Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 160 din 28 februarie 2006 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 19 alin. (1) lit. a) din Ordonanta Guvernului nr. 34/2002 privind accesul la retelele publice de comunicatii electronice si la infrastructura asociata, precum si interconectarea acestora
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 273 din 27 martie 2006
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Antonia Constantin - procuror
Maria Bratu - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 19 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 34/2002 privind accesul la reţelele publice de comunicaţii electronice şi la infrastructura asociatã, precum şi interconectarea acestora, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Mobifon" - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 4.121/2004 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
La apelul nominal este prezent autorul excepţiei, prin avocat Ana Diculescu-Şova, precum şi Autoritatea Naţionalã de Reglementare în Comunicaţii, prin directorul direcţiei juridice Vlad Mihai Cercel. Procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Avocatul autorului excepţiei solicitã admiterea acesteia, susţinând cã prevederile <>art. 19 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 34/2002 contravin dispoziţiilor art. 1 alin. (4) şi art. 126 din Constituţie, deoarece Autoritatea Naţionalã de Reglementare în Comunicaţii are competenţa de a stabili cã anumite acţiuni sau inacţiuni ale operatorilor de telefonie mobilã constituie fapte ilicite, "arbitrar stabilite", aplicând totodatã sancţiuni pecuniare sub formã de amenzi administrative. Astfel, se încalcã principiul constituţional al separaţiei puterilor în stat, prin imixtiunea Autoritãţii Naţionale de Reglementare în Comunicaţii în activitatea puterii judecãtoreşti, or "declanşarea rãspunderii judecãtoreşti şi stabilirea condiţiilor cerute pentru antrenarea acesteia aparţin întotdeauna instanţelor de judecatã". Aratã cã rãspunderea administrativã, ca formã a rãspunderii juridice, se angajeazã numai în cazurile în care prin acţiunile lor subiecţii de drept administrativ sãvârşesc o abatere administrativã sau contravenţionalã expres prevãzutã de lege. Întotdeauna, atunci când legiuitorul a considerat, în raport de natura juridicã a relaţiilor sociale reglementate, cã refuzul subiecţilor de drept vizaţi de a da sau de a comunica informaţiile solicitate de cãtre o autoritate de reglementare într-un domeniu are un caracter ilicit, a prevãzut în mod expres fapta şi a calificat-o drept contravenţie sau abatere administrativã. Or în cazul de faţã nu este vorba de constatarea şi sancţionarea unor fapte expres prevãzute de lege, ci de un veritabil act de jurisdicţie, lipsit de o procedurã contradictorie, prin care Autoritatea Naţionalã de Reglementare în Comunicaţii poate "în mod discreţionar sã înfãptuiascã justiţia". De asemenea, susţine cã prevederile de lege criticate aduc atingere şi principiului constituţional al legalitãţii, întrucât modalitãţile de judecatã şi sancţionare a faptelor nu sunt prevãzute de lege, ci lãsate la "liberul arbitru al acestei autoritãţi". Şi, în fine, susţine cã stabilirea unei rãspunderi administrative, în mod nemijlocit, de cãtre aceastã autoritate, altfel decât prin reglementarea expresã a faptei incriminate, lipseşte de garanţii dreptul la apãrare. În susţinerea celor de mai sus depune note scrise.
Reprezentantul Autoritãţii Naţionale de Reglementare în Comunicaţii solicitã respingerea excepţiei ca neîntemeiatã, arãtând cã aplicarea sancţiunii amenzii administrative, potrivit <>art. 19 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 34/2002 , pentru nefurnizarea informaţiilor solicitate, nu constituie un act de înfãptuire a justiţiei, ci reprezintã o expresie a puterii publice prin care Autoritatea Naţionalã de Reglementare în Comunicaţii, ca organ al administraţiei publice centrale din domeniul comunicaţiilor electronice şi al serviciilor poştale, asigurã punerea în executare a legislaţiei în domeniu. Atunci când legiuitorul a dorit sã confere atribuţii administrativ-jurisdicţionale unui organ al administraţiei publice, a menţionat acest lucru în mod expres. În ce priveşte susţinerea autorului excepţiei cã prevederile de lege criticate ar contraveni principiului constituţional al legalitãţii, aratã cã nici o dispoziţie constituţionalã nu interzice legiuitorului dreptul de a institui amenzi administrative. De altfel, aplicarea de amenzi administrative de cãtre aceastã autoritate nu constituie un caz singular, legislaţia româneascã reglementând şi alte situaţii când alte autoritãţi ale administraţiei publice pot aplica amenzi administrative. În acest sens, dã ca exemplu Consiliul Concurenţei, care, în virtutea atribuţiilor ce îi revin potrivit <>Legii concurenţei nr. 21/1996 , poate aplica amenzi administrative.
Referitor la susţinerea autorului excepţiei cã prevederile legale criticate ar încãlca dreptul la apãrare, aratã cã acest drept nu este îngrãdit, deoarece, potrivit <>art. 38 alin. (7) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 79/2002 , decizia preşedintelui acestei autoritãţi poate fi contestatã în justiţie, astfel cã persoana amendatã are posibilitatea de a folosi toate mijloacele prevãzute de lege în susţinerea apãrãrii sale. Depune note scrise.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiatã, arãtând cã Autoritatea de Reglementare în Comunicaţii nu desfãşoarã o activitate jurisdicţionalã, fiind un organ al administraţiei publice centrale, iar împotriva deciziei preşedintelui acestei autoritãţi societatea comercialã sancţionatã poate formula plângere pe calea contenciosului administrativ. În consecinţã, aratã cã textul de lege criticat este în concordanţã cu dispoziţiile constituţionale invocate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 30 mai 2005, pronunţatã în Dosarul nr. 4.121/2004, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art.19 alin. (1) lit. a) din <>Ordonanţa Guvernului nr. 34/2002 privind accesul la reţelele publice de comunicaţii electronice şi la infrastructura asociatã, precum şi interconectarea acestora, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Mobifon" - S.A. din Bucureşti.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţã, cã stabilirea unei rãspunderi administrative de cãtre Autoritatea Naţionalã de Reglementare în Comunicaţii, instituţie aflatã în subordinea Guvernului, în sarcina operatorilor de reţele de comunicaţii electronice, potrivit textului legal atacat, contravine dispoziţiilor art. 1 alin. (4) şi art. 126 alin. (1) din Constituţie, întrucât conferã acestei autoritãţi competenţe jurisdicţionale. Calificarea acţiunilor sau inacţiunilor operatorilor drept acte ilicite, precum şi aplicarea unei amenzi administrative fãrã o procedurã contradictorie contravin, în opinia sa, şi dispoziţiilor art. 24 din Constituţie. Şi, în fine, susţine autorul excepţiei, ori de câte ori legiuitorul a considerat, în raport de natura relaţiilor sociale reglementate, cã anumite fapte au caracter ilicit, a prevãzut în mod expres care sunt acele fapte, precum şi sancţiunea pentru sãvârşirea lor.
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal apreciazã cã <>art. 19 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 34/2002 nu contravine dispoziţiilor constituţionale invocate, deoarece prin aplicarea unei amenzi administrative Autoritatea Naţionalã de Reglementare în Comunicaţii nu înfãptuieşte un act de justiţie, ea fiind o autoritate administrativã, care, în cadrul activitãţii de punere în executare a legilor în domeniul comunicaţiilor electronice şi al serviciilor poştale, are şi competenţa aplicãrii unor sancţiuni administrative şi contravenţionale.
Potrivit <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul considerã cã excepţia este neîntemeiatã, arãtând cã este opţiunea legiuitorului de a stabili sancţiuni pentru încãlcarea unor norme din domeniul comunicaţiilor, având în vedere cã aceste norme reglementeazã obiectivele generale ale serviciilor de comunicaţii electronice.
Avocatul Poporului considerã prevederile legale criticate ca fiind constituţionale. Sancţionarea cu amendã a refuzului de a furniza în mod complet şi corect informaţiile prevãzute de aceastã ordonanţã reprezintã o opţiune legitimã a legiuitorului.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile pãrţilor prezente, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei îl reprezintã prevederile <>art. 19 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 34/2002 privind accesul la reţelele publice de comunicaţii electronice şi la infrastructura asociatã, precum şi interconectarea acestora, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 88 din 2 februarie 2002, aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 527/2002 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 602 din 14 august 2002, prevederi care au urmãtoarea redactare:
- Art. 19 alin. (1) lit. a): "(1) Autoritatea de reglementare poate obliga, prin decizie, operatorii la plata unor amenzi administrative în sumã de pânã la 30.000.000 lei pentru fiecare zi de întârziere, calculatã de la data stabilitã prin decizie, pentru a-i determina:
a) sã furnizeze în mod complet şi corect, în conformitate cu solicitarea scrisã a autoritãţii de reglementare, informaţiile care le-au fost cerute conform prevederilor art. 11 alin. (3), art. 13 alin. (3) sau ale art. 17 alin. (1), precum şi orice alte informaţii cerute în mod neechivoc de autoritatea de reglementare în aplicarea prevederilor prezentei ordonanţe;"
Textele constituţionale considerate a fi încãlcate sunt cele ale art. 1 alin. (4) - separaţia şi echilibrul puterilor, art. 24 - dreptul la apãrare şi art. 126 - instanţele judecãtoreşti.
Excepţia a fost ridicatã într-un litigiu ce are ca obiect contestarea în contencios administrativ a unei decizii emise de Autoritatea Naţionalã de Reglementare în Comunicaţii, prin care Societatea Comercialã "Mobifon" - S.A. din Bucureşti a fost sancţionatã cu o amendã administrativã în sumã de 15.000.000 lei pe zi întârziere, pentru neexecutarea obligaţiei de a transmite în mod complet şi corect documentaţia solicitatã.
Autorul excepţiei susţine, în esenţã, cã, datoritã faptului cã, potrivit textului de lege criticat, Autoritatea Naţionalã de Reglementare în Comunicaţii poate aplica amenzi administrative, ar rezulta cã aceasta desfãşoarã o activitate jurisdicţionalã, substituindu-se instanţelor de judecatã şi încãlcându-se astfel principiul constituţional al separaţiei puterilor în stat.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine urmãtoarele:
Textul de lege criticat reglementeazã dreptul Autoritãţii Naţionale de Reglementare în Comunicaţii de a obliga, prin decizie, operatorii la plata unei amenzi în sumã de pânã la 30.000.000 lei pentru fiecare zi de întârziere, calculatã de la data stabilitã prin decizie, pentru a-i determina sã furnizeze, în mod complet şi corect, în conformitate cu solicitarea scrisã a acestei autoritãţi, informaţiile ce le-au fost cerute, conform art. 11 alin. (3), art. 13 alin. (3) sau art. 17 alin. (1), de autoritatea de reglementare, în aplicarea prevederilor acestei ordonanţe.
