Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 165 din 1 aprilie 2004 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 58 alin. (1) din Legea invatamantului nr. 84/1995 , republicata, precum si a dispozitiilor art. 1 si 2 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 133/2000 privind invatamantul universitar si postuniversitar de stat cu taxa, peste locurile finantate de la bugetul de stat, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 441/2001
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 431 din 13 mai 2004
Costicã Bulai - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Lucian Stângu - judecãtor
Ioan Vida - judecãtor
Aurelia Popa - procuror
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 58 alin. (1) din Legea învãţãmântului nr. 84/1995 , republicatã, precum şi a dispoziţiilor <>art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 133/2000 privind învãţãmântul universitar şi postuniversitar de stat cu taxã, peste locurile finanţate de la bugetul de stat, aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 441/2001 , excepţie ridicatã de Fundaţia Universitarã pentru Integrare Europeanã prin Universitatea Româno-Germanã din Sibiu în Dosarul nr. 5.460/2003 al Curţii de Apel Alba Iulia Secţia comercialã şi contencios administrativ.
La apelul nominal se prezintã autorul excepţiei, prin rector Antonie Iorgovan, cu împuternicire depusã la dosar, şi lipsesc celelalte pãrţi, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate depune la dosar concluzii scrise şi solicitã admiterea acesteia, susţinând cã textele de lege care formeazã obiectul excepţiei contravin principiului statului de drept consacrat prin art. 1 din Constituţia României, republicatã, principiu din care rezultã obligaţia statului de a acorda protecţie tuturor categoriilor sociale, prin mãsuri adecvate, între care se numãrã gratuitatea învãţãmântului de stat şi acordarea de burse sociale de studii. Prin aplicarea dispoziţiilor legale atacate se ajunge în fapt la privatizarea învãţãmântului superior, dat fiind cã în instituţiile de învãţãmânt superior de stat sunt preponderente locurile de studiu cu taxã. Pe de altã parte, legea instituie o situaţie privilegiatã pentru instituţiile de învãţãmânt superior de stat în raport cu cele particulare în privinţa atribuirii numãrului de locuri de studiu cu taxã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei, deoarece argumentele invocate de autorul acesteia se bazeazã pe interpretarea eronatã a textelor criticate. Prin <>art. 2 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 133/2000 , numãrul locurilor cu taxã din învãţãmântul superior de stat este propus de senatul universitar al fiecãrei instituţii şi se aprobã de Ministerul Educaţiei şi Cercetãrii. Acest numãr nu este nelimitat, iar modul în care se stabileşte constituie o problemã de aplicare a legii şi nu de constituţionalitate a prevederilor acesteia. Pe de altã parte, tinerii care ar urma sã ocupe locurile cu taxã au deplina libertate sã opteze pentru oricare dintre formele de învãţãmânt de stat sau particulare.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 5 noiembrie 2003, pronunţatã în Dosarul nr. 5.460/2003, Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia comercialã şi contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 58 alin. (1) din Legea învãţãmântului nr. 84/1995 , republicatã, precum şi a dispoziţiilor <>art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 133/2000 privind învãţãmântul universitar şi postuniversitar de stat cu taxã, peste locurile finanţate de la bugetul de stat, aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 441/2001 .
Excepţia a fost ridicatã de reclamanta Fundaţia Universitarã pentru Integrare Europeanã prin Universitatea Româno-Germanã din Sibiu, în dosarul cu numãrul de mai sus, având drept obiect soluţionarea unei acţiuni în contencios administrativ privind legalitatea ordinului emis de Ministerul Educaţiei, Cercetãrii şi Tineretului, referitor la aprobarea cifrelor de şcolarizare din învãţãmântul superior pentru anul universitar 2003-2004.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine cã textele de lege criticate sunt neconstituţionale, întrucât sunt în incontestabilã contradicţie cu litera şi cu spiritul Constituţiei României. Astfel, art. 32 alin. (4) din Legea fundamentalã reglementeazã principiul gratuitãţii învãţãmântului de stat, fãrã a distinge din aceastã perspectivã între diferitele niveluri şi forme de învãţãmânt. Rezultã cã în sfera învãţãmântului universitar de stat regula este gratuitatea acestuia, chiar dacã legiuitorul constituant, într-o interpretare mai largã, subsumatã însã reglementãrii legale, nu exclude posibilitatea învãţãmântului de stat cu taxã. Or, dispoziţiile <>art. 58 alin. (1) din Legea învãţãmântului nr. 84/1995 rãstoarnã esenţa principiului constituţional, deoarece circumscrie situaţiile de gratuitate în cifra de şcolarizare aprobatã anual de Guvern şi consacrã implicit caracterul nelimitat al locurilor cu taxã.
