Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIE nr. 162 din 24 martie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 138 lit. d) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIE nr. 162 din 24 martie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 138 lit. d) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal

EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 400 din 26 mai 2016

Comenteaza legea


    Augustin Zegrean       - preşedinte
    Valer Dorneanu         - judecător
    Petre Lăzăroiu         - judecător
    Mircea Ştefan Minea    - judecător
    Daniel Marius Morar    - judecător
    Mona-Maria Pivniceru   - judecător
    Puskas Valentin Zoltan - judecător
    Simona-Maya Teodoroiu  - judecător
    Tudorel Toader         - judecător
    Andreea Costin         - magistrat-asistent

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu.

    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 138 lit. d) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Societatea "Mindshare Media" - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 1.366/2/2013 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.129D/2015.
    2. Dezbaterile iniţiale au avut loc în şedinţa publică din 25 februarie 2016, în prezenţa reprezentantului autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, avocat Răzvan Ionescu din Baroul Bucureşti, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar, şi a reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu, şi au fost consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când Curtea, constatând că nu este întrunită majoritatea prevăzută la art. 6 teza a doua şi art. 51 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, în temeiul art. 58 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 şi art. 56 alin. (3) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale a dispus redeschiderea dezbaterilor şi repunerea pe rol a cauzei pentru data de 24 martie 2016, cu citarea părţilor şi a Ministerului Public.
    3. La apelul nominal se prezintă, pentru autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, avocat Răzvan Ionescu din Baroul Bucureşti, cu delegaţie depusă la dosar, lipsind cealaltă parte. Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
    4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, care arată că, după repunerea pe rolul Curţii Constituţionale a cauzei, Guvernul a transmis punctul său de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate prin care susţine că aplicarea reglementării exclusiv în cazul debitorilor aflaţi în faliment justifică diferenţa de tratament juridic, aceştia aflându-se, în mod obiectiv, în imposibilitate de a-şi achita obligaţiile. Prin urmare, apreciază că Guvernul a avut în vedere, deşi nu s-a referit la situaţia concretă a autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, că situaţia obiectivă a creditorilor care nu îşi pot recupera creanţa dă dreptul la ajustarea bazei de impozitare.
    5. În cazul de faţă, arată că situaţia obiectivă a creditorului este dată de efectele reorganizării, care sunt reglementate de art. 102 şi art. 137 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, potrivit cărora creanţele creditorilor, care sunt prevăzute la plată prin planul de reorganizare, să fie şterse. În cazul de faţă, debitorul a ieşit cu succes din reorganizare şi îşi desfăşoară în continuare activitatea, însă creanţa autoarei excepţiei de neconstituţionalitate a fost ştearsă. Mai arată că 15% dintre creditorii debitorului redresat au decis cu privire la cuantumul a 85% din creanţe.
    6. Susţine că tratamentul discriminatoriu instituit prin norma legală criticată a apărut ca urmare a evoluţiilor legislative. Astfel, în anul 2003, când a fost adoptat codul fiscal şi s-a prevăzut posibilitatea creditorilor care nu îşi mai puteau recupera creanţa, ca urmare a falimentului debitorului, să ajusteze baza de impozitare, nu exista în legea insolvenţei posibilitatea eliminării unor creanţe prin planul de reorganizare. Această posibilitate a apărut abia în anul 2004, însă codul fiscal a rămas în aceeaşi variantă până în anul 2015, când legiuitorul a corectat această inechitate prin adoptarea noului Cod fiscal, prin care a reglementat posibilitatea ajustării bazei de impozitare şi pentru creditorii a căror creanţă a fost ştearsă ca urmare a aprobării unui plan de reorganizare. Însă noua soluţie legislativă se aplică doar pentru viitor, rămânând instanţei constituţionale posibilitatea să corecteze situaţia pentru trecut prin admiterea excepţiei de neconstituţionalitate.
    7. În continuare, arată că prevederile legale criticate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 56 privind justa aşezare a sarcinilor fiscale. În acest sens susţine că taxa pe valoarea adăugată este o taxă pe consum suportată de consumatorul final, însă, în cauză, este singura situaţie în care un intermediar este pus, prin efectul legii şi cu girul judecătorului-sindic, să suporte această sarcină fiscală. Prin urmare, faptul că creditorul a avansat către stat taxa pe valoarea adăugată, taxă pe care nu a încasat-o niciodată şi pe care nu şi-o mai poate recupera de la debitor, nu poate reprezenta o expresie a justei aşezări a sarcinilor fiscale. Tratamentul profund inechitabil duce şi la încălcarea altor articole din Constituţie, respectiv art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 16 privind egalitatea în drepturi şi art. 44 privind dreptul de proprietate privată.
    8. Pentru cele arătate, solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulată, şi constatarea că art. 138 lit. d) din codul fiscal este constituţional doar în măsura în care permite şi creditorilor ale căror creanţe au fost şterse printr-un plan de reorganizare să beneficieze de ajustarea bazei de impozitare.
    9. Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public precizează că reiterează concluziile de la termenul anterior, în sensul respingerii excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată. Arată că, deşi autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că textul legal criticat creează o diferenţă inechitabilă de tratament între categorii de creditori aflaţi în situaţii identice, în realitate face referire la două categorii distincte, astfel încât nu se poate aprecia că sunt încălcate dispoziţiile art. 16 din Constituţie. Reclamând faptul că lipseşte posibilitatea creditorilor ale căror creanţe au fost definitiv stinse prin aprobarea unui plan de reorganizare în procedura insolvenţei deschisă împotriva debitorului său, de a cere ajustarea bazei de impozitare, autorul excepţiei de neconstituţionalitate critică, în fapt, modul de aplicare a legii, considerând că sunt încălcate dispoziţiile constituţionale invocate, excepţia de neconstituţionalitate fiind motivată prin compararea a două texte legale, respectiv vechiul şi noul Cod fiscal, fără a se formula, în realitate, veritabile critici de neconstituţionalitate.

                               CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    10. Prin Încheierea din 16 iunie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 1.366/2/2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 138 lit. d) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Societatea "Mindshare Media" - S.R.L. din Bucureşti într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului formulat împotriva unei sentinţe civile prin care acţiunea formulată de autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, prin care se solicita constatarea dreptului de ajustare a bazei de impozitare aferentă facturilor emise, constatarea dreptului de a obţine restituirea/compensarea taxei pe valoarea adăugată aferentă acestor facturi şi obligarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală la restituirea acestor sume, a fost respinsă ca neîntemeiată.
    11. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate creează o discriminare între creditorii unor debitori aflaţi în insolvenţă şi care nu îşi mai pot recupera creanţa din punct de vedere obiectiv, reglementarea acordând doar creditorului al cărui debitor a intrat în faliment posibilitatea de a-şi ajusta baza de impozitare, lipsind de acest drept creditorul a cărui creanţă a fost ştearsă ca urmare a aprobării unui plan de reorganizare. Astfel, se creează o diferenţă inechitabilă de tratament între două categorii de creditori aflaţi într-o situaţie identică, respectiv niciunul nu îşi poate recupera creanţa din cauza intrării în insolvenţă a debitorului. Creditorii al căror debitor a intrat în faliment au dreptul să îşi ajusteze baza de impozitare după ce hotărârea devine irevocabilă, pe când creditorii ale căror creanţe au fost şterse ca urmare a admiterii unui plan de reorganizare nu îşi pot ajusta baza de impozitare.
    12. Se mai arată că prin lipsirea creditorului, care nu îşi mai poate recupera creanţa, de posibilitatea ajustării bazei de impozitare se încalcă principiul fundamental al justei aşezări a sarcinilor fiscale. Astfel, creditorul este obligat să plătească către stat taxa pe valoarea adăugată pe care nu a colectat-o din operaţiunea economică desfăşurată şi pe care nici nu o va mai putea recupera vreodată din punct de vedere obiectiv, ca urmare a ştergerii creanţei prin aprobarea planului de reorganizare al debitoarei, încălcându-se astfel principiul neutralităţii taxei pe valoarea adăugată, principiu enunţat de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene potrivit căruia administraţia fiscală nu poate încasa cu titlu de taxă pe valoare adăugată un cuantum mai mare decât cel pe care l-a colectat persoana impozabilă. În acest sens invocă Hotărârea din 15 mai 2014 - Almos Agrarkulkereskedelmi Kft împotriva Nemzeti Ado- es Vamhivatal Kozep-magyarorszagi Regionalis Ado Foigazgatosaga, pronunţată în Cauza C-337/13, şi Hotărârea din 26 ianuarie 2012 - Minister Finansow împotriva Kraft Foods Polska S.A, pronunţată în Cauza C-588/10.
    13. Prin modul defectuos al reglementării, creditorul este nevoit să suporte o sarcină fiscală excesivă, respectiv taxa pe valoarea adăugată aferentă creanţei şterse.
    14. De asemenea, împiedicarea ajustării bazei de impozitare a creditorului a cărui creanţă a fost stinsă prin aprobarea planului de reorganizare aduce atingere dreptului de proprietate. Totodată, se încalcă şi principiul proporţionalităţii, care trebuie să însoţească orice ingerinţă a statului în proprietatea privată.
    15. În concluzie, arată că art. 138 lit. d) din codul fiscal este constituţional doar în măsura în care le este permisă ajustarea bazei de impozitare şi creditorilor ale căror creanţe sunt imposibil de recuperat ca urmare a adoptării unui plan de reorganizare prin care a fost stinsă creanţa, şi nu doar creditorilor ale căror creanţe sunt imposibil de recuperat ca urmare a falimentului debitorului şi pentru care s-a pronunţat o hotărâre judecătorească definitivă de închidere a procedurii falimentului.
    16. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, aceasta vizând modul de aplicare a legii.
    17. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
    18. Guvernul arată că aplicarea reglementării exclusiv în cazul debitorilor aflaţi în faliment justifică diferenţa de tratament juridic, aceştia aflându-se, în mod obiectiv, în imposibilitatea de a-şi achita obligaţiile. Prin urmare, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
    19. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

                               CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, susţinerile reprezentantului autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    20. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    21. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 138 lit. d) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, cu modificările şi completările ulterioare, dispoziţii legale care au următorul cuprins: "Baza de impozitare se reduce în următoarele situaţii: [...] d) în cazul în care contravaloarea bunurilor livrate sau a serviciilor prestate nu se poate încasa din cauza falimentului beneficiarului. Ajustarea este permisă începând cu data pronunţării hotărârii judecătoreşti de închidere a procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, hotărâre rămasă definitivă şi irevocabilă;".
    22. Curtea observă că, după sesizarea sa, Legea nr. 571/2003 privind codul fiscal a fost abrogată prin art. 502 alin. (1) pct. 1 din titlul XI din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 10 septembrie 2015, care a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2016, cu excepţia cazului în care se prevede altfel. Având în vedere Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care s-a decis că prevederile de lege supuse controlului de constituţionalitate, aplicabile în litigiul dedus judecăţii, potrivit principiului tempus regit actum, pot fi examinate dacă ele continuă să producă efecte juridice, chiar dacă acestea au fost abrogate ori şi-au încetat aplicarea, Curtea urmează să supună controlului de constituţionalitate prevederile art. 138 lit. d) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.
    23. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi art. 56 privind contribuţiile financiare. De asemenea, se invocă şi dispoziţiile art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ale art. 1 privind protecţia proprietăţii din Primul Protocol adiţional la Convenţie şi art. 1 privind interzicerea generală a discriminării din Protocolul nr. 12 la Convenţie.
    24. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 138 lit. d) din Codul fiscal, ajustarea bazei de impozitare este permisă exclusiv în situaţia falimentului debitorului, din momentul pronunţării unei hotărâri definitive şi irevocabile de închidere a procedurii insolvenţei, conform dispoziţiilor legale cuprinse în Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei.
    25. În ceea ce priveşte ştergerea creanţelor creditorilor prin aprobarea planului de reorganizare a debitorului, Curtea reţine că adoptarea unui plan de reorganizare cu excluderea anumitor creanţe de la posibilitatea de a mai fi satisfăcute este prevăzută de dispoziţiile Legii nr. 85/2006 în cazurile în care, astfel cum reiese dintr-o evaluare a patrimoniului debitorului ajuns în stare de insolvenţă, se constată că acele creanţe oricum nu ar fi satisfăcute nici prin procedura lichidării judiciare, ca urmare a rangului şi a ordinii de preferinţă (în acest sens, a se vedea Decizia nr. 116 din 6 martie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 346 din 12 mai 2014).
    26. Analizând însă critica autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea observă că aceasta vizează completarea textului legal criticat în sensul includerii, pe lângă creditorii ai căror debitori au intrat în faliment, a unei noi categorii de creditori care să poată cere ajustarea bazei de impozitare. Astfel, prin modul de formulare a criticilor de neconstituţionalitate în prezenta cauză, autoarea excepţiei tinde spre modificarea textului legal criticat în sensul de a reglementa şi situaţia creditorilor a căror creanţă a fost ştearsă prin planul de reorganizare confirmat de a putea cere, în temeiul art. 138 lit. d) din Codul fiscal, ajustarea bazei de impozitare.
    27. Or, critica cu un atare obiect excedează competenţei Curţii Constituţionale, care, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului de constituţionalitate. Astfel, Curtea Constituţională nu are competenţa de a crea noi norme legale prin completarea unui text legal deja existent, ci doar să verifice conformitatea normelor existente cu exigenţele constituţionale şi să constate constituţionalitatea sau neconstituţionalitatea acestora. De altfel, critica vizează şi o problemă de corelare legislativă, autoarea excepţiei făcând comparaţie între două legi fiscale care se succed în timp, respectiv între vechiul şi noul Cod fiscal. Prin urmare, excepţia de neconstituţionalitate urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.

