Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 165 din 14 mai 2014  privind sancţionarea Societăţii CAVI - BROKER DE ASIGURARE - S.R.L. cu interzicerea temporară a activităţii    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIE nr. 165 din 14 mai 2014 privind sancţionarea Societăţii CAVI - BROKER DE ASIGURARE - S.R.L. cu interzicerea temporară a activităţii

EMITENT: AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 371 din 20 mai 2014

    Autoritatea de Supraveghere Financiară, cu sediul în Splaiul Independenţei nr. 15, sectorul 5, municipiul Bucureşti, cod de înregistrare fiscală 31588130, în temeiul art. 13 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 113/2013, cu modificările şi completările ulterioare,
    având în vedere prevederile art. 2 alin. (1) lit. b) şi art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2012, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 113/2013, cu modificările şi completările ulterioare,
    în urma hotărârii Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară consemnată în extrasul procesului-verbal al şedinţei din data de 16 aprilie 2014, în cadrul căreia au fost analizate rezultatele controlului efectuat în perioada 5 martie 2014-6 martie 2014 la Societatea CAVI - BROKER DE ASIGURARE - S.R.L., cu sediul social în Craiova, Str. Progresului nr. 8, judeţul Dolj, înregistrată la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului cu nr. J16/513/14.03.2007, cod unic de înregistrare 21349560/14.03.2007, înscrisă în Registrul brokerilor de asigurare cu nr. RBK 467/19.03.2008,
    a constatat următoarele:
    Societatea nu are sediu social destinat desfăşurării activităţii pentru care a fost autorizată, la care să fie prezent în permanenţă un angajat al brokerului, în cadrul programului zilnic de lucru, fiind astfel încălcate prevederile art. 2 lit. e) din Normele privind autorizarea brokerilor de asigurare şi/sau reasigurare, precum şi condiţiile de menţinere a acesteia, puse în aplicare prin Ordinul preşedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 15/2010, cu modificările şi completările ulterioare, ceea ce constituie contravenţie potrivit prevederilor art. 39 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor, cu modificările şi completările ulterioare.
    Faţă de motivele de fapt şi de drept arătate, în scopul apărării drepturilor asiguraţilor şi al promovării stabilităţii activităţii de asigurare în România,

    Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară decide:

    ART. 1
    În conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) lit. b), art. 3 alin. (1) lit. d) şi art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 113/2013, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 8 alin. (2) lit. a) şi k) şi ale art. 39 alin. (3) lit. d) din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor, cu modificările şi completările ulterioare, se sancţionează Societatea CAVI - BROKER DE ASIGURARE - S.R.L., cu sediul social în Craiova, Str. Progresului nr. 8, judeţul Dolj, înregistrată la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului cu nr. J16/513/14.03.2007, cod unic de înregistrare 21349560/14.03.2007, înscrisă în Registrul brokerilor de asigurare cu nr. RBK 467/19.03.2008, cu interzicerea temporară a exercitării activităţii de asigurare până la data la care vor fi create condiţiile desfăşurării acţiunii de control.
    ART. 2
    (1) Pe toată perioada de interzicere temporară a exercitării activităţii de intermediere, brokerului de asigurare i se interzic desfăşurarea activităţii de negociere şi încheiere de noi contracte de asigurare pentru persoanele fizice sau juridice, acordarea de asistenţă pe durata derulării contractelor în curs ori în legătură cu regularizarea daunelor, precum şi desfăşurarea oricăror operaţiuni specifice brokerilor de asigurare, astfel cum sunt definite în Legea nr. 32/2000, cu modificările şi completările ulterioare.
    (2) Brokerul de asigurare are obligaţia să aducă la cunoştinţa clienţilor săi interzicerea temporară a exercitării activităţii de intermediere în asigurări, în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la data primirii prezentei decizii, în vederea efectuării plăţii ratelor scadente la contractele în curs de derulare direct la asigurător, rămânând direct răspunzător pentru îndeplinirea obligaţiilor asumate prin contractele în vigoare.
    ART. 3
    Reluarea activităţii Societăţii CAVI - BROKER DE ASIGURARE - S.R.L. se dispune prin decizie motivată a Autorităţii de Supraveghere Financiară.
    ART. 4
    Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere prealabilă adresată Autorităţii de Supraveghere Financiară, în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei, şi se poate sesiza Curtea de Apel Bucureşti în termen de 6 luni, conform Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
    ART. 5
    Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, conform prevederilor art. 9 din Legea nr. 32/2000, cu modificările şi completările ulterioare.

                            Preşedintele Autorităţii
                          de Supraveghere Financiară,
                                 Mişu Negriţoiu

    Bucureşti, 14 mai 2014.
    Nr. 165.

                                    --------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016