Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 165 din 2 decembrie 2015  privind constituirea Comisiei pentru renegocierea remuneraţiilor (procentuale şi minime) prevăzute în Protocolul având drept obiect Metodologia privind utilizarea prin radiodifuzare a operelor muzicale de către organismele de radiodifuziune, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 93 din 6 februarie 2007, prin Decizia directorului general adjunct al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor nr. 432/2006    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIE nr. 165 din 2 decembrie 2015 privind constituirea Comisiei pentru renegocierea remuneraţiilor (procentuale şi minime) prevăzute în Protocolul având drept obiect Metodologia privind utilizarea prin radiodifuzare a operelor muzicale de către organismele de radiodifuziune, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 93 din 6 februarie 2007, prin Decizia directorului general adjunct al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor nr. 432/2006

EMITENT: OFICIUL ROMÂN PENTRU DREPTURILE DE AUTOR
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 914 din 10 decembrie 2015

    Având în vedere cererea Asociaţiei Radiodifuzorilor Mici şi a Micilor Comunicatori de Fonograme (ARMMCF), înregistrată la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor cu nr. RGII/9.563 din 26 noiembrie 2015,
    luând în considerare adresa Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România - Asociaţia pentru Drepturi de Autor (UCMR-ADA), înregistrată la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor cu nr. RGII/9.609 din 27 noiembrie 2015,
    ţinând cont de Referatul Direcţiei Registre şi Gestiune Colectivă nr. RG II/9.708 din 2 decembrie 2015,
    în conformitate cu prevederile art. 123^1 alin. (1) lit. d), art. 130 alin. (1) lit. b), art. 131 şi art. 138 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare,
    în baza prevederilor art. 3 alin. (2) lit. a) şi ale art. 7 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 401/2006 privind organizarea, funcţionarea, structura personalului şi dotările necesare îndeplinirii atribuţiilor Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, ale Deciziei prim-ministrului nr. 427/2012 privind numirea doamnei Irina Lucan-Arjoca în funcţia de director general adjunct al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, precum şi ale Deciziei prim-ministrului nr. 278/2015 privind exercitarea atribuţiilor directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor,

    directorul general adjunct al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor emite prezenta decizie.

    ART. 1
    Se constituie Comisia pentru renegocierea remuneraţiilor (procentuale şi minime) prevăzute în Protocolul având drept obiect Metodologia privind utilizarea prin radiodifuzare a operelor muzicale de către organismele de radiodifuziune, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 93 din 6 februarie 2007, prin Decizia directorului general adjunct al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor nr. 432/2006, având următoarea componenţă:
    - Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România - Asociaţia pentru Drepturi de Autor (UCMR-ADA), reprezentând organismele de gestiune colectivă din domeniul operelor muzicale; pe de o parte,
    şi
    - Asociaţia Română de Comunicaţii Audiovizuale (ARCA), reprezentând structurile asociative mandatate de utilizatorii naţionali;
    - Asociaţia Radiodifuzorilor Mici şi a Micilor Comunicatori de Fonograme (ARMMCF) şi Asociaţia Radiourilor Locale şi Regionale din România (ARLR) - câte un reprezentant al celor două structuri asociative reprezentative ale utilizatorilor locali;
    - Societatea Europe Developpment International Romania - S.R.L. (EUROPA FM), Societatea A.G. Radio Holding - S.R.L. (KISS FM) şi Societatea Grupul Media Camina (G.M.C.) - S.R.L. (RADIO ZU) - câte un reprezentant al primilor trei utilizatori majori;
    - Societatea Română de Radiodifuziune (SRR), pe de altă parte.
    ART. 2
    Comisia constituită potrivit art. 1 are obligaţia să desfăşoare negocierile în conformitate cu dispoziţiile art. 131^1 şi art. 131^2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare, pe o durată de maximum 30 de zile calendaristice de la data constituirii.
    ART. 3
    Comisia îşi va stabili programul întâlnirilor, pe care îl va comunica Oficiului Român pentru Drepturile de Autor.
    ART. 4
    Proiectul de Metodologie privind utilizarea prin radiodifuzare a operelor muzicale de către organismele de radiodifuziune, depus de Asociaţia Radiodifuzorilor Mici şi a Micilor Comunicatori de Fonograme (ARMMCF) pentru negociere în cadrul comisiei prevăzute la art. 1, este prevăzut în anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezenta decizie.
    ART. 5
    Proiectul de modificare a Metodologiei privind utilizarea prin radiodifuzare a operelor muzicale de către organismele de radiodifuziune, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 93 din 6 februarie 2007, prin Decizia directorului general adjunct al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor nr. 432/2006, depus de Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România - Asociaţia pentru Drepturi de Autor (UCMR-ADA), pentru negociere în cadrul comisiei prevăzute la art. 1, este prevăzut în anexa nr. 2, care face parte integrantă din prezenta decizie.
    ART. 6
    Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, în conformitate cu dispoziţiile art. 131 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, şi intră în vigoare la data publicării, fiind postată şi pe site-ul www.orda.ro

