Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 160 din 19 octombrie 1999 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 136 alin. (1) teza finala din Codul muncii, adoptat prin Legea nr. 10 din 23 noiembrie 1972
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 610 din 14 decembrie 1999
Lucian Mihai - preşedinte
Costica Bulai - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Ioan Muraru - judecãtor
Nicolae Popa - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Florin Bucur Vasilescu - judecãtor
Romul Petru Vonica - judecãtor
Paula C. Pantea - procuror
Doina Suliman - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 136 alin. (1) din Codul muncii, ridicatã de Maria Chiriac în Dosarul nr. 255/1999 al Tribunalului Iaşi.
La apelul nominal Consiliul Local al Comunei Tutora este reprezentat de consilier juridic Mihaela Adriana Fonocu. Lipsesc celelalte pãrţi, şi anume Maria Chiriac şi Direcţia generalã a finanţelor publice şi controlului financiar de stat - Trezoreria Iaşi, fata de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecata, reprezentantul Consiliului Local al Comunei Tutora considera ca excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibila, deoarece autoarea acesteia, lãsând sa se judece procesul de cãtre instanta de fond, fãrã a ridica excepţia, se supune autoritãţii lucrului judecat. Neatacand sentinta, creditoarea, autoare a exceptiei, a considerat-o legalã şi temeinica şi, implicit, a considerat ca art. 136 din Codul muncii, în temeiul cãruia au fost acordate drepturile bãneşti solicitate, este constituţional. Se apreciazã, de asemenea, ca, prin invocarea exceptiei de neconstituţionalitate în fata instanţei de apel, creditoarepelanta îşi contesta titlul executoriu pe baza cãruia a formulat cererea de înfiinţare şi validare a popririi.
Reprezentantul Ministerului Public solicita admiterea exceptiei, deoarece considera ca art. 136 alin. (1) din Codul muncii este abrogat prin efectul art. 150 alin. (1) din Constituţie, fiind contrar prevederilor constituţionale ale art. 38 privind dreptul la munca.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele:
Prin Încheierea din 28 aprilie 1999, pronunţatã în Dosarul nr. 255/1999, Tribunalul Iaşi a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 136 alin. (1) din Codul muncii, ridicatã de Maria Chiriac. Excepţia a fost invocatã cu ocazia judecãrii apelului introdus impotriva Sentinţei civile nr. 12.570 din 11 septembrie 1998, prin care Judecãtoria Iaşi a respins cererea de înfiinţare şi validare a popririi, formulatã de autoarea exceptiei, în temeiul art. 136 din Codul muncii.
Autorul exceptiei susţine ca dispoziţiile art. 136 din Codul muncii "trebuie considerate desuete sub aspectul lor restrictiv, în raport cu prevederile constituţionale care garanteazã dreptul persoanei vãtãmate la repararea pagubei atunci când, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea la timp a unei cereri, este indreptatita sa obţinã recunoaşterea dreptului pretins".
Exprimandu-şi opinia, instanta de judecata apreciazã ca, în mãsura în care excepţia vizeazã dispoziţiile alin. (2) şi (3) ale art. 136 din Codul muncii, este inadmisibila, deoarece acestea nu sunt pertinente în soluţionarea cauzei. În consecinta, în temeiul <>art. 23 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, instanta de judecata a respins excepţia de neconstituţionalitate a acestor dispoziţii. În ceea ce priveşte însã alin. (1) al aceluiaşi articol, instanta considera ca acesta este abrogat prin efectul art. 150 alin. (1) din Constituţie, întrucât contravine legii fundamentale.
Potrivit <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, au fost solicitate punctele de vedere ale preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate.
