Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 162 din 22 martie 2005 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 3 si ale art. 5 alin. (2)-(5) din Legea nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar si deconspirarea securitatii ca politie politica
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 355 din 27 aprilie 2005
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Ion Tiucã - procuror
Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent şef
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 şi ale <>art. 5 alin. (2)-(5) din Legea nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea securitãţii ca poliţie politicã, excepţie ridicatã de Marian Ureche din Bucureşti în Dosarul nr. 1/S/2004 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilã.
La apelul nominal rãspunde autorul excepţiei, prin avocat Florian Andreescu, cu delegaţie depusã la dosar, constatându-se lipsa Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securitãţii, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Reprezentantul autorului excepţiei solicitã admiterea acesteia, întrucât considerã cã textele de lege criticate, care definesc noţiunile de "agent" şi "colaborator" ai organelor de securitate ca poliţie politicã, conduc la învinovãţirea unor categorii de persoane printr-o decizie a unei autoritãţi autonome - Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securitãţii - fãrã o judecatã prealabilã, ceea ce suprimã sau îngrãdeşte drepturile şi libertãţile fundamentale ale omului prevãzute de Constituţie.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, întrucât considerã cã textele de lege criticate nu contravin prevederilor art. 21, art. 23 alin. (11) şi ale art. 41 alin. (1) teza întâi din Constituţie.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 22 octombrie 2004, pronunţatã în Dosarul nr. 1/S/2004, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 şi ale <>art. 5 alin. (2)-(5) din Legea nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea securitãţii ca poliţie politicã. Excepţia a fost ridicatã de Marian Ureche într-o cauzã având ca obiect contestaţia formulatã de acesta împotriva deciziei Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securitãţii, pronunţatã în temeiul <>Legii nr. 187/1999 .
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine cã <>art. 5 alin. (2)-(5) din Legea nr. 187/1999 , care defineşte organele de securitate ca poliţie politicã prin noţiunile de "agent", "colaborator" sau asimilaţi ai colaboratorilor, încalcã prevederile art. 23 alin. (8) din Constituţie prin aceea cã persoanele astfel definite sunt considerate, "fãrã putinţã de tãgadã [...]", "aprioric vinovate datoritã simplei lor apartenenţe la una din structurile securitãţii", iar în acţiunile pornite împotriva acestora "cauza este prejudecatã". Se considerã cã, de altfel, alin. (2)-(5) ale art. 5 se abat chiar de la prevederile alin. (1) ale aceluiaşi articol, potrivit cãrora organe de securitate ca poliţie politicã sunt, între altele, cele create pentru suprimarea sau îngrãdirea drepturilor şi libertãţilor fundamentale ale omului; aşadar, textele de lege criticate trebuie interpretate "doar prin prisma consecinţelor" asupra acestor drepturi şi libertãţi. Se mai susţine cã prevederile menţionate încalcã art. 21 şi art. 38 alin. (1) teza întâi din Constituţie "prin maniera în care sunt concepute" şi "datoritã modului de prejudecare a cauzei".
În continuare, autorul excepţiei susţine cã şi art. 3 din lege încalcã dispoziţiile Constituţiei. În acest sens, aratã cã, "potrivit <>art. 3 din Legea nr. 187/1999 , toate persoanele prevãzute la art. 2 sunt obligate sã dea declaraţii autentificate privind apartenenţa sau neapartenenţa la organele de securitate, ca poliţie politicã, sub anumite consecinţe pentru declaraţia pe proprie rãspundere, precum şi cu publicarea acestor persoane în Monitorul Oficial, fãrã a se cunoaşte: cine stabileşte care sunt structurile considerate ca fiind de natura poliţiei politice cu consecinţe negative asupra acestor persoane; dacã persoana în cauzã are o anumitã vinovãţie prin faptul cã s-a aflat o scurtã perioadã ca lucrãtor activ şi a fost datã afarã pentru lipsã de activitate, sau pentru cã era suspect, sau pentru cã avea rude în strãinãtate, sau dacã, şi mai rãu, s-a aflat pe listele de colaboratori fãrã sã cunoascã [...]".
