Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIE nr. 161A din 23 iunie 2010 privind Hotararea arbitrala pronuntata la data de 15 decembrie 2008 de corpul de arbitri de pe langa Oficiul Roman pentru Drepturile de Autor Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 161A din 23 iunie 2010 privind Hotararea arbitrala pronuntata la data de 15 decembrie 2008 de corpul de arbitri de pe langa Oficiul Roman pentru Drepturile de Autor

EMITENT: CURTEA DE APEL BUCURESTI-SECTIA A IX A CIVILA SI PT. CAUZE PRIVIND PROP. INTELECTUALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 803 din 2 decembrie 2010
Comenteaza legea

    Curtea este constituitã din:
    Preşedinte - Ileana Ruxandra Dãnãilã
    Judecãtor - Georgeta Stegaru
    Grefier - Mihaela Lãcãtuşu

    Pe rol se aflã soluţionarea cererii de apel formulate de apelanta Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România - Asociaţia pentru Drepturi de Autor (UCMR-ADA) împotriva Hotãrârii arbitrale având ca obiect stabilirea formei finale a Metodologiei privind remuneraţiile reprezentând drepturile patrimoniale ale autorilor pentru reproducerea operelor muzicale pe înregistrãri sonore, pronunţatã la data de 15 decembrie 2008, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 17 din 9 ianuarie 2009, prin Decizia directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor nr. 232/2008, hotãrâre arbitralã pronunţatã de corpul de arbitri de pe lângã Oficiul Român pentru Drepturile de Autor în contradictoriu cu intimatele Uniunea Producãtorilor de Fonograme din România (UPFR) şi S.C. ELECTRECORD - S.A.
    Dezbaterile au avut loc în şedinţa publicã din data de 27 mai 2010 şi au fost consemnate în încheierea de şedinţã de la acea datã, ce face parte integrantã din prezenta decizie, când Curtea, pentru a da posibilitatea depunerii de concluzii scrise, a amânat pronunţarea la data de 3 iunie 2010, la data de 10 iunie 2010, la data de 17 iunie 2010 şi apoi la data de 23 iunie 2010, când, în aceeaşi compunere, a dat urmãtoarea decizie:

                              CURTEA,
deliberând, reţine urmãtoarele:
    La data de 21 octombrie 2008 s-a înregistrat la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (ORDA) cererea de arbitraj formulatã de Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România - Asociaţia pentru Drepturi de Autor (UCMR-ADA), în contradictoriu cu Uniunea Producãtorilor de Fonograme din România (UPFR) şi S.C. ELECTRECORD - S.A., pentru ca prin hotãrâre arbitralã sã se stabileascã forma finalã a Metodologiei privind remuneraţiile reprezentând drepturi patrimoniale de autor pentru reproducerea şi distribuirea operelor muzicale prin intermediul înregistrãrilor audio ale operelor muzicale pe suporturi.
    Alãturat cererii de arbitraj a fost depusã şi forma metodologiei propusã de reclamanta UCMR-ADA (filele 23-34 în dosarul ORDA).
    La data de 18 noiembrie 2008 au fost formulate întâmpinare şi cerere reconvenţionalã de cãtre Uniunea Producãtorilor de Fonograme din România, prin care s-a solicitat stabilirea Metodologiei privind remuneraţiile reprezentând drepturile patrimoniale de autor pentru reproducerea şi distribuirea operelor muzicale prin intermediul înregistrãrilor audio ale operelor muzicale, în forma propusã de acest organism.
    Alãturat cererii a fost depus un tabel cuprinzând o prezentare paralelã a propunerii de metodologie a UCMR-ADA, a propunerii UPFR, precum şi observaţiile acesteia din urmã.
    La data de 28 noiembrie 2008, UCMR-ADA a depus precizãri privind cererea de arbitraj şi o formã nouã de metodologie (filele 304 şi urmãtoarele din dosarul ORDA).
    La data de 15 decembrie 2008 a fost pronunţatã hotãrârea arbitralã de cãtre completul de arbitraj din cadrul Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, prin care s-a stabilit forma finalã a Metodologiei privind remuneraţiile reprezentând drepturile patrimoniale ale autorilor pentru reproducerea operelor muzicale pe înregistrãri sonore.
    În temeiul <>Deciziei nr. 232/2008 a directorului ORDA, aceastã hotãrâre a fost publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 17 din 9 ianuarie 2009.
    Împotriva acestei hotãrâri a declarat apel la data de 4 februarie 2009, în temeiul <>art. 131^2 alin. (9) din Legea nr. 8/1996, republicatã, Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România - Asociaţia pentru Drepturi de Autor.
    Cererea a fost înregistratã pe rolul Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a civilã şi pentru cauze privind proprietatea intelectualã la data de 4 februarie 2009 sub nr. 1.008/2/2009.
    Prin cererea sa, apelanta UCMR-ADA a solicitat instanţei sã dispunã: admiterea apelului, modificarea hotãrârii arbitrale, modificarea metodologiilor a cãror formã a fost stabilitã prin hotãrârea arbitralã apelatã potrivit solicitãrilor sale şi obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecatã.
    În dezvoltarea motivelor de apel s-a arãtat cã hotãrârea apelatã este în parte netemeinicã şi nelegalã, respectiv cu privire la anumite articole stabilite de completul de arbitraj pentru forma metodologiei.
    1. Astfel, în mod nelegal şi netemeinic, completul de arbitraj a admis excepţia lipsei procedurii prealabile invocate de UPFR. Sub acest aspect hotãrârea arbitralã este datã cu încãlcarea dispoziţiilor: art. 13 alin. (1) din Convenţia de la Berna, ratificatã de România prin <>Legea nr. 77/1998; art. 6 din Convenţia europeanã a drepturilor omului; art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia europeanã a drepturilor omului; <>art. 131, 131^1 şi 131^2 din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi hotãrârea contravine art. 13 alin. (1) din Convenţia de la Berna, ratificatã de România prin <>Legea nr. 77/1998.
    A susţinut apelanta cã stabilirea unor condiţii referitoare la exercitarea dreptului de reproducere nu poate în niciun caz sã aducã atingere dreptului ce aparţine autorului de a obţine o remunerare echitabilã.
    În speţã, dispoziţiile <>Legii nr. 8/1996 privitoare la stabilirea remuneraţiilor prin metodologii nu aduc şi nu pot aduce atingere dreptului autorilor de a obţine o remunerare echitabilã, stabilitã de autoritatea competentã, în lipsa unui acord amiabil.
    Stabilirea unei remunerãri echitabile prin metodologii nu se limiteazã doar la cuantumul remuneraţiei, ci şi la dispoziţii referitoare la:
    - determinarea persoanelor care au obligaţia de a obţine autorizaţia şi de a plãti aceste remuneraţii;
    - stabilirea unor mãsuri şi mijloace eficiente de determinare efectivã şi realã a remuneraţiilor datorate şi de urmãrire a acestora.
    Toate acestea se înscriu în cadrul dreptului autorilor de a obţine o remunerare echitabilã. Respingând propunerile UCMR-ADA privind forma finalã a metodologiilor ce trebuie sã prevadã remunerarea echitabilã a autorilor, prin aplicarea unei sancţiuni neprevãzute de <>Legea nr. 8/1996, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, hotãrârea arbitralã încalcã prevederile art. 13 din Convenţia de la Berna.
    Mai mult, legiuitorul nici nu putea sã prevadã sancţiunea reţinutã în mod nelegal de completul de arbitraj, întrucât o astfel de reglementare contravenea dispoziţiilor art. 13 din Convenţia de la Berna.
    Potrivit <>art. 131 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, cererea şi propunerea de metodologii se depun la ORDA în vederea iniţierii procedurii de negociere prin decizie a ORDA. În speţã a fost întrunitã aceastã cerinţã, motiv pentru care a şi fost emisã decizia ORDA de constituire a comisiei de negociere. În speţã, completul de arbitraj a aplicat cererii de arbitraj şi procedurii arbitrajului o dispoziţie legalã ce viza numai iniţierea procedurilor de negociere.
    Procedând astfel, completul de arbitraj a extins în mod nepermis o dispoziţie specialã, ce reglementeazã numai iniţierea procedurii de negociere prin decizie ORDA, şi la procedura arbitrajului.
    Nici <>art. 131 din Legea nr. 8/1996, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, nu limiteazã nici negocierea şi nici arbitrajul la forma iniţialã a propunerii de metodologii.
    Prin urmare, <>art. 131 din Legea nr. 8/1996, cu modificãrile ulterioare, nu limiteazã negocierea strict la forma metodologiilor propusã iniţial; <>art. 131^2 din Legea nr. 8/1996, cu modificãrile ulterioare, nu limiteazã cererea de arbitraj, propunerile pãrţilor şi forma finalã a metodologiilor la forma iniţialã a metodologiilor sau la alte forme negociate.
    În absenţa unei dispoziţii exprese a legiuitorului, forma finalã a metodologiilor nu poate fi limitatã prin aplicarea unei sancţiuni neprevãzute de legea specialã.
    Restrângerea drepturilor patrimoniale de autor reprezentate de UCMR-ADA, prin aplicarea unei sancţiuni procedurale neprevãzute de legea specialã aduce o atingere gravã dispoziţiilor art. 13 din Convenţia de la Berna, precum şi dispoziţiilor art. 6 din Convenţia europeanã a drepturilor omului şi art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia europeanã a drepturilor omului.
    Art. 131^2 alin. (3) prevede în mod expres care sunt situaţiile în care poate fi solicitatã iniţierea procedurii de arbitraj, în speţã fiind incidentã dispoziţia cuprinsã la lit. b): "cele douã pãrţi aflate în negociere nu au putut conveni forma unicã a metodologiei în termenul prevãzut la alin. (1)".
    Singura sancţiune a decãderii pentru oricare dintre pãrţi este prevãzutã la alin. (6) al art. 131^2 al actului normativ menţionat şi opereazã numai în cazul în care nu a fost plãtit onorariul.
    Pentru niciun alt motiv oricare dintre pãrţi nu poate fi împiedicatã de a formula concluzii şi, respectiv, propuneri cu privire la forma finalã a metodologiilor.
    Împiedicarea sau limitarea oricãror apãrãri sau cereri ale oricãrei pãrţi cu privire la forma finalã a metodologiilor ce se stabilesc prin procedura arbitrajului constituie o încãlcare a dreptului la un proces echitabil sub aspectul negãrii dreptului unei persoane de a-şi formula toate apãrãrile pe care le considerã necesare pentru apãrarea sau realizarea drepturilor sale.
    De altfel, stabilirea formei finale de cãtre completul de arbitraj nu poate fi stabilitã de cererea uneia sau alteia dintre pãrţi, ci în raport de dispoziţiile legale, motiv pentru care niciuna dintre propunerile pãrţilor nu leagã arbitrii, care au obligaţia de a stabili forma finalã a metodologiei potrivit propriei convingeri şi dispoziţiilor legale, astfel încât sã fie asiguratã respectarea dreptului autorilor de a obţine o remunerare echitabilã.
    În concluzie, arbitrii aveau obligaţia de a cerceta toate apãrãrile formulate de UCMR-ADA şi, în mãsura în care acestea erau întemeiate, sã le cuprindã în forma finalã a metodologiei. Mai mult, aşa cum rezultã din chiar înscrisurile depuse de UPFR şi din propunerile de metodologie formulate de UCMR-ADA anterior iniţierii arbitrajului, în cadrul negocierilor, UCMR-ADA a propus:
    - stabilirea şi definirea noţiunii de utilizator;
    - informaţii ce trebuie menţionate de utilizator în cererea de autorizare;
    - valabilitatea autorizaţiei licenţã neexclusivã;
    - obligaţiile fabricantului etc.
    În mod surprinzãtor însã, completul de arbitraj nu a analizat probele administrate şi a reţinut ca întemeiate concluziile şi apãrãrile UPFR, deşi acestea erau combãtute de probele de la dosar.
    2. În subsidiar, în mãsura în care, contrar celor de mai sus, s-ar aprecia cã într-o astfel de situaţie este admisibilã excepţia de neîndeplinire a procedurii prealabile, înţelege sã invocãm o astfel de excepţie a lipsei procedurii prealabile cu privire la mai multe propuneri privind forma de metodologie depuse de UPFR direct în arbitraj.
    Astfel, UPFR nu a propus în negocieri urmãtoarele dispoziţii ale metodologiei solicitate direct în arbitraj şi preluate ca atare în forma finalã a metodologiei:
    a) vânzarea la preţuri de ofertã (mid), preluatã la art. 2 lit. g), precum şi în tabelul cu remuneraţii minime din metodologia criticatã;
    b) vânzare budget, preluatã la art. 2 lit. h), precum şi în tabelul cu remuneraţii minime din metodologia criticatã;
    c) prevederile referitoare la cuprinsul cererii de autorizare, preluate în forma finalã a metodologiei la art. 4 alin. (2) teza a II-a şi la alin. (3) al aceluiaşi articol, au fost propuse direct în arbitraj de UPFR şi preluate ca atare de cãtre completul de arbitraj pe considerentul ce nu corespunde realitãţii cã ar fi fost deja agreate de pãrţi;
    d) scutirea de la plata drepturilor de autor a unui numãr de exemplare, prevãzutã la art. 7 alin. (2) din metodologia criticatã;
    e) baza de calcul pentru produse la preţuri de ofertã (mid) şi pentru produsele budget, preluatã la art. 11 din metodologia criticatã;
    f) de asemenea, anexele la metodologie nu au fost supuse de negocieri prealabile şi au fost preluate de complet în cadrul metodologiei în varianta propusã de UPFR.
    Pe cale de consecinţã, aceste propuneri, întrucât nu au fost supuse de UPFR unei negocieri prealabile, ci propuse direct în arbitraj, sunt în egalã mãsurã realizate cu încãlcarea procedurii prealabile (fine de neprimire) şi solicitã respingerea lor ca atare în cazul în care s-ar reţine cã o astfel de excepţie este admisibilã în speţã. Dacã este admisibilã o astfel de excepţie, atunci în egalã mãsurã este aplicabilã atât UCMR- ADA, cât şi UPFR cu privire la formele de metodologie susţinute în arbitraj.
    Completul de arbitraj nu s-a pronunţat asupra excepţiei invocate de UCMR-ADA de inadmisibilitate a cererii UPFR de a fi stabilite prin arbitraj şi modele-tip pentru cererea de autorizare pentru raportul de vânzãri.
    Potrivit art. 131 alin. (2), <>art. 131^1 şi 131^2 din Legea nr. 8/1996, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, pot face obiect al negocierii şi al arbitrajului numai metodologiile cuprinzând remuneraţiile cuvenite autorilor de opere muzicale.
    Cu toate cã a invocat excepţia inadmisibilitãţii extinderii, în mod direct sau indirect (ca anexe la metodologie), a prevederilor speciale şi la stabilirea unor formulare de cerere sau de raportãri, completul de arbitraj nu s-a pronunţat asupra acestei excepţii invocate de UCMR-ADA.
    În consecinţã, solicitã instanţei ca, prin admiterea apelului, sã înlãture anexele stabilite de completul de arbitraj la forma metodologiei, întrucât acestea nu fac obiect al procedurii de negociere şi de arbitraj reglementate în mod expres prin norme speciale şi derogatorii de <>Legea nr. 8/1996, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
    În sensul inadmisibilitãţii stabilirii pe calea acestei proceduri a unor formulare standard s-a mai pronunţat completul de arbitraj şi prin hotãrârile nr. 1 şi 2 din 18 decembrie 2004, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din 18 ianuarie 2005, definitive şi irevocabile.
    De altfel, stabilirea formei unor astfel de tipizate contravine dispoziţiilor <>art. 130 lit. h) din Legea nr. 8/1996, care conferã organismului de gestiune colectivã dreptul de a solicita, pentru fiecare situaţie particularã, informaţiile şi documentele necesare pentru determinarea remuneraţiilor şi pentru repartizarea acestora cãtre titularii de drepturi de autor de opere muzicale îndreptãţiţi.
    <>Legea nr. 8/1996 prevede la art. 130 douã situaţii distincte: la lit. b) stabilirea remuneraţiilor prin metodologii; la lit. h) solicitarea informaţiilor atât înainte, cât şi dupã utilizarea operelor muzicale.
    Dintre cele douã situaţii, numai pentru cea prevãzutã la <>art. 130 lit. b) Legea nr. 8/1996 a reglementat o procedurã specialã de negociere şi arbitraj pentru stabilirea unor metodologii. Prin urmare, dreptul UCMR-ADA de a solicita informaţii şi documentele necesare nu poate face obiect al arbitrajului şi nu poate fi limitat în cadrul unei astfel de proceduri, motiv pentru care formularele de cerere şi de raportare prin care vor fi comunicate cãtre UCMR-ADA astfel de informaţii nu pot fi stabilite de cãtre completul de arbitraj.
    Mai mult, pentru fiecare tip de reproducere şi distribuire în parte existã situaţii particulare care nu pot fi cuprinse într-un singur model de cerere. Spre exemplu, formularul de cerere nu cuprinde menţiuni cu privire la: tipul de produs (standard, premium, promoţional etc.), tirajul ce se solicitã a fi autorizat, numãrul de catalog etc.
    Formularul de cerere stabilit de cãtre completul de arbitraj în anexa nr. 1 la metodologie contravine astfel chiar prevederilor metodologiei, dar şi prevederilor <>art. 130 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 8/1996.
    De asemenea, un raport standard care sã constituie anexã la metodologie pentru toate tipurile de reproducere şi distribuire (standard, premium, promoţional etc.) nu poate fi realizat. Pentru fiecare situaţie particularã, UCMR-ADA este îndreptãţitã sã solicite şi sã primeascã informaţiile corespunzãtoare.
    De altfel, întrucât completul de arbitraj a refuzat la termenele precedente sã se pronunţe asupra excepţiei inadmisibilitãţii invocate de UCMR-ADA, apelanta a fost nevoitã sã prezinte propuneri de cerere de autorizare şi de raport care sã fie cât mai apropiate de realitate şi sã diminueze eventuale blocaje ulterioare.
    Cu toate acestea, în mod curios, şi de aceastã datã completul de arbitraj a înţeles sã ignore propunerile şi apãrãrile UCMR-ADA şi a preferat sã stabileascã douã anexe, 1 şi, respectiv, 2, cu propunerile UPFR de formulare de cerere de autorizare şi de raport.
    În subsidiar, solicitã modificarea anexelor metodologiei cu cele propuse prin forţa împrejurãrilor de UCMR-ADA, chiar dacã acestea nu sunt exhaustive şi nu pot acoperi toate situaţiile ce apar în practicã. Formularele propuse în aceste condiţii de UCMR-ADA sunt însã cele mai apropiate de realitate şi în mãsurã sã asigure un minim de informaţii necesare autorizãrii rapide, identificãrii operelor muzicale utilizate şi repartizãrii în termenul legal a remuneraţiilor, precum şi pentru a verifica şi urmãri atât utilizarea realã a operelor muzicale, cât şi plata corectã a remuneraţiilor de cãtre utilizatorii din domeniu.
    4. În mod greşit completul de arbitraj a reţinut ca pãrţile sunt de acord asupra majoritãţii aspectelor cuprinse în metodologie. În baza acestei concluzii greşite şi neîntemeiate, arbitrii au preluat forma de metodologie propusã de UPFR.
    În realitate, aşa cum rezultã şi din precizãrile depuse de UCMR-ADA la termenul din data de 28 noiembrie 2008 (anexã la cererea precizatoare), numai pentru art. 11, 20 şi 21 din propunerea UCMR-ADA nu au existat divergenţe.
    Aceste articole se regãsesc parţial în forma finalã a metodologiei, respectiv: art. 11 a devenit art. 12, iar art. 21 a devenit art. 20. Art. 20 din propunerea UCMR-ADA nu se regãseşte în forma finalã a metodologiei.
    5. Metodologia cuprinde dispoziţii nelegale, netemeinice ori imposibil de aplicat, motiv pentru care solicitã modificarea acesteia potrivit celor ce urmeazã.
    I. Forma art. 2 din metodologia stabilitã de completul de arbitraj cuprinde mai multe dispoziţii nelegale şi netemeinice.
    A. Lit. b) a art. 2 din metodologie defineşte noţiunea de producãtor ca încãlcarea dispoziţiilor <>art. 103 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, cu modificãrile şi completãrile ulterioare. Stabilirea în metodologie, normã de aplicare a legii, a unui alt înţeles pentru noţiunea de producãtor constituie o încãlcare a art. 103 din legea menţionatã, precum şi a dispoziţiilor <>art. 35 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnicã legislativã.
    În speţã, noţiunea de producãtor prevãzutã de <>art. 103 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 a devenit obligatorie pentru orice altã reglementare datã în aplicarea <>Legii nr. 8/1996. Metodologia reglementeazã însã reproducerea şi/sau distribuirea operelor muzicale şi remuneraţiile cuvenite autorilor de opere muzicale, indiferent dacã reproducerea şi/sau distribuirea se face de cãtre producãtor sau de cãtre o altã persoanã, inclusiv de cãtre sublicenţiaţi ai producãtorilor.
    Mai mult, majoritatea producãtorilor din România acţioneazã atât în calitate de producãtori ai propriilor fonograme, cât şi de sublicenţiaţi ai producãtorilor strãini.
    Metodologia se adreseazã aşadar tuturor persoanelor care realizeazã acte de reproducere şi distribuire de opere muzicale fixate pe înregistrãri sonore şi nu doar producãtorilor de fonograme în sensul <>Legii nr. 8/1996.
