Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 169 din 2 noiembrie 1999 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 9 alineatul ultim din Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situatiei juridice a unor imobile cu destinatia de locuinte, trecute in proprietatea statului
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 151 din 12 aprilie 2000
Lucian Mihai - preşedinte
Costica Bulai - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Ioan Muraru - judecãtor
Nicolae Popa - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Romul Petru Vonica - judecãtor
Paula C. Pantea - procuror
Maria Bratu - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 9 alineatul ultim din Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe, trecute în proprietatea statului, excepţie ridicatã de Horatiu Moldoveanu în Dosarul nr. 915/1999 al Tribunalului Braşov.
La apelul nominal rãspund avocat George Echim, pentru Horatiu Moldoveanu, şi avocat Livia Vatafu, pentru Maro Antal.
Cauza fiind în stare de judecata, avocatul autorului exceptiei solicita admiterea acesteia, arãtând ca prin deciziile nr. 73/1995 şi nr. 485/1997 Curtea Constituţionalã s-a pronunţat asupra constituţionalitãţii dispoziţiilor <>art. 9 alin. 1 din Legea nr. 112/1995 , ceea ce nu poate duce la concluzia ca, în mod implicit, Curtea s-a pronunţat şi asupra dispoziţiilor alineatului ultim al acestui articol. Prin dispoziţiile <>art. 9 alineatul ultim din Legea nr. 112/1995 se aduce atingere exerciţiului tuturor atributelor dreptului de proprietate, care este garantat de Constituţie prin art. 41 alin. (1) teza întâi. De asemenea, se precizeazã ca excepţia de neconstituţionalitate este motivatã atât în raport cu art. 41 alin. (1), cat şi în raport cu alin. (2) al aceluiaşi articol, potrivit cãruia "Proprietatea privatã este ocrotitã în mod egal de lege, indiferent de titular". În continuare se mai arata ca prin Decizia nr. 485/1997 a fost soluţionatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 numai cu privire la modul de dobândire, la conţinutul şi la limitele dobândirii dreptului de proprietate, fãrã nici o referire la limitarea exercitãrii acestui drept.
Avocatul reprezentant al partii Maro Antal solicita respingerea exceptiei, cu susţinerea ca prin Decizia nr. 485/1997 Curtea Constituţionalã a statuat ca textul art. 9 este constituţional. De asemenea, apreciazã ca prin aceasta decizie Curtea Constituţionalã s-a pronunţat asupra întregului articol, astfel ca o soluţie contrarã nu s-ar justifica. Considerente economice, morale şi sociale au determinat stabilirea conţinutului şi, mai ales, a limitelor dreptului de proprietate astfel dobândit.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstituţionalitate, arãtând ca prin deciziile nr. 73/1995 şi nr. 485/1997 Curtea Constituţionalã a statuat ca dispoziţiile art. 9 sunt constituţionale. Asa fiind, nici un motiv nu justifica modificarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale. Interdicţia de înstrãinare prevãzutã la alineatul ultim al art. 9 este un caz de inalienabilitate legalã, care nu contravine garantarii dreptului de proprietate. Acest text nu are ca scop limitarea exercitãrii dreptului de proprietate, astfel de interdicţii de înstrãinare nefiind singulare; de exemplu şi <>art. 32 din Legea nr. 18/1991 prevede o asemenea interdicţie.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, retine urmãtoarele:
Tribunalul Braşov a sesizat Curtea Constituţionalã, prin Încheierea din 5 mai 1999, cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 9 alineatul ultim din Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe, trecute în proprietatea statului, excepţie ridicatã de Horatiu Moldoveanu.
În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate s-a susţinut ca dispoziţiile <>art. 9 alineatul ultim din Legea nr. 112/1995 sunt neconstituţionale, deoarece aduc atingere exerciţiului dreptului de proprietate garantat prin dispoziţiile art. 41 alin. (1) teza întâi din Constituţie. În ceea ce priveşte dispoziţiile tezei a doua a art. 41 alin. (1) din Constituţie, acestea ar fi aplicabile numai în cazurile prevãzute la art. 9 alin. 1 din lege, iar nu şi în cele prevãzute la alineatul ultim al acestui articol.
Tribunalul Braşov, exprimandu-şi opinia, apreciazã ca excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor alineatului ultim al <>art. 9 din Legea nr. 112/1995 este intemeiata, textul atacat fiind neconstitutional, deoarece limiteazã liberul exerciţiu al atributelor dreptului de proprietate, şi anume prerogativa dispoziţiei, ceea ce reprezintã încãlcarea prevederilor art. 41 alin. (1) din Constituţie. În ceea ce priveşte Decizia Curţii Constituţionale nr. 485 din 2 decembrie 1997, prin care s-a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 9 din Legea nr. 112/1995 , instanta judecatoresca arata ca "Efectul principal al hotãrârilor pronunţate în materia excepţiilor de neconstituţionalitate îl constituie puterea de lucru judecat, ceea ce înseamnã ca nici una din pãrţile din proces nu mai poate pune în discuţie dreptul consfintit printr-o astfel de hotãrâre, dupã rãmânerea ei definitiva. Aceasta priveşte numai pãrţile în cauza în care Curtea Constituţionalã a examinat excepţia de neconstituţionalitate, neputând fi opusã în alte cauze în care Curtea Constituţionalã n-a fost sesizatã spre a se pronunţa asupra neconstitutionalitatii unei prevederi legale. Efectul principal deci nu consta în desfiinţarea actului normativ supus controlului judecãtoresc al constituţionalitãţii, ci numai în înlãturarea aplicãrii lui în speta dedusã judecaţii. Ca atare, declararea neconstitutionalitatii se limiteazã numai la pricina judecata şi prin urmare autoritatea de lucru judecat fiind relativã priveşte numai pãrţile aflate în proces, legea pastrandu-şi valabilitatea şi valoarea pentru toate celelalte procese, cazuri, întrucât nu poate fi consideratã abrogatã". În final instanta judecãtoreascã mai arata ca, de altfel, prin Decizia nr. 485/1997 a Curţii Constituţionale nu s-a procedat la controlul constituţionalitãţii şi a alineatului ultim al art. 9, ci numai a celui dintâi alineat al acestui articol.
Potrivit <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul, în punctul sau de vedere, considera ca excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 9 alineatul ultim din Legea nr. 112/1995 , în raport cu prevederile art. 41 alin. (1) din Constituţie, este neîntemeiatã, astfel cum a statuat Curtea Constituţionalã prin Decizia nr. 73/1995 şi prin Decizia nr. 485/1997, stabilind ca prevederile <>art. 9 din Legea nr. 112/1995 sunt constituţionale. Prin aceste decizii Curtea s-a pronunţat deci şi asupra alineatului ultim al <>art. 9 din Legea nr. 112/1995 . Art. 41 alin. (1) din Constituţie prevede ca dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului sunt garantate, iar conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege. Se precizeazã, de asemenea, ca interdicţia de înstrãinare prevãzutã la alineatul ultim al <>art. 9 din Legea nr. 112/1995 este un caz de inalienabilitate legalã care nu contravine principiului garantarii dreptului de proprietate.
Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul judecãtorului-raportor, susţinerile pãrţilor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , retine urmãtoarele:
În temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie şi al <>art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competenta sa soluţioneze excepţia ridicatã.
Excepţia de neconstituţionalitate priveşte dispoziţiile <>art. 9 alineatul ultim din Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe, trecute în proprietatea statului, potrivit cãrora "Apartamentele dobândite în condiţiile alin. 1 nu pot fi înstrãinate 10 ani de la data cumpãrãrii".
Potrivit alin. 1 al <>art. 9 din Legea nr. 112/1995 , "Chiriaşii titulari de contract ai apartamentelor ce nu se restituie în natura foştilor proprietari sau moştenitorilor acestora pot opta, dupã expirarea termenului prevãzut la art. 14, pentru cumpãrarea acestor apartamente cu plata integrala sau în rate a preţului".
Autorul exceptiei de neconstituţionalitate susţine ca prevederile <>art. 9 alineatul ultim din Legea nr. 112/1995 incalca dispoziţiile art. 41 alin. (1) teza întâi din Constituţie, conform cãrora "Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului sunt garantate"; în ceea ce priveşte dispoziţiile tezei a doua a art. 41 alin. (1) din Constituţie, potrivit cãrora "Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite prin lege", acestea ar fi aplicabile numai în cazurile prevãzute la art. 9 alin. 1 din lege, iar nu şi în cele prevãzute la alineatul ultim al acestui articol.
