Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 171 din 23 mai 2001 privind exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 63 alin. 2, art. 192 alin. 2, art. 346 alin. 2 si art. 392 alin. 4 din Codul de procedura penala
Lucian Mihai - preşedinte Costica Bulai - judecãtor Constantin Doldur - judecãtor Kozsokar Gabor - judecãtor Ioan Muraru - judecãtor Nicolae Popa - judecãtor Lucian Stangu - judecãtor Florin Bucur Vasilescu - judecãtor Romul Petru Vonica - judecãtor Gabriela Ghita - procuror Florentina Geangu - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 63 alin. 2, art. 192 alin. 2, art. 346 alin. 2 şi art. 392 alin. 4 din Codul de procedura penalã, excepţie ridicatã de Anton Sommert în Dosarul nr. 2.256/2000 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penalã. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publica din 10 mai 2001 în prezenta autorului exceptiei şi a reprezentantului Ministerului Public şi au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la data de 22 mai 2001 şi apoi la 23 mai 2001.
CURTEA, având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele: Prin Încheierea din 27 noiembrie 2000, pronunţatã în Dosarul nr. 2.256/2000, Tribunalul Bucureşti - Secţia I penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 63 alin. 2, art. 192 alin. 2, art. 346 alin. 2 şi art. 392 alin. 4 din Codul de procedura penalã), excepţie ridicatã de Anton Sommert. În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine ca dispoziţiile art. 2 alin. (3) şi ale <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicatã, precum şi dispoziţiile art. 48 lit. d), art. 52 alin. 2, art. 63 alin. 2, art. 183 alin. 1 şi 2, art. 192 alin. 1 pct. 2 lit. c), art. 284^1 , art. 291 alin. 2 şi 3, art. 346 alin. 2 şi art. 392 alin. 4 din Codul de procedura penalã sunt contrare prevederilor art. 1 alin (3), art. 11, art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1) şi (2), art. 18 alin. (1), art. 20, art. 21, art. 22 alin. (1) şi (2), art. 24, art. 26 alin. (1), art. 30 alin. (7), art. 48 alin. (3), art. 50, art. 123 şi ale art. 130 alin. (1) din Constituţie. Se mai arata ca sunt incalcate şi prevederile art. 6 pct. 1 teza întâi, ale art. 13 şi 17 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. Tribunalul Bucureşti - Secţia I penalã, exprimandu-şi opinia, arata ca "în cauza sunt incidente numai dispoziţiile art. 63 alin. 2, art. 192 alin. 2, art. 346 alin. 2 şi ale art. 392 alin. 4 din Codul de procedura penalã, întrucât doar de acestea depinde soluţionarea cauzei", dispoziţii pe care le apreciazã ca fiind constituţionale. Potrivit dispoziţiilor <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate. Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciazã ca excepţia ridicatã nu este intemeiata, întrucât textele procedurale penale criticate nu contravin nici unei dispoziţii şi unui unui principiu prevãzut în Constituţie. Astfel acestea: a) nu impiedica cetãţenii sa beneficieze de drepturile şi libertãţile conferite de Constituţie şi de alte legi; b) nu incalca principiul egalitãţii în drepturi şi al nediscriminarii, fiind deopotrivã aplicabile tuturor cetãţenilor aflaţi în aceeaşi situaţie; c) nu ingradesc accesul liber la justiţie; d) nu aduc atingere dreptului la viata şi dreptului la integritatea fizica şi psihicã ale persoanei; e) nu ingradesc exerciţiul dreptului la apãrare; f) nu au nici o legatura cu înfãptuirea justiţiei în numele legii şi nici cu independenta judecãtorilor; g) nu vizeazã rolul şi atribuţiile Ministerului Public. În concluzie, se retine ca toate dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au transmis punctele lor de vedere.
CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul judecãtorului-raportor, susţinerile partii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele: Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizatã. La termenul de judecata din 20 noiembrie 2000 autorul exceptiei a ridicat în fata Tribunalului Bucureşti - Secţia I penalã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (3) şi ale <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicatã, precum şi a dispoziţiilor art. 48 lit. d), art. 52 alin. 2, art. 63 alin. 2, art. 183 alin. 1 şi alin. 2, art. 192 alin. 1 pct. 2 lit. c), art. 284^1, art. 291 alin. 2 şi alin. 3, art 346 alin. 2 şi ale art. 392 alin. 4 din Codul de procedura penalã. Prin Încheierea din 27 noiembrie 2000 Tribunalul Bucureşti - Secţia I penalã, constatând ca soluţionarea cauzei nu depinde de întregul ansamblu al dispoziţiilor legale criticate, a sesizat Curtea Constituţionalã numai cu soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 63 alin. 2, art. 192 alin. 2, art. 346 alin. 2 şi ale art. 392 alin. 4 din Codul de procedura penalã. Potrivit <>art. 23 alin. (4) teza întâi din Legea nr. 47/1992 , republicatã, "Sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de cãtre instanta în fata cãreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale pãrţilor, opinia instanţei asupra exceptiei, şi va fi însoţitã de dovezile depuse de pãrţi". Totodatã, în cazurile în care excepţia este inadmisibila, fiind contrarã prevederilor alin. (1), (2) sau (3) ale articolului menţionat, în temeiul art. 23 alin. (6) din aceeaşi lege "instanta o respinge printr-o încheiere motivatã, fãrã a mai sesiza Curtea Constituţionalã". Curtea constata, prin urmare, ca obiectul exceptiei de neconstituţionalitate îl constituie numai dispoziţiile art. 63 alin. 2, art. 192 alin. 2, art. 346 alin. 2 şi ale art. 392 alin. 4 din Codul de procedura penalã, cuprinse în încheierea de sesizare, iar nu şi celelalte prevederi legale cu privire la care instanta de fond a considerat ca excepţia este inadmisibila. Sub acest din urma aspect autorul exceptiei are posibilitatea de a ataca încheierea de sesizare o data cu declararea caii de atac prevãzute de Codul de procedura penalã impotriva sentinţei pronunţate în cauza. Dispoziţiile art. 63 alin. 2, art. 192 alin. 2, art. 346 alin. 2 şi ale art. 392 alin. 4 din Codul de procedura penalã, criticate ca fiind neconstituţionale, au urmãtorul conţinut: - Art. 63 alin. 2: "Probele nu au valoare mai dinainte stabilitã. Aprecierea fiecãrei probe se face de organul de urmãrire penalã şi de instanta de judecata potrivit convingerii lor, formatã în urma examinãrii tuturor probelor administrate şi conducandu-se dupã constiinta lor."; - Art. 192 alin. 2: "În cazul declarãrii apelului ori recursului sau al introducerii oricãrei alte cereri, cheltuielile judiciare sunt suportate de cãtre persoana cãreia i s-a respins ori care şi-a retras apelul, recursul sau cererea."; - Art. 346 alin. 2: "Când achitarea s-a pronunţat pentru cazul prevãzut în art. 10 lit. b^1) ori pentru ca instanta a constatat existenta unei cauze care inlatura caracterul penal al faptei, sau pentru ca lipseşte vreunul din elementele constitutive ale infracţiunii, instanta poate obliga la repararea pagubei potrivit legii civile."; - Art. 392 alin. 4: "Sentinta data în contestaţie este supusã apelului, iar decizia data în apel este supusã recursului." Normele constituţionale invocate în susţinerea exceptiei de neconstituţionalitate au urmãtorul conţinut: Normele constituţionale invocate în susţinerea exceptiei de neconstituţionalitate au urmãtorul conţinut: - Art. 11: "(1) Statul roman se obliga sa îndeplineascã întocmai şi cu buna-credinţa obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte. (2) Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern."; - Art. 15 alin. 1: "Cetãţenii beneficiazã de drepturile şi de libertãţile consacrate prin Constituţie şi prin alte legi şi au obligaţiile prevãzute de acestea."; - Art. 16: "(1) Cetãţenii sunt egali în fata legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri. (2) Nimeni nu este mai presus de lege."; - Art. 18 alin. (1): "Cetãţenii strãini şi apatrizii care locuiesc în România se bucura de protecţia generalã a persoanelor şi a averilor, garantatã de Constituţie şi de alte legi."; - Art. 20: "(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertãţile cetãţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanta cu Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte. (2) Dacã exista neconcordante între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementãrile internaţionale."; - Art. 21: "(1) Orice persoana se poate adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor, a libertãţilor şi a intereselor sale legitime. (2) Nici o lege nu poate îngrãdi exercitarea acestui drept."; - Art. 22: "(1) Dreptul la viata, precum şi dreptul la integritate fizica şi psihicã ale persoanei sunt garantate. (2) Nimeni nu poate fi supus torturii şi nici unui fel de pedeapsa sau de tratament inuman ori degradant."; - Art. 24 alin. (1): "Dreptul la apãrare este garantat."; - Art. 26 alin. (1): "Autoritãţile publice respecta şi ocrotesc viata intima, familialã şi privatã."; - Art. 48 alin. (3): "Statul rãspunde patrimonial, potrivit legii, pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare sãvârşite în procesele penale."; - Art. 50 alin. (2): "Cetãţenii cãrora le sunt încredinţate funcţii publice, precum şi militarii, rãspund de îndeplinirea cu credinţa a obligaţiilor ce le revin şi, în acest scop, vor depune jurãmântul cerut de lege."; - Art. 123: "(1) Justiţia se înfãptuieşte în numele legii. (2) Judecãtorii sunt independenţi şi se supun numai legii."; - Art. 125 alin. (1): "Justiţia se realizeazã prin Curtea Suprema de Justiţie şi prin celelalte instanţe judecãtoreşti stabilite de lege."; - Art. 130 alin. (1): "În activitatea judiciarã, Ministerul Public reprezintã interesele generale ale societãţii şi apara ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertãţile cetãţenilor."; - Art. 131 alin. (1): "Procurorii îşi desfãşoarã activitatea potrivit principiului legalitãţii, al imparţialitãţii şi al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiţiei." Dispoziţiile din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, invocate în susţinerea exceptiei de neconstituţionalitate, prevãd: - Art. 6 pct. 1 teza întâi: "Orice persoana are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de cãtre o instanta independenta şi impartiala, instituitã de lege, care va hotãrî fie asupra încãlcãrii drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricãrei acuzatii în materie penalã îndreptate impotriva sa. [...]"; - Art. 13: "Orice persoana, ale carei drepturi şi libertãţi recunoscute de prezenta convenţie au fost incalcate, are dreptul sa se adreseze efectiv unei instanţe naţionale, chiar şi atunci când încãlcarea s-ar datora unor persoane care au acţionat în exercitarea atribuţiilor lor oficiale."; - Art. 17: "Nici o dispoziţie din prezenta convenţie nu poate fi interpretatã ca implicând, pentru un stat, un grup sau un individ, un drept oarecare de a desfasura o activitate sau de a îndeplini un act ce urmãreşte distrugerea drepturilor sau a libertãţilor recunoscute de prezenta convenţie sau de a aduce limitãri mai ample acestor drepturi şi libertãţi decât acelea prevãzute de aceasta convenţie." I. Referitor la dispoziţiile art. 63 alin. 2 din Codul de procedura penalã autorul exceptiei susţine ca sintagmele "convingerii lor" şi "conducandu-se dupã constiinta lor", din partea a doua a acestui text de lege, contravin cu deosebire dispoziţiilor art. 123 din Constituţie, conform cãrora: "Justiţia se înfãptuieşte în numele legii.", iar "Judecãtorii sunt independenţi şi se supun numai legii." Examinând aceasta sustinere, Curtea constata ca în Adunarea Constituantã, în cadrul dezbaterilor pe articole a proiectului de Constituţie şi a Raportului Comisiei de redactare (publicate în Monitorul Oficial al României, Partea a II-a, nr. 35 din 13 noiembrie 1991 şi, respectiv, nr. 36 din 14 noiembrie 1991) a fost discutata propunerea de amendament referitoare la completarea tezei finale a alin. (2) al art. 123 din Constituţie cu sintagma "[...] şi intimei lor convingeri". Dupã dezbateri Adunarea Constituantã a respins cu majoritate de voturi acest amendament, exprimandu-şi în acest fel, în mod expres, vointa ca judecãtorii sa se supunã "numai legii", iar nu şi "intimei lor convingeri". Asa fiind, Curtea constata ca dispoziţiile art. 63 alin. 2 din Codul de procedura penalã, în temeiul cãrora "Aprecierea fiecãrei probe se face de organul de urmãrire penalã şi de instanta de judecata potrivit convingerii lor [...]", contravin dispoziţiilor art. 123 alin. (2) din Constituţie, dispoziţii potrivit cãrora "Judecãtorii sunt independenţi şi se supun numai legii". În consecinta, excepţia de neconstituţionalitate privind aceste dispoziţii legale urmeazã sa fie admisã. II. Cu privire la neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 192 alin. 2 din Codul de procedura civilã Curtea constata ca suportarea cheltuielilor judiciare în caz de respingere sau de retragere a apelului, recursului sau altei cereri nu contravine nici unei dispoziţii constituţionale. III. Examinând prevederile art. 346 alin. 2 din Codul de procedura civilã, Curtea retine