Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 169 din 28 februarie 2012 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 2 alin. (1), art. 13 alin. (2), art. 14 alin. (1) lit. t), art. 14 alin. (2), art. 36, art. 88 alin. (1) lit. b) si d), alin. (2) si (3), art. 91, art. 92 si art. 95 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 271 din 24 aprilie 2012
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Fabian Niculae - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cãtãlina Gliga.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1), art. 13 alin. (2), art. 14 alin. (1) lit. t), art. 14 alin. (2), art. 36, art. 88 alin. (1) lit. b) şi d), alin. (2) şi (3), art. 91, art. 92 şi art. 95 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Volksbank România" - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 16.897/320/2010 al Judecãtoriei Târgu Mureş şi care formeazã obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.452D/2011.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care, invocând jurisprudenţa în materie a Curţii, respectiv Decizia nr. 1.446 din 3 noiembrie 2011, pune concluzii de respingere ca neîntemeiatã a excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 14 noiembrie 2011, pronunţatã în Dosarul nr. 16.897/320/2010, Judecãtoria Târgu Mureş a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1), art. 13 alin. (2), art. 14 alin. (1) lit. t), art. 14 alin. (2), art. 36, art. 88 alin. (1) lit. b) şi d), alin. (2) şi (3), art. 91, art. 92 şi art. 95 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori.
Excepţia a fost invocatã de Societatea Comercialã "Volksbank România" - S.A., într-un dosar având ca obiect soluţionarea unei plângeri formulate împotriva unui proces-verbal de constatare şi sancţionare a unei contravenţii prevãzute de Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţã, cã dispoziţiile Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 50/2010 sunt neconstituţionale, deoarece se aplicã şi contractelor garantate cu ipotecã, precum şi contractelor de credit în derulare, impunând eliminarea unor costuri din contracte de credit în derulare. Astfel, considerã cã dispoziţiile art. 2 alin. (1), art. 13 alin. (2), art. 14 alin. (1) lit. t) şi alin. (2), art. 91, art. 92 şi art. 95 din aceastã ordonanţã de urgenţã contravin prevederilor constituţionale ale art. 15 alin. (2) şi art. 115 alin. (4), întrucât noua lege nu poate desfiinţa modalitatea în care legea anterioarã a reglementat contractele de credit, aceastã modalitate fiind supusã regulii tempus regit actum. Dispoziţiile art. 36 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 50/2010 înfrâng prevederile constituţionale ale art. 15 alin. (2), art. 115 alin. (4) şi art. 135 alin. (2) lit. a), în mãsura în care limiteazã comisioanele ce pot fi percepute de cãtre instituţiile de credit şi în mãsura în care, coroborate cu dispoziţiile art. 95 din ordonanţa de urgenţã, impun instituţiilor de credit sã elimine din toate contractele de credit aflate în derulare la data intrãrii în vigoare a acestei ordonanţe de urgenţã a tuturor acelor comisioane care nu se regãsesc ca denumire în enumerarea limitativã prevãzutã de art. 36, cu diminuarea corespunzãtoare a veniturilor instituţiilor de credit aferente acestor comisioane. În fine, dispoziţiile art. 88 alin. (1) lit. b) şi d), alin. (2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 50/2010 sunt neconstituţionale în raport cu prevederile constituţionale ale art. 21 şi art. 126 alin. (6), în mãsura în care impun instituţiilor de credit sã restituie împrumutaţilor sumele încasate fãrã temei legal şi, respectiv, sã repare deficienţele constatate prin proces-verbal.
Judecãtoria Târgu Mureş considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este în principal inadmisibilã şi, în subsidiar, neîntemeiatã.
Avocatul Poporului considerã cã dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 2 alin. (1), art. 13 alin. (2), art. 14 alin. (1) lit. t), art. 14 alin. (2), art. 36, art. 88 alin. (1) lit. b) şi d), alin. (2) şi (3), art. 91, art. 92 şi art. 95 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 11 iunie 2010.
