Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 161 din 12 martie 2013 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 39 alin. (4) din Legea securitatii si sanatatii in munca nr. 319/2006
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 354 din 14 iunie 2013
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Cristina Cătălina Turcu - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 39 alin. (4) din Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006, excepţie ridicată de Societatea Comercială Mirco House - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 2.865/94/2012 al Judecătoriei Buftea şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.570D/2012.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, deoarece autorul acesteia solicită modificarea textului de lege criticat.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 9 noiembrie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 2.865/94/2012, Judecătoria Buftea a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 39 alin. (4) din Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006.
Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercială Mirco House - S.R.L. din Bucureşti într-o cauză având ca obiect soluţionarea plângerii formulate împotriva unui proces-verbal de constatare şi sancţionare a unei contravenţii prevăzute de textul de lege criticat.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul arată că textul de lege criticat încalcă normele de tehnică legislativă reglementate prin Legea nr. 24/2000, şi în special de art. 6 alin. (1) şi (2) din acest act normativ, deoarece nu există o concordanţă între scopul acestuia şi efectele sale juridice.
De asemenea, se aduce atingere şi dreptului la apărare prin aceea că organele de control ale Inspectoratului Teritorial de Muncă Ilfov pot să aprecieze asupra legalităţii şi oportunităţii situaţiei de fapt, în condiţiile în care inspectorii de muncă nu au întotdeauna pregătirea juridică necesară pentru a stabili oportunitatea şi legalitatea sancţiunii contravenţionale prevăzute de lege.
Mai mult, sunt încălcate şi dispoziţiile Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, ale Cartei sociale europene şi ale dreptului comunitar, precum şi art. 20 şi art. 11 din Legea fundamentală.
Judecătoria Buftea apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, prin Decizia nr. 1.042 din 13 noiembrie 2007, Curtea Constituţională apreciind asupra conformităţii textului de lege criticat cu legislaţia Uniunii Europene, respectiv Directiva Consiliului 89/391/CEE .
În ceea ce priveşte motivarea excepţiei, autorul se referă la o inegalitate de tratament raportată la activităţile de control ale inspectorilor de muncă, iar nu la existenţa vreunei inegalităţi în drepturi a persoanei în faţa legii şi a autorităţilor publice, în sensul prevăzut de art. 16 alin. (1) din Constituţie. Nu poate fi reţinută nici critica privind încălcarea art. 24 din Legea fundamentală, deoarece textele de lege criticate nu se referă la procedura de judecată în faţa unei instanţe. Aspectele învederate de autorul excepţiei constituie mai degrabă apărări de fapt, ce urmează a fi analizate de instanţa învestită cu soluţionarea cauzei.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 39 alin. (4) din Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 646 din 26 iulie 2006, care au următorul cuprins: "Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 4.000 lei la 8.000 lei încălcarea dispoziţiilor art. 12 alin. (1) lit. a) şi b), art. 13 lit. a), d)-f), h)-m) şi o), art. 20, art. 29 alin. (1) lit. a) şi ale art. 32 alin. (2)."
Cu privire la obiectul excepţiei, Curtea observă că autorul acesteia indică în concluziile scrise şi susţinute oral în faţa instanţei de judecată doar prevederile art. 39 alin. (4) din Legea nr. 319/2006. Având în vedere motivarea excepţiei, urmează să se analizeze textul de lege criticat şi în coroborare cu dispoziţiile art. 13 lit. j) teza întâi din acelaşi act normativ, potrivit cărora: "În vederea asigurării condiţiilor de securitate şi sănătate în muncă şi pentru prevenirea accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale, angajatorii au următoarele obligaţii: [...] să angajeze numai persoane care, în urma examenului medical şi, după caz, a testării psihologice a aptitudinilor, corespund sarcinii de muncă pe care urmează să o execute [...]", precum şi cu cele ale art. 42 alin. (1), potrivit cărora "(1), Constatarea contravenţiilor şi aplicarea amenzilor prevăzute la art. 39 alin. (2)-(9) şi la art. 40 se fac de către inspectorii de muncă."
