Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 170 din 27 februarie 2007 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 68, art. 73 alin. (2), art. 87 alin. (7), art. 89 alin. (1) si art. 91^1 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici si ale art. 31 alin. (4) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale si a altor drepturi ale functionarilor publici pentru anul 2006
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 264 din 19 aprilie 2007
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Viorel Şerban Stãnoiu - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Antonia Constantin - procuror
Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent şef
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstitu-ţionalitate a prevederilor art. 68, art. 73 alin. (2), art. 87 alin. (7), art. 89 alin. (1) şi <>art. 91^1 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici şi ale <>art. 31 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici pentru anul 2006. Excepţia a fost ridicatã de Anculia Virginica, Pavel-Valentin Morariu, Serafim Hadrian Mitar, Marius Ruian, Adina Morariu, Liliana Deaconu şi Meda Bredean în dosarele nr. 5.045/59/2006, nr. 5.046/59/2006, nr. 5.286/59/2006, nr. 6.086/59/2006, nr. 6.092/59/2006, nr. 6.093/59/2006 şi nr. 6.256/59/2006 ale Curţii de Apel Timişoara - Secţia civilã - Complet specializat litigii de muncã şi asigurãri sociale, precum şi de Elisabeta Claudia Pintilie şi Milena Branca Todorov în Dosarul nr. 4.595/30/2006 al Tribunalului Timiş - Secţia comercialã şi de contencios administrativ. Cauzele au fost înregistrate la Curtea Constituţionalã cu nr. 2.308D/2006, nr. 2.309D/2006, nr. 2.310D/2006, nr. 2.311D/2006, nr. 2.312D/2006, nr. 2.313D/2006, nr. 2.440D/2006 şi nr. 2.445D/2006.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Curtea, având în vedere cã excepţiile de neconstitu-ţionalitate ridicate în dosarele menţionate au conţinut identic, pune în discuţie, din oficiu, conexarea acestora.
Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor.
Curtea, în temeiul <>art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 2.445D/2006, nr. 2.440D/2006, nr. 2.313D/2006, nr. 2.312D/2006, nr. 2.311D/2006, nr. 2.310D/2006 şi nr. 2.309D/2006 la Dosarul nr. 2.308D/2006, care a fost primul înregistrat.
Cauza este în stare de judecatã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât apreciazã cã dispoziţiile de lege criticate nu contravin prevederilor constituţionale şi din documentele internaţionale invocate ca fiind încãlcate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarelor, constatã urmãtoarele:
Prin încheierile din 8 noiembrie 2006 şi 5 decembrie 2006, pronunţate în dosarele nr. 5.045/59/2006, nr. 5.046/59/2006, nr. 5.286/59/2006, nr. 6.086/59/2006, nr. 6.092/59/2006, nr. 6.093/59/2006 şi nr. 6.256/59/2006, precum şi prin Încheierea din 13 decembrie 2006, pronunţatã în Dosarul nr. 4.595/30/2006, Curtea de Apel Timişoara - Secţia civilã - Complet specializat litigii de muncã şi asigurãri sociale şi Tribunalul Timiş - Secţia comercialã şi de contencios administrativ au sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 68, art. 73 alin. (2), art. 87 alin. (7), art. 89 alin. (1) şi <>art. 91^1 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici şi ale <>art. 31 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici pentru anul 2006. Excepţiile au fost ridicate de Anculia Virginica, Pavel-Valentin Morariu, Serafim Hadrian Mitar, Marius Ruian, Adina Morariu, Liliana Deaconu, Meda Bredean, Elisabeta Claudia Pintilie şi Milena Branca Todorov în cauze având ca obiect modificarea încadrãrii în funcţia de consilier juridic.
În motivarea excepţiei având un conţinut identic se susţine cã dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (1)-(3) şi art. 124 "în mãsura în care limiteazã competenţa materialã funcţionalã a instanţelor judecãtoreşti doar la instanţele de contencios administrativ în ceea ce priveşte soluţionarea cauzelor care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public, excluzând pe cale de consecinţã competenţa materialã funcţionalã a instanţelor civile specializate în soluţionarea conflictelor de muncã". De asemenea, se susţine cã sunt încãlcate şi prevederile art. 7 din Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului, ale art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, precum şi ale art. 5.9 din Documentul Reuniunii de la Copenhaga din cadrul Dimensiunii Umane a O.S.C.E.