Prevederile constituţionale invocate în susţinerea excepţiei sunt cele ale art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectãrii Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 11 privind dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 15 alin. (2) care consacrã principiul neretroactivitãţii legii, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 44 alin. (1)-(3) privind dreptul de proprietate privatã, art. 45 privind libertatea economicã, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi, art. 73 alin. (3) lit. m) privind reglementarea prin lege organicã a regimului juridic general al proprietãţii şi al moştenirii, art. 108 alin. (3) privind regimul adoptãrii ordonanţelor, art. 115 alin. (1), (4) şi (6) referitor la adoptarea ordonanţelor de urgenţã, art. 126 alin. (6) privind controlul judecãtoresc al actelor administrative ale autoritãţilor publice şi art. 135 alin. (1) şi (2) lit. a) privind obligaţiile statului în economie, art. 136 privind proprietatea şi art. 148 privind integrarea în Uniunea Europeanã.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicatã, Curtea constatã cã autorul acesteia aduce atât critici de neconstituţionalitate extrinseci, cât şi critici de neconstituţionalitate intrinseci prevederilor Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 50/2010. Având în vedere acest aspect, Curtea va analiza mai întâi criticile de neconstituţionalitate extrinseci şi, ulterior, pe cele intrinseci.
I. Curtea constatã cã adoptarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 50/2010 a intervenit într-un context mai larg în care au fost promovate mai multe acte normative care au avut drept scop limitarea efectelor crizei economico-financiare asupra economiei naţionale.
În acest sens, Curtea observã cã Guvernul, la data de 7 iunie 2010, şi-a angajat rãspunderea în faţa Parlamentului asupra proiectului de lege privind unele mãsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, precum şi asupra proiectului de lege privind stabilirea unor mãsuri în domeniul pensiilor. Acest pachet de mãsuri, afectând nivelul veniturilor populaţiei, cu consecinţe directe asupra nivelului de trai al acesteia, a fost însoţit şi de alte acte normative, precum ordonanţa de urgenţã criticatã, adoptate în scopul limitãrii efectelor mãsurilor de austeritate asupra populaţiei. În acest sens, în nota de fundamentare se face referire în mod expres la "criza economico-financiarã cu impact asupra veniturilor per familie", ceea ce indicã faptul cã ordonanţa de urgenţã criticatã se constituie într-o veritabilã mãsurã de protecţie a populaţiei, respectiv a consumatorilor care intrã în sfera sa de incidenţã. Adoptarea tardivã a acesteia ar fi lipsit persoanele afectate de un instrument de naturã sã protejeze veniturile per familie ale populaţiei.
Pe lângã aspectele legate de criza economicã şi care în jurisprudenţa Curţii Constituţionale au fost considerate motive importante, dar nu suficiente pentru a justifica existenţa situaţiei extraordinare (de exemplu, Decizia nr. 188 din 2 martie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 14 aprilie 2010 şi Decizia nr. 1.533 din 28 noiembrie 2011, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 905 din 20 decembrie 2011), Curtea urmeazã a avea în vedere faptul cã, deşi declanşarea procedurii de infringement în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene prevãzutã de art. 258 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene nu era iminentã (a se vedea şi Decizia nr. 802 din 19 mai 2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 428 din 23 iunie 2009, şi Decizia nr. 1.599 din 9 decembrie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 67 din 26 ianuarie 2011), şi cã, de principiu, mãsurile naţionale necesare pentru implementarea directivei trebuie adoptate de Parlament, în calitatea sa de legiuitor ordinar (a se vedea Decizia nr. 1.599 din 9 decembrie 2010), necesitatea adoptãrii acestor mãsuri de cãtre legiuitorul delegat, respectiv Guvernul României, s-a impus în scopul evitãrii consecinţelor negative ce s-ar fi produs asupra concurenţei la nivelul Uniunii Europene, respectiv asupra asigurãrii protecţiei imediate a consumatorilor.