În acest sens, prevederile <>art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 133/2000 , aprobatã prin <>Legea nr. 441/2001 , care autorizeazã instituţiile de învãţãmânt superior de stat sã admitã, peste locurile finanţate de la bugetul de stat, un numãr nedeterminat de studenţi şi cursanţi care acceptã sã plãteascã cheltuielile de şcolarizare. În felul acesta se creeazã o inflaţie de locuri cu taxã alocate învãţãmântului de stat, ceea ce face ca regula constituţionalã a gratuitãţii învãţãmântului de stat sã devinã, la nivelul legii, excepţie, iar situaţiile de excepţie permise de Legea fundamentalã (locurile cu taxã) sã beneficieze de un regim juridic mult mai favorabil.
Art. 16 alin. (1) din Constituţia României, republicatã, reglementeazã principiul fundamental al egalitãţii în faţa legii şi a autoritãţilor publice pentru toate persoanele fizice sau juridice având cetãţenia sau naţionalitatea românã, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri. Prin raportare la acest principiu, textele legale criticate genereazã o flagrantã discriminare între instituţiile de învãţãmânt de stat şi cele particulare. În concepţia Constituţiei, învãţãmântul din România este realizat printr-un sistem unitar la nivel naţional, de cãtre instituţii de stat şi instituţii particulare, toate având în mod evident acelaşi scop, şi anume prestarea unui serviciu public deschis tuturor potenţialilor usageri. Prin urmare, în acest sistem unitar trebuie sã existe acelaşi regim juridic pentru serviciul public de învãţãmânt, indiferent cã el se poate presta prin intermediul unor instituţii publice sau particulare. Textele legale criticate s-au îndepãrtat de la litera şi spiritul Constituţiei, dezvoltând premisele unei politici de anihilare a învãţãmântului particular prin aprobarea de locuri cu taxã, aproape nelimitate, în învãţãmântul superior de stat, ceea ce evident pericliteazã însãşi existenţa instituţiilor de învãţãmânt particular. Instituţiile de stat practicã o politicã de concurenţã neloialã la adãpostul textelor contestate de autorul excepţiei, situaţie ce duce la suprimarea dreptului instituţiilor de învãţãmânt particulare de a activa în baza autonomiei lor organizatorice şi funcţionale, ca parte integrantã a sistemului naţional de învãţãmânt şi educaţie.
Mai mult decât atât, potrivit <>art. 2 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 133/2000 , instituţiile de învãţãmânt superior de stat, prin intermediul senatelor lor, au rolul principal în procesul de stabilire a locurilor de studiu cu taxã, pe câtã vreme instituţiilor de învãţãmânt superior particulare li se atribuie, fãrã consultare, cifrele de şcolarizare cu taxã, direct de cãtre minister.
Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia comercialã şi contencios administrativ opineazã cã excepţia de neconstituţionalitate este întemeiatã, întrucât se aduce atingere principiilor constituţionale ale gratuitãţii învãţãmântului şi egalitãţii în faţa legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri, având în vedere cã textul legal atacat consacrã caracterul nelimitat al locurilor cu taxã. De asemenea, prin aprobarea de locuri cu taxã, aproape nelimitate în învãţãmântul superior de stat, se pericliteazã însãşi esenţa instituţiilor de învãţãmânt particular prin lezarea dreptului acestora de a activa în baza autonomiei lor organizatorice şi funcţionale, ca parte integrantã a sistemului naţional de învãţãmânt şi educaţie.
Potrivit <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile <>art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificãrile ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.
Guvernul României apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, întrucât cele douã categorii de persoane juridice (instituţiile de învãţãmânt de stat, pe de o parte, instituţiile particulare, pe de altã parte) se aflã în situaţii juridice diferite (spre exemplu, din punct de vedere al modalitãţii de finanţare), iar aceastã împrejurare justificã tratamentul juridic diferenţiat.
Norma constituţionalã este suficient de clarã, în sensul cã permite, cum a fost firesc, stabilirea prin lege a unor criterii şi condiţii care sã valorifice principiul gratuitãţii învãţãmântului de stat. Este adevãrat cã regula o reprezintã gratuitatea învãţãmântului universitar de stat, dar interpretarea dispoziţiei constituţionale conduce la soluţia, admisã de altfel de autorul excepţiei, cã legiuitorul constituant nu exclude şi posibilitatea învãţãmântului de stat cu taxã. În aceste condiţii, textele legale criticate nu contravin prevederilor constituţionale ale art. 32 alin. (4), ci, dimpotrivã, constituie un adevãrat reflex al lor, dând expresie, în mod adecvat, principiului consacrat de Legea fundamentalã.
În ceea ce priveşte caracterul nelimitat al locurilor cu taxã din instituţiile de învãţãmânt superior de stat, Guvernul apreciazã cã aceastã criticã este neîntemeiatã, întrucât dispoziţiile <>art. 2 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 133/2000 , aprobatã cu modificãri prin <>Legea nr. 441/2001 , stabilesc criterii obiective în funcţie de care se determinã numãrul de locuri de studiu cu taxã (capacitatea de şcolarizare stabilitã conform standardelor naţionale pentru evaluare şi acreditare academicã), valorificând pe deplin principiul constituţional al autonomiei universitare (numãrul de locuri de studiu cu taxã se propune de senatul universitar al fiecãrei instituţii). Oricum, criteriile în funcţie de care se stabileşte numãrul de locuri de studiu cu taxã reprezintã, în opinia Guvernului, o opţiune a legiuitorului şi nu o problemã de constituţionalitate.
Avocatul Poporului considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, deoarece instituţiile şi unitãţile de învãţãmânt de stat, pe de o parte, şi cele particulare, pe de altã parte, se aflã în situaţii juridice diferite. Astfel, potrivit art. 32 alin. (5) din Constituţie, republicatã, învãţãmântul de toate gradele se desfãşoarã în unitãţi de stat, particulare şi confesionale, în condiţiile legii. În acelaşi timp, Legea fundamentalã garanteazã, în art. 32 alin. (6), autonomia universitarã. Prin urmare, potrivit legii şi autonomiei universitare, se pot stabili condiţii diferite în ceea ce priveşte desfãşurarea învãţãmântului în unitãţile de stat şi cele particulare, autorizate sau, dupã caz, acreditate, fãrã a aduce vreo atingere în acest mod sistemului unitar de învãţãmânt la nivel naţional. O astfel de situaţie diferitã, prevãzutã de legiuitor, constã în instituirea unor criterii pentru atribuirea în învãţãmântul superior de stat a unui numãr de locuri cu taxã, numãr care însã nu se stabileşte în mod arbitrar şi care nu are caracter nelimitat, întrucât este supus aprobãrii Ministerului Educaţiei, Cercetãrii şi Tineretului în funcţie de capacitatea de şcolarizare conformã cu standardele naţionale pentru acreditare şi autorizare.
Textele criticate nu aduc atingere nici regulii consacrate de Legea fundamentalã privind gratuitatea învãţãmântului de stat, deoarece legiuitorul, potrivit Constituţiei, îşi exercitã dreptul suveran de a stabili ca, în învãţãmântul superior de stat, pe lângã locurile finanţate de la bugetul de stat, sã existe locuri cu taxã, propuse anual de senatul universitar al fiecãrei instituţii, în virtutea autonomiei universitare.
Totodatã, îndeplinirea obligaţiei statului de a susţine, în condiţiile legii, prin burse sociale de studii, tinerii proveniţi din familii dezorganizate şi cei instituţionalizaţi nu este condiţionatã de restrângerea dreptului instituţiilor şi unitãţilor de învãţãmânt de stat de a admite studenţi şi pe locuri de studiu cu taxã.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã constatã cã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicatã, ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile <>art. 58 alin. (1) din Legea învãţãmântului nr. 84/1995 , republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606 din 10 decembrie 1999, precum şi a dispoziţiilor <>art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 133/2000 privind învãţãmântul universitar şi postuniversitar de stat cu taxã, peste locurile finanţate de la bugetul de stat, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 465 din 25 septembrie 2000, aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 441/2001 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 411 din 25 iulie 2001, şi care au urmãtorul conţinut:
- <>Art. 58 alin. (1) din Legea nr. 84/1995 : "Învãţãmântul universitar de stat este gratuit, pentru cifra de şcolarizare aprobatã anual de Guvern, şi cu taxã, conform legii.";
- <>Art. 1 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 133/2000 : "Instituţiile de învãţãmânt superior de stat sunt autorizate sã admitã peste locurile finanţate de la bugetul de stat un numãr de studenţi şi cursanţi care acceptã sã achite cheltuielile de şcolarizare.";
- <>Art. 2 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 133/2000 : "Numãrul de locuri de studiu cu taxã în instituţiile de învãţãmânt superior de stat se propune anual de senatul universitar al fiecãrei instituţii, în funcţie de capacitatea de şcolarizare stabilitã conform standardelor naţionale pentru evaluare şi acreditare academicã, şi se aprobã de Ministerul Educaţiei şi Cercetãrii."
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine cã prevederile legale menţionate încalcã dispoziţiile art. 32 alin. (4), art. 45 alin. (1), (2) şi (5) şi ale art. 16 alin. (1) din Constituţia României. Dupã aprobarea <>Legii de revizuire a Constituţiei României nr. 429/2003 , Constituţia a fost republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003, dispoziţiile invocate sunt cuprinse în art. 16 alin. (1), art. 32 alin. (4) şi art. 49 alin. (1), (2) şi (5), cu urmãtorul conţinut:
- Art. 16 alin. (1): "Cetãţenii sunt egali în faţa legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri.";
- Art. 32 alin. (4): "Învãţãmântul de stat este gratuit, potrivit legii. Statul acordã burse sociale de studii copiilor şi tinerilor proveniţi din familii defavorizate şi celor instituţionalizaţi, în condiţiile legii.";
- Art. 49 alin. (1), (2) şi (5): "(1) Copiii şi tinerii se bucurã de un regim special de protecţie şi de asistenţã în realizarea drepturilor lor.
(2) Statul acordã alocaţii pentru copii şi ajutoare pentru îngrijirea copilului bolnav ori cu handicap. Alte forme de protecţie socialã a copiilor şi a tinerilor se stabilesc prin lege. [...]
(5) Autoritãţile publice au obligaţia sã contribuie la asigurarea condiţiilor pentru participarea liberã a tinerilor la viaţa politicã, socialã, economicã, culturalã şi sportivã a ţãrii."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã dispoziţiile legale criticate nu instituie o inegalitate de tratament nici între tinerii care doresc sã urmeze învãţãmântul superior şi nici între instituţiile de învãţãmânt de stat şi instituţiile de învãţãmânt particulare.
În limita cifrelor de şcolarizare stabilite potrivit legii, tinerii sunt liberi sã urmeze cursurile învãţãmântului superior de stat sau particular, fãrã nici o discriminare prohibitã de Constituţie.
De altfel, aşa cum însuşi autorul excepţiei recunoaşte, Legea fundamentalã nu exclude posibilitatea învãţãmântului de stat cu taxã - situaţie în care s-ar putea reţine, într-adevãr, neconstituţionalitatea dispoziţiilor legale criticate ci, în virtutea principiului autonomiei universitare consacrat prin art. 32 alin. (6), lasã libertatea instituţiilor de învãţãmânt superior de stat de a pregãti, alãturi de cursanţii care beneficiazã de gratuitatea studiilor şi cursanţii care acceptã sã plãteascã o taxã de studii.
Aşadar, din perspectiva tinerilor care doresc sã urmeze studii superioare nu se poate reţine încãlcarea dispoziţiilor art. 32 alin. (4), art. 49 alin. (1), (2) şi (5) şi ale art. 16 alin. (1) din Constituţia României, republicatã, invocate în motivarea excepţiei.
De asemenea, nu se poate reţine cã, prin dispoziţiile legale atacate, legiuitorul a instituit un tratament inegal între unitãţile învãţãmântului de stat şi cele particulare, în defavoarea acestora din urmã. Cele douã categorii nu se aflã în aceeaşi situaţie juridicã pentru a fi supuse unui tratament omogen.
În fine, Curtea Constituţionalã constatã cã problema care intereseazã în speţã - modul de stabilire a numãrului de locuri de studiu cu taxã din instituţiile de învãţãmânt superior - nu este o problemã de constituţionalitate, ci una de aplicare a legii, care excede competenţei Curţii Constituţionale.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicatã, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (1) şi al <>art. 25 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 58 alin. (1) din Legea învãţãmântului nr. 84/1995 , republicatã, precum şi a dispoziţiilor <>art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 133/2000 privind învãţãmântul universitar şi postuniversitar de stat cu taxã, peste locurile finanţate de la bugetul de stat, aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 441/2001 , excepţie ridicatã de Fundaţia Universitarã pentru Integrare Europeanã prin Universitatea Româno-Germanã din Sibiu în Dosarul nr. 5.460/2003 al Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia comercialã şi contencios administrativ.
Definitivã şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 1 aprilie 2004.
PREŞEDINTE,
prof. univ. dr. COSTICĂ BULAI
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru
-------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