În esenţã, autorii excepţiei considerã cã litigiile de muncã având ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public, care este o specie a raportului de muncã în general, pot fi soluţionate de instanţele de drept comun specializate în litigii de muncã, cu aplicarea legislaţiei muncii, în mãsura în care <>Legea nr. 188/1999 nu cuprinde dispoziţii contrare acesteia. Or, prevederile de lege criticate instituie o vãditã şi nepermisã discriminare de tratament juridic a angajaţilor - funcţionari publici faţã de ceilalţi angajaţi care nu au aceastã calitate, cât priveşte modul de soluţionare a litigiilor de muncã (conflicte de drepturi sau de interese). Discriminarea constã într-o procedurã "net" dezavantajoasã pentru cei din prima categorie, cu consecinţe negative privind "soluţionarea cu celeritate a litigiului de muncã", constând în aspecte referitoare la naşterea dreptului de a sesiza instanţa de judecatã, compunerea completului de judecatã, timbrarea cererilor de chemare în judecatã, soluţionarea în regim de urgenţã, sarcina probei, caracterul definitiv şi executoriu al hotãrârilor, termenul de recurs, modalitãţile concrete de executare silitã a hotãrârilor definitive. În consecinţã, se considerã cã asemenea reglementare conduce la încãlcarea art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (1)-(3) şi art. 124 din Constituţie, precum şi a textelor din documentele internaţionale arãtate. Se apreciazã cã, raportat la art. 7 din Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului şi la art. 5.9 din Documentul Reuniunii de la Copenhaga din cadrul Dimensiunii Umane a O.S.C.E., care dispun "expres şi cumulativ" cu privire la principiul egalitãţii cetãţenilor în faţa legii şi dreptul la protecţie egalã prin lege, fãrã discriminare, art. 16 alin. (1) din Constituţie "pãtimeşte" prin aceea cã stabileşte "doar principiul egalitãţii cetãţenilor în faţa legii, fãrã a se mai institui şi recunoaşte cetãţenilor, în mod distinct, şi vreun drept la protecţie egalã prin lege, fãrã discriminare".
În continuare, distinct de susţinerile de neconstitu-ţionalitate, se învedereazã Curţii Constituţionale "maniera greşitã de interpretare de cãtre instanţa constituţionalã", "des uzitatã" în motivarea deciziilor pronunţate cu privire la încãlcarea art. 16 alin. (1) din Constituţie, constând în formularea cã textul de lege se aplicã tuturor persoanelor aflate în ipoteza prevãzutã de normã, fãrã privilegii şi discriminãri. Se considerã cã aceastã formulare "nu îşi poate gãsi locul în cazul de faţã", deoarece semnificaţia principiului constituţional al egalitãţii cetãţenilor în faţa legii, consacrat de art. 16, constã în existenţa egalitãţii în faţa legii între o categorie de subiecţi, determinatã de situaţia similarã în care se aflã, cãrora le este aplicabilã respectiva normã legalã, raportat la restul cetãţenilor cãrora nu le este aplicabilã norma legalã. Or, în cauzã, suntem în prezenţa discriminãrii la care "întreaga categorie a funcţionarilor publici este supusã în raport de toţi ceilalţi angajaţi care nu sunt funcţionari publici". Se mai aratã cã restrângerea, prin textele de lege criticate, a competenţei materiale "doar la instanţele de contencios administrativ şi excluderea competenţei materiale a instanţelor civile specializate în soluţionarea conflictelor de muncã" nu este justificatã, eventual, "de criteriul naturii juridice a actului contestat", pentru cã "nu toate actele (aparent) administrative sunt cenzurate pe calea contenciosului administrativ. În unele cazuri competenţa materialã funcţionalã este stabilitã de legiuitor în favoarea instanţelor civile comune, în ciuda naturii juridice aparente de act administrativ a actului atacat". În acest sens, se exemplificã cu prevederile <>art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 , ale <>art. II din Legea nr. 247/2005 şi ale <>art. 53 alin. (1) din Legea nr. 18/1991 şi cu decizii ale Curţii Constituţionale referitoare la aceste prevederi. Se apreciazã cã cele statuate prin <>Decizia Curţii Constituţionale nr. 215 din 7 martie 2006 cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a <>art. 72 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 nu pot fi aplicate ex abrupto, deoarece motivarea acelei excepţii este diferitã şi nu-şi pãstreazã valabilitatea în prezenta cauzã.
