neintemeiate, deoarece limitele dreptului de dispoziţie, impuse prin lege, sunt date de ratiuni istorice, având în vedere ca fostele forme de coproprietate asupra terenurilor forestiere, care îşi au sorgintea în epoca feudala, "erau depasite, anacronice şi necompatibile cu modurile moderne de sustinere a activitãţii forestiere", motive pentru care astfel de terenuri nu au fãcut obiectul reglementãrii prin <>Legea nr. 18/1991 . Iniţial aceste forme de proprietate au avut ca scop ocrotirea intereselor generale şi curente ale populaţiei din zona, folosinta fiind perpetuata prin obiceiul locului, şi, prin urmare, se impune sa fie reconstituita tot folosinta. În aceasta lumina, susţinerile autorilor sesizãrii sunt "antieconomice şi perturbatoare a fondului naţional unic şi de domeniul public al pãdurilor".
IV. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate privind modificarea conceptiei vechiului amplasament, se apreciazã ca sesizarea nu are în vedere realizarea unor investiţii importante şi variate, cum ar fi sistematizari, amenajãri, plantaţii.
V. Cu privire la criticile referitoare la caracterul retroactiv al dispoziţiilor criticate:
<>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 102/2001 nu are caracter retroactiv, deoarece aceasta "pe fondul reglementãrii ei este sub condiţie - şi anume sub condiţia aprobãrii de cãtre Parlament - care o poate respinge sau aproba cu sau fãrã modificãri. Condiţia - ca modalitate a actului juridic - se poate realiza fie extinctiv, fie confirmativ, cu efectele corespunzãtoare".
VI. Referitor la critica privind acordarea de despãgubiri:
Neindicarea sursei de finanţare pentru despãgubiri nu constituie un motiv de neconstituţionalitate, deoarece "modalitãţile de rezolvare, fie în natura, fie în echivalent, se stabilesc prin lege şi se executa conform normelor de executare".
Criticile formulate prin sesizare la pct. VII, VIII, IX, X, XI şi XII:
Se considera ca toate aceste sustineri reprezintã doar nemultumiri cu privire la modul de legiferare, ceea ce, desigur, nu înseamnã neconstituţionalitate.
În punctul de vedere al preşedintelui Camerei Deputaţilor se susţin, în esenta, urmãtoarele:
I. Referitor la aprecierea autorilor sesizãrii, în sensul ca <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 102/2001 incalca dispoziţiile art. 114 alin. (1) din Constituţie, deoarece modifica o lege organicã:
Prin art. 114 alin. (4) teza întâi din Constituţie legiuitorul constituant care "a abilitat Guvernul sa emita ordonanţe de urgenta" nu a definit sintagma <<caz excepţional>> aplicabilã acestei situaţii, însã Parlamentul şi Curtea Constituţionalã au competenta legalã sa aprecizeze cu privire la existenta situaţiei excepţionale care a determinat Guvernul sa adopte o ordonanta de urgenta. Prin urmare, Parlamentul poate respinge ordonanta de urgenta emisã cu nerespectarea prevederilor art. 114 alin. (4) din Constituţie şi, mai mult, poate, dupã caz, sa reglementeze prin lege acel domeniu. Se arata ca, în privinta <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 102/2001 , cele doua Camere ale Parlamentului au adoptat Legea pentru aprobarea acestei ordonanţe.
Cu privire la domeniul de reglementare al ordonanţelor de urgenta se arata ca, potrivit practicii Curţii Constituţionale, "acestea pot reglementa în domeniul legilor organice, dat fiind cazul excepţional care le justifica, spre deosebire de ordonanţele simple, emise în temeiul unei legi de abilitare, cu respectarea prevederilor art. 114 alin. (1)-(3) din legea fundamentalã". Necesitatea modificãrii urgente a unor prevederi ale <>Legii nr. 1/2000 a fost impusa de acordurile încheiate de Uniunea Europeanã cu statul roman, prin care acesta din urma şi-a asumat obligaţia de a finaliza, pana la sfârşitul anului în curs, procesul de restituire a proprietãţilor agricole şi forestiere. Modificãrile introduse în <>Legea nr. 1/2000 au vizat în principal:
- reglementarea situaţiei juridice a terenurilor pe care se afla bazine piscicole, precum şi a terenurilor amenajate ca sere sau plantaţii de hamei în funcţiune, pentru care restituirea se face pe un alt amplasament sau, în condiţiile legii, se acorda despãgubiri;
- mãsuri pentru protejarea terenurilor agricole care existau în anul 1945, precum şi a celor rezultate ulterior din lucrãri de îmbunãtãţiri funciare;
- reglementarea modalitãţilor de constituire a formelor asociative pentru terenurile forestiere;
- înscrierea unor prevederi referitoare la cazurile în care terenul de pe vechiul amplasament solicitat are o alta destinaţie decât cea prevãzutã în actele de proprietate.
Referitor la critica potrivit cãreia "nu este posibil ca Guvernul sa reglementeze la nivel de lege şi tot el sa reglementeze modul de aplicare a textului", se arata ca Guvernul poate adopta hotãrâri sau ordonanţe potrivit art. 107 alin. (1) din Constituţie. Guvernul are competenta legislativã numai în temeiul unei legi speciale de abilitare (cu respectarea limitelor şi a condiţiilor prevãzute de aceasta) sau în situaţii excepţionale, potrivit art. 114 alin. (4) din Constituţie.
În ceea ce priveşte hotãrârile, acestea se emit pentru organizarea executãrii legilor, în conformitate cu alin. (2) al art. 107 din Legea fundamentalã. Potrivit doctrinei de specialitate, hotãrârea reprezintã actul prin care Guvernul îşi exercita competenta constituţionalã prevãzutã la art. 101 alin. (1) din Constituţie privind conducerea generalã a administraţiei publice şi intervine în orice domeniu, ramura sau sector de activitate, deoarece Guvernul are o competenta materialã generalã.
II. Cu privire la critica ce vizeazã dispoziţiile alin. (1^1) al <>art. 6 din Legea nr. 1/2000 , astfel cum a fost modificat prin Legea pentru aprobarea <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 102/2001 (art. I pct. 3):
Referitor la neconstituţionalitatea dispoziţiilor alin. (1^1) al art. 6, se apreciazã ca acestea nu contravin prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, care garanteazã egalitatea cetãţenilor în fata legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri. Prin conţinutul lor prevederile acestui articol trebuie interpretate în strânsã legatura cu dispoziţiile art. 4 alin. (2) din Constituţie, care determina criteriile nediscriminarii. "Principiul egalitãţii în drepturi, pe de o parte, înseamnã reglementare unitarã şi tratament nediscriminatoriu pentru situaţii identice, iar, pe de alta parte, presupune un drept la diferentiere."
Se considera ca dispoziţia legalã criticata nu contravine prevederilor art. 21 din Constituţie, care consacra accesul liber la justiţie. În concordanta cu dispoziţiile acestui articol, oricare persoana poate inainta autoritãţilor judecãtoreşti cereri pentru apãrarea drepturilor, libertãţilor şi a intereselor sale legitime. Potrivit art. 125 alin. (3) din Constituţie, procedura de judecata se stabileşte prin lege. Ca urmare, admiterea exclusiva a probelor cu înscrisuri în vederea reconstituirii dreptului de proprietate pentru terenurile forestiere, ca o excepţie de la regula administrãrii probelor în dreptul civil, constituie un aspect procedural, care nu impiedica accesul liber la justiţie şi nici nu ingradeste exercitarea acestui drept.
III. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a <>art. 28 alin. (6), (7) şi (8) din Legea nr. 1/2000 , modificat prin <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 102/2001 (art. I pct. 42), în raport cu prevederile art. 41 alin. (1)-(3) din Constituţie:
Critica este nefondata deoarece, potrivit dispoziţiilor art. 41 alin. (1) teza a doua din Constituţie, conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege, iar potrivit dispoziţiilor alin. (6) al aceluiaşi articol, dreptul de proprietate obliga proprietarul la respectarea sarcinilor care îi revin, potrivit legii.
Se considera ca, din interpretarea sistematica a prevederilor art. 26 şi ale art. 28 alin. (1) din actul normativ contestat, în vederea administrãrii şi exploatãrii terenurilor cu vegetaţie forestierã care au fãcut parte din forme asociative de proprietate (de tipul composesorate, obsti de moşneni în devãlmãşie, obsti razesesti nedivizate, pãduri graniceresti, pãduri comunale provenite din pãduri graniceresti) restituite foştilor proprietari sau moştenitorilor acestora, aceştia se vor constitui în asociaţii autorizate. O asemenea reglementare corespunde situaţiei juridice anterioare desproprietaririi.
Referitor la susţinerea potrivit cãreia "alin. (8) al art. 28... restrânge abuziv dreptul de dispoziţie al proprietarului", se apreciazã ca, în realitate, acest atribut al dreptului de proprietate exista, ţinând seama ca proprietarul, care este membru al unei asociaţii constituite în vederea administrãrii şi exploatãrii terenurilor cu vegetaţie forestierã, poate sa înstrãineze cota sa parte fie cãtre asociaţie, fie cãtre membrii acesteia. Printre cele mai importante obligaţii constituţionale ale statului, prevãzute la art. 134 alin. (2) lit. b) şi e), se numara cele de a proteja interesul public naţional şi de a reface şi ocroti mediul înconjurãtor, precum şi de a menţine echilibrul ecologic. Având în vedere aceste argumente, legiuitorul, în scopul satisfacerii interesului public general, a reglementat condiţii speciale privind transmiterea cotelor-pãrţi ale proprietarilor de terenuri cu vegetaţie forestierã, precum şi condiţii cu privire la terenurile cu vegetaţie forestierã aferente formelor asociative care se dizolva.
Se mai arata ca, potrivit prevederilor art. 1 paragraful 1 teza întâi din Protocolul adiţional la Convenţia europeanã a drepturilor omului, statele pot adopta acele legi pe care le considera necesare pentru a reglementa folosinta bunurilor conform interesului general, astfel încât dispoziţiile legale criticate nu contravin acestor norme internaţionale.
IV. Privitor la critica dispoziţiilor <>art. I pct. 1 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 102/2001 , prin care s-a modificat alin. (1) al <>art. 2 din Legea nr. 1/2000 , se arata ca, având în vedere conţinutul acestui alineat, interpretat sistematic cu celelalte prevederi ale legii, nu poate fi primitã susţinerea potrivit cãreia "abdicarea de la dispoziţia imperativa a <<vechiului amplasament>> incalca dreptul de proprietate". Reconstituirea dreptului de proprietate pe vechile amplasamente constituie unul dintre principiile de baza ale legii. "Astfel, redarea terenurilor agricole sau forestiere, cu respectarea configuraţiei şi a amplasamentului fiecãruia, constituie regula în aceasta materie. Prin excepţie, acolo unde acest lucru nu este posibil, se recurge la soluţii subsidiare, precum acordarea de teren pe alte amplasamente sau, dupã caz, de despãgubiri bãneşti, model utilizat şi în alte state şi recomandat de forurile Uniunii Europene."
Astfel, textul criticat nu contravine nici prevederilor art. 41 alin. (1) din Constituţie şi nici prevederilor art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţia europeanã a drepturilor omului, întrucât nu conţine dispoziţii care sa aducã atingere dreptului de proprietate.
V. Cu privire la critica de neconstituţionalitate bazatã pe caracterul retroactiv al legii, se apreciazã ca dispoziţiile legale criticate nu imprima un caracter retroactiv acestor reglementãri, în sensul dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie. Este de observat ca cele mai multe modificãri au caracterul unei interpretãri general-obligatorii, modificãri aduse pentru a stavili conflictele de interpretare produse sau posibile, iar completãrile urmãresc acoperirea unor situaţii nereglementate legal şi sunt aplicabile numai pentru viitor.
VI. Cu privire la critica referitoare la acordarea de despãgubiri, se arata ca din analiza criticii formulate rezulta ca autorii sesizãrii nu indica textul de lege care ar contraveni dispoziţiilor art. 137 alin. (5) din Constituţie şi, de altfel, nici nu motiveaza susţinerea, ceea ce este contrar prevederilor <>art. 12 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicatã. Totuşi, luând în considerare ca în lege a fost prevãzutã, ca excepţie, acordarea de despãgubiri acolo unde nu va fi posibila reconstituirea dreptului de proprietate pe vechile amplasamente, preşedintele Camerei Deputaţilor a considerat ca este cazul sa rãspundã pe fond şi acestei obiecţii. Potrivit alin. (5) al art. 137 din legea fundamentalã, "Nici o cheltuiala bugetarã nu poate fi aprobatã fãrã stabilirea sursei de finanţare". În acest sens, prin <>art. 40 din Legea nr. 1/2000 , astfel cum a fost modificatã şi completatã, a fost abilitat Guvernul, responsabil cu administrarea resurselor financiare ale statului, sa stabileascã, prin hotãrâre, sursele financiare şi modalitãţile de plata cãtre foştii proprietari, motiv pentru care acest punct din sesizarea de neconstituţionalitate nu este întemeiat.
VII. În ceea ce priveşte critica vizând dispoziţiile cuprinse la pct. 2 al <>art. I din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 102/2001 , se susţine ca modificãrile aduse de acest text nu prezintã nici o relevanta juridicã fata de principiul constituţional al accesului liber la justiţie, nefiind concludent în soluţionarea obiectiei.
VIII. Cu referire la critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor pct. 6 al <>art. I din Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 102/2001 , se susţine ca dispoziţiile <>art. 19 din Legea nr. 1/2000 , modificate prin art. I pct. 6 din Legea pentru aprobarea <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 102/2001 , prevãd recuperarea de la noii proprietari a contravalorii investiţiilor functionale neamortizate integral, dacã acestora li s-au retrocedat terenuri cu asemenea investiţii. Aceasta dispoziţie nu contravine principiului constituţional al protecţiei proprietãţii private, deoarece din interpretarea sistematica a dispoziţiilor art. 41 alin. (1) teza a doua, corelate cu prevederile art. 41 alin. (2) teza întâi şi ale alin. (6) din Legea fundamentalã, rezulta ca proprietatea privatã este ocrotitã în mod egal de lege, indiferent de titular, ca limitele şi conţinutul dreptului de proprietate obliga la respectarea sarcinilor care, potrivit legii, revin proprietarului. Examinând dispoziţiile <>art. 19 din Legea nr. 1/2000 , astfel cum au fost modificate prin menţionatã ordonanta de urgenta a Guvernului, rezulta ca achitarea contravalorii investiţiilor se face dacã sunt îndeplinite doua condiţii cumulative: existenta unei investiţii functionale şi neamortizarea investiţiei. Statul, care are obligaţia de a respecta îndatoririle înscrise în art. 134 alin. (2) din Constituţie, a urmãrit crearea unor situaţii juridice echitabile, nediscriminatorii, care, pe de o parte, sa nu conducã la imbogatirea fãrã just temei a proprietarilor repuşi în drept şi, pe de alta parte, sa asigure amortizarea investiţiei functionale efectuate.
IX. Referitor la critica formulatã la pct. 11 se arata ca din analiza dispoziţiilor pct. 11 al <>art. I din Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 102/2001 rezulta ca în cadrul acestuia se modifica alin. (1) al <>art. 26 din Legea nr. 1/2000 , în sensul eliberãrii cãtre fostele forme asociative de proprietate asupra terenurilor cu vegetaţie forestierã a unui singur titlu de proprietate. Aceste dispoziţii nu sunt contrare prevederilor art. 41 din Constituţie, dar nici nu sunt concludente în soluţionarea sesizãrii.
X. Cu privire la critica de neconstituţionalitate formulatã la pct X preşedintele Camerei Deputaţilor considera ca autorii acesteia nu invoca textele constituţionale incalcate, ceea ce contravine prevederilor <>art. 12 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicatã. Potrivit dispoziţiilor acestui articol, orice sesizare trebuie motivatã. Având în vedere caracterul imperativ al textului, încãlcarea prevederilor sale are drept consecinta imposibilitatea exercitãrii controlului de constitutionalitate. În acest sens este şi practica jurisdicţionalã a Curţii Constituţionale, dupã cum rezulta din Decizia nr. 392/1997, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 299 din 4 noiembrie 1997.
În punctul de vedere al Guvernului se susţin, în esenta, urmãtoarele:
I. Cu privire la susţinerea ca <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 102/2001 a fost emisã cu încãlcarea dispoziţiilor <>art. 114 alin. (1) din Constituţie, se arata ca modificarea Legii nr. 1/2000 , lege organicã, printr-o ordonanta de urgenta nu contravine prevederilor constituţionale ale art. 114 alin. (1), întrucât aceasta restrictie de reglementare se referã doar la "ordonanţele simple", or, obiectul criticii de neconstituţionalitate îl formeazã o ordonanta de urgenta. În acest sens este invocatã şi jurisprudenta Curţii Constituţionale. În ceea ce priveşte cazul excepţional care a motivat adoptarea <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 102/2001 , se apreciazã ca acesta se justifica prin necesitatea adoptãrii unor soluţii legislative noi, care sa asigure urgentarea procesului de reconstituire şi de constituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor, proces care, început cu peste 10 ani în urma, a cunoscut numeroase distorsiuni şi întârzieri ce au dovedit caracterul incomplet şi inadecvat realitatilor economico-sociale al reglementãrii din acest domeniu.
II. Cu privire la critica de neconstituţionalitate ce vizeazã dispoziţiile alin. (1^1) al <>art. 6 din Legea nr. 1/2000 , astfel cum a fost modificat prin Legea pentru aprobarea <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 102/2001 (art. I pct. 3), se susţine ca aceste dispoziţii nu stabilesc privilegii sau discriminãri pe criteriile prevãzute la art. 4 alin. (2) din Constituţie şi, prin urmare, nu sunt contrare principiului egalitãţii în drepturi. "Acest principiu constituţional nu exclude posibilitatea ca legiuitorul sa adopte soluţii diferite pentru situaţii distincte, în mãsura în care aceste prevederi sunt aplicabile, fãrã discriminare, tuturor subiectelor de drept în aceeaşi situaţie." În acest sens este invocatã şi jurisprudenta Curţii Constituţionale.
III. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 28 alin. (6), (7) şi (8) din Legea nr. 1/2000 , modificat prin <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 102/2001 (art. I pct. 42), se apreciazã ca <>art. 28 alin. (6), (7) şi (8) din Legea nr. 1/2000 , asa cum a fost modificat prin <>art. I pct. 42 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 102/2001 , şi art. I pct. 15 din legea pentru aprobarea acesteia nu incalca dreptul de proprietate şi nici dreptul la moştenire. Se susţine ca la evaluarea situaţiei formelor asociative la care se referã <>Legea nr. 1/2000 trebuie sa se ţinã seama de statutul lor special, pentru ca terenurile deţinute în proprietatea indivizã a colectivitãţilor locale erau exploatate de aceştia cu respectarea unor drepturi şi obligaţii specifice. În prezent dreptul de proprietate al membrilor acestor forme asociative, astfel cum a fost reconstituit, exista numai în conţinutul şi limitele stabilite de acest act normativ, în acord cu dispoziţiile art. 41 alin. (1) din Constituţie. Astfel <>art. 27 din Legea nr. 1/2000 , în forma sa iniţialã, releva intenţia legiuitorului de a retroceda terenurile membrilor fostelor asociaţii sau moştenitorilor acestora, cu respectarea drepturilor şi obligaţiilor pe care aceştia le aveau şi înainte de exproprierea terenurilor. În plus, potrivit art. 28 alin. (1) din aceeaşi lege, tot în forma iniţialã, persoanele îndreptãţite urmau sa se constituie, în baza aceleiaşi legi, în formele asociative iniţiale. În acest sens se face referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 237/1999.
Este nefondata şi critica privind inadmisibilitatea indiviziunii forţate şi perpetue, deoarece ar reprezenta o ingradire nejustificatã a dreptului de proprietate sau a celui de moştenire, întrucât este vorba doar de o alta modalitate de exercitare a lor, dat fiind caracterul special al formei de proprietate la care se referã textul.
Se mai arata ca persoanele care dobândesc, prin reconstituire sau constituire, dreptul de proprietate asupra terenurilor nu pot invoca garantarea constituţionalã a acestui drept câtã vreme ei nu sunt titulari ai dreptului şi deci nu poate fi vorba de o expropriere care sa încalce dispoziţiile art. 41 alin. (3) din Constituţie. În acest sens este invocatã şi jurisprudenta Curţii Constituţionale.
IV. Privitor la critica dispoziţiilor <>art. I pct. 1 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 102/2001 se arata ca susţinerea autorilor sesizãrii este nefondata, deoarece din conţinutul textului criticat rezulta faptul ca regula o reprezintã reconstituirea dreptului de proprietate pe vechile amplasamente, doar în cazul în care terenurile nu sunt libere se recurge la celelalte mijloace puse la dispoziţie de lege. Pe de alta parte, persoana care solicita reconstituirea dreptului de proprietate nu are calitatea de titular al acestui drept în momentul depunerii cererii de reconstituire şi, pe cale de consecinta, nu pot fi invocate dispoziţiile constituţionale privind ocrotirea proprietãţii câtã vreme calitatea de proprietar nu exista, aceasta urmând sa se nasca ulterior, dupã aplicarea legii.
V. În ceea ce priveşte critica referitoare la caracterul retroactiv al <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 102/2001 , se considera ca dispoziţiile cuprinse în acest act normativ nu incalca principiul neretroactivitatii legii, deoarece acestea urmeazã sa se aplice unor raporturi juridice care se afla în desfãşurare.
VI. Referitor la critica privind acordarea de despãgubiri, critica, raportatã la dispoziţiile art. 137 alin. (5) din Constituţie, prin aceea ca nu se indica sursa de finanţare, este nefondata, deoarece la <>art. 40 din Legea nr. 1/2000 , modificat prin <>art. I pct. 49 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 102/2001 , se prevede faptul ca prin hotãrâre a Guvernului se vor stabili sursele financiare şi modalitãţile de plata cãtre foştii proprietari.
VII. În ceea ce priveşte neconstituţionalitatea dispoziţiilor <>art. I pct. 2 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 102/2001 , se considera ca nu poate fi stabilitã nici o legatura între prevederile cuprinse la articolul criticat şi cele ale art. 21 din Constituţie, privind accesul liber la justiţie, critica fiind, sub acest aspect, nefondata.
Cu privire la pct. VIII, IX, X şi XI din sesizare, se apreciazã ca aceste sustineri sunt confuz redactate, nerezultand cu claritate în ce fel sunt incalcate prevederile Constituţiei, controlul de constitutionalitate neputând fi, astfel, exercitat.
În final Guvernul considera ca dispoziţiile art. I pct. 7 din ordonanta de urgenta, modificate prin art. I pct. 3 din Legea de aprobare, nu incalca art. 4 din Constituţie, întrucât prin aceste dispoziţii nu se stabilesc privilegii sau discriminãri ale cetãţenilor pe criteriile prevãzute în aceste prevederi constituţionale.
CURTEA,
examinând sesizarea de neconstituţionalitate, punctele de vedere ale preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi al Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, dispoziţiile Legii pentru aprobarea <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 102/2001 privind modificarea şi completarea <>Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor <>Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale <>Legii nr. 169/1997 , precum şi modificarea şi completarea <>Legii nr. 18/1991 , republicatã, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile din <>Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, retine urmãtoarele:
Curtea a fost legal sesizatã şi este competenta sa se pronunţe asupra sesizãrii de neconstituţionalitate.
Potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. a) din Constituţie, precum şi ale <>art. 2, 12 şi 17 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, Curtea Constituţionalã exercita controlul de constitutionalitate asupra legilor înainte de promulgarea acestora, la sesizarea unor subiecte expres şi limitativ determinate, printre care figureazã şi un numãr de cel puţin 50 de deputaţi.