Potrivit <>art. 37 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 79/2002 privind cadrul general de reglementare a comunicaţiilor, Autoritatea Naţionalã de Reglementare în Comunicaţii este o instituţie publicã cu personalitate juridicã în subordinea Guvernului, care are rolul de a pune în aplicare politica naţionalã în domeniul comunicaţiilor electronice şi al serviciilor poştale. Pentru realizarea acestor obiective, prin <>Ordonanţa Guvernului nr. 34/2002 a fost stabilit cadrul de reglementare a raporturilor dintre operatori şi furnizori în privinţa accesului la reţelele de comunicaţii electronice şi a interconectãrii acestora. În exercitarea atribuţiilor sale în acest domeniu, autoritatea de reglementare poate lua, potrivit art. 5 din aceastã ordonanţã, toate mãsurile necesare pentru a asigura accesul şi interconectarea în condiţii adecvate, precum şi interoperabilitatea serviciilor, cu respectarea principiilor eficienţei economice şi promovãrii concurenţei. Astfel, aceastã autoritate poate impune operatorilor şi furnizorilor de reţele anumite obligaţii, pentru a cãror nerespectare poate aplica sancţiuni administrative.
Examinând aceste prevederi, Curtea reţine cã posibilitatea unei autoritãţi a administraţiei publice de a aplica sancţiuni administrative nu contravine dispoziţiilor constituţionale, reprezentând o manifestare fireascã a autoritãţii de care beneficiazã aceasta. Raţiunea reglementãrii are în vedere modalitatea de constrângere a operatorilor de reţele de comunicaţii electronice de a respecta cadrul legislativ în care aceastã autoritate are responsabilitãţi.
De altfel, legislaţia românã mai prevede şi în alte situaţii posibilitatea aplicãrii unor amenzi administrative de cãtre alte autoritãţi ale administraţiei publice. Un exemplu îl constituie în acest sens <>Legea concurenţei nr. 21/1996 , ce reglementeazã competenţa Consiliului Concurenţei de a aplica amenzi administrative agenţilor economici, pentru a-i obliga sã furnizeze, în mod complet şi corect, informaţiile ce le-au fost cerute, în exercitarea atribuţiilor pe care le are. Or, potrivit textului de lege criticat, informaţiile la care sunt obligaţi operatorii de reţele şi de a cãror nefurnizare completã şi corectã sunt vinovaţi sunt cele pe care Autoritatea de reglementare le poate solicita potrivit prevederilor art. 11 alin. (3), ale art. 13 alin. (3) sau ale art. 17 alin. (1) din aceastã ordonanţã. Sancţionarea cu amendã pentru neîndeplinirea unor obligaţii de cãtre operatorii de reţele de comunicaţii electronice dã expresie preocupãrii statului de a proteja interesele naţionale şi de a descuraja comportamentul contrar acestor interese, fãrã a aduce atingere principiilor proclamate de Legea fundamentalã.
Curtea constatã cã susţineri de neconstituţionalitate asemãnãtoare, cu privire la un regim sancţionator similar, au mai fost formulate în alte cauze, în legãturã cu dispoziţii de lege ce instituiau astfel de sancţiuni şi care în opinia autorilor excepţiilor contraveneau dispoziţiilor constituţionale invocate şi în speţa de faţã. Astfel, prin <>Decizia nr. 5 din 10 ianuarie 2006 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 135 din 13 februarie 2006, Curtea a decis cã procedura prin care Consiliul Concurenţei îşi îndeplineşte atribuţiile stabilite de lege, în principal de a constata şi sancţiona practicile anticoncurenţiale, nu impune caracterizarea activitãţii Consiliului ca o activitate jurisdicţionalã, cãci prin aceasta Consiliul nu soluţioneazã un litigiu privind existenţa, întinderea sau exercitarea drepturilor subiective ale unei persoane - atribuţii de esenţa activitãţii jurisdicţionale - şi nici nu adoptã mãsuri de tragere la rãspundere juridicã de competenţa instanţelor judiciare, ci efectueazã operaţii tehnico-juridice de cercetare, deliberare şi decizie, specifice iniţierii şi adoptãrii oricãrui act administrativ.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 19 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 34/2002 privind accesul la reţelele publice de comunicaţii electronice şi la infrastructura asociatã, precum şi interconectarea acestora, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Mobifon" - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 4.121/2004 al Curţii de apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 28 februarie 2006.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Maria Bratu
---------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
