Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 171 din 28 februarie 2012 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 453 alin. 1 din Codul de procedura civila
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 287 din 2 mai 2012
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Fabian Niculae - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cãtãlina Gliga.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 453 alin. 1 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Ilie Cazan în Dosarul nr. 6.235/299/2009* al Judecãtoriei Sectorului 1 Bucureşti - Secţia civilã şi care formeazã obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.637D/2011.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care, invocând jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 1.411 din 20 octombrie 2011, pune concluzii de respingere ca neîntemeiatã a excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 17 octombrie 2011, pronunţatã în Dosarul nr. 6.235/299/2009*, Judecãtoria Sectorului 1 Bucureşti - Secţia civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 453 alin. 1 din Codul de procedurã civilã.
Excepţia a fost invocatã de Ilie Cazan într-un dosar având ca obiect soluţionarea unei contestaţii la executare.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia aratã, în esenţã, cã textul de lege criticat este în contradicţie atât cu prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2), care consacrã egalitatea în drepturi a cetãţenilor, cât şi cu cele ale art. 284 din Codul muncii, care stabileşte competenţa pentru soluţionarea conflictelor de muncã în favoarea tribunalului în circumscripţia cãruia îşi are domiciliul sau reşedinţa reclamantul. La stabilirea acestei competenţe, legiuitorul a avut în vedere înlesnirea liberului acces la justiţie al salariatului. Or, în condiţiile în care titlul executoriu este emis de instanţa în a cãrei circumscripţie îşi are domiciliul sau reşedinţa reclamantul, este nedrept ca executarea acestuia sã se facã la sediul debitorului sau al terţului poprit. Întrucât în speţã sediul debitorului este unic, în municipiul Bucureşti, textul criticat limiteazã liberul acces la justiţie al salariaţilor creditori, care sunt nevoiţi sã se deplaseze la Bucureşti pentru a-şi obţine drepturile.
Judecãtoria Sectorului 1 Bucureşti - Secţia civilã apreciazã excepţia de neconstituţionalitate ca fiind întemeiatã faţã de prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţie şi ale art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. Faza executãrii silite este parte integrantã a procesului civil, iar statul trebuie sã manifeste un deosebit interes în punerea efectivã în aplicare a drepturilor câştigate de pãrţi în instanţã.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului a comunicat faptul cã îşi menţine punctul sãu de vedere exprimat în deciziile Curţii Constituţionale nr. 835 din 26 mai 2009, nr. 978 din 25 iunie 2009, nr. 1.172 din 17 septembrie 2009 şi nr. 274 din 18 martie 2010.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 453 alin. 1 din Codul de procedurã civilã, potrivit cãrora "Poprirea se înfiinţeazã la cererea creditorului, de executorul judecãtoresc de la domiciliul sau sediul debitorului ori de la domiciliul sau sediul terţului poprit."
În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1) şi (2) care consacrã principiul egalitãţii în drepturi, art. 21 alin. (1), (2) şi (3) referitoare la accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil. De asemenea, se apreciazã a fi încãlcate şi prevederile art. 6 privind dreptul la un proces echitabil şi ale art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine cã s-a mai pronunţat asupra dispoziţiilor legale criticate, prin raportare la critici similare, constatând cã sunt constituţionale.
Astfel, prin Decizia nr. 273 din 21 martie 2006, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 17 aprilie 2006, şi Decizia nr. 1.411 din 20 octombrie 2011, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 47 din 20 ianuarie 2012, Curtea, respingând excepţia de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, a statuat cã textul de lege criticat stabileşte competenţa materialã şi teritorialã pentru soluţionarea cererii creditorului de înfiinţare a popririi. Astfel, legea atribuie competenţa materialã de a dispune înfiinţarea popririi executorului judecãtoresc, creditorul având a alege între douã birouri execuţionale deopotrivã competente, cel de la domiciliul sau sediul debitorului, respectiv cel de la domiciliul sau sediul terţului poprit.
Reglementarea criticatã a fost adoptatã de legiuitor în cadrul atribuţiilor sale, astfel cum sunt determinate prin dispoziţiile art. 126 alin. (2) şi ale art. 129 din Constituţie, potrivit cãrora competenţa, procedura de judecatã, inclusiv procedura executãrii silite, precum şi cãile de atac sunt prevãzute numai prin lege.
Curtea a constatat cã textul de lege criticat nu încalcã prevederile art. 16 din Constituţie privind egalitatea în drepturi a cetãţenilor, întrucât reglementarea este aplicabilã tuturor persoanelor aflate în situaţia prevãzutã de ipoteza normei, fãrã nicio distincţie sau în considerarea altor criterii, şi anume creditorii deţinãtori ai unui titlu executoriu care solicitã executorului judecãtoresc înfiinţarea popririi.
De asemenea, este neîntemeiatã şi critica autorilor excepţiei potrivit cãreia reglementarea dedusã controlului îngrãdeşte accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, în condiţiile în care art. 399 din Codul de procedurã civilã prevede cã împotriva oricãrui act de executare se poate face contestaţie de cãtre cei interesaţi sau vãtãmaţi prin executare, oferind toate garanţiile procesuale pentru realizarea deplinã a acestor drepturi.
Pentru motivele expuse mai sus, Curtea nu a reţinut nici încãlcarea prevederilor internaţionale cuprinse în art. 6 şi 13 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de naturã a reconsidera jurisprudenţa Curţii Constituţionale, soluţiile şi considerentele acestei decizii îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauzã.
În ceea ce priveşte pretinsa contradicţie a prevederilor criticate cu cele ale art. 284 din Codul muncii, devenit art. 269 în urma republicãrii Legii nr. 53/2003 - Codul muncii în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, Curtea reţine, pe de o parte, cã acest aspect nu ţine de competenţa sa, astfel cum aceasta este reglementatã de Constituţie şi de Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale. Este rolul şi sarcina instanţelor de judecatã de a face corelãrile necesare între textele legale, astfel încât acestea sã fie aplicate potrivit raţiunii care a stat la baza adoptãrii lor.
Pe de altã parte, examinarea constituţionalitãţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispoziţiile constituţionale pretins violate, iar nu compararea prevederilor mai multor legi între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din aceastã comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei. Procedându-se altfel s-ar ajunge, inevitabil, la concluzia cã, deşi fiecare dintre dispoziţiile legale este constituţionalã, numai coexistenţa lor ar pune în discuţie constituţionalitatea uneia dintre ele. Or, aceasta nu constituie o problemã de constituţionalitate, ci una de interpretare şi de aplicare a normelor legale în situaţia unor eventuale contrarietãţi între acestea.
Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiatã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 453 alin. 1 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Ilie Cazan în Dosarul nr. 6.235/299/2009* al Judecãtoriei Sectorului 1 Bucureşti - Secţia civilã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 28 februarie 2012.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Fabian Niculae
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