În concluzie, considerã cã <>Legea nr. 187/1999 , în ansamblul sãu, conţine dispoziţii neconstituţionale, iar Curtea Constituţionalã ar trebui sã "aprecieze din iniţiativã proprie, urmare unei analize cât mai obiective, cã unele din textele menţionate" pot încãlca şi alte prevederi din Constituţie, scopul analizei fiind evitarea unei noi încãlcãri a drepturilor şi libertãţilor cetãţenilor.
Excepţia de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulatã, priveşte şi dispoziţiile <>art. 16 lit. c) din Hotãrârea Parlamentului nr. 17/2000 pentru adoptarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securitãţii ca Poliţie Politicã, însã din încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale rezultã cã autorul acesteia a renunţat la susţinerea ei, iar Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilã, a reţinut numai excepţia cu privire la dispoziţiile art. 3 şi ale <>art. 5 alin. (2)-(5) din Legea nr. 187/1999 .
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilã apreciazã cã art. 5 alin. (2)-(5) şi <>art. 3 din Legea nr. 187/1999 nu încalcã prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (2), art. 21, art. 22 alin. (2), art. 23 alin. (8) şi ale art. 30-31. Aceasta, deoarece art. 5 alin. (2)-(5) din lege "cuprinde reglementãri de ordin terminologic", iar art. 3 "reglementeazã obligaţia depunerii, de cãtre persoanele care candideazã spre a fi alese sau numite într-o demnitate sau funcţie din cele prevãzute la art. 2 din lege, a unor declaraţii privind apartenenţa sau neapartenenţa ca agent sau colaborator al organelor de securitate, ca poliţie politicã, determinatã de natura şi importanţa funcţiei publice avute în vedere de legiuitor".
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. Astfel, se aratã cã adoptarea <>Legii nr. 187/1999 a fost determinatã de voinţa legiuitorului "de a oferi societãţii româneşti o bazã instituţionalã credibilã pentru a putea duce la bun sfârşit dificilul proces de clarificare a trecutului comunist", iar Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securitãţii este, contrar susţinerilor autorului excepţiei, "o autoritate autonomã a Administraţiei Publice Centrale de Specialitate" ce îşi desfãşoarã activitatea sub controlul Parlamentului. Prin activitatea sa, Consiliul asigurã dreptul de acces la informaţiile de interes public, verificând din oficiu persoanele care candideazã pentru a fi alese sau numite în demnitãţi ori funcţii publice. În legãturã cu susţinerile referitoare la neconstituţionalitatea art. 5 din lege, se aratã cã acesta cuprinde reglementãri de ordin terminologic, ceea ce reprezintã o opţiune a legiuitorului privind condiţiile de a cãror îndeplinire depinde "catalogarea unor persoane ca fãcând parte din fostele organe ale securitãţii, precum şi modul în care sunt stabilite criteriile de apreciere ale unei persoane ca fiind agent/colaborator al organelor de securitate".
Referitor la criticile de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 şi ale art. 5 alin. (2)-(5) din lege, prin raportare la art. 21, art. 23 alin. (11) şi art. 41 alin. (1) teza întâi din Constituţie, se aratã cã: accesul liber la justiţie nu este încãlcat atâta vreme cât, potrivit <>art. 16 alin. (1) din Legea nr. 187/1999 , decizia Colegiului Consiliului poate fi atacatã în termen de 30 de zile de la data comunicãrii la Curtea de Apel - Secţia civilã în competenţa cãreia îşi are domiciliul cel care o contestã; Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securitãţii nu este o autoritate judecãtoreascã care sã pronunţe o hotãrâre judecãtoreascã de condamnare, în înţelesul legii penale, astfel cã nu se poate reţine încãlcarea art. 23 alin. (11), privind prezumţia de nevinovãţie, iar accesul la informaţiile din domeniul de reglementare al legii ce face obiectul controlului "permite publicului sã aibã o imagine adecvatã şi sã-şi formeze o opinie criticã cu privire la societatea în care trãieşte şi la autoritãţile care îl guverneazã"; depunerea de cãtre persoanele care urmeazã a fi alese sau numite într-o funcţie sau demnitate publicã a declaraţiilor de apartenenţã sau neapartenenţã ca agent sau colaborator al organelor de securitate, ca poliţie politicã, este determinatã de natura şi importanţa funcţiei sau demnitãţii publice, care primeazã interesului personal, aşa încât nu se încalcã art. 41 alin. (1) teza întâi din Constituţie, privind dreptul la muncã.