Astfel, Curtea reţine cã prin adoptarea actului normativ criticat s-a încurajat mobilitatea consumatorilor în sensul de a li se permite acestora mutarea creditelor de la un creditor la altul în condiţii contractuale mai avantajoase, s-a dat posibilitatea consumatorilor de a rambursa anticipat sumele contractate fãrã a plãti penalitãţi excesive şi s-a creat cadrul necesar pentru relansarea acordãrii de credite în condiţii de transparentã şi liberã concurenţã.
Pe lângã protecţia consumatorilor, aceastã intervenţie legislativã a fost necesarã pentru a permite creditorilor sã îndeplineascã obligaţiile prevãzute în actul normativ european, astfel încât sã fie atins obiectivul de creare a pieţei interne a Uniunii Europene, care impune asigurarea unui cadru de reglementare unitar la nivelul acesteia.
De asemenea, Curtea observã cã, în lipsa unei reglementãri imediate a contractelor de credit pentru consumatori, aceştia nu ar fi putut beneficia de drepturile prevãzute de actul normativ european, ceea ce ar fi avut un impact direct asupra veniturilor consumatorilor. Totodatã, s-ar fi creat o denaturare a concurenţei la nivelul instituţiilor de credit.
Curtea mai reţine cã România fiind un stat de drept, care face parte din Uniunea Europeanã şi care şi-a asumat anumite obligaţii faţã de aceasta în baza art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţia României, trebuie sã respecte prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi sã asigure aducerea la îndeplinire a cerinţelor celorlalte reglementãri comunitare cu caracter obligatoriu. Curtea observã, însã, în conformitate cu jurisprudenţa sa mai sus citatã, cã necesitatea transpunerii şi implementãrii în legislaţia naţionalã a Directivei 2008/48/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 aprilie 2008 privind contractele de credit pentru consumatori şi de abrogare a Directivei 87/102/CEE a Consiliului, care trebuia realizatã pânã la data de 11 iunie 2010, nu poate justifica, singurã, îndeplinirea cerinţelor prevãzute de art. 115 alin. (4) din Constituţie referitoare la existenţa unei situaţii extraordinare. Mai mult, o atare concluzie este susţinutã şi de faptul cã Guvernul nu a fãcut demersurile necesare şi nu a depus vreun proiect de lege la Parlament prin care sã se urmãreascã transpunerea Directivei 2008/48/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 aprilie 2008, astfel cã Guvernul nu ar putea invoca propria culpã pentru netranspunerea în timp util a acesteia.
Cu toate acestea, prin adoptarea ordonanţei de urgenţã criticate, Guvernul a venit în preîntâmpinarea dificultãţilor economico-financiare ale populaţiei, atenuându-le, în contextul adoptãrii mãsurilor legislative mai sus menţionate. Mai mult, prin implementarea directivei, Guvernul a reuşit sã creeze cadrul favorabil liberei concurenţe între instituţiile de credit.
Desigur, limita temporalã stabilitã în textul directivei nu echivaleazã cu existenţa unei situaţii care sã nu sufere amânare, în sensul art. 115 alin. (4) din Constituţie, situaţie ce ar fi fost determinatã de iminenţa declanşãrii procedurii de infringement de cãtre Comisia Europeanã, potrivit dispoziţiilor art. 258 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene. Acest articol prevede posibilitatea sesizãrii Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cãtre Comisie, atunci când un stat membru a încãlcat oricare dintre obligaţiile care îi revin în temeiul tratatelor, dupã ce Comisia emite un aviz motivat cu privire la acest aspect, dupã ce a oferit statului în cauzã posibilitatea de a-şi prezenta observaţiile şi doar în cazul în care statul în cauzã nu se conformeazã acestui aviz în termenul stabilit de Comisie. Aşadar, aceastã procedurã presupune mai multe faze, nu intervine automat, prin simpla netranspunere în termenul prevãzut de o directivã, iar decizia de a o declanşa şi continua, respectiv de a sesiza Curtea este un atribut discreţionar al Comisiei Europene. Or, declanşarea procedurii de infringement în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în cazul de faţã nu era iminentã în sensul jurisprudenţei Curţii Constituţionale.