I. Examinând aceste sustineri şi procedând la verificarea propriei jurisprudente, Curtea retine ca prin Decizia nr. 73 din 19 iulie 1995, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 8 august 1995, în cadrul controlului de constitutionalitate anterior promulgãrii legii, realizat conform art. 144 lit. a) din Constituţie, Curtea Constituţionalã a stabilit ca prevederile <>art. 9 alin. 1 din Legea nr. 112/1995 sunt constituţionale în raport cu dispoziţiile art. 41 alin. (1)-(5) şi (7), precum şi cu cele ale art. 135 alin. (6) din legea fundamentalã. Spre a se ajunge la aceasta concluzie, la pct. 4 din considerentele menţionatei decizii s-a arãtat, în esenta, ca necesitatea reglementãrii prin <>Legea nr. 112/1995 a cumpãrãrii de cãtre chiriaşi a locuinţelor nerestituite în natura "nu are nici o legatura cu cauzele de utilitate publica avute în vedere de Constituţie cu referire la condiţiile exproprierii [art. 41 alin. (3)], dat fiind ca obiectul legii este cu totul altul decât exproprierea".
De asemenea, în cadrul controlului de constitutionalitate posterior promulgãrii legii, realizat potrivit art. 144 lit. c) din Constituţie, Curtea Constituţionalã a stabilit prin Decizia nr. 485 din 2 decembrie 1997, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 143 din 8 aprilie 1998, ca prin dispoziţiile <>art. 9 din Legea nr. 112/1995 nu sunt infrante nici prevederile art. 41 alin. (2) din Constituţie, referitoare la ocrotirea în mod egal a proprietãţii private (reţinându-se în acest sens aplicabilitatea în cauza a considerentelor cuprinse în Decizia nr. 73/1995) şi nici prevederile art. 16 alin. (1) din legea fundamentalã, referitoare la egalitatea cetãţenilor în fata legii şi a autoritãţilor publice, "deoarece prin <>art. 9 din Legea nr. 112/1995 se acorda posibilitatea tuturor chiriaşilor titulari ai unor contracte de închiriere a apartamentelor în care locuiesc de a opta între a cumpara aceste apartamente, dupã expirarea termenului prevãzut la art. 14 din lege, sau de a rãmâne în continuare chiriaşi".
Asa fiind, Curtea Constituţionalã observa ca dispoziţiile alineatului ultim al <>art. 9 din Legea nr. 112/1995 nu au mai fãcut, în sine, obiectul controlului de neconstituţionalitate prin raportare, astfel cum solicita autorul exceptiei soluţionate prin prezenta decizie, la prevederile art. 41 alin. (1) teza întâi din legea fundamentalã, conform cãrora "Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului sunt garantate".
De aceea Curtea va proceda la examinarea pe fond a exceptiei de neconstituţionalitate, astfel cum aceasta a fost formulatã în prezenta cauza.
Sub acest aspect Curtea Constituţionalã constata ca interdicţia stabilitã prin <>art. 9 alineatul ultim din Legea nr. 112/1995 , de a nu se instraina timp de 10 ani de la data cumpãrãrii locuintele cumpãrate de chiriaşi în condiţiile alin. 1 al textului menţionat, nu infrange prevederile art. 41 alin. (1) teza întâi din Constituţie. Într-adevãr, prevederile tezei întâi din textul constituţional menţionat nu pot fi disociate de prevederile imediat urmãtoare ale tezei a doua, potrivit cãrora conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite prin lege. Asa fiind, intra în puterea Parlamentului, ca "unica autoritate legiuitoare a tarii" [conform art. 58 alin. (1) din Constituţie], dreptul de a decide instituirea unei asemenea interdicţii temporare de înstrãinare, interdicţie care, de altfel, era cunoscutã de autorul exceptiei încã din momentul în care acesta a optat pentru dobândirea dreptului de proprietate asupra locuinţei deţinute pana în acel moment în calitate de chiriaş.
În consecinta, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 9 alineatul ultim din Legea nr. 112/1995 , în raport cu dispoziţiile art. 41 alin. (1) teza întâi din Constituţie, este neîntemeiatã, urmând sa fie respinsã.
II. În ceea ce priveşte consideratiile instanţei judecãtoreşti în fata cãreia a fost ridicatã excepţia de neconstituţionalitate ce face obiectul prezentei decizii, cu privire la gradul de opozabilitate a efectelor deciziilor pronunţate de Curtea Constituţionalã în soluţionarea, potrivit art. 144 lit. c) din legea fundamentalã, a excepţiilor de neconstituţionalitate, Curtea constata ca aceste consideratii sunt lipsite nu numai de relevanta în cadrul prezentei cauze, dar şi de temeinicie.
Într-adevãr, obligativitatea deciziilor Curţii Constituţionale, pronunţate în temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie, în cadrul soluţionãrii excepţiilor ridicate în fata instanţelor judecãtoreşti privind neconstituţionalitatea legilor şi a ordonanţelor, trebuie conturata în lumina prevederilor <>art. 23 alin. (3) teza a doua şi alin. (6) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 187 din 7 august 1997. Conform alin. (3) "Nu pot face obiectul exceptiei prevederile legale a cãror constitutionalitate a fost stabilitã potrivit art. 145 alin. (1) din Constituţie sau prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioarã a Curţii Constituţionale", iar alin. (6) al art. 23 dispune: "Dacã excepţia este inadmisibila, fiind contrarã prevederilor alin. [...] (3), instanta o respinge, printr-o încheiere motivatã, fãrã a mai sesiza Curtea Constituţionalã".
Rezulta de aici ca instanta judecãtoreascã în fata cãreia se ridica o excepţie de neconstituţionalitate referitoare la o lege sau la o ordonanta (ori la una sau mai multe dispoziţii dintr-o lege ori ordonanta), a carei neconstituţionalitate fusese constatatã de Curtea Constituţionalã printr-o decizie publicatã anterior ridicãrii exceptiei de neconstituţionalitate, are obligaţia de a face aplicarea acelei decizii anterioare a Curţii Constituţionale inclusiv în cazul în care acea decizie fusese pronunţatã în temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie.
În consecinta, deciziile pronunţate în cadrul soluţionãrii excepţiilor de neconstituţionalitate nu produc doar efecte relative, inter partes, în cadrul procesului în care a fost ridicatã excepţia de neconstituţionalitate, ci produc efecte absolute, erga omnes.
Dispoziţiile <>art. 23 alin. (3) şi (6) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicatã, îşi au reazemul constituţional în mai multe dispoziţii constituţionale, dupã cum urmeazã:
a) Conform art. 145 alin. (2) fraza întâi, teza întâi, "Deciziile Curţii Constituţionale sunt obligatorii [...]". Întrucât aceste prevederi nu disting, rezulta ca ele se aplica şi deciziilor pronunţate în temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie.
b) Potrivit art. 16 alin. (1), "Cetãţenii sunt egali în fata legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi discriminãri", iar conform art. 51, "Respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie". În lumina acestor doua texte constituţionale trebuie observat ca, în mãsura în care deciziile Curţii Constituţionale nu ar produce efecte erga omnes, s-ar putea ajunge la situaţia ca una şi aceeaşi dispoziţie legalã a carei neconstituţionalitate, prin ipoteza, a fost declarata printr-o decizie anterioarã a Curţii Constituţionale - sa nu se aplice în procesul în cadrul cãruia excepţia a fost ridicatã, dar, pe de alta parte, sa se aplice nestingherit în orice alt proces sau în orice alta împrejurare în care nu se pune problema unui proces în fata unei instanţe judecãtoreşti. Este însã evident ca asemenea consecinţe ar fi contrare:
- egalitãţii cetãţenilor "în fata legii şi a autoritãţilor publice" [art. 16 alin. (1) din Constituţie], fiindca ar insemna: sub cel dintâi aspect, ca o lege declarata neconstitutionala prin decizia Curţii Constituţionale sa nu se aplice fata de unele subiecte de drept (cele implicate în procesul care a prilejuit pronunţarea acelei decizii a Curţii Constituţionale), dar sa se aplice fata de alte subiecte de drept; iar sub cel de-al doilea aspect, ca autoritãţile publice sa aplice legea diferit fata de unele sau altele dintre subiectele de drept, dupã cum acestea au fost ori nu au fost pãrţi în procesul în cadrul cãruia a fost ridicatã excepţia de neconstituţionalitate;
- asigurãrii "respectãrii Constituţiei" şi a "supremaţiei" acesteia (art. 51 din legea fundamentalã).
De altminteri, Curtea Constituţionalã retine ca, indiferent de orice argumente care, într-un fel sau altul, ar tinde la concluzia ca deciziile Curţii Constituţionale, pronunţate în cadrul soluţionãrii excepţiilor de neconstituţionalitate, nu ar produce efecte erga omnes fac abstractie de imposibilitatea ca o prevedere legalã a carei neconstituţionalitate a fost stabilitã - în mod definitiv, pe cãile şi de cãtre autoritatea prevãzute de Constituţie - sa se mai aplice încã.
În ceea ce priveşte conturarea sferei obligativitatii erga omnes a deciziilor pronunţate în temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie, mai trebuie adãugat ca, astfel cum rezulta indirect din cuprinsul <>art. 23 alin. (3) şi (6) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicatã, nu produc efecte erga omnes, ci doar inter partes (efecte relative) acele decizii ale Curţii Constituţionale prin care au fost respinse excepţiile de neconstituţionalitate. Desigur, aceleaşi pãrţi şi pentru aceleaşi motive nu pot reitera excepţia de neconstituţionalitate, întrucât s-ar incalca autoritatea lucrului judecat. Dar într-un alt proces excepţia poate fi reiterata, dându-se astfel posibilitatea reanalizarii de cãtre Curtea Constituţionalã a aceleiaşi probleme de neconstituţionalitate, ca urmare a invocarii unor temeiuri noi ori a intervenirii altor elemente noi, care sa determine modificarea jurisprudenţei Curţii.
Ca o consecinta a caracterului obligatoriu erga omnes al deciziilor Curţii Constituţionale, pronunţate în baza art. 144 lit. c) din Constituţie, prin care se constata neconstituţionalitatea unei legi sau a unei ordonanţe, prevederea normativa a carei neconstituţionalitate a fost constatatã nu mai poate fi aplicatã de nici un subiect de drept (cu atât mai puţin de autoritãţile şi instituţiile publice), incetandu-şi de drept efectele pentru viitor, şi anume de la data publicãrii deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial al României, potrivit tezei a doua din fraza întâi a art. 145 alin. (1) din Constituţie. Fãrã indoiala ca în urma pronunţãrii unei decizii prin care Curtea Constituţionalã constata neconstituţionalitatea unei legi sau a unei ordonanţe Parlamentul sau, dupã caz, Guvernul are obligaţia de a interveni în sensul modificãrii sau abrogãrii actului normativ declarat ca fiind neconstitutional. Dar aceasta nu înseamnã ca, în situaţia în care o asemenea intervenţie nu s-ar produce ori ar întârzia, decizia Curţii Constituţionale şi-ar inceta efectele. Dimpotriva, aceste efecte se produc în continuare, fiind opozabile erga omnes, în vederea asigurãrii supremaţiei Constituţiei, potrivit art. 51 din aceasta.
Caracterul obligatoriu erga omnes al deciziilor Curţii Constituţionale, prin care se constata neconstituţionalitatea unei legi sau a unei ordonanţe, implica existenta rãspunderii juridice în cazul nerespectãrii acestor decizii. Sub acest aspect exista echivalenta cu situaţia în care nu este respectata o lege adoptatã de Parlament ori o ordonanta emisã de Guvern. Sau, în termeni mai generali, este vorba despre problema identificarii rãspunderii juridice atunci când una dintre autoritãţile statului refuza sa punã în aplicare mãsurile stabilite, în limitele competentelor atribuite prin Constituţie, de cãtre o alta autoritate a statului. Într-o asemenea situaţie identificarea rãspunderii juridice decurge din caracterul imperativ al dispoziţiilor art. 1 alin. (3) din Constituţie, potrivit cãrora "România este stat de drept [...]". Altfel s-ar ajunge la înlãturarea de cãtre una dintre puterile statului a acestui principiu constituţional fundamental, ceea ce este inadmisibil. De asemenea, în lumina dispoziţiilor art. 11 şi 20 din Constituţie, rãspunderea juridicã pentru nerespectarea unei decizii a Curţii Constituţionale poate consta, în mãsura în care sunt îndeplinite condiţiile prevãzute de Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, în pronunţarea unei hotãrâri a Curţii Europene a Drepturilor Omului impotriva statului roman.
Fata de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 25 alin. (1) şi al <>art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 9 alineatul ultim din Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe, trecute în proprietatea statului, excepţie ridicatã de Horatiu Moldoveanu în Dosarul nr. 915/1999 al Tribunalului Braşov.
Definitiva şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publica din data de 2 noiembrie 1999.
PREŞEDINTELE
CURŢII CONSTITUŢIONALE,
LUCIAN MIHAI
Magistrat-asistent,
Maria Bratu
---------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