În punctul de vedere al preşedintelui Camerei Deputaţilor se apreciazã ca excepţia ridicatã este nefondata, art. 136 alin. (1) din Codul muncii fiind constituţional, întrucât "cuprinde reglementarea specialã în materie, specifica dreptului muncii, nefiind posibila aplicarea altor reguli, cum ar fi cele referitoare la despãgubirea integrala, care opereazã în materia dreptului civil". Guvernul, în punctul sau de vedere, considera ca excepţia este neîntemeiatã. Se arata ca nu se poate retine încãlcarea prevederilor art. 48 alin. (1) din Constituţie prin art. 136 alin. (1) din Codul muncii, întrucât aceste prevederi constituţionale nu au incidenta asupra rãspunderii patrimoniale a unitãţii, reglementatã de normele dreptului muncii. Textul de lege criticat, se arata în continuare, nu contravine nici prevederilor art. 38 din Constituţie, "întrucât instituirea unei mãsuri reparatorii, constând în reincadrarea în munca şi acordarea unei despãgubiri ce reprezintã echivalentul banesc al prejudiciului cauzat persoanei încadrate în munca prin desfacerea nejustificatã a contractului pe intreaga perioada în care a fost privatã de posibilitatea de a munci, constituie o garanţie a dreptului la munca şi o mãsura de protecţie socialã a muncii". Nici abrogarea prin art. 150 alin. (1) din Constituţie nu se poate susţine, deoarece, în opinia Guvernului, textul de lege criticat, deşi este anterior Constituţiei, nu contravine dispoziţiilor şi principiilor acesteia.
Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, concluziile scrise, depuse de autoarea exceptiei, punctul de vedere al preşedintelui Camerei Deputaţilor, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile partii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale atacate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , retine urmãtoarele:
I. Potrivit art. 144 lit. c) din Constituţie şi <>art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, Curtea Constituţionalã este competenta sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Prin Încheierea din 28 aprilie 1999, pronunţatã în Dosarul nr. 255/1999, Tribunalul Iaşi a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 136 alin. (1) din Codul muncii (adoptat prin Legea nr. 10 din 23 noiembrie 1972 ), care au urmãtorul cuprins: "În caz de anulare a desfacerii contractului de munca, unitatea este obligatã sa reincadreze în funcţia avutã pe cel cãruia i s-a desfãcut contractul în mod nejustificat şi sa-i plãteascã pe timpul cat a fost lipsit de salariu din aceasta cauza o despãgubire calculatã pe baza salariului sau mediu realizat în ultimele 3 luni anterioare desfacerii contractului de munca." Din analiza concluziilor scrise, depuse în motivarea exceptiei de neconstituţionalitate, rezulta însã ca, în realitate, aceasta vizeazã doar teza finala a alin. (1) al art. 136 din Codul muncii, care se referã la modul de calcul al despãgubirilor cuvenite salariatului reintegrat în munca ca urmare a anulãrii desfacerii contractului de munca. Ca urmare, Curtea Constituţionalã se va pronunţa numai asupra acestor dispoziţii legale, iar nu şi asupra dispoziţiilor cuprinse în teza întâi a alin. (1) al art. 136 din Codul muncii.
II. Examinând în continuare legalitatea sesizãrii în baza dispoziţiilor tezei finale a <>art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, care limiteazã controlul de constitutionalitate exclusiv la dispoziţiile legale "de care depinde soluţionarea cauzei", Curtea constata ca dispoziţiile art. 136 alin. (1) teza finala din Codul muncii sunt pertinente pentru soluţionarea cauzei aflate pe rolul instanţei judecãtoreşti, sesizatã cu apelul declarat impotriva sentinţei prin care se respinsese cererea de înfiinţare şi validare a popririi, în executarea obligaţiei de plata a despãgubirilor. Este adevãrat ca în cadrul procedurilor de executare nu mai pot fi formulate cereri cu privire la fondul litigiului, care a fost soluţionat prin hotãrârea judecãtoreascã, devenitã titlu executoriu, în baza cãreia se realizeazã executarea. Dar în speta instanta de fond, care a soluţionat definitiv şi irevocabil plângerea impotriva deciziei de desfacere a contractului de munca, nu a stabilit cuantumul despãgubirilor cuvenite, dispunând doar anularea deciziei de desfacere a contractului de munca, reintegrarea salariatului şi plata despãgubirilor pe perioada de la data desfacerii contractului de munca pana la data reintegrarii efective a salariatului. Într-o atare situaţie, stabilirea cuantumului exact al despãgubirilor datorate revine instanţei de executare, care, prin urmare, trebuie sa decidã dacã sunt sau nu aplicabile dispoziţiile tezei finale a art. 136 alin. (1) din Codul muncii, potrivit cãrora calcularea despãgubirilor se face pe baza salariului mediu realizat în ultimele 3 luni anterioare desfacerii contractului de munca.