Aşadar, Curtea reţine cã situaţia extraordinarã a fost determinatã de contextul economico-financiar dificil care reclama mãsuri rapide, ferme, de naturã sã diminueze efectele crizei economice şi ale mãsurilor de austeritate pe care aceasta le-a generat, precum şi de necesitatea luãrii unor mãsuri pozitive pentru a nu fi afectat obiectivul de realizare a pieţei interne a Uniunii Europene.
II. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate intrinseci, Curtea constatã cã şi acestea sunt neîntemeiate pentru motivele ce vor fi expuse mai jos.
În legãturã cu pretinsa încãlcare a principiului neretroactivitãţii legii, prevãzut de Constituţie, se reţine cã, în concepţia Curţii Constituţionale, concretizatã, de exemplu, prin Decizia nr. 330 din 27 noiembrie 2001, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 28 ianuarie 2002, o lege nu este retroactivã atunci când modificã pentru viitor o stare de drept nãscutã anterior şi nici atunci când suprimã producerea în viitor a efectelor unei situaţii juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru cã în aceste cazuri legea nouã nu face altceva decât sã reglementeze modul de acţiune în timpul urmãtor intrãrii ei în vigoare, adicã în domeniul ei propriu de aplicare. Rezultã cã retroactivitatea legii priveşte modificarea unei situaţii pentru trecut, iar nu reglementarea diferitã a unei situaţii juridice pentru viitor.
Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 50/2010 respectã prevederile art. 15 alin. (2) din Constituţie, producând efecte pentru viitor de la data intrãrii în vigoare, creditorilor nefiindu-le impuse obligaţii de recalculare transparentã a dobânzilor şi de eliminare a comisioanelor percepute în trecut, contractul de credit fiind un contract cu executare succesivã. Obligaţiile care cad în sarcina creditorilor acestora opereazã pentru viitor, dispoziţiile legale ce le impun fiind de aplicabilitate imediatã, adicã din momentul intrãrii în vigoare a ordonanţei de urgenţã, ceea ce înseamnã cã acestea vizeazã prestaţiile viitoare pe care contractanţii trebuie sã le execute în temeiul unui contract cu executare succesivã.
Curtea mai observã cã dispoziţiile în cauzã, aplicându-se contractelor în curs de derulare, nu încalcã prevederile art. 44 din Constituţie. Astfel, nu este afectat patrimoniul creditorilor, întrucât nu este diminuat principalul obligaţiei de platã, ci modalitatea în care sunt stabilite pe viitor dobânzile şi alte costuri pe care le implicã un contract de credit. Prestaţiile viitoare sub forma dobânzilor nu intrã în sfera de protecţie a dreptului de proprietate, acesta protejând doar acele creanţe - în cazul de faţã sub forma sumei împrumutate, dobânzilor sau comisioanelor - care sunt certe, lichide şi exigibile.
Curtea mai reţine cã dispoziţiile de lege criticate transpun în dreptul intern o reglementare secundarã a Uniunii Europene, şi anume o directivã, act obligatoriu care stabileşte în sarcina statelor membre destinatare o obligaţie de rezultat în ceea ce priveşte transpunerea, obligaţie care însã nu este de naturã sã împiedice legiuitorul naţional sã reglementeze mai amplu, mai riguros sau mai detaliat domeniul vizat. Legiuitorul naţional este obligat, însã, sã efectueze aceastã operaţiune în mod corect, în acord cu scopul şi spiritul directivei europene transpuse care, în cazul de faţã, vizeazã asigurarea unei mai eficiente protecţii a consumatorilor. De altfel, punctul 9 din preambulul Directivei 2008/48/CE prevede necesitatea de a asigura consumatorilor din Uniunea Europeanã un nivel ridicat şi echivalent de protecţie a intereselor lor şi de a crea o veritabilã piaţã internã, recunoscând dreptul statelor membre de a menţine sau introduce, în anumite condiţii, dispoziţii legale naţionale suplimentare. Interdicţia adresatã statelor membre, prin acelaşi punct 9, de a menţine sau de a introduce alte dispoziţii de drept intern decât cele prevãzute de prezenta directivã nu se aplicã decât în cazul dispoziţiilor armonizate din directivã. Referitor la acest aspect, şi anume la faptul dacã legiuitorul delegat a afectat prin ordonanţa de urgenţã dispoziţiile armonizate, Curtea mai reţine cã instanţele de judecatã, împreunã cu Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, sunt singurele competente sã analizeze şi sã constate neconcordanţa dintre legislaţia internã ce vizeazã transpunerea unei directive şi dreptul Uniunii Europene (a se vedea Decizia nr. 137 din 25 februarie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 182 din 22 martie 2010).
