Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 162 din 20 martie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 lit. m) şi ale art. 15 lit. a) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru şi ale art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 lit. m) şi ale art. 15 lit. a) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru şi ale art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, excepţie ridicată de Sindicatul Poliţiştilor "Lege şi Onoare" Mureş din Târgu Mureş, în numele membrului de sindicat Mirela Roşca, în Dosarul nr. 3.898/102/2011 al Curţii de Apel Târgu Mureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi care constituie obiectul Dosarului nr. 555D/2013 al Curţii Constituţionale. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public. Acesta arată că textele de lege atacate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la critici de neconstituţionalitate asemănătoare. Prin Decizia nr. 552 din 17 decembrie 2013, Curtea Constituţională a statuat asupra conformităţii dispoziţiilor art. 15 lit. a) din Legea nr. 146/1997 şi ale art. 109 din Legea nr. 188/1999 faţă de normele fundamentale şi critici de neconstituţionalitate asemănătoare celor invocate şi în prezenta cauză, astfel că această decizie îşi menţine valabilitatea, pentru identitate de raţiune. În privinţa dispoziţiilor art. 3 lit. m) din Legea nr. 146/1997, reprezentantul Ministerului Public observă că nu sunt însoţite de o veritabilă şi distinctă critică de neconstituţionalitate, autorul excepţiei analizându-le prin coroborare cu prevederile art. 15 lit. a) din aceeaşi lege. Prin urmare, în considerarea aceloraşi argumente reţinute de Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa în materie, consideră că şi această excepţie de neconstituţionalitate se justifică a fi respinsă ca neîntemeiată.
CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: Prin Încheierea din 25 iunie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 3.898/102/2011, Curtea de Apel Târgu Mureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 lit. m) şi ale art. 15 lit. a) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru şi ale art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, excepţie ridicată de Sindicatul Poliţiştilor "Lege şi Onoare" Mureş din Târgu Mureş, în numele membrului de sindicat Mirela Roşca, într-un litigiu având ca obiect soluţionarea unui conflict colectiv de muncă aflat în faza de recurs, declarat împotriva hotărârii prin care instanţa de fond a anulat ca netimbrată acţiunea în justiţie. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că textele de lege criticate contravin, în principal, dispoziţiilor constituţionale privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor, accesul liber la justiţie şi dreptul la apărare, principii fundamentale consacrate de art. 16, art. 21 şi art. 126 din Constituţie. În acest sens, autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că, din interpretarea textelor de lege criticate, instanţa de judecată a apreciat că, pentru soluţionarea unui conflict individual de muncă intervenit între funcţionarii publici şi instituţia publică angajatoare, aceştia sunt obligaţi la plata unei taxe de timbru, datorită naturii juridice speciale a raporturilor de muncă. Arată că instanţa de judecată a ajuns la concluzia că sunt exonerate de la plata taxei de timbru doar acele persoane care au calitatea de angajat cu contract individual de muncă, nu şi cele care au calitatea de funcţionari publici. Autorul excepţiei precizează că, în lumina prevederilor Legii dialogului social nr. 62/2011, care definesc noţiunile de "conflict de muncă", "conflict individual de muncă" şi "conflicte în legătură cu plata unor despăgubiri", textele de lege criticate sunt neconstituţionale în măsura în care, din interpretarea lor coroborată, s-ar desprinde ideea că, pentru soluţionarea unui conflict individual sau colectiv de muncă, funcţionarii publici sunt obligaţi la plata unei taxe judiciare de timbru. De asemenea, autorul excepţiei susţine că funcţionarul public este privat de beneficiul celerităţii soluţionării litigiului, întrucât la instanţele de contencios administrativ termenele sunt de 30 de zile sau mai lungi, comparativ cu cele care soluţionează litigiile de muncă, unde termenele de judecată nu depăşesc 15 zile. Tot astfel, arată că, în contenciosul administrativ, sarcina probei revine reclamantului funcţionar public, în contrast cu regula aplicabilă litigiilor de muncă de drept comun, potrivit căreia sarcina probei revine angajatorului. Inegalitatea de tratament a funcţionarilor publici faţă de personalul contractual rezultă şi din faptul că hotărârile asupra fondului cauzei pronunţate de instanţele de contencios administrativ nu sunt definitive şi executorii şi, pe cale de consecinţă, nu pot fi învestite cu formulă executorie, pe când în cazul litigiilor de muncă de drept comun se poate proceda la punerea în executare a hotărârilor. Curtea de Apel Târgu Mureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Dispoziţiile legale criticate nu contravin principiului egalităţii, principiu ce, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, dar şi a Curţii Constituţionale, impune şi justifică, totodată, ca unor situaţii obiectiv diferite să le corespundă un tratament juridic diferenţiat. Or, autorul excepţiei critică norme de dreptul muncii, iar cei ce se află sub incidenţa ipotezei normei respective se află într-o situaţie juridică diferită de cea a funcţionarilor publici. Pe de altă parte, Curtea Constituţională a statuat de principiu (Decizia nr. 773 din 1 iulie 2008 sau Decizia nr. 21 din 18 ianuarie 2001) că instituirea de către legiuitor a unor scutiri de la plata taxei judiciare de timbru pentru anumite categorii de cereri nu constituie o discriminare sau o atingere adusă principiului egalităţii. Tot astfel, nu se poate reţine nici încălcarea accesului liber la justiţie, de vreme ce, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale (Decizia nr. 618 din 17 noiembrie 2005), nicio dispoziţie constituţională nu interzice stabilirea taxelor de timbru în justiţie, instituirea acestora, întemeiată pe art. 56 alin. (1) din Constituţie, urmărind acoperirea cheltuielilor publice prilejuite de realizarea actului de justiţie. Excepţiile de la regula timbrării acţiunilor în justiţie sunt posibile numai în măsura în care sunt stabilite de legiuitor. Pentru aceleaşi motive, instanţa judecătorească apreciază că nu se poate reţine nici pretinsa contradicţie faţă de prevederile art. 52 din Constituţie, invocate din perspectiva instituirii unei situaţii discriminatorii interzise de art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Cât priveşte invocarea art. 41 din Constituţie, se arată că autorul excepţiei nu explică în ce anume constă această pretinsă încălcare. De asemenea, dispoziţiile legale criticate nu contravin nici prevederilor art. 126 alin. (3) din Constituţie. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. Avocatul Poporului consideră, în acord cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie (deciziile nr. 170 din 27 februarie 2007, nr. 23 din 15 ianuarie 2008, nr. 1.325 din 13 octombrie 2009 şi nr. 328 din 25 iunie 2013), că nu pot fi reţinute criticile de neconstituţionalitate formulate de autorul excepţiei. În acest sens, se afirmă, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate nu contravin accesului liber la justiţie şi nici principiului egalităţii, deoarece diferenţa de tratament pe care autorul excepţiei o reclamă se justifică în mod obiectiv şi raţional prin situaţiile diferite în care funcţionarii publici şi personalul contractual se află. Statutul funcţionarilor publici, reglementat prin lege specială, cu caracter organic, este concretizat prin Legea nr. 188/1999, care, la art. 117, prevede că dispoziţiile acestei legi se completează cu prevederile legislaţiei muncii, precum şi cu reglementările de drept comun civile, administrative sau penale, după caz, în măsura în care nu contravin legislaţiei specifice funcţiei publice. Faţă de natura criticilor de neconstituţionalitate formulate, care vizează modalitatea de interpretare coroborată a textelor legale atacate, Avocatul Poporului observă, în final, că examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea sa cu dispoziţiile constituţionale pretins încălcate, şi nu compararea mai multor prevederi legale între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparaţie la prevederi ori principii ale Constituţiei. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului şi dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 3 lit. m) şi ale art. 15 lit. a) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 29 iulie 1997, act normativ abrogat expres prin art. 58 lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 392 din 29 iunie 2013. Deşi, în prezent, textele legale criticate nu mai sunt în vigoare, Curtea constată că actul normativ abrogator a intrat în vigoare la o dată ulterioară sesizării sale, astfel că acesta nu a avut incidenţă în litigiul supus soluţionării în faţa instanţei judecătoreşti. Aplicând şi considerentele de principiu ale Deciziei Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea constată că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, pe de o parte, dispoziţiile art. 3 lit. m) şi ale art. 15 lit. a) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, în redactarea în vigoare la momentul sesizării instanţei de contencios constituţional. Acestea au următorul conţinut: - Art. 3 lit. m): "Acţiunile şi cererile neevaluabile în bani se taxează astfel: [...] m) cereri introduse de cei vătămaţi în drepturile lor printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autorităţi administrative de a le rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege: - cererea pentru anularea actului sau, după caz, recunoaşterea dreptului pretins, precum şi pentru eliberarea unui certificat, unei adeverinţe sau oricărui alt înscris - [...]; - cererea cu caracter patrimonial, prin care se solicită şi repararea pagubelor suferite - 10% din valoarea pretinsă, dar nu mai mult de [...] lei." Potrivit art. 28 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, modificat prin articolul unic pct. 6 din Legea nr. 76/2009 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluţionarea unor aspecte financiare în sistemul justiţiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 231 din 8 aprilie 2009, "Nivelul taxelor judiciare de timbru prevăzute de prezenta lege se actualizează o dată pe an cu indicele ratei inflaţiei, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Justiţiei şi a Ministerului Finanţelor Publice." - Art. 15 lit. a): "Sunt scutite de taxe judiciare de timbru acţiunile şi cererile, inclusiv cele pentru exercitarea căilor de atac, referitoare la: a) încheierea, executarea şi încetarea contractului individual de muncă, orice drepturi ce decurg din raporturi de muncă, stabilirea impozitului pe salarii, drepturile decurgând din executarea contractelor colective de muncă şi cele privind soluţionarea conflictelor colective de muncă, precum şi executarea hotărârilor pronunţate în aceste litigii." Pe de altă parte, obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie şi prevederile art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 9 mai 2007, modificate prin art. IV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 12 februarie 2013, potrivit cărora: "Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe." Dispoziţiile constituţionale considerate încălcate sunt cele ale art. 16 - Egalitatea în drepturi, art. 21 - Accesul liber la justiţie, art. 41 - Munca şi protecţia socială a muncii, art. 52 - Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică şi ale art. 126 - Instanţele judecătoreşti. De asemenea, invocând art. 20 din Legea fundamentală, referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, autorul excepţiei apreciază că sunt încălcate şi prevederile art. 14 - Interzicerea discriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi jurisprudenţa în materie a Curţii Europene a Drepturilor Omului. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele: Dispoziţiile de lege criticate au mai constituit obiect al controlului Curţii Constituţionale, exercitat din perspectiva unor critici de neconstituţionalitate asemănătoare celor prezentate de autorul prezentei excepţii. Astfel, prin Decizia nr. 328 din 25 iunie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 490 din 2 august 2013, Curtea a examinat constituţionalitatea prevederilor art. 109 din Legea nr. 188/1999 şi ale art. 15 lit. a) din Legea nr. 146/1997 prin prisma unor critici similare şi prin raportare la aceleaşi prevederi din Constituţie şi din celelalte documente internaţionale invocate şi în cauza de faţă. Cu privire la pretinsa încălcare prin art. 109 din Legea nr. 188/1999 a principiului egalităţii în drepturi, Curtea, respingând ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate, a statuat, cu acel prilej, că textul legal criticat nu cuprinde norme contrare acestui principiu, întrucât, potrivit art. 73 alin. (3) lit. j) din Legea fundamentală, statutul funcţionarilor publici se stabileşte prin lege organică, iar voinţa legiuitorului cu privire la acesta se regăseşte în cuprinsul Legii nr. 188/1999. Stabilind instanţa competentă să soluţioneze litigiile având ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public, acest text reflectă şi transpune, pe de o parte, dispoziţiile art. 52 din Constituţie, referitoare la dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, şi dispune, totodată, chiar în sensul asigurării accesului liber la justiţie, şi nu al blocării acestui drept. Curtea a mai arătat că statutul special al funcţionarilor publici, reglementat prin Legea nr. 188/1999, conferă acestora anumite avantaje şi garanţii faţă de personalul contractual, cum ar fi, de exemplu, stabilitatea în funcţie, ceea ce justifică un tratament juridic diferit în ce priveşte instanţa competentă să soluţioneze litigiile ivite în legătură cu raporturile de serviciu ale acestora, fără a se putea susţine, aşadar, încălcarea principiului egalităţii în drepturi a cetăţenilor. Referitor la dispoziţiile art. 15 lit. a) din Legea nr. 146/1997, Curtea a constatat de principiu, prin aceeaşi decizie, că instituirea de către legiuitor a unor scutiri de la plata taxei de timbru pentru anumite categorii de cereri nu constituie o discriminare sau o atingere adusă principiului constituţional al egalităţii în drepturi, prevăzut de art. 16 alin. (1) din Constituţie. Raportat la criticile de neconstituţionalitate formulate în cauza soluţionată prin Decizia nr. 328 din 25 iunie 2013, similare cu cele din prezenta cauză, Curtea a respins, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate, întrucât autorii săi urmăreau, în realitate, completarea textului legal criticat cu o nouă categorie de acţiuni şi cereri scutite de taxa judiciară de timbru, acţiuni referitoare la raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici. Or, Curtea se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului. Prin aceeaşi decizie, Curtea a observat că aspectele semnalate de autorii excepţiei, legate de interpretarea şi aplicarea diferită, de către instanţele judecătoreşti, a legislaţiei incidente în materia raporturilor de serviciu ale funcţionarilor publici, nu reprezintă o problemă de constituţionalitate, ci una de aplicare a legii, care ar putea fi, eventual, înlăturată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin intermediul unei decizii pronunţate în soluţionarea unui recurs în interesul legii, în exercitarea atributului său constituţional, stabilit în art. 126 alin. (3) din Legea fundamentală. Curtea apreciază că, faţă de cele deja examinate în precedent prin Decizia nr. 328 din 25 iunie 2013, nu au intervenit elemente noi, de natură a impune reconsiderarea soluţiilor pronunţate, astfel că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 109 din Legea nr. 188/1999 urmează a fi respinsă ca neîntemeiată, iar excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15 lit. a) din Legea nr. 146/1997 urmează să fie respinsă ca inadmisibilă. De altfel, ulterior pronunţării deciziei menţionate, Legea nr. 146/1997 a fost integral abrogată, materia taxelor judiciare de timbru fiind reglementată printr-un nou act normativ, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, care la art. 29 alin. (4) prevede că "Acţiunile şi cererile privind raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici şi ale funcţionarilor publici cu statut special sunt asimilate, sub aspectul taxei judiciare de timbru, conflictelor de muncă". Şi asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 3 lit. m) din Legea nr. 146/1997, care stabilesc obligativitatea plăţii taxei judiciare de timbru, precum şi cuantumul acesteia, Curtea s-a mai pronunţat, de pildă prin Decizia nr. 164 din 22 martie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 561 din 30 iunie 2005. Respingând excepţia, Curtea a reamintit, cu acel prilej, că atât în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, cât şi în cea a Curţii Constituţionale s-a statuat că accesul liber la justiţie nu presupune gratuitatea, astfel că textul de lege criticat nu contravine acestui principiu şi, cu atât mai puţin, celorlalte principii constituţionale considerate încălcate, respectiv celor privind dreptul la un proces echitabil sau dreptul la apărare. Neintervenind elemente noi, considerentele şi soluţia pronunţate cu acel prilej îşi menţin valabilitatea şi în ce priveşte cauza de faţă.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE:
1. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Sindicatul Poliţiştilor "Lege şi Onoare" Mureş din Târgu Mureş, în numele reclamantei Mirela Roşca, în Dosarul nr. 3.898/102/2011 al Curţii de Apel Târgu Mureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 3 lit. m) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru şi ale art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. 2. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15 lit. a) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe judecătoreşti. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Târgu Mureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 20 martie 2014.
În dezacord cu soluţia pronunţată prin Decizia nr. 162 din 20 martie 2014, considerăm că, în ceea ce priveşte prevederile art. 15 lit. a) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, Curtea ar fi trebuit să admită excepţia de neconstituţionalitate şi să constate că acestea sunt neconstituţionale în măsura în care exclud de la beneficiul scutirii de taxe judiciare de timbru acţiunile şi cererile, inclusiv cele pentru exercitarea căilor de atac, referitoare la orice drepturi ce decurg din raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici. Neconstituţionalitatea textului de lege criticat decurge din lipsa din cuprinsul acestuia a menţionării raporturilor de serviciu ale funcţionarilor publici printre situaţiile pentru care legiuitorul a prevăzut scutirea de la plata taxei de timbru. Această omisiune este de natură să creeze o discriminare evidentă între situaţia funcţionarilor publici şi cea a personalului contractual, din perspectiva posibilităţii de a-şi valorifica în justiţie drepturile rezultate din raporturile de serviciu, respectiv de muncă, între care, în esenţă, nu se poate susţine că ar exista diferenţe de regim juridic. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că o deosebire de tratament juridic este discriminatorie atunci când nu este justificată în mod obiectiv şi rezonabil (a se vedea, în acest sens, hotărârile pronunţate în cauzele Aspecte privind regimul lingvistic în şcolile belgiene împotriva Belgiei, 1968, paragraful 10, Marckx împotriva Belgiei, 1979, paragraful 33, Rasmussen împotriva Danemarcei, 1984, paragraful 38, Abdulaziz, Cabales şi Balkandali împotriva Regatului Unit, 1985, paragraful 72, Gaygusuz împotriva Austriei, 1996, paragraful 42, Larkos împotriva Ciprului, 1999, paragraful 29, Bocancea şi alţii împotriva Moldovei, 2004, paragraful 24). O asemenea soluţie ar fi justificată de adoptarea Legii dialogului social nr. 62/2011, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 625 din 31 august 2012, care, în art. 1, menţionează şi raporturile de serviciu, alături de cele de muncă. Astfel, în înţelesul Legii nr. 62/2011, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii: "n) conflict de muncă - conflictul dintre angajaţi şi angajatori privind interesele cu caracter economic, profesional sau social ori drepturile rezultate din desfăşurarea raporturilor de muncă sau de serviciu. Conflictele de muncă pot fi colective sau individuale; [...] p) conflict individual de muncă - conflictul de muncă ce are ca obiect exercitarea unor drepturi sau îndeplinirea unor obligaţii care decurg din contractele individuale şi colective de muncă ori din acordurile colective de muncă şi raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici, precum şi din legi sau din alte acte normative. De asemenea, sunt considerate conflicte individuale de muncă următoarele: (i) conflictele în legătură cu plata unor despăgubiri pentru acoperirea prejudiciilor cauzate de părţi prin neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiilor stabilite prin contractul individual de muncă ori raportul de serviciu;" Prin prisma modificărilor legislative mai sus prezentate, apreciem că este evidentă intenţia legiuitorului de asimilare a raporturilor de serviciu ale funcţionarilor publici cu raporturile de muncă ale celorlalţi salariaţi şi, ca atare, aplicarea unui tratament egal sub aspectul scutirii de la plata taxei de timbru a acţiunilor şi cererilor referitoare la drepturi ce decurg din raporturile de serviciu. Trebuie reţinut că problema pusă în discuţie este scutirea de taxa de timbru a unor acţiuni şi cereri judiciare, şi nu în primul rând regimul juridic al unor categorii de persoane. Mai exact, contează, în principal, obiectul procesului în care se stabilesc taxele de timbru. În cazul nostru, obiectul acestor procese îl reprezintă litigiile dintre angajaţi şi angajatori. Or, din acest punct de vedere, textele din Legea nr. 62/2011 la care ne-am referit includ în definiţia conflictelor de muncă drepturile rezultate din desfăşurarea raporturilor de muncă sau de serviciu. Aşadar, raporturile de muncă şi cele de serviciu sunt, din acest punct de vedere, echivalente. Observăm că lipsa din cuprinsul Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru a unei menţiuni referitoare la raporturile de serviciu reclamă obligaţia instanţelor chemate să aplice legea să interpreteze coroborat textele de lege existente în materie, deschizând însă, în acest fel, calea arbitrariului în actul de justiţie. Dovadă în acest sens stă chiar practica neunitară existentă la nivelul diverselor instanţe, care au pronunţat soluţii contradictorii cu privire la scutirea de taxa de timbru judiciar pentru litigiile privitoare la drepturile ce decurg din raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici. Astfel, unele instanţe au apreciat că astfel de acţiuni sunt scutite de taxa judiciară de timbru (sens în care pot fi menţionate, exemplificativ, Decizia civilă nr. 4.097/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Decizia civilă nr. 1.223/2009 a Curţii de apel Bacău, Decizia civilă nr. 3.230/2009 a Curţii de apel Craiova) şi, în acelaşi timp, instanţe care au considerat că aceste acţiuni sunt supuse taxei judiciare de timbru (de exemplu, prin Decizia civilă nr. 1.919/2008 a Curţii de apel Cluj, Decizia civilă nr. 1.678/2008 a Curţii de apel Cluj, Decizia civilă nr. 8/R/2008 a Curţii de apel Galaţi). Este adevărat că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar putea rezolva această incertitudine cu privire la aplicabilitatea scutirii de taxa judiciară de timbru şi în ce priveşte funcţionarii publici care sunt supuşi raporturilor de serviciu, prin intermediul unei decizii pronunţate în soluţionarea unui recurs în interesul legii. Remarcăm însă că obligarea funcţionarilor publici la plata acestei taxe, sub sancţiunea anulării acţiunii sau, după caz, a căii de atac, ca netimbrată, are ca efect aplicarea unui tratament discriminatoriu al acestora prin comparaţie cu ceilalţi salariaţi, care se află în raporturi de muncă şi care beneficiază de scutirea de la plata taxei amintite, ceea ce constituie o problemă de constituţionalitate, nu doar de aplicare şi interpretare a legii la o speţă concretă. Precizăm că, în considerarea funcţiei sale de garant al supremaţiei Constituţiei, instanţa de contencios constituţional a mai constatat neconstituţionalitatea unor texte de lege din perspectiva unor omisiuni legislative de natură să conducă la apariţia unui tratament discriminatoriu între categorii de persoane între care nu există o diferenţă izvorâtă din criterii obiective. În acest sens sunt, de exemplu, Decizia nr. 1.615 din 20 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 8 februarie 2012, sau Decizia nr. 503 din 20 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 353 din 28 mai 2010. De altfel, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 392 din 29 iunie 2013, deci ulterior pronunţării deciziei faţă de care formulăm prezenta opinie separată, legiuitorul a intervenit şi a remediat viciile actului normativ contestat, stabilind, prin prevederile art. 29 alin. (4) din aceasta, că "Acţiunile şi cererile privind raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici şi ale funcţionarilor publici cu statut special sunt asimilate, sub aspectul taxei judiciare de timbru, conflictelor de muncă." În consecinţă, ţinând seama de cele mai sus expuse, am susţinut admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 15 lit. a) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru şi constatarea neconstituţionalităţii acestora în măsura în care exclud de la beneficiul scutirii de taxe judiciare de timbru acţiunile şi cererile, inclusiv cele pentru exercitarea căilor de atac, referitoare la orice drepturi ce decurg din raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici. În ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, suntem de acord cu soluţia pronunţată, de respingere, ca neîntemeiată, a acesteia.
Judecător, prof. univ. dr. Mona-Maria Pivniceru
_________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
