Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Dosar nr. 2.050/1/2016
Mirela Sorina Popescu - preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de
Casaţie şi Justiţie - preşedintele completului
Aurel Gheorghe Ilie - judecător la Secţia penală
Ana Maria Dascălu - judecător la Secţia penală
Valentin Horia Şelaru - judecător la Secţia penală
Ilie Iulian Dragomir - judecător la Secţia penală
Florentina Dragomir - judecător la Secţia penală
Silvia Cerbu - judecător la Secţia penală
Cristina Rotaru-Radu - judecător la Secţia penală
Rodica Aida Popa - judecător la Secţia penală
S-a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Galaţi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori prin Încheierea de şedinţă din data de 26 aprilie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 805/121/2016/A1.1/a1 în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarei chestiuni de drept: "în aplicarea art. 8 din Legea nr. 255/2013 şi art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, care este calea de atac (recurs, apel, contestaţie) împotriva încheierii de şedinţă prin care instanţa de fond respinge, ca inadmisibile, cererile de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea unor excepţii de neconstituţionalitate?" Completul competent să judece sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile ce formează obiectul Dosarului nr. 2.050/1/2016/HP/P este legal constituit conform dispoziţiilor art. 476 alin. (6) din Codul de procedură penală, ale art. 27^5 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare. Şedinţa de judecată a fost prezidată de către preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, doamna judecător Mirela Sorina Popescu. La şedinţa de judecată a participat doamna Manuela Maria Puşcă, magistrat-asistent în cadrul Secţiei penale, desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 27^6 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare. Judecător-raportor a fost desemnat, conform prevederilor art. 476 alin. (7) din Codul de procedură penală, domnul Aurel Gheorghe Ilie, judecător în cadrul Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de doamna Irina Kuglay, procuror în cadrul Secţiei judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Magistratul-asistent a prezentat referatul cauzei, învederând obiectul Dosarului 2.050/1/2016/HP/P aflat pe rolul Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, precum şi faptul că, drept urmare a solicitărilor formulate în temeiul art. 476 alin. (10) raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, la dosarul cauzei au fost depuse punctele de vedere asupra problemei de drept deduse dezlegării formulate de judecătorii instanţelor judecătoreşti de la nivelul curţilor de apel Alba Iulia, Bacău, Braşov, Bucureşti, Cluj, Constanţa, Craiova, Galaţi, Iaşi, Oradea, Piteşti, Ploieşti, Suceava, Târgu Mureş şi Timişoara. Aceleaşi instanţe au depus şi puncte de vedere cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării. De asemenea, magistratul-asistent a învederat că asupra problemei de drept supuse dezlegării a formulat punct de vedere şi Universitatea Craiova, Facultatea de Drept. La data de 12 septembrie 2016 a fost depus raportul întocmit de judecătorul-raportor, care a fost comunicat părţilor din proces, potrivit dispoziţiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală, care nu au transmis puncte de vedere privind chestiunile de drept supuse judecăţii. La data de 24 iunie 2016 Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a depus Adresa nr. 570/C271.326/III-5/2016, prin care s-a adus la cunoştinţă că în cadrul Secţiei judiciare - Serviciul judiciar penal al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu există în lucru nicio sesizare având ca obiect promovarea unui recurs în interesul legii vizând problema de drept supusă dezlegării în prezenta cauză. De asemenea, la data de 24 iunie 2016 au fost depuse concluzii scrise formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, doamna judecător Mirela Sorina Popescu, constatând că nu sunt alte cereri sau excepţii de formulat, a solicitat doamnei procuror Irina Kuglay să susţină punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la problema supusă dezbaterii în Dosarul nr. 2.050/1/2016/HP/P. Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, a invocat excepţia inadmisibilităţii sesizării, având în vedere că nu respectă una dintre condiţiile esenţiale necesare pentru valabila sesizare a acestui complet, respectiv aceea ca soluţionarea fondului cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept, în speţă, de natura căii de atac într-o procedură incidentală nu poate depinde în niciun mod soluţionarea fondului cauzei. A precizat că, în practica Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală au fost considerate ca admisibile şi s-au pronunţat hotărâri corecte de admitere şi de soluţionare a sesizărilor chiar şi atunci când fondul cauzei nu îl constituia pronunţarea unei soluţii de condamnare, achitare, amânare sau renunţare la pedeapsă, însă a fost examinată cerinţa ca chestiunea supusă dezlegării să aibă legătură cu soluţia dosarului principal, condiţie care nu este îndeplinită în prezenta cauză; obiectul principal al dosarului nu depinde de calificarea căii de atac ce poate fi formulată împotriva încheierii de soluţionare a cererilor de sesizare a Curţii Constituţionale. Faţă de toate aceste aspecte, a solicitat respingerea sesizării formulate de Curtea de Apel Galaţi - Secţia penală, ca inadmisibilă. În ceea ce priveşte motivul de inadmisibilitate, în sensul că sesizarea a fost formulată de un judecător de cameră preliminară, reprezentantul Ministerului Public l-a apreciat ca neîntemeiat. Cu privire la fondul cauzei, a arătat că problema neunitară supusă dezbaterii ar trebui tranşată pe calea unui recurs în interesul legii, însă, având în vedere dispoziţiile tranzitorii din procedura civilă, apreciază apelul ca fiind calea de atac ce poate fi declarată împotriva încheierii de şedinţă prin care instanţa de fond respinge, ca inadmisibile, cererile de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea unor excepţii de neconstituţionalitate. Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a declarat dezbaterile închise, reţinându-se dosarul în pronunţare. ÎNALTA CURTE,asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării Prin Încheierea din data de 26 aprilie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, Secţia penală şi pentru cauze cu minori - în Dosarul nr. 805/121/2016/A1.1/a1, în baza art. 475 din Codul de procedură penală, a fost sesizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarei probleme de drept: în aplicarea art. 8 din Legea nr. 255/2013 şi art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, care este calea de atac (recurs, apel, contestaţie) împotriva încheierii de şedinţă prin care instanţa de fond respinge, ca inadmisibile, cererile de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea unor excepţii de neconstituţionalitate. II. Expunerea succintă a cauzei şi soluţia propusă de instanţa care a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Prin Încheierea de şedinţă din data de 21 martie 2016 a Tribunalului Galaţi, pronunţată în Dosarul nr. 805/121/2016/a1, în cameră de consiliu, procedura de cameră preliminară, s-a dispus respingerea, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate invocate de inculpatul Mihai Daniel, a dispoziţiilor art. 202 alin. (3) din Codul de procedură penală raportat la dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi alin. (5), art. 11 alin. (2), art. 24 alin. (1), art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţia României, a art. 97 alin. (2) lit. f) din Codul de procedură penală, raportat la art. 1 alin. (3), alin. (5), art. 11 alin. (2), art. 24 alin. (1), art. 148 alin. (2) şi alin. (4) din Constituţia României, precum şi a art. 140 alin. (7), art. 141 alin. (1), alin. (8), art. 142 alin. (1), art. 144 alin. (2), art. 165 alin. (2), art. 167 alin. (2) din Codul de procedură penală raportat la art. 1 alin. (3), alin. (5), art. 11 alin. (2), art. 24 alin. (1), art. 148 alin. (2) şi alin. (4) din Constituţia României. La data de 23 martie 2016, inculpatul Mihai Daniel a declarat recurs împotriva încheierii de şedinţă din data de 21 martie 2016 a Tribunalului Galaţi, pronunţată în Dosarul nr. 805/121/2016/a1, solicitând soluţionarea cauzei în complet constituit din 3 judecători, având în vedere că, potrivit dispoziţiilor prevăzute de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, calea de atac ce poate fi formulată împotriva unei încheieri prin care s-a respins, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate, este recursul. III. Punctele de vedere ale procurorului şi ale inculpatului asupra chestiunii de drept sesizate Reprezentantul Ministerului Public a apreciat că există o neconcordanţă, o omisiune de intervenţie a legiuitorului în ceea ce priveşte recalificarea căii de atac prevăzută de art. 29 alin. 5 din