Cu privire la critica de neconstituţionalitate raportatã la dispoziţiile art. 73 şi 108 din Constituţie, Curtea constatã cã printr-o ordonanţã de urgenţã se poate reglementa într-un domeniu rezervat legii organice (a se vedea Decizia nr. 1.189 din 20 septembrie 2011, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 808 din 16 noiembrie 2011).
În fine, invocarea art. 16 din Legea fundamentalã în sprijinul excepţiei de neconstituţionalitate nu poate fi consideratã o veritabilã criticã de neconstituţionalitate, autorul excepţiei nemotivând în niciun fel relaţia de contrarietate existentã între textul criticat şi aceastã dispoziţie constituţionalã. În acest caz, Curtea nu se poate substitui autorului excepţiei în invocarea acestor motive (a se vedea şi Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012).
Având în vedere argumentele prezentate, Curtea nu poate reţine nici încãlcarea art. 45 privind libertatea economicã din Constituţia României, ţinând cont de faptul cã libertatea economicã se exercitã în limitele legii. Aşadar, intervenţia legiuitorului în stabilirea condiţiilor de executare a contractelor cu executare succesivã nu are semnificaţia încãlcãrii acestui articol.
Curtea mai observã cã dispoziţiile art. 126 alin. (6) din Constituţie nu au incidenţã în cauzã, întrucât dispoziţiile ordonanţei de urgenţã criticate nu intrã în sfera de aplicare a acestor dispoziţii constituţionale.
Luând în considerare faptul cã nu s-a constatat încãlcarea drepturilor şi libertãţilor fundamentale invocate sau a altor dispoziţii constituţionale, Curtea reţine cã prevederile art. 53, respectiv ale art. 1 alin. (5) din Constituţie nu au incidenţã în cauzã.
De altfel, asupra dispoziţiilor legale criticate, respectiv dispoziţiile art. 2 alin. (1), art. 13 alin. (2), art. 14 alin. (1) lit. t) şi alin. (2), art. 36, art. 88 alin. (1) lit. b) şi d) şi alin. (2) şi (3), art. 91, art. 92 şi art. 95 din ordonanţa de urgenţã, Curtea s-a pronunţat, prin raportare la critici similare, prin Decizia nr. 1.446 din 3 noiembrie 2011, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 895 din 16 decembrie 2011, prin deciziile nr. 1.540 şi nr. 1.541 din 6 decembrie 2011*), precum şi prin Decizia nr. 1.622 din 20 decembrie 2011**), nepublicate la data pronunţãrii prezentei decizii.
__________
*) Deciziile Curţii Constituţionale nr. 1.540 şi 1.541 din 6 decembrie 2011 au fost publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 151 din 7 martie 2012.
**) Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.622 din 20 decembrie 2011 a fost publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 156 din 8 martie 2012.
Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiatã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1), art. 13 alin. (2), art. 14 alin. (1) lit. t), art. 14 alin. (2), art. 36, art. 88 alin. (1) lit. b) şi d), alin. (2) şi (3), art. 91, art. 92 şi art. 95 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Volksbank România" - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 16.897/320/2010 al Judecãtoriei Târgu Mureş.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 28 februarie 2012.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Fabian Niculae
----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
