Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 161 din 9 octombrie 2018 privind aprobarea Procedurii de efectuare a investigaţiilor
EMITENT: Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 892 din 23 octombrie 2018
În baza art. 55, art. 57 alin. (1) lit. h), art. 58, art. 60-62, art. 83 din Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor),
având în vedere dispoziţiile Legii nr. 129/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 102/2005 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, precum şi pentru abrogarea Legii nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date,
ţinând cont de prevederile Legii nr. 190/2018 privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor),
văzând prevederile Legii nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi celelalte dispoziţii legale aplicabile privind prelucrarea datelor cu caracter personal,
în considerarea atribuţiilor legale ale Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal privind efectuarea de investigaţii, în cazurile şi condiţiile prevăzute în competenţa acesteia, prin personalul împuternicit în acest scop, potrivit legii,
în baza Referatului Serviciului control operatori nr. 153 din 1 octombrie 2018 privind aprobarea şi publicarea procedurii de efectuare a investigaţiilor,
în temeiul dispoziţiilor art. 3 alin. (5) şi (6), ale art. 10 alin. (1) lit. a)-d), ale art. 12 şi art. 14^1-14^6 din Legea nr. 102/2005 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, cu modificările şi completările ulterioare, ale Regulamentului de organizare şi funcţionare a Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, aprobat prin Hotărârea Biroului Permanent al Senatului nr. 16/2005, cu modificările şi completările ulterioare,
preşedintele Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal emite prezenta decizie.
ART. 1
Se aprobă Procedura de efectuare a investigaţiilor, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta decizie.
ART. 2
La data intrării în vigoare a prezentei decizii, orice dispoziţii contrare se abrogă.
ART. 3
Prezenta decizie intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Preşedintele Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal,
Ancuţa Gianina Opre
Bucureşti, 9 octombrie 2018.
Nr. 161.
ANEXA 1
PROCEDURA
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: