Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 172 din 20 martie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52^4 şi art. 52^7 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor
EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 512 din 9 iulie 2014
Augustin Zegrean - preşedinte
Valer Dorneanu - judecător
Toni Greblă - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Daniela Ramona Mariţiu - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52^4 şi art. 52^7 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, excepţie ridicată de Georgeta Stegaru în Dosarul nr. 3.149/1/2013 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 889D/2013.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Apreciază că susţinerile autoarei excepţiei de neconstituţionalitate nu relevă probleme ce ţin de constituţionalitatea textului de lege criticat.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
Prin Încheierea din data de 12 noiembrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 3.149/1/2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52^4 şi art. 52^7 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor. Excepţia a fost ridicată de Georgeta Stegaru cu ocazia soluţionării unei contestaţii formulate împotriva dispoziţiei Plenului Consiliului Superior al Magistraturii prin care s-a realizat evaluarea în cadrul interviului pentru concursul de promovare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine că toţi magistraţii trebuie să se bucure de prezumţia legală relativă de integritate, independenţă şi imparţialitate, aceasta fiind ataşată statutului profesional. Abilitarea dată de dispoziţiile art. 52^4 Consiliului Superior al Magistraturii de a emite o hotărâre prin care evaluează gradul de integritate al unui magistrat echivalează cu posibilitatea răsturnării acestei prezumţii şi implicit cu o atingere adusă reputaţiei acestuia. De asemenea, rezultatul acestei evaluări este public, fără a se da posibilitatea magistratului în cauză de a formula apărările pe care le consideră adecvate. Astfel, se ajunge la o situaţie discriminatorie între un judecător supus procedurii acţiunii disciplinare, care poate produce apărări în favoarea sa, şi un judecător care participă la concursul de promovare la instanţa supremă. Totodată, dispoziţiile criticate sunt discriminatorii în măsura în care se interpretează că se pot adresa inclusiv întrebări ce excedează aspectelor privind modalitatea în care candidatul se raportează la valori precum independenţa justiţiei, imparţialitatea şi integritatea magistraţilor.
Având în vedere că evaluarea integrităţii candidaţilor se face pe baza raportului întocmit de Inspecţia Judiciară, art. 52^4 apare ca fiind neconstituţional, contravenind prevederilor art. 124 din Constituţie, în măsura în care permite Consiliului Superior al Magistraturii să realizeze o evaluare proprie ce ignoră cele statuate în raportul inspecţiei şi "să acorde un punctaj pentru integritatea candidatului în funcţie de impresia formată în cele câteva minute de derulare a probei interviului".
În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 52^7 se susţine că acestea sunt neconstituţionale în măsura în care permit suprimarea exercitării unei căi de atac împotriva rezultatelor uneia dintre etapele concursului de promovare în funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal opinează în sensul netemeiniciei excepţiei invocate, apreciind că se impune respingerea acesteia.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată. Împrejurarea că Plenul Consiliului Superior al Magistraturii evaluează aspecte referitoare la integritatea candidaţilor, pe baza raportului întocmit de Inspecţia Judiciară, nu este de natură să aducă atingere imparţialităţii justiţiei şi independenţei judecătorilor. Un criteriu esenţial, menit să garanteze imparţialitatea justiţiei şi independenţei judecătorilor, este reprezentat tocmai de modalitatea de recrutare şi promovare a judecătorilor. În acest context apare ca fiind firească necesitatea evaluării integrităţii candidaţilor la funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, inclusiv din perspectiva modului în care candidatul se raportează la valori precum independenţa justiţiei, imparţialitatea şi integritatea magistraţilor. În ceea ce priveşte invocarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 133 alin. (1) şi ale art. 134 alin. (2), arată că acestea nu au incidenţă în cauza dedusă controlului. În continuare, în ceea ce priveşte invocarea prevederilor art. 16 şi ale art. 24 din Constituţie, arată că un concurs de promovare în funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu poate fi asimilat prin analogie cu un proces desfăşurat în faţa organelor judiciare. În plus, textele de lege criticate nu cuprind în sine nicio dispoziţie cu caracter discriminatoriu, departajarea între candidaţi pentru aceeaşi funcţie, interpretată de autoarea excepţiei drept discriminare, fiind de esenţa concursului.
Referitor la critica dispoziţiilor art. 52^7 din Legea nr. 303/2004 arată că nici aceasta nu poate fi primită. Astfel, posibilitatea de a ataca rezultatele unui concurs nu constituie un drept de sine stătător, reglementat ca atare prin lege, ci un mijloc de realizare a dreptului de a ocupa funcţia pentru care s-a organizat concursul prin intermediul procedurilor pe care legea le reglementează. A decide altfel ar însemna să se recunoască organelor de justiţie competenţa de a se substitui examinatorilor, de a invalida evaluările făcute de aceştia şi de a le înlocui cu evaluările proprii ale judecătorilor, ceea ce ar excede atribuţiilor instanţelor judecătoreşti. În acest sens s-a pronunţat Curtea Constituţională prin deciziile nr. 340/2002 şi nr. 480/2010. În continuare face referire la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului - Cauza Van Marle şi alţii contra Belgiei, Cauza San Juan contra Franţei.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 52^4 şi art. 52^7 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005. Textele de lege criticate au fost introduse prin art. I pct. 2 din Legea nr. 300/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 925 din 27 decembrie 2011. Dispoziţiile art. 52^4 au fost modificate prin art. I pct. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 81/2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 837 din 12 decembrie 2012, ordonanţă aprobată prin Legea nr. 126/2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 251 din 30 aprilie 2013. Având în vedere că evaluarea în cadrul interviului pentru concursul de promovare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a realizat la data de 15 mai 2013 (astfel cum reiese din încheierea de sesizare), Curtea constată că incidente în cauză sunt prevederile art. 52^4 din Legea nr. 303/2004, astfel cum acestea au fost modificate.
Dispoziţiile criticate au următorul conţinut:
- Art. 52^4: "(1) În cadrul probei interviului, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii evaluează aspecte referitoare la integritatea candidaţilor.
(2) La şedinţa Plenului Consiliului Superior al Magistraturii în care se susţine interviul va participa, cu rol consultativ, şi un psiholog desemnat de plen, care va putea adresa întrebări candidaţilor în scopul evaluării motivaţiei şi competenţelor umane şi sociale ale acestora.
(3) Evaluarea integrităţii candidaţilor se face pe baza raportului întocmit de Inspecţia Judiciară sub acest aspect, precum şi a răspunsurilor primite de la candidat la întrebările puse acestuia pe baza acestui raport, a datelor existente la dosarul profesional, a documentelor depuse de candidat, a modului în care candidatul se raportează la valori precum independenţa justiţiei, imparţialitatea magistraţilor, integritatea şi a aspectelor ridicate în cadrul discuţiilor.";
- Art. 52^7: "(1) În termen de cel mult 15 zile de la comunicarea rezultatelor concursului de promovare în funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Consiliul Superior al Magistraturii dispune, prin hotărâre, promovarea candidaţilor declaraţi admişi.
(2) Procedura de desfăşurare a concursului de promovare în funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, inclusiv modalitatea de contestare a rezultatelor se stabilesc prin regulament aprobat de Consiliul Superior al Magistraturii, în conformitate cu prezenta lege, prin hotărâre care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I."
În opinia autoarei excepţiei, prevederile criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi, art. 24 referitor la dreptul la apărare, art. 124 referitor la înfăptuirea justiţiei, art. 133 alin. (1) referitor la Consiliul Superior al Magistraturii, art. 134 alin. (2) referitor la îndeplinirea rolului de instanţă de judecată de către Consiliul Superior al Magistraturii. De asemenea, invocă prevederile art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că autoarea excepţiei susţine că evaluarea aspectelor referitoare la integritatea candidaţilor la concursul pentru promovarea în funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie creează o situaţie discriminatorie între un judecător supus procedurii acţiunii disciplinare, care poate produce apărări în favoarea sa, şi un judecător care participă la concursul de promovare la instanţa supremă.
În legătură cu aceste aspecte, Curtea reţine că, potrivit art. 39 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, "pentru verificarea îndeplinirii criteriilor de competenţă profesională şi de performanţă judecătorii şi procurorii sunt supuşi la fiecare 3 ani unei evaluări privind eficienţa, calitatea activităţii şi integritatea, obligaţia de formare profesională continuă şi absolvirea unor cursuri de specializare, iar în cazul judecătorilor şi procurorilor numiţi în funcţii de conducere, şi modul de îndeplinire a atribuţiilor manageriale".
De asemenea, Curtea observă că, potrivit art. 52^4 alin. (1) din acelaşi act normativ, aspecte referitoare la integritate sunt evaluate şi în cadrul probei interviului la concursul pentru promovarea în funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Curtea apreciază că integritatea apare, astfel, ca o componentă a evaluării profesionale şi a performanţei magistraţilor - judecători şi procurori - realizată în diverse etape ale carierei acestora.
În legătură cu acest aspect, Curtea observă că evaluarea profesională a magistraţilor variază de la ţară la ţară relativ la metodele şi momentul realizării ei, precum şi la organul abilitat să o realizeze. În unele state evaluarea are loc în momentul în care magistratul face subiectul unei promovări, iar în alte state aceasta se realizează periodic la intervale regulate. Aceste evaluări sunt luate apoi în considerare atunci când apare necesitatea de a alege între cele mai calificate persoane apte pentru promovare la niveluri mai înalte şi pentru ocuparea posturilor vacante din aceste niveluri de jurisdicţie (Resource Guide on Strengthening Judicial Integrity and Capacity, United Nations Office on Drugs and Crime, United Nations, Decembrie 2011).
Curtea reţine că în România integritatea magistraţilor se apreciază, potrivit art. 6 şi art. 8 din Regulamentul privind evaluarea activităţii profesionale a judecătorilor şi procurorilor, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 676/2007, în funcţie de respectarea standardelor de conduită conforme cu onoarea şi demnitatea profesiei, stabilite de Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor, sancţiunile disciplinare rămase irevocabile în perioada supusă evaluării şi imparţialitatea.
De asemenea, Curtea observă că răspunderea magistraţilor este reglementată de titlul IV din Legea nr. 303/2004, iar abaterile disciplinare sunt reglementate, în concret, la art. 99 din aceeaşi lege. Astfel, având în vedere şi cele reţinute anterior, Curtea constată că evaluarea integrităţii unui magistrat şi acţiunea disciplinară îndreptată împotriva acestuia sunt două proceduri distincte şi, implicit, persoanele care fac obiectul acestor proceduri se află în situaţii diferite, astfel că nu se poate reţine critica autoarei excepţiei de neconstituţionalitate referitoare la acest aspect.
În continuare, Curtea observă că autoarea excepţiei susţine că dispoziţiile art. 52^4 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 sunt discriminatorii în măsura în care se interpretează că se pot adresa inclusiv întrebări ce excedează aspectelor privind modalitatea în care candidatul se raportează la valori precum independenţa justiţiei, imparţialitatea şi integritatea magistraţilor. De asemenea, susţine că art. 52^4 apare ca fiind neconstituţional, contravenind prevederilor art. 124 din Constituţie, în măsura în care permite Consiliului Superior al Magistraturii să realizeze o evaluare proprie ce ignoră cele statuate în raportul inspecţiei şi "să acorde un punctaj pentru integritatea candidatului în funcţie de impresia formată în cele câteva minute de derulare a probei interviului".
Relativ la aceste afirmaţii, Curtea constată că, în realitate, se solicită instanţei de contencios constituţional ca, pe baza relatărilor autoarei excepţiei referitoare la o presupusă aplicare greşită a legii de către comisia de concurs, să dea o anumită interpretare textului de lege criticat, interpretare care, analizată fiind din punct de vedere constituţional, ar înfrânge dispoziţiile constituţionale ale art. 16 alin. (2) şi pe cele ale art. 124. Determinând în acest fel neconstituţionalitatea textului de lege criticat, Curtea, în final, ar trebui să pronunţe o decizie de interpretare în sensul celor reţinute de autoarea excepţiei. Având în vedere aceste aspecte, Curtea consideră că nu pot fi reţinute susţinerile autoarei excepţiei, deoarece acestea vizează probleme ce ţin de modul de interpretare şi aplicare a legii la cauzele deduse judecăţii, aspect ce excedează competenţei instanţei de contencios constituţional.
Referitor la invocarea prevederilor constituţionale ale art. 134 alin. (2), Curtea observă că acestea se referă la rolul de instanţă de judecată al Consiliului Superior al Magistraturii în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi a procurorilor. Totodată, Curtea reţine că dispoziţiile de lege criticate se referă la concursul de promovare în funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Astfel, Curtea constată că textul constituţional invocat nu are incidenţă în soluţionarea cauzei deduse controlului de constituţionalitate.
De asemenea, în ceea ce priveşte prevederile art. 133 alin. (1) din Constituţie, Curtea observă că, prin Decizia nr. 518 din 31 mai 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 15 august 2007, şi Decizia nr. 1.556 din 6 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 91 din 6 februarie 2012, a statuat că, potrivit art. 133 alin. (1) din Constituţie, "Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenţei justiţiei", în realizarea acestei competenţe consacrate prin Legea fundamentală, el îndeplinind atribuţiile stabilite prin lege. Factorii ce asigură independenţa şi imparţialitatea acestui organ de jurisdicţie îi constituie modul de desemnare a membrilor săi, durata mandatului şi inamovibilitatea membrilor în cursul mandatului, precum şi existenţa unei protecţii adecvate împotriva presiunilor exterioare. Totodată, Consiliul Superior al Magistraturii este independent şi se supune în activitatea sa numai legii, iar membrii acestuia răspund în faţa judecătorilor şi procurorilor pentru activitatea desfăşurată în exercitarea mandatului (Decizia nr. 196 din 4 aprilie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 231 din 22 aprilie 2013).
Având în vedere cele expuse, Curtea reţine că, evaluând aspecte referitoare la integritatea candidaţilor în cadrul probei interviului la concursul de promovare în funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii îndeplineşte o atribuţie stabilită prin lege - în speţă dispoziţiile art. 52^4 din Legea nr. 303/2004. Astfel, simpla îndeplinire a unei atribuţii prevăzute de lege nu poate duce la concluzia că Plenul Consiliului Superior al Magistraturii acţionează împotriva intereselor justiţiei afectând în acest mod independenţa acesteia.
În ceea ce priveşte critica potrivit căreia dispoziţiile art. 52^7 sunt neconstituţionale în măsura în care permit suprimarea exercitării unei căi de atac împotriva rezultatelor uneia dintre etapele concursului de promovare în funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Curtea constată că, potrivit art. 133 alin. (7) din Constituţie, "hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii sunt definitive şi irevocabile, cu excepţia celor prevăzute la articolul 134 alineatul (2)". În această materie, conform art. 134 alin. (2) şi (3) din Constituţie, Consiliul Superior al Magistraturii îndeplineşte rolul de instanţă de judecată, prin secţiile sale, pronunţând hotărâri ce pot fi atacate la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Prin Decizia nr. 433 din 21 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.267 din 29 decembrie 2004, constatând că dispoziţiile art. 50 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 contravin dispoziţiilor art. 21 din Constituţie, art. 6 paragraful 1 şi art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în măsura în care din conţinutul lor se înţelege că magistratul nu poate ataca în justiţie o hotărâre prin care Consiliul Superior al Magistraturii îi refuză exercitarea unui drept dobândit, Curtea Constituţională a reţinut că împiedicarea exercitării căii de atac în justiţie, în alte cazuri decât în materie disciplinară, nu s-ar putea întemeia pe dispoziţiile art. 133 alin. (7) din Constituţie.
Prin considerentele acestei decizii, Curtea a statuat că dispoziţiile art. 133 alin. (7) din Constituţie au în vedere hotărârile cu caracter jurisdicţional care, numai acestea, pot avea, prin natura lor, însuşirea de a fi "definitive şi irevocabile", iar nu şi alte hotărâri, cu caracter administrativ, emise de Consiliul Superior al Magistraturii. Alte hotărâri, cum sunt cele prevăzute de art. 36 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, prin care Plenul Consiliului Superior al Magistraturii dispune eliberarea din funcţie a judecătorilor stagiari şi a procurorilor stagiari, transferul magistraţilor, suspendarea din funcţie a magistraţilor şi alte măsuri privind cariera magistraţilor, nu intră sub incidenţa prevederilor art. 133 alin. (7) din Constituţia României, întrucât, nefiind hotărâri cu caracter jurisdicţional, nu pot fi "definitive şi irevocabile". Aceste hotărâri sunt prin natura lor acte juridice cu caracter administrativ, supuse controlului judecătoresc.
Cu alte cuvinte, Curtea a statuat că, în cazul în care nu există o reglementare specială, hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii au natura unor acte administrative şi sunt supuse controlului de legalitate, potrivit Legii contenciosului administrativ. Plecând de la cele constatate în jurisprudenţa sa, Curtea reţine că promovarea judecătorilor şi procurorilor (inclusiv promovarea în funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie) constituie o componentă a carierei acestora, hotărârile referitoare la acest aspect fiind susceptibile de a fi atacate în instanţă.