În concluzie, se aratã cã prin caracterul derogatoriu al reglementãrilor din statutele profesionale speciale legiuitorul nu poate "încãlca drepturi fundamentale, în sensul împingerii limitelor acestor derogãri pânã la a încãlca principii fundamentale de drept constituţional privind egalitatea cetãţenilor în faţa legii, prin crearea de discriminãri vãdite de tratament juridic pentru diferite categorii de cetãţeni aflaţi în situaţii similare".
Curtea de Apel Timişoara - Secţia civilã - Complet specializat litigii de muncã şi asigurãri sociale apreciazã cã prevederile de lege criticate sunt constituţionale. Considerã cã cele statuate de Curtea Constituţionalã prin <>Decizia nr. 215 din 7 martie 2006 referitor la excepţia de neconstituţionalitate a art. 73 alin. (2) din legea criticatã pot fi extinse şi cât priveşte constituţionalitatea celorlalte texte criticate prin prezenta şi, de altfel, prevederile "art. 126 alin. (6) din Constituţie au şi instituit contenciosul administrativ ca unicã formã de control judecãtoresc al actelor administrative ale autoritãţilor publice".
Tribunalul Timiş - Secţia comercialã şi de contencios administrativ apreciazã cã nu sunt încãlcate dispoziţiile constituţionale şi din documentele internaţionale invocate, iar "faptul cã în aplicarea prevederilor <>Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ este prevãzutã o anumitã procedurã de urmat nu este o chestiune de constituţionalitate, ci de interpretare a legii respective". Invocã <>Decizia Curţii Constituţionale nr. 215/2006 prin care s-a statuat cã <>art. 78 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 nu îngrãdeşte accesul liber la justiţie, ci prevede în mod expres dreptul persoanei de a se adresa instanţei de contencios administrativ.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate ridicatã este neîntemeiatã. În acest sens, aratã cã dispoziţiile de lege criticate stabilesc competenţa instanţelor de contencios administrativ de a soluţiona litigiile de muncã ale funcţionarilor publici, ceea ce concordã cu art. 126 alin. (6) din Constituţie, precum şi cã nu se poate reţine încãlcarea prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1), ale <>art. 21 şi 124. Se face trimitere la Decizia Curţii Constituţionale nr. 215/2006 referitoare la constituţionalitatea <>art. 78 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 , ale cãrei considerente pot fi extinse şi cu privire la celelalte dispoziţii de lege ce fac obiectul prezentei excepţii.
Avocatul Poporului considerã cã dispoziţiile "art. 73 alin. (2), art. 87 alin. (7), art. 89 alin. (1) şi <>art. 91^1" din Legea nr. 188/1999 , republicatã, şi ale <>art. 31 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2006 , modificatã, sunt constituţionale. În acest sens, aratã cã nu se poate reţine încãlcarea art. 16 alin. (1) şi art. 124 din Constituţie "în mãsura în care normele supuse controlului de constituţionalitate se aplicã tuturor celor aflaţi în situaţia prevãzutã în ipoteza normei legale, fãrã nicio discriminare pe considerente arbitrare. Principiul egalitãţii în faţa legii nu exclude, ci, dimpotrivã, presupune un tratament juridic identic numai în situaţii egale, iar situaţiile în mod obiectiv diferite justificã chiar şi din punct de vedere constituţional tratamentul juridic diferit"; în deplinã concordanţã cu art. 126 alin. (2) din Constituţie, legiuitorul poate stabili reguli speciale de procedurã; textele de lege criticate "nu îngrãdesc dreptul pãrţilor interesate de a apela la instanţele judecãtoreşti şi de a se prevala de garanţiile procesuale în cadrul unui proces public, judecat de o instanţã independentã, imparţialã şi stabilitã prin lege, într-un termen rezonabil. Mai mult, chiar dispoziţiile legale criticate dau posibilitatea funcţionarului public de a se adresa instanţei de contencios administrativ sau, dupã caz, instanţei judecãtoreşti competente, potrivit legii".
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecãtorul-raportor, concluziile reprezentantului Ministerului Public, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã constatã cã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 68, art. 73 alin. (2), art. 87 alin. (7), art. 89 alin. (1) şi <>art. 91^1 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, precum şi ale <>art. 31 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici pentru anul 2006, aprobatã cu modificãri prin <>Legea nr. 417/2006 .
<>Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici a fost republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 251 din 22 martie 2004, iar art. 89 alin. (1) din aceasta, criticat ca fiind neconstituţional, a fost modificat prin <>art. I pct. 87 din Legea nr. 251/2006 privind modificarea şi completarea <>Legii nr. 188/1999 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 574 din 4 iulie 2006. Prin aceastã din urmã lege a fost introdus, potrivit pct. 88 al art. I, art. 91^1 ce face, de asemenea, obiect al criticii de neconstituţionalitate.
Art. 68, art. 73 alin. (2), art. 87 alin. (7), art. 89 alin. (1) şi <>art. 91^1 din Legea nr. 188/1999 prevãd:
- Art. 68: "Funcţionarul public nemulţumit de sancţiunea aplicatã se poate adresa instanţei de contencios administrativ, solicitând anularea sau modificarea, dupã caz, a ordinului sau dispoziţiei de sancţionare.";
- Art. 73 alin. (2): "Împotriva ordinului sau dispoziţiei de imputare funcţionarul public în cauzã se poate adresa instanţei de contencios administrativ.";
- Art. 87 alin. (7): "În cazul în care conducãtorii autoritãţilor şi instituţiilor publice refuzã încadrarea funcţionarilor publici în condiţiile alin. (6), funcţionarul public se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente." [Alin. (6) la care se face trimitere prevede: "Conducãtorii autoritãţilor şi instituţiilor publice au obligaţia de a numi funcţionari publici redistribuiţi cu caracter permanent sau temporar."];
- Art. 89 alin. (1): "În cazul în care raportul de serviciu a încetat din motive pe care funcţionarul public le considerã netemeinice sau nelegale, acesta poate cere instanţei de contencios administrativ anularea actului administrativ prin care s-a constatat sau s-a dispus încetarea raportului de serviciu, în condiţiile şi termenele prevãzute de <>Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , cu modificãrile ulterioare, precum şi plata de cãtre autoritatea sau instituţia publicã emitentã a actului administrativ a unei despãgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi recalculate, şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat funcţionarul public.";
- Art. 91^1: "Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa instanţelor de contencios administrativ, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilitã expres prin lege competenţa altor instanţe."
<>Art. 31 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici pentru anul 2006, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 57 din 20 ianuarie 2006, prevede: "Împotriva mãsurilor dispuse potrivit prevederilor alin. (1) persoana în cauzã se poate adresa instanţei de contencios administrativ sau, dupã caz, instanţei judecãtoreşti competente, potrivit legii, în termen de 30 de zile de la data comunicãrii soluţionãrii contestaţiei." [Alin. (1) la care se face trimitere prevede: "Soluţionarea contestaţiilor în legãturã cu stabilirea salariilor de bazã, sporurilor, premiilor şi a altor drepturi care se acordã potrivit prevederilor prezentei ordonanţe este de competenţa ordonatorilor de credite."]
În opinia autorilor excepţiei, aceste prevederi de lege contravin art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (1)-(3) şi art. 124 din Constituţie, potrivit cãrora:
- Art. 16 alin. (1): "Cetãţenii sunt egali în faţa legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri.";
- Art. 21 alin. (1)-(3): "(1) Orice persoanã se poate adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor, a libertãţilor şi a intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngrãdi exercitarea acestui drept.
(3) Pãrţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.";
- Art. 124: "(1) Justiţia se înfãptuieşte în numele legii.
(2) Justiţia este unicã, imparţialã şi egalã pentru toţi.
(3) Judecãtorii sunt independenţi şi se supun numai legii." Se mai invocã şi încãlcarea prevederilor art. 7 din Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului, referitoare la egalitatea şi protecţia oamenilor în faţa legii împotriva oricãror discriminãri, ale art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil, public şi într-un termen rezonabil, în faţa unui tribunal independent şi imparţial, stabilit prin lege, precum şi ale art. 5.9 din Documentul Reuniunii de la Copenhaga din cadrul Dimensiunii Umane a O.S.C.E. 1990, referitoare la egalitatea în faţa legii, fãrã discriminãri, beneficiind de protecţie egalã în faţa legii.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicatã, Curtea reţine:
În esenţã, potrivit criticilor formulate, dispoziţiile de lege ce fac obiectul excepţiei sunt neconstituţionale "în mãsura în care limiteazã competenţa materialã funcţionalã a instanţelor judecãtoreşti doar la instanţele de contencios administrativ în ceea ce priveşte soluţionarea cauzelor care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public, excluzând pe cale de consecinţã competenţa materialã funcţionalã a instanţelor civile specializate în soluţionarea conflictelor de muncã". Cu alte cuvinte, în opinia autorului excepţiei, litigiile având ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public, care, conform doctrinei, este "o specie a raportului de muncã în general", "pot" fi soluţionate potrivit legislaţiei muncii, care completeazã <>Legea nr. 188/1999 , dacã aceasta nu cuprinde dispoziţii contrare. Se mai considerã cã textele criticate din <>Legea nr. 188/1999 şi din <>Ordonanţa Guvernului nr. 2/2006 , care stabilesc pentru litigiile izvorâte din raporturile de serviciu o procedurã de soluţionare diferitã de procedura prevãzutã de dispoziţii corespondente (amplu exemplificate) din Codul muncii, sunt "net" dezavantajoase şi discriminatorii pentru funcţionarii publici.
Analizând aceste susţineri, Curtea constatã cã, potrivit <>art. 1 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicatã, prin aceasta se "reglementeazã regimul general al raporturilor juridice dintre funcţionarii publici şi stat sau administraţia publicã localã, prin autoritãţile administrative autonome ori prin autoritãţile şi instituţiile publice ale administraţiei publice centrale şi locale, denumite în continuare raporturi de serviciu". Scopul legii, aşa cum este definit prin art. 1 alin. (2), este asigurarea "[...] unui serviciu public stabil, profesionist, transparent, eficient şi imparţial, în interesul cetãţenilor, precum şi al autoritãţilor şi instituţiilor publice din administraţia publicã centralã şi localã". În conformitate cu alin. (1) al art. 4, raporturile reglementate prin aceastã lege "[...] se nasc şi se exercitã pe baza actului administrativ de numire, emis în condiţiile legii", astfel: numirea [art. 54 alin. (2)], suspendarea [art. 82 alin. (2) şi (4)], reluarea activitãţii [art. 83 alin. (1)], încetarea raportului de serviciu [art. 84], precum şi aplicarea sancţiunilor disciplinare şi stabilirea rãspunderii funcţionarului public se fac prin actul administrativ emis de conducãtorul autoritãţii sau instituţiei publice. Aşadar, chiar din prevederile legii criticate rezultã cã suntem în prezenţa unor acte administrative, iar nu "(aparent) administrative", aşa cum susţin autorii excepţiei. Mai mult, dispoziţiile constituţionale ale art. 126 alin. (6) prevãd în mod expres cã actele administrative ale autoritãţilor publice sunt supuse controlului judecãtoresc pe calea contenciosului administrativ, care este garantat. În plus, prevederile art. 68, art. 73 alin. (2), art. 87 alin. (7), art. 89 alin. (1) şi art. 91^1 din legea criticatã, care stabilesc în competenţa instanţelor de contencios administrativ soluţionarea litigiilor având ca obiect exercitarea raporturilor de serviciu, precum şi procedura de judecatã în faţa acestora, au suport constituţional şi în prevederile alin. (2) al art. 126, potrivit cãrora "Competenţa instanţelor judecãtoreşti şi procedura de judecatã sunt prevãzute numai prin lege". Ca atare, potrivit Constituţiei, revine exclusiv legiuitorului stabilirea prin lege a competenţei şi a procedurii de judecatã. O asemenea lege este <>Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici.
