Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 158 din 10 noiembrie 1998 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 72 din Ordonanta Guvernului nr. 11/1996 privind executarea creantelor bugetare, aprobata si modificata prin Legea nr. 108/1996
Ioan Muraru - preşedinte Costica Bulai - judecãtor Constantin Doldur - judecãtor Kozsokar Gabor - judecãtor Nicolae Popa - judecãtor Lucian Stangu - judecãtor Florin Bucur Vasilescu - judecãtor Romul Petru Vonica - judecãtor Paula C. Pantea - procuror Florentina Geangu - magistrat-asistent
Pe rol, soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 72 din Ordonanta Guvernului nr. 11/1996 privind executarea creanţelor bugetare, ridicatã de Banca Romana de Comerţ Exterior - S.A. - Sucursala Lipscani din Bucureşti în Dosarul nr. 501/1997 al Tribunalului Constanta - Secţia comercialã. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publica din data de 3 noiembrie 1998, în prezenta autorului exceptiei, lipsind Societatea Comercialã "M.T.S.C. Trading" - S.R.L. din Constanta, Direcţia generalã a finanţelor publice şi controlului financiar de stat Constanta, Administraţia financiarã Constanta şi Societatea Comercialã "C.D.G. Company" - S.R.L. din Constanta, pentru care procedura de citare a fost legal îndeplinitã, şi au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la data de 10 noiembrie 1998.
CURTEA, având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele: Tribunalul Constanta - Secţia comercialã, prin Încheierea din 20 martie 1998, pronunţatã în Dosarul nr. 501/1997, a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 72 din Ordonanta Guvernului nr. 11/1996 , ridicatã de Banca Romana de Comerţ Exterior - S.A. - Sucursala Lipscani din Bucureşti. În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate se susţine ca dispoziţiile <>art. 72 din Ordonanta Guvernului nr. 11/1996 incalca principiul constituţional al egalitãţii în fata legii, consfintit de art. 16 din Constituţie, deoarece instituie un regim privilegiat pentru instituţiile statului (în speta, pentru Ministerul Finanţelor), în ceea ce priveşte executarea silitã a creanţelor bugetare (taxe, impozite), în detrimentul celorlalţi agenţi economici cu capital de stat sau majoritar de stat, şi anume bãnci. Astfel, prin <>art. 72 din Ordonanta Guvernului nr. 11/1996 se incalca "prevederile unei legi organice - art. 572-580 din Codul de procedura civilã -, când se instituie o alta ordine de preferinta în recuperarea creanţelor decât cea prevãzutã de legea organicã". Tribunalul Constanta şi-a exprimat opinia în sensul ca <>art. 72 din Ordonanta Guvernului nr. 11/1996 , stabilind o alta ordine de preferinta în recuperarea creanţelor, incalca dispoziţiile art. 372-580 din Codul de procedura civilã, precum şi cele ale art. 16 din Constituţie. Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicatã, s-au solicitat punctele de vedere ale preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului. Preşedintele Camerei Deputaţilor, în punctul sau de vedere, considera ca excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 72 din Ordonanta Guvernului nr. 11/1996 este neîntemeiatã, deoarece reglementãrile la care se referã autoarea exceptiei nu fac parte din categoria legilor organice consacrate de Constituţie. Sub acest aspect, ordonanta a respectat exigenţele şi limitele impuse de Legea nr. 130/1995 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe. În ceea ce priveşte principiul egalitãţii în fata legii, se arata în continuare, Curtea Constituţionalã s-a pronunţat în mai multe randuri în aceasta privinta, statuand, prin deciziile nr. 6/1993, nr. 35/1993 şi nr. 104/1995, ca egalitatea în fata legii implica un tratament egal pentru situaţii identice sau similare şi nicidecum acelaşi tratament pentru situaţii diferite. Ideea de uniformitate contravine, în acest sens, egalitãţii în drepturi, care implica un drept la diferentiere pentru situaţii care nu sunt identice. Pornind de la aceasta orientare cu valoare de principiu, se apreciazã totodatã ca, în contextul producerii executãrii silite îndreptate impotriva unui debitor care este urmãrit atât de creditori din sfera privatã, cat şi de Ministerul Finanţelor, cele doua categorii de creditori nu se afla în situaţii juridice identice, care sa reclame