III. Analizând conţinutul exceptiei de neconstituţionalitate, Curtea constata ca nu poate fi primitã susţinerea autorului exceptiei referitoare la faptul ca prin dispoziţiile art. 136 alin. (1) teza finala din Codul muncii se incalca art. 48 din Constituţie, conform cãruia persoana vãtãmatã într-un drept al sau de o autoritate publica, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, este indreptatita sa obţinã recunoaşterea dreptului pretins, anularea actului şi repararea pagubei. Într-adevãr, aceste prevederi constituţionale au în vedere îndeplinirea, printre altele, a dublei condiţii ca vãtãmarea sa fi fost cauzatã de o autoritate publica, prin intermediul unui act administrativ. În speta însã primãria nu a acţionat în calitate de autoritate publica, ci în cea de angajator, deci de parte în cadrul contractului de munca, iar decizia desfacerii contractului de munca nu este un act administrativ, ci un act de dreptul muncii.
Pe de alta parte, Curtea Constituţionalã retine ca, potrivit art. 38 alin. (1) teza întâi din Constituţie, "Dreptul la munca nu poate fi îngrãdit". Aceste dispoziţii sunt cuprinse în titlul II al Constituţiei, intitulat "Drepturile, libertãţile şi îndatoririle fundamentale".
Având în vedere prevederile constituţionale ale art. 11 alin. (1), potrivit cãrora "Statul roman se obliga sa îndeplineascã întocmai şi cu buna-credinţa obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte", precum şi ale art. 20 alin. (1), în temeiul cãrora "Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertãţile cetãţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanta cu Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte", Curtea retine, de asemenea, ca România este semnatara a mai multor acte internaţionale care recunosc şi garanteazã dreptul la munca. Astfel, prin <>Decretul nr. 212 din 31 octombrie 1974 , publicat în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 146 din 20 noiembrie 1974, a fost ratificat Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, adoptat de Adunarea Generalã a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 16 decembrie 1966. Potrivit art. 6 pct. 1 din acest act internaţional "Statele pãrţi la prezentul pact recunosc dreptul la munca, ce cuprinde dreptul pe care îl are orice persoana de a obţine posibilitatea sa-şi câştige existenta printr-o munca liber aleasã sau acceptatã, şi vor lua mãsuri potrivite pentru garantarea acestui drept". În plus, prin art. 7 din acelaşi act internaţional, statele pãrţi "recunosc dreptul pe care îl are orice persoana de a se bucura de condiţii de munca juste [...] ", drept care trebuie sa asigure, printre altele, dar îndeosebi "remuneraţia". Tot astfel, prin Legea nr. 74 din 3 mai 1999, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 193 din 4 mai 1999, a fost ratificatã Carta socialã europeanã revizuitã, adoptatã la Strasbourg la 3 mai 1996. Conform art. 1 pct. 2 din Carta socialã europeanã revizuitã, "În vederea exercitãrii efective a dreptului la munca, pãrţile se angajeazã: [...] 2. sa protejeze de o maniera eficienta dreptul lucrãtorului de a-şi câştiga existenta printr-o munca liber întreprinsã".
În raport cu dispoziţiile reproduse ale art. 38 alin. (1) teza întâi din Constituţie şi în lumina prevederilor internaţionale menţionate, Curtea constata ca sunt neconstituţionale prevederile tezei finale a art. 136 alin. (1) din Codul muncii, referitoare la limitarea despãgubirii cuvenite salariatului la o suma calculatã pe baza salariului mediu realizat în ultimele 3 luni anterioare desfacerii nelegale a contractului de munca.