În ceea ce priveşte procedura de desfăşurare a concursului de promovare în funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Curtea observă că, potrivit art. 52^7 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, aceasta, precum şi modalitatea de contestare a rezultatelor se stabilesc prin regulament aprobat de Consiliul Superior al Magistraturii, în conformitate cu prezenta lege, prin hotărâre care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Astfel, prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 74/2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 112 din 13 februarie 2012, a fost aprobat Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea concursului de promovare în funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care, într-adevăr, nu prevede posibilitatea contestării rezultatelor obţinute de candidaţi la proba interviului.
Curtea apreciază că sancţionarea imposibilităţii contestării rezultatelor obţinute de candidaţi la această probă nu intră în sfera de competenţă a instanţei de contencios constituţional, Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii prin care se reglementează modalitatea de contestare a rezultatelor concursului de promovare în funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie putând fi contestat pe calea unei excepţii de nelegalitate, conform Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi nicidecum pe calea unei excepţii de neconstituţionalitate.
Curtea apreciază că, din susţinerile autoarei excepţiei, rezultă faptul că aceasta este mai degrabă nemulţumită de limitarea controlului judecătoresc la problemele ce ţin de legalitatea desfăşurării concursului, ceea ce determină imposibilitatea instanţei de judecată de a face aprecieri asupra evaluării făcute de comisia de concurs - în speţă comisia în faţa căreia a fost susţinută proba interviului la concursul de promovare în funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Referitor la acest aspect, Curtea reţine că instanţa de contencios constituţional, prin Decizia nr. 480 din 20 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 383 din 10 iunie 2010, a constatat că posibilitatea de a ataca rezultatele unui examen sau ale unui concurs nu constituie un drept de sine stătător, reglementat ca atare prin lege, ci un mijloc de realizare a dreptului de a ocupa funcţia pentru care s-a organizat examenul sau concursul, prin intermediul procedurilor de examen sau de concurs pe care legea le reglementează. A decide altfel ar însemna să se recunoască organelor de justiţie competenţa de a se substitui examinatorilor, de a invalida evaluările făcute de aceştia şi de a le înlocui cu evaluările proprii ale judecătorilor, ceea ce ar excede în mod evident atribuţiilor instanţelor judecătoreşti. Prevederile art. 21 din Legea fundamentală, referitoare la accesul la o instanţă de judecată, nu au aplicabilitate în materia contestării baremului sau rezultatului unui examen sau concurs, existând obligativitatea comisiilor de contestaţii de a se pronunţa asupra acestor cereri. Dispoziţiile menţionate din Constituţie sunt însă aplicabile în ceea ce priveşte legalitatea procedurii de desfăşurare a examenului sau concursului respectiv.
Cu aceeaşi ocazie, instanţa de contencios constituţional a constatat că în acelaşi sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care, prin hotărârea din 26 iunie 1986, pronunţată în Cauza Van Marle şi alţii contra Belgiei, şi prin decizia de inadmisibilitate din 28 februarie 2002, pronunţată în Cauza San Juan contra Franţei, a statuat, cu valoare de principiu, că evaluarea cunoştinţelor şi a experienţei necesare pentru admiterea într-o profesie este similară cu susţinerea unui examen de tip şcolar sau universitar şi nu poate intra în domeniul de aplicare a art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, îndepărtându-se atât de la competenţa normală a unui judecător, învestit de regulă cu soluţionarea unui diferend, cât şi de la garanţiile instituite de art. 6 din Convenţie, care nu sunt de natură să se aplice "litigiilor" ce ar putea apărea în această materie.
Aşa fiind, Curtea reţine că instanţele judecătoreşti nu pot cenzura modul în care comisiile de concurs, respectiv comisiile de soluţionare a contestaţiilor, au evaluat candidaţii care au susţinut un examen/concurs, instanţele neputându-se substitui acestor comisii, acestea din urmă având competenţa exclusivă de a evalua cunoştinţele necesare pentru promovarea concursului.
Aşa fiind, Curtea apreciază că susţinerile autoarei excepţiei sunt neîntemeiate şi din această perspectivă.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Georgeta Stegaru în Dosarul nr. 3.149/1/2013 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 52^4 şi art. 52^7 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunţată în şedinţa din data de 20 martie 2014.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Daniela Ramona Mariţiu
------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