Se invocã <>Decizia Curţii Constituţionale nr. 203 din 29 noiembrie 1999 , prin care aceasta a constatat cã nu se poate pronunţa asupra eficienţei şi oportunitãţii adoptãrii unei legi.
Avocatul Poporului, în punctul sãu de vedere transmis cu adresa nr. 9.232 din 10 decembrie 2004, apreciazã cã dispoziţiile art. 3 şi ale <>art. 5 alin. (2)-(5) din Legea nr. 187/1999 sunt constituţionale, iar excepţia de neconstituţionalitate referitoare la <>art. 17 lit. c) din Hotãrârea Parlamentului nr. 17/2000 este inadmisibilã. Astfel, în legãturã cu neconstituţionalitatea textelor menţionate din legea criticatã, se aratã cã acestea nu contravin: dreptului de acces la justiţie de vreme ce decizia Colegiului Consiliului poate fi atacatã la curtea de apel competentã; egalitãţii în drepturi a cetãţenilor, întrucât obligaţia de a depune o declaraţie pe proprie rãspundere, privind apartenenţa sau neapartenenţa ca agent sau colaborator al organelor de securitate, revine tuturor categoriilor de personal "prevãzute în ipoteza normei legale, fãrã nici o discriminare pe criterii arbitrare". Cât priveşte invocarea încãlcãrii art. 30 şi 31, referitoare la libertatea de exprimare şi dreptul la informaţie, se menţioneazã cã prevederile de lege criticate se fundamenteazã chiar pe aceste dispoziţii constituţionale.
În sfârşit, se aratã cã dispoziţiile constituţionale ale art. 22 alin. (2) şi ale art. 23 alin. (11), invocate ca fiind încãlcate, nu au relevanţã în cauzã.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului şi cel al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile reprezentantului Ministerului Public, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã constatã cã este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi celor ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizatã.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 3 şi ale <>art. 5 alin. (2)-(5) din Legea nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea securitãţii ca poliţie politicã. Aceste prevederi au urmãtorul cuprins:
- Art. 3: "(1) Persoanele care candideazã spre a fi alese sau numite în una dintre demnitãţile sau funcţiile prevãzute la art. 2 sunt obligate sã facã o declaraţie autenticã, pe propria rãspundere, potrivit legii penale, privind apartenenţa sau neapartenenţa ca agent sau colaborator al organelor de securitate, ca poliţie politicã. Înainte de alegere sau de numire verificarea se face din oficiu, pentru persoanele care candideazã pentru a fi alese sau numite în demnitãţile ori în funcţiile prevãzute la art. 2 lit. a)-c); de asemenea, verificarea este obligatorie şi pentru persoanele care au fost alese sau numite în respectivele demnitãţi ori funcţii publice, inclusiv pentru cele aflate în exerciţiul respectivelor demnitãţi sau funcţii la data intrãrii în vigoare a prezentei legi, în cazul în care aceasta nu s-a fãcut în timpul candidaturii.
(2) Declaraţia prevãzutã la alin. (1) se va depune o datã cu cererea de numire sau cu declaraţia de acceptare a candidaturii.
(3) Verificãrile se sisteazã dacã persoana care exercitã una dintre demnitãţile sau funcţiile enumerate la art. 2 demisioneazã sau, dupã caz, renunţã la candidaturã ori la numire în termen de 15 zile de la data comunicãrii sau solicitãrii acestor verificãri.