Autorul apreciază că prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) referitor la supremaţia Constituţiei şi a legilor, art. 11 privind dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 16 alin. (2) privind supremaţia legii, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului şi art. 24 referitor la dreptul la apărare.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:
1. Referitor la statutul inspectorilor de muncă Curtea reţine că, potrivit art. 16 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 108/1999 pentru înfiinţarea şi organizarea Inspecţiei Muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 290 din 3 mai 2012, inspectorii de muncă sunt funcţionari publici, cu studii superioare, în cadrul funcţiilor publice specifice cu statut special.
Curtea Constituţională a observat, prin Decizia nr. 252 din 15 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 333 din 17 mai 2012 că, în practica sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin hotărârile din 23 octombrie 1995, 2 septembrie 1998, 16 noiembrie 2004, 18 iulie 2006 şi 27 septembrie 2011, pronunţate în cauzele Gradinger împotriva Austriei, paragraful 42, Kadubec împotriva Slovaciei, paragraful 57, Lauko împotriva Slovaciei, paragraful 64, Canady împotriva Slovaciei, paragraful 31, Stefanec împotriva Republicii Cehe, paragraful 26, Menarini diagnostics s.r.l. împotriva Italiei, paragraful 58, a reţinut următoarele: dacă încredinţarea către autorităţile administrative a sarcinii de a constata şi sancţiona contravenţiile nu este incompatibilă cu Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, trebuie subliniat totuşi că este obligatoriu ca partea sancţionată să poată sesiza un tribunal pentru a se pronunţa asupra deciziei care a fost luată împotriva sa, tribunal care să ofere garanţiile prevăzute de art. 6 din Convenţie.
Or, din această perspectivă, potrivit art. 43 alin. (1) din Legea nr. 319/2006 "prevederile art. 39 alin. (2)-(9) şi ale art. 40 se completează cu dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001", contravenientul putând aşadar formula plângere împotriva procesului-verbal potrivit art. 31 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, precum şi de a exercita calea de atac reglementată prin acest act normativ, cu respectarea dreptului său la apărare prevăzut de art. 24 din Constituţie.
2. Referitor la susţinerea potrivit căreia textul de lege criticat aduce atingere art. 1 alin. (5) şi art. 16 alin. (2) din Constituţie, deoarece încalcă normele de tehnică legislativă reglementate prin art. 6 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, dispoziţii referitoare la conţinutul şi fundamentarea soluţiilor legislative, Curtea observă că aceasta nu poate fi reţinută. Astfel, prin adoptarea Legii nr. 319/2006, legiuitorul a intenţionat să pună de acord legislaţia naţională în materia securităţii şi sănătăţii în muncă cu legislaţia europeană din acelaşi domeniu, respectiv cu prevederile Directivei 89/391/CEE a Consiliului din 18 iunie 1989 privind punerea în aplicare de măsuri pentru promovarea îmbunătăţirii securităţii şi sănătăţii lucrătorilor la locul de muncă, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L nr. 183 din 29 iunie 1989.
În acest context, Curtea reţine că sancţionarea angajatorului care a încheiat contract individual de muncă cu persoane ce nu au efectuat examen medical la angajare reflectă grija legiuitorului pentru punerea în aplicare a obligaţiilor care îi revin cu privire la protejarea securităţii şi sănătăţii lucrătorilor la locul de muncă. În plus, cerinţa impusă de lege este pe deplin justificată, în speţă, având în vedere că angajatul urma să lucreze la un centru de îngrijire a bătrânilor.
3. Referitor la criticile privind încălcarea, prin textul de lege supus controlului, a prevederilor art. 11 şi art. 20 din Constituţie, a Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului şi Cartei sociale europene, Curtea constată că autorul le indică generic, fără a arăta motivele pentru care ar fi încălcate. Or, Curtea nu se poate substitui autorului în ceea ce priveşte motivarea excepţiei.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 39 alin. (4) din Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006, excepţie ridicată de Societatea Comercială Mirco House - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 2.865/94/2012 al Judecătoriei Buftea.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 12 martie 2013.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Cristina Cătălina Turcu
----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