un tratament juridic egal. Distincţia, în aceasta privinta, este marcata de natura creanţelor a cãror satisfacere este urmãritã. Prima categorie de creditori are în vedere satisfacerea unor drepturi de creanta nãscute în cadrul unor raporturi juridice de drept privat, în care pãrţile se gãsesc pe poziţii de egalitate juridicã. De cealaltã parte, Ministerul Finanţelor, în calitate de reprezentant al statului, ca persoana juridicã de drept public, acţioneazã în vederea încasãrii unor creanţe bugetare, derivate din obligaţii imperative stabilite de legislaţia fiscalã, în temeiul art. 53 alin. (1) din Constituţie, care instituie obligaţia de a contribui, prin impozite şi taxe, la cheltuielile publice. În cadrul acestor raporturi juridice, cele doua pãrţi - debitorul obligat şi statul - nu se situeaza pe poziţii de egalitate, între ele existând o legatura de subordonare în favoarea statului, pe baza unui regim de drept public. Tocmai pentru motivul acestei deosebiri de regim de drept substanţial s-a impus, în planul dreptului procesual, adoptarea unei reglementãri speciale privind executarea creanţelor bugetare, distinctã de cea cuprinsã în Codul de procedura civilã. Existenta unui regim juridic special în materia creanţelor bugetare îşi gãseşte fundamentul constituţional în dispoziţiile art. 134 alin. (2) lit. b) din Constituţie, conform cãrora statul trebuie sa asigure, printre altele, protejarea intereselor naţionale în activitatea financiarã. Acest temei constituţional justifica un drept special de preferinta în favoarea statului, în ceea ce priveşte efortul de încasare a creanţelor bugetare şi de asigurare a veniturilor publice la bugetul de stat. Dupã cum a subliniat Curtea Constituţionalã în considerentele Deciziei nr. 25/1993, mãsurile legislative în domeniul fiscal sunt impuse de nevoile statului. Este în afarã oricãrei îndoieli ca "încasarea impozitelor şi taxelor constituie sursa principala de venituri ale statului, fiind una dintre expresiile cele mai evidente ale apãrãrii intereselor naţionale în plan financiar". Numai dacã dispune de aceste resurse bugetare, statul va fi în mãsura sa îşi îndeplineascã doua dintre obligaţiile fundamentale ce i-au fost prescrise prin art. 43 alin. (1) şi art. 134 alin. (2) lit. f) din Constituţie: sa adopte mãsuri de protecţie socialã, apte sa asigure cetãţenilor un nivel de trai decent, şi sa creeze condiţiile necesare pentru creşterea calitãţii vieţii. Aceste exigente nu ar putea fi respectate, dacã, în cursul unei proceduri de executare silitã, în care statul intra în concurs cu creditori din sfera privatã, aceştia din urma s-ar bucura de prioritate în temeiul garanţiilor reale ataşate creanţelor lor. De aceea <>art. 72 din Ordonanta Guvernului nr. 11/1996 stabileşte un drept de prioritate în favoarea satisfacerii creanţelor bugetare, dar acest regim de favoare are un caracter excepţional, el devenind aplicabil numai dacã, prin plata creanţelor garantate prin gaj sau prin ipoteca, nu s-ar putea plati şi creanţele bugetare. Asadar textul ordonanţei nu se abate de la regula dreptului comun în aceasta materie. Pe de alta parte, este de observat ca ordinea stabilitã în art. 71 alin. 1 lit. b)-i) din ordonanta, care devine aplicabilã în situaţia exceptionala menţionatã, nu cuprinde numai creanţele bugetare. Înaintea lor sunt situate: creanţele reprezentând salarii şi alte datorii asimilate acestora, pensii, ajutoare pentru incapacitate temporarã de munca, pentru prevenirea imbolnavirilor, refacerea sau întãrirea sãnãtãţii, acordate asigurãrilor sociale de stat, precum şi creanţele reprezentând obligaţia de reparare a pagubelor cauzate prin moarte, vãtãmarea integritãţii sau a sãnãtãţii; creanţele rezultând din obligaţii de întreţinere, alocaţii pentru copii sau de plata a altor sume periodice destinate asigurãrii mijloacelor de existenta. Prin urmare, ordonanta Guvernului a avut în vedere şi asigurarea satisfacerii prioritare a unor creanţe cu un pronunţat caracter de protecţie socialã, subordonandu-se în acest mod exigenţei impuse de dispoziţiile art. 43 alin. (1) şi ale art. 134 alin. (2) lit. f) din Constituţie. În punctul de vedere al Guvernului se apreciazã ca excepţia de neconstituţionalitate invocatã este neîntemeiatã, deoarece noţiunea privilegiu prevãzutã la art. 16 din Constituţie