                    Directorul general adjunct al Oficiului
                       Român pentru Drepturile de Autor,
                               Irina Lucan-Arjoca

    Bucureşti, 2 decembrie 2015.
    Nr. 165.


    ANEXA 1

                                    PROIECT
              Metodologie privind utilizarea prin radiodifuzare a
            operelor muzicale de către organismele de radiodifuziune

    1. Utilizarea de către organismele de radiodifuziune prin radiodifuzare a operelor muzicale aparţinând organismelor de gestiune colectivă ale autorilor, pentru care drepturile patrimoniale de autor se află în termenele legale de protecţie, se face numai în baza unor contracte autorizaţie licenţă neexclusivă încheiate între organismele de gestiune colectivă ale drepturilor de autor şi organismul de radiodifuziune.
    2. Prin utilizator, în sensul prezentei metodologii, se înţelege orice persoană fizică autorizată sau persoană juridică ce radiodifuzează, prin orice mijloc sau procedeu, opere muzicale în cadrul unui post de radio, astfel cum este definită radiodifuzarea prin art. 15^1 din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare.
    3. Pentru fiecare post de radio un utilizator datorează fiecărui organism de gestiune colectivă din domeniu o remuneraţie trimestrială R stabilită în lei, în condiţii de proporţionalitate cu potenţialii receptori ai emisiunilor şi în condiţii de proporţionalitate cu ponderea utilizării operelor muzicale în totalul timpului de emisie al utilizatorului, calculată după formula unică:

    R = (4% X B) X P X [N(utilizator) : N(România)], unde

    B - este baza de calcul stabilită în lei;
    P - este ponderea utilizării operelor muzicale gestionate de un organism de gestiune colectivă din domeniu în totalul timpului de emisie al emisiunilor utilizatorului, stabilită procentual;
    N(utilizator) - reprezintă numărul potenţialilor receptori ai emisiunilor postului utilizatorului; iar
    N(România) - este numărul potenţialilor receptori ai emisiunilor radio = populaţia României = 20.000.000.
    Ponderea utilizării în programe a operelor muzicale se determină procentual prin raportarea duratei cumulate a operelor muzicale gestionate de un organism de gestiune colectivă care au fost radiodifuzate de utilizator la durata totală de emisie a postului de radio.
    4. Baza de calcul B asupra căreia se aplică procentul de 4% este reprezentată de totalitatea veniturilor obţinute de utilizator din activitatea de radiodifuzare, ce includ veniturile din abonamente/taxa pentru serviciul public de radiodifuziune, publicitate, anunţuri şi informaţii, barter, sponsorizări, numere suprataxate, concursuri şi jocuri radiodifuzate, închirieri spaţiu emisie, venituri din radiodifuzări realizate în urma unei comenzi, venituri din asocieri în participaţiune obţinute din activitatea de radiodifuzare etc.
    Pentru utilizatorii care nu obţin venituri, baza de calcul o constituie totalitatea cheltuielilor efectuate de către utilizator pentru activitatea de radiodifuzare (incluzând, dar fără a se limita la, cheltuielile de personal, cheltuielile pentru serviciile prestate de terţi, achiziţii de orice fel etc.), în trimestrul pentru care remuneraţia este datorată.
    5. Pentru fiecare post de radio deţinut remuneraţia totală anuală R datorată de un utilizator, stabilită conform pct. 3 de mai sus, nu poate fi mai mică decât o remuneraţie minimă anuală stabilită în lei, în condiţii de proporţionalitate cu potenţialii receptori ai emisiunilor utilizatorului şi în condiţii de proporţionalitate cu ponderea utilizării operelor muzicale gestionate de fiecare organism de gestiune din domeniu în totalul timpului de emisie, calculată după formula unică:

    R(minimă) = 9600 X P X [N(utilizator) : N(România)], unde

    9600 - este remuneraţia minimă în lei/an (solicitată în prezent unui radiodifuzor naţional);
    P - este ponderea utilizării operelor muzicale gestionate de un organism de gestiune colectivă din domeniu în totalul timpului de emisie al emisiunilor utilizatorului, stabilită procentual;
    N(utilizator) - reprezintă numărul potenţialilor receptori ai emisiunilor postului utilizatorului; iar
    N(România) - este numărul potenţialilor receptori ai emisiunilor radio = populaţia României = 20.000.000.
    6. Remuneraţia R calculată conform pct. 3 nu conţine TVA şi se plăteşte trimestrial organismelor de gestiune colectivă din domeniu, proporţional cu ponderea utilizării repertoriilor acestora în totalul timpului de emisie al radiodifuzorului, până la data de 26 a primei luni următoare trimestrului pentru care este datorată.
    Remuneraţia R(minimă) prevăzută la pct. 5 nu conţine TVA şi se va plăti trimestrial, în cote egale, iar la sfârşitul fiecărui an fiscal se va regulariza cu remuneraţia anuală totală de plată datorată fiecărui organism de gestiune colectivă, calculată conform pct. nr. 3 de mai sus.
    7. Utilizatorii vor transmite organismelor de gestiune colectivă a drepturilor de autor din domeniul muzical un raport trimestrial cuprinzând, pentru fiecare post de radio, lista operelor muzicale utilizate zilnic, inclusiv operele muzicale utilizate în spoturile publicitare, cu menţionarea denumirii fiecărei opere muzicale utilizate, autorului fiecărei opere muzicale (compozitor, textier, aranjor), orei, datei şi duratei de radiodifuzare a fiecărei opere muzicale. Raportul va fi transmis în format scris şi electronic şi va fi însoţit de o adresă de înaintare, cuprinzând numărul total al operelor muzicale menţionate în raport, ştampilată şi semnată de reprezentantul legal al utilizatorului. Informaţiile cuprinse în raport vor constitui baza de repartizare către titularii de drepturi patrimoniale de autor de opere muzicale a remuneraţiilor astfel colectate de către organismele de gestiune colectivă a drepturilor patrimoniale de autor din domeniul muzical. Raportul va fi transmis către organismul de gestiune colectivă a drepturilor patrimoniale de autor din domeniul muzical, în termen de 15 zile de la încheierea lunii pentru care se face raportarea.
    8. Pentru fiecare zi de întârziere la plată a remuneraţiei, utilizatorul datorează dobânda legală de la data scadenţei sau dobânda (penalitatea) stabilită prin negocieri directe cu organismele de gestiune colectivă ale căror repertorii se utilizează şi prevăzută în contractele-autorizaţie licenţă neexclusivă încheiate cu acestea.
    9. La solicitarea scrisă a organismelor de gestiune colectivă a drepturilor de autor din domeniul muzical, în termen de 15 zile de la primirea acesteia, utilizatorul are obligaţia de a le comunica acestora copii de pe documentele financiar-contabile de sinteză pentru perioada solicitată, certificate de reprezentantul legal, care au stat la baza determinării bazei de calcul, cu obligativitatea păstrării confidenţialităţii de către părţi.
    10. Gradul de utilizare a operelor muzicale de către posturile de radio va putea fi determinat de organismele de gestiune colectivă a drepturilor patrimoniale de autor din domeniul muzical, acestea fiind îndreptăţite să realizeze sau să comande terţilor monitorizări ale activităţii de radiodifuzare a utilizatorilor.
    11. Prezenta metodologie va putea fi modificată numai după 3 ani de la data publicării sale în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu excepţia cazului în care dispoziţiile Legii nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, sunt modificate înainte de împlinirea acestui termen, caz în care organismele de gestiune colectivă sau utilizatorii şi structurile asociative ale acestora vor putea solicita iniţierea unei noi proceduri de negociere şi înainte de împlinirea termenului de 3 ani.