Codul de procedură penală, raportat la dispoziţiile noului Cod de procedură penală. Inculpatul şi-a însuşit punctul de vedere exprimat de reprezentantul Ministerului Public. De asemenea, a menţionat că neconcordanţa apare şi din interpretarea dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 255/2013 privind punerea în aplicare a Codului de procedură penală, în care se prevede că hotărârile pronunţate în primă instanţă, după intrarea în vigoare a legii noi, sunt supuse căilor de atac, termenul şi condiţiile de exercitare fiind prevăzute de legea nouă. Legea nouă, respectiv Codul de procedură penală, nu mai prevede o reglementare explicită a recursului şi astfel nici legea de organizare judiciară nu mai descrie modalitatea de constituire a acestor complete. Astfel, a apreciat că raportat la dispoziţiile sus-menţionate se impune constituirea unui complet de apel care să soluţioneze calea de atac. Inculpatul Mihai Daniel, prin apărător Soare Daniel, a apreciat că Legea nr. 47/1992 este o lege specială, apropiată de legile constituţionale şi, în consecinţă are putere atât asupra Codului de procedură penală, cât şi asupra Codului de procedură civilă. A considerat că, din moment ce art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 prevede că încheierea de respingere a sesizării Curţii Constituţionale poate fi atacată numai cu recurs, aceasta este calea de atac împotriva încheierii, trebuie soluţionată de instanţa superioară în termen de 48 de ore, respectiv de Curtea de Apel Galaţi. IV. Punctul de vedere al completului care a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Curtea de Apel Galaţi a constatat că prin Legea nr. 187/2012 de punere în aplicare a noului Cod penal (Legea nr. 286/2009), la titlul II intitulat "Dispoziţiile privind modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţiile penale" au fost aduse modificări unor legi penale speciale, în privinţa căilor de atac, astfel încât acestea să fie în concordanţă cu actualul sistem procesual penal, care prevede o singură cale de atac ordinară, total devolutivă, abandonând principiul dublului grad de jurisdicţie în materie penală, însă Legea nr. 47/1992 nu se regăseşte printre legile care au fost modificate. Totodată, a arătat că la art. 8 din Legea nr. 255/2013 de punere în aplicare a noului Cod de procedură penală se prevede că hotărârile pronunţate în primă instanţă, după intrarea în vigoare a legii noi, sunt supuse căilor de atac, temeiurilor şi condiţiilor de exercitare prevăzute de legea nouă. Pe fondul cauzei, a menţionat că prin Decizia nr. XXXVI din 11 decembrie 2006 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 368 din 30 mai 2007 - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite s-a pronunţat în recurs în interesul legii, în sensul că împotriva încheierii de şedinţă prin care în recurs (cale de atac total devolutivă) au fost respinse, ca inadmisibile, cererile de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea unor excepţii de neconstituţionalitate, se poate exercita calea de atac a recursului. Curtea de Apel Galaţi a constatat, aşadar, posibilitatea exercitării unei căi de atac suplimentare, chiar dacă respectiva cauză se află pe rolul ultimei instanţe de judecată, în ciclul procesual ordinar, şi consideră că raţiunea acestui recurs în interesul legii, ca şi considerentele care au dus la adoptarea Deciziei nr. XXXVI din 11 decembrie 2006 şi-au păstrat valabilitatea şi în prezent. Totuşi, având în vedere actualele prevederi ale Codului de procedură penală, Curtea de Apel Galaţi a considerat că trebuie prevăzute expres căile de atac ce se pot exercita împotriva unei încheieri de şedinţă, prin care, la fond, au fost respinse, ca inadmisibile, cererile de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea unor excepţii de neconstituţionalitate. Într-o atare situaţie, Curtea de Apel Galaţi a apreciat că împotriva unei încheieri de şedinţă prin care, la fond, au fost respinse, ca inadmisibile, cererile de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea unor excepţii de neconstituţionalitate poate fi formulată contestaţie (în situaţia în care cauza se află la judecătorul de drepturi şi libertăţi sau la judecătorul de cameră preliminară), respectiv apel (în situaţia în care cauza se află la judecata în fond sau în apel. V. Punctele de vedere exprimate de curţile de apel şi instanţele judecătoreşti arondate În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală cu referire la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, s-a