    28. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

                       CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
                           În numele legii
                              DECIDE:

    Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 138 lit. d) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Societatea "Mindshare Media" - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 1.366/2/2013 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 24 martie 2016.

              PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                       Augustin Zegrean

                      Magistrat-asistent,
                        Andreea Costin

                         OPINIE SEPARATĂ

    În dezacord cu soluţia majoritară, prin care s-a respins, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 138 lit. d) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, apreciem că excepţia trebuia admisă, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare, astfel:
    Soluţia majoritară pleacă de la ideea că este vorba de completarea textului legal criticat în sensul includerii în dreptul de a-şi ajusta baza de impozitare şi a creditorilor ale căror creanţe au fost şterse ca urmare a aprobării unui plan de reorganizare a debitorului. Astfel, Curtea a reţinut că, în speţa de faţă, prin critica de neconstituţionalitate se tinde spre modificarea prevederilor criticate în sensul arătat mai sus, textul criticat având următorul conţinut: "baza de impozitare se reduce în următoarele situaţii: [...] d) în cazul în care contravaloarea bunurilor livrate sau a serviciilor prestate nu se poate încasa din cauza falimentului beneficiarului. Ajustarea este permisă începând cu data pronunţării hotărârii judecătoreşti de închidere a procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, hotărâre rămasă definitivă şi irevocabilă;" şi, prin urmare, este opţiunea legiuitorului de a permite această favoare numai acestei categorii de creditori.
    Pe de altă parte, legat de faptul că în reglementarea actuală şi creditorii ale căror creanţe au fost şterse ca urmare a aprobării unui plan de reorganizare pot să îşi ajusteze baza de impozitare şi, prin urmare, ar fi vorba de o omisiune legislativă asupra căreia Curtea nu se poate pronunţa, apreciem că această susţinere este în contradicţie vădită cu principiile şi normele constituţionale.
    Este evident că, potrivit principiilor generale ale impunerii, astfel cum acestea sunt deduse din normele Codului fiscal şi din doctrina de specialitate, impozitarea este permisă pentru veniturile pe care contribuabilul le realizează şi pentru bunurile (averea) pe care le deţine. Acest "principiu de bază" este o consecinţă firească a prevederilor art. 56 din Constituţia României, potrivit cu care "cetăţenii au obligaţia să contribuie prin impozite şi taxe la cheltuielile publice alin. (1), iar sistemul legal de impuneri trebuie să asigure aşezarea justă a sarcinilor fiscale alin. (2)". Prin urmare, nu pot fi impuse prelevări obligatorii pentru o bază de impozitare care nu există, nici măcar dacă aceasta ar fi prevăzută prin lege, deoarece ar încălca textul constituţional mai sus arătat.
    Impozitarea, ca prelevare obligatorie, are, de principiu, efectul diminuării proprietăţii, însă această diminuare este permisă de prevederile art. 44 alin. (1) teza finală, potrivit cu care "conţinutul şi limitele dreptului de proprietate şi a creanţelor asupra statului sunt stabilite prin lege". Aşadar, există o legătura directă între obligaţia generală a tuturor cetăţenilor prevăzută de art. 56 din Constituţie şi diminuarea proprietăţii ca urmare a aplicării regulilor de impozitare. Nu acelaşi lucru se poate constata între impozitarea unei baze fiscale care nu există. În speţa de faţă, autoarea excepţiei de neconstituţionalitate invocă tocmai o discriminare între creditorii care îşi pot ajusta baza de impozitare ca urmare a închiderii unei proceduri de faliment în care aceştia nu îşi mai pot recupera creanţele (existând o certitudine a imposibilităţii de recuperare a creanţelor) şi creditorii ale căror creanţe au fost şterse ca urmare a aprobării unui plan de reorganizare. Autoarea excepţiei de neconstituţionalitate susţine că în ce priveşte imposibilitatea recuperării creanţelor care au fost şterse ca urmare a aprobării unui plan de reorganizare prezintă o reală certitudine din chiar momentul aprobării planului de reorganizare, întrucât, chiar şi în ipoteza în care debitorul s-ar redresa, creditorii nu mai deţin în mod legal nicio creanţă asupra acestuia. Aşadar, în oricare dintre ipoteze (intrarea în faliment sau redresare economico-financiară) creditorii ale căror creanţe au fost şterse ca urmare a aprobării unui plan de reorganizare nu îşi mai pot recupera creanţele lor asupra debitorului astfel încât impozitarea contravalorii acestora este lipsită de bază juridică.
    Opţiunea legiuitorului de a nu aplica taxa pe valoarea adăugată asupra contravalorii creanţelor ce nu se mai pot recupera ca urmare a pronunţării unei hotărâri definitive în materia falimentului are o raţiune evidentă în acord cu prevederile art. 56 alin. (1) şi (2) din Constituţie, întrucât lipseşte practic baza de impozitare, aşa încât nerecunoaşterea unei facilităţi identice şi pentru creditorii ale căror creanţe au fost şterse ca urmare a aprobării unui plan de reorganizare apare ca discriminatorie, aşezarea injustă a sarcinilor fiscale creând prin ea însăşi o discriminare în rândul aceloraşi categorii de contribuabili (creditori care nu îşi mai pot recupera creanţele datorită stării de insolvabilitate a debitorului). De altfel, în acord şi cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale*1), aplicarea principiului constituţional al aşezării juste a sarcinilor fiscale presupune ca fiscalitatea să fie nu numai legală, ci şi proporţională, rezonabilă, echitabilă şi să nu diferenţieze impozitele pe criteriul grupelor sau categoriilor de contribuabili.
    Admiţând că ar fi vorba de o omisiune legislativă, Curtea Constituţională s-a pronunţat, statuând în jurisprudenţa sa că, într-o atare situaţie, "chiar dacă îmbracă forma unei omisiuni legislative, viciul de neconstituţionalitate sesizat nu poate fi ignorat, deoarece o atare omisiune este cea care generează, eo ipso, încălcarea dreptului constituţional (...). Or, Curtea Constituţională, potrivit art. 142 din Legea fundamentală, este garantul supremaţiei Constituţiei, ceea ce presupune, printre altele, verificarea conformităţii întregului drept cu Constituţia*2). Mergând pe aceeaşi linie jurisprudenţială cu privire la omisiunea legislativă, prin prisma controlului de constituţionalitate, Curtea a reţinut că "nu poate ignora viciul de neconstituţionalitate existent, deoarece tocmai omisiunea şi imprecizia legislativă sunt cele care generează încălcarea dreptului fundamental"*3) pretins a fi încălcat.
──────────
    *1) A se vedea în acest sens Decizia nr. 3 din 6 ianuarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 145 din 8 iunie 1994.
    *2) A se vedea în acest sens Decizia nr. 503 din 20 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 353 din 28 mai 2010.
    *3) Decizia nr. 503 din 20 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 353 din 28 mai 2010.
──────────