    De altfel, chiar şi la stabilirea de cãtre completul de arbitraj a unei alte definiţii decât cea legalã pentru noţiunea de utilizator, completul de arbitraj a avut în vedere faptul cã nu doar producãtorii, ci orice altã persoanã fizicã sau juridicã ce realizeazã acte de reproducere sau de distribuire a operelor muzicale fixate pe suporturi.
    Pentru acest motiv este temeinicã şi legalã critica formulatã mai sus de UCMR-ADA şi solicitã modificarea art. 2 din metodologie prin definirea noţiunii de utilizator şi folosirea acestei noţiuni în tot cuprinsul metodologiei.
    Solicitã în consecinţã modificarea art. 2 lit. b) din metodologie în sensul de a avea urmãtorul conţinut: "b) prin utilizator se înţelege oricare dintre persoanele fizice sau juridice ce realizeazã sau organizeazã activitãţi de reproducere punere în circulaţie a operelor muzicale fixate pe fonograme destinate distribuirii cãtre public".
    O reglementare asemãnãtoare a noţiunii de utilizator, respectiv a persoanelor cãrora li se adreseazã o astfel de metodologie, se regãseşte şi în practica europeanã. Completul de arbitraj a ignorat însã practica europeanã depusã în arbitraj de UCMR-ADA. În plus, <>Legea nr. 8/1996 nu limiteazã şi nu condiţioneazã realizarea reproducerii şi distribuirii operelor muzicale de calitatea de producãtor. Dimpotrivã, legea defineşte reproducerea, fãrã a face referire la o anumitã calitate esenţialã pe care trebuie sã o îndeplineascã persoana care realizeazã actul de reproducere.
    Reproducerea reprezintã realizarea de cãtre orice persoanã a oricãreia dintre operaţiunile prevãzute la <>art. 14 din Legea nr. 8/1996.
    În conformitate cu noţiunea de utilizator mai sus definitã, solicitãm instanţei sã dispunã modificarea metodologiei şi în sensul cã se înlocuieşte în tot cuprinsul metodologiei a noţiunii de "producãtor" cu noţiunea de "utilizator".
    B. Lit. e) a art. 2 din metodologie - solicitã modificarea acesteia în concordanţã cu practica europeanã, potrivit cãreia printre condiţiile obligatorii pentru ca un produs sã fie considerat premium se numãrã:
    - produsul (fonograma) sã fie distribuit împreunã cu un alt produs sau serviciu, ca bonus pentru promovarea acestora din urmã;
    - produsul (fonograma) sã fie distribuit gratuit, inclusiv fãrã majorarea preţului produsului sau serviciului promovat.
    Pentru acest motiv, solicitã modificarea în mod corespunzãtor a lit. e) a art. 2 din metodologie dupã cum urmeazã: "e) prin produs premium se înţelege suportul înregistrat oferit gratuit ca bonus pentru promovarea unui alt produs, serviciu, marcã etc."
    C. Lit. g) a art. 2 din metodologie - solicitã în principal a fi eliminatã.
    Reglementarea unei remuneraţii distincte şi speciale pentru produse denumite de "mid" nu a fost doveditã în arbitraj ca fiind o practicã stabilitã în negocierile dintre organismele de gestiune colectivã şi utilizatorii din Europa. Esenţial în speţã este faptul cã gestiunea colectivã a drepturilor de reproducere şi de distribuire este facultativã. În aceste condiţii, restrângerea drepturilor autorilor, inclusiv de a fi de acord sau nu cu o astfel de valorificare a drepturilor lor, nu poate fi dispusã prin metodologie.
    O astfel de reglementare aduce atingere dreptului moral al autorilor de a decide asupra modalitãţii în care vor fi aduse la cunoştinţã operele lor.
    În subsidiar, dacã instanţa va aprecia cã <>Legea nr. 8/1996 permite impunerea, prin metodologie, a unei modalitãţi de exploatare de cãtre terţi a drepturilor autorilor de opere muzicale printr-o categorie de produse denumite "mid", fãrã acordul autorilor, solicitã modificarea dispoziţiilor art. 2 lit. g).
    Solicitarea modificãrii metodologiilor are în vedere cã este necesarã în egalã mãsurã protejarea drepturilor autorilor de opere muzicale prin impunerea unui termen rezonabil, calculat de la prima lansare a produsului, în care acesta sã nu poatã fi încadrat la "produs mid".
    Solicitã aşadar, cu caracter subsidiar, modificarea lit. g) a art. 2 din metodologie în sensul de a avea urmãtorul conţinut: "g) prin produs la preţuri de ofertã (mid) se înţelege produsul relansat la vânzare dupã mai mult de un an de la data lansãrii iniţiale, la un PPD cu cel puţin 20% mai mic faţã de PPD-ul corespunzãtor primei lansãri."
    D. Lit. h) a art. 2 din metodologie - solicitã modificarea acesteia în concordanţã cu practica europeanã. Potrivit probei cu înscrisuri administrate de UCMR-ADA, în practica europeanã sunt acceptate astfel de produse "budget", oferite publicului la preţuri reduse, dar numai dacã sunt îndeplinite în mod cumulativ douã condiţii:
    - încadrarea la produs budget sã nu fie realizatã mai devreme de un an de la data lansãrii iniţiale a produsului;
    - valorificarea acestor produse faţã de PPD-ul corespunzãtor primei lansãri.
    Completul de arbitraj a reţinut în forma metodologiei propunerea incompletã a UPFR, fãrã nicio motivare.
    Având în vedere:
    - practica europeanã doveditã de UCMR-ADA cu înscrisuri;
    - faptul cã la nivel european a existat un acord al autorilor pentru exploatarea drepturilor lor în cadrul unor astfel de produse numai dacã sunt îndeplinite în mod cumulativ cele douã condiţii;
    - motivele de drept invocate şi pentru punctul precedent privind drepturile autorilor de a decide asupra modalitãţii de exploatare a drepturilor lor,
    solicitã instanţei sã dispunã modificarea lit. h) a art. 2 din metodologie dupã cum urmeazã: "h) prin produs la preţ redus (budget) se înţelege produsul relansat la vânzare dupã mai mult de un an de la data lansãrii iniţiale, la un PPD cu cel puţin 35% mai mic faţã de PPD-ul corespunzãtor primei lansãri."
    II. Forma art. 3 din metodologie stabilitã de completul de arbitraj este incompletã, fiind ignorate fãrã nicio motivare propunerile formulate de UCMR-ADA. O astfel de soluţie este astfel netemeinicã şi nelegalã.
    Potrivit <>art. 123^2 din Legea nr. 8/1996, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, dreptul de reproducere a operelor muzicale se gestioneazã colectiv facultativ. Drepturile patrimoniale de reproducere şi de distribuire a operelor muzicale sunt gestionate astfel de UCMR-ADA numai în baza şi potrivit limitelor prevãzute de contractele de mandat încheiate direct cu titularii de drepturi patrimoniale de autor sau de contractele de reprezentare reciprocã încheiate cu organismele similare din strãinãtate. Potrivit contractelor de reprezentare reciprocã cu organismele similare din strãinãtate, mandatul UCMR-ADA este limitat exclusiv la teritoriul României.
    Pe cale de consecinţã, UCMR-ADA poate autoriza reproducerea şi distribuirea operelor muzicale numai în limitele teritoriului României.
    UCMR-ADA nu poate astfel autoriza nici reproducerea operelor muzicale pe teritoriul altor state, nici distribuirea operelor muzicale pe teritoriul altor state.
    Distribuirea pe teritoriul altor state a operelor muzicale din repertoriul altor organisme de gestiune colectivã poate fi realizatã de UCMR-ADA numai dacã primeşte un mandat expres în acest sens din partea organismului de gestiune colectivã similar şi numai în condiţiile plãţii remuneraţiei prevãzute în ţara de destinaţie a produsului, respectiv în ţara în care sunt comercializate cu amãnuntul cãtre public produsele.
    De altfel, în mod firesc, reglementarea cuprinsã în metodologia stabilitã în România se aplicã exclusiv pentru reproducerea şi distribuirea operelor muzicale pe teritoriul României.
   Art. 3 din metodologie reglementeazã întinderea teritorialã a autorizaţiilor de licenţã neexclusivã şi a drepturilor neexclusive conferite prin acestea utilizatorilor ca fiind teritoriul României. Acelaşi articol reglementeazã însã şi situaţia distribuirii pe teritoriul României a unor produse reproduse pe teritoriul altor state.
    În egalã mãsurã limitele mandatelor prevãzute mai sus sunt aplicabile pentru orice alt teritoriu. În aceste condiţii, autorizaţia de licenţã neexclusivã nu este necesarã şi remuneraţia nu este datoratã cãtre UCMR-ADA doar în mãsura în care, în ţara în care au fost realizate reproducerile introduse în România spre a fi oferite publicului, a fost autorizatã reproducerea şi au achitat remuneraţiile cãtre organismul de gestiune colectivã.
    Prin urmare, este absolut întemeiatã propunerea UCMR-ADA ca utilizatorul sã dovedeascã faptul cã reproducerea operelor muzicale pe acele produse a fost realizatã şi autorizatã pe teritoriul altui stat şi cã a fost plãtitã remuneraţia corespunzãtoare pentru distribuirea acestora pe teritoriul României.
    Utilizatorul trebuie sã prezinte în acest sens o dovadã din partea organismului de gestiune colectivã similar UCMR-ADA din ţara respectivã.
    Pentru aceasta învedereazã instanţei cã:
    - sunt avute în vedere numai operele muzicale din repertoriul UCMR-ADA care sunt pe cale de consecinţã gestionate colectiv de celelalte organisme similare UCMR-ADA din strãinãtate;
    - nu intereseazã în speţã reproducerea operelor muzicale ce nu se aflã în repertoriul UCMR-ADA pentru care sunt gestionate drepturile de reproducere şi distribuire;
    - fiind vorba numai de drepturi gestionate colectiv de alte organisme similare UCMR-ADA, dovada autorizãrii şi plãţii remuneraţiei trebuie sã fie fãcutã printr-un înscris eliberat de acel organism de gestiune colectivã.
    Pentru toate aceste motive, solicitã modificarea articolului din metodologie în sensul de a cuprinde urmãtoarele prevederi:
    "Art. 3. - (1) Autorizaţia licenţã neexclusivã încheiatã cu UCMR-ADA conferã utilizatorului, în schimbul remuneraţiei, drepturile neexclusive gestionate colectiv de UCMR-ADA de a reproduce şi distribui exclusiv pe teritoriul României operele muzicale individualizate în aceasta, fixate pe orice tip de suport.
    (2) Distribuirea pe alt teritoriu a operelor muzicale reproduse în România poate fi realizatã în baza unei autorizaţii licenţã neexclusivã încheiate de UCMR-ADA numai în limitele şi în condiţiile, inclusiv în ceea ce priveşte remuneraţiile, stabilite prin mandatele acordate UCMR-ADA potrivit contractelor de reprezentare reciprocã încheiate cu organismele similare din strãinãtate.
    (3) Nu sunt datorate remuneraţii şi nu este necesarã încheierea unor autorizaţii licenţã neexclusivã cu UCMR-ADA pentru distribuirea pe teritoriul României a operelor muzicale dacã utilizatorul prezintã UCMR-ADA confirmarea eliberatã de organismul similar UCMR-ADA din ţara de origine a produselor, din care sã rezulte cã, potrivit mandatului deţinut, au fost autorizate reproducerea şi distribuirea acestora pe teritoriul României şi au fost achitate remuneraţiile. În cazul în care pentru o parte din operele muzicale gestionate colectiv de UCMR-ADA nu au fost achitate remuneraţiile în ţara de origine a produselor, utilizatorul are obligaţia de a obţine autorizaţie licenţã neexclusivã pentru distribuirea pe teritoriul României, precum şi de a achita remuneraţiile corespunzãtoare prevãzute de prezenta metodologie."
    III. Forma art. 4 al metodologiei stabilitã de completul de arbitraj este incompletã, fiind ignorate fãrã nicio motivare propunerile formulate de UCMR-ADA. O astfel de soluţie este astfel netemeinicã şi nelegalã.
    Scopul formulãrii complete a unei cereri de autorizare, cu toate informaţiile necesare, are douã motive întemeiate:
    a) celeritatea soluţionãrii cererilor de autorizare. Cu cât informaţiile furnizate de utilizator sunt mai puţine, cu atât timpul necesar pentru analizarea şi verificarea acestor informaţii şi, pe cale de consecinţã, pentru încheierea autorizaţiei licenţã neexclusivã este mai mare;
    b) reducerea cheltuielilor de colectare. Cu cât informaţiile furnizate UCMR-ADA de la utilizator sunt mai puţine, cu atât costurile de colectare a remuneraţiilor sunt mai ridicate, fiind necesar un timp mai mare alocat de un numãr mai mare de personal pentru analizarea şi verificarea cererilor, dar şi corespondenţe suplimentare şi îndelungate cu organismele similare din strãinãtate şi cu titularii de drepturi.
    Pentru aceste considerente, forma actualã a art. 4 din metodologie este neîntemeiatã, întrucât nu corespunde cerinţelor de celeritate la încheierea autorizaţiilor licenţã neexclusivã şi de reducere a costurilor de colectare a remuneraţiilor.
    Toate informaţiile solicitate de UCMR-ADA sunt deţinute de utilizatori.
    O eventualã comoditate a utilizatorilor în a furniza toate informaţiile solicitate de UCMR-ADA, astfel cum aceastã comoditate a fost transpusã în propunerea UPFR preluatã în metodologie, prejudiciazã atât utilizatorii, prin întârzierea încheierii autorizaţiilor licenţã neexclusivã, cât şi autorii, prin majorarea costurilor de colectare a remuneraţiilor.
    Prevederea actualã a art. 4 din metodologie contravine astfel dispoziţiilor art. 134 alin. (2) lit. b), care instituie principiul eficienţei activitãţii de gestiune colectivã şi limiteazã comisionul (cheltuielile de colectare) la maximum 15% din valoarea remuneraţiilor colectate şi conduce la majorarea cheltuielilor de colectare care, în timp, având în vedere şi alte categorii de utilizãri ce trebuie sã fie documentate, poate conduce la depãşirea limitei de cheltuieli de 15%.
    O parte a prevederilor alin. (2) este chiar inaplicabilã. Este imposibil astfel ca doar în baza unui numãr de catalog sã fie identificat în întreaga lume organismul similar UCMR-ADA care ar fi autorizat anterior o reproducere, sã fie stabilite operele muzicale, dacã albumul ce urmeazã a fi reprodus are aceeaşi denumire, aceleaşi opere muzicale, neremixate, adaptate ori tradus textul sau denumirea etc.
    De altfel şi de aceastã datã, fãrã motivare, completul de arbitraj a ignorat propunerile şi apãrãrile UCMR-ADA şi a preluat forma propusã de UPFR.
    Faţã de toate motivele de mai sus, pentru a face aplicabile dispoziţiile art. 4 din metodologie, pentru celeritatea soluţionãrii cererilor de încheiere a autorizaţiilor licenţã neexclusivã, pentru menţinerea cheltuielilor UCMR-ADA de colectare a remuneraţiilor sub nivelul maxim admis de lege de 15%, pentru respectarea principiului eficienţei activitãţii de colectare a remuneraţiilor, faţã de prevederile <>art. 130 lit. h) din Legea nr. 8/1996, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, ce prevãd obligaţia şi dreptul UCMR-ADA de a solicita utilizatorilor toate informaţiile necesare, faţã de obligaţia utilizatorilor de a comunica într-un termen foarte scurt informaţiile solicitate de UCMR-ADA, solicitã modificarea dispoziţiilor alin. (2) şi (3) ale art. 4 din metodologie şi introducerea unui alineat (4) dupã cum urmeazã:
    "Art. 4. - (2) În acest scop, producãtorul va adresa o cerere UCMR-ADA înainte de data propusã pentru reproducere şi, respectiv, distribuire. Cererea va cuprinde:
    a) numele/denumirea producãtorului şi datele sale de identificare;
    b) titlul albumului;
    c) denumirea fiecãrei opere muzicale;
    d) numele titularilor de drepturi de autor (compozitor, textier, aranjor, editor);
    e) numele artistului interpret;
    f) durata fiecãrei opere muzicale (în minute şi secunde);
    g) numãrul şi durata totalã a operelor muzicale incluse în album;
    h) tipul suportului/suporturilor pe care vor fi reproduse operele muzicale;
    i) tipul sau tipurile de produs;
    j) tirajul solicitat a se autoriza pentru fiecare tip de suport;
    k) costul total de producţie estimat (inclusiv ambalare, depozitare şi transport);
    l) data la care sau începând cu care va fi reprodus albumul;
    m) fabricantul (multiplicatorul) şi ţara în care se va efectua multiplicarea albumului;
    n) data la care sau începând cu care se va distribui albumul;
    o) distribuitorul/distribuitorii şi ţara/ţãrile de destinaţie a tirajului solicitat a fi autorizat;
    p) ştampila, numele şi prenumele, funcţia şi semnãtura reprezentantului legal al producãtorului.
    (3) Cererile pentru încheierea unor acte adiţionale pentru reeditãri, suplimentare a tirajelor sau extinderea perioadei de valabilitate a autorizãrii, fãrã modificarea structurii iniţiale a albumului, vor cuprinde:
    a) numele/denumirea producãtorului şi datele sale de identificare;
    b) titlul albumului;
    c) numãrul şi data autorizaţiei licenţã neexclusivã încheiate cu UCMR-ADA;
    d) tipul suportului/suporturilor pe care se reproduce albumul;
    e) numãrul de catalog al albumului (pentru fiecare tip de suport, dacã este cazul);
    f) tipul sau tipurile de produs;
    g) tirajul suplimentar solicitat a se autoriza pentru fiecare tip de suport;
    h) data la care sau începând cu care va fi reprodus tirajul suplimentar din album;
    i) fabricantul (multiplicatorul) şi ţara în care se va efectua multiplicarea tirajului suplimentar;
    j) data la care sau începând cu care se va distribui tirajul suplimentar al albumului;
    k) distribuitorul/distribuitorii şi ţara/ţãrile de destinaţie a tirajului suplimentar solicitat a fi autorizat;
    l) ştampila, numele, prenumele, funcţia şi semnãtura reprezentantului legal al producãtorului.
    (4) În orice alte cazuri se va încheia o nouã autorizaţie licenţã neexclusivã, iar cererea de autorizare va cuprinde informaţiile prevãzute la alin. (2)."
    IV. A mai arãtat apelanta cã forma art. 6 din metodologie stabilitã de completul de arbitraj este incompletã, netemeinicã şi nelegalã pentru motivele de mai jos.
    a) Stabilirea remuneraţiei procentuale la nivelul de 9,009% s-a fãcut cu încãlcarea dispoziţiilor <>art. 131^1 alin. (2) lit. c) şi h) din Legea nr. 8/1996, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
    Astfel, aşa cum rezultã din probele administrate de UCMR-ADA, remuneraţia practicatã la nivel european pentru utilizarea operelor muzicale prin reproducere şi distribuire pe suporturi este de 11% din PPD. La nivel european, remuneraţiile au fost stabilite şi sunt plãtite pentru acelaşi repertoriu de opere muzicale pe care îl gestioneazã colectiv şi UCMR-ADA, potrivit contractelor de reprezentare reciprocã.
    Chiar şi atunci când prin lege în România remuneraţiile erau limitate la maximum 10%, prin <>Hotãrârea Guvernului nr. 521/1999 remuneraţia procentualã a fost stabilitã la limita maximã de 10%, pentru cã, potrivit legii, nu putea fi stabilitã la nivelul de 11% practicat în Europa. În mod cu totul şi cu totul neîntemeiat, completul de arbitraj a stabilit o remuneraţie de 9,009% din PPD.
    Pentru a stabili o astfel de remuneraţie, completul de arbitraj a transformat în regulã o excepţie. Astfel, la nivel european sunt agreate douã deduceri ce conduc la reducerea remuneraţiei de la 11% la 9,009% din PPD, dacã sunt îndeplinite cel puţin douã condiţii cumulative:
    - utilizatorul sã fi încheiat anterior reproducerii un contractcadru cu organismul de gestiune colectivã, în cazul UCMR-ADA o autorizaţie licenţã neexclusivã;
    - utilizatorul sã respecte toate clauzele contractului sau ale metodologiei, în special sã nu întârzie plata remuneraţiilor şi depunerea raportãrilor.
    În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile <>art. 131^2 alin. (8) teza finalã din Legea nr. 8/1996, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, ce prevãd cã pot fi acordate reduceri la remuneraţiile datorate de utilizatori dacã acele reduceri sunt prevãzute de metodologii.
    Contrar celor de mai sus, în mod neîntemeiat şi nelegal, completul de arbitraj a stabilit o remuneraţie redusã cu caracter general. Completul de arbitraj a ignorat astfel raţiunile pentru care la nivel european au fost agreate reduceri ale remuneraţiei, precum şi prevederile <>art. 131^2 alin. (8) teza finalã din Legea nr. 8/1996 care prevãd posibilitatea reglementãrii în metodologie a unor reduceri ale remuneraţiilor şi nu aplicarea din oficiu prin metodologie a unei remuneraţii reduse pentru toate cazurile.
    În concluzie, în concordanţã cu practica europeanã, cazurile de reducere a remuneraţiei de la 11% din PPD la 9,009% din PPD trebuie sã fie prevãzute de metodologie numai pentru situaţiile în care sunt întrunite cumulativ cele douã condiţii agreate la nivel european.
    c) Remuneraţiile minime sunt stabilite de completul de arbitraj nu sunt în concordanţã cu practica europeanã, astfel cum <>art. 131^1 alin. (2) lit. h) din Legea nr. 8/1996, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
    Cu privire la remuneraţia minimã produs standard, apelanta aratã cã a depus în arbitraj înscrisuri din care rezultã remuneraţiile minime practicate în Europa pentru reproducerea şi distribuirea operelor muzicale pe suporturi fizice.
    Potrivit acestor înscrisuri, remuneraţiile minime/o unitate practicate în Europa pentru un CD LP (5 inch) - cel mai utilizat - sunt urmãtoarele:
    - Ungaria - 0,5667 euro (2,43 lei);
    - Portugalia - 0,57 euro (2,44 lei);
    - Spania - 0,4815 euro (2,06 lei);
    - Belgia - 0,5126 euro (2,2 lei);
    - Danemarca - 0,62 euro (2,66 lei);
    - Finlanda - 0,61 euro (2,61 lei);
    - Franţa - 0,4955 euro (2,12 lei);
    - Elveţia - 0,50 euro (2,14 lei);
    - Norvegia - 0,51 euro (2,18 lei);
    - Germania - 0,4960 euro (2,13 lei);
    - Italia - 0,729 euro (3,12 lei);
    - Austria - 0,50 euro (2, 14 lei).
    Media remuneraţiilor minime la nivel european prevãzute mai sus este de 0,55 euro (2,36 lei) la un curs valutar 1 euro = 4,2884 lei.
    UCMR-ADA, raportatã la practica europeanã, solicitã admiterea apelului şi în sensul de a fi modificatã metodologia prin majorarea cuantumului remuneraţiilor minime reprezentând drepturi patrimoniale de autor de opere muzicale.
    Solicitã astfel ca remuneraţia minimã, în cazul unui CD LP (5 inch) - produs standard -, sã fie stabilitã la un cuantum de 32 lei/unitate (0,54 euro), apropiatã astfel de nivelul mediu al remuneraţiilor minime practicate în Europa.
    Stabilirea unei astfel de remuneraţii minime este întemeiatã şi pe faptul cã în România gestiunea colectivã este facultativã, fapt ce atrage obligativitatea verificãrii şi autorizãrii reproducerii operã/operã şi nu prin încheierea unei autorizaţii licenţã neexclusivã globale.
    La nivel european, în situaţia în care autorizarea se face operã/operã, aşa cum este şi cazul UCMR-ADA datoritã faptului cã gestiunea colectivã este facultativã, remuneraţiile sunt cu circa 50% mai mari decât cele menţionate mai sus.
    Prin urmare, în mod evident, solicitarea UCMR-ADA de stabilire a unei remuneraţii minime la nivelul remuneraţiilor minime practicate la nivel european este una rezonabilã în condiţiile în care, în realitate, raportarea ar trebui sã se realizeze la remuneraţiile practicate pentru autorizarea operã/operã care este mult mai mare.
    De asemenea, completul de arbitraj nu a ţinut seama de criteriul prevãzut de <>art. 131^1 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 8/1996, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
    Într-o proporţie absolut covârşitoare, repertoriul UCMR-ADA gestionat colectiv pe bazã de mandat pentru reproducere şi distribuire a operelor muzicale este compus din opere aflate în repertoriul organismelor similare din strãinãtate (repertoriu internaţional).
    În timp ce pentru autorii români este posibilã şi foarte practicatã încheierea unor contracte directe de cãtre producãtor cu autorul şi nu cu UCMR-ADA, pentru repertoriul internaţional regula o constituie încheierea autorizaţiilor licenţã neexclusivã cu UCMR-ADA.
    Fãrã a pune în discuţie cu acest prilej dacã posibilitatea acordatã de legiuitor autorilor români este un avantaj sau mai degrabã un dezavantaj pentru aceştia, o astfel de situaţie impunea completului de arbitraj obligaţia de a ţine seama cã metodologia se va aplica cu preponderenţã repertoriului internaţional gestionat colectiv de UCMR-ADA în baza contractelor de reprezentare reciprocã.
    În aceste condiţii, aşa cum a statuat şi Curtea de Apel Bucureşti, practica europeanã este un bun criteriu de stabilire a remuneraţiilor, întrucât "în mod frecvent se folosesc şi opere muzicale din repertoriul internaţional (implicit şi europene)", iar titularii "ar trebui sã se bucure de o protecţie uniformã a drepturilor lor în spaţiul european sau, în tot cazul una în care diferenţele nu sunt semnificative, funcţie de o zonã naţionalã sau alta a utilizãrii operelor lor".
    Impunerea prin metodologii a remuneraţiilor minime stabilite de completul de arbitraj, semnificativ mai mici decât cele practicate în statele din Uniunea Europeanã, reprezintã o aplicare a unor condiţii inegale la prestaţii echivalente faţã de comercianţi (utilizatori) din spaţiul Uniunii Europene şi se creeazã astfel un dezavantaj concurenţial major între utilizatorii din diverse state membre ale Uniunii Europene.
    Şi pentru acest din urmã motiv completul de arbitraj, în mod nelegal şi netemeinic, a stabilit remuneraţiile minime la un nivel mult mai mic decât cel practicat la nivel european.
    În susţinerea aceluiaşi caracter netemeinic al stabilirii netemeinice a unui nivel mult prea mic al remuneraţiilor minime învederãm instanţei cã situaţia preţurilor practicate la un moment dat de utilizatori nu constituie un impediment în stabilirea unor remuneraţii minime apropiate de cele practicate la nivel european.
    Astfel, în cazul tonurilor de apel şi al internetului, remuneraţia minimã a fost stabilitã în 2005 la 0,3 RON/descãrcare/operã muzicalã.
    Aceastã remuneraţie minimã a fost stabilitã tocmai pentru a fi în acord cu remuneraţiile minime practicate la nivel european şi cu garantarea dreptului autorilor la o remuneraţie care sã fie şi echitabilã, chiar dacã utilizatorii au susţinut şi au invocat faptul cã remuneraţia minimã reprezenta mai mult de 10% din preţul de descãrcare a operei muzicale.
    Important de reţinut în cauzã este şi faptul cã preţul actual la care sunt comercializate fonogramele este şi rezultatul culpei utilizatorilor.
    Astfel, potrivit probelor administrate în arbitraj, a rezultat cã utilizatorii, în special pentru repertoriul internaţional, nu au raportat la UCMR-ADA preţul de catalog (PCP), astfel cum prevedea <>Hotãrârea Guvernului nr. 521/1999, ci o valoare mult mai micã.
    Raportând o altã valoare mult mai micã decât preţul de catalog, utilizatorii au plãtit remuneraţii reprezentând drepturi de autor la un nivel mult mai mic decât cel pe care îl datorau în realitate.
    În consecinţã, aşa cum au recunoscut unii utilizatori, fonogramele au fost comercializate la preţuri mai mici pentru cã au plãtit cãtre UCMR-ADA sume mult mai mici decât cele pe care le datorau în realitate.
    La solicitarea UCMR-ADA de a reface raportãrile şi de a plãti integral remuneraţiile prevãzute de <>Hotãrârea Guvernului nr. 521/1999, producãtorii au solicitat sã fie scutiţi de la remuneraţiile restante pentru cã acestea nu au fost avute în vedere la stabilirea preţului de comercializare a fonogramelor.
    Au solicitat astfel utilizatorii sã plãteascã remuneraţiile reale numai pentru viitor, întrucât vor majora preţurile în funcţie de dreptul de autor raportat la preţul de catalog.
    Prin urmare, a se ţine seama de preţurile actuale ale fonogramelor reprezintã în fapt o reducere a drepturilor cuvenite autorilor datoratã faptului cã utilizatorii nu şi-au respectat obligaţia de platã a remuneraţiilor prevãzute de <>Hotãrârea Guvernului nr. 521/1999.
    Prin urmare, în mod nelegal şi netemeinic, completul de arbitraj a avantajat utilizatorii ca urmare a încãlcãrii anterioare a drepturilor de autor de cãtre aceştia prin neplata corespunzãtoare a remuneraţiilor.
    De asemenea, în mod nelegal şi netemeinic, completul de arbitraj şi-a întemeiat hotãrârea pe prevederile acordului BIEM/IFPI din 1975, în condiţiile în care acest acord a încetat în anul 2000 şi nu a mai fost reînnoit.
    Mai mult, prevederile relative la diferenţierea remuneraţiilor minime prevãzute în anul 1975 nu mai sunt în acord cu normele relative la concurenţã aplicabile în cadrul pieţei comune constituite la nivelul Uniunii Europene.
    Astfel, stabilirea unor remuneraţii sensibil mai mici într-un stat membru al Uniunii Europene ar reprezenta aplicarea unor condiţii inegale la prestaţii echivalente faţã de utilizatorii din Uniunea Europeanã şi ar crea un dezavantaj concurenţial pentru utilizatorii din alte state membre ale Uniunii Europene.
    În plus, nu puteau fi avute în vedere preţurile actuale ale fonogramelor, întrucât acestea s-au format ca urmare a încãlcãrii obligaţiei de platã integralã a remuneraţiilor legale reprezentând drepturi de autor de opere muzicale.
    Mai mult, chiar dacã nu ar fi fost incidente motivele de mai sus, completul de arbitraj, în mod nelegal şi netemeinic, a avut în vedere cele mai mici preţuri atunci când a stabilit remuneraţiile minime şi nu cele mai practicate preţuri raportat la repertoriul cel mai mare gestionat colectiv facultativ de UCMR-ADA care este repertoriul internaţional.
    Contrar soluţiei completului de arbitraj, aşa cum au statuat şi instanţele în nenumãrate rânduri, stabilirea unei remuneraţii minime are scopul de a garanta autorului cã va beneficia de o remuneraţie care sã aibã caracter echitabil şi sã fie de naturã a încuraja actul de creaţie.
    Stabilirea unei remuneraţii minime ţinând seama de cele mai mici preţuri dintre cele practicate de utilizatori nu constituie o recunoaştere a dreptului autorilor la o remuneraţie echitabilã, ci, dimpotrivã, o ignorare a acestui drept.
    Prin urmare, chiar dacã ar fi fost încã în vigoare şi aplicabilã acea prevedere din acordul BIEM/IFPI, încetat în anul 2000, completul de arbitraj trebuia sã aibã în vedere cele mai mari preţuri practicate de utilizatorii repertoriului major (cel internaţional) reprezentat de UCMR-ADA.
    În aceste condiţii, remuneraţiile minime ce ar fi rezultat ar fi fost la nivelul celor solicitate de UCMR-ADA.
    Stabilirea unor remuneraţii minime la nivelul celor practicate la nivel european creeazã şi pentru autorii români reprezentaţi de UCMR-ADA o recunoaştere, chiar dacã târzie, a dreptului lor la o remuneraţie echitabilã şi de naturã a încuraja actul de creaţie.
    În cazul în care autorii români sunt dispuşi sã autorizeze reproducerea şi distribuirea lor şi în alte condiţii decât cele practicate la nivel european, nimic nu ar împiedica acel autor sã opteze pentru gestiunea individualã a drepturilor lui şi sã încheie un contract direct cu utilizatorul.
    Situaţiile acestea particulare, invocate de utilizatori, în care autori români dispuşi sã renunţe, în tot sau în parte, la drepturile lor pentru o eventualã "promovare", nu sunt de naturã sã genereze o reglementare care sã îi priveze de drepturi echitabile pe ceilalţi autori. În aceste cazuri, autorul are dreptul de opţiune între gestiunea colectivã şi cea individualã.
    Cu privire la remuneraţia minimã produs budget, apelanta a susţinut cã aceleaşi motive sunt valabile şi aplicabile şi în ceea ce priveşte stabilirea remuneraţiilor minime pentru celelalte tipuri de suporturi şi produse.
    UCMR-ADA a depus în cadrul arbitrajului comparative în care sunt menţionate remuneraţiile minime practicate la nivel european pentru fiecare tip de suport şi produs.
    Astfel, pentru produsele la preţ redus (budget), în cazul CD-urilor LP (5 inch):
    - Ungaria - 0,3778 euro (1,45 lei);
    - Portugalia - 0,32 euro (1,37 lei);
    - Spania - 0,437 euro (1,87 lei);
    - Belgia - 0,2922 euro (1,25 lei);
    - Danemarca - 0,35 euro (1,5 lei);
    - Finlanda - 0,35 euro (1,5 lei);
    - Franţa - 0,2824 euro (1,21 lei);
    - Elveţia - 0,29 euro (1,24 lei);
    - Norvegia - 0,29 euro (1,24 lei);
    - Germania - 0,2827 euro (1,21 lei);
    - Italia - 0,437 euro (1,87 lei);
    - Austria - 0,29 euro (1,24 lei).
    Media remuneraţiilor minime la nivel european prevãzute mai sus este de 0,33 euro (1,41 lei). Curs valutar 1 euro = 4,2884 lei.
    Solicitã astfel ca remuneraţia minimã, în cazul unui CD LP (5 inch) - pentru produs budget -, sã fie stabilitã la un cuantum de 1,2 lei/unitate (0,28 euro), situatã astfel chiar sub nivelul remuneraţiilor minime practicate în Europa.
    Remuneraţia minimã produs mid
    Aşa cum a mai arãtat în cadrul motivelor de apel, completul de arbitraj a reglementat noua categorie de produse şi remuneraţii.
    Potrivit practicii europene, nu existã o remuneraţie distinctã pentru o astfel de nouã categorie de produs. Pe de altã parte, reglementarea unei astfel de categorii de produs a fost solicitatã de UPFR direct în arbitraj şi nu a fost supusã negocierii.
    Pe cale de consecinţã, în mãsura în care instanţa va reţine cã nu pot fi primite propuneri noi în arbitraj fãrã sã fi fost supuse negocierii, aşa cum a reţinut completul de arbitraj pentru unele propuneri ale UCMR-ADA, în egalã mãsurã invocã aceeaşi excepţie pentru propunerea UPFR privind reglementarea unei noi categorii de produs denumite mid şi a unor remuneraţii distincte pentru aceasta.
    Chiar şi în mãsura în care o astfel de propunere poate fi formulatã direct în arbitraj, solicitarea UPFR este netemeinicã şi nelegalã, întrucât: o astfel de remuneraţie nu este în concordanţã cu practica europeanã; utilizarea operelor muzicale în aceste condiţii presupune acordul prealabil al autorilor de opere muzicale.
    Pentru toate aceste motive, solicitã modificarea metodologiei prin eliminarea din cuprinsul acesteia a tuturor dispoziţiilor privitoare la produsele mid.
    Cu totul şi cu totul în subsidiar, în cazul în care instanţa va aprecia cã se impune reglementarea unei astfel de categorii distincte de produse mid, solicitã modificarea remuneraţiilor minime în raport cu remuneraţiile minime practicate la nivel european pentru produsele standard şi produsele budget.
    Pentru aceasta are în vedere faptul cã, aşa cum este definitã, aceasta reprezintã o categorie intermediarã între produsele standard şi produsele budget. Pe cale de consecinţã, remuneraţia medie a celor douã categorii de produse reprezintã 1,76 lei (2,32 lei + 1,2 lei)/2 = 1,76 lei. În concluzie, în aceastã situaţie subsidiarã, solicitã modificarea remuneraţiei minime din metodologia criticatã, în sensul ca aceasta sã fie de 1,76 lei/unitate.
    Remuneraţii minime pentru solduri
    Motivele pentru celelalte tipuri de suporturi le reitereazã instanţei în mod corespunzãtor şi pentru remuneraţiile minime aplicabile în cazul soldurilor.
    UCMR-ADA a depus în cadrul arbitrajului comparative în care sunt menţionate remuneraţiile minime practicate la nivel european pentru fiecare tip de suport şi produs.
    Media remuneraţiilor pentru solduri la nivel european, aşa cum acestea sunt menţionate în practica depusã de UCMRADA, este de 0,13 euro (0,56 lei).
    Solicitã astfel ca remuneraţia minimã pentru solduri în cazul CD-urilor LP (5 inch) sã fie stabilitã la un cuantum de 0,41 lei/unitate (0,095 euro), situatã astfel chiar sub nivelul remuneraţiilor minime practicate în Europa.
    Remuneraţii minime pentru produse premium
    Potrivit practicii europene, remuneraţiile pentru produsele premium sunt egale sau foarte apropiate de remuneraţiile minime pentru produsele standard.
    De asemenea, în unele state europene remuneraţiile sunt variabile pe tranşe cantitative de suporturi. În aceste condiţii, stabilirea prin metodologia criticatã a unei remuneraţii minime mai mici decât remuneraţia pentru solduri este în totalã contradicţie cu practica europeanã în materie şi aduce o gravã atingere dreptului autorilor de a obţine o remunerare echitabilã.
    În aceste condiţii, solicitã fie stabilirea unei valori unice a remuneraţiei minime, în concordanţã cu practica europeanã, la un nivel de 1,91 lei/unitate, nivel mai mic, dar apropiat de remuneraţia pentru produsul standard, fie stabilirea unei grile de remuneraţii aşa cum a solicitat UCMR-ADA în arbitraj.
    Remuneraţii minime pentru alte tipuri de suporturi
    Pentru aceleaşi motive solicitã modificarea în mod corespunzãtor a remuneraţiilor minime şi pentru celelalte categorii, nivelul remuneraţiilor minime propus de UCMR-ADA fiind depus sub formã de tabel în cadrul arbitrajului.
    Potrivit practicii europene, remuneraţiile minime datorate sunt diferenţiate în funcţie şi de numãrul maxim de opere sau fragmente de opere muzicale pentru care se permite reproducerea pe un suport.
    UCMR-ADA solicitã în acest sens ca metodologia sã fie modificatã şi în sensul de a cuprinde în anexã o listã completã a tuturor remuneraţiilor minime, în acord cu cele practicate în Europa, remuneraţii diferenţiate în funcţie de tipul de suport şi numãrul maxim de opere sau fragmente de opere muzicale ce vor putea fi reproduse pe un suport.
    Aceastã listã a fost deja depusã de UCMR-ADA în arbitraj.
    Pentru toate aceste motive, solicitã sã se dispunã modificarea art. 6 alin. (1) şi (2) din metodologia criticatã şi introducerea unui alineat (5) dupã cum urmeazã:
    "Art. 6. - (1) Producãtorul va plãti UCMR-ADA pentru reproducerea şi distribuirea de opere muzicale pe teritoriul României, pentru fiecare produs, o remuneraţie reprezentând 11% din baza de calcul.
    (2) Remuneraţia datoratã de utilizatori, pentru fiecare copie distribuitã, nu poate fi mai micã decât remuneraţiile minime din tabelul urmãtor:

    REMUNERAŢII MINIME - LEI


┌──────────┬────────┬───────┬───────┬───────┬───────┐
│Tip suport│Vânzare │Vânzare│Vânzare│Solduri│Premium│
│          │standard│mid    │budget │       │       │
├──────────┼────────┼───────┼───────┼───────┼───────┤
│CD/dIDVD  │  2,32  │  1,76 │  1,2  │  0,41 │  1,91 │
├──────────┼────────┼───────┼───────┼───────┼───────┤
│audio MC  │  1,31  │  0,96 │  0,60 │  0,22 │  1,1  │
└──────────┴────────┴───────┴───────┴───────┴───────┘


    ..........................................................................
    (5) Beneficiazã de reducerea remuneraţiei la 9,009% din baza de calcul utilizatorii care, în aplicarea prezentei metodologii, nu înregistreazã restanţe la plata remuneraţiilor şi la depunerea raportãrilor şi nu reproduc opere muzicale din repertoriu fãrã autorizare prealabilã."
    IV. Forma art. 7 din metodologia stabilitã de completul de arbitraj este incompletã şi se impune modificarea acesteia faţã de motivele de mai sus.
    Solicitã astfel modificarea alin. (2) şi (3) ale art. 7 din metodologia stabilitã de completul de arbitraj şi introducerea dupã alin. (5) a unui alineat (6).
    a) În mod nelegal şi netemeinic, completul de arbitraj a prevãzut ca un numãr de 350 de exemplare din primul tiraj al fiecãrei fonograme sã fie scutit de plata remuneraţiei.
    Cazurile în care reproducerea şi distribuirea operelor muzicale se pot face fãrã plata unei remuneraţii sunt în mod expres şi limitativ prevãzute de lege.
    Reproducerea şi distribuirea reglementate de metodologie, pentru care completul de arbitraj a prevãzut scutirea de la plata remuneraţiei, nu fac parte din cazurile expres şi limitativ prevãzute de lege, astfel cã sub acest aspect hotãrârea arbitralã este datã cu încãlcarea <>Legii nr. 8/1996, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
    Renunţarea la drept (la remuneraţie) poate fi realizatã numai de titularul dreptului de autor, eventual în condiţiile negociate; în speţã nu existã o astfel de renunţare.
    În concluzie, solicitã eliminarea din alin. (2) al art. 7 din metodologie a menţiunilor privitoare la scutirea de la plata remuneraţiilor a unui numãr de 350 de exemplare din fiecare fonogramã.
    b) Având în vedere cã valoarea vânzãrii constituie baza de calcul al remuneraţiei nu doar în cazul vânzãrii la solduri, dar şi pentru produsele premium, solicitã completarea corespunzãtoare a alin. (3) al art. 7 din metodologie.
    c) Solicitã introducerea unui alin. (6) la art. 7 din metodologie care sã reglementeze obligaţia utilizatorilor de a face disponibilã oricãrui vânzãtor cu amãnuntul lista de preţuri la care poate fi cumpãratã orice cantitate dintr-un produs relevant.
    Pentru a se încadra în noţiunea de PPD, lista respectivã trebuie sã fie accesibilã, fãrã niciun fel de condiţionãri sau formalitãţi prealabile, oricãrui comerciant cu amãnuntul.
    În condiţiile în care lista de preţuri nu este publicatã astfel încât sã fie uşor şi fãrã formalitãţi accesibilã oricãrui vânzãtor cu amãnuntul sau produsul, într-o cantitate cât de micã, nu este vandabil cãtre orice vânzãtor cu amãnuntul, aceasta lista nu reprezintã lista de preţuri ce cuprinde PPD-ul.
    Faţã de toate motivele de mai sus, solicitã modificarea alin. (2) şi (3) ale art. 7 din metodologie şi introducerea alin. (6), dupã cum urmeazã:
    "Art. 7. - (2) Pentru exemplarele distribuite de utilizator cu titlu promoţional, gratuit, baza de calcul al remuneraţiei o reprezintã valoarea totalã a costurilor de producţie a fonogramelor ca produs final.
    (3) În situaţia produselor promoţionale şi a celor vândute la solduri, baza de calcul al remuneraţiei o reprezintã valoarea de vânzare a tuturor unitãţilor astfel vândute, aşa cum rezultã din facturi.
    ..........................................................................
    (6) Utilizatorul are obligaţia de a publica periodic lista de preţuri la care orice vânzãtor cu amãnuntul poate achiziţiona de la acesta sau de la distribuitorii sãi exclusiv o cantitate cât de micã din produsul relevant. Nu se considerã publicatã lista, dacã aceasta este disponibilã numai la sediul sau punctul de lucru al utilizatorului ori se comunicã numai la cerere. Lista poate fi publicatã prin mijloace de presã sau pe internet pe site-ul utilizatorului."
    V. Pentru toate motivele de mai sus, solicitã modificarea art. 8, 9, 10 şi 11 din forma metodologiei stabilitã prin arbitraj şi reunirea dispoziţiilor rãmase într-un singur articol.
    Aşa cum a arãtat mai sus, baza de calcul pentru produsele budget şi mid (în mãsura în care vor fi menţiune) o constituie PPD-ul corespunzãtor acestor tipuri de produse.
    În acest sens este atât practica europeanã doveditã de UCMR-ADA în arbitraj, dar şi înscrisurile depuse de UPFR.
    În condiţiile în care pentru produsele budget şi mid existã PPD, este neîntemeiatã reglementarea unei alte baze de calcul distincte şi separate de baza de calcul reglementatã de act. 7 din metodologie.
    Pe cale de consecinţã, solicitã eliminarea oricãror reglementãri distincte în metodologie a bazelor de calcul pentru produsele budget şi mid.
    De asemenea, reglementarea bazei de calcul pentru solduri la art. 9 din metodologie este redundantã în condiţiile în care era deja reglementatã la art. 7 alin. (3).
    Solicitã prin urmare instanţei modificarea art. 8 din metodologie în sensul de a avea urmãtorul conţinut:
    "Art. 8. - (1) Nu este consideratã vânzare budget, respectiv mid vânzarea unor suporturi dintr-un album conţinând opere muzicale ce au fost fabricate special pentru vânzarea la preţ redus faţã de PPD-ul corespunzãtor vânzãrii standard.
    (2) Nu este consideratã vânzare la solduri vânzarea unor suporturi dintr-un album ce au fost fabricate special pentru vânzarea la preţuri de solduri.
    (3) Produsele premium vor avea inscripţionate pe suport enunţul «Se distribuie gratuit în România numai pentru promovarea...».
    (4) Produsele distribuite gratuit vor avea inscripţionate pe suport enunţul «Nu este destinat vânzãrii. Se distribuie gratuit»."
    Art. 9, 10 şi 11 rãmân fãrã obiect.
    VI. Completul de arbitraj a înlãturat neîntemeiat şi nemotivat solicitarea UCMR-ADA de inserare pe suport şi pe coperta produsului a numãrului autorizaţiei şi a teritoriului pentru care a fost acordatã.
    Procedând astfel, completul de arbitraj a încãlcat sau cel puţin limitat dreptul UCMR-ADA de a monitoriza, prin orice mijloace, activitatea utilizatorilor, drept prevãzut de <>art. 37 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
    Inserarea acestor menţiuni constituie mijlocul eficient de a face distincţie între reproducerile autorizate şi cele neautorizate de UCMR-ADA şi pentru stabilirea din ce tiraj fac parte acestea.
    În egalã mãsurã, terţii trebuie sã fie informaţi asupra limitei teritoriale pentru care a fost acordatã autorizaţia licenţã neexclusivã în temeiul metodologiei, limitã teritorialã prevãzutã de art. 3 din metodologie.
    În concluzie, solicitã modificarea art. 13 din metodologia criticatã, prin inserarea unei lit. e^1) şi completarea corespunzãtoare a alin. (2) al aceluiaşi articol, dupã cum urmeazã:
    "Art. 13. - (1) [...]:
    e^1) numãrul şi data autorizaţiei licenţã neexclusivã încheiate cu UCMR-ADA şi teritoriul pentru care a fost acordatã, cuprinse în marcajul «UCMR-ADA nr. ......./......, exclusiv pentru România»;
    ......................................................................
    (2) Marcajele prevãzute la alin. (1) lit. a), b), c), e), e^1) şi g) vor fi inscripţionate şi pe suportul pe care sunt fixate sau reproduse operele muzicale."
    VII. A mai solicitat apelanta modificarea alin. (2) şi (4) ale art. 14 din metodologia stabilitã de completul de arbitraj, arãtând cã reglementarea actualã a alin. (2) al art. 14 din metodologie este inaplicabilã, motiv pentru care nu corespunde scopului reglementãrii. Astfel, deşi prevede obligaţia utilizatorilor de a comunica cãtre UCMR-ADA lista de preţuri cuprinzând PPD-ul, dispoziţia nu stabileşte niciun termen în acest sens.
    Pentru acest motiv, solicitã modificarea alin. (2) al art. 14 din metodologie dupã cum urmeazã: Art. 14 (1) ....
    "(2) Utilizatorii vor comunica UCMR-ADA, odatã cu raportul prevãzut la art. 15 şi ori de câte ori este modificatã, în termen de maximum 3 zile de la modificare, lista de preţuri cuprinzând PPD-ul, listã de preţuri publicatã periodic de cãtre aceştia."
    În egalã mãsurã, pentru necomunicarea listei de preţuri, informaţiile esenţiale pentru stabilirea remuneraţiilor datorate de utilizator, metodologia stabilitã de completul de arbitraj nu stabileşte nicio sancţiune, astfel cã lipseşte de efect real instituirea în sarcina utilizatorului a obligaţiei de comunicare a acesteia cãtre UCMR-ADA.
    Prin urmare, solicitã completarea alin. (4) al art. 14 din metodologie dupã cum urmeazã:
    "Art. 14 ... (4) Întârzierea comunicãrii catalogului sau a listei de preţuri, precum şi întârzierea plãţii remuneraţiilor dau dreptul UCMR-ADA ca, dupã o prealabilã notificare, sã refuze pe viitor cererile de autorizare formulate de acel utilizator pânã la reglementarea integralã a situaţiei."
    VIII. Prevederile art. 15 alin. (1) din metodologia stabilitã de completul de arbitraj nu asigurã acurateţea şi uşurinţa necesarã întocmirii raportãrilor şi prelucrãrii acestora iar alin. (2) solicitã a fi eliminat din metodologie.
    Astfel, informaţiile privitoare la numãr de catalog, tipul de suport, numãr de unitãţi etc. trebuie sã fie furnizate defalcat pentru fiecare album în parte.
    Solicitã astfel sã se dispunã modificarea alin. (1) al art. 15 din metodologie în sensul de a avea urmãtorul conţinut:
    "Art. 15. - (1) Pânã la data de 20 a lunii urmãtoare fiecãrui trimestru, utilizatorii au obligaţia de a comunica UCMR-ADA un raport cuprinzând, pentru trimestrul încheiat:
    a) numele/denumirea producãtorului şi datele sale de identificare;
    b) titlurile albumelor reproduse şi distribuite, cu indicarea pentru fiecare album şi pentru fiecare tip de suport în parte a:
    1. numãrului de catalog;
    2. numãrului şi datei autorizaţiei licenţã neexclusivã încheiate cu UCMR-ADA;
    3. tipului/tipurilor de suport;
    4. numãrului de unitãţi distribuite;
    5. tipului/tipurilor de distribuire (standard/mid/budget/solduri/ premium/gratuit);
    6. PPD-ul corespunzãtor pentru produsele distribuite standard, mid, budget şi premium;
    7. valoarea totalã de vânzare pentru produsele distribuite la solduri sau promoţional (gratuit);
    d) ştampila, numele, prenumele, calitatea şi semnãtura reprezentantului legal al utilizatorului."
    Pentru motivele dezvoltate în prezentul apel referitoare la inadmisibilitatea, imposibilitatea şi inutilitatea stabilirii prin metodologie a modelelor de cerere de autorizare şi de raport, solicitã, de asemenea, eliminarea din metodologie a dispoziţiilor alin. (2) al art. 15.
    IX. Prevederile art. 16 alin. (1) din metodologia stabilitã de completul de arbitraj sunt nelegale şi netemeinice în forma în care au fost stabilite.
    Potrivit <>art. 134 alin (2) lit. d) din Legea nr. 8/1996, cu modificãrile ulterioare, UCMR-ADA are obligaţia de a distribui remuneraţiile în termen de maximum 6 luni de la data colectãrii acestora.
    În forma actualã a metodologiei repartizarea remuneraţiilor devine imposibilã în acest termen pentru ca remuneraţia este incertã în funcţie de retururile acceptate de utilizatori.
    În esenţã, retururile depind în special de voinţa utilizatorului de a accepta sau nu retururi şi de a stabili cu partenerii sãi termene maxime în care pot fi acceptate acestea.
    Pentru ca o astfel de dispoziţie sã se încadreze în limitele legale şi sã poatã fi aplicabilã este necesarã modificarea prevederilor art. 16 alin. (1) din metodologie.
    Prin urmare, solicitã modificarea art. 16 alin. (1) din metodologie dupã cum urmeazã:
    "Art. 16. - (1) Remuneraţiile nu vor fi achitate pentru suporturile vândute în trimestrul de raportare şi returnate utilizatorului în acelaşi trimestru şi cu condiţia ca retururile sã fie înregistrate potrivit legii în documentele contabile ale utilizatorului şi clientului sãu."
    Cererea de apel a fost legal timbratã şi a fost întemeiatã în drept pe dispoziţiile <>Legii nr. 8/1996, cu modificãrile ulterioare, Convenţiei de la Berna, ratificatã de România prin <>Legea nr. 77/1998, ale art. 6 din Convenţia europeanã a drepturilor omului şi ale art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia europeanã a drepturilor omului, ale art. 282 şi urmãtoarele din Codul de procedurã civilã şi pe toate celelalte prevederi legale incidente în cauzã.
    Intimata UPFR a formulat întâmpinare la data de 18 mai 2009, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
    Intimata a susţinut cã arbitrii au stabilit forma finalã a metodologiei în limitele cererilor formulate de ambele pãrţi, pe baza înscrisurilor depuse de acestea la dosar şi cu respectarea strictã a dispoziţiilor <>Legii nr. 8/1996.
    În mod corect, completul de arbitraj a respins pretenţiile formulate direct în arbitraj, apreciind cã neîndeplinirea procedurii prealabile a negocierii constituie un fine de neprimire. Totodatã, apelanta a adus modificãri metodologiilor negociate şi acestea nu constituie apãrãri a cãror ignorare sã conducã la încãlcarea dreptului sãu la un proces echitabil.
    Cu privire la excepţia inadmisibilitãţii invocate de UCMR-ADA faţã de cererea UPFR de a fi stabilite prin arbitraj şi modele-tip de cereri de autorizare, intimata a arãtat cã aceasta solicitase în arbitraj şi stabilirea unui contract standard de autorizare a producãtorilor, cerere pe care completul arbitral a respins-o, considerând necesarã numai stabilirea formularelor tipizate ale cererilor de arbitrare.
    Mai mult, chiar forma de metodologie propusã de apelantã cuprinde aceste formulare tipizate, astfel încât apelanta nu justificã interesul acestei critici.
    Cu privire la noţiunea de "producãtor", intimata a arãtat cã şi contractele încheiate la nivel internaţional între IFPI şi BIEM folosesc aceastã noţiune şi, potrivit art. II alin. 1 din contractul depus de intimatã, "societatea acordã producãtorului, în condiţiile şi în limitele fixate în prezentul contract, dreptul nonexclusiv de a proceda la înregistrãri sonore de opere din repertoriul societãţii, de a face dupã aceste înregistrãri discuri, benzi sau casete (...) şi de a le pune în circulaţie sub marca sau sub mãrcile sale cu scopul vinderii lor cãtre public...".
    Potrivit practicii curente locale şi internaţionale, pentru operele muzicale reproduse pe suporturi distribuite pe teritoriul unei ţãri, obligaţia achitãrii drepturilor mecanice revine numai producãtorilor, ceea ce reiese inclusiv din situaţia depusã de intimatã la dosar cu privire la tipul şi cuantumul remuneraţiei colectate de organismele de gestiune ale autorilor din celelalte ţãri. Se observã cã remuneraţia se determinã prin aplicarea unui procent determinat la PPD, acesta reprezentând de fapt preţul practicat de producãtor şi publicat de acesta pentru distribuitor. Chiar din modul de calcul al remuneraţiei rezultã cã aceasta este datoratã numai de cãtre producãtor, în funcţie de preţul cu care acesta vinde cãtre distribuitori copiile operelor muzicale.
    De altfel, şi apelanta a utilizat noţiunea de producãtor în toate propunerile sale şi a convocat la negocieri numai reprezentanţi ai producãtorilor şi pe UPFR în calitate de structurã asociativã a producãtorilor, astfel cã prin metodologie nu se pot crea drepturi şi obligaţii opozabile şi altor persoane decât cele ale cãror reprezentanţi au fost convocaţi şi au participat la stabilirea lor.
    A arãtat intimata cã prin producãtor în sensul metodologiei se înţelege "orice persoanã juridicã sau persoanã fizicã autorizatã care realizeazã sau organizeazã realizarea de copii ale uneia sau mai multor opere muzicale pe care le pune în circulaţie în scopul distribuirii cãtre public", iar aceastã definiţie nu contravine prevederilor <>art. 103 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 şi nici interpretãrii logice a dispoziţiilor art. 14^1 alin. (2) şi art. 40 din lege privind epuizarea dreptului de distribuire la prima vânzare sau la primul transfer de drept de proprietate asupra originalului ori copiilor unei opere de cãtre titularul de drepturi sau cu consimţãmântul acestuia, precum şi la prezumţia cã în cazul cesiunii dreptului de reproducere a unei opere se cesioneazã şi dreptul de distribuire a copiilor acestei opere.
    Prin urmare, susţine intimata, autorizaţia - contract de cesiune neexclusivã trebuie sã cuprindã atât dreptul de reproducere, cât şi pe cel de distribuire, în caz contrar aceasta fiind lipsitã de aplicabilitate.
    Prin utilizarea denumirii generice de utilizator şi prin separarea celor douã drepturi, respectiv reproducere şi distribuire, apelanta încearcã în fapt sã lãrgeascã nejustificat sfera categoriilor de persoane cãrora li se va aplica metodologia şi care ar fi astfel obligate sã plãteascã remuneraţii.
    Din categoria utilizatorilor vizaţi de aceastã metodologie nu fac parte fabricanţii şi distribuitorii, deoarece fabricantul este cel care realizeazã doar activitãţi de reproducere la comanda unui producãtor, iar distribuitorul este cel care realizeazã acte ulterioare de vânzare a produsului dupã ce acesta a fost pus în circulaţie pentru prima oarã de producãtor şi dupã ce dreptul de distribuire a fost epuizat. Prin urmare, în sarcina acestora nu pot fi reţinute obligaţii prin metodologia ce face obiectul arbitrajului de faţã.
    Cu privire la remuneraţia minimã, intimata a arãtat cã pentru determinarea unor remuneraţii echitabile pentru ambele pãrţi este necesarã aplicarea cumulativã a criteriilor enumerate de art. 131^1 alin. (1) lit. a)-h) din lege, iar aplicarea practicilor europene trebuie sã fie adaptatã la realitãţile de pe piaţa internã româneascã.
    Şi la nivel european este recunoscut principiul stabilirii remuneraţiei minime în funcţie de preţurile practicate de producãtor (PPD)/veniturile obţinute de acesta şi nu de distribuitor.
    A mai susţinut intimata cã stabilirea procentului ce urmeazã a fi aplicat asupra bazei de calcul în scopul determinãrii remuneraţiei şi a cuantumului remuneraţiei minime se face prin raportare la veniturile obţinute de producãtori din utilizarea repertoriului autorizat de UCMR-ADA, fiind depuse copii ale listelor de preţuri practicate de producãtorii români pe piaţa din România şi statistici ce reflectã evoluţia veniturilor obţinute de aceştia din vânzarea de suporturi ce conţin înregistrãri sonore.
    Chiar din tabelele prezentate de apelantã rezultã faptul cã remuneraţia procentualã de 9,009% este regula şi nicidecum excepţia.
    A susţinut intimata caracterul ilegal al condiţiei de a achita la termen remuneraţiile pentru a beneficia de procentul de 9,009%, având în vedere cã, potrivit metodologiei, în caz de întârziere producãtorul este obligat la penalitãţi de întârziere.
    Întâmpinarea a fost întemeiatã în drept pe dispoziţiile art. 115 şi 119 din Codul de procedurã civilã şi ale <>art. 131^2 alin. (3)-(8) din Legea nr. 8/1996, republicatã.
    În apel a fost încuviinţatã şi administratã proba cu înscrisuri pentru ambele pãrţi.
    Examinând hotãrârea apelatã prin prisma motivelor de criticã mai sus expuse, vãzând şi apãrãrile intimatei şi dispoziţiile art. 296 din Codul de procedurã civilã, Curtea constatã cã apelul este fondat, în limitele şi pentru considerentele care urmeazã a fi arãtate în continuare:
    1. Primul motiv de criticã priveşte admiterea excepţiei lipsei procedurii prealabile de cãtre completul de arbitraj cu privire la o parte din prevederile metodologiei propuse de apelanta UCMR-ADA şi la modificãrile aduse pe parcursul procedurii arbitrajului de cãtre apelantã.
    Curtea reţine cã, potrivit <>art. 131^2 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 8/1996, republicatã, "Oficiul Român pentru Drepturile de Autor poate fi solicitat, pentru iniţierea procedurii de arbitraj efectuate de cãtre arbitri, în urmãtoarele situaţii: (... ) b) cele douã pãrţi aflate în negociere nu au putut conveni o formã unicã a metodologiei în termenul prevãzut la alin. (1);".
    Prin urmare, în aceastã ipotezã (ca şi în orice procedurã de arbitraj), scopul şi raţiunea arbitrajului sunt de a media un conflict, de a dezlega o chestiune litigioasã.
    Or, dacã prevederile introduse în metodologie pentru prima datã în cursul arbitrajului nu au fost discutate anterior între pãrţi, acestea nu fac obiectul unui conflict şi nu existã o raţiune pentru care acestea sã fie arbitrate.
    Nu se pune problema încãlcãrii art. 13 din Convenţia de la Berna printr-o astfel de mãsurã, deoarece necesitatea protecţiei drepturilor autorilor nu este în mod direct atinsã, fiind la latitudinea pãrţilor interesate negocierea ulterioarã a unor condiţii de remuneraţie superioare.
    De asemenea, Curtea noteazã cã nici dispoziţiile art. 6 din Convenţia europeanã a drepturilor omului nu sunt încãlcate, deoarece aceste prevederi, care garanteazã dreptul la un proces echitabil, nu reglementeazã un drept absolut şi nu exclud dreptul statelor de a reglementa proceduri supuse unor condiţii şi termene, iar necesitatea ca aspectele arbitrate sã fi fost anterior negociate fãrã succes este o astfel de condiţie, permisã.
    De asemenea, chestiunea nu constituie nicio încãlcare a dispoziţiilor art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia europeanã a drepturilor omului, simpla împrejurare cã apelanta, organism de gestiune a drepturilor de autor, este nemulţumitã de întinderea recunoscutã de completul de arbitraj unui drept dintre cele aflate în domeniul sãu de gestiune neechivalând cu încãlcarea drepturilor patrimoniale ale autorilor, mai ales cã procedura pendinte are caracter privat şi este rezultatul negocierii, respectiv arbitrajului cu privire la modalitatea concretã în care protecţia drepturilor amintite se va realiza.
    În privinţa invocãrii dispoziţiilor <>art. 131 şi 131^2 din Legea nr. 8/1996, Curtea noteazã cã nu este aplicabilã regula în sensul cã ceea ce nu este interzis este permis, ci chestiunea se dezleagã prin aplicarea regulii de interpretare teleologicã, astfel cum s-a arãtat mai sus, concluzia inadmisibilitãţii invocãrii aspectelor noi direct în arbitraj rezultând din scopul şi raţiunea reglementãrii procedurii pendinte.
    2. Argumentele expuse mai sus duc la reţinerea temeiniciei celui de-al doilea motiv de apel, prin care apelanta a reclamat la rândul sãu conduita intimatei UPFR de a supune direct arbitrajului, fãrã negociere prealabilã, anumite clauze din metodologia propusã.
    a) Astfel, este vorba despre clauzele referitoare la vânzarea la preţuri de ofertã (mid), care se regãseşte în metodologia propusã de intimata UPFR (fila 58 în dosarul ORDA, unde se propune introducerea unui articol nou cu acest obiect), cât şi în anexa cuprinzând remuneraţiile minime (fila 65 în acelaşi dosar).
    Aceastã prevedere nu se regãseşte în documentele de la dosar ce reflectã stadiul negocierilor, astfel încât Curtea nu poate reţine cã ea a fãcut obiectul divergenţei pentru a putea fi dedusã completului de arbitraj, conform celor mai sus arãtate.
    b) A mai susţinut apelanta cã aceeaşi concluzie se impune şi cu privire la chestiunea produselor budget, însã Curtea constatã cã în art. 10 din metodologia propusã iniţial completului de arbitraj de apelanta UCMR-ADA (fila 27 în dosarul ORDA) se regãseşte o dispoziţie referitoare la vânzarea la preţuri promoţionale (budget), astfel cã însãşi atitudinea apelantei dovedeşte contrariul celor susţinute prin cererea de apel.
    c) În privinţa cuprinsului cererii de autorizare, Curtea noteazã, pe de o parte, cã prin cererea de apel nu s-a arãtat în concret care dintre menţiunile acestei cereri au fost deduse direct în apel, fãcându-se trimitere genericã la dispoziţiile art. 4 alin. (2) teza a II-a şi alin. (3) din metodologia stabilitã de completul de arbitraj, iar pe de altã parte, cã prin chiar forma propusã de apelantã completului de arbitraj au fost cuprinse, în art. 4 alin. (2), menţiunile cererii de autorizare.
    Prin urmare, aceste chestiuni au fãcut obiectul negocierii pãrţilor, iar simpla împrejurare cã în forma metodologiei stabilitã de complet se regãsesc o serie de menţiuni ale cererii în discuţie care nu au fost cuprinse în forma actului propusã de apelantã nu echivaleazã cu deducerea lor direct arbitrajului, fiind evident cã au fãcut obiectul negocierii, câtã vreme ambele pãrţi s-au referit la acestea în actele depuse.
    d) Scutirea de la plata drepturilor de autor a unui numãr de exemplare, prevãzutã de art. 7 alin. (2), a fãcut, de asemenea, obiectul negocierilor, dupã cum rezultã din punctul de vedere exprimat de intimata UPFR în documentul depus la dosarul ORDA - fila 58, în care se consemneazã cã în variantele anterioare ale metodologiei emise de UCMR-ADA (începând din anul 2005), astfel cã nici sub acest aspect susţinerile apelantei nu sunt fondate.
    e) În privinţa bazei de calcul pentru produse la preţuri de ofertã (mid) şi pentru produsele budget, preluatã la art. 11 din metodologie, Curtea a reţinut mai sus, la analiza pct. a) şi b), cã, într-adevãr, chestiunea produselor mid nu a fãcut obiectul negocierii, în schimb produsele budget au fost cuprinse în variantele anterioare ale metodologiei negociate, chiar şi în varianta propusã de apelantã, astfel încât, pentru aceleaşi considerente, reţine cã dispoziţiile referitoare la primele produse (mid) nu puteau face obiectul arbitrajului, însãşi produselor budget nu li se aplicã acelaşi raţionament.
    f) A mai susţinut apelanta cã anexele metodologiei nu au fost supuse negocierii, fiind vorba despre conţinutul-tip al cererii de autorizare a producţiei fonografice şi al raportului de vânzãri.
    Sub aceste aspecte, Curtea reţine cã nu a rezultat din documentele depuse la dosar cã aceste anexe au fãcut obiectul negocierii anterioare, dezbaterea purtând asupra aspectelor legate de conţinutul cererii de autorizare, respectiv al raportului de vânzãri, prevãzut de art. 15 alin. (1), şi aceastã criticã fiind întemeiatã.
    În consecinţa celor arãtate cu privire la acest motiv de apel, Curtea constatã cã se impune modificarea în parte a metodologiei, în sensul înlãturãrii din cuprinsul metodologiei a dispoziţiilor referitoare la vânzarea la preţuri de ofertã (mid), inclusiv pe cele referitoare la baza de calcul pentru aceastã categorie de produse, precum şi a anexelor I şi II, precum şi a dispoziţiilor art. 4 alin. (3) şi art. 15 alin. (2), care fãceau referire la existenţa anexelor menţionate.
    3. În cadrul celui de-al treilea motiv de apel s-a invocat omisiunea completului de arbitraj de a se pronunţa cu privire la inadmisibilitatea cererii intimatei UPFR de a se stabili prin arbitraj şi modelele-tip pentru cererea de autorizare şi pentru raportul de vânzãri.
    Curtea constatã cã nu se poate vorbi despre o inadmisibilitate de plano a extinderii arbitrajului asupra conţinutului tip al acestor documente, însã, având în vedere cã metodologia se referã în cuprinsul sãu la conţinutul lor în art. 4 alin. (2) şi, respectiv, art. 15 alin. (1), considerã inutil şi lipsit de oportunitate a stabili şi un conţinut-tip al acestor documente.
    Acest argument se adaugã celui menţionat la motivul 2 de apel, care a reţinut necesitatea înlãturãrii acestor anexe din conţinutul metodologiei.
    4. Acest motiv de criticã vizeazã reţinerea greşitã de cãtre completul de arbitraj a împrejurãrii cã pãrţile au convenit cu privire la unele aspecte, despre care apelanta susţine în realitate existenţa unei divergenţe.
    Dacã aşa stau lucrurile, pe calea prezentului apel se pot invoca toate neconcordanţele dintre cele reţinute de completul de arbitraj şi situaţia realã ce rezultã din documentaţia depusã la dosar, astfel încât Curtea reţine cã nu se impun consideraţii suplimentare cu privire la acest motiv de apel.
    5. În continuare, apelanta UCMR-ADA criticã pe rând mai multe texte din cuprinsul metodologiei, aceste critici urmând a fi înlãturate, cu excepţia uneia, pentru motivele care urmeazã a fi arãtate:
    I. A. A susţinut apelanta cã noţiunea de producãtor cuprinsã în art. 2 lit. b) din metodologie încalcã prevederile <>art. 103 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 şi ale <>art. 35 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnicã legislativã.
   Art. 2 lit. b) din metodologie defineşte producãtorul ca fiind "orice persoanã juridicã sau persoanã fizicã autorizatã care realizeazã sau organizeazã realizarea de copii ale uneia sau mai multor opere muzicale pe care le pune în circulaţie în scopul distribuirii cãtre public."
    Pe de o parte, Curtea reţine cã stabilirea într-o hotãrâre pronunţatã de un complet de arbitraj a unui alt înţeles pentru o noţiune definitã legal anterior nu constituie o încãlcare a actului normativ ce reglementeazã tehnica legislativã, deoarece hotãrârea în discuţie nu reprezintã un act normativ, ea fiind emisã de un organism privat într-o procedurã de arbitraj, având efecte exclusiv între pãrţile arbitrajului, iar <>Legea nr. 24/2000 este aplicabilã modului de concepere a textelor actelor normative.
    Pe de altã parte, Curtea reţine dispoziţiile <>art. 103 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, modificatã, invocate de apelantã, potrivit cãrora: "Producãtorul de înregistrãri sonore este persoana fizicã sau juridicã ce are iniţiativa şi îşi asumã responsabilitatea organizãrii şi finanţarea realizãrii primei fixãri a sunetelor, fie cã acestea constituie sau nu o operã în sensul prezentei legi."
    Apelanta a susţinut cã metodologia se adreseazã tuturor persoanelor care realizeazã acte de reproducere şi distribuire a operelor muzicale fixate pe înregistrãri sonore, şi nu doar producãtorilor de fonograme. Prin urmare, a propus ca denumirea de "producãtor", care nu poate, în opinia sa, sã aibã alt înţeles decât cel cuprins în textul mai sus citat, sã fie înlocuitã în metodologie cu cea de "utilizator", care este potrivit propunerii apelantei, oricare dintre persoanele fizice ori juridice ce realizeazã sau organizeazã activitãţi de reproducere şi/sau de punere în circulaţie a operelor muzicale fixate pe fonograme destinate distribuirii cãtre public.
