Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 172 din 23 mai 2001 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 505 alin. 2 teza a doua din Codul de procedura penala
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 470 din 16 august 2001
Lucian Mihai - preşedinte
Costica Bulai - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Ioan Muraru - judecãtor
Nicolae Popa - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Florin Bucur Vasilescu - judecãtor
Romul Petru Vonica - judecãtor
Iuliana Nedelcu - procuror
Marioara Prodan - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 505 alin. 2 teza a doua din Codul de procedura penalã, excepţie ridicatã de Virgil Radu în Dosarul nr. 2.383/1999 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilã.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publica din 17 mai 2001 şi au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la data de 22 mai 2001 şi, apoi, la 23 mai 2001.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, retine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 30 noiembrie 2000, pronunţatã în Dosarul nr. 2.383/1999, Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilã - a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 505 alin. 2 teza a doua din Codul de procedura penalã, excepţie ridicatã de Virgil Radu.
În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenta, ca dispoziţiile legale menţionate sunt contrare prevederilor constituţionale cuprinse în art. 21, referitoare la accesul liber la justiţie, şi celor cuprinse în art. 125, referitoare la instanţele judecãtoreşti, deoarece îi ingradesc dreptul "de a se adresa (mai întâi) justiţiei, respectiv instanţei de judecata, în situaţia în care este nemulţumit de mãsurile procurorului dispuse prin ordonanta de scoatere de sub urmãrire", precum şi "dreptul de a beneficia de o justiţie realã, realizatã în cadrul unui proces echitabil de cãtre o instanta de judecata şi nu de organe de cercetare penalã aflate în subordinea puterii executive [...]".
Exprimandu-şi opinia asupra exceptiei, instanta de judecata considera ca excepţia este neîntemeiatã, "deoarece, prin stabilirea unui termen de un an de la data ordonanţei de scoatere de sub urmãrire sau a rãmânerii definitive a hotãrârii de achitare, nu se incalca accesul liber la justiţie, de vreme ce chiar în conţinutul textului a cãrui neconstituţionalitate se invoca se menţioneazã existenta posibilitatii intentarii unei acţiuni în justiţie. Pe de alta parte, art. 505 alin. 2 teza a doua din Codul de procedura penalã nu incalca nici dispoziţiile art. 125 din Constituţie, cãci în cuprinsul acestuia nu se stabileşte înfiinţarea vreunei instanţe extraordinare, care sa judece acţiunea prevãzutã în cuprinsul art. 505 din Codul de procedura penalã".
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, în punctul sau de vedere, apreciazã ca textul de lege criticat este constituţional, deoarece stabilirea termenului de un an, în care persoana indreptatita poate porni acţiunea în despãgubire, nu aduce o limitare a dreptului oricãrei persoane de a se adresa justiţiei, "întrucât avem de-a face cu un drept patrimonial şi regula în aceasta materie o reprezintã prescriptibilitatea acestora". În final se considera ca "termenul de un an, prevãzut la art. 505 din Codul de procedura penalã, este un termen de prescripţie a dreptului la acţiune, rezonabil, care asigura condiţiile optime celui prejudiciat pentru a exercita o acţiune în justiţie în scopul obţinerii reparaţiilor legale".
Guvernul, în punctul sau de vedere, arata ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, deoarece textele de lege criticate nu contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 21 şi 125. Se susţine ca "stabilirea scoaterii de sub urmãrire penalã ca moment în care începe sa curgã un termen de un an nu este de natura sa contravina dispoziţiilor constituţionale invocate. Referitor la încãlcarea dispoziţiilor art. 125 din Constituţie, acesta conţine reglementãri privind instanţele judecãtoreşti, reglementãri care [...] nu pot fi afectate de dispoziţiile art. 505 alin. 2 teza a doua".
Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul exceptiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 505 alin. 2 teza a doua din Codul de procedura penalã, dispoziţii care au urmãtorul conţinut: "Acţiunea poate fi pornitã în termen de un an [...] de la data ordonanţei de scoatere de sub urmãrire."
Textele constituţionale a cãror încãlcare se invoca sunt art. 21 şi 125, prevederi care au urmãtorul conţinut:
- Art. 21: "(1) Orice persoana se poate adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor, a libertãţilor şi a intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngrãdi exercitarea acestui drept.";
- Art. 125: "(1) Justiţia se realizeazã prin Curtea Suprema de Justiţie şi prin celelalte instanţe judecãtoreşti stabilite de lege.
(2) Este interzisã înfiinţarea de instanţe extraordinare.
(3) Competenta şi procedura de judecata sunt stabilite de lege."
În opinia autorului exceptiei dispoziţiile legale criticate incalca principiul constituţional al accesului liber la justiţie prin "limitarea termenului de un an de introducere a acţiunii în repararea pagubei <<de la data ordonanţei de scoatere>> şi nu <<de la data rãmânerii definitive a hotãrârii în plângerea impotriva ordonanţei de scoatere de sub urmãrire>>" şi, în acest mod, nu poate "beneficia de o justiţie realã", realizatã de o instanta de judecata, "iar nu de organe de cercetare penalã aflate în subordinea puterii executive".
