Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Dosar nr. 1.624/1/2016
Mirela Sorina Popescu - preşedintele Secţiei penale a Înaltei
Curţi de Casaţie şi Justiţie -
preşedintele completului
Marius Dan Foitoş - judecător la Secţia penală
Rodica Aida Popa - judecător la Secţia penală
Geanina Cristina Arghir - judecător la Secţia penală
Rodica Cosma - judecător la Secţia penală
Mariana Ghena - judecător la Secţia penală
Cristina Rotaru-Radu - judecător la Secţia penală
Francisca Maria Vasile - judecător la Secţia penală
Anca Mădălina Alexandrescu - judecător la Secţia penală
S-a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia penală, în Dosarul nr. 1.624/1/2016, prin care, în temeiul art. 475 din Codul de procedură penală, se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarelor chestiuni de drept: 1. Acţiunile enumerate în cuprinsul art. 29 alin. (1) lit. a), b) şi c) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului, republicată, cu modificările ulterioare (schimbarea sau transferul, respectiv ascunderea ori disimularea şi, respectiv, dobândirea, deţinerea sau folosirea) reprezintă modalităţi normative distincte de săvârşire a infracţiunii de spălare a banilor sau reprezintă variante alternative ale elementului material al laturii obiective a infracţiunii de spălare a banilor? 2. Subiectul activ al infracţiunii de spălare a banilor poate fi acelaşi cu subiectul activ al infracţiunii din care provin bunurile sau trebuie să fie diferit de acesta? 3. Infracţiunea de spălare a banilor este o infracţiune autonomă sau este o infracţiune subsecventă aceleia din care provin bunurile? Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost constituit conform prevederilor art. 476 alin. (6) din Codul de procedură penală şi art. 27^4 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare. Şedinţa a fost prezidată de către preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, doamna judecător Mirela Sorina Popescu. La şedinţa de judecată a participat doamna Oana Mihaela Dinu, magistrat-asistent în cadrul Secţiei penale, desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 27^6 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de doamna procuror Irina Kuglay. Magistratul-asistent a prezentat referatul cauzei, arătând că la dosar au transmis puncte de vedere Curtea de Apel Cluj, Curtea de Apel Ploieşti, Curtea de Apel Constanţa, Curtea de Apel Galaţi, Curtea de Apel Oradea, Curtea de Apel Bacău, Curtea de Apel Braşov, Curtea de Apel Timişoara, Curtea de Apel Bucureşti, Curtea de Apel Târgu Mureş, Curtea de Apel Alba Iulia, Curtea de Apel Iaşi, Curtea de Apel Piteşti, Curtea de Apel Suceava, Curtea de Apel Craiova care, după caz, au făcut referire şi la punctele de vedere ale unora dintre instanţele arondate. De asemenea, au transmis puncte de vedere exprimate de Direcţia legislaţie, studii şi documentare şi informatică juridică din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi Universitatea de Vest din Timişoara, Facultatea de Drept şi Ştiinţe Economice. La dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorul-raportor care a fost înaintat părţilor la data de 18 mai 2016, potrivit dispoziţiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Adresa nr. 814/C2/982/III - 5/2016 din 1 iunie 2016, a adus la cunoştinţă că nu există în lucru nicio sesizare având ca obiect promovarea unui recurs în interesul legii cu privire la problemele de drept cu care a fost sesizată instanţa, fiind depuse şi concluzii scrise. Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, doamna judecător Mirela Sorina Popescu, constatând că nu sunt alte cereri sau excepţii de formulat, a solicitat doamnei procuror Irina Kuglay să susţină punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la problema supusă dezbaterii în Dosarul nr. 1.624/1/2016. Reprezentantul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, referitor la prima întrebare, a arătat că a fost formulată în termeni generali cu privire la toate variantele-tip ale infracţiunii de spălare a banilor prevăzute la art. 29 alin. (1) lit. a), b) şi c) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare, deşi instanţa care a formulat sesizarea a fost învestită cu fapte încadrate numai în dispoziţiile art. 29 alin. (1) lit. a) şi c) din legea menţionată, concluzionând că întrebarea este nepertinentă. A opinat că, în măsura în care se va aprecia asupra fondului, nu este necesar să se distingă între cele trei litere ale articolului menţionat, putându-se da o rezolvare de principiu, respectiv că infracţiunile se reţin în concurs sau constituie o infracţiune unică. Cu privire la admisibilitatea celei de-a doua întrebări, respectiv identitatea dintre subiectul activ al infracţiunii de spălare a banilor şi infracţiunea predicat, a arătat că aceasta trebuie raportată la obiectul cauzei, iar din acest punct de vedere a conchis că nu este îndeplinită condiţia pertinenţei, în sensul că de rezolvarea întrebării nu depinde soluţionarea fondului cauzei. De altfel, din încheierea de sesizare nu rezultă care ar fi faptele pentru care judecătorul a considerat că există identitate de subiect activ. A evidenţiat că inculpaţii nu au fost trimişi în judecată pentru comiterea simultan şi a vreuneia dintre infracţiunile predicat. A reliefat că instanţa care a formulat sesizarea a avut în vedere infracţiunea prevăzută de art. 280^1 din vechiul Cod penal, ca fiind infracţiunea predicat. Or, în realitate, infracţiunile predicat în raport cu care se reţin infracţiunile de spălare a banilor sunt infracţiuni de furt săvârşite de alte persoane şi care constituie obiectul unui dosar separat. Prin urmare, în cauză, nu există o identitate între participatul la infracţiunea predicat şi participantul la infracţiunea de spălare a banilor. În esenţă, a susţinut că infracţiunea prevăzută de art. 280^1 din vechiul Cod penal, care este reţinută în sarcina autorilor infracţiunilor de spălare a banilor, nu reprezintă infracţiunea predicat a infracţiunii de spălare a banilor. A specificat că, în rechizitoriu, se face referire expresă la infracţiunea predicat ca fiind infracţiunea de furt. Prin urmare, infracţiunea predicat, în această cauză, nu poate fi alta decât aceea identificată de procurorul care a sesizat instanţa cu infracţiunea de spălare a banilor. În ceea ce priveşte întrebarea privind caracterul autonom al infracţiunii de spălare a banilor a arătat că nici aceasta nu este pertinentă. Pe de o parte, a menţionat că instanţa care a formulat sesizarea nu arată la ce faptă se raportează pentru a stabili autonomia sau unitatea, dintre infracţiunea de spălare a banilor şi infracţiunea predicat. A opinat că, probabil, a avut în vedere infracţiunea prevăzută de art. 280^1 din vechiul Cod penal, pe care a apreciat-o ca fiind dezincriminată, iar în aceste condiţii şi-a pus întrebarea dacă mai poate constitui situaţie premisă sau dacă soluţia cu privire la această infracţiune influenţează soluţia cu privire la infracţiunea de spălare a banilor. Or, abordarea este greşită, deoarece autonomia infracţiunii de spălare a banilor nu se poate raporta decât la infracţiunea predicat care, în cauză, este furtul, cercetat separat. Pe de altă parte, întrebarea este nepertinentă şi pentru că judecătorul fondului, chiar raportându-se la art. 280^1 din vechiul Cod penal, nu a observat că fapta nu este dezincriminată, cum greşit s-a constatat, ci este prevăzută în alte dispoziţii speciale. Raportul dintre infracţiunea de spălare a banilor şi infracţiunea prevăzută de art. 280^1 din vechiul Cod penal, se regăseşte, mutatis mutandis, şi în cazul infracţiunilor prevăzute în Legea nr. 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil, republicată. Astfel, în art. 83 şi 87 din Legea nr. 182/2000, republicată, sunt descrise elemente de fapt care pot constitui un paralelism cu fosta incriminare din art. 280^1 din vechiul Cod penal. Motivul principal pentru care, în opinia sa, această întrebare este nepertinentă este tocmai acela că judecătorul nu motivează relevanţa întrebării pentru cauză, astfel încât instanţa învestită cu dezlegarea problemei de drept să poată aprecia pertinenţa. Cu privire la fondul chestiunilor a căror dezlegare se solicită, în referire la problema concursului sau unităţii de infracţiuni, a opinat că infracţiunea de spălare a banilor nu poate fi considerată ca având conţinuturi alternative, astfel încât fiecare act material să constituie o infracţiune distinctă pentru următoarele motive: premisa infracţiunii de spălare a banilor şi premisa faptică ce a generat întrebarea în prezenta cauză este că acelaşi bun provenit dintr-o infracţiune este succesiv supus mai multor operaţiuni de disimulare, că asupra lui se săvârşesc acte materiale de transfer dintr-un patrimoniu în altul sau dintr-un cont în altul (în cazul unei sume de bani) şi alte acte de ascundere a provenienţei lui (de exemplu, falsificarea unor documente de provenienţă) şi, în final, că acelaşi bun sau aceeaşi sumă de bani sunt dobândite efectiv de o persoană, desăvârşindu-se astfel aparenţa de legalitate a provenienţei lor, precum şi disimularea provenienţei lor ilicite. A precizat că toate actele materiale incriminate la art. 29 alin. (1) lit. a), b) şi c) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare, sunt compatibile unele cu celelalte asupra aceluiaşi bun provenind din aceeaşi infracţiune, putându-se săvârşi simultan toate aceste acte materiale, iar organizarea lor în trei litere distincte şi detalierea lor în tipuri de acte materiale este realizată de legiuitor, nu pentru a institui o pluralitate, ci pentru o bună exprimare a verbului regens, această sistematizare pornind de la premiza efectuării unor operaţiuni cu scopul disimulării, continuând cu efectuarea unor operaţiuni care realizează acelaşi scop al disimulării de la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare, şi finalizându-se în teza cea mai cuprinzătoare de la art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare, respectiv dobândirea sau deţinerea, deţinerea sau folosirea, indiferent de vreunul dintre scopurile arătate mai sus. De aceea, faptele sunt privite ca un proces complex care, rareori, se limitează la o singură operaţiune materială. De cele mai multe ori, săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor se realizează simultan în mai multe din variantele normative, iar din acest motiv infracţiunea a fost privită ca fiind susceptibilă de epuizare în timp, şi nu de consumare instantanee. Astfel, infracţiunea se săvârşeşte odată cu primul act, de exemplu, transferul de bani între două conturi, dar se consumă şi se epuizează numai atunci când toate operaţiunile de disimulare a provenienţei se vor fi săvârşit, în funcţie de modul în care şi-a conceput infractorul activitatea infracţională sau în funcţie de natura bunului. Un alt argument, în sensul celor mai sus menţionate, este acela că, dacă s-ar admite că trebuie reţinută o pluralitate de infracţiuni, ar însemna că infracţiunea prevăzută la art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare, ar intra în concurs cu infracţiunile prevăzute la art. 29 lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare, având în vedere că niciuna dintre celelalte modalităţi nu poate fi săvârşită fără deţinere. Prin urmare, în toate ipotezele ar trebui reţinute cel puţin două infracţiuni de spălare a banilor. Este evident că o atare concluzie este greşită. De aceea, a apreciat că, în dezlegarea acestei probleme de drept, trebuie stabilit că infracţiunea de spălare a banilor este o infracţiune cu conţinut alternativ şi că realizarea mai multora dintre faptele care constituie elementul material duce la reţinerea unei singure infracţiuni, şi nu a unei pluralităţi, atunci când aceste acte materiale privesc aceleaşi bunuri provenite din aceeaşi infracţiune predicat. Cu privire la celelalte probleme de drept ridicate, a arătat că subiectul activ al infracţiunii de spălare a banilor poate fi subiect activ al infracţiunii predicat şi că infracţiunea de spălare a banilor este o infracţiune autonomă, în sensul că soluţia care se va da acesteia nu depinde de soluţia predicat şi nici de existenţa vreunei proceduri penale cu privire la infracţiunea predicat. Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a declarat dezbaterile închise, reţinându-se dosarul în pronunţare. ÎNALTA CURTE, asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării Prin Încheierea de şedinţă din 23 martie 2016 pronunţată în Dosarul penal nr. 5.230/97/2013*, Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia penală a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea dezlegării următoarelor chestiuni de drept: 1. Acţiunile enumerate în cuprinsul art. 29 alin. (1) lit. a), b) şi c) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare (schimbarea sau transferul, respectiv ascunderea ori disimularea şi, respectiv, dobândirea, deţinerea sau folosirea) reprezintă modalităţi normative distincte de săvârşire a infracţiunii de spălare a banilor sau reprezintă variante alternative ale elementului material al laturii obiective a infracţiunii de spălare a banilor? 2. Subiectul activ al infracţiunii de spălare a banilor poate fi acelaşi cu subiectul activ al infracţiunii din care provin bunurile sau trebuie să fie diferit de acesta? 3. Infracţiunea de spălare a banilor este o infracţiune autonomă sau este o infracţiune subsecventă aceleia din care provin bunurile? II. Expunerea succintă a cauzei şi soluţia propusă de instanţa care a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia penală au fost înregistrate apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara şi inculpaţii D. F. S., V. I., G. G. şi H. V. împotriva Sentinţei penale nr. 81 din 15 iunie 2015 pronunţată de Tribunalul Hunedoara în Dosarul nr. 5.230/97/2013. La termenul de judecată din data de 18 noiembrie 2015, inculpatul V. I. a solicitat, prin intermediul apărătorului ales, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în temeiul art. 475 din Codul de procedură penală, pentru rezolvarea de principiu a următoarei probleme de drept: Dacă sunt sau nu întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de spălare a banilor prevăzute şi pedepsite de art. 29 lit. a) şi c) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare, în cazul în care infracţiunea premisă (art. 280^1 din Codul penal din 1969) a fost dezincriminată odată cu intrarea în vigoare a Codului penal în data de 1 februarie 2014. Obiectul cauzei: Prin Sentinţa penală nr. 81 din data de 15 iunie 2015, pronunţată de Tribunalul Hunedoara în Dosarul nr. 5.230/97/2013, s-a hotărât asupra acuzaţiilor aduse inculpaţilor D. F. S., V. I., G. G. şi H. V. după cum urmează: În baza art. 396 alin. (5) din Codul de procedură penală raportat la art. 16 lit. b) teza a II-a din Codul de procedură penală, au fost achitaţi inculpaţii D. F. S., V. I., şi G. G. pentru săvârşirea infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, prevăzute de art. 323 din Codul penal din 1969. În baza art. 396 alin. (5) din Codul de procedură penală raportat la art. 16 lit. b) teza I din Codul de procedură penală, au fost achitaţi inculpaţii D. F. S., V. I., G. G. şi H. V., pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a regimului de ocrotire a unor bunuri, prevăzută de art. 280^1 alin. 2 din Codul penal din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal din 1969 şi a art. 5 din Codul penal. În baza art. 396 alin. (5) din Codul de procedură penală raportat la art. 16 lit. c) din Codul de procedură penală, a fost achitat inculpatul G. G., pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor prevăzute de art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare. În baza art. 396 alin. (5) din Codul de procedură penală raportat la art. 16 lit. c) din Codul de procedură penală, a fost achitat inculpatul H. V., pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare. Au fost condamnaţi inculpaţii: 1. D.F. S. şi V. I., la câte 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) şi c) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului, republicată, cu modificările ulterioare, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal din 1969 şi a art. 5 din Codul penal, cu suspendarea condiţionată a executării pedepselor aplicate celor doi inculpaţi pe durata unor termene de încercare de 5 ani. 2. G. G., la 3 ani închisoare, pentru infracţiunea de spălare a banilor, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului, republicată, cu modificările ulterioare, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal din 1969 şi a art. 5 din Codul penal cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate inculpatului pe durata unor termene de încercare de 5 ani. 3. H. V., la 1 an şi 6 luni închisoare, pentru infracţiunea de spălare a banilor prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare, cu aplicarea art. 74 lit. b) din Codul penal din 1969, a art. 76 lit. c) din Codul penal din 1969, a art. 5 din Codul penal şi cu înlăturarea art. 41 alin. 2 din Codul penal din 1969, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate inculpatului pe durata unui termen de încercare de 3 ani şi 6 luni. Pentru a hotărî condamnarea inculpaţilor Tribunalul Hunedoara a reţinut, în esenţă, că: Fapta inculpatului D. F. S. de a dobândi şi deţine, restaura şi transfera, la data de 8 mai 2013, prin vânzarea la preţul de 1.000 euro, împreună cu inculpatul G. G., lui D. A., pentru plasarea pe piaţa antichităţilor din Viena, a două loturi conţinând 40 denari români, cu urme de sol, sustrase din siturile arheologice Sarmizegetusa Regia şi Sarmizegetusa Ulpia Traiana, cunoscând că acestea provin din săvârşirea de infracţiuni, în scopul ascunderii sau disimulării originii ilicite a acestor bunuri, precum şi faptele aceluiaşi inculpat de a intermedia la pensiunea sa din Sarmizegetusa Ulpia Traiana, împreună cu inculpatul G. G., alte două tranzacţii între inculpaţii V. I. şi H. V., respectiv între inculpatul V. I. şi numitul D. A., prima în luna martie 2013 care a avut ca obiect doi stateri Lysimach vânduţi la 1500 euro, iar cea de-a doua în luna aprilie 2013, având ca obiect trei stateri Lysimach şi o didrahmă dacică, vândute la preţul de 2050 euro, cunoscând că acestea provin din săvârşirea de infracţiuni, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de spălare a banilor prevăzute de art. 29 alin. (1) lit. a) şi c) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal din 1969 şi a art. 5 din Codul penal. Faptele inculpatului V. I. de a dobândi, deţine, restaura şi transfera prin vânzare, împreună cu inculpatul D. F. S. la pensiunea celui din urmă Sarmizegetusa Ulpia Traiana şi inculpatul G. G., două loturi de stateri Lysimach, în martie 2013, respectiv 30 aprilie 2013, transferate inculpatului H. V. (2 stateri Lysimach la preţul de 1.500 euro) şi numitului D. A. (3 stateri Lysimach şi o didrahmă dacică, cu urme de sol, la preţul de 2.050 euro), cunoscând că acestea provin din săvârşirea de infracţiuni, în scopul ascunderii sau al disimulării ascunderii ilicite a acestor bunuri, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de spălare a banilor prevăzute de art. 29 alin. (1) lit. a) şi c) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal din 1969 şi a art. 5 din Codul penal. Faptele inculpatului G. G. de a intermedia, împreună cu inculpatul D. F. S., la pensiunea acestuia din urmă Sarmizegetusa Ulpia Traiana, tranzacţiile de transfer prin vânzare a două loturi de stateri Lysimach, realizate în martie 2013 de inculpatul V. I. şi inculpatul H. V.(doi stateri Lysimach la preţul de 1.500 euro), respectiv 30 aprilie 2013 de inculpatul V. I. şi numitul D. A.(3 stateri Lysimach şi o didrahmă dacică, cu urme de sol, la preţul de 2.050 euro) şi fapta aceluiaşi inculpat de a intermedia la data de 8 mai 2013 tranzacţia de transfer prin vânzare a două loturi de denari români, cu urme de sol, sustrase din siturile arheologice Sarmisegetusa Regia şi Sarmisegetusa Ulpia Traiana, tranzacţie care a avut loc între inculpatul D. F. şi numitul D. A. (40 denari români şi un inel digilar la preţul de 1.000 euro), cunoscând că acestea provin din săvârşirea de infracţiuni, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de spălare a banilor prevăzute de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal din 1969 şi a art. 5 din Codul penal. Fapta inculpatului H. V. de a dobândi şi deţine, în urma unei tranzacţii desfăşurate în luna martie 2013, cu intermedierea inculpaţilor D. F. S. şi G. G., la pensiunea Sarmisegetusa Ulpia Traiana, un lot de doi stateri Lysimach, achiziţionaţi de la inculpatul V. I. la preţul de 1.500 euro, cunoscând că monedele provin din săvârşirea de infracţiuni, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de spălare a banilor, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare, cu aplicarea art. 5 din Codul penal. Pentru a hotărî achitarea inculpaţilor Tribunalul Hunedoara a reţinut, în esenţă, că: În cauză nu există probe din care să rezulte că inculpatul G. G. a săvârşit infracţiunea prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare, întrucât nu s-a dovedit că persoana acuzată a dobândit, deţinut sau folosit bunuri cunoscând că acestea provin din săvârşirea de infracţiuni, faptele inculpatului constând, în fapt, în intermedierea unor transferuri de bunuri, prin vânzare către alte persoane, cunoscând că acestea provin din săvârşirea de infracţiuni, întrunind elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului, republicată, cu modificările ulterioare (pentru care a fost condamnat). Situaţia este similară şi în cazul inculpatului H.V. În cazul acestuia în ceea ce priveşte infracţiunea de spălare a banilor, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare, nu există probe din care să rezulte că inculpatul a schimbat sau transferat bunuri (monede), cunoscând că acestea provin din săvârşirea de infracţiuni, monedele cumpărate de la inculpatul V. I. fiind restituite în cursul judecăţii. Fapta dovedită în cazul acestui inculpat este cea de dobândire şi deţinere a unor bunuri (monede) cunoscând că acestea provin din săvârşirea de infracţiuni, iar pentru această faptă inculpatul a fost condamnat. Cu privire la infracţiunea de nerespectare a regimului de ocrotire a unor bunuri, prevăzută de art. 280^1 alin. 2 din Codul penal din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal din 1969, reţinută în sarcina inculpaţilor D. F. S., V. I., G. G. şi H. V., Tribunalul Hunedoara a constatat că această infracţiune a fost reglementată în Codul penal din 1969, iar în legislaţia penală actuală infracţiunea descrisă în alineatul precedent nu a mai fost incriminată. În acest context, s-a dat eficienţă dispoziţiilor art. 5 din Codul penal şi s-a hotărât achitarea celor patru inculpaţi pentru infracţiunea menţionată. În fine, cu privire la infracţiunea de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni a reţinut prima instanţă că nu există suficiente probe care să conducă la concluzia că inculpaţii au acţionat cu vinovăţia prevăzută de lege pentru a se asocia în vederea săvârşirii de infracţiuni la regimul de protecţie a patrimoniului cultural naţional (cu precizarea că infracţiunea de nerespectare a regimului de ocrotire a unor bunuri reţinută în sarcina inculpaţilor a fost dezincriminată), ori pentru a săvârşi infracţiunea de spălare a banilor. Punctele de vedere ale procurorului şi ale inculpaţilor asupra chestiunii de drept sesizate: Procurorul a apreciat că este oportună sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în baza art. 475 din Codul de procedură penală, cu precizarea că întrebarea ar trebui să vizeze şi chestiuni legate de subiectul activ al infracţiunii şi de acţiunile ce caracterizează elementul material al laturii obiective a infracţiunii. A apreciat procurorul că acţiunile de la art. 29 din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare, reprezintă modalităţi normative distincte de săvârşire a infracţiunii de spălare a banilor, că subiect activ al infracţiunii de spălare a banilor poate fi şi subiectul activ al infracţiunii din care provin bunurile spălate şi că infracţiunea de spălare a banilor este o infracţiune autonomă. Inculpaţii, prin intermediul apărătorilor aleşi, au solicitat instanţei admiterea cererii de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, susţinând punctul de vedere al inculpatului care, prin intermediul apărătorului ales, a ridicat problema de drept. Inculpaţii au susţinut, prin intermediul apărătorilor aleşi, că infracţiunea de spălare a banilor este o infracţiune subsecventă celei din care provin bunurile spălate, astfel încât dezincriminarea infracţiunii din care provin bunurile spălate (în speţa de faţă, a celei de nerespectare a regimului de ocrotire a unor bunuri prevăzută de art. 280^1 din Codul penal din 1969) atrage automat achitarea lor pentru infracţiunea de spălare a banilor. Au mai apreciat inculpaţii că subiect activ al infracţiunii de spălare a banilor nu poate fi decât o altă persoană decât subiectul activ al infracţiunii din care provin bunurile spălate. Pentru a ilustra punctul lor de vedere au făcut trimitere la exemple de practică judiciară, în concret la deciziile nr. 3.164/2008, 1.100/2012 şi 147/2011 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la Sentinţa nr. 233/2002 a Tribunalului Bihor confirmată prin Decizia nr. 85/2003 a Curţii de Apel Oradea, Sentinţa penală nr. 31/24.02.2011 a Tribunalului Neamţ şi la un articol publicat la data de 27 noiembrie 2013 pe site-ul Juridice.ro. În fine, legat de cea de-a treia chestiune supusă dezbaterii, inculpaţii s-au limitat la a aprecia oportunitatea sesizării instanţei supreme, evitând să exprime un punct de vedere tranşant. Partea civilă statul român nu şi-a exprimat punctul de vedere cu privire la chestiunea supusă dezbaterii. Punctul de vedere al Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia penală: Completul care a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile a susţinut că: - acţiunile enumerate în cuprinsul art. 29 alin. (1) lit. a)-c) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare (schimbarea sau transferul, respectiv ascunderea ori disimularea şi, respectiv, dobândirea, deţinerea sau folosirea) reprezintă modalităţi normative distincte de săvârşire a infracţiunii de spălare a banilor astfel încât persoana care comite diferite acţiuni ce se circumscriu fiecăreia dintre enumerările de la lit. a), b) şi c) săvârşeşte atâtea infracţiuni câte acţiuni comite; - subiectul activ al infracţiunii de spălare a banilor poate fi acelaşi cu subiectul activ al infracţiunii din care provin bunurile. În lipsa unei excluderi exprese care să se regăsească în cuprinsul textului de lege, orice persoană poate avea calitatea de subiect activ al infracţiunii de spălare a banilor; - infracţiunea de spălare a banilor este o infracţiune autonomă, şi nu una subsecventă aceleia din care provin bunurile şi, în consecinţă, poate atrage răspunderea penală a inculpatului independent de existenţa unei condamnări pentru infracţiunea din care provin bunurile, de vreme ce legiuitorul român nu a instituit condiţia expresă a existenţei unei condamnări anterioare pentru infracţiunea premisă pentru ca un inculpat să poată fi condamnat pentru infracţiunea de spălare a banilor. III. Opinia instanţelor judecătoreşti În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală cu referire la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, s-a solicitat punctul de vedere al instanţelor judecătoreşti asupra chestiunii de drept supuse dezlegării. Au comunicat puncte de vedere asupra problemei de drept în discuţie Curtea de Apel Cluj, Curtea de Apel Ploieşti, Curtea de Apel Constanţa, Curtea de Apel Galaţi, Curtea de Apel Oradea, Curtea de Apel Bacău, Curtea de Apel Braşov, Curtea de Apel Timişoara, Curtea de Apel Bucureşti, Curtea de Apel Târgu Mureş, Curtea de Apel Alba Iulia, Curtea de Apel Iaşi, Curtea de Apel Piteşti, Curtea de Apel Suceava, Curtea de Apel Craiova care, după caz, au făcut referire şi la punctele de vedere ale unora dintre instanţele arondate. Curtea de Apel Constanţa a opinat că acţiunile enumerate în cuprinsul art. 29 alin. (1) lit. a), b) şi c) din Legea nr. 656/2002 sunt modalităţi normative distincte de săvârşire a infracţiunii de spălare a banilor, persoana care comite diferite acţiuni ce se circumscriu enumerărilor de la lit. a), b) şi c) ale art. 29 alin. (1) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare, săvârşind atâtea infracţiuni câte acţiuni comite. Subiectul activ al infracţiunii de spălare a banilor poate fi acelaşi cu subiectul activ al infracţiunii din care provin bunurile. Infracţiunea de spălare a banilor este o infracţiune subsecventă infracţiunii din care provin bunurile, aspect care reiese din modalitatea de redactare a art. 29 alin. (1) lit. a), b) şi c) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare. Tribunalul Constanţa a apreciat că acţiunile enumerate în cuprinsul art. 29 alin (1) lit. a), b), c) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare, reprezintă modalităţi distincte de săvârşire a infracţiunii de spălare a banilor şi că infracţiunea de spălare a banilor este o infracţiune autonomă, şi nu una subsecventă, nefiind necesar să existe o hotărâre de condamnare cu privire la infracţiunea din care provin bunurile. Tribunalul Tulcea a apreciat că acţiunile enumerate în cuprinsul art. 29 alin. (1) lit. a)-c) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare, sunt modalităţi normative distincte de săvârşire a infracţiunii de spălare a banilor, că orice persoană poate avea calitatea de subiect activ al infracţiunii de spălare a banilor, din moment ce în cuprinsul textului de lege nu există o excludere expresă a vreunei categorii de persoane şi că infracţiunea de spălare a banilor este o infracţiune autonomă, şi nu subsecventă celei din care provin bunurile. Curtea de Apel Galaţi a opinat că acţiunile enumerate în cuprinsul art. 29 alin. (1) lit. a), b), c) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare, reprezintă variante alternative ale elementului material al laturii obiective a infracţiunii de spălare a banilor; că subiectul activ poate fi, în anumite condiţii, acelaşi cu subiectul activ al infracţiunii din care provin bunurile şi că infracţiunea de spălare a banilor este subsecventă infracţiunii din care provin bunurile. Curtea de Apel Braşov a opinat că acţiunile enumerate la art. 29 alin. (1) lit. a), b), c) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare, reprezintă variante alternative ale elementului material al laturii obiective a infracţiunii de spălare a banilor, în cazul în care aceste acţiuni privesc acelaşi bun şi sunt săvârşite în acelaşi moment, fiind în prezenţa săvârşirii unei singure infracţiuni de spălare a banilor, iar în cazul în care acţiunile privesc bunuri diferite şi momente diferite, aceste acţiuni reprezintă modalităţi normative distincte de săvârşire a infracţiunii de spălare a banilor, fiind comise tot atâtea infracţiuni câte acţiuni sunt comise, că subiectul activ al infracţiunii de spălare de bani poate fi acelaşi cu subiectul activ al infracţiunii din care provin bunurile şi că infracţiunea de spălare a banilor s-a susţinut că este o infracţiune autonomă. Tribunalul Braşov a opinat că acţiunile enumerate în cuprinsul art. 29 alin. (1) lit. a), b) şi c) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare, reprezintă variante alternative ale elementului material al laturii obiective a infracţiunii de spălare a banilor. Curtea de Apel Oradea a opinat că acţiunile enumerate în cuprinsul art. 29 alin. (1) lit. a), b) şi c) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare, reprezintă variante alternative ale elementului material al laturii obiective a infracţiunii de spălare a banilor, că subiectul activ al infracţiunii de spălare a banilor poate fi acelaşi cu subiectul activ al infracţiunii din care provin bunurile şi că infracţiunea de spălare a banilor presupune existenţa unei infracţiuni premisă, cea din care provine bunurile ce fac obiectul spălării banilor, ce nu echivalează cu necesitatea existenţei unei hotărâri de condamnare pentru infracţiunea premisă. Tribunalul Bihor a exprimat acelaşi punct de vedere cu privire la prima şi cea de-a doua problemă de drept, iar referitor la cea de-a treia problemă de drept a apreciat că infracţiunea de spălare a banilor este o infracţiune autonomă faţă de cea din care provin bunurile. Instanţele din raza Curţii de Apel Târgu Mureş Judecătoria Topliţa şi Judecătoria Reghin au opinat că acţiunile enumerate în cuprinsul art. 29 alin. (1) lit. a), b) şi c) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare, reprezintă modalităţi normative distincte de săvârşire a infracţiunii de spălare a banilor. Judecătoria Miercurea-Ciuc a opinat că acţiunile enumerate în cuprinsul art. 29 alin. (1) lit. a), b) şi c) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare, reprezintă variante alternative ale elementului material al laturii obiective a infracţiunii de spălare a banilor. Au argumentat că interpretarea ca modalităţi normative distincte de săvârşire a infracţiunii de spălare a banilor, cu consecinţa reţinerii atâtor infracţiuni câte acţiuni sunt comise, excedează din punct de vedere logico-juridic intenţiei legiuitorului. Tehnica juridică este comună în dreptul penal material, în care variante alternative ale elementului material al laturii obiective a unei infracţiuni pot fi reţinute simultan, dar constituind o infracţiune unică. Judecătoria Luduş a opinat că acţiunile enumerate în cuprinsul art. 29 alin. (1) lit. a), b) şi c) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare, reprezintă variante alternative ale elementului material al laturii obiective a infracţiunii de spălare a banilor, că subiect activ al infracţiunii de spălare a banilor poate fi acelaşi cu subiectul activ al infracţiunii din care provin bunurile, în lipsa unei excluderi exprese care să se regăsească în cuprinsul textului de lege, şi că infracţiunea de spălare a banilor este o infracţiune autonomă, şi nu una subsecventă aceleia din care provin bunurile. Infracţiunea de spălare a banilor poate atrage răspunderea penală a inculpatului independent de existenţa unei condamnări pentru infracţiunea din care provin bunurile, de vreme ce legiuitorul român nu a instituit condiţia expresă a existenţei unei condamnări anterioare pentru infracţiunea premisă pentru ca un inculpat să poată fi condamnat pentru infracţiunea de spălare a banilor. Instanţele din raza Curţii de Apel Ploieşti Tribunalul Prahova a transmis Sentinţa penală nr. 652 din 16 iunie 2014 pronunţată în Dosarul nr. 5.916/105/2011, din care reiese că subiectul activ al infracţiunii de spălare a banilor poate fi acelaşi cu subiectul activ al infracţiunii din care provin bunurile. De asemenea, instanţa a considerat că inculpatul a comis o singură infracţiune de spălare a banilor, în formă continuată, reţinând concomitent variantele normative de la art. 29 alin. (1) lit. a) şi c) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare. Totodată, s-a considerat că infracţiunea de spălare a banilor poate fi o infracţiune autonomă, deci se poate dispune o soluţie de condamnare pentru aceasta, chiar dacă s-ar pronunţa o soluţie de achitare pentru infracţiunea predicat, în funcţie de cazul concret de achitare. Tribunalul Dâmboviţa a opinat că acţiunile enumerate în cuprinsul art. 29 alin. (1) lit. a), b) şi c) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare, reprezintă modalităţi normative distincte de săvârşire a infracţiunii de spălare a banilor. Curtea de Apel Bucureşti a menţionat că a fost exprimată atât opinia că acţiunile enumerate în cuprinsul art. 29 alin. (1) lit. a), b) şi c) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare, reprezintă modalităţi normative distincte de săvârşire a infracţiunii de spălare a banilor, cât şi cea potrivit căreia acestea reprezintă variante alternative ale elementului material al laturii obiective a infracţiunii de spălare a banilor, în sensul că oricare dintre aceste acţiuni, în condiţiile în care sunt îndeplinite şi celelalte condiţii, poate constitui o infracţiune distinctă. În majoritate, s-a apreciat că subiectul activ al infracţiunii de spălare a banilor poate fi acelaşi cu subiectul activ al infracţiunii din care provin bunurile. Referitor la cea de-a treia întrebare, s-au conturat opinii diferite, o parte dintre judecători considerând că infracţiunea de spălare a banilor este o infracţiune subsecventă aceleia din care provin bunurile, existând însă şi judecători care şi-au exprimat opinia în sensul că ar fi o infracţiune autonomă aceleia din care provin bunurile. Curtea de Apel Piteşti a opinat că acţiunile enumerate în cuprinsul art. 29 alin. (1) lit. a), b) şi c) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare, reprezintă modalităţi normative distincte de săvârşire a infracţiunii de spălare a banilor, ceea ce determină concursul de infracţiuni corelativ faptelor comise. Curtea de Apel Bacău a opinat că acţiunile enumerate în cuprinsul art. 29 alin. (1) lit. a), b) şi c) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare, reprezintă modalităţi normative de săvârşire a infracţiunii de spălare a banilor. Tribunalul Bacău a menţionat că se raliază punctului de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea. Judecătoria Moineşti şi Bacău au opinat că acţiunile enumerate în cuprinsul art. 29 alin. (1) lit. a), b) şi c) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare, reprezintă modalităţi normative distincte de săvârşire a infracţiunii de spălare a banilor. Instanţele din raza Curţii de Apel Iaşi Tribunalul Iaşi a opinat că acţiunile enumerate în cuprinsul art. 29 alin (1) lit. a), b) şi c) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare, reprezintă tot atâtea infracţiuni de spălare a banilor distincte, putându-se reţine concursul de infracţiuni între art. 29 alin. (1) lit. a) şi art. 29 alin. (1) lit. b) sau c) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare. S-a menţionat că practica Tribunalului Iaşi a fost constantă în acest sens şi niciodată nu s-a pus problema că variantele de incriminare de la art. 29 alin. (1) lit. a), b) şi c) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare, ar putea constitui o singură infracţiune de spălare a banilor. Curtea de Apel Timişoara a opinat că acţiunile enumerate în cuprinsul art. 29 alin (1) lit. a), b) şi c) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare, reprezintă modalităţi distincte de săvârşire a infracţiunii. S-a apreciat că posibilitatea reţinerii în concurs a infracţiunilor generatoare de bani murdari şi a infracţiunii de spălare a banilor trebuie analizată de la caz la caz, cu respectarea regulii de interpretare strictă a legii penale. S-a constatat că însuşi legiuitorul a creionat imposibilitatea reţinerii în concurs a infracţiunii de spălare a banilor şi a infracţiunii din care provin bunurile în varianta normativă prevăzută la art. 29 alin. (1) lit. a) teza a II-a din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare. S-a apreciat că infracţiunea de spălare de bani este o infracţiune subsecventă deoarece legiuitorul condiţionează existenţa acestei infracţiuni de existenţa unei alte infracţiuni generatoare de bunuri sau valori definitiv stabilite. Curte de Apel Alba Iulia a comunicat faptul că a fost identificată Sentinţa penală nr. 408 din 9 decembrie 2014 a Tribunalului Hunedoara, definitivă prin Decizia penală nr. 723/A din 18 august 2015 a Curţii de Apel Alba Iulia în care s-a reţinut că acţiunile enumerate în cuprinsul art. 29 alin. (1) lit. a), b) şi c) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare, reprezintă variante alternative ale elementului material al laturii obiective a infracţiunii de spălare a banilor. Acest aspect reiese din încadrarea juridică a faptelor în dispoziţiile art. 29 alin. (1) lit. a) şi c) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal din 1969. Instanţele din raza Curţii de Apel Cluj Tribunalul Cluj a opinat că acţiunile enumerate în cuprinsul art. 29 alin. (1) lit. a), b) şi c) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare (schimbarea sau transferul, respectiv ascunderea ori disimularea şi, respectiv, dobândirea, deţinerea sau folosirea) reprezintă modalităţi normative distincte de săvârşire a infracţiunii de spălare a banilor, iar nu variante alternative ale elementului material al laturii obiective a infracţiunii de spălare a banilor şi că, în esenţă, judecătorii în materie de la această instanţă îşi însuşesc punctul de vedere exprimat în încheierea de şedinţă din data de 23 martie 2016, dată în Dosarul nr. 5.230/97/2013* al Curţii de Apel Alba Iulia, prin care s-a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru dezlegarea chestiunii de drept. Tribunalul Bistriţa-Năsăud şi Tribunalul Maramureş au menţionat că nu au identificat jurisprudenţă relevantă. Curtea de Apel Suceava a menţionat că nu a fost identificată jurisprudenţă relevantă în materie. Instanţele din raza Curţii de Apel Craiova Tribunalul Dolj a opinat că acţiunile enumerate în cuprinsul art. 29 alin. (1) lit. a), b) şi c) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare, reprezintă variante alternative ale elementului material al laturii obiective a infracţiunii de spălare a banilor. Tribunalul Olt a opinat că: acţiunile enumerate în cuprinsul art. 29 alin. (1) lit. a), b) şi c) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare, reprezintă modalităţi normative distincte de săvârşire a infracţiunii de spălare a banilor, astfel încât persoana care comite diferite acţiuni ce se circumscriu fiecăreia dintre enumerările de la lit. a), b) şi c) săvârşeşte atâtea infracţiuni câte acţiuni comite. Subiectul activ al infracţiunii de spălare a banilor poate fi acelaşi cu subiectul activ al infracţiunii din care provin bunurile în lipsa unei excluderi exprese care să se regăsească în cuprinsul textului de lege, orice persoană poate avea calitatea de subiect activ al infracţiunii de spălare a banilor. Infracţiunea de spălare a banilor este o infracţiune autonomă, şi nu una subsecventă aceleia din care provin bunurile. Infracţiunea de spălare a banilor poate atrage răspunderea penală a inculpatului independent de existenţa unei condamnări pentru infracţiunea din care provin bunurile, de vreme ce legiuitorul român nu a instituit condiţia expresă a existenţei unei condamnări anterioare pentru infracţiunea premisă pentru ca un inculpat să poată fi condamnat pentru infracţiunea de spălare a banilor. Judecătoria Balş a opinat că acţiunile enumerate în cuprinsul art. 29 alin. (1) lit. a), b) şi c) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare, reprezintă variante alternative ale elementului material al laturii obiective a infracţiunii de spălare a banilor. IV. Examenul jurisprudenţei 1. Jurisprudenţa naţională relevantă: Sentinţa penală nr. 313 din 11 noiembrie 2011 a Tribunalului Braşov, definitivă prin Decizia penală nr. 128 din 31 octombrie 2013 a Curţii de Apel Braşov, pronunţate în Dosarul penal nr. 8/62/2005; Sentinţa penală nr. 21 din 21 iulie 2015 a Tribunalului Constanţa, definitivă prin Decizia penală nr. 80 din 12 februarie 2016 a Curţii de Apel Braşov, pronunţate în Dosarul nr. 1.224/119/2014; Sentinţa penală nr. 216 din 14 octombrie 2015 a Tribunalului Braşov, definitivă prin Decizia penală nr. 29 din 26 ianuarie 2016 a Curţii de Apel Braşov, pronunţată în Dosarul penal nr. 1.095/62/2014, Decizia penală nr. 1.660/A din data de 3 decembrie 2015, pronunţată de Secţia a II-a penală a Curţii de Apel Bucureşti în Dosarul nr. 8.926/3/2012; Decizia penală nr. 987/A din data de 6 iulie 2015, pronunţată de Secţia a II-a penală a Curţii de Apel Bucureşti în Dosarul nr. 1.207/98/2014; Decizia penală nr 1.332 din data de 3 noiembrie 2014, pronunţată de Secţia a II-a penală a Curţii de Apel Bucureşti în Dosarul nr 40.408/3/2009*; Decizia penală nr. 888/A din data de 8 august 2014, pronunţată de Secţia a ii-a penală a Curţii de Apel Bucureşti în Dosarul nr. 25.497/3/2012*; Sentinţa penală nr. 2.764 din data de 3 decembrie 2014, pronunţată de Secţia I penală a Tribunalului Bucureşti în Dosarul nr. 1.989/3/2014*; Sentinţa penală nr. 591 din data de 15 aprilie 2015, pronunţată de Secţia I penală a Tribunalului Bucureşti în Dosarul nr. 7.098/3/2014; Sentinţa penală nr. 70 din 13 iunie 2013, pronunţată de Tribunalul Neamţ în Dosarul nr. 2.019/103/2011, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 403 din 29 mai 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bacău; Decizia penală nr. 54 din 13 mai 2015, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi în Dosarul nr. 892/45/2013*; Decizia penală nr. 16 din 19 ianuarie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi în Dosarul nr. 13.385/99/2011*; Decizia penală nr. 145 din 17 septembrie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi în Dosarul nr. 10.933/99/2012; Sentinţa penală nr. 81 din 25 februarie 2013, pronunţată de Tribunalul Iaşi în Dosarul nr. 13.385/99/2011; Sentinţa penală nr. 82 din 25 februarie 2013, pronunţată de Tribunalul Iaşi în Dosarul nr. 10.933/99/2012; Sentinţa penală nr. 408 din 9 decembrie 2014 a Tribunalului Hunedoara, definitivă prin Decizia penală nr. 723/A/l din 8 august 2015 a Curţii de Apel Alba Iulia; Sentinţa penală nr. 408 din 9 decembrie 2014 pronunţată de Tribunalul Hunedoara în Dosarul nr. 6.511/977/2013, Sentinţa penală nr. 523/2014 din 20 iunie 2014, pronunţată de Tribunalul Cluj, rămasă definitivă prin Decizia nr. 247/A/2016 din 23 februarie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Cluj în Dosarul nr. 5.351/117/2007. 2. Jurisprudenţa relevantă a Curţii Constituţionale Decizia nr. 73 din 27 ianuarie 2011 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 108 din 10 februarie 2011. Decizia nr. 524 din 27 iunie 2006 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 7 septembrie 2006. Decizia nr. 299 din 23 martie 2010 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 295 din 6 mai 2010. 3. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie: Decizia penală nr. 140 din 19 ianuarie 2010, Dosarul nr. 1.398/104/2007; Decizia penală nr. 146 din 19 ianuarie 2010, Dosarul nr. 793/111/2004; Decizia penală nr. 3.232 din 23 septembrie 2011, Dosarul nr. 5.531/97/2009; Decizia penală nr. 423 din 3 februarie 2014, Dosarul nr. 5.044/1/2013; Decizia penală nr. 449 din 5 februarie 2014, Dosarul nr. 2.016/91/2011; Decizia penală nr. 516 din 12 februarie 2014; Decizia penală nr. 634 din 20 februarie 2014, Dosarul nr. 10.933/99/2012; Decizia penală nr. 751 din 3 martie 2014, Dosarul nr. 775/32/2012*; Decizia penală nr. 809 din 5 martie 2014, Dosarul nr. 1.474/30/2011; Decizia penală nr. 836 din 13 februarie 2013, Dosarul nr. 7/62/2005; Decizia penală nr. 1.048 din 24 martie 2014, Dosarul nr. 786/90/2009; Decizia penală nr. 1.049 din 24 martie 2014, Dosarul nr. 20.980/63/2011*/a3; Decizia penală nr. 1.100 din 10 aprilie 2012, Dosarul nr. 2.815/109/2008; Decizia penală nr. 1.501 din 8 martie 2006; Decizia penală nr. 1.562 din 28 aprilie 2009, Dosarul nr. 2.724/114/2008; Decizia penală nr. 1.578 din 29 aprilie 2009, Dosarul nr. 8.145/30/2007; Decizia penală nr. 1.642 din 14 mai 2014, Dosarul nr. 11.139/118/2012; Decizia penală nr. 1.739 din 22 mai 2014, Dosarul nr. 8.443/30/2010; Decizia penală nr. 1916 din 25 mai 2009, Dosarul nr. 9.247/1/2008; Decizia penală nr. 1.933 din 5 iunie 2014; Decizia penală nr. 609 din 19 februarie 2014, Dosarul nr. 3.807/1/2013; Decizia penală nr. 2.270 din 27 iunie 2012, Dosarul nr. 3.134/111/2007; Decizia penală nr. 1.596 din 9 mai 2014, Dosarul nr. 6.644/105/2005*; Decizia penală nr. 2.550 din 13 august 2012; Decizia penală nr. 2.626 din 19 septembrie 2014, Dosarul nr. 73.304/3/2011; Decizia penală nr. 2.984 din 25 septembrie 2008, Dosarul nr. 1.822/117/2006; Decizia penală nr. 3.020 din 21 noiembrie 2014, Dosarul nr. 7.303/118/2012; Decizia penală nr. 3.425 din 6 noiembrie 2013, Dosarul nr. 6.696/118/2011; Decizia penală nr. 3.340 din 30 octombrie 2013, Dosarul nr. 4.136/104/2012; Decizia penală nr. 3.551 din 14 noiembrie 2013, Dosarul nr. 2.421/111/2011; Decizia penală nr. 3.587 din 18 noiembrie 2013, Dosarul nr. 1.560/109/2007; Decizia penală nr. 3.615 din 5 iulie 2007; Decizia penală nr. 3.761 din 29 noiembrie 2013, Dosarul nr. 1.707/116/2012; Decizia penală nr. 3.890 din 3 noiembrie 2010, Dosarul nr. 2.635/114/2008; Decizia penală nr. 4.072 din 9 decembrie 2008, Dosarul nr. 1.989/42/2007; Decizia penală nr. 4.072 din 9 decembrie 2008, Dosarul nr. 1.989/42/2007; Decizia penală nr. 103 din 18 ianuarie 2012, pronunţată de Completul de 5 judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. 5.789/2/2010. V. Punctul de vedere al Direcţiei legislaţie, studii şi documentare şi informatică juridică din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie: 1. Cu privire la prima întrebare cuprinsă în încheierea de sesizare, dacă acţiunile enumerate în cuprinsul art. 29 alin. (1) lit. a)-c) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare (schimbarea sau transferul, respectiv ascunderea ori disimularea şi, respectiv, dobândirea, deţinerea sau folosirea), reprezintă modalităţi normative distincte de săvârşire a infracţiunii de spălare a banilor sau reprezintă variante alternative ale elementului material al laturii obiective a infracţiunii de spălare a banilor s-a susţinut, în principal, că sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă. În jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, condiţia de admisibilitate a sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile constând în existenţa unei legături de dependenţă între lămurirea chestiunii de drept şi soluţionarea pe fond a cauzei a fost conturată în considerentele unei serii de decizii. Astfel: în considerentele Deciziei nr. 11/2014 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 503 din 7 iulie 2014), ale Deciziei nr. 17/2014 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 691 din 22 septembrie 2014) şi ale Deciziei nr. 21/2015 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 23 iulie 2015), Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a statuat că admisibilitatea sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este condiţionată, atât în cazul în care vizează o normă de drept material, cât şi atunci când priveşte o dispoziţie de drept procesual, de împrejurarea ca interpretarea dată de instanţa supremă să aibă consecinţe juridice asupra modului de rezolvare a fondului cauzei. În considerentele Deciziei nr. 16/2015 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 490 din 3 iulie 2015), Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a reţinut că, pentru admisibilitatea sesizării, chestiunea de drept supusă dezlegării trebuie să conducă la soluţionarea pe fond a cauzei. În considerentele Deciziei nr. 26/2015 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 2 februarie 2016), Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a reiterat înţelesul atribuit în jurisprudenţa sa sintagmei "chestiune de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei" şi a relevat că între problema de drept a cărei lămurire se solicită şi soluţia ce urmează a fi dată de către instanţă trebuie să existe o relaţie de dependenţă, decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în procedura prevăzută de art. 476 şi art. 477 din Codul de procedură penală trebuind să fie de natură a produce un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal, cerinţa pertinenţei fiind expresia utilităţii pe care rezolvarea de principiu a chestiunii de drept invocate o are în cadrul soluţionării pe fond a litigiului. Întrebarea este inadmisibilă şi prin raportare la noţiunile utilizate în cuprinsul acesteia şi la conţinutul încheierii de sesizare (paragraful în care este prezentat punctul de vedere al completului de judecată). În acest sens, în enunţul primei întrebări, instanţa de sesizare se referă la modalităţi normative, iar din conţinutul încheierii de sesizare rezultă că, în măsura în care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar stabili că acţiunile enumerate în art. 29 alin. (1) lit. a)-c) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare, reprezintă modalităţi normative ale infracţiunii de spălare a banilor, instanţa de sesizare ar desprinde concluzia existenţei unui concurs de infracţiuni între modalităţile descrise în art. 29 alin. (1) lit. a)-c) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare. Infracţiunea de spălare a banilor poate fi săvârşită în modalităţile normative ale schimbării sau transferului [art. 29 alin. (1) lit. a)], ascunderii ori disimulării [art. 29 alin. (1) lit. b)], dobândirii, deţinerii sau folosirii [art. 29 alin. (1) lit. c)], însă a stabili că infracţiunea de spălare a banilor poate fi săvârşită în mai multe modalităţi normative nu permite desprinderea unei concluzii privind existenţa sau inexistenţa concursului de infracţiuni, întrucât comiterea unei infracţiuni în mai multe modalităţi normative nu determină existenţa unui concurs de infracţiuni. În aceste condiţii, răspunsul la întrebarea dacă acţiunile enumerate în art. 29 alin. (1) lit. a), b) şi c) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare, reprezintă modalităţi normative ale infracţiunii de spălare a banilor nu are consecinţe juridice asupra modului de rezolvare a fondului cauzei, nu conduce la soluţionarea pe fond a cauzei şi nu produce un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal. În doctrină, distincţia cu relevanţă în privinţa existenţei sau inexistenţei concursului de infracţiuni se realizează între variantele-tip ale infracţiunii (dau naştere concursului de infracţiuni) şi variantele de incriminare (nu dau naştere concursului de infracţiuni) sau între infracţiunile cu conţinuturi alternative (dau naştere concursului de infracţiuni) şi infracţiunile cu conţinut alternativ (nu dau naştere concursului de infracţiuni). Practic, în cauză, răspunsul la întrebarea dacă dispoziţiile art. 29 alin. (1) lit. a) şi dispoziţiile art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare, reglementează variante de tip ale infracţiunii de spălare a banilor sau conţinuturi alternative ale infracţiunii de spălare a banilor are consecinţe juridice asupra modului de rezolvare a fondului cauzei, însă răspunsul la această întrebare implică reformularea primei întrebări din încheierea de sesizare. În subsidiar, în raport cu conţinutul încheierii de sesizare, a arătat că instanţa care a formulat întrebările urmăreşte soluţionarea problemei de drept privind existenţa sau inexistenţa unui concurs de infracţiuni în ipoteza spălării banilor săvârşită în modalităţile schimbării şi transferului [art. 29 alin. (1) lit. a)], dobândirii şi deţinerii de bunuri, cunoscând că acestea provin din săvârşirea de infracţiuni [art. 29 alin. (1) lit. c)]. Astfel, săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor în modalităţile dobândirii, deţinerii, schimbării şi transferului de bunuri, cunoscând că acestea provin din săvârşirea de infracţiuni, nu generează existenţa unui concurs de infracţiuni, ci a unei infracţiuni unice de spălare a banilor. Schimbarea şi transferul de bunuri presupun, în principiu, dobândirea şi deţinerea prealabilă a acestora, o acţiune de a schimba sau transfera bunuri, cunoscând că provin din săvârşirea de infracţiuni, fiind concepută ca acţiune subsecventă unei acţiuni de dobândire ori deţinere a acestor bunuri. A admite că în toate cazurile în care schimbarea şi transferul de bunuri au fost precedate de dobândirea şi deţinerea acestora sunt întrunite elementele constitutive a două infracţiuni de spălare a banilor, prevăzute la art. 29 alin. (1) lit. a) şi la art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare, în concurs, înseamnă a admite că legiuitorul a creat, în mod automat, un concurs de infracţiuni pentru ipoteza schimbării sau a transferului de bunuri. Schimbarea şi transferul de bunuri, cunoscând că acestea provin din săvârşirea de infracţiuni, în scopul prevăzut în art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare, precedate de dobândirea şi deţinerea acestor bunuri, constituie modalităţi prevăzute în norma de incriminare echivalente din punct de vedere al semnificaţiei penale, care nu generează existenţa unui concurs de infracţiuni. În consecinţă, dobândirea, deţinerea, schimbarea şi transferul de bunuri, cunoscând că provin din săvârşirea de infracţiuni, în scopul prevăzut în art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare, realizează elementele constitutive ale unei infracţiuni unice de spălare a banilor prevăzute în art. 29 alin. (1) lit. a) şi c) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare. 2. Cu privire la a doua întrebare cuprinsă în încheierea de sesizare s-a opinat în sensul că subiectul activ al infracţiunii de spălare a banilor poate fi acelaşi cu subiectul activ al infracţiunii din care provin bunurile, invocându-se următoarele argumente: Art. 29 din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare, nu cuprinde dispoziţii prin care să se stabilească o incompatibilitate între calitatea de subiect activ al infracţiunii de spălare a banilor şi calitatea de subiect activ al infracţiunii din care provin bunurile şi, în consecinţă, o persoană poate avea calitatea de subiect activ al ambelor infracţiuni. Convenţia Consiliului Europei privind spălarea, descoperirea, sechestrarea şi confiscarea produselor infracţiunii şi finanţarea terorismului, adoptată la Varşovia la 16 mai 2005, ratificată de România prin Legea nr. 420/2006, conferă, în art. 9 paragraful 2 lit. b), posibilitatea statelor de a stabili în legislaţia internă că infracţiunea de spălare a banilor "nu se aplică persoanelor care au săvârşit infracţiunea predicat". Legiuitorul român nu a utilizat însă, în cuprinsul Legii nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare, posibilitatea conferită de art. 9 paragraful 2 lit. b) din Convenţie, neinstituind inaplicabilitatea dispoziţiilor privind infracţiunea de spălare a banilor în cazul persoanelor care au săvârşit infracţiunea predicat. Dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare, care definesc infracţiunea de spălare a banilor, se referă la cunoaşterea provenienţei bunurilor - cunoscând că provin din săvârşirea de infracţiuni - condiţie îndeplinită în ipoteza în care o persoană are atât calitatea de subiect activ al infracţiunii de spălare a banilor, cât şi calitatea de subiect activ al infracţiunii din care provin bunurile. În măsura în care legiuitorul a prevăzut explicit numai condiţia cunoaşterii provenienţei bunurilor şi nu a reglementat o incompatibilitate între calitatea de subiect activ al infracţiunii de spălare a banilor şi calitatea de subiect activ al infracţiunii din care provin bunurile, nu există un temei legal care să permită excluderea persoanei care are calitatea de subiect activ al infracţiunii predicat din sfera de aplicare a normei de incriminare cuprinse în art. 29 alin. (1) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, atât la nivelul Completului de 5 judecători, cât şi la nivelul Secţiei penale, reflectă soluţia potrivit căreia subiectul activ al infracţiunii de spălare a banilor poate fi acelaşi cu subiectul activ al infracţiunii din care provin bunurile. Astfel: a) Prin Decizia nr. 103 din 26 martie 2012, Completul de 5 judecători a stabilit că ascunderea adevăratei naturi a provenienţei sumelor de bani obţinute din săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, de către autorul infracţiunii de trafic de influenţă, prin întocmirea unor documente fictive, care atestă executarea unor lucrări de construcţii în domeniul energetic, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de spălare a banilor prevăzută în art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului [(actualul art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului, republicată, cu modificările ulterioare] raportat la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu modificările şi completările ulterioare. b) Prin Decizia nr. 836 din 13 februarie 2013, Secţia penală a stabilit că dobândirea, deţinerea şi folosirea banilor obţinuţi prin săvârşirea infracţiunii prevăzute în art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie cu modificările şi completările ulterioare, de către subiectul activ al acestei infracţiuni, care a încercat prin tranzacţii bancare succesive să ascundă atât sursa, cât şi destinaţia banilor, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de spălare a banilor prevăzute în art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului, republicată, cu modificările ulterioare, raportat la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, subiectul activ al infracţiunii prevăzute în art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu modificările ulterioare, putând fi şi subiect activ al infracţiunii prevăzute în art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului, republicată, cu modificările ulterioare, raportat la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu modificările ulterioare. 3. Cu privire la a treia întrebare cuprinsă în încheierea de sesizare s-a opinat în sensul că infracţiunea de spălare a banilor este o infracţiune autonomă, a cărei existenţă nu este condiţionată de pronunţarea unei soluţii de condamnare (amânare a aplicării pedepsei sau renunţare la aplicarea pedepsei) pentru infracţiunea din care provin bunurile, invocându-se următoarele argumente: În conformitate cu art. 9 paragraful 5 din Convenţia Consiliului Europei privind spălarea, descoperirea, sechestrarea şi confiscarea produselor infracţiunii şi finanţarea terorismului, adoptată la Varşovia la 16 mai 2005, ratificată de România prin Legea nr. 420/2006, fiecare parte se va asigura că o condamnare anterioară sau simultană pentru o infracţiune predicat nu este o condiţie pentru o condamnare pentru spălarea banilor. Aşa cum rezultă din Raportul explicativ al Convenţiei (paragraful 100), art. 9 paragraful 5 conturează caracterul de infracţiune autonomă al infracţiunii de spălare a banilor. Ratificând Convenţia prin Legea nr. 420/2006, statul român, ca stat parte, şi-a asumat obligaţia de a nu condiţiona condamnarea pentru infracţiunea de spălare a banilor prevăzută în art. 29 alin. (1) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare, de condamnarea anterioară sau simultană pentru infracţiunea din care provin bunurile. În acest sens, legiuitorul român nu a introdus în cuprinsul art. 29 din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare, în cadrul condiţiilor de existenţă privind infracţiunea de spălare a banilor, condiţia pronunţării unei soluţii de condamnare pentru infracţiunea din care provin bunurile. Jurisprudenţa Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie reflectă soluţia consacrării caracterului autonom al infracţiunii de spălare a banilor. Astfel, prin Decizia nr. 609 din 19 februarie 2014, Secţia penală a stabilit că infracţiunea de spălare a banilor prevăzută în art. 29 alin. (1) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului, republicată, cu modificările ulterioare, nu este condiţionată de existenţa unei hotărâri de condamnare pentru infracţiunea din care provin bunurile. În acest sens, potrivit art. 9 paragraful 5 din Convenţia Consiliului Europei privind spălarea, descoperirea, sechestrarea şi confiscarea produselor infracţiunii şi finanţarea terorismului, adoptată la Varşovia la 16 mai 2005, ratificată prin Legea nr. 420/2006, condamnarea anterioară sau simultană pentru infracţiunea predicat nu este o condiţie a condamnării pentru infracţiunea de spălare a banilor. VI. Opinia specialiştilor consultaţi Punctul de vedere al Universităţii de Vest din Timişoara, Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative a) Cu privire la admisibilitatea cererii s-a susţinut că cererea îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, deoarece instanţa este învestită cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, există o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective şi asupra căreia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. b) Cu privire la infracţiunile incriminate de art. 29 alin. (1) lit. a), b) şi c) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare, s-a susţinut că mai întâi trebuie să se facă distincţie între conţinutul constitutiv al infracţiunii şi variantele normative ale acesteia. Din punctul de vedere al conţinutului constitutiv, infracţiunile pot avea conţinut unic sau conţinut alternativ. Conţinutul constitutiv unic reprezintă conţinutul normativ al acelei infracţiuni care potrivit normei de incriminare nu prezintă decât o modalitate unică, exclusivă de comitere (de exemplu, bigamia) spre deosebire de infracţiunile cu conţinut alternativ. Conţinutul constitutiv alternativ există atunci când în norma de incriminare există două sau mai multe modalităţi faptice de săvârşire a aceleiaşi infracţiuni (de exemplu, delapidarea prevăzută de art. 295 din Codul penal se săvârşeşte prin însuşirea, folosirea ori traficarea de bani sau alte valori din gestiune) sau mai multe rezultate posibile (de exemplu, vătămarea corporală prevăzută de art. 194 din Codul penal). Realizarea oricăreia dintre acţiunile sau rezultatele prevăzute de norma de incriminare este suficientă pentru a reţine existenţa infracţiunii, după cum săvârşirea tuturor acestor acţiuni nu afectează unitatea infracţiunii, conferindu-i doar caracterul de infracţiune continuată. În cazul variantelor normative ale infracţiunii în cuprinsul aceluiaşi articol sunt incriminate, sub aceeaşi denumire (nomen juris), fapte distincte, prin săvârşirea cărora se realizează o pluralitate de infracţiuni sub forma concursului real de infracţiuni. Aceasta este situaţia atât a incriminărilor prevăzute de art. 29 din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare, cât şi a incriminărilor prevăzute de art. 9 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale. Infracţiunea de spălare a banilor are trei variante normative, respectiv cele prevăzute la art. 29 alin. (1) lit. a), b), c) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare, fiecare dintre ele având un conţinut constitutiv alternativ, respectiv schimbarea sau transferul de bunuri în cazul infracţiunii prevăzute de art. 29 alin. (1) lit. a); ascunderea ori disimularea în cazul infracţiunii prevăzute de art. 29 alin. (1) lit. b) şi dobândirea, deţinerea sau folosirea de bunuri, în cazul infracţiunii prevăzute de art. 29 alin. (1) lit. c) din legea menţionată. c) În legătură cu subiectul activ al infracţiunii de spălare a banilor s-a susţinut că, în principiu, în lipsa unei excluderi exprese care să se regăsească în cuprinsul textului de lege, orice persoană poate avea calitatea de subiect activ al infracţiunii de spălare a banilor, inclusiv autorul infracţiunii din care provin bunurile, cu unele excepţii care exclud posibilitatea ca autorul infracţiunii din care provin bunurile să fie şi autor al infracţiunii de spălare a banilor. Astfel, infracţiunea prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare, în modalitatea faptică de săvârşire prin schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând că provin din săvârşirea de infracţiuni, în scopul de a ajuta persoana care a săvârşit infracţiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei nu poate fi comisă de autorul infracţiunii din care provin bunurile, deoarece acesta nu se poate autofavoriza. Infracţiunea de spălare a banilor prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare, constând în dobândirea, deţinerea sau folosirea de bunuri, cunoscând că acestea provin din săvârşirea de infracţiuni, nu poate fi comisă de autorul infracţiunii din care provin bunurile deoarece ar însemna o încălcare a principiului ne bis in idem. Autorul infracţiunii premisă dobândeşte, deţine sau foloseşte bunurile provenite din infracţiunea săvârşită în starea în care lea dobândit, ele fiind "fructul infracţiunii". Or, pentru aceeaşi faptă nu poate fi pedepsit de două ori, altfel ar însemna că în chiar momentul săvârşirii infracţiunii de furt, înşelăciune etc., el comite prin dobândire şi infracţiunea de spălare a banilor, ceea ce evident este absurd. Acţiunile de spălare a banilor sunt acţiuni posterioare comiterii infracţiunii din care provin bunurile (infracţiune predicat, infracţiune premisă), or dacă dobândirea, deţinerea sau folosirea de bunuri se săvârşeşte fără a ascunde sau disimula ori transforma bunurile provenite din infracţiune, nu există intenţia de a le da acestora aparenţa de dobândire legală, caracteristică infracţiunilor de spălare a banilor. d) În legătură cu caracterul autonom al infracţiunii s-a susţinut că infracţiunea de spălare a banilor este o infracţiune autonomă faţă de infracţiunea predicat. Nu este necesar ca autorul infracţiunii de spălare a banilor să cunoască natura infracţiunii din care provin bunurile, fiind suficient să cunoască în general activitatea infracţională a celui care a procurat bunurile şi unele fapte conexe, precum împrejurarea că acesta nu are loc de muncă sau alte surse licite de venituri, motivul pentru care acesta transferă sau ascunde provenienţa bunurilor, valoarea disproporţionată a bunurilor în raport cu posibilităţile făptuitorului, caracterul simulat al actelor de transfer sau de cumpărare a bunurilor etc. Faptul că un bun provine din săvârşirea de infracţiuni poate fi dovedit prin orice mijloc de probă. De altfel, Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare, prevede la art. 29 alin. (4): "Cunoaşterea provenienţei bunurilor sau scopul urmărit poate fi dedusă/dedus din circumstanţele faptice obiective." Această interpretare este în concordanţă cu Legea nr. 420/2006 pentru ratificarea Convenţiei Consiliului Europei de la Varşovia din 2005. Potrivit articolului 9 al Convenţiei, fiecare parte se va asigura că o condamnare anterioară sau simultană pentru o infracţiune predicat nu este o condiţie pentru o condamnare pentru spălarea banilor. Mai mult, acelaşi articol prevede că statele membre se vor asigura că este posibilă condamnarea pentru spălarea banilor acolo unde se dovedeşte faptul că bunurile provin dintr-o infracţiune predicat, fără a fi necesar să se stabilească exact care infracţiune. VII. Dispoziţii legale incidente Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului: - art. 29 alin. (1) lit. a)-c) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare: "(1) Constituie infracţiunea de spălare a banilor şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani: a) schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând că provin din săvârşirea de infracţiuni, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri ori în scopul de a ajuta persoana care a săvârşit infracţiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei; b) ascunderea ori disimularea adevăratei naturi a provenienţei, a situării, a dispoziţiei, a circulaţiei sau a proprietăţii bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând că bunurile provin din săvârşirea de infracţiuni; c) dobândirea, deţinerea sau folosirea de bunuri, cunoscând că acestea provin din săvârşirea de infracţiuni." Legislaţie internaţională Art. 9 din Convenţia Consiliului Europei privind spălarea, descoperirea, sechestrarea şi confiscarea produselor infracţiunii şi finanţarea terorismului, adoptată la Varşovia la 16 mai 2005, ratificată prin Legea nr. 420/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 968 din 4 decembrie 2006: "1. Fiecare parte adoptă măsurile legislative şi alte măsuri care se dovedesc necesare pentru a conferi caracterul de infracţiune, conform dreptului său intern, atunci când sunt comise cu intenţie, următoarelor fapte: a) transformarea sau transferul bunurilor, cunoscând că aceste bunuri constituie produse, în scopul de a disimula sau a ascunde originea ilicită a acestor bunuri ori de a ajuta orice persoană implicată în comiterea unei infracţiuni predicat să se sustragă de la consecinţele juridice ale faptelor sale; b) disimularea sau ascunderea naturii, originii, amplasării, dispunerii, circulaţiei ori a proprietăţii reale a bunurilor sau a drepturilor relative la acestea, despre care autorul ştie că acestea constituie produse; şi, sub rezerva principiilor sale constituţionale şi a conceptelor fundamentale ale sistemului său juridic; c) achiziţionarea, deţinerea sau folosirea bunurilor despre care cel care le achiziţionează, le deţine sau le foloseşte ştie, în momentul dobândirii lor, că acestea constituie produse; d) participarea, asocierea, conspirarea pentru a comite una dintre infracţiunile prevăzute în prezentul articol, precum şi tentativa, complicitatea, instigarea, facilitarea şi consilierea privind comiterea oricăreia dintre infracţiunile specificate în prezentul articol. 2. În scopul punerii în practică sau al aplicării paragrafului 1: a) nu are relevanţă faptul că infracţiunea predicat ţine sau nu ţine de jurisdicţia penală a părţii; b) se poate prevedea că infracţiunile enunţate în acest paragraf nu se aplică persoanelor care au săvârşit infracţiunea predicat; c) cunoaşterea, intenţia sau scopul, ca element al uneia dintre infracţiunile prevăzute în acest paragraf, se poate deduce din circumstanţele obiective ale faptei. 3. Fiecare parte poate adopta măsurile legislative şi alte măsuri care se dovedesc necesare pentru a conferi, în baza dreptului său intern, caracterul de infracţiune tuturor sau unora dintre faptele prevăzute la paragraful 1, în unul sau în ambele cazuri prezentate mai jos, când infractorul: a) a suspectat faptul că bunurile reprezentau produse; b) trebuia să presupună că bunurile constituiau produse. 4. Cu condiţia ca paragraful 1 să se aplice în cazul infracţiunilor predicat prevăzute în anexa la prezenta convenţie, fiecare parte din Comunitatea Europeană poate, în momentul semnării sau al depunerii instrumentului de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare, printr-o declaraţie adresată secretarului general al Consiliului Europei, să declare că paragraful 1 se aplică: a) doar în măsura în care pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea predicat este mai mare de un an sau pentru acele state care au un minim general pentru infracţiuni în sistemul juridic propriu, în măsura în care infracţiunea este sancţionată cu privarea de libertate sau cu un ordin de reţinere pentru un minim mai mare de 6 luni; şi/sau b) doar în cazul unor infracţiuni predicat precizate; şi/sau c) în cazul unei categorii de infracţiuni grave conform legislaţiei naţionale a părţii la prezenta convenţie. 5. Fiecare parte se va asigura că o condamnare anterioară sau simultană pentru o infracţiune predicat nu este o condiţie pentru o condamnare pentru spălare de bani. 6. Fiecare parte se va asigura că este posibilă condamnarea pentru spălare de bani, conform prezentului articol, acolo unde se dovedeşte faptul că bunurile ce fac obiectul paragrafului 1 subparagraful a) sau b) provin dintr-o infracţiune predicat fără a fi necesar să se stabilească exact care infracţiune. 7. Fiecare parte se va asigura că infracţiunile predicat de spălare de bani acoperă şi activităţi desfăşurate într-un alt stat şi care constituie o infracţiune în statul respectiv şi ar fi constituit o infracţiune predicat dacă ar fi avut loc pe teritoriul statului respectiv. Fiecare parte poate stabili că singura condiţie este ca fapta să fi constituit o infracţiune predicat dacă ar fi avut loc pe teritoriul propriului stat." VIII. Raportul asupra chestiunii de drept supuse dezlegării Judecătorul-raportor a opinat în sensul că: 1. În cazul reţinerii oricăreia din acţiunile enumerate în cuprinsul art. 29 alin. (1) lit. a) schimbarea, transferul sau c) dobândirea, deţinerea, folosirea din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare, acţiuni care se regăsesc doar în norma de incriminare în una din literele a) sau c), acestea fiind variante alternative ale elementului material al laturii obiective a infracţiunii de spălare a banilor, ne aflăm în prezenţa doar a unei infracţiuni, în timp ce reţinerea cel puţin a câte uneia din acţiunile enumerate în cuprinsul art. 29 alin. (1) lit. a) şi c), în condiţiile în care acestea sunt considerate modalităţi normative distincte, conduce la concluzia existenţei unei pluralităţi de infracţiuni. 2. Legislaţia în vigoare, în principiu, nu exclude posibilitatea ca subiect activ al infracţiunii de spălare a banilor să fie însuşi autorul infracţiunii predicat, din care provin bunurile supuse spălării. 3. Infracţiunea de spălare a banilor este o infracţiune autonomă, necondiţionată de existenţa unei soluţii de condamnare pentru infracţiunea din care provin bunurile. IX. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Examinând sesizarea formulată de Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia penală, raportul întocmit de judecătorul-raportor şi chestiunile de drept ce se solicită a fi dezlegate, reţine următoarele: A. Admisibilitatea sesizării Reglementând condiţiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, legiuitorul a stabilit în art. 475 din Codul de procedură penală posibilitatea anumitor instanţe, învestite cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, care constată, în cursul judecăţii, existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei şi asupra căreia instanţa supremă nu a statuat încă printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui asemenea recurs, să sesizeze Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prin care să se dea rezolvare de principiu respectivei probleme de drept. Se constată că pentru a fi admisibilă o asemenea sesizare trebuie îndeplinite cumulativ mai multe cerinţe: - problema de drept să nu fi fost încă dezlegată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin mecanismele legale ce asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către instanţele judecătoreşti sau să nu facă în prezent obiectul unui recurs în interesul legii; - existenţa unei cauze aflate în cursul judecăţii în ultimul grad de jurisdicţie pe rolul uneia dintre instanţele prevăzute expres de articolul anterior menţionat; - soluţionarea pe fond a acelei cauze să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării. Chestiunile de drept cu care a fost sesizată instanţa supremă nu au primit încă o rezolvare printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu fac obiectul unui asemenea recurs. În cauză, Curtea de Apel Alba Iulia a fost învestită cu soluţionarea unei cauze în ultimă instanţă, respectiv apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara şi de inculpaţii D.F.S., V.I., G.G. şi H.V. împotriva Sentinţei penale nr. 81 din 15 iunie 2015 pronunţate de Tribunalul Hunedoara. Cea de-a treia condiţie cumulativă impusă de art. 475 din Codul de procedură penală este şi ea îndeplinită, întrucât soluţionarea pe fond a cauzei depinde de lămurirea chestiunilor de drept ce fac obiectul prezentei sesizări. Având în vedere cele arătate mai sus, Înalta Curte - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept - constată că sesizarea formulată de Curtea de Apel Alba Iulia îndeplineşte cumulativ condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, context în care chestiunile de drept invocate pot primi o rezolvare de principiu prin pronunţarea unei hotărâri prealabile de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. B. Chestiunile de drept ce formează obiectul sesizării 1. Cu privire la prima întrebare, dacă acţiunile enumerate în cuprinsul art. 29 alin. (1) lit. a), b) şi c) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare (schimbarea sau transferul; ascunderea ori disimularea şi, respectiv, dobândirea, deţinerea sau folosirea), reprezintă modalităţi normative distincte de săvârşire a infracţiunii de spălare a banilor sau variante alternative ale elementului material al laturii obiective a infracţiunii de spălare a banilor, Înalta Curte reţine următoarele: Infracţiunea de spălare de bani are trei variante: cea prevăzută la lit. a), cea prevăzută la lit. b) şi cea prevăzută la lit. c) ale alin. 1 din art. 29 din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare. Acţiunile enumerate în cuprinsul art. 29 alin. (1) lit. a), b) şi c) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare, reprezintă modalităţi ale elementului material. Spălarea de bani este o infracţiune la care elementul material constă într-o acţiune ce se poate realiza în şapte modalităţi alternative (schimbarea, transferul, ascunderea, disimularea, dobândirea, deţinerea sau folosirea). Realizarea oricărei modalităţi a elementului material va conduce la consumarea infracţiunii. Odată consumată infracţiunea, realizarea altei modalităţi a elementului material în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale va fi lipsită de consecinţe juridice. De exemplu, cel care deţine un bun despre care ştie că provine din săvârşirea unei infracţiuni comite infracţiunea de spălare de bani. Dacă ulterior această persoană transferă acest bun, vom fi în prezenţa aceleiaşi infracţiuni, realizându-se doar o nouă modalitate a elementului material, fără relevanţă juridică. Dacă infracţiunea de spălare de bani s-a produs prin realizarea mai multor modalităţi ale elementului material, aparţinând unor variante distincte, acest aspect va fi valorificat în încadrarea juridică, prin reţinerea tuturor acestor variante. Ca atare, realizarea mai multor acţiuni ce reprezintă elementul material al infracţiunii de spălare de bani, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, nu afectează unitatea infracţională. 2. Cea de-a doua întrebare vizează problema dacă subiectul activ al infracţiunii de spălare a banilor poate fi acelaşi cu subiectul activ al infracţiunii din care provin bunurile. Subiectul activ al infracţiunii din care provin bunurile poate fi şi subiect activ al infracţiunii de spălare de bani. Din punct de vedere teoretic, o asemenea posibilitate nu este interzisă de lege. Convenţia Consiliului Europei privind spălarea, descoperirea, sechestrarea şi confiscarea produselor infracţiunii şi finanţarea terorismului, adoptată la Varşovia la 16 mai 2005, ratificată de România prin Legea nr. 420/2006, stipulează în art. 9 paragraful 2 lit. a) că, în scopul punerii în practică sau al aplicării măsurilor ce se dovedesc necesare pentru sancţionarea în dreptul intern a faptelor ce constituie spălare de bani, "se poate prevedea că infracţiunile enunţate în acest paragraf nu se aplică persoanelor care au săvârşit infracţiunea predicat." La momentul aderării la Convenţia de la Varşovia, statul român nu a exprimat însă nicio rezervă. Cum nici în Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare, nu există vreo dispoziţie care să împiedice reţinerea în sarcina subiectului activ al infracţiunii din care provin bunurile şi a infracţiunii de spălare de bani, rezultă că, din punct de vedere teoretic, un asemenea concurs de infracţiuni este posibil. În acelaşi sens s-a pronunţat şi Curtea Constituţională în Decizia nr. 73/2011. Sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 23 din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare, susţinându-se că ar încălca principiul non bis in idem, deoarece persoana considerată vinovată de săvârşirea infracţiunii din care provin bunurile ce constituie obiect material al infracţiunii de spălare de bani este cercetată şi urmărită încă o dată pentru însuşirea aceloraşi bunuri, Curtea a arătat că dispoziţiile legale criticate sub aspectul lipsei de previzibilitate sunt constituţionale, deoarece acestea stabilesc criterii obiective de apreciere a caracterului penal al operaţiunilor săvârşite în legătură cu bunul sau sumele rezultate dintr-o anumită infracţiune. Pentru ca principiul non bis in idem să-şi găsească aplicarea, persoana în cauză trebuie să fi suferit o condamnare, să fi fost achitată sau să se fi dispus încetarea urmăririi penale pentru fapta cu privire la care este din nou urmărită sau judecată. În situaţia concursului de infracţiuni însă, infractorului i se aplică o pedeapsă principală, fără ca prin aceasta să fie încălcate în vreun fel dispoziţiile art. 4 paragraful 1 din Protocolul nr. 7 la Convenţie. Înalta Curte învederează însă că infracţiunea de spălare de bani nu trebuie reţinută automat în sarcina autorului infracţiunii din care provin bunurile, pentru simplul fapt că în activitatea sa infracţională s-a realizat şi una dintre acţiunile proprii elementului material al infracţiunii de spălare de bani, pentru că aceasta ar lipsi infracţiunea de spălare de bani de individualitate. Revine organelor judiciare sarcina de a decide în situaţii concrete dacă infracţiunea de spălare de bani este suficient de bine individualizată în raport cu infracţiunea din care provin bunurile şi dacă este cazul să se reţină un concurs de infracţiuni sau o unică infracţiune. 3. Referitor la cea de-a treia întrebare, care vizează problema dacă infracţiunea de spălare a banilor este o infracţiune autonomă sau subsecventă aceleia din care provin bunurile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine caracterul autonom al infracţiunii, existenţa acesteia nefiind condiţionată de pronunţarea unei soluţii de condamnare (amânare a aplicării pedepsei sau renunţare la aplicarea pedepsei) pentru infracţiunea din care provin bunurile. Conform art. 9 paragraful 5 din Convenţia de la Varşovia, ratificată de România prin Legea nr. 420/2006, "Fiecare parte se va asigura că o condamnare anterioară sau simultană pentru o infracţiune predicat nu este o condiţie pentru o condamnare pentru infracţiunea de spălare de bani". De altfel, şi din conţinutul art. 29 alin. (4) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare, "Cunoaşterea provenienţei bunurilor sau scopul urmărit poate fi dedusă/dedus din circumstanţele faptice obiective." rezultă că infracţiunea de spălare de bani este autonomă, nefiind necesară pentru existenţa acesteia a unei condamnări pentru infracţiunea din care provin bunurile. Este evident însă că în situaţia în care nu există o condamnare pentru infracţiunea din care provin bunurile instanţa învestită cu soluţionarea cauzei privind infracţiunea de spălare de bani nu trebuie doar să suspecteze că bunurile provin din activitate infracţională, ci şi să aibă certitudini în acest sens. Pentru motivele arătate, în temeiul art. 475 şi art. 477 din Codul de procedură penală, ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE În numele legii DECIDE: Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia penală în Dosarul nr. 5.230/97/2013* privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarelor chestiuni de drept: 1. Acţiunile enumerate în cuprinsul art. 29 alin. (1) lit. a), b) şi c) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare (schimbarea sau transferul, ascunderea ori disimularea, dobândirea, deţinerea sau folosirea), reprezintă modalităţi normative distincte de săvârşire a infracţiunii de spălare a banilor sau reprezintă variante alternative ale elementului material al laturii obiective a infracţiunii de spălare a banilor? 2. Subiectul activ al infracţiunii de spălare a banilor poate fi acelaşi cu subiectul activ al infracţiunii din care provin bunurile sau trebuie să fie diferit de acesta? 3. Infracţiunea de spălare a banilor este o infracţiune autonomă sau este o infracţiune subsecventă aceleia din care provin bunurile? Stabileşte că: 1. Acţiunile enumerate în cuprinsul art. 29 alin. (1) lit. a), b) şi c) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului, republicată, cu modificările ulterioare, respectiv schimbarea sau transferul, ascunderea ori disimularea, dobândirea, deţinerea sau folosirea sunt modalităţi alternative ale elementului material al infracţiunii unice de spălare a banilor. 2. Subiectul activ al infracţiunii de spălare a banilor poate fi şi subiect activ al infracţiunii din care provin bunurile. 3. Infracţiunea de spălare a banilor este o infracţiune autonomă, nefiind condiţionată de existenţa unei soluţii de condamnare pentru infracţiunea din care provin bunurile. Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. 3 din Codul de procedură penală. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 iunie 2016. PREŞEDINTELE SECŢIEI PENALE A ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE judecător MIRELA SORINA POPESCU Magistrat-asistent, Oana Mihaela Dinu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