    Din interpretarea coroboratã a prevederilor art. 104 alin. (1) din lege, potrivit cãrora "În cazul reproducerii şi distribuirii înregistrãrilor sonore, producãtorul este în drept sã înscrie pe suporturile acestora, inclusiv pe coperte, cutii şi alte suporturi materiale de ambalare, pe lângã menţiunile privind autorul şi artistul interpret sau executant, titlurile operelor, anul primei publicãri, marca de comerţ, precum şi numele ori denumirea producãtorului", şi ale art. 105 alin. (1) lit. b): "În condiţiile prevãzute la art. 92 alin. (1), producãtorul de înregistrãri sonore are dreptul patrimonial exclusiv de a autoriza sau de a interzice urmãtoarele: (... ) b) distribuirea propriilor înregistrãri sonore;", Curtea reţine cã producãtorul realizeazã atât reproducerea operelor, cât şi distribuirea acestora.
    În schimb, persoanele care efectueazã exclusiv acte de punere în circulaţie a operelor muzicale fixate pe fonograme nu sunt producãtori în sensul legii, dar specificul activitãţii lor le-ar include în noţiunea de "utilizatori" susţinutã de apelanta UCMR-ADA.
    Prin urmare, prin folosirea noţiunii de "utilizatori' în accepţiunea apelantei arãtatã mai sus se va produce lãrgirea sferei persoanelor cãrora metodologia le este aplicabilã la persoane ce nu au participat la negociere sau la arbitraj şi cãrora în fapt metodologia nu li se adreseazã.
    Or, faţã de caracterul relativ al procedurii negocierii şi, respectiv, al celei de arbitraj, nu poate fi primitã o astfel de concluzie, a obligativitãţii dispoziţiilor metodologiei şi faţã de alte persoane, strãine de raportul juridic astfel creat.
    Totodatã, aceastã soluţie este în concordanţã şi cu noţiunea de producãtor, astfel cum este ea definitã de art. 103 alin. (2) din lege.
    I.B. În privinţa prevederilor art. 2 lit. e) din metodologie, apelanta a solicitat ca definiţia produsului premium sã se refere la suportul înregistrat "oferit gratuit ca bonus", or, având în vedere semnificaţia cuvântului bonus, de gratificaţie, Curtea nu poate primi aceastã propunere, care ar duce la o exprimare pleonasticã în cuprinsul art. 2 lit. e) ("oferit gratuit ca gratificaţie").
    I.C. În privinţa dispoziţiilor art. 2 lit. g din metodologie, Curtea constatã cã acestea cuprind definiţia noţiunii de produse mid, or s-a reţinut mai sus cã remuneraţiile pentru aceste produse nu pot face obiectul arbitrajului, nefiind negociate anterior, iar temeinicia acelui motiv de criticã va duce la înlãturarea din metodologie a tuturor dispoziţiilor referitoare la aceastã categorie de produse.
    I.D. Apelanta a criticat şi dispoziţia cuprinsã în art. 2 lit. h) din metodologie, susţinând cã în mod greşit s-a raportat completul de arbitri la preţul de lansare al produsului, precum şi cã s-ar impune stabilirea ca de la lansare şi pânã la vânzarea produsului budget sã fi trecut cel puţin un an.
    Curtea apreciazã cã argumentul invocat, al practicii europene, nu este suficient pentru a duce la concluzia nelegalitãţii sau cel puţin a caracterului inoportun al acestei prevederi.
    În privinţa raportãrii preţului la PPD ("published price for dealers"), acesta a fost definit de apelantã, prin raportarea la metodologiile interne ale unor alte state (cum sunt Elveţia sau Marea Britanie), ca fiind preţul cel mai mare comunicat de producãtor sau de distribuitorul oficial.
    A susţinut apelanta cã PPD-ul ar reflecta realitatea numai în condiţiile în care producãtorii din România ar face public şi accesibil preţul fonogramelor cãtre orice vânzãtor cu amãnuntul, iar dovada publicitãţii acestui preţ ar fi comunicatã şi apelantei UCMR-ADA, or, potrivit art. 14 alin. (2) din metodologie, producãtorii au atât obligaţia de a publica lista de preţuri cuprinzând PPD-ul, cât şi de a comunica periodic aceastã listã cãtre UCMR-ADA.
    Prin urmare, metodologia asigurã prin dispoziţiile sale cerinţele arãtate de apelantã, astfel încât nu se poate reţine cã preţul în discuţie nu poate fi corect stabilit.
    Curtea noteazã cã nu poate lua o decizie referitoare la forma unui text al metodologiei în funcţie de o prezumţie (trasã de apelantã) în sensul conduitei eventuale a producãtorilor de a nu respecta prevederile metodologiei.
    Dimpotrivã, producãtorii (prin UPFR), fiind parte în arbitraj, vor fi ţinuţi de hotãrârea pronunţatã, ce le va fi opozabilã.
    II. Un alt motiv de criticã referitor la textele metodologiei a privit art. 3, apelanta aducând argumente în legãturã cu teritorialitatea operaţiunilor de reproducere şi distribuire a operelor muzicale.
    Or, argumentele prezentate mai sus în cadrul expunerii motivelor de apel, referitoare la forma art. 3 din metodologie, nu au fost negociate anterior arbitrajului, de vreme ce în însãşi forma iniţialã a metodologiei depusã la ORDA de apelanta UCMR-ADA, art. 3 nu are forma pe care o propune apelanta prin cererea de apel. De altfel, nici documentaţia depusã iniţial de intimata UPFR, care reproducea comparativ propunerile celor douã pãrţi şi observaţiile UPFR faţã de aspectele considerate de aceasta în divergenţã, nu cuprinde nicio menţiune despre problemã.
    În forma metodologiei propusã în arbitraj la termenul din 28 noiembrie 2008, UCMR a propus o altã formã a textului, dar nici aceasta nu cuprindea alineatul al doilea al propunerii din apel, referitoare la distribuirea pe un alt teritoriu a operelor muzicale reproduse în România, iar în textul alineatului 1 al articolului în acea formã nu era cuprinsã nici menţiunea privind limitarea distribuirii prin cuvântul "exclusiv".
    În aceste condiţii, Curtea a expus deja considerentele pentru care chestiunile ce nu au fãcut obiectul negocierii nu pot fi primite direct în arbitraj (şi cu atât mai puţin direct în prezentul apel) şi nu poate lua o altã decizie cu privire la aspectele deduse direct completului de arbitraj de cãtre apelantã decât a decis cu privire la chestiunile aduse direct de intimata UPFR.
    III. Cu privire la art. 4 din metodologie, apelanta a propus o formã care prevede un numãr mai mare de menţiuni obligatorii ale autorizaţiei licenţã neexclusivã, invocând în acest sens necesitatea colectãrii remuneraţiilor cuvenite autorilor cu celeritate.
    Şi aceastã criticã este nefondatã.
    Pe de o parte, Curtea noteazã cã în cererea de apel au fost introduse în forma propusã pentru art. 4 din metodologie mai multe menţiuni decât au fost solicitate în faţa completului de arbitri [e.g.: j) tirajul solicitat a se autoriza pentru fiecare tip de suport; k) costul total de producţie estimat; I) data la care sau începând cu care va fi reprodus albumul ş.a.], ceea ce constituie cel puţin o încãlcare a art. 294 din Codul de procedurã civilã.
    Aceeaşi observaţie se impune şi pentru forma propusã în motivele de apel pentru alin. 3 al art. 4 (referitor la încheierea de acte adiţionale pentru reeditãri, suplimentare a tirajelor sau extindere a perioadei de valabilitate a autorizãrii), care în propunerea depusã la dosarul de arbitraj (inclusiv în forma din 28 noiembrie 2008) are alt conţinut.
    Pe de altã parte, chiar şi cu privire la menţiunile obligatorii ale cererii de autorizare pretinse de apelantã şi necuprinse în metodologia stabilitã de completul de arbitraj, dar care au fost incluse în negociere şi în propunerea depusã la dosarul ORDA, Curtea considerã cã nu se impune includerea lor în textul art. 4 din metodologie.
    Are în vedere acelaşi principiu invocat de apelantã, al celeritãţii colectãrii remuneraţiilor, iar o documentaţie excesiv de stufoasã ar putea afecta acest principiu, dar şi împrejurarea cã apelanta UCMR-ADA are în competenţã dreptul, dar şi obligaţia de a asigura colectarea sumelor datorate cu titlu de drepturi de autor, fiind în sarcina sa de a efectua verificãrile necesare stabilirii sumelor cuvenite cu acest titlu.
    Nu în ultimul rând este pertinent în acelaşi sens şi argumentul susţinut de intimatã în sensul cã o parte dintre menţiunile pretinse a fi incluse în cerere de cãtre apelantã nu se aflã la îndemâna producãtorului la momentul solicitãrii cererii de autorizare, deoarece contractele cu fabricanţii de suporturi sau alte convenţii legate de reproducere şi de distribuirea ulterioarã pot fi încheiate ulterior autorizãrii, iar condiţiile concrete în care aceste operaţiuni se vor desfãşura nu sunt cunoscute la acel moment.
    IV. Curtea constatã cã şi critica adusã în raport de conţinutul art. 6 din metodologie este nefondatã.
    Argumentul încãlcãrii regulilor concurenţiale nu poate fi primit câtã vreme în speţã se discutã despre remuneraţii pentru drepturi de autor, iar apelanta UCMR-ADA este îndreptãţitã a apãra şi valorifica exclusiv drepturile acestora, şi nu ale altor producãtori decât cei ce fac parte din uniunea intimatã.
    Pe de altã parte, Curtea noteazã cã aceastã chestiune, fiind stabilitã de arbitri prin evaluarea poziţiilor exprimate de pãrţi în arbitraj, şi nu strict în aplicarea unor dispoziţii legale (în prezenţa acestora însuşi arbitrajul nu ar mai fi fost necesar sub acest aspect), nici nu se impunea aducerea unor argumente juridice pentru stabilirea cuantumului remuneraţiei procentuale şi a remuneraţiilor minime pe tipuri de produse, ci doar adoptarea unei soluţii echilibrate şi apropriate de realitãţile româneşti.
    Curtea considerã cã, deşi aparent stabilirea unei remuneraţii mai mici decât cea solicitatã de UCMR-ADA dãuneazã autorilor, în condiţiile în care comercializarea reproducerilor operelor muzicale pe piaţa româneascã se face la un nivel scãzut, menţinerea preţurilor la un nivel echilibrat va conduce la creşterea vânzãrilor şi, implicit, a cuantumului remuneraţiilor încasate de autori.
    În consecinţã, nu se impune adoptarea unei alte forme pentru art. 6 decât cea reţinutã de completul de arbitraj.
    IV. În privinţa formei art. 7 din metodologie, apelanta a invocat împrejurarea cã la alineatul al doilea s-a prevãzut în mod nelegal ca un numãr de 350 de exemplare din primul tiraj sã fie scutit de plata remuneraţiei.
    Se poate observa cã în prezentarea comparativã a celor douã variante propuse de pãrţi intimata UPFR a arãtat cã apelanta a propus în timpul negocierilor în anul 2005 ca aceastã scutire sã fie acordatã pentru 50 de exemplare, în variantele ulterioare a propus ca scutirea sã priveascã 100 şi apoi 150 de exemplare.
    Aceastã afirmaţie a intimatei cu privire la conţinutul negocierilor anterioare nu a fost contestatã de apelantã.
    În baza acestor împrejurãri, având în vedere acordul anterior al apelantei în aceastã privinţã, Curtea considerã cã se impune modificarea art. 7 din metodologie, în sensul ca numãrul de exemplare din primul tiraj pentru care se acordã scutirea de la plata remuneraţiei sã fie de 150.
    În privinţa alineatului al treilea al art. 7, Curtea constatã cã acesta are, în motivele de apel, altã formã decât cea propusã în faţa completului de arbitraj la data de 28 noiembrie 2008, astfel încât nu se considerã învestitã legal cu aceste critici, faţã de dispoziţiile art. 294 din Codul de procedurã civilã.
    Aceeaşi concluzie se impune şi pentru propunerea de includere în art. 7 alin. 6, ce nu se regãseşte în forma de metodologie propusã de apelantã cu ocazia arbitrajului.
    V. Faţã de cele de mai sus rezultã cã susţinerea cuprinsã la acest punct al motivelor de apel poate fi primitã exclusiv în mãsura în care criticile anterioare au fost reţinute ca temeinice, şi anume în privinţa acelor dispoziţii din art. 8 din metodologie care se referã la produsele mid.
    VI. Nu se impune nici includerea obligaţiei de înscriere pe suportul şi coperta produsului a numãrului autorizaţiei şi a teritoriului pentru care a fost acordatã, având în vedere cã, odatã cu indicarea producãtorului, apelanta are posibilitatea verificãrii întinderii limitelor autorizaţiei, aceasta fiind sarcina sa. De altfel, art. 15 prevede obligaţia producãtorului de întocmire şi comunicare a raportului trimestrial, ale cãrui menţiuni vor servi scopului urmãrit de apelantã.
    VII. În privinţa instituirii unui termen pentru executarea obligaţiilor stabilite prin art. 14 în sarcina producãtorilor, Curtea constatã cã textul prevede cã producãtorul are obligaţia de a publica periodic lista preţurilor şi totodatã de a o comunica UCMR-ADA. Este evident în acest sens cã, odatã cu întocmirea sa, sunt obligatorii atât publicarea, cât şi comunicarea sa cãtre apelantã.
    La fel de evident este cã, odatã modificatã, lista de preţuri trebuie sã fie comunicatã, deoarece la momentul modificãrii sale a devenit o listã ce nu a fost fãcutã publicã şi nu a fost comunicatã, aceste operaţiuni devenind obligatorii pentru producãtor.
    Totodatã, în privinţa cataloagelor, în lipsa indicãrii în art. 14 a unui termen pentru comunicarea lor cãtre apelantã, operaţiunea editãrii sau a reeditãrii (menţionatã de text) implicã şi obligativitatea comunicãrii sale cãtre UCMR.
    Nu se impune deci modificarea art. 14 în sensul solicitat de apelantã, fiind inutilã pentru scopul urmãrit de aceasta stabilirea unor termene când acestea sunt implicit conţinute în text.
    VIII. Curtea va înlãtura şi solicitarea de defalcare a informaţiilor cuprinse în raportul întocmit conform art. 15 pe fiecare album în parte şi pentru fiecare suport în parte, considerând cã sistematizarea în evidenţele proprii a acestor informaţii este sarcina exclusivã a apelantei.
    Faţã de cele arãtate mai sus, la pct. 3, vor fi înlãturate din metodologie dispoziţiile art. 15 alin. (2) referitoare la modelul-tip de raport.
    IX. În aceastã ultimã criticã apelanta a solicitat modificarea art. 16 în sensul ca retururile care atrag neachitarea remuneraţiilor sã fie efectuate în acelaşi trimestru în care au fost vândute.
    Or, Curtea considerã inoportun a dispune o astfel de modificare, ştiut fiind cã un produs poate fi comercializat într-un termen variabil, iar limitarea posibilitãţii returului la durata unui trimestru ar scãdea probabilitatea de vânzare a produsului şi ar face aproape imposibilã aplicarea dispoziţiilor de excepţie ale art. 16.
    Pentru ansamblul considerentelor expuse, în temeiul art. 296 din Codul de procedurã civilã, Curtea va admite apelul, va modifica în parte decizia atacatã, în sensul cã va înlãtura din cuprinsul metodologiei dispoziţiile referitoare la vânzarea la preţuri de ofertã (mid), inclusiv pe cele referitoare la baza de calcul pentru aceastã categorie de produse, anexele I şi II, precum şi dispoziţiile art. 4 alin. (3) şi art. 15 alin. (2), urmând ca art. 7 alin. (2) teza a II-a sã aibã urmãtorul cuprins: "Producãtorii pot oferi cu titlu promoţional, fãrã plata drepturilor de autor, cel mult 150 de exemplare din fiecare fonogramã şi numai din primul tiraj." Va menţine celelalte dispoziţii ale deciziei apelate.

    Vãzând şi dispoziţiile <>art. 131^2 alin. (9) din Legea nr. 8/1996, modificatã,

                    PENTRU ACESTE MOTIVE
                        În numele legii
                           DECIDE:

    Admite apelul formulat de apelanta Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România - Asociaţia pentru Drepturi de Autor (UCMR-ADA), cu sediul în Bucureşti, Calea Victoriei nr. 141, sectorul 1, împotriva Hotãrârii arbitrale pronunţate la data de 15 decembrie 2008 de corpul de arbitri de pe lângã Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, având ca obiect stabilirea formei finale a Metodologiei privind remuneraţiile reprezentând drepturile patrimoniale ale autorilor pentru reproducerea operelor muzicale pe înregistrãri sonore, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 17 din 9 ianuarie 2009, prin <>Decizia ORDA nr. 232/2008, în contradictoriu cu intimatele Uniunea Producãtorilor de Fonograme din România (UPFR), cu sediul în Bucureşti, bd. Nicolae Titulescu nr. 88B, sectorul 1, şi S.C. ELECTRECORD - S.A., cu sediul în Bucureşti, bd. Corneliu Coposu nr. 11, sectorul 3.
    Modificã în parte <>Decizia ORDA nr. 232/2008, în sensul cã:
    Înlãturã din cuprinsul metodologiei dispoziţiile referitoare la vânzarea la preţuri de ofertã (mid), inclusiv pe cele referitoare la baza de calcul pentru aceastã categorie de produse.
    Înlãturã din cuprinsul metodologiei anexele I şi II, precum şi dispoziţiile art. 4 alin. (3) şi art. 15 alin. (2).
   Art. 7 alin. (2) teza a II-a va avea urmãtorul cuprins: "Producãtorii pot oferi cu titlu promoţional, fãrã plata drepturilor de autor, cel mult 150 de exemplare din fiecare fonogramã şi numai din primul tiraj."
    Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei apelate.
    Irevocabilã.
    Pronunţatã în şedinţã publicã, astãzi, 23 iunie 2010.

            PREŞEDINTE,
       ILEANA RUXANDRA DĂNĂILĂ

                                      Judecãtor,
                                   Georgeta Stegaru

                      Grefier,
                    Ionica Popescu

                      __________
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii, DECIZIE nr. 161A din 23 iunie 2010

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016
x
DESCARCATI GRATUIT
Raportul Special
"5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016