Analizând critica de neconstituţionalitate, Curtea constata ca, potrivit <>art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, "În exercitarea controlului, Curtea Constituţionalã se pronunţa numai asupra problemelor de drept, fãrã a putea modifica sau completa prevederea legalã supusã controlului", iar în conformitate cu art. 58 alin. (1) din Constituţie "Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului roman şi unica autoritate legiuitoare a tarii". Prin urmare, Curtea Constituţionalã nu este competenta sa modifice ori sa completeze prevederea legalã supusã controlului, astfel cum în speta se solicita de cãtre autorul exceptiei, deoarece aceste atribuţii aparţin în exclusivitate autoritãţii legiuitoare.
Pe de alta parte, Curtea constata ca stabilirea de cãtre legiuitor, prin textul de lege criticat, a datei "ordonanţei de scoatere de sub urmãrire penalã" ca data de la care se calculeazã termenul de prescripţie de un an al acţiunii pentru repararea pagubei, nu numai ca nu ingradeste accesul liber la justiţie, prevãzut de art. 21 din Constituţie, ci, dimpotriva, largeste sfera persoanelor îndreptãţite sa introducã acţiuni pentru repararea pagubei şi cu privire la persoanele impotriva cãrora s-a luat o mãsura preventivã, iar ulterior au fost scoase de sub urmãrire penalã prin ordonanta procurorului, ordonanta rãmasã definitiva prin neatacarea ei în instanta. Eliminarea din alin. 2 al art. 505 din Codul de procedura penalã a tezei a doua ar insemna tocmai o ingradire a accesului liber la justiţie al acestor persoane, care nu ar mai fi îndreptãţite la acţiuni pentru repararea pagubei, deoarece, potrivit tezei întâi a aceluiaşi alineat 2 al art. 505 din codul menţionat, acţiunea ar putea fi pornitã în termen de un an numai de la rãmânerea definitiva a hotãrârii de achitare, iar nu şi de la data ordonanţei de scoatere de sub urmãrire penalã. Or, aceasta ar contraveni art. 21 din Constituţie.
Curtea mai retine ca dispoziţiile art. 505 alin. 2 teza a doua din Codul de procedura penalã nu contravin, de asemenea, nici prevederilor art. 125 din Constituţie, referitoare la instanţele judecãtoreşti, deoarece şi în speta justiţia se realizeazã prin Curtea Suprema de Justiţie şi prin celelalte instanţe judecãtoreşti stabilite de lege, conform alin. (1), iar nu de instanţe extraordinare, ceea ce ar contraveni prevederilor constituţionale ale alin. (2) al art. 125, iar competenta şi procedura de judecata sunt stabilite de lege în temeiul alin. (3) al aceluiaşi art. 125 din Constituţie. Totodatã, Curtea observa ca în speta tocmai propunerea autorului exceptiei de modificare a textului de lege criticat este contrarã prevederilor constituţionale ale art. 125 alin. (3), deoarece modificarea procedurii, respectiv a datei de la care curge termenul de un an pentru introducerea acţiunii pentru repararea pagubei, nu este de competenta Curţii Constituţionale, astfel cum s-a mai arãtat, ci de competenta exclusiva a legiuitorului.
Sub un alt aspect, asa cum a statuat Curtea Constituţionalã prin Decizia nr 107 din 1 iulie 1999 (publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 354 din 27 iulie 1999), prin care a respins excepţia de neconstituţionalitate având ca obiect dispoziţiile întregului alineat 2 al art. 505 din Codul de procedura penalã, "Art. 48 alin. (3) din Constituţie, prin expresia <<potrivit legii>>, lasa la opţiunea legiuitorului stabilirea condiţiilor procedurale în care dreptul la reparaţii poate fi exercitat. Aceeaşi idee se regaseste şi în dispoziţiile art. 3 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, potrivit cãrora <<Atunci când o condamnare penalã definitiva este ulterior anulatã sau când este acordatã graţierea, pentru ca un fapt nou sau recent descoperit dovedeşte ca s-a produs o eroare judiciarã, persoana care a suferit o pedeapsa din cauza acestei condamnãri este despagubita conform legii ori potrivit practicii în vigoare în statul respectiv, cu excepţia cazului în care se dovedeşte ca nedescoperirea în timp util a faptului necunoscut îi este imputabilã în tot sau în parte>>".
Curtea constata ca aceste considerente, precum şi soluţia pronunţatã îşi menţin valabilitatea, neintervenind elemente noi de natura sa reconsidere jurisprudenta Curţii.
Fata de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al <>art. 25 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 505 alin. 2 teza a doua din Codul de procedura penalã, excepţie ridicatã de Virgil Radu în Dosarul nr. 2.383/1999 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilã.
Pronunţatã în şedinţa publica din data de 23 mai 2001.
PREŞEDINTELE
CURŢII CONSTITUŢIONALE,
LUCIAN MIHAI
Magistrat-asistent,
Marioara Prodan
----------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