(4) Pentru candidaţi verificarea se face, în mod obligatoriu, în ordinea prezenţei pe listã. Rezultatele verificãrii vor fi publicate imediat în Monitorul Oficial al României şi vor fi puse la dispoziţie mijloacelor de informare în masã.
(5) În vederea verificãrii, Biroul Electoral Central sau local, dupã caz, va comunica în termen de 24 de ore listele cuprinzând candidaţii Colegiului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securitãţii, care va transmite rezultatul în termen de 7 zile.";
- Art. 5 alin. (2)-(5): "(2) Este agent al organelor de securitate, ca poliţie politicã, în sensul prezentei legi, orice persoanã care a îndeplinit calitatea de lucrãtor operativ, inclusiv acoperit, al organelor de securitate în perioada 1945-1989.
(3) Este colaborator al organelor de securitate, ca poliţie politicã, în sensul prezentei legi, persoana care:
a) a fost retribuitã sau recompensatã în alt mod pentru activitatea desfãşuratã în aceastã calitate;
b) a fost deţinãtor de locuinţã conspirativã sau de casã de întâlnire;
c) a fost rezident al securitãţii, în sensul prezentei legi;
d) orice altã persoanã care a dat informaţii securitãţii, prin care s-a adus atingere, nemijlocit sau prin alte organe, drepturilor şi libertãţilor fundamentale ale omului. Informaţiile cuprinse în declaraţiile date în timpul anchetei de cãtre persoana reţinutã sau arestatã pentru motive politice privind cauza pentru care a fost cercetatã, judecatã şi condamnatã nu fac obiectul acestei prevederi.
(4) Se considerã colaborator al organelor de securitate, ca poliţie politicã, şi persoana care a transmis sau a înlesnit transmiterea de informaţii, note, rapoarte sau alte acte, prin care se denunţau activitatea sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist, de naturã sã aducã atingere drepturilor şi libertãţilor fundamentale ale omului.
(5) Sunt asimilaţi colaboratorilor prevãzuţi la alin. (3) persoanele care au avut competenţe decizionale, juridice ori politice sau care prin abuz de putere politicã au luat decizii la nivel central sau local, cu privire la activitatea securitãţii sau cu privire la activitatea altor structuri de represiune ale regimului totalitar comunist."
În opinia autorului excepţiei, dispoziţiile de lege criticate sunt contrare art. 21, art. 23 alin. (8) [devenit alin. (11)] şi art. 38 [devenit art. 41] alin. (1) teza întâi din Constituţie, texte care prevãd:
- Art. 21: "(1) Orice persoanã se poate adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor, a libertãţilor şi a intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngrãdi exercitarea acestui drept.
(3) Pãrţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.
(4) Jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite.";
- Art. 23 alin. (11): "Pânã la rãmânerea definitivã a hotãrârii judecãtoreşti de condamnare, persoana este consideratã nevinovatã";
- Art. 41 alin. (1) teza întâi: "Dreptul la muncã nu poate fi îngrãdit. Alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupaţiei, precum şi a locului de muncã este liberã."
De asemenea, din încheierea de sesizare rezultã cã autorul excepţiei a mai invocat şi încãlcarea prevederilor constituţionale ale art. 22 alin. (2), ale art. 30 şi 31, fãrã a aratã însã în ce constã aceastã încãlcare.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicatã, Curtea Constituţionalã reţine urmãtoarele:
În temeiul prevederilor <>Legii nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea securitãţii ca poliţie politicã, precum şi a <>Hotãrârii Parlamentului nr. 17/2000 , Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securitãţii a adoptat procedura de deconspirare şi publicare în Monitorul Oficial al României a ofiţerilor şi subofiţerilor, activi sau acoperiţi, implicaţi în activitãţi de poliţie politicã. Ca urmare, în prezenta cauzã, potrivit probelor examinate, Colegiul Consiliului a stabilit cã în activitatea desfãşuratã de autorul excepţiei de neconstituţionalitate, în calitatea sa de ofiţer cu diferite grade, între anii 1965-1984, "se regãsesc elemente de poliţie politicã aşa cum sunt definite de <>art. 5 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 187/1999 ", astfel cã a emis <>Decizia nr. 44 din 29 martie 2004 , în vederea aplicãrii prevederilor art. 17 alin. (2) din legea menţionatã, respectiv publicarea acestor constatãri în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a. Împotriva deciziei Marian Ureche a formulat contestaţie, care a fost respinsã prin Decizia Colegiului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securitãţii nr. 70 din 4 mai 2004. Potrivit <>Legii nr. 187/1999 , aceastã decizie a fost contestatã la Curtea de Apel Bucureşti - Secţia civilã, instanţã de judecatã în faţa cãreia a fost ridicatã excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 şi ale <>art. 5 alin. (2)-(5) din Legea nr. 187/1999 .
În esenţã, autorul excepţiei considerã cã, potrivit prevederilor art. 5 alin. (2)-(5) din lege, persoanele definite prin noţiunile de "agent", "colaborator" sau "asimilaţi ai colaboratorilor" ai organelor de securitate, ca poliţie politicã, sunt considerate, "fãrã putinţã de tãgadã [...]", "aprioric vinovate datoritã simplei lor apartenenţe la una din structurile societãţii", iar în acţiunile pornite împotriva lor "cauza este prejudecatã", ceea ce încalcã art. 23 alin. (8) [devenit alin. 11] din Constituţie, referitor la prezumţia de nevinovãţie. Tot astfel, se considerã cã, "prin maniera în care sunt concepute" şi "datoritã modului de prejudecare a cauzei", textele de lege criticate încalcã şi dispoziţiile constituţionale ale art. 21, privind "Accesul liber la justiţie", şi ale art. 38 alin. (1) teza întâi [devenit art. 41], potrivit cãrora "Dreptul la muncã nu poate fi îngrãdit".
În legãturã cu invocarea încãlcãrii art. 23 alin. (11) din Constituţie, Curtea constatã cã prezumţia de nevinovãţie consacratã de textul constituţional este proprie procesului penal şi ca atare irelevantã într-o cauzã civilã cum este aceasta. Curtea nu poate reţine nici invocarea încãlcãrii accesului liber la justiţie, de vreme ce litigiul a ajuns în faţa unei instanţe judecãtoreşti, şi nici cea referitoare la îngrãdirea dreptului la muncã, întrucât prevederile art. 5 alin. (2)-(5) din legea criticatã nu fac decât sã defineascã noţiunile de agent sau de colaborator al organelor de securitate ca poliţie politicã şi nu cuprind vreo dispoziţie privind dreptul la muncã.
De altfel, criticile potrivit cãrora art. 5 alin. (2)-(5) din lege sunt contrare prevederilor din Constituţie menţionate "prin maniera în care sunt concepute" şi "datoritã modului de prejudecare a cauzei" nu reprezintã aspecte de constituţionalitate, ci aprecieri personale ale autorului excepţiei, asupra cãrora Curtea nu este competentã sã se pronunţe.
Tot astfel, Curtea nu are competenţa de a se pronunţa în legãturã cu susţinerea referitoare la eventuala contrarietate dintre prevederile alin. (2)-(5) ale art. 5 şi cele ale alin. (1) al aceluiaşi articol din lege, întrucât nu intrã în atribuţiile sale examinarea conformitãţii dintre diferite dispoziţii legale, ci numai concordanţa acestora cu principiile şi normele constituţionale.
În opinia autorului excepţiei, <>art. 3 din Legea nr. 187/1999 , potrivit cãruia "toate persoanele prevãzute la art. 2 sunt obligate sã dea declaraţii autentificate privind apartenenţa sau neapartenenţa la organele de securitate ca poliţie politicã [...], precum şi publicarea acestor persoane în Monitorul Oficial", este neconstituţional deoarece nu prevede "cine stabileşte care sunt structurile considerate ca fiind de natura poliţiei politice cu consecinţe negative asupra acestor persoane; dacã persoana în cauzã are o anumitã vinovãţie prin faptul cã s-a aflat o scurtã perioadã ca lucrãtor activ şi a fost datã afarã pentru lipsã de activitate, sau pentru cã era suspect, sau pentru cã avea rude în strãinãtate, sau dacã, şi mai rãu, s-a aflat pe listele de colaboratori fãrã sã cunoascã [...]".
Examinând aceste susţineri, Curtea constatã cã ele urmeazã a fi respinse. Art. 3 alin. (1) din lege dispune cã "Persoanele care candideazã spre a fi alese sau numite în una dintre demnitãţile sau funcţiile prevãzute la art. 2 sunt obligate sã facã o declaraţie autenticã, pe proprie rãspundere, potrivit legii penale, privind apartenenţa sau neapartenenţa ca agent sau colaborator al organelor de securitate, ca poliţie politicã [...]", iar art. 2 stabileşte demnitãţile sau funcţiile pentru care persoanele care le ocupã sau candideazã trebuie sã facã aceastã declaraţie. Or, aşa cum s-a arãtat, prezenta excepţie a fost ridicatã într-o cauzã civilã în care se contestã deciziile Colegiului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securitãţii, prin care s-a reţinut cã Marian Ureche "a desfãşurat activitãţi de poliţie politicã, aşa cum sunt definite acestea prin <>art. 5 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 187/1999 ", ceea ce determinã aplicarea prevederilor art. 17 alin. (2) din lege, şi anume publicarea celor constatate în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a.
În ceea ce priveşte art. 3 din lege, criticat de asemenea ca fiind neconstituţional, Curtea constatã cã, având în vedere obiectul dosarului, prevederile acestui text nu au legãturã cu cauza. Aşadar, în temeiul <>art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, potrivit cãrora aceasta decide "[...] asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecãtoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţã în vigoare, care are legãturã cu soluţionarea cauzei [...]", şi excepţia de neconstituţionalitate referitoare la prevederile <>art. 3 din Legea nr. 187/1999 urmeazã a fi respinsã.
În sfârşit, solicitarea adresatã Curţii Constituţionale de a aprecia "din iniţiativã proprie, urmare unei analize cât mai obiective, cã unele din textele menţionate" pot încãlca şi alte prevederi din Constituţie, scopul analizei fiind evitarea unei noi încãlcãri a drepturilor şi libertãţilor cetãţenilor, precum şi de a constata cã legea în ansamblul sãu conţine dispoziţii neconstituţionale, nu poate fi primitã. Potrivit jurisprudenţei constante a Curţii, neindicarea dispoziţiilor din Constituţie în raport de care textul de lege criticat este considerat neconstituţional constituie un motiv de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate. Aceasta deoarece, potrivit <>art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sunt neconstituţionale numai prevederile legale care încalcã dispoziţiile sau principiile Constituţiei. De asemenea, conform art. 10 alin. (2) din aceeaşi lege, sesizãrile adresate Curţii trebuie motivate, iar potrivit art. 146 lit. d) din Legea fundamentalã şi <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 , Curtea este competentã sã se pronunţe numai în limitele sesizãrii. Prin urmare, neindicarea de cãtre autorul excepţiei a normelor constituţionale în raport cu care considerã cã sunt neconstituţionale dispoziţiile legale criticate constituie un motiv de respingere, întrucât excepţia ridiatã nu este, în sensul constituţional al termenului, o excepţie de neconstituţionalitate. Dacã instanţa de contencios constituţional s-ar socoti competentã sã se pronunţe asupra unei asemenea excepţii, ea s-ar substitui pãrţii în ceea ce priveşte invocarea motivului de neconstituţionalitate ridicat, exercitând astfel din oficiu controlul de constituţionalitate, ceea ce este inadmisibil.
Faţã de cele de mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 şi ale <>art. 5 alin. (2)-(5) din Legea nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea securitãţii ca poliţie politicã, excepţie ridicatã de Marian Ureche din Bucureşti în Dosarul nr. 1/S/2004 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 22 martie 2005.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent şef,
Gabriela Dragomirescu
--------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