solicitat punctul de vedere al instanţelor judecătoreşti asupra chestiunii de drept supuse dezlegării. Au comunicat puncte de vedere asupra problemei de drept în discuţie curţile de Apel Alba Iulia, Bacău, Braşov, Bucureşti, Cluj, Constanţa, Craiova, Galaţi, Iaşi, Oradea, Piteşti, Ploieşti, Suceava, Târgu Mureş şi Timişoara, în răspunsurile primite fiind indicată şi opinia şi practica instanţelor din raza lor de activitate, însoţite de practică judiciară. La nivelul instanţelor judecătoreşti se constată existenţa unei practici neunitare în ceea ce priveşte problema de drept supusă dezlegării, inclusiv în raza teritorială a mai multor curţi de apel sau chiar în cadrul aceleiaşi instanţe. Astfel: 1. Într-o primă opinie s-a apreciat că recursul este calea de atac ce poate fi declarată împotriva unei încheieri prin care instanţa respinge, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate. În acest sens s-au exprimat Curtea de Apel Alba Iulia, Tribunalul Hunedoara, Curtea de Apel Cluj (opinie majoritară rezultată din practica ataşată), Curtea de Apel Constanţa (în opinie minoritară), Tribunalul Iaşi, Curtea de Apel Ploieşti, Curtea de Apel Bacău (opinie minoritară rezultată din jurisprudenţa ataşată), Judecătoria Reghin. 2. Într-o a doua opinie s-a apreciat că apelul este calea de atac ce poate fi declarată împotriva unei încheieri prin care instanţa respinge, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate, dacă dosarul respectiv se află în faza de judecată la fond sau în apel, şi contestaţia, dacă dosarul se află la judecătorul de drepturi şi libertăţi sau la judecătorul de cameră preliminară. În acest sens s-au exprimat: Curtea de Apel Constanţa, Curtea de Apel Craiova, Curtea de Apel Galaţi (în opinie minoritară), Curtea de Apel Piteşti, Tribunalul Caraş-Severin. 3. Într-o a treia opinie instanţele au considerat că apelul este calea de atac. În acest sens s-au pronunţat: Curtea de Apel Bacău, Curtea de Apel Alba Iulia, Curtea de Apel Braşov, Curtea de Apel Bucureşti, Curtea de Apel Cluj (opinia minoritară), Curtea de Apel Iaşi, Curtea de Apel Oradea, Curtea de Apel Suceava, Curtea de Apel Timişoara, Tribunalul Maramureş, Tribunalul Prahova. 4. În fine, într-o a patra opinie, instanţele au considerat că singura cale de atac în această situaţie este contestaţia. În acest sens s-au exprimat: Judecătoria Braşov, Judecătoria Târgu Secuiesc, Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, Judecătoria Cornetu, Tribunalul Sălaj, Curtea de Apel Galaţi (în opinie majoritară după cum rezultă din conţinutul răspunsului), Tribunalul Vaslui, Tribunalul Bihor, Tribunalul Dâmboviţa. Curtea de Apel Târgu Mureş a precizat că la nivelul acestei instanţe, precum şi al instanţelor din circumscripţia sa nu au fost pronunţate hotărâri judecătoreşti cu privire la chestiunea de drept invocată. Tribunalul Arad a considerat că se impune recalificarea căii de atac, în funcţie de competenţa materială a instanţei, respectiv contestaţie dacă este judecată de tribunal sau apel dacă este judecată de curtea de apel. În acest sens, Decizia penală nr. 99 din 12 aprilie 2016 pronunţată de Tribunalul Arad în Dosarul nr. 14.764/55/2015, Decizia nr. 1.208/A din data 19 noiembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în Dosarul nr. 2.900/108/2015/a2. VI. Examenul jurisprudenţei 1. Jurisprudenţa relevantă a Curţii ConstituţionaleChestiunea de drept care formează obiectul sesizării a fost ridicată în faţa Curţii Constituţionale de către Curtea de Apel Oradea, din oficiu, pe calea excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa solicitând instanţei de contencios constituţional o decizie interpretativă prin care să se constate că normele art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora "încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare", sunt constituţionale doar în măsura în care se are în vedere unitar calea de atac a apelului. Prin Decizia nr. 492/2015, Curtea Constituţională a respins, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate. În partea finală a considerentului nr. 14 din decizie, Curtea Constituţională a reţinut că "în măsura în care aceste norme ar fi de natură să creeze divergenţe de interpretare şi aplicare la nivelul instanţelor judecătoreşti, inclusiv prin coroborarea cu sistemul legislativ în vigoare, se poate face aplicarea dispoziţiilor privind asigurarea unei practici unitare, cuprinse în art. 471-477^1 din Codul de procedură penală". 