    ANEXA 2


                    Proiect propus de UCMR-ADA de modificare
        a Metodologiei privind utilizarea prin radiodifuzare a operelor
                muzicale de către organismele de radiodifuziune,
                       publicată în Monitorul Oficial al
      României, Partea I, nr. 93 din 06/02/2007, prin Decizia nr. 432/2006
      a directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor


    Metodologia privind utilizarea prin radiodifuzare a operelor muzicale de către organismele de radiodifuziune, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 93 din 06/02/2007, prin Decizia nr. 432/2006 a directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor se modifică după cum urmează:

    I. Punctul 6 al metodologiei se modifică şi va avea următorul conţinut:
    "6. Remuneraţia minimă lunară se determină potrivit tabelului următor:

┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│ Remuneraţie/lună │
├───────────────────────────────┬──────────────────────────────────────────────┤
│ Număr locuitori în raza │ Pondere muzică din timpul de emisie │
│ de emisie ├───────────┬───────────┬───────────┬──────────┤
│ │până la 35%│ 35% ≤ 50% │ 50% ≤ 75% │peste 75% │
├───────────────────────────────┼───────────┼───────────┼───────────┼──────────┤
│până la 50.000 │ 200 │ 400 │ 600 │ 800 │
├───────────────────────────────┼───────────┼───────────┼───────────┼──────────┤
│între 50.000 şi 150.000 │ 300 │ 500 │ 700 │ 900 │
├───────────────────────────────┼───────────┼───────────┼───────────┼──────────┤
│între 150.000 şi 300.000 │ 500 │ 700 │ 900 │ 1100 │
├───────────────────────────────┼───────────┼───────────┼───────────┼──────────┤
│între 300.000 şi 500.000 │ 600 │ 800 │ 1100 │ 1300 │
├───────────────────────────────┼───────────┼───────────┼───────────┼──────────┤
│între 500.000 şi 1.500.000 │ 800 │ 1000 │ 1200 │ 1400 │
├───────────────────────────────┼───────────┼───────────┼───────────┼──────────┤
│între 1.500.000 şi 4.000.000 │ 1000 │ 1200 │ 1400 │ 1600 │
├───────────────────────────────┼───────────┼───────────┼───────────┼──────────┤
│între 4.000.000 şi 6.000.000 │ 1400 │ 1600 │ 1800 │ 2000 │
├───────────────────────────────┼───────────┼───────────┼───────────┼──────────┤
│peste 6.000.000 │ 2000 │ 2500 │ 3000 │ 3500 │
└───────────────────────────────┴───────────┴───────────┴───────────┴──────────┘


    II. Se completează metodologia cu un punct 6^1 cu următorul conţinut:
    "6^1. Radiodifuzorului local sau regional îi revine obligaţia de a depune la organismul de gestiune colectivă, odată cu cererea de încheiere a autorizaţiei licenţă neexclusivă sau, după caz, de încheiere a actului adiţional la aceasta:
    a) documente eliberate de Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) care să menţioneze în mod exhaustiv localităţile şi judeţele în care postul de radio poate fi recepţionat de către public;
    b) documente eliberate de către Institutul Naţional de Statistică din care să rezulte pentru fiecare localitate şi judeţ, în care postul de radio poate fi recepţionat, numărul de persoane reprezentând populaţia stabilă (recenzată) la ultimul recensământ.
    În absenţa documentelor de la lit. a) şi b) remuneraţia minimă datorată de radiodifuzorul local sau regional este de 800 lei/lună/post de radio.
    În cazul în care documentele emise de CNA nu indică în mod exhaustiv localităţile, dar indică în mod exhaustiv judeţul sau judeţele în care postul poate fi recepţionat, va fi avută în vedere populaţia pentru acel/acele judeţ/judeţe aşa cum rezultă din înscrisurile menţionate la lit. b)."

    III. Se completează metodologia cu un punct 6^2 cu următorul conţinut:
    "6^2. Pentru a beneficia de prevederile pct. 6 şi respectiv 6^1, radiodifuzorii locali sau regionali trebuie să depună la UCMR-ADA o cerere de încheiere a autorizaţiei licenţă neexclusivă sau de încheiere a unui act adiţional la aceasta, pentru cele încheiate anterior, însoţită de documentele prevăzute la pct. 6^1 literele a) şi b).
    Până la depunerea cererii însoţite de aceste documente remuneraţiile minime datorate de radiodifuzorii locali sau regionali este de 800 lei/lună/post de radio."

    Toate celelalte prevederi ale metodologiei privind utilizarea prin radiodifuzare a operelor muzicale de către organismele de radiodifuziune, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 93 din 06/02/2007, Decizia nr. 432/2006 a directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor rămân nemodificate.

                                     ------


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016