Prin sesizare sunt vizate trei categorii de aspecte, dupã cum urmeazã:
I. Încãlcarea dispoziţiilor constituţionale prevãzute la art. 114 alin. (1) din Constituţie, referitoare la delegarea legislativã, prin adoptarea <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 102/2001 privind modificarea şi completarea <>Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor <>Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legi nr. 169/1997, precum şi modificarea şi completarea <>Legii nr. 18/1991 , republicatã.
II. Neconstituţionalitatea unor dispoziţii originare ale <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 102/2001 sau a unor modificãri şi completãri ale acesteia, cuprinse în Legea de aprobare a ordonanţei.
III. Formulari generale, prin care, de exemplu, se enunta doar ca Legea de aprobare a <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 102/2001 este contrarã dispoziţiilor art. 139 alin. (4) din Constituţie.
Examinând aceste categorii de critici, Curtea constata:
I. Cu privire la critica referitoare la încãlcarea dispoziţiilor art. 114 alin. (1) din Constituţie prin adoptarea <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 102/2001 , care reglementeazã în domeniul rezervat legilor organice:
Analizând dispoziţiile art. 114 alin. (1) din Constituţie, potrivit cãrora "Parlamentul poate adopta o lege specialã de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice", Curtea observa ca adoptarea de cãtre Guvern a ordonanţelor de urgenta nu este reglementatã de aceste dispoziţii, ci de cele ale alin. (4) al aceluiaşi articol. Asadar interdicţia constituţionalã prevãzutã la alin. (1) al art. 114 din Constituţie nu se aplica şi ordonanţelor de urgenta. Prevederile alin. (4) al art. 114 din Constituţie nu instituie restrictii cu privire la domeniile în care pot fi emise ordonanţe de urgenta.
Autorii sesizãrii susţin, de asemenea, ca <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 102/2001 este neconstitutionala, întrucât la data adoptãrii sale nu au existat cazul excepţional şi urgenta, elemente necesare pentru emiterea unei ordonanţe de urgenta. În sprijinul acestei afirmaţii se aduc şi unele argumente cu caracter politic, exprimand, tot astfel, unele temeri sau rezerve privind consecinţele situaţiei semnalate. Asa, de pilda, se afirma ca scopul ordonanţei a fost acela de "a bloca retrocedarea proprietãţii funciare", ca "ordonanta nu a avut nici o aplicare în teritoriu" şi, în fine, ca, "dacã legea este promulgatã, Regulamentul va trebui modificat din nou. Retrocedarea va fi mult intarziata cu consecinţe grave asupra fondului forestier".
În conformitate cu dispoziţiile art. 114 alin. (4) din Constituţie, "În cazuri excepţionale, Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenta. Acestea intra în vigoare numai dupã depunerea lor spre aprobare la Parlament. Dacã Parlamentul nu se afla în sesiune, el se convoacã în mod obligatoriu".
Potrivit acestor dispoziţii constituţionale ordonanta de urgenta trebuie sa îndeplineascã, cumulativ, doua condiţii, şi anume sa fie emisã în cazuri excepţionale, iar mãsurile adoptate sa prezinte caracter de urgenta. Conţinutul notiunii de caz excepţional nu este precizat expres de Constituţie, însã în jurisprudenta sa Curtea a statuat în mod constant ca "Prin cazuri excepţionale, în sensul art. 114 alin. (4) din Constituţie, se înţelege acele situaţii care nu se pot încadra în cele avute în vedere expres de lege. În consecinta, dacã legiuitorul nu a instituit o norma specifica unei circumstanţe excepţionale, ar fi contrar insesi voinţei acestuia, ca regulile existente sa fie aplicate cazurilor excepţionale la care se referã art. 114 alin. (4) din Constituţie. Având în vedere acestea, interesul public lezat de caracterul anormal şi excesiv al cazurilor excepţionale justifica intervenţia Guvernului pe calea ordonanţei de urgenta, în temeiul art. 114 alin. (4) din Constituţie. De aceea, o astfel de mãsura se poate fundamenta numai pe necesitatea şi urgenta reglementãrii unei situaţii care, datoritã circumstanţelor sale excepţionale, impune adoptarea de soluţii imediate, în vederea evitãrii unei grave atingeri aduse interesului public" (Decizia nr. 65 din 20 iunie 1995, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 129 din 28 iunie 1995). Tot astfel Curtea Constituţionalã a subliniat caracterul obiectiv al cazului excepţional, în sensul ca existenta sa "nu depinde de vointa Guvernului, care, în asemenea împrejurãri, este constrâns sa reactioneze prompt pentru apãrarea unui interes public, pe calea ordonanţei de urgenta", ci depinde de existenta unor împrejurãri care sa justifice cazul excepţional, iar urgenta reglementãrii trebuie sa rezulte din Nota de fundamentare a ordonanţei de urgenta sau din justificãrile prezentate de Guvern la dezbaterile parlamentare privind proiectul de lege pentru aprobarea ordonanţei de urgenta (Decizia nr. 83 din 19 mai 1998, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 211 din 8 iunie 1998).
Consecventa jurisprudenţei sale, Curtea, examinând Nota de fundamentare a <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 102/2001 , constata ca Guvernul a avut în vedere faptul ca în procesul de aplicare a <>Legii nr. 1/2000 "s-au constatat deficiente şi disfunctionalitati care s-au reflectat în realizarile obţinute" şi ca se impune "urgentarea realizãrii mãsurilor privind retrocedarea terenurilor agricole şi a celor forestiere persoanelor fizice şi persoanelor juridice îndreptãţite". Asa cum rezulta din stenograma dezbaterilor asupra proiectului Legii pentru aprobarea <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 102/2001 , în Plenul Camerei Deputaţilor (publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea a II-a, nr. 30 din 16 martie 2002), unii dintre deputaţii care au participat la dezbaterea şi adoptarea Legii pentru aprobarea <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 102/2001 s-au referit la faptul ca aceasta ordonanta a avut menirea "sa deblocheze" aplicarea <>Legii nr. 1/2000 , corectand sau completand în acest scop unele prevederi ale acestei legi.
În punctul de vedere transmis Curţii Constituţionale preşedintele Senatului considera ca urgenta care a determinat emiterea ordonanţei consta în "necesitatea de a stavili de îndatã unele efecte aberante ale textelor abrogate, modificate şi completate prin <>Ordonanta de urgenta nr. 102/2001 ".
În aceeaşi ordine de idei, în punctul de vedere al preşedintelui Camerei Deputaţilor se arata urmãtoarele: "Potrivit acordurilor încheiate cu Uniunea Europeanã, statul roman şi-a asumat obligaţia de a finaliza, pana la sfârşitul anului în curs, procesul de restituire a proprietãţilor agricole şi forestiere. Având în vedere acest aspect şi materialul documentar care a stat la baza emiterii <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 102/2001 , rezulta necesitatea modificãrii, fãrã întârziere, a acelor prevederi ale <>Legii nr. 1/2000 care au condus la o aplicare neunitara a reglementãrilor conţinute".
În fine, Guvernul, referindu-se la acelaşi aspect, arata ca, "În ceea ce priveşte cazul excepţional care a impus emiterea <>Ordonanţei de urgenta nr. 102/2001 ", acesta consta "în necesitatea adoptãrii unor soluţii legislative noi, care sa asigure urgentarea procesului de reconstituire şi de constituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor, proces care, început cu peste 10 ani în urma, a cunoscut numeroase distorsiuni şi întârzieri ce au dovedit caracterul incomplet şi inadecvat realitatilor economico-sociale al reglementãrilor din acest domeniu".
Având în vedere toate aceste argumente, Curtea Constituţionalã constata ca împrejurãrile concrete avute în vedere de initiatorul <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 102/2001 reprezentau un "caz excepţional", care impunea mãsuri cu caracter de urgenta, în scopul finalizarii procesului de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi forestiere. Curtea Constituţionalã observa, de asemenea, ca aprecierea interesului public nu trebuie facuta în raport cu data dezbaterii în Parlament a proiectului legii de aprobare a ordonanţei de urgenta, ci cu data emiterii acesteia.
Astfel fiind, Curtea constata ca <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 102/2001 a fost emisã cu respectarea dispoziţiilor art. 114 alin. (4) din Constituţie.