În legãturã cu susţinerile referitoare la deosebirile de reglementare dintre <>Legea nr. 188/1999 şi Codul muncii, adoptat prin <>Legea nr. 53/2003 , pe care se întemeiazã în principal criticile privind încãlcarea art. 16 alin. (1) din Constituţie, Curtea constatã cã acestea nu reprezintã o problemã de constituţionalitate. Constituţionalitatea unei dispoziţii de lege nu poate fi examinatã prin raportare la o altã dispoziţie legalã, ci, potrivit <>art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, aceasta efectueazã controlul de constituţionalitate numai prin raportare la prevederile şi principiile Constituţiei. De altfel, Curtea constatã cã nici în sine art. 68, art. 73 alin. (2), art. 87 alin. (7), art. 89 alin. (1) şi <>art. 91^1 din Legea nr. 188/1999 şi <>art. 31 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2006 nu cuprind prevederi contrare principiului egalitãţii cetãţenilor în faţa legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri. Art. 73 alin. (3) lit. j) din Legea fundamentalã prevede cã statutul funcţionarilor publici se stabileşte prin lege organicã, iar voinţa legiuitorului cu privire la acesta se regãseşte în cuprinsul <>Legii nr. 188/1999 . Mai mult, <>art. 93 din Legea nr. 188/1999 prevede expres cã dispoziţiile acesteia "[...] se completeazã cu prevederile legislaţiei muncii, precum şi cu reglementãrile de drept comun civile, administrative sau penale, dupã caz, în mãsura în care nu contravin legislaţiei specifice funcţiei publice". Or, aşa cum s-a arãtat, legislaţia specificã funcţiei publice cuprinde reglementãri diferite faţã de dreptul comun, care este legislaţia muncii. De altfel, şi Codul muncii la care autorul excepţiei face trimitere stabileşte prin art. 295 alin. (2) cã acesta se aplicã "[...] cu titlu de drept comun [...] în mãsura în care reglementãrile speciale nu sunt complete şi aplicarea lor nu este incompatibilã cu specificul raporturilor de muncã respective".
Curtea nu poate reţine nici încãlcarea art. 21 alin. (1)-(3) din Constituţie, privind "accesul liber la justiţie", mai exact, conform susţinerilor autorilor excepţiei, "soluţionarea cu celeritate a litigiului de muncã". Potrivit celor statuate de Curtea Constituţionalã în concordanţã cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, exercitarea accesului liber la justiţie presupune posibilitatea juridicã a persoanei de a avea acces atât la structurile justiţiei, cât şi la mijloacele procedurale de înfãptuire a acesteia. Aceeaşi decizie se referã la imposibilitatea excluderii vreunei categorii sau grup social de la exerciţiul drepturilor procesuale pe care legea le-a instituit. Legiuitorul poate însã sã instituie, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedurã şi modalitãţi specifice de exercitare a drepturilor procedurale. Cât priveşte conceptul "termen rezonabil", în sensul aceleiaşi jurisprudenţe, acesta vizeazã celeritatea procesului. Or, textele de lege criticate nu încalcã aceste prevederi constituţionale şi nici nu contravin jurisprudenţei enunţate, iar termenele pe care le stabilesc asigurã soluţionarea într-un termen rezonabil a litigiilor privitoare la raporturile de serviciu.
Curtea constatã, de asemenea, cã nu este încãlcat nici art. 124 din Constituţie referitor la "înfãptuirea justiţiei" şi, pentru considerentele expuse, nu poate reţine nici încãlcarea prevederilor din documentele internaţionale invocate.
În sfârşit, aşa cum susţin şi autorii excepţiei, Curtea constatã cã <>Decizia nr. 215 din 7 martie 2006 , referitoare la constituţionalitatea prevederilor <>art. 73 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 293 din 31 martie 2006, nu are relevanţã în cauzã.
Faţã de cele de mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 68, art. 73 alin. (2), art. 87 alin. (7), art. 89 alin. (1) şi <>art. 91^1 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici şi ale <>art. 31 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici pentru anul 2006, excepţie ridicatã de Anculia Virginica, Pavel-Valentin Morariu, Serafim Hadrian Mitar, Marius Ruian, Adina Morariu, Liliana Deaconu şi Meda Bredean în dosarele nr. 5.045/59/2006, nr. 5.046/59/2006, nr. 5.286/59/2006, nr. 6.086/59/2006, nr. 6.092/59/2006, nr. 6.093/59/2006 şi nr. 6.256/59/2006 ale Curţii de Apel Timişoara - Secţia civilã - Complet specializat litigii de muncã şi asigurãri sociale, precum şi de Elisabeta Claudia Pintilie şi Milena Branca Todorov în Dosarul nr. 4.595/30/2006 al Tribunalului Timiş - Secţia comercialã şi de contencios administrativ.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 27 februarie 2007.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent şef,
Gabriela Dragomirescu
----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
