Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 159 din 14 octombrie 1999 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. III din Decretul nr. 218/1960 pentru modificarea Decretului nr. 167/1958 privitor la prescriptia extinctiva
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 52 din 2 februarie 2000
Lucian Mihai - preşedinte
Costica Bulai - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Ioan Muraru - judecãtor
Nicolae Popa - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Romul Petru Vonica - judecãtor
Paula C. Pantea - procuror
Maria Bratu - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. III din Decretul nr. 218/1960 pentru modificarea <>Decretului nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctiva, excepţie ridicatã din oficiu de Judecãtoria Sectorului 5 Bucureşti în Dosarul nr. 11.174/1997 al acestei instanţe.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publica din data de 21 septembrie 1999, fiind consemnate în încheierea din acea data, când Curtea a amânat pronunţarea pentru 28 septembrie 1999 şi apoi pentru 5 octombrie 1999, pentru 12 octombrie 1999 şi pentru 14 octombrie 1999.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele:
Prin Încheierea din 18 noiembrie 1998, pronunţatã în Dosarul nr. 11.174/1997, Judecãtoria Sectorului 5 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. III din Decretul nr. 218/1960 , excepţie ridicatã din oficiu de cãtre instanta judecãtoreascã.
În motivarea exceptiei instanta judecãtoreascã susţine ca dispoziţiile <>art. III din Decretul nr. 218/1960 contravin art. 41 alin. (2) din Constituţie, "întrucât prevãd un termen diferit de prescripţie extinctiva a dreptului la acţiune în restituirea bunurilor aflate în posesia statului, instituind prin aceasta, pentru bunurile proprietatea statului, un regim juridic mai favorabil decât regimul juridic aplicabil proprietãţii persoanelor fizice şi celorlalte persoane juridice, în afarã statului". Referitor la admisibilitatea exceptiei de neconstituţionalitate instanta considera ca "sunt îndeplinite condiţiile prevãzute de <>art. 23 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992 , <>Decretul nr. 218/1960 nefiind abrogat expres prin nici un act normativ ulterior [...]". În legatura cu jurisprudenta Curţii Constituţionale, referitoare la neconstituţionalitatea textului normativ în cauza, instanta considera ca, într-adevãr, aceasta excepţie "a mai fãcut obiectul unor decizii ale Curţii Constituţionale, printre care şi Decizia nr. 5/1995, însã toate aceste decizii se refereau la cauze în care se solicita sa se constate ca naşterea dreptului de proprietate al statului, prin <>Decretul nr. 218/1960 , s-a realizat printr-un act normativ neconstitutional. Or, în considerentele <>Deciziei nr. 5/1995 , Curtea Constituţionalã a reţinut ca trebuie facuta distincţie între constituirea dreptului şi efectele sale sub imperiul actelor normative anterioare Constituţiei din 1991, pe de o parte, şi efectele dreptului constituit anterior care se produc în continuare sub regimul Constituţiei actuale, pe de alta parte. În cauzele la care se referã deciziile anterioare ale Curţii Constituţionale, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a <>Decretului nr. 218/1960 , era vorba despre constituirea dreptului şi despre efectele sale sub imperiul actelor normative anterioare Constituţiei din 1991, pentru aceste cazuri Curtea arãtând ca nu este competenta sa se pronunţe". În continuare instanta apreciazã ca excepţia din cauza de fata este admisibilã, întrucât, spre deosebire de excepţiile ridicate în celelalte dosare, "se referã însã la efectele <>Decretului nr. 218/1960 , ce se produc dupã adoptarea Constituţiei din 1991, paratul, Ministerul de Interne, solicitând aplicarea în prezent a dispoziţiilor acestui act normativ, prin constatarea ca prescrisã a acţiunii reclamantului".
Potrivit dispoziţiilor <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului pentru a-şi exprima punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul, în punctul sau de vedere, considera ca excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. III din Decretul nr. 218/1960 este intemeiata, motivand, în esenta, ca textul criticat prin excepţia de neconstituţionalitate stabilea la alin. 1 ca dreptul la orice acţiune având ca obiect restituirea în natura sau prin echivalent a unui bun intrat, înainte de data publicãrii acestui decret, în posesiunea statului, în aceea a unei organizaţii cooperatiste sau a oricãrei alte organizaţii obşteşti, fie fãrã nici un titlu, fie în cadrul procedurii prevãzute de <>Decretul nr. 111/1951 , se prescrie prin doi ani socotiţi de la data la care a avut loc intrarea în posesie. Totodatã se arata ca la alin. 2 al <>art. III din Decretul nr. 218/1960 se prevede ca "prin acelaşi termen se prescrie şi dreptul de a cere executarea silitã în temeiul oricãrui titlu executor obţinut în urma exercitãrii vreunuia dintre drepturile la acţiune la care se referã alin. 2", iar la alin. 3 se prevede ca "dispoziţiile <>art. 13-17 din Decretul nr. 167/1958 nu sunt aplicabile prescripţiei prevãzute în articolul de fata". Pentru considerentul ca termenul de prescripţie de 2 ani, instituit prin <>Decretul nr. 218/1960 , este mai mic decât termenul de prescripţie de drept comun stabilit de <>Decretul nr. 167/1958 , se considera ca aceasta dispoziţie legalã, având semnificatia instituirii unui regim mai favorabil pentru proprietatea statului, contravine art. 41 alin. (2) din Constituţie, conform cãruia "Proprietatea privatã este ocrotitã în mod egal de lege ...".
Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de e e e neconstituţionalitate în discuţie.
Consiliul Legislativ, cãruia i s-a cerut punctul de vedere cu privire la acţiunea în timp a dispoziţiilor <>art. III din Decretul nr. 218/1960 şi ale <>Decretului nr. 712/1966 , a comunicat, în esenta, ca dispoziţiile respective "şi-au produs efectele în aplicare la data intrãrii lor în vigoare".
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, opinia Consiliului Legislativ, susţinerile partii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , retine urmãtoarele:
Potrivit art. 144 lit. c) din Constituţie şi <>art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, Curtea Constituţionalã este competenta sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizatã.
Excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. III din Decretul nr. 218/1960 pentru modificarea <>Decretului nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctiva a fost ridicatã într-o cauza civilã având ca obiect acţiunea în revendicare mobiliarã, prin care reclamantul a solicitat restituirea de cãtre Ministerul de Interne a unei sabii de Toledo şi a unui stilet lucrat în filigran, pe care le predase, la cererea autoritãţilor vremii, în perioada 1948-1950. În cadrul procesului, ca urmare a faptului ca Ministerul de Interne s-a aparat prin invocarea prescrierii dreptului la acţiune conform prevederilor <>art. III din Decretul nr. 218/1960 , instanta a invocat din oficiu neconstituţionalitatea acestor prevederi legale.
Textul <>art. III din Decretul nr. 218/1960 pentru modificarea <>Decretului nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctiva, a cãrui neconstituţionalitate a fost invocatã din oficiu de instanta judecãtoreascã, are urmãtorul conţinut: "Dreptul la orice acţiuni având ca obiect restituirea, în natura sau prin echivalent, a unui bun intrat, înainte de data publicãrii decretului de fata, în posesiunea statului, în aceea a unei organizaţii cooperatiste sau a oricãrei alte organizaţii obşteşti, fie fãrã nici un titlu, fie în cadrul procedurii prevãzute de <>Decretul nr. 111/1951 , se prescrie prin doi ani socotiţi de la data când a avut loc intrarea în posesiune.
Prin acelaşi termen se prescrie şi dreptul de a cere executarea silitã în domeniul oricãrui titlu executor în urma exercitãrii vreunuia dintre drepturile la acţiune la care se referã alin. 1.
Dispoziţiile art. 13-17 inclusiDee fata."
Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicatã, Curtea constata urmãtoarele:
Dispoziţiile a cãror neconstituţionalitate este invocatã pe calea exceptiei de fata nu pot fi disociate de cele ale <>Decretului nr. 712/1966 cu privire la bunurile ce se încadreazã în prevederile <>art. III din Decretul nr. 218/1960 pentru modificarea <>Decretului nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctiva, dispoziţii potrivit cãrora "Bunurile ce se încadreazã în prevederile articolului III din <>Decretul nr. 218 din 1 iulie 1960 pentru modificarea <>Decretului nr. 167 din 21 aprilie 1958 privitor la prescripţia extinctiva şi se afla în posesia unei organizaţii socialiste sunt considerate proprietate de stat de la data intrãrii lor în posesia statului sau a oricãrei organizaţii socialiste". În consecinta, intrarea în vigoare a <>Decretului nr. 712/1966 a consacrat, fãrã echivoc, trecerea în proprietatea statului a bunurilor la care se referea <>art. III din Decretul nr. 218/1960 .
În cauza care face obiectul prezentei decizii contestarea constituţionalitãţii textului <>art. III din Decretul nr. 218/1960 s-a fãcut în raport cu dispoziţiile art. 41 alin. (2) din Constituţie, potrivit cãrora "Proprietatea privatã este ocrotitã în mod egal de lege, indiferent de titular". Instanta care a ridicat excepţia de neconstituţionalitate considera ca instituirea în mod vadit în favoarea statului a unui termen de prescripţie a dreptului la acţiune în revendicare, prin derogare de la prevederile Codului civil şi ale <>Decretului nr. 167/1958 , contravine flagrant principiului constituţional enuntat la art. 41 alin. (2).
Textul <>art. III din Decretul nr. 218/1960 , precum şi cel al <>Decretului nr. 712/1966 au intrat sub incidenta controlului exercitat de Curtea Constituţionalã în mai multe randuri.
Astfel Curtea Constituţionalã, fiind sesizatã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>decretelor nr. 218/1960 şi nr. 712/1966, a respins-o prin deciziile nr. 5 din 17 ianuarie 1995 şi nr. 63 din 20 iunie 1995, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 88 din 10 mai 1995 şi, respectiv, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 6 din 15 ianuarie 1996. În esenta, motivarea soluţiei a avut în vedere faptul ca prin excepţie se solicitase sa fie declarate neconstituţionale actele normative anterioare Constituţiei, prin care s-a constituit un drept de proprietate. Or, dupã cum se arata în motivarea celor doua decizii, "În ceea ce priveşte constatarea neconstitutionalitatii şi deci a abrogãrii decretelor atacate în temeiul art. 150 alin. (1) al Constituţiei din anul 1991, trebuie distins, pe de o parte, între constituirea dreptului şi efectele sale sub imperiul actelor normative anterioare şi care sunt atacate şi efectele dreptului constituit anterior, care se produc în continuare, sub regimul Constituţiei din anul 1991, pe de alta parte. Legea posterioarã, deci Constituţia din anul 1991, nu poate stinge dreptul nãscut sub imperiul legii anterioare, deoarece ar insemna ca ea sa fie aplicatã retroactiv, ceea ce interzice art. 15 alin. (2) din Constituţie". În argumentare s-a invocat şi faptul ca "Noua lege poate modifica regimul juridic anterior, poate suprima acest drept sau îl poate înlocui cu un alt drept care astfel se naşte, cum ar fi cazul reconstituirii dreptului afectat de legea anterioarã. Dar fãrã retroactivitate noua lege nu poate desfiinta modalitatea în care legea anterioarã a constituit dreptul respectiv. Aceasta concluzie nu este infirmata de faptul ca dreptul de proprietate al statului, constituit pe baza decretelor atacate, reprezintã o situaţie juridicã în curs, deoarece în acest caz nu mai suntem în domeniul neretroactivitatii, ci în acela al aplicãrii imediate a legii noi, astfel încât dreptului de proprietate constituit anterior Constituţiei îi sunt aplicabile prevederile regimului constituţional actual". Totodatã Curtea a reţinut ca "nici în situaţia în care este sesizatã cu ilegalitati şi abuzuri, cu încãlcãri ale ordinii constituţionale sãvârşite înainte de intrarea în vigoare a Constituţiei din anul 1991, nu este competenta sa le rezolve. Dacã ar face un asemenea lucru, Curtea Constituţionalã însãşi ar incalca Constituţia şi principiile dreptului, pentru ca ar inlatura un abuz, o ilegalitate, printr-o arogare abuzivã de competenta, ceea ce este evident în afarã ideii de justiţie constituţionalã".
Aceste consideratii, care stau la baza soluţiilor pronunţate de Curtea Constituţionalã, îşi pãstreazã actualitatea şi în cauza de fata, în sensul ca în situaţia drepturilor nãscute în temeiul unor acte normative anterioare Constituţiei din 1991, care şi-au produs şi epuizat efectele înainte de intrarea în vigoare a acesteia, nu se mai pune problema ca respectivele acte normative sa poatã fi declarate neconstituţionale şi, pe cale de consecinta, drepturile în discuţie sa fie desfiinţate.
A decide ca prin dispoziţiile sale privind reglementarea proprietãţii Constituţia în vigoare ar putea desfiinta sau modifica situaţii juridice anterioare, existente ca o consecinta a unor acte normative preconstitutionale, care au avut ca efect trecerea unor bunuri în proprietatea statului, ar insemna sa se încalce principiul constituţional al neretroactivitatii legii, prevãzut la art. 15 alin. (2) din legea fundamentalã.
În aceste condiţii, deşi atât <>art. III din Decretul nr. 218/1960 , cat şi <>Decretul nr. 712/1966 , care îi precizeazã efectele privind dobândirea de cãtre stat a dreptului de proprietate, sunt în mod vadit incompatibile cu prevederile art. 41 alin. (2) din Constituţie, care nu îngãduie un tratament preferenţial, derogatoriu de la normele dreptului comun, pentru proprietatea privatã a statului, aceasta constatare nu atrage nici un efect cu privire la competenta Curţii Constituţionale de a se pronunţa asupra legitimitatii dobândirii dreptului de proprietate de cãtre stat în temeiul celor doua acte normative care şi-au produs efectele într-un alt regim constituţional.
Pe de alta parte, textul <>art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, prevede: "Curtea Constituţionalã decide asupra excepţiilor ridicate în fata instanţelor judecãtoreşti privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanta în vigoare, de care depinde soluţionarea cauzei."
Curtea retine în legatura cu aceasta dispoziţie legalã ca textele celor doua decrete nu mai erau în vigoare la data adoptãrii Constituţiei din 1991.
Atât <>art. III din Decretul nr. 218/1960 , cat şi <>Decretul nr. 712/1966 au fost edictate într-o maniera care sfida orice idee de dreptate şi de morala, pentru constituirea unui drept de proprietate al statului asupra bunurilor care se aflau la acea data "în posesia unei organizaţii socialiste" şi stabilind, totodatã, ca bunurile respective "sunt considerate proprietate de stat de la data intrãrii lor în posesia statului sau a oricãrei organizaţii socialiste". Din însuşi conţinutul celor doua acte normative rezulta ca acestea şi-au consumat efectele chiar în momentul apariţiei lor, fiind adoptate pentru constituirea abuzivã a unui drept de proprietate al statului asupra unor bunuri în posesia cãrora acesta intrase "fie fãrã nici un titlu, fie în cadrul procedurii prevãzute de <>Decretul nr. 111/1951 ". Cele doua decrete nu se mai aplicau însã şi în cazul unor bunuri care ar fi intrat în posesia statului sau a unei organizaţii socialiste dupã data apariţiei lor, tocmai datoritã faptului ca se atinsese finalitatea pentru care fuseserã emise.
Aceasta este explicatia pentru care, deşi nu au fost niciodatã abrogate expres, cele doua acte normative criticate nu au mai fost considerate a fi "active", fiind ieşite din vigoare prin însãşi producerea efectului care a fost urmãrit la data adoptãrii lor. În acest sens a opinat de altfel şi Consiliul Legislativ în punctul de vedere exprimat la solicitarea Curţii Constituţionale. De asemenea, aceasta constituie şi explicatia faptului ca în jurisprudenta anterioarã a Curţii Constituţionale cu privire la soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate a prevederilor <>Decretului nr. 218/1960 şi ale <>Decretului nr. 712/1966 nu s-a fãcut aplicarea dispoziţiilor art. 150 alin. (1) din Constituţie. Dacã la data adoptãrii Constituţiei cele doua acte normative ar fi fost considerate active, Curtea ar fi trebuit, în cadrul controlului de constitutionalitate, sa constate ca ele nu mai sunt în vigoare, întrucât, în mod evident, acestea contraveneau legii fundamentale.
De altfel, în sensul ca decretele în cauza nu mai sunt în vigoare, Curtea Suprema de Justiţie s-a pronunţat, dar cu alta motivare, prin Decizia nr. 447 din 14 decembrie 1993 a Sectiei comerciale, retinand în acelaşi timp ca aceste decrete contraveneau chiar şi regimului constituţional existent la data adoptãrii lor (aspect care însã nu poate face obiectul controlului de constitutionalitate efectuat prin prezenta decizie de Curtea Constituţionalã).
În legatura cu susţinerea instanţei judecãtoreşti care a ridicat din oficiu excepţia de neconstituţionalitate, în sensul ca aceasta este admisibilã, întrucât textul criticat se referã la efecte "ce se produc dupã adoptarea Constituţiei din 1991", Curtea observa ca de fapt instanta a aplicat un text, şi anume <>art. 26 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, care nu mai este în vigoare în urma modificãrilor şi completãrilor aduse acestei legi prin <>Legea nr. 138 din 24 iulie 1997 . Conform acestui text prevederile alin. (1) şi (2) ale art. 26, referitoare la posibilitatea folosirii ca temei legal pentru rejudecarea cauzelor civile şi penale a deciziei definitive a Curţii Constituţionale prin care se constata neconstituţionalitatea unei legi sau a unei ordonanţe, se aplica numai raporturilor juridice stabilite dupã intrarea în vigoare a Constituţiei.
Fata de cele de mai sus Curtea retine ca, prin coroborarea alin. (1) al <>art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, cu alin. (6) al aceluiaşi articol, excepţia privitoare la neconstituţionalitatea dispoziţiilor <>art. III din Decretul nr. 218/1960 urmeazã sa fie respinsã ca fiind inadmisibila.
Aceasta soluţie nu exclude însã posibilitatea ca instanta judecãtoreascã, în cadrul competentei conferite de prevederile <>art. 6 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publica şi regimul juridic al acesteia, sa soluţioneze acţiunea cu care a fost investitã, examinând modul în care s-a constituit dreptul de proprietate al statului asupra bunurilor revendicate, pentru a vedea dacã erau îndeplinite condiţiile prevãzute în dispoziţiile constituţionale şi legale, în vigoare la data respectiva.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca fiind inadmisibila excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. III din Decretul nr. 218/1960 pentru modificarea <>Decretului nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctiva, excepţie ridicatã din oficiu de Judecãtoria sectorului 5 Bucureşti în Dosarul nr. 11.174/1997 al acestei instanţe.
Definitiva şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publica din data de 14 octombrie 1999.
PREŞEDINTELE
CURŢII CONSTITUŢIONALE,
LUCIAN MIHAI
Magistrat-asistent,
Maria Bratu
----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