În speta, este stabilit prin hotãrâre judecãtoreascã definitiva şi irevocabilã ca dreptul la munca al autorului exceptiei a fost încãlcat prin desfacerea nelegalã a contractului de munca de cãtre primãrie şi ca deci persoana angajata a fost lipsitã astfel, printr-un act injust al angajatorului, de încasarea salariului. Salariul reprezintã, neîndoielnic, scopul principal al exercitãrii dreptului la munca. Aceasta determina consecinta ca, pentru perioada în care un salariat a fost împiedicat printr-o mãsura nelegalã sa îşi îndeplineascã obligaţiile prevãzute în contractul de munca şi, corelativ, sa îşi primeascã salariul ce i s-ar fi cuvenit pentru munca pe care ar fi prestat-o dacã nu i-ar fi fost încãlcat de cãtre angajator dreptul la munca, acest salariat are dreptul de a beneficia de o despãgubire echivalenta cu totalul sumelor de bani pe care le-ar fi primit dacã nu s-ar fi luat de cãtre angajator mãsura nelegalã de îndepãrtare din munca.
Limitarea la o suma comensurata pe baza unor criterii artificiale a despãgubirii acordate în cazul reintegrarii în munca a celui cãruia i s-a desfãcut contractul de munca în mod nejustificat constituie, de altfel, o derogare de la regula generalã de drept al muncii, stabilitã prin art. 111 alin. (1) din Codul muncii, conform cãruia: "Unitatea este obligatã, în condiţiile legii, sa despãgubeascã persoana incadrata în munca, în situaţia în care aceasta a suferit, din culpa unitãţii, un prejudiciu în timpul îndeplinirii îndatoririlor de munca sau în legatura cu serviciul." Asa fiind, dispoziţiile art. 136 alin. (1) teza finala din Codul muncii sunt neconstituţionale şi prin raportare la prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie, potrivit cãrora "Cetãţenii sunt egali în fata legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri,". Şi aceasta întrucât se afla în situaţii egale salariaţii cãrora li s-a creat un prejudiciu prin desfacerea nelegalã, din culpa unitãţii, a contractului de munca, adicã salariaţii aflaţi în ipoteza reglementatã prin art. 136 alin. (1) teza finala din Codul muncii, precum şi salariaţii cãrora li s-a creat un prejudiciu prin vreo alta fapta culpabilã a angajatorului decât desfacerea nelegalã a contractului de munca, adicã salariaţii aflaţi în ipoteza reglementatã prin art. 111 alin. (1) din Codul muncii. De aceea, în vederea respectãrii principiului constituţional stabilit prin art. 16 alin. (1) din legea fundamentalã, este necesarã, pentru toate aceste situaţii, instituirea unui tratament juridic nediscriminatoriu, care presupune aplicarea regulii generale cuprinse în art. 111 alin. (1) din Codul muncii.
Fata de cele arãtate în privinta neconstitutionalitatii <>art. 136 alin. (1) teza finala din Codul muncii, adoptat prin Legea nr. 10 din 23 noiembrie 1972 , adicã anterior adoptãrii Constituţiei, rezulta ca sunt incidente dispoziţiile art. 150 alin. (1) din legea fundamentalã, conform cãrora "Legile şi toate celelalte acte normative rãmân în vigoare, în mãsura în care ele nu contravin prezentei Constituţii,", cu consecinta constatãrii, pe aceasta cale, ca prevederile legale menţionate nu mai sunt în vigoare.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 150 alin. (1) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi al <>art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA,
În numele legii
DECIDE:
Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicatã de Maria Chiriac în Dosarul nr. 255/1999 al Tribunalului Iaşi şi constata ca sunt contrare Constituţiei şi, în consecinta, nu mai sunt în vigoare, potrivit art. 150 alin. (1) din Constituţie, dispoziţiile tezei finale a art. 136 alin. (1) din Codul muncii, conform cãrora despãgubirea cuvenitã salariatului reincadrat în funcţia avutã, ca urmare a anulãrii desfacerii contractului de munca, este "calculatã pe baza salariului sau mediu realizat în ultimele 3 luni anterioare desfacerii contractului de munca".
Definitiva şi obligatorie.
Decizia se comunica celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului.
Pronunţatã în şedinţa publica din data de 19 octombrie 1999.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
LUCIAN MIHAI
Magistrat-asistent,
Doina Suliman
---------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
