Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 169 din 26 februarie 2008 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 56/2007 privind incadrarea in munca si detasarea strainilor pe teritoriul Romaniei
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 204 din 17 martie 2008
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Ion Tiucã - procuror
Valentina Bãrbãţeanu - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 56/2007 privind încadrarea în muncã şi detaşarea strãinilor pe teritoriul României, excepţie ridicatã de Oficiul pentru Migraţia Forţei de Muncã, Aurel Teodorescu, Nadia Constantin şi Zicu Muşat în Dosarul nr. 4.708/2/2007 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
La apelul nominal rãspunde, pentru Oficiul pentru Migraţia Forţei de Muncã, doamna Natalia Luchian, consilier juridic al Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncã. Lipsesc celelalte pãrţi, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul pãrţii prezente. Acesta precizeazã cã, potrivit <>art. 2 alin. (1) din Hotãrârea Guvernului nr. 640/2007 privind stabilirea unor mãsuri în aplicarea prevederilor <>art. II din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 28/2007 pentru completarea <>Legii nr. 202/2006 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncã, precum şi pentru stabilirea unor mãsuri de reorganizare instituţionalã, Agenţia Naţionalã pentru Ocuparea Forţei de Muncã a devenit succesor în drepturi şi obligaţii al Oficiului pentru Migraţia Forţei de Muncã. În aceastã calitate, aratã cã înţelege sã formuleze cerere de renunţare la judecarea cauzei ce face obiect al Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.419D/2007.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a cererii de renunţare la judecatã.
Deliberând, Curtea respinge cererea, întrucât excepţia de neconstituţionalitate este de ordine publicã, iar, potrivit <>art. 55 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, instanţa de contencios constituţional, legal sesizatã, procedeazã la examinarea constituţionalitãţii, nefiind aplicabile dispoziţiile Codului de procedurã civilã referitoare la suspendarea, întreruperea sau stingerea procesului.
În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 56/2007 , procurorul solicitã respingerea acesteia ca inadmisibilã, arãtând cã actul normativ menţionat a fost atacat pe cale principalã, prin acţiune introdusã în acest scop la instanţa de judecatã, aceasta nefiind o cale admisã din punct de vedere procedural.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 18 iulie 2007, pronunţatã în Dosarul nr. 4.708/2/2007, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 56/2007 privind încadrarea în muncã şi detaşarea strãinilor pe teritoriul României. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicatã de Oficiul pentru Migraţia Forţei de Muncã (a cãrui succesoare în drepturi şi obligaţii este Agenţia Naţionalã pentru Ocuparea Forţei de Muncã), Aurel Teodorescu, Nadia Constantin şi Zicu Muşat într-o cauzã având ca obiect contestarea constituţionalitãţii ordonanţei amintite, în baza <>art. 9 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 .
În motivarea excepţiei se aratã, în esenţã, cã prin punerea în aplicare a ordonanţei supuse controlului de constituţionalitate "se provoacã prejudicii majore pieţei forţei de muncã, protecţiei lucrãtorilor români şi prioritãţii la angajare". Se susţine cã se consacrã liberul acces al cetãţenilor din alte ţãri pe piaţa forţei de muncã din România, încãlcându-se rolul Consiliului Economic şi Social şi al partenerilor sociali în problemele privind ocuparea şi încadrarea în muncã pe teritoriul României şi fãrã sã se ţinã cont de posibilitatea activãrii clauzei de salvgardare. Se mai aratã cã "înlãturã locul şi rolul sindicatelor şi patronatelor în dialogul instituţional pentru iniţierea şi promovarea unor acte normative prin care se modificã esenţial abordarea gestionãrii fenomenului imigraţiei în scop de muncã". În plus, se susţine cã se încalcã dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Constituţie, prin crearea unui statut mai favorabil pentru cercetãtorii şi sportivii strãini.
De asemenea, în opinia autorilor excepţiei, ordonanţa nu a fost emisã cu respectarea prevederilor art. 115 alin. (4) şi (6) din Constituţie, întrucât nu cuprinde justificãri pertinente legate de urgenţa demersului, iar prin conţinutul sãu, încalcã programul de guvernare adoptat prin <>Hotãrârea Parlamentului nr. 24/2004 pentru acordarea încrederii Guvernului şi, în consecinţã, prevederile art. 102 alin. (1) din Legea fundamentalã. În fine, se semnaleazã o multitudine de carenţe de reglementare şi deficienţe de redactare.
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este nefondatã.
Potrivit prevederilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilã, fiind ridicatã pe calea unei acţiuni în contencios administrativ prin care, în baza <>art. 9 din Legea nr. 554/2004 , s-a solicitat constatarea neconstituţionalitãţii unei ordonanţe sau a unor dispoziţii dintr-o ordonanţã. Invocã, în sprijinul acestei opinii, deciziile Curţii Constituţionale nr. 761/2006, 764/2006, 5/2007, 66/2007, 174/2007, 342/2007 şi 660/2007.
Avocatul Poporului apreciazã cã dispoziţiile ordonanţei criticate sunt constituţionale, întrucât nu sunt contrare dreptului constituţional la muncã şi la protecţia socialã a muncii şi nici nu aduc atingere principiului egalitãţii şi nediscriminãrii. Considerã cã celelalte texte din Legea fundamentalã invocate în motivarea excepţiei nu sunt incidente în cauzã. Precizeazã cã ordonanţa a fost emisã cu respectarea prevederilor art. 115 alin. (4) din Constituţie, urgenţa reglementãrii fiind impusã de necesitatea realizãrii unei restructurãri corespunzãtoare, care sã conducã la asigurarea eficienţei activitãţilor din domeniile de competenţã specifice Oficiului Român pentru Imigrãri.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile pãrţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 56/2007 privind încadrarea în muncã şi detaşarea strãinilor pe teritoriul României, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 424 din 26 iunie 2007.
În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 56/2007 contravin urmãtoarelor dispoziţii din Constituţie: art. 1 alin. (4) şi (5), care consacrã principiul separaţiei puterilor în stat şi cel al obligativitãţii respectãrii Constituţiei şi a legilor, art. 9 privind sindicatele, patronatele şi asociaţiile patronale, art. 16 alin. (2) potrivit cãruia nimeni nu este mai presus de lege, art. 31 privind dreptul la informaţie, art. 38 referitor la dreptul de a fi ales în Parlamentul European, art. 41 privind munca şi protecţia socialã a muncii, art. 51 referitor la dreptul la petiţionare, art. 61 care stabileşte rolul şi structura Parlamentului, art. 73 lit. p) care prevede cã regimul general privind raporturile de muncã, sindicatele, patronatele şi protecţia socialã se reglementeazã prin lege organicã, art. 102 alin. (1) potrivit cãruia Guvernul, potrivit programului sãu de guvernare acceptat de Parlament, asigurã realizarea politicii interne şi externe a ţãrii şi exercitã conducerea generalã a administraţiei publice şi art. 115 alin. (4) şi (6) privind condiţiile adoptãrii ordonanţelor de urgenţã.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã este inadmisibilã, urmând sã fie respinsã ca atare, pentru urmãtoarele motive:
Prin <>Decizia nr. 660 din 4 iulie 2007 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 525 din 2 august 2007, Curtea Constituţionalã a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 9 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi a reţinut cã acestea sunt neconstituţionale în mãsura în care permit ca acţiunea introdusã la instanţa de contencios administrativ sã aibã ca obiect principal constatarea neconstituţionalitãţii unei ordonanţe sau a unei dispoziţii dintr-o ordonanţã. În considerentele deciziei mai sus menţionate s-a reţinut, printre altele, cã, "atunci când obiectul acţiunii principale introduse la instanţa de judecatã este constatarea neconstituţionalitãţii unei ordonanţe simple sau ordonanţe de urgenţã a Guvernului ori a unor dispoziţii din aceasta, excepţia de neconstituţionalitate este transformatã într-o veritabilã acţiune directã, pierzându-şi astfel natura sa de excepţie, înţeleasã ca un mijloc de apãrare care nu pune în discuţie fondul pretenţiei deduse judecãţii".
Or, în cauza de faţã, obiectul acţiunii principale, întemeiatã pe prevederile <>art. 9 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , introdusã la Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, îl constituie însãşi contestarea constituţionalitãţii <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 56/2007 privind încadrarea în muncã şi detaşarea strãinilor pe teritoriul României. Prin modificarea <>Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 , prin <>Legea nr. 262/2007 , la art. 9, dupã alin. (4) s-a introdus un nou alineat, care prevede cã persoana care se considerã vãtãmatã într-un drept al sãu ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe poate introduce acţiune la instanţa de contencios administrativ, însoţitã de excepţia de neconstituţionalitate, obiectul acţiunii constituindu-l "acordarea de despãgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi, dupã caz, obligarea unei autoritãţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operaţiuni administrative", iar nu însãşi anularea pe motiv de neconstituţionalitate a ordonanţei ori a unor dispoziţii din aceasta.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca inadmisibilã excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 56/2007 privind încadrarea în muncã şi detaşarea strãinilor pe teritoriul României, excepţie ridicatã de Oficiul pentru Migraţia Forţei de Muncã, Aurel Teodorescu, Nadia Constantin şi Zicu Muşat în Dosarul nr. 4.708/2/2007 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 26 februarie 2008.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Valentina Bãrbãţeanu
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: