Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 158 din 23 februarie 2006  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 570 alin. 2 din Codul de procedura civila    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 158 din 23 februarie 2006 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 570 alin. 2 din Codul de procedura civila

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 257 din 22 martie 2006
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Ion Tiucã - procuror
Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent

Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 570 alin. 2 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Mercur" - S.A. din Ploieşti în Dosarul nr. 5.921/2005 al Judecãtoriei Ploieşti.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Cauza este în stare de judecatã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã.

CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 19 septembrie 2005, pronunţatã în Dosarul nr. 5.921/2005, Judecãtoria Ploieşti a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 570 alin. 2 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Mercur" - S.A. din Ploieşti cu ocazia soluţionãrii unei acţiuni civile având ca obiect o contestaţie la executare.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã dispoziţiile art. 570 alin. 2 din Codul de procedurã civilã contravin art. 21 alin. (1) şi (3) din Constituţie. În acest sens, aratã cã limitarea posibilitãţilor contestatorului de a se referi la ansamblul ilicitului legat de încheierea procesului-verbal de distribuire a sumei rezultate din executare reprezintã o limitare a accesului la justiţie şi la un proces echitabil.
Judecãtoria Ploieşti apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. În acest sens, aratã cã art. 570 alin. 2 din Codul de procedurã civilã nu contravine principiului constituţional al accesului liber la justiţie, întrucât acest text de lege reglementeazã doar o procedurã specialã, care nu exclude însã ca partea interesatã sã recurgã la procedura generalã, de drept comun, a contestaţiei la executare, pentru alte motive decât cele expres menţionate în art. 570 alin. 2 din Codul de procedurã civilã.
Potrivit prevederilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului considerã cã dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale, ele constituind o expresie a principiului accesului liber la justiţie.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit în cauzã de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 570 alin. 2 din Codul de procedurã civilã, astfel cum au fost modificate de <>art. I pct. 210 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedurã civilã, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 479 din 2 octombrie 2000 şi aprobatã prin Legea nr. 219/2005, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 14 iulie 2005.
Textul de lege criticat are urmãtorul conţinut:
Art. 570 alin. 2: "Cel nemulţumit de modul stabilit pentru eliberarea sau distribuirea sumei rezultate din executare poate cere executorului sã consemneze obiecţiile sale în procesul-verbal, care poate fi contestat în termen de 3 zile. Contestaţia suspendã de drept eliberarea sau, dupã caz, distribuirea. Judecata ei se face de urgenţã şi cu precãdere, cu citarea în termen scurt a pãrţilor."
În susţinerea neconstituţionalitãţii dispoziţiilor de lege criticate, autorul excepţiei invocã încãlcarea prevederilor art. 21 alin. (1) şi (3) din Constituţie care consacrã accesul liber la justiţie.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã textul de lege criticat reglementeazã în mod special un singur caz al contestaţiei la executare, şi anume contestaţia împotriva modului de eliberare sau distribuire a sumei rezultate din executare. Alte cazuri sunt reglementate în art. 399 din Codul de procedurã civilã, care prevede cã împotriva executãrii silite, precum şi împotriva oricãrui act de executare se poate face contestaţie de cãtre cei interesaţi sau vãtãmaţi prin executare. Acelaşi text de lege prevede posibilitatea contestaţiei şi în cazul în care sunt necesare lãmuriri cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu, precum şi în cazul în care organul de executare refuzã sã îndeplineascã un act de executare în condiţiile prevãzute de lege.
Aşa fiind, Curtea constatã cã dispoziţiile art. 570 alin. 2 din Codul de procedurã civilã, analizate în coroborare cu cele ale art. 399 din acelaşi cod şi cu întregul sistem normativ al procedurii executãrii silite, nu contravin prevederilor constituţionale care consacrã accesul liber la justiţie, aşa cum fãrã temei susţine autorul excepţiei, orice parte interesatã sau vãtãmatã printr-un act de executare, altul decât cel prevãzut de textul de lege criticat, având posibilitatea sã se adreseze cu contestaţie instanţei de judecatã.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d), precum şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 570 alin. 2 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Mercur" - S.A. din Ploieşti în Dosarul nr. 5.921/2005 al Judecãtoriei Ploieşti.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 23 februarie 2006.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Ingrid Alina Tudora
__________
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016