Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 16 din 27 ianuarie 2000 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 174 alin. 1 lit. a) din Codul de procedura penala
Lucian Mihai - preşedinte Costica Bulai - judecãtor Constantin Doldur - judecãtor Kozsokar Gabor - judecãtor Ioan Muraru - judecãtor Nicolae Popa - judecãtor Lucian Stangu - judecãtor Florin Bucur Vasilescu - judecãtor Romul Petru Vonica - judecãtor Iuliana Nedelcu - procuror Doina Suliman - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 174 alin. 1 lit. a) din Codul de procedura penalã, excepţie ridicatã de avocatul Ion Barbu, apãrãtor al inculpatului Marian Oprisan, în lipsa acestuia, în Dosarul nr. 9.719/1998 al Judecãtoriei Focsani. La apelul nominal se constata ca lipsesc pãrţile, Marian Oprisan şi Radu Minea, fata de care procedura de citare este legal îndeplinitã. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiatã, iar nu ca inadmisibila, deoarece excepţia de neconstituţionalitate, fiind de ordine publica, poate fi ridicatã şi de apãrãtorul inculpatului, în lipsa acestuia, chiar în cauzele penale în care reprezentarea lui nu este permisã de lege, astfel încât excepţia, astfel ridicatã, nu poate fi consideratã ca inadmisibila. Deşi Curtea Constituţionalã, prin decizii anterioare, a respins ca inadmisibila excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 174 alin. 1 lit. a) din Codul de procedura penalã, cu motivarea ca aceasta a fost ridicatã de apãrãtorul inculpatului, în lipsa acestuia, pe care nu putea sa îl reprezinte, potrivit legii, deci de o persoana care nu avea calitatea de parte în procesul penal, soluţia inadmisibilitatii exceptiei este discutabila. În favoarea admisibilitãţii exceptiei de neconstituţionalitate reprezentantul Ministerului Public invoca dispoziţiile <>art. 16 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, care prevãd ca procedura jurisdicţionalã prevãzutã de aceasta lege se completeazã cu regulile procedurii civile, în mãsura în care sunt compatibile cu natura procedurii în fata Curţii Constituţionale. Or, regulile procedurii civile, fiind mai permisive, fac posibila ridicarea exceptiei de neconstituţionalitate de cãtre apãrãtorul inculpatului, chiar în lipsa acestuia. Se invoca şi faptul ca, potrivit practicii jurisdicţionale a Curţii Constituţionale, sunt admisibile excepţiile de neconstituţionalitate ridicate de Ministerul Public, deşi acesta nu este parte în proces.
CURTEA, având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele: Prin Încheierea din 30 aprilie 1999, pronunţatã în Dosarul nr. 9.719/1998, Judecãtoria Focsani a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 174 alin. 1 lit. a) din Codul de procedura penalã, ridicatã de avocatul Ion Barbu, apãrãtor al inculpatului Marian Oprisan, în lipsa acestuia. În motivarea exceptiei se susţine ca dispoziţiile legale criticate, referitoare la instituţia reprezentãrii inculpatului numai în anumite condiţii, incalca prevederile constituţionale ale art. 16, care consacra principiul egalitãţii în drepturi, şi ale art. 24, prin care se garanteazã dreptul la apãrare. Instanta de judecata, exprimandu-şi opinia, potrivit <>art. 23 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, apreciazã excepţia ca fiind neîntemeiatã, deoarece "împrejurarea ca, prin art. 174 alin. 1 lit. a) din Codul de procedura penalã, este limitatã reprezentarea inculpatului la judecata în prima instanta, ori în rejudecare, numai la faptele pentru care legea prevede pedeapsa amenzii sau a închisorii de cel mult un an, nu poate fi privitã ca o ingradire a dreptului la apãrare ci, dimpotriva, trebuie privitã ca fiind o mãsura care garanteazã inculpatului o apãrare corespunzãtoare." Potrivit <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate. Guvernul în punctul sau de vedere considera ca excepţia este neîntemeiatã, întrucât dispoziţiile legale criticate nu contravin art. 24 din Constituţie, "ci constituie o garanţie a dreptului fundamental la apãrare". Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul judecãtorului-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , retine urmãtoarele: Potrivit prevederilor art. 144 lit. c) din Constituţie şi ale <>art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competenta sa soluţioneze excepţia ridicatã. Excepţia priveşte dispoziţiile art. 174 alin. 1 lit. a) din Codul de procedura penalã, potrivit cãrora: "În cursul judecaţii, inculpatul poate fi reprezentat: a) la judecarea cauzei în prima instanta ori la rejudecarea ei dupã desfiinţarea hotãrârii în apel sau dupã casare de cãtre instanta de recurs, numai dacã pedeapsa prevãzutã de lege pentru fapta supusã judecaţii este amenda sau închisoarea de cel mult un an;" Aceste dispoziţii legale sunt considerate ca fiind contrare prevederilor constituţionale ale art. 16, privitor la egalitatea în drepturi, şi celor ale art. 24, privitor la dreptul la apãrare. Autorul exceptiei, chemat în judecata pentru sãvârşirea infracţiunilor de insulta şi calomnie, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de un an, susţine ca dispoziţiile art. 174 alin. 1 lit. a) din Codul de procedura penalã, conform cãrora inculpatul poate fi reprezentat, la judecarea cauzei în prima instanta, numai dacã pedeapsa prevãzutã de lege este amenda sau închisoarea de cel mult un an, sunt contrare prevederilor constituţionale. Condiţionarea reprezentãrii inculpatului, în procesul penal, de gravitatea pedepsei prevãzute de lege pentru infracţiunea sãvârşitã constituie, în opinia autorului exceptiei, pe de o parte, o restrangere nejustificatã a dreptului la apãrare al celor în cauza, iar pe de alta parte, o încãlcare a principiului egalitãţii în drepturi, deoarece creeazã o discriminare între inculpati. Analizând aceste sustineri, Curtea Constituţionalã retine ca asupra neconstitutionalitatii dispoziţiilor art. 174 alin. 1 lit. a) din Codul de procedura penalã a mai fost sesizatã, pronunţând Decizia nr. 484 din 2 decembrie 1997, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 6 martie 1998, precum şi Decizia nr. 34 din 4 martie 1999, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 317 din 2 iulie 1999. Prin ambele decizii Curtea Constituţionalã, cu unanimitate de voturi în prima şi cu majoritate de voturi, cu opinia separatã a patru dintre judecãtori, în cea de-a doua, a respins excepţia ca fiind inadmisibila, fãrã a o examina în fond, cu motivarea ca a fost ridicatã de apãrãtorul inculpatului, în lipsa acestuia şi în cauze în care, potrivit dispoziţiilor legale criticate, reprezentarea nu era posibila. Curtea a decis ca, fiind ridicatã la cererea unei persoane care nu are calitatea de parte în procesul penal, excepţia este contrarã prevederilor <>art. 23 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, şi deci inadmisibila. Reexaminand argumentele invocate în susţinerea exceptiei de neconstituţionalitate de autorii excepţiilor, precum şi considerentele cuprinse în opinia separatã la Decizia nr. 34 din 4 martie 1999, Curtea constata ca este necesarã o reconsiderare a jurisprudenţei sale anterioare, sub aspectul admisibilitãţii exceptiei de neconstituţionalitate ridicate la cererea aparatorului inculpatului, în lipsa acestuia, în cauzele în care, potrivit prevederilor art. 174 alin. 1 lit. a) din Codul de procedura penalã, reprezentarea nu este posibila. În acest scop Curtea Constituţionalã urmeazã sa se pronunţe, mai întâi, asupra admisibilitãţii exceptiei de neconstituţionalitate şi apoi asupra fondului acesteia. I. Astfel adoptarea, prin deciziile anterioare, a soluţiei de inadmisibilitate a exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 174 alin. 1 lit. a) din Codul de procedura penalã s-a întemeiat pe interpretarea literala a dispoziţiilor <>art. 23 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, desprinzandu-se concluzia ca, întrucât inculpatul nu poate fi reprezentat, apãrãtorul acestuia, chiar legal angajat, nu poate cere, în numele partii absente, ridicarea exceptiei de neconstituţionalitate. Curtea constata însã ca pentru soluţionarea corecta a acestei probleme este necesar sa se recurgã şi la interpretarea teleologica a dispoziţiilor legale criticate ca fiind neconstituţionale, precum şi la interpretarea sistematica a tuturor dispoziţiilor legale aplicabile exceptiei de neconstituţionalitate. Din interpretarea teleologica a dispoziţiilor art. 174 alin. 1 lit. a) din Codul de procedura penalã rezulta ca restrangerea exercitãrii de cãtre apãrãtor a drepturilor procesuale ale inculpatului se referã numai la cercetarea şi judecarea cauzei în fond, iar nu şi la eventualele incidente sau cereri ce pot fi formulate cu privire la latura procesuala a cauzei penale. Deşi exercitarea de cãtre apãrãtor a drepturilor procesuale ale inculpatului presupune totdeauna prezenta acestuia sau prezenta reprezentantului sau, atunci când inculpatul poate fi reprezentat (art. 174 alin. 1 din Codul de procedura penalã), totuşi, în cazul formularii de cereri (de exemplu, de amânãri, recuzari, stramutari) sau ridicari de excepţii (de necompetentã, de neîndeplinirea procedurii) care nu prejudeca fondul cauzei, apãrãtorul poate exercita aceste drepturi ale inculpatului şi în lipsa acestuia. Este evident ca, printre drepturile inculpatului, pe care apãrãtorul sau le poate exercita şi în lipsa lui, se enumara şi dreptul de a ridica excepţia de neconstituţionalitate, deoarece nici aceasta nu prejudeca fondul cauzei şi deci nu reclama prezenta sau reprezentarea inculpatului. Aceasta interpretare este în concordanta cu prevederile art. 24 din Constituţie, privitoare la dreptul pãrţilor de a fi asistate de un avocat în tot cursul procesului, iar activitatea acestuia, chiar limitatã, în cazurile în care reprezentarea nu este posibila, contribuie la realizarea dreptului la apãrare al inculpatului. Aceeaşi concluzie, în sensul admisibilitãţii exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 174 alin. 1 lit. a) din Codul de procedura civilã, se desprinde şi din interpretarea sistematica a dispoziţiilor privitoare la excepţia de neconstituţionalitate. Importanta deosebita a exceptiei de neconstituţionalitate, ca mijloc de verificare a conformitatii cu Constituţia a dispoziţiilor legale în vigoare şi, totodatã, ca modalitate de exercitare a dreptului oricãrei persoane de a cere, în fata unei instanţe judecãtoreşti, verificarea acestei conformitati, în vederea asigurãrii supremaţiei Constituţiei, deci şi a interesului general al societãţii, justifica ratiunea ca ea sa fie accceptata şi examinata ca atare, chiar atunci când a fost ridicatã la cererea aparatorului inculpatului, în lipsa acestuia. Admiterea exceptiei de neconstituţionalitate astfel ridicate corespunde atât interesului general al asigurãrii supremaţiei Constituţiei şi al apãrãrii drepturilor şi libertãţilor fundamentale ale omului, cat şi interesului personal al inculpatului de a beneficia de o apãrare calificatã, în concordanta cu prevederile art. 24 din Constituţie. Totodatã admiterea exceptiei de neconstituţionalitate ridicate la cererea aparatorului inculpatului, în lipsa acestuia, nu contravine nici scopului urmãrit prin dispoziţiile art. 174 alin. 1 lit. a) din Codul de procedura penalã, deoarece excepţia de neconstituţionalitate nu presupune judecarea în prima instanta a cauzei în absenta inculpatului. Fata de aceste considerente şi revenind asupra soluţiilor sale de respingere ca fiind inadmisibila a exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 174 alin. 1 lit. a) din Codul de procedura penalã, atunci când excepţia a fost ridicatã la cererea avocatului inculpatului lipsa şi care nu putea fi reprezentat la judecarea cauzei în prima instanta, Curtea constata ca o astfel de excepţie este admisibilã şi urmeazã sa fie examinata ca atare. De aceea, în cauza de fata Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi excepţia urmeazã sa fie soluţionatã potrivit procedurii obişnuite. II. Examinând, pe fond, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 174 alin. 1 lit. a) din Codul de procedura penalã, Curtea Constituţionalã constata ca aceasta este neîntemeiatã. Susţinerea autorului exceptiei, în sensul ca dispoziţiile legale criticate, limitand posibilitatea reprezentãrii inculpatului, la judecarea cauzei în prima instanta ori la rejudecarea ei, la faptele pentru care legea prevede pedeapsa amenzii sau închisorii de cel mult un an, ar constitui o ingradire a dreptului sau la apãrare, nu are suport real. Limitarea reprezentãrii a fost determinata de specificul rãspunderii penale, care are caracter personal. Acţiunea penalã are ca obiect tragerea la rãspundere penalã a persoanei care a sãvârşit o infracţiune (art. 9 alin. 1 din Codul de procedura penalã), inculpatul fiind obligat sa rãspundã personal pentru infracţiunea sãvârşitã, ceea ce presupune prezenta lui la judecata. În mod excepţional legea permite reprezentarea inculpatului la judecarea, în prima instanta, a cauzelor privitoare la infracţiuni de mai mica gravitate, precum şi la judecarea cauzei în cãile de atac [art. 174 alin. 1 lit. b) din Codul de procedura penalã]. Chiar şi în aceste cazuri însã instanta are dreptul, atunci când gãseşte necesarã prezenta inculpatului, sa dispunã aducerea lui (art. 174 alin. 2 din Codul de procedura penalã). Obligativitatea prezentei inculpatului la judecata constituie o garanţie pentru realizarea dreptului constituţional la apãrare al acestuia, deoarece îi creeazã posibilitatea de a da explicaţii instanţei şi de a-şi dovedi fie nevinovatia, fie dimensiunea exactã a acesteia, apãrare pe care şi-o poate face singur sau asistat de un avocat. Totodatã prezenta inculpatului la judecarea cauzei sale este necesarã şi pentru corecta soluţionare a acţiunii penale, care este o acţiune publica, interesand societatea în ansamblu. Nu poate fi acceptatã nici critica în sensul cãreia dispoziţiile legale criticate ar fi contrare prevederilor art. 16 din Constituţie, referitoare la egalitatea în drepturi. Limitarea dreptului inculpatului de a fi reprezentat, în cazurile prevãzute de lege, priveşte pe toţi destinatarii legii, fãrã discriminãri, aflaţi în situaţiile respective. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, cu majoritate de voturi,
CURTEA În numele legii DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 174 alin. 1 lit. a) din Codul de procedura penalã, excepţie ridicatã de avocatul Ion Barbu, apãrãtor al inculpatului Marian Oprisan, în lipsa acestuia, în Dosarul nr. 9.719/1998 al Judecãtoriei Focsani. Definitiva şi obligatorie. Pronunţatã în şedinţa publica din data de 27 ianuarie 2000.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, LUCIAN MIHAI
Magistrat-asistent, Doina Suliman
──────────
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