ca acestea au mai fãcut obiectul controlului de constitutionalitate, în baza art. 144 lit. c) din Constituţie, prin susţinerea încãlcãrii dreptului la apãrare şi la un proces echitabil, care este reiterata în cadrul dosarului ce face obiectul prezentei decizii. Astfel, prin Decizia nr. 30 din 1 februarie 2001, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 236 din 10 mai 2001, Curtea a reţinut ca "dreptul instanţei penale de a rezolva pretenţiile partii vãtãmate, constituitã parte civilã, şi în cazurile în care achitarea s-a pronunţat în temeiul art. 10 lit. b^1) ori pentru existenta unei cauze care inlatura caracterul penal al faptei sau pentru ca lipseşte vreunul dintre elementele constitutive ale infracţiunii nu numai ca nu incalca dreptul la apãrare al partii vãtãmate, ci, dimpotriva, permite acesteia sa continue procesul penal sub aspectul rezolvarii acţiunii civile (deşi instanta pronunţase achitarea pentru motivele indicate). Totodatã este evident ca textul criticat nu incalca nici dreptul oricãrei persoane la un proces echitabil prevãzut la art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, deoarece judecarea procesului se continua tocmai pentru a se "hotãrî asupra încãlcãrii drepturilor" de cãtre "o instanta independenta şi impartiala, instituitã de lege". IV. În sfârşit, Curtea constata ca şi dispoziţiile art. 392 alin. 4 din Codul de procedura civilã, prin raportare la prevederile art. 16 alin. (1), art. 21 şi art. 48 din Constituţie, precum şi la cele ale art. 6, art. 13 şi art. 17 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, au mai fost supuse controlului de constitutionalitate. Astfel, prin Decizia nr. 261 din 5 decembrie 2000, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 174 din 5 aprilie 2001, s-a statuat ca: - accesul la justiţie nu presupune şi accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfãptuieşte justiţia, iar instituirea regulilor de desfãşurare a procesului în fata instanţelor judecãtoreşti, deci şi reglementarea cãilor ordinare şi extraordinare de atac, este de competenta exclusiva a legiuitorului; - legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedura, astfel încât accesul liber la justiţie nu înseamnã accesul la toate structurile judecãtoreşti şi la toate cãile de atac; - instituirea unor reguli speciale, inclusiv în ceea ce priveşte cãile de atac, nu este contrarã principiului egalitãţii cetãţenilor în fata legilor şi a autoritãţilor publice atâta timp cat aceste reguli asigura egalitatea cetãţenilor în utilizarea lor; - nu exista nici o legatura între prevederea legalã ce face obiectul exceptiei şi obligaţia statului de a repara prejudiciile cauzate prin erori judiciare în procesele penale; - prevederile legale criticate sunt în concordanta şi cu dispoziţiile art. 6 şi 13 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale; - este nefondata susţinerea potrivit cãreia textul de lege criticat contravine dispoziţiilor art. 17 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, deoarece conţinutul dispoziţiilor legale criticate nu are nici o legatura cu obiectul de reglementare a acestei norme juridice internaţionale. Întrucât nu au intervenit elemente noi care sa justifice modificarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, cele statuate anterior prin deciziile menţionate îşi menţin valabilitatea şi în cauza de fata.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A. c), al art. 23 şi al <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, cu majoritate de voturi în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 63 alin. 2 din Codul de procedura penalã, CURTEA În numele legii DECIDE:
1. Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicatã de Anton Sommert în Dosarul nr. 2.256/2000 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penalã şi constata ca sunt neconstituţionale dispoziţiile art. 63 alin. 2 din Codul de procedura penalã, conform cãrora "Aprecierea fiecãrei probe se face de organul de urmãrire penalã şi de instanta de judecata potrivit convingerii lor [...]". 2. Respinge excepţia de neconstituţionalitate a celorlalte dispoziţii ale art. 63 alin. 2 din Codul de procedura civilã, precum şi a dispoziţiilor art. 192 alin. 2, art. 346 alin. 2 şi ale art. 392 alin. 4 din Codul de procedura penalã, excepţie ridicatã de acelaşi autor în acelaşi dosar. Definitiva şi obligatorie. Decizia se comunica celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului. Pronunţatã în şedinţa publica din data de 23 mai 2001.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, LUCIAN MIHAI
Magistrat-asistent, Florentina Geangu
───────────────
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