II. Cu privire la critica de neconstituţionalitate a unor dispoziţii din Legea pentru aprobarea <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 102/2001 , Curtea retine urmãtoarele:
1. Referitor la constituţionalitatea art. I pct. 3 din Legea de aprobare a <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 102/2001 :
Art. I pct. 3 din lege prevede "La articolul I punctul 7, alineatul (1^1) al articolului 6 (din <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 102/2001 ) va avea urmãtorul cuprins:
<<(1^1) La reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenurile forestiere este admisã numai proba cu înscrisuri: acte de proprietate, carte funciarã, cadastru, cererile de înscriere în cooperativa agricolã de producţie, registrul agricol, evidentele cooperativei agricole de producţie, ale amenajamentelor silvice şi pastorale, precum şi alte înscrisuri, cu data certa din perioada respectiva.>>"
Autorii sesizãrii critica noua forma a alin. (1^1) al articolului 6 din <>Legea nr. 1/2000 , redata mai sus, care a introdus prevederea ca la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere este admisã numai proba cu înscrisuri, cu data certa, din perioada respectiva, considerând ca prin aceasta prevedere "se introduce o discriminare între reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenurile forestiere şi, respectiv, cele agricole", în sensul ca, în timp ce la reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenurile agricole se admite proba cu martori, în cazul reconstituirii dreptului de proprietate pentru terenurile forestiere aceasta proba este respinsã. În opinia autorilor sesizãrii aceasta dispoziţie legalã incalca atât prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea cetãţenilor în fata legii, cat şi pe cele ale art. 21 alin. (1) şi (2) privind accesul liber la justiţie.
Examinând aceasta critica, Curtea constata ca reglementarea sistemului probator, inclusiv ierarhizarea probelor şi raporturilor dintre ele, este atributul exclusiv al legiuitorului.
Pe de alta parte, Curtea nu poate retine nici infrangerea principiului constituţional al egalitãţii cetãţenilor. Cele doua ipoteze ale reconstituirii dreptului de proprietate nu vizeazã situaţii identice, deoarece exista numeroase şi importante diferenţe între regimul juridic al terenurilor agricole şi al celor forestiere (de exemplu: modul în care au intrat în patrimoniul statului sau, dupã caz, în proprietatea fostelor cooperative agricole de producţie, persoanele cãrora le-au putut aparţine anterior şi, ca urmare, cu privire la beneficiarii reconstituirii, particularitãţile economice şi sociale ale terenurilor etc.). Astfel terenurile agricole au intrat, cu sau fãrã titlu, în proprietatea statului sau a cooperativelor de producţie, iar ulterior, în decursul timpului, unele dintre acestea au fãcut obiectul unor schimburi impuse de acte de comasare, au fost transmise în administrarea unor unitãţi de stat sau în folosinta unor organizaţii obşteşti ori a unor unitãţi cooperatiste; o parte dintre aceste terenuri şi-au schimbat de-a lungul timpului categoria de folosinta, de exemplu: prin includerea în perimetrul construibil al localitãţilor şi atribuirea lor pentru construcţii civile sau industriale; altele au fãcut obiectul unor importante investiţii etc. Aceasta stare de fapt, existenta la momentul adoptãrii <>Legii fondului funciar nr. 18/1991 , a impus ca pentru reconstituirea dreptului de proprietate sa se prevadã printre mijloacele de proba şi proba cu martori, tocmai în scopul identificarii suprafeţelor de teren şi a foştilor proprietari. Or, dispoziţia criticata vizeazã o alta situaţie, aceea a reconstituirii dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere.
Curtea Constituţionalã a stabilit, de altfel, printr-o jurisprudenta constanta, ca legiuitorul este îndreptãţit sa adopte soluţii diferite pentru situaţii ce se deosebesc între ele, în mãsura în care prevederile legale se aplica, fãrã nici o discriminare, tuturor celor aflaţi în aceeaşi situaţie. Astfel, prin Decizia nr. 104 din 31 octombrie 1995, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 40 din 26 februarie 1996, s-a statuat ca: "principiul egalitãţii în drepturi a cetãţenilor implica un tratament egal pentru situaţii identice sau similare şi nicidecum acelaşi tratament pentru situaţii diferite. Uniformitatea este, de aceea, contrarã egalitãţii în drepturi, care implica dreptul la diferentiere pentru situaţii care, prin natura lor nu sunt identice."
2. Referitor la constituţionalitatea <>art. I pct. 42 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 102/2001 , prin care la <>art. 28 din Legea nr. 1/2000 s-au introdus noile alineate criticate, (6) şi (7), precum şi la constituţionalitatea art. I pct. 15 din legea criticata, prin care s-a modificat <>art. I pct. 42 alin. (8) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 102/2001 , punct prin care s-a introdus noul alin. (8) la <>art. 28 din Legea nr. 1/2000 .
Prevederile criticate au urmãtorul cuprins: <<La articolul 28, ... se introduc alineatele (6)-(9), astfel:
"(6) În cazul dizolvãrii formei asociative suprafeţele de teren forestier respective revin în proprietatea statului şi în folosinta consiliului local respectiv.
(7) În situaţia în care nu vor exista moştenitori legali ai membrilor formelor asociative înfiinţate în conformitate cu prevederile prezentei legi cotele aferente acestora trec în proprietatea statului şi în folosinta consiliului local respectiv.
(8) Membrii formelor asociative nu pot instraina propriile cote-pãrţi unor persoane din afarã acestora.
(9) [...]">>
Cu privire la alin. (6) al art. 28 din lege autorii sesizãrii susţin ca, prevãzând revenirea terenurilor forestiere în proprietatea statului sau în cea a consiliului local, în cazul dizolvãrii aceste dispoziţii incalca dreptul de proprietate al membrilor formelor asociative. În opinia autorilor sesizãrii dreptul de proprietate nu este constituit prin "gratia legiuitorului de azi", ci el este "recunoscut şi reconstituit în urma nationalizarii abuzive realizate de regimul comunist". De aceea revenirea terenurilor în proprietatea statului în aceasta maniera, este asimilatã cu o expropriere ce nu îndeplineşte condiţiile prevãzute de art. 41 alin. (3) din Constituţie (utilitatea publica, justa şi prealabilã despãgubire), incalcand totodatã şi art. 41 alin. (1) şi (2) din Legea fundamentalã, referitoare la garantarea şi ocrotirea dreptului de proprietate. Aceasta reglementare incalca, de asemenea, şi prevederile art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, cu referire la protecţia proprietãţii.
Referitor la prevederile alin. (7) al art. 28 din lege, se susţine ca acestea incalca atât dispoziţiile art. 42 din Constituţie, care garanteazã dreptul la moştenire, cat şi pe cele ale art. 41, întrucât ingradeste dreptul de dispoziţie.
Dispoziţiile alin. (8) al aceluiaşi articol, în opinia autorilor sesizãrii, reprezintã "o încãlcare a art. 41 alin. (1) din Constituţie, prin restrangerea abuzivã a dreptului de dispoziţie al proprietarului, de aceasta data în cazul actelor între vii".
În examinarea constituţionalitãţii acestor texte de lege Curtea porneşte de la caracterul atipic al dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere reconstituit în favoarea unor forme asociative care nu mai exista de foarte multã vreme în sistemul juridic al tarii noastre.
Independent de chestiunile de oportunitate ce au determinat alegerea de cãtre legiuitor a unei forme neobisnuite de reglementare, prin readucerea în viata socialã a unor forme stravechi de organizare, nu poate fi contestatã legitimitatea voinţei acestuia şi nici constituţionalitatea regimului juridic astfel amenajat. Este cazul unei forme de proprietate ce renaste, prin reconstituirea sa preexistenta, cu modalitãţile legale mai sus arãtate, modalitãţi care, dacã n-ar fi vorba despre o organizare tradiţionala (care şi-a dovedit viabilitatea în decursul istoriei), singulara şi exceptionala, ar putea suscita dubii de constitutionalitate.
Din faptul ca aceasta forma arhaica este o modalitate sui generis de proprietate rezulta şi ca, în ipoteza în care Curtea Constituţionalã ar considera ca "modalitãţile" amintite ar trebui reamenajate, Curtea nu ar avea alta soluţie decât sa aducã în circuitul civil general terenurile restituite în cadrul formelor asociative, rupand indiviziunea şi caracterul ei perpetuu, spre a institui pentru suprafeţele respective un regim juridic ce nu a existat în trecut, devenind astfel legislator pozitiv. Admiterea înlocuirii unui membru al asociaţiei, ca efect al voinţei proprietarului unei cote-pãrţi, vointa exprimatã prin act între vii ori prin testament, ar avea acelaşi efect: desfiinţarea proprietãţii indivize, forţate şi perpetue, o proprietate care nu cuprinde, în sine, nimic neconstitutional. În acelaşi sens a statuat Curtea Constituţionalã prin Decizia nr. 237 din 27 noiembrie 2000, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 702 din 28 decembrie 2000: "Proprietatea comuna, sub toate formele pe care sistemul juridic romanesc le cunoaşte, inclusiv atunci când îmbracã forma <<indiviziunii forţate şi perpetue>> la care se referã legea supusã controlului de constitutionalitate, nu este o forma de proprietate al carei exerciţiu ar fi supus unor îngrãdiri. Indiviziunea, ca forma a proprietãţii comune, are în vedere pluralitatea subiectelor dreptului de proprietate, iar nu conţinutul acestuia, şi anume prerogativele pe care le conferã. Atunci când exista diferenţe între formele de proprietate comuna ori între acestea şi proprietatea exclusiva, în ceea ce priveşte exercitarea unora dintre atributele dreptului de proprietate, aceste diferenţe corespund particularitatilor regimului juridic al acelei forme de proprietate, neputând fi considerate ca îngrãdiri ale exerciţiului dreptului de proprietate, în sensul la care se referã art. 49 din Constituţie, potrivit cãruia o restrangere poate fi facuta numai dacã se impune, dupã caz, pentru apãrarea siguranţei naţionale, a ordinii, a sãnãtãţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertãţilor cetãţenilor, desfãşurarea instrucţiei penale, prevenirea consecinţelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav.
A admite ca indiviziunea forţatã şi perpetua - de pilda cea asupra pãrţilor comune ale unei construcţii de locuit, cuprinzând apartamente aflate în proprietatea unor persoane diferite - este inadmisibila, deoarece reprezintã o ingradire perpetua şi nejustificatã a exerciţiului dreptului de proprietate, înseamnã a nu tine seama de existenta, în practica, a numeroase ipoteze în care o asemenea forma de proprietate comuna corespunde naturii bunului şi, cateodata, unei declaraţii a legii."
Regimul juridic al coproprietatii forţate şi perpetue presupune numai o alta modalitate de exercitare a dreptului de proprietate sau a celui de moştenire.
În conceptia legiuitorului reconstituirea dreptului de proprietate în cazul suprafeţelor forestiere aflate, la data dobândirii lor de cãtre stat, în proprietatea comuna a formelor asociative enumerate nu poate fi conceputã decât tot în cadrul acelor forme; dreptul de proprietate urmeazã sa aibã configurarea, prerogativele şi, în general, regimul juridic avute din epoca respectiva. Aceasta conceptie apare în chip evident dacã ne raportam la forma originara a <>art. 27 din Legea nr. 1/2000 , text potrivit cãruia "Exploatarea terenurilor forestiere prevãzute la art. 26 din prezenta lege se face în conformitate cu statutele formelor asociative admise de legislaţia statului roman în perioada anilor 1921-1940".
În aceste condiţii regimul juridic al proprietãţii privind terenurile forestiere restituite foştilor proprietari, în cadrul formelor asociative menţionate, este determinat de legiuitor, în mod special, în considerarea particularitatilor economice şi sociale ale formelor de exploatare anterioare trecerii terenurilor în proprietatea statului.
În alţi termeni, dreptul de proprietate renaste în favoarea foştilor proprietari sau a moştenitorilor acestora, în condiţiile imperativ stabilite de legiuitor, fãrã ca regimul astfel reglementat sa reprezinte o abatere de la principiile constituţionale privind ocrotirea proprietãţii private. Aceste particularitãţi cuprind anumite limitãri ale unor prerogative ale dreptului de proprietate, decurgând din faptul ca acest drept poarta asupra unei proprietãţi aflate într-o perpetua indiviziune forţatã; bunurile respective sunt administrate şi exploatate exclusiv în formele asociative prevãzute de lege, corespunzãtor situaţiei existente în momentul trecerii terenurilor forestiere în proprietatea statului.
La fel ca în cazul oricãror restituiri de bunuri, foştii proprietari urmeazã, de regula, sa fie despãgubiţi integral, dar nu se poate admite ca ei sa dobândeascã mai multe drepturi decât cele pe care le-au avut anterior.
În cazul terenurilor forestiere restituite, potrivit legii, cãtre persoanele îndreptãţite, membre ale formelor asociative amintite, regimul juridic stabilit imperativ are, în principiu, urmãtoarele particularitãţi:
- suprafeţele forestiere se restituie celor îndreptãţiţi, în proprietate comuna, în cadrul formelor asociative - subiecte colective de drepturi - ce se constituie ca persoane juridice în temeiul art. 28 din legea criticata, în vederea administrãrii şi exploatãrii terenurilor cu respectarea regimului silvic, care au scop patrimonial şi îşi desfãşoarã activitatea cu sprijinul şi sub controlul organizaţiilor din sistemul silvic;
- înstrãinarea de cãtre titulari a cotei-pãrţi din proprietate nu se poate face cãtre persoane din afarã acesteia. Transmiterea mortis causa a acestei cote-pãrţi poate fi facuta numai prin moştenire legalã;
- în cazul în care înceteazã existenta asociaţiei, terenurile respective revin în proprietatea statului şi în folosinta consiliului local.
Aceste elemente definesc dreptul de proprietate comuna în indiviziune forţatã şi perpetua, sub condiţia exploatãrii terenurilor forestiere în forme asociative - subiecte de drept colective - şi cu respectarea regimului silvic. Limitele şi conţinutul acestui drept au fost stabilite în acord cu dispoziţiile art. 41 alin. (1) din Constituţie, potrivit cãrora: "Dreptul de proprietate, precum şi creanţele statului sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege." Astfel, aceste reglementãri nu contravin principiului ocrotirii egale a proprietãţii private, indiferent de titular, consacrat la art. 41 alin. (2) din Constituţie.
În ceea ce priveşte susţinerile autorilor sesizãrii, referitoare la limitele dreptului statului de a stabili regimul juridic al dreptului de proprietate reconstituit în favoarea foştilor proprietari, ele urmeazã, de asemenea, sa fie respinse. Într-adevãr, în legatura cu acest aspect Curtea s-a mai pronunţat, statuand urmãtoarele: "Chiar dacã nationalizarea sau alte moduri prin care, sub imperiul unor legi anterioare, a luat naştere dreptul de proprietate al statului nu sunt corespunzãtoare prevederilor Constituţiei, dreptul subiectiv de proprietate al statului, constituit potrivit reglementãrilor legale anterioare actualei legi fundamentale, nu este stins ca efect al intrãrii în vigoare a acesteia, independent de modificãrile aduse regimului juridic al proprietãţii. Asa fiind, [...] dreptul fostului proprietar de a i se restitui imobilul se naşte în viitor, prin aplicarea prevederilor legale care îi reconstituie acest drept. Prevederile privind garantarea şi ocrotirea proprietãţii, potrivit art. 41 din Constituţie, se aplica numai dupã reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate" (Decizia Curţii Constituţionale nr. 136 din 21 octombrie 1998, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 448 din 24 noiembrie 1998).
Este, de asemenea, neîntemeiatã critica potrivit cãreia revenirea terenurilor în proprietatea statului, în cazul dizolvãrii, ar echivala cu o expropriere facuta prin încãlcarea prevederilor Constituţiei. În realitate, dreptul asupra terenurilor la care se referã reglementarea fiind condiţionat de existenta formelor asociative, încetarea acestora nu poate avea alt efect decât acela prevãzut de lege.
Curtea constata ca este nefondata şi critica privind violarea art. 42 din Constituţie referitor la garantarea dreptului la moştenire, deoarece legea este aceea care stabileşte formele de moştenire, iar în speta reglementarea dreptului la moştenire este facuta în considerarea regimului juridic special al acestei forme asociative.
3. Referitor la constituţionalitatea pct. 1 al <>art. I din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 102/2001 :
Autorii sesizãrii considera ca aceste dispoziţii, potrivit cãrora "În aplicarea prevederilor prezentei legi reconstituirea dreptului de proprietate se face de regula pe vechile amplasamente, dacã acestea sunt libere", sunt neconstituţionale, deoarece contravin art. 41 alin. (1) din Constituţie şi art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Curtea retine însã ca dispoziţiile criticate prevãd, ca principiu general, criteriul de reconstituire a dreptului de proprietate pe vechiul amplasament, în toate cazurile în care aplicarea acestuia este posibila. Prin urmare, este nefondata susţinerea ca actul normativ criticat "a abdicat de la dispoziţia imperativa a <<vechiului amplasament>>".
4. Referitor la critica privind caracterul retroactiv al ordonanţei de urgenta supuse controlului de constitutionalitate, Curtea constata ca autorii sesizãrii nu au indicat care anume dintre dispoziţiile criticate retroactiveaza, ci se referã doar la faptul ca dreptul de proprietate s-a nãscut prin aprobarea cererii de cãtre comisia judeteana de punere în posesie, iar revenirea asupra acestor aprobãri ar fi sa perturbe grav relaţiile de proprietate. Or, aceasta simpla afirmatie nu îngãduie verificarea criticii de neconstituţionalitate. Chiar examinând textul ordonanţei, Curtea constata ca nu rezulta ca aceasta are caracter retroactiv. Dimpotriva, aplicarea retroactivã este exclusa, potrivit art. 6 1 din ordonanta de urgenta criticata, asa cum a fost modificat prin legea de aprobare, articol care are urmãtoarea redactare: "(1) În situaţia în care anumite suprafeţe sunt revendicate de 2 solicitanti, dintre care unul este proprietarul deposedat prin mãsurile abuzive aplicate în perioada anilor 1945-1959, iar cel de-al doilea este persoana care a fost improprietarita cu teren preluat de la fostul proprietar, teren ce a fost preluat în orice mod de cooperativa sau de stat, se va restitui în natura ambilor solicitanti, în limita resurselor de teren existente.
(2) În cazul în care resursele sunt insuficiente se va atribui în natura teren primului proprietar, iar cel de-al doilea va fi despãgubit în condiţiile legii.
(3) În cazul lipsei resurselor se acorda despãgubiri, potrivit legii, ambilor proprietari.
(4) Aplicarea prevederilor alin. (1)-(3) nu poate afecta drepturile dobândite în condiţiile art. 2 alin. (2)."
În alte cazuri, în care ar fi vorba despre o revenire asupra unor situatii juridice deja consolidate, textele au în vedere reglementãri existente în Legea fondului funciar la data când acele situaţii s-au produs; este, de pilda, cazul prevederilor <>art. I pct. 15 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 102/2001 , cãruia îi corespund prevederile <>art. 34 alin. 2 şi 3 din Legea nr. 18/1991 , în forma primara a legii, şi ale <>art. 35 alin. 2 şi 3 din lege, dupã modificarea adusã prin Legea nr. 169/1997 . Pentru celelalte prevederi ale ordonanţei de urgenta nimic nu indreptateste, în lipsa unor prevederi exprese şi explicite, ideea ca aplicarea lor ar urma sa se facã retroactiv. Aceasta înseamnã ca modificãrile şi completãrile aduse <>Legii nr. 1/2000 prin ordonanta de urgenta menţionatã urmau - ori urmeazã încã - sa se aplice numai din momentul intrãrii în vigoare a ordonanţei, pentru actele ori operaţiile anterioare funcţionând principiul tempus regit actum.
5. Referitor la reglementarea acordãrii despãgubirilor, care incalca dispoziţiile art. 137 alin. (5) din Constituţie, întrucât "nu se indica sursa de finanţare", iar starea economiei face imposibila plata despãgubirilor", Curtea retine ca neindicarea surselor de acoperire a cheltuielilor bugetare stabilite printr-o lege, în chiar textele acelei legi, nu reprezintã nemijlocit un motiv de neconstituţionalitate, deoarece în textul Constituţiei se vorbeşte numai despre stabilirea sursei de finanţare înainte de aprobarea cheltuielii, iar nu despre obligativitatea indicarii în lege a sursei respective; pe de alta parte, o asemenea precizare exista totuşi la <>art. I pct. 49 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 102/2001 , prin care în textul <>art. 40 din Legea nr. 1/2000 s-a prevãzut obligaţia Guvernului de a stabili, prin hotãrâre, sursele financiare şi modalitãţile de plata a despãgubirilor cãtre foştii proprietari. Prin urmare şi aceasta critica urmeazã sa fie respinsã, fiind nefondata.
6. Referitor la critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor cuprinse la <>art. I pct. 2 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 102/2001 , în raport cu art. 21 din Constituţie, Curtea observa ca reglementarea indicatã nu conţine nici o dispoziţie care sa punã în discuţie accesul la justiţie.
La acest punct al sesizãrii se mai arata ca "terenurile forestiere au fost ocupate fãrã nici o lege, deci fãrã titlu", şi ca o consecinta a faptului ca "nefiind o lege de trecere în proprietatea statului nu pot fi nici înscrisuri emise dupã 1945 care sa urmeze preluarea terenurilor forestiere. Înscrisurile datand anterior rãzboiului nu sunt recunoscute de comisiile locale".
Neputând fi vorba despre pct. 2 din ordonanta, s-ar putea presupune ca sesizarea poarta asupra art. I pct. 3 din Legea pentru aprobarea ordonanţei de urgenta, text care a fost deja examinat şi potrivit cãruia la reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenuri forestiere este admisã numai proba cu înscrisuri.
Legea enumera exemplificativ înscrisurile ce pot servi spre a proba dreptul de proprietate, nefiind vorba printre înscrisurile enumerate de dovezi privind preluarea suprafeţelor de cãtre stat; aceasta înseamnã ca exista o larga varietate de înscrisuri pe care se poate sprijini cererea de restituire a terenurilor forestiere.
Deoarece autorii sesizãrii nu au precizat dispoziţiile criticate şi nici nu au arãtat care sunt motivele de neconstituţionalitate, având în vedere dispoziţiile imperative ale <>art. 12 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 pentru organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicatã, potrivit cãrora "Sesizãrile trebuie fãcute în forma scrisã şi motivate", critica de neconstituţionalitate, sub acest aspect, este inadmisibila.
7. Referitor la critica privind dispoziţiile art. I pct. 6 din Legea pentru aprobarea <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 102/2001 :
Critica este astfel formulatã: "Punctul 6 - neconstitutional. Incalca art. 41 alin. (2) - proprietatea privatã este ocrotitã în mod egal, indiferent de titular. Statul a folosit timp de 60 de ani terenul preluat abuziv. Nu exista nici un text de lege care sa oblige statul la plata despãgubirilor pentru viile, livezile, acumularile de ape, prin investiţiile proprietarului."
Critica de neconstituţionalitate are în vedere pct. 6 al art. I din lege, deşi nu exista nici o precizare în acest sens de natura sa lamureasca lucrurile. Textul criticat, şi anume art. 19, prevede ca "În cazul în care pe suprafeţele de teren care fac obiectul reconstituirii dreptului de proprietate în condiţiile prezentei legi se afla investiţii functionale, contravaloarea acestor investiţii rãmasã neamortizata se recupereazã de la noii proprietari într-o perioada de maximum 10 ani".
Este evident ca în formularea reprodusa textul nu este susceptibil de nici o critica de neconstituţionalitate, cãci nu face decât sa îl oblige pe beneficiarul reconstituirii dreptului de proprietate de a plati sporul de valoare datorat investiţiilor fãcute de stat. Iar aceasta numai în mãsura în care îmbunãtãţirile funciare sunt utile - de ele urmând sa profite şi beneficiarii restituirilor - şi, tot astfel, numai în limitele cheltuielilor de investiţii încã neamortizate.
De fapt, autorii sesizãrii nici nu par sa critice pentru neconstituţionalitate acest text, deşi este invocat - ca fiind violat - principiul consacrat de art. 41 alin. (2) din Legea fundamentalã, care instituie ocrotirea egala, indiferent de titular, a proprietãţii private. O analiza, oricât de sumarã, a prevederii menţionate nu poate sa nu infirme ideea ca prin aceasta s-ar incalca principiul protecţiei egale a proprietãţii private.
În realitate, autorii sesizãrii au în vedere ceea ce, de fapt, ar putea fi o omisiune a legii, şi anume faptul ca nici un text nu obliga statul sa înapoieze fostului proprietar al terenului ce se restituie, o data cu suprafata respectiva, şi valoarea investiţiilor fãcute de proprietar pe terenul preluat abuziv, de care statul s-a folosit de la preluare. Un asemenea repros nu are însã nici o legatura cu constituţionalitatea textului criticat şi nici nu priveşte ocrotirea proprietãţii private. Cãci, în conceptia constant promovata în deciziile Curţii Constituţionale, problema ocrotirii proprietãţii private nu se poate pune decât dupã reconstituirea dreptului de proprietate al celor îndreptãţiţi, de vreme ce pana atunci proprietatea a aparţinut statului.
8. O alta critica de neconstituţionalitate priveşte art. I pct. 11 din Legea pentru aprobarea <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 102/2001 , în sensul ca "Pct. 11 incalca dreptul de proprietate prin nerecunoasterea dreptului de proprietate în formele existente la data preluãrii bunului. Reglementarea unor condiţii diferite pentru reconstituirea dreptului de proprietate, altele decât cele care existau în 1945, blocheaza practic posibilitatea retrocedarii".
Textul ce face obiectul criticii art. I pct. 11 din legea pentru aprobarea ordonanţei, prin care se modifica alin. (1) al <>art. 26 din Legea nr. 1/2000 , este urmãtorul: "Foştilor membri ai formelor asociative de proprietate asupra terenurilor cu vegetaţie forestierã, composesorate, obsti de moşneni în devãlmãşie, obsti razesesti nedivizate, pãduri graniceresti, pãduri comunale provenite din pãduri graniceresti şi alte forme asociative asimilate acestora, precum şi moştenitorilor lor, care au formulat cereri de reconstituire a dreptului de proprietate în baza <>art. 46 din Legea fondului funciar nr. 18/1991 , republicatã, li se va elibera un singur titlu de proprietate, cu menţiunea <<la titular>>: <<composesorat>>, <<obşte de moşneni>>, <<obşte de rãzeşi>>, <<pãduri graniceresti>>, alte asociaţii şi cu denumirea localitãţii respective."
Curtea retine ca nici aceasta critica a sesizãrii nu este motivatã astfel încât sa se poatã cunoaşte ce anume au în vedere autorii sãi. Din analiza textului menţionat Curtea constata ca acesta rãspunde pe deplin preocuparilor autorilor sesizãrii. Au fost instituite, într-adevãr, prin lege forme de proprietate intrate de multã vreme în domeniul istoriei, ceea ce înseamnã, bineînţeles, recunoaşterea, chiar în exces, a formelor dreptului de proprietate de la data preluãrii bunurilor.
Nu se poate pretinde însã legiuitorului din anul 2001 sa ocroteasca pana la ultimele detalii ale unor reglementãri revolute - în temeiul noii Constituţii a României din 1991 - forme de organizare şi de proprietate care au existat în urma cu 60 de ani, sub imperiul a cu totul alte reglementãri constituţionale. Nici Constituţia nu poate, bineînţeles, sa cuprindã prevederi retroactive.
9. O alta critica priveşte pct. 13 din Legea pentru aprobarea ordonanţei, şi anume alin. (2^4), nou-introdus la <>art. 26 din Legea nr. 1/2000 , pe motiv ca acesta este confuz. Acest text are urmãtoarea redactare: "Retrocedarea pãdurilor comunale ce provin din pãduri graniceresti se va realiza în cote egale cãtre formele asociative ale foştilor graniceri şi comunelor, pe raza unitãţilor administrativ-teritoriale pe care sunt situate pãdurile respective."
Curtea constata însã ca prevederea legalã este clara. Textul are în vedere restituirea pe vechile amplasamente.
În ceea ce priveşte posibilele dificultãţi în aplicarea dispoziţiilor legale menţionate, evocate de autorii sesizãrii, Curtea constata ca soluţionarea unor asemenea probleme nu cade în competenta acesteia, ele fiind chestiuni de aplicare şi de interpretare a legii.
10. Se afirma, tot astfel, ca trecerea în proprietatea publica a unor terenuri, prin legea de retrocedare, incalca art. 41 din Constituţia României; aceasta trecere ar fi posibila, în opinia autorilor, numai prin expropriere. Şi de aceasta data autorii au omis sa indice textul care formeazã obiectul criticii de neconstituţionalitate.
S-ar putea ca reprosul de neconstituţionalitate sa aibã în vedere <>art. 22^1 din Legea nr. 1/2000 , în redactarea data de art. I pct. 7 din Legea pentru aprobarea ordonanţei, text potrivit cãruia "Suprafeţele proprietate de stat formate din terenurile realizate pe seama indiguirilor, desecarilor şi altor lucrãri de îmbunãtãţiri funciare, din terenurile fermelor de stat existente la data intrãrii în vigoare a <>Legii nr. 187/1945 pentru înfãptuirea reformei agrare, din cele preluate de la Domeniile Coroanei sau de la Ministerul Apãrãrii Naţionale rãmân în domeniul public al statului şi nu pot face obiectul reconstituirii dreptului de proprietate".
Textul legii nu prevede însã, contrar sustinerii autorilor sesizãrii, trecerea unor suprafeţe de teren în proprietatea publica. Curtea retine ca dispoziţia în discuţie are în vedere terenuri ce aparţin în proprietate statului şi care, ca atare, nu au cum sa facã obiectul exproprierii. Este dreptul statului de a stabili regimul juridic al terenurilor ce îi aparţin în proprietate şi, desigur, apartenenţa acestora la domeniul public sau la cel privat.
11. Referitor la celelalte critici de neconstituţionalitate Curtea constata ca nu poate retine nici o legatura cu obiectul sesizãrii. Ar fi greu, spre pilda, dacã nu chiar imposibil, sa se stabileascã vreo legatura a obiectului sesizãrii cu dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 139 alin. (4) privind statutul membrilor Curţii de Conturi.
Fata de considerentele expuse Curtea urmeazã sa constate ca dispoziţiile criticate sunt constituţionale.
Având în vedere considerentele expuse în prezenta decizie, dispoziţiile art. 16, 21, ale art. 114 alin. (1), (4) şi (5), art. 141 alin. (1), art. 137 alin. (5) şi ale art. 144 lit. a) din Constituţie, precum şi prevederile art. 2 alin. (3), art. 12, ale art. 13 alin. (1) lit. A.a), ale art. 17, 18, ale art. 19 alin. (1) şi ale <>art. 20 din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
1. Constata ca Legea pentru aprobarea <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 102/2001 privind modificarea şi completarea <>Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor <>Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale <>Legii nr. 169/1997 , precum şi modificarea şi completarea <>Legii nr. 18/1991 , republicatã, a fost adoptatã cu respectarea procedurilor constituţionale.
2. Constata ca dispoziţiile din Legea pentru aprobarea <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 102/2001 , care au fãcut obiectul sesizãrii, sunt constituţionale.
Decizia se comunica Preşedintelui României şi se publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Definitiva şi obligatorie.
Dezbaterea a avut loc la data de 12 iunie 2002 şi la ea au participat: Nicolae Popa, preşedinte, Costica Bulai, Nicolae Cochinescu, Constantin Doldur, Kozsokar Gabor, Petre Ninosu, Şerban Viorel Stanoiu, Lucian Stangu, Ioan Vida, judecãtori.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent şef,
Claudia Miu
---------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