    De altfel, Parlamentul prin noua legislaţie în materie fiscală, respectiv Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 10 septembrie 2015, a corectat discriminarea existentă între cele două categorii de contribuabili, dând posibilitatea ajustării bazei de impozitare şi creditorilor ale căror creanţe au fost şterse ca urmare a aprobării unui plan de reorganizare. Ceea ce Parlamentul nu putea să mai facă însă era să aplice retroactiv norma nouă în materia ajustării bazei fiscale.
    Ca atare, singura autoritate care poate interveni pentru corectarea acestei situaţii, având în vedere că norma criticată era deja abrogată, dar aplicabilă litigiului, este Curtea Constituţională, care, în virtutea rolului său de garant al supremaţiei Constituţiei, trebuia să admită excepţia în sensul că baza de impozitare trebuie redusă atât pentru creditorii ale căror creanţe nu se mai pot încasa ca urmare a falimentului debitorului, cât şi pentru creditorii ale căror creanţe au fost şterse ca urmare a aprobării unui plan de reorganizare.

                        Judecători,
                      Petre Lăzăroiu

                   Mona-Maria Pivniceru
                    Daniel Marius Morar

                          ----

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii, DECIZIE nr. 162 din 24 martie 2016

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"

﻿ DECIZIE nr. 162 din 24 martie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 138 lit. d) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal

Comentarii

Atentie, Juristi!

DECIZIE nr. 162 din 24 martie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 138 lit. d) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal