Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 168 din 2 martie 2010  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 118 din Codul penal    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 168 din 2 martie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 118 din Codul penal

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 167 din 16 martie 2010

Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Marinela Mincã - procuror
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 118 din Codul penal, excepţie ridicatã de Damian Dragoş Alexandru şi Cãtãlin Ciprian V. Moraru în Dosarul nr. 10.626/245/2005 al Curţii de Apel Iaşi - Secţia penalã şi pentru cauze cu minori.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public care pune concluzii de respingere a excepţiei ca nefondatã.

CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 7 mai 2009, pronunţatã în Dosarul nr. 10.626/245/2005, Curtea de Apel Iaşi - Secţia penalã şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 118 din Codul penal, excepţie ridicatã de Damian Dragoş Alexandru şi Cãtãlin Ciprian V. Moraru în dosarul de mai sus.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin cã prevederile legale menţionate încalcã dispoziţiile constituţionale ale art. 23 alin. (12) referitoare la stabilirea şi aplicarea pedepsei numai în condiţiile şi în temeiul legii, ale art. 44 alin. (2), (8) şi (9) referitoare la proprietatea privatã, precum şi ale art. 53 referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi, deoarece pedeapsa pecuniarã suplimentarã nu este prevãzutã între pedepsele instituite de art. 53 din Codul penal. De asemenea, mãsura confiscãrii este un instrument disimulat al exproprierii, judecãtorul putând decide fãrã nicio limitare asupra bunurilor pretins rezultate din infracţiune, ajungându-se pânã la a dispune sau a menţine confiscarea unui bun în pofida dovedirii provenienţei licite.
Curtea de Apel Iaşi - Secţia penalã şi pentru cauze cu minori opineazã cã excepţia de neconstituţionalitate este nefondatã.
Potrivit <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este nefondatã.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 118 din Codul penal cu denumirea marginalã Confiscarea specialã, care au urmãtorul conţinut:
"Sunt supuse confiscãrii speciale:
a) bunurile produse prin sãvârşirea faptei prevãzute de legea penalã;
b) bunurile care au fost folosite, în orice mod, la sãvârşirea unei infracţiuni, dacã sunt ale infractorului sau dacã, aparţinând altei persoane, aceasta a cunoscut scopul folosirii lor. Aceastã mãsurã nu poate fi dispusã în cazul infracţiunilor sãvârşite prin presã;
c) bunurile produse, modificate sau adaptate în scopul sãvârşirii unei infracţiuni, dacã au fost utilizate la comiterea acesteia şi dacã sunt ale infractorului. Când bunurile aparţin altei persoane confiscarea se dispune dacã producerea, modificarea sau adaptarea a fost efectuatã de proprietar ori de infractor cu ştiinţa proprietarului;
d) bunurile care au fost date pentru a determina sãvârşirea unei fapte sau pentru a rãsplãti pe fãptuitor;
e) bunurile dobândite prin sãvârşirea faptei prevãzute de legea penalã, dacã nu sunt restituite persoanei vãtãmate şi în mãsura în care nu servesc la despãgubirea acesteia;
f) bunurile a cãror deţinere este interzisã de lege.
În cazul prevãzut în alin. 1 lit. b), dacã valoarea bunurilor supuse confiscãrii este vãdit disproporţionatã faţã de natura şi gravitatea infracţiunii, se dispune confiscarea în parte, prin echivalent bãnesc, ţinând seama de urmarea infracţiunii şi de contribuţia bunului la producerea acesteia.
În cazurile prevãzute în alin. 1 lit. b) şi c), dacã bunurile nu pot fi confiscate, întrucât nu sunt ale infractorului, iar persoana cãreia îi aparţin nu a cunoscut scopul folosirii lor, se confiscã echivalentul în bani al acestora.
Dacã bunurile supuse confiscãrii nu se gãsesc, în locul lor se confiscã bani şi bunuri pânã la concurenţa valorii acestora.
Se confiscã, de asemenea, bunurile şi banii obţinuţi din exploatarea sau folosirea bunurilor supuse confiscãrii, cu excepţia bunurilor prevãzute în alin. 1 lit. b) şi c).
Instanţa poate sã nu dispunã confiscarea bunului dacã acesta face parte din mijloacele de existenţã, de trebuinţã zilnicã ori de exercitare a profesiei infractorului sau a persoanei asupra cãreia ar putea opera mãsura confiscãrii speciale."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã dispoziţiile legale criticate au mai fost supuse controlului sãu, prin raportare la critici similare. Astfel, cu prilejul pronunţãrii <>Deciziei nr. 377 din 30 septembrie 2004 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 958 din 19 octombrie 2004, şi <>Deciziei nr. 1.060 din 14 octombrie 2008 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 761 din 11 noiembrie 2008, Curtea Constituţionalã a statuat cã deposedarea unei persoane de anumite bunuri sau valori în executarea unei sancţiuni penale, contravenţionale, administrative ori civile sau a unei mãsuri de confiscare specialã, prevãzute de lege, nu constituie expropriere şi nu încalcã în niciun alt mod dreptul de proprietate garantat constituţional. Astfel, dispoziţiile art. 118 lit. b) şi d) din Codul penal sunt în deplinã concordanţã cu prevederile art. 44 alin. (9) din Constituţie, republicatã, conform cãrora: "Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii pot fi confiscate numai în condiţiile legii." Or, legiuitorul, în acord cu prevederile art. 61 alin. (1) din Constituţie, a stabilit prin textul legal criticat anumite limite înlãuntrul cãrora judecãtorul poate rãspunde exigenţelor impuse de art. 111 alin. 1 din Codul penal tocmai pentru prezervarea altor drepturi ce ţin de garantarea şi ocrotirea dreptului de proprietate privatã.
De asemenea, s-a mai arãtat cã mãsura de siguranţã a confiscãrii speciale nu este o pedeapsã în sensul atribuit de art. 53 din Codul penal, motiv pentru care nu poate fi primitã critica potrivit cãreia art. 118 din Codul penal contravine art. 23 alin. (12) din Constituţie.
Totodatã, nu se poate susţine cã este afectat art. 53 din Legea fundamentalã, deoarece textul dispune fãrã echivoc asupra necesitãţii confiscãrii ca mãsurã de siguranţã care are ca scop înlãturarea unei stãri de pericol ori preîntâmpinarea sãvârşirii de fapte penale. Or, tocmai norma constituţionalã pretins afectatã permite restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertãţi pentru apãrarea drepturilor şi libertãţilor cetãţenilor sau pentru desfãşurarea instrucţiei penale.
Deoarece pânã în prezent nu au intervenit elemente noi, de naturã sã determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele deciziilor mai sus menţionate îşi pãstreazã valabilitatea şi în cauza de faţã.

Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 118 din Codul penal, excepţie ridicatã de Damian Dragoş Alexandru şi Cãtãlin Ciprian V. Moraru în Dosarul nr. 10.626/245/2005 al Curţii de Apel Iaşi - Secţia penalã şi pentru cauze cu minori.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 2 martie 2010.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru

----
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016