2. Jurisprudenţa relevantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie În materie penală, atât la nivelul Secţiei penale, cât şi la completele de 5 judecători, practica a fost constantă în sensul că, după intrarea în vigoare, la data de 1 februarie 2014, a Codului de procedură penală, calea de atac împotriva încheierilor prin care se respinge, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale este apelul, ca principală cale de atac ordinară reglementată de procedura penală. În acest sens, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au fost pronunţate următoarele hotărâri: - Decizia nr. 42/A din 6 februarie 2015 a Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care a fost respins, ca nefondat, apelul declarat împotriva dispoziţiei cuprinse în Decizia nr. 1.573/A din 16 decembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia I penală, privind cererea de sesizare a Curţii Constituţionale; - Decizia nr. 49/A din 13 februarie 2015 a Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care a fost respins, ca nefondat, apelul declarat împotriva Încheierii din 30 ianuarie 2015 a Curţii de Apel Bacău, Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, privind dispoziţia prin care s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale; - Decizia nr. 113/A din 31 martie 2015 a Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care a fost respins, ca nefondat, apelul declarat împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale din Decizia nr. 23/C din 23 martie 2015 a Curţii de Apel Oradea, Secţia penală şi pentru cauze cu minori; - Decizia nr. 242/A din 25 iunie 2015 a Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care a fost respins, ca nefondat, apelul declarat împotriva Încheierii din 22 aprilie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a II-a penală, prin care s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale; - Decizia nr. 260/A din 16 iulie 2015 a Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care a fost respins, ca nefondat, apelul declarat împotriva Deciziei nr. 34/CJ din 27 mai 2015 a Curţii de Apel Iaşi, Secţia penală şi pentru cauze cu minori, în ceea ce priveşte dispoziţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale; - Decizia nr. 333/A din 29 septembrie 2015 a Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care a fost respins, ca nefondat, apelul declarat împotriva Încheierii din 17 septembrie 2015 pronunţate de Curtea de Apel Oradea, Secţia penală şi pentru cauze cu minori, prin care s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale; - Decizia nr. 424/A din 18 noiembrie 2015 a Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care a fost respins, ca nefondat, apelul declarat împotriva dispoziţiei din Decizia nr. 843 din 28 octombrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, Secţia penală şi pentru cauze cu minori, de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale; - Decizia nr. 137/A din 5 aprilie 2016, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală, a respins, ca nefondat, apelul declarat împotriva Încheierii din 29 februarie 2016 prin care judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel Ploieşti, Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale în procedura prevăzută în art. 341 din Codul de procedură penală; - Decizia penală nr. 166 din 19 aprilie 2016, prin care s-a respins, ca nefondat, apelul formulat împotriva Încheierii din data de 31 martie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală. VII. Punctul de vedere al Direcţiei legislaţie, studii şi documentare şi informatică juridică din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Direcţia de specialitate din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi-a exprimat punctul de vedere în sensul că sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile privind natura căii de atac (recurs, apel sau contestaţie) împotriva încheierii prin care instanţa respinge, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate este inadmisibilă, întrucât chestiunea de drept enunţată nu îndeplineşte condiţia de admisibilitate prevăzută în art. 475 din Codul de procedură penală, referitoare la existenţa unei legături de dependenţă între lămurirea chestiunii de drept şi soluţionarea pe fond a cauzei în care a fost invocată. În subsidiar, în măsura în care se apreciază că chestiunea de drept enunţată în încheierea de sesizare poate fi soluţionată printr-o hotărâre prealabilă, în aplicarea art. 8 din Legea nr. 255/2013 şi art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, încheierea prin care instanţa respinge, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate poate fi atacată cu apel. VIII. Opinia specialiştilor consultaţi În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, a fost solicitată opinia scrisă a unor specialişti recunoscuţi cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării. Singurul punct de vedere transmis a fost cel al Universităţii din Craiova, Facultatea de Drept, care a susţinut că aplicând cu prioritate art. 8 din Legea nr. 255/2013 de punere în aplicare a noului Cod de procedură penală, potrivit căruia hotărârile pronunţate în primă instanţă, după intrarea în vigoare a legii noi, sunt supuse căilor de atac, termenelor şi condiţiilor de exercitare prevăzute de legea nouă, calea de atac a recursului ar trebui recalificată ca o contestaţie, mai exact aceeaşi cale de atac ca şi hotărârea prin care se soluţionează fondul cauzei. IX. Dispoziţii legale incidente - art. 8 din Legea nr. 255/2013 - Hotărârile pronunţate în primă instanţă după intrarea în vigoare a legii noi sunt supuse căilor de atac, termenelor şi condiţiilor de exercitare ale acestora, prevăzute de legea nouă; - art. 29 alin. (5) Legea nr. 47/1992 - Dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare. Recursul se judecă în termen de 3 zile. X. Raportul asupra chestiunii de drept supuse dezlegării Analizând chestiunea de drept supusă dezlegării, judecătorul-raportor a constatat incidenţa dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, care cuprind dispoziţii procesual penale, potrivit cărora "hotărârile pronunţate în primă instanţă după intrarea în vigoare a legii noi sunt supuse căilor de atac, termenelor şi condiţiilor de exercitare ale acestora, prevăzute de legea nouă". Potrivit art. 24 din Legea nr. 255/2013, "dispoziţiile procesual penale din legile speciale se completează cu cele ale Codului de procedură penală". Aşadar, în temeiul art. 24 din Legea nr. 255/2013, dispoziţiile procesual penale din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale se completează cu dispoziţiile Codului de procedură penală, inclusiv cu cele care reglementează căile de atac. Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege; nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti. Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea competenţei atribuite prin lege constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii (Decizia penală nr. 1.780 din data de 25 iunie 2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie). Or, Codul de procedură penală, reconfigurând sistemul căilor de atac, a eliminat din materia procesual penală recursul şi a reglementat calea de atac a apelului şi a contestaţiei. Prin urmare, după intrarea în vigoare a Codului de procedură penală, cu excepţia situaţiilor tranzitorii, nicio categorie de hotărâri judecătoreşti pronunţate de instanţele penale nu mai poate fi atacată pe calea recursului - cale de atac a cărei reglementare a fost abrogată, ci, fie pe calea apelului, fie pe calea contestaţiei. Apelul şi contestaţia constituie căi ordinare de atac, care au înlocuit vechiul recurs, în toate ipotezele în care acesta din urmă constituia, sub imperiul legii vechi, singura cale ordinară de atac prevăzută de lege. Reglementând contestaţia, legiuitorul a prevăzut, în dispoziţiile art. 425^1 alin. (1) din Codul de procedură penală, regula potrivit căreia aceasta poate fi exercitată numai atunci când legea o prevede expres. Prin urmare, în raport cu dispoziţiile art. 425^1 alin. (1) din Codul de procedură penală, calea de atac a contestaţiei poate fi exercitată numai în ipoteza în care legea de procedură penală prevede expres că o anumită categorie de hotărâri judecătoreşti pronunţate de instanţele penale poate fi atacată pe calea contestaţiei. Dispoziţiile art. 425^1 alin. (1) din Codul de procedură penală relevă caracterul de excepţie al căii ordinare de atac a contestaţiei, apelul constituind calea ordinară de atac "de drept comun" în materie procesual penală. Aşadar, recursul a fost înlocuit cu calea ordinară de atac a contestaţiei numai în cazurile expres prevăzute de lege, în toate celelalte ipoteze, în care legea nu prevede expres, vechea cale ordinară de atac a recursului fiind înlocuită cu calea ordinară de atac a apelului. Legea nr. 47/1992 nu prevede expres că încheierea prin care instanţa respinge, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate poate fi atacată cu contestaţie şi, în consecinţă, o astfel de încheiere nu îndeplineşte condiţia prevăzută în art. 425^1 alin. (1) din Codul de procedură penală şi nu poate fi atacată pe calea contestaţiei. În conformitate cu dispoziţiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 255/2013, "recursurile aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a Codului de procedură penală, declarate împotriva hotărârilor pentru care legea veche nu prevede calea de atac a apelului, se soluţionează de către aceeaşi instanţă, conform dispoziţiilor din legea nouă privitoare la apel". Aşadar, recursurile care constituiau sub imperiul legii vechi singura cale ordinară de atac prevăzută de lege au fost recalificate ca apeluri, indicând voinţa legiuitorului de a înlocui calea de atac a recursului cu calea de atac a apelului. De asemenea, în susţinerea principiului legalităţii căilor de atac reglementate de lege, judecătorul-raportor a menţionat că dispoziţiile Legii nr. 47/1992 sunt aplicabile şi în materie civilă, iar, prin raportare la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, calea de atac exercitată împotriva încheierii de şedinţă prin care instanţa civilă respinge, ca inadmisibile, cererile de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea unor excepţii de neconstituţionalitate este apelul, drept cale de atac ordinară. Judecătorul-raportor consideră că, în materie civilă, legiuitorul a optat pentru un text de principiu, al cărui scop este modificarea tuturor normelor din legile speciale, în sensul că, pe viitor, hotărârile pronunţate în cauzele la care aceste legi speciale se referă vor fi supuse numai apelului la instanţa ierarhic superioară: "Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este «definitivă», de la data intrării în vigoare a Codului de procedură civilă, aceasta va fi supusă numai apelului la instanţa ierarhic superioară. Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este «supusă recursului» sau că «poate fi atacată cu recurs» ori, după caz, legea specială foloseşte o altă expresie similară." - art. 7 alin. (2) din Legea nr. 76/2014. În concluzie, judecătorul-raportor a apreciat că, în raport cu dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 255/2013 şi art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, calea de atac ce poate fi declarată împotriva încheierii de şedinţă prin care instanţa de fond respinge, ca inadmisibile, cererile de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea unor excepţii de neconstituţionalitate este apelul. XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Examinând sesizarea formulată de Curtea de Apel Galaţi - Secţia penală, raportul întocmit de judecătorul-raportor şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, reţine următoarele: Admisibilitatea sesizării Pentru a realiza unificarea practicii judiciare, legiuitorul a instituit în competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie soluţionarea sesizărilor din partea instanţelor de judecată, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Reglementând condiţiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, legiuitorul a stabilit în art. 475 din Codul de procedură penală posibilitatea anumitor instanţe, inclusiv a curţii de apel, învestită cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, care constată, în cursul judecăţii, existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei şi asupra căreia instanţa supremă nu a statuat încă printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui asemenea recurs, să sesizeze Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prin care să se dea rezolvare de principiu respectivei probleme de drept. Ca atare, din conţinutul dispoziţiilor art. 475 din Codul de procedură penală rezultă că existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei constituie una dintre condiţiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. Instituţia procesual penală reglementată prin art. 475 şi următoarele din Codul de procedură penală este vădit mai restrictivă decât cea cuprinsă în art. 471 şi următoarele din Codul de procedură penală conform cărora admisibilitatea recursului în interesul legii se verifică prin raportare la existenţa unei chestiuni de drept, substanţial sau procesual, soluţionată diferit de instanţele judecătoreşti, dar şi decât cea cuprinsă în art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, care condiţionează invocarea excepţiei de neconstituţionalitate a unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau ordonanţă în vigoare de legătura