Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 160 din 12 martie 2013  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 32 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 160 din 12 martie 2013 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 32 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 360 din 18 iunie 2013
    Augustin Zegrean - preşedinte
    Aspazia Cojocaru - judecător
    Acsinte Gaspar - judecător
    Petre Lăzăroiu - judecător
    Mircea Ştefan Minea - judecător
    Ion Predescu - judecător
    Puskas Valentin Zoltan - judecător
    Tudorel Toader - judecător
    Cristina Cătălina Turcu - magistrat-asistent

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

    Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 32 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie ridicată de Paul Cosmin Rogoveanu în Dosarul nr. 1.666/299/2011 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.486D/2012.
    La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
    Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece textul de lege criticat nu aduce atingere dreptului de acces la o instanţă de judecată.

                                    CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    Prin Sentinţa civilă nr. 17.966 din 11 octombrie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 1.666/299/2011, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 32 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.
    Excepţia a fost ridicată de Paul Cosmin Rogoveanu într-o cauză ce are ca obiect soluţionarea plângerii formulate împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a unei contravenţii aplicate în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.
    În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul arată că textul de lege criticat aduce atingere dreptului la un proces echitabil şi prezumţiei de nevinovăţie, reglementate de art. 6 paragraful 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece instanţa competentă să soluţioneze cauza ar trebui să fie aceea de la domiciliul presupusului contravenient.
    Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, făcând referire la jurisprudenţa Curţii în materie.
    Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă deoarece, pe de-o parte, autorul doreşte modificarea textului de lege supus controlului iar, pe de altă parte, critică aplicarea acestuia de către instanţa de judecată.
    Avocatul Poporului apreciază că textul de lege criticat este constituţional, potrivit punctelor de vedere reţinute în deciziile Curţii Constituţionale nr. 797 din 9 noiembrie 2006, nr. 813 din 27 septembrie 2007, nr. 1.240 din 18 noiembrie 2008, nr. 1.117 din 10 septembrie 2009, nr. 94 din 4 februarie 2010, şi nr. 654 din 19 iunie 2012.
    Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

                                    CURTEA,
examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 32 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 268 din 22 aprilie 2002, cu modificările şi completările ulterioare, care au următorul cuprins: "(2) Plângerea împreună cu dosarul cauzei se trimit de îndată judecătoriei în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia."
    Curtea observă că, până la data pronunţării prezentei decizii, art. 32 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 a fost modificat prin art. 41 pct. 4 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012.
    În esenţă, soluţia legislativă criticată de autorul excepţiei, respectiv judecarea plângerii contravenţionale de către judecătoria în circumscripţia căreia a fost săvârşită contravenţia, a fost menţinută în urma modificării survenite fiind preluată în prezent în cuprinsul art. 32 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001.
    Prin prezenta decizie, Curtea urmează să se pronunţe asupra textului aflat în prezent în vigoare, ţinând cont de cele statuate prin Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. III din 31 octombrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 9 noiembrie 1995, în sensul că, atunci când, după invocarea unei excepţii de neconstituţionalitate în faţa instanţelor judecătoreşti, prevederea legală supusă controlului a fost modificată, Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii prevederii legale în noua sa redactare numai dacă soluţia legislativă din legea sau ordonanţa modificată este, în principiu, aceeaşi cu cea dinaintea modificării.
    Art. 32 alin (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor are următorul cuprins: "(1) Plângerea se depune la judecătoria în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia."
    Autorul susţine că prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil din Legea fundamentală şi art. 6 paragraful 2 referitor la prezumţia de nevinovăţie din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
    Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că asupra soluţiei legislative criticate, în forma anterioară modificării, s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 1.029 din 29 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 50 din 23 ianuarie 2013, reţinând, în esenţă, că textul de lege criticat nu îngrădeşte dreptul părţilor la un proces echitabil, ci instituie norme de procedură privind soluţionarea plângerii formulate împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, şi anume instanţa competentă să soluţioneze plângerea. Această modalitate de reglementare reprezintă însă opţiunea legiuitorului, fiind în conformitate cu prevederile art. 126 alin. (2) din Constituţie, privind competenţa şi procedura în faţa instanţelor judecătoreşti.
    Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât considerentele, cât şi soluţia deciziei anterior menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.
    Cu acest prilej Curtea mai reţine că soluţia legislativă criticată este menită să dea expresie garanţiilor constituţionale invocate, prin asigurarea administrării cu celeritate a probelor strânse, în speţă, de lucrătorii poliţiei rutiere, de la locul săvârşirii contravenţiei.
    2. Curtea observă că nu poate fi primită susţinerea autorului excepţiei în ce priveşte încălcarea prezumţiei sale de nevinovăţie prin stabilirea instanţei competente de a judeca plângerea împotriva procesului-verbal de sancţionare a contravenţiei ca fiind aceea în circumscripţia căreia s-a săvârşit contravenţia.
    Astfel, referitor la prezumţia de nevinovăţie în materie contravenţională, Curtea s-a pronunţat prin Decizia nr. 1.096 din 8 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 695 din 15 octombrie 2009, reţinând că procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei se bucură de prezumţia de legalitate, însă, atunci când este formulată o plângere împotriva acesteia, este contestată chiar prezumţia de care se bucură. În acest caz, instanţa de judecată competentă va administra probele prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal. Cel care a formulat plângerea nu trebuie să îşi demonstreze propria nevinovăţie, revenind instanţei de judecată obligaţia de a administra tot probatoriul necesar stabilirii şi aflării adevărului.
    Prin urmare, Curtea observă că o normă legală prin care se reglementează cu privire la competenţa unei instanţe de judecată nu încalcă, în principiu, prezumţia de nevinovăţie.

    Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

                             CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
                                În numele legii
                                    DECIDE:

    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 32 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie ridicată de Paul Cosmin Rogoveanu în Dosarul nr. 1.666/299/2011 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Pronunţată în şedinţa publică din data de 12 martie 2013.

                      PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
                                AUGUSTIN ZEGREAN

                              Magistrat-asistent,
                            Cristina Cătălina Turcu

                                    --------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016