Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 163 din 20 martie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 alin. (1) teza a treia din Legea nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940
EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 368 din 20 mai 2014
Augustin Zegrean - preşedinte
Valer Dorneanu - judecător
Toni Greblă - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Bianca Drăghici - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 alin. (1) teza a treia din Legea nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, excepţie ridicată de Maria Marinescu, Florica Chilili, Lenuţa Mitea şi Dafina Hagivreta în Dosarul nr. 30.850/300/2012 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 559D/2013.
La apelul nominal, pentru autorii excepţiei, răspunde apărătorul ales domnul avocat Ion Ghigheanu, cu împuternicire avocaţială la dosar. Lipseşte cealaltă parte, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 alin. (1) teza a treia din Legea nr. 9/1998.
Se arată că după Revoluţia din 22 decembrie 1989, legiuitorul român a adoptat 3 legi speciale de reparaţie pentru bunuri care, anterior anului 1923, au aparţinut cetăţenilor români şi care, ulterior, au fost trecute în proprietatea statelor vecine. Astfel, au fost adoptate Legea nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, Legea nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi Legea nr. 393/2006 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea fostului Regat al Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor, în urma aplicării Protocolului privitor la câteva insule de pe Dunăre şi la un schimb de comune între România şi Iugoslavia, încheiat la Belgrad la 24 noiembrie 1923, şi a Convenţiei dintre România şi Regatul Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor, relativă la regimul proprietăţilor situate în zona de frontieră, semnată la Belgrad la 5 iulie 1924.
Prin cele 3 legi speciale, statul român a dorit să repare prejudiciile suferite de cetăţenii români care s-au văzut obligaţi să îşi abandoneze bunurile pe teritoriile statelor vecine, cele 3 reglementări urmărind realizarea unei reparaţii integrale a prejudiciului suferit de aceştia, potrivit principiului restitutio in integrum.
Se susţine că, în totală contradicţie cu scopul urmărit prin adoptarea celor 3 legi, art. 7 alin. (1) teza a treia din Legea nr. 9/1998, prevăzând obligativitatea validării de către comisia centrală numai a hotărârilor emise de comisiile locale de aplicare a Legii nr. 9/1998, instituie o inegalitate evidentă între cetăţenii români beneficiari ai prevederilor Legii nr. 9/1998 şi cetăţenii români beneficiari ai Legii nr. 290/2003, respectiv ai Legii nr. 393/2006.
Se apreciază că sintagma "spre validare" din cuprinsul art. 7 alin. (1) teza a treia din Legea nr. 9/1998 creează situaţii discriminatorii pentru aceleaşi categorii de persoane, întrucât dispoziţiile legilor nr. 290/2003 şi nr. 393/2006 nu prevăd obligativitatea validării de către comisia centrală a hotărârilor comisiei locale.
În final, solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate şi depune concluzii scrise.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 13.029 din 29 august 2013, pronunţată în Dosarul nr. 30.850/300/2012, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 7 alin. (1) teza a treia din Legea nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940.
Excepţia a fost ridicată de Maria Marinescu, Florica Chilili, Lenuţa Mitea şi Dafina Hagivreta într-o cauză având ca obiect contestaţie la executare.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii excepţiei susţin că, "instituind obligativitatea validării de către comisia centrală a hotărârilor emise de comisiile locale de aplicare a Legii nr. 9/1998, prin dispoziţiile legale criticate, cetăţenii români beneficiari ai prevederilor Legii nr. 9/1998 nu mai sunt egali în faţa Legii fundamentale - Constituţia României - şi a autorităţilor publice (în mod concret, în faţa Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor), ci, dimpotrivă, ei sunt discriminaţi în raport cu cetăţenii români beneficiari ai prevederilor Legii nr. 290/2003, respectiv ai Legii nr. 393/2006, aceşti din urmă cetăţeni fiind privilegiaţi în raport cu primii, întrucât ei nu mai sunt obligaţi să aştepte îndeplinirea unei proceduri administrative, respectiv ca Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor să emită un act administrativ de validare (decizie sau, mai nou, ordin de validare sau de invalidare)."
De asemenea, se apreciază că "se încalcă dreptul de proprietate privată al cetăţenilor români beneficiari ai Legii nr. 9/1998, pentru că, din momentul acordării compensaţiilor băneşti prin hotărârile comisiilor judeţene sau a municipiului Bucureşti, cetăţenii români beneficiari ai prevederilor Legii nr. 9/1998 au devenit titulari ai unui drept de creanţă împotriva statului român. Aşadar, aceşti cetăţeni au devenit titulari ai unui drept de proprietate asupra unui bun, în accepţiunea Convenţiei europene pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, având o creanţă suficient de bine stabilită pentru a beneficia de protecţia art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie."
Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă apreciază că "problema invocată (şi anume necesitatea validării hotărârilor comisiilor judeţene/ale Municipiului Bucureşti numai în temeiul Legii nr. 9/1998, iar nu şi al celorlalte legi de reparaţii reprezentate de Legea nr. 290/2003 ori Legea nr. 393/2006) constituie, într-adevăr, o inconsecvenţă a legiuitorului, fără ca opţiunea acestuia să poată fi cenzurată pe calea excepţiei de neconstituţionalitate."
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate nu aduc atingere exigenţelor constituţionale impuse de art. 16 alin. (1) şi art. 44.
Se menţionează că susţinerea privind nesocotirea principiului egalităţii în faţa legii nu poate fi reţinută, cu atât mai mult cu cât, în realizarea drepturilor recunoscute de Legea nr. 9/1998, statul a asigurat un cadru legal menit să permită aplicarea unui tratament egal tuturor persoanelor fizice aflate în situaţii similare, în aşa fel încât acestea să fie egale în drepturi, fără privilegii şi fără discriminări, iar această procedură nu aduce atingere dreptului de proprietate privată în esenţa sa.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă prevederile art. 7 alin. (1) teza a treia din Legea nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 18 aprilie 2007, care au următorul conţinut:
"[...]. Hotărârile se adoptă cu majoritatea voturilor membrilor comisiei şi se comunică comisiei centrale, spre validare, precum şi solicitantului."
În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii, autorul excepţiei invocă prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi şi art. 44 alin. (1) şi (2) teza întâi referitor la dreptul de proprietate privată.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că soluţia legislativă, potrivit căreia hotărârile privind acordarea compensaţiilor se adoptă cu majoritatea voturilor membrilor comisiei (judeţene/municipiului Bucureşti) şi se comunică comisiei centrale, spre validare, precum şi solicitantului, nu contravine principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, dat fiind că textele de lege criticate se aplică în mod egal tuturor persoanelor care au formulat cereri de acordare a despăgubirilor în baza Legii nr. 9/1998, fără nicio discriminare pe criterii arbitrare.
În jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că principiul egalităţii în faţa legii nu înseamnă uniformitate, aşa încât, dacă la situaţii egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situaţii diferite, tratamentul juridic nu poate fi decât diferit.
Ca atare, tratamentul juridic diferit aplicat persoanelor care intră sub incidenţa Legii nr. 9/1998, în comparaţie cu persoanele cărora li se aplică prevederile Legii nr. 290/2003 sau ale Legii nr. 393/2006, se bazează pe situaţiile diferite în care se află acestea. Aşa fiind, având în vedere obiectul de reglementare al Legii nr. 9/1998, Curtea constată că dispoziţia criticată nu aduce atingere principiului constituţional consacrat de art. 16.
De asemenea, Curtea reţine că Legea nr. 290/2003 şi Legea nr. 393/2006 nu prevăd exigenţa validării de către comisia centrală a hotărârilor comisie judeţene şi a municipiului Bucureşti de acordare a compensaţiilor, dar aceasta este opţiunea legiuitorului şi nu poate fi cenzurată de Curtea Constituţională. De altfel, controlul de constituţionalitate prevede raportarea legii la prevederi şi principii din Constituţie sau din actele internaţionale la care România este parte, iar nu compararea prevederilor mai multor legi între ele.
În ceea ce priveşte critica potrivit căreia prin validarea hotărârilor privind acordarea compensaţiilor de către comisia centrală se aduce atingere dreptului de proprietate privată, Curtea constată că atribuţiile pe care Legea nr. 9/1998 le dă comisiei centrale de soluţionare a cererilor nu sunt de natură a încălca dreptul de proprietate privată, întrucât hotărârile acestui organ administrativ-jurisdicţional pot fi supuse cenzurii instanţei de judecată, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secţia de contencios administrativ a tribunalului în raza căruia domiciliază solicitantul, potrivit art. 7 alin. (4) din Legea nr. 9/1998.
Curtea constată că o soluţie legislativă similară cu cea criticată în prezenta cauză se regăseşte în art. 12 din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, care a făcut obiectul controlului de constituţionalitate, iar prin Decizia nr. 60 din 31 ianuarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 118 din 14 februarie 2008, şi Decizia nr. 376 din 25 martie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 407 din 30 mai 2008, Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată excepţia invocată.
Cu acele prilejuri, Curtea a statuat că atribuţiile pe care Legea fondului funciar nr. 18/1991 şi Legea nr. 1/2000 le dau în competenţa comisiilor judeţene se referă la măsuri de aplicare a acestor legi şi nu sunt de natură a îngrădi accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, precum şi soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Maria Marinescu, Florica Chilili, Lenuţa Mitea şi Dafina Hagivreta în Dosarul nr. 30.850/300/2012 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă şi constată că dispoziţiile art. 7 alin. (1) teza a treia din Legea nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunţată în şedinţa din data de 20 martie 2014.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Bianca Drăghici
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