acesteia cu soluţionarea cauzei, în orice fază a litigiului. Chestiunea a cărei dezlegare este supusă examenului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie trebuie să vizeze, ca regulă, o problemă de drept material, de care să depindă soluţionarea pe fond a cauzei, putând doar, ca excepţie, să se refere la o problemă de drept procesual, adică în măsura în care soluţia dată acesteia se repercutează semnificativ asupra rezolvării fondului. Prin modul de formulare a textului de lege s-a urmărit excluderea de la această procedură, ce vizează asigurarea unei practici unitare, a problemelor de drept de care nu depinde soluţionarea pe fond a litigiilor penale, chestiuni ce rămân a fi supuse interpretării numai pe calea recursului în interesul legii, sub rezerva îndeplinirii şi a celorlalte condiţii de admisibilitate reglementate de Codul de procedură penală. Or, stabilirea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, printr-o hotărâre prealabilă, a naturii căii de atac (recurs, apel sau contestaţie) împotriva încheierii prin care instanţa respinge, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate nu are aptitudinea de a produce consecinţe juridice asupra modului de rezolvare a fondului cauzei cu care instanţa ce a făcut sesizarea este învestită - respectiv admisibilitatea sau nu a sesizării - şi nici aptitudinea de a produce un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal. Natura căii de atac (recurs, apel sau contestaţie), deşi influenţează compunerea completului de judecată şi, în consecinţă, legalitatea hotărârii pronunţate în calea de atac, nu determină însă îndeplinirea condiţiei de admisibilitate a sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, întrucât nu conduce la stabilirea unei relaţii de dependenţă între problema de drept supusă discuţiei şi soluţia ce urmează a fi dată în calea de atac cu care instanţa respectivă este învestită. Prin sintagma "soluţionarea pe fond a cauzei", folosită de legiuitor în cuprinsul art. 475 din Codul de procedură penală pentru a desemna legătura obiectivă dintre chestiunea de drept supusă interpretării şi procesul penal în curs, se înţelege dezlegarea raportului juridic penal născut ca urmare a încălcării relaţiilor sociale proteguite prin norma de incriminare, şi nu rezolvarea unei cereri incidentale invocate pe parcursul judecării cauzei în ultimă instanţă. Calificarea căii de atac împotriva încheierii prin care instanţa respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale ca fiind recurs, apel sau contestaţie priveşte materia incidentelor procedurale şi, în consecinţă, nu poate constitui o chestiune de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei, neputând produce efecte asupra modului de rezolvare a fondului cauzei. Faţă de aceste considerente, constatând neîndeplinită una dintre condiţiile de admisibilitate enumerate de dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu va proceda la analiza pe fond a chestiunii de drept ce face obiectul prezentei cauze, urmând a respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Galaţi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori - privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: "în aplicarea art. 8 din Legea nr. 255/2013 şi art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, care este calea de atac (recurs, apel, contestaţie) împotriva încheierii de şedinţă prin care instanţa de fond respinge, ca inadmisibile, cererile de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea unor excepţii de neconstituţionalitate." Pentru motivele arătate, în temeiul art. 475 şi art. 477 din Codul de procedură penală, ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Galaţi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori în Dosarul nr. 805/121/2016/A1.1/a1 prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a chestiunii de drept: "în aplicarea art. 8 din Legea nr. 255/2013 şi art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, care este calea de atac (recurs, apel, contestaţie) împotriva încheierii de şedinţă prin care instanţa de fond respinge, ca inadmisibile, cererile de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea unor excepţii de neconstituţionalitate." Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 27 septembrie 2016. PREŞEDINTELE SECŢIEI PENALE A ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE judecător MIRELA SORINA POPESCU Magistrat-asistent, Manuela Maria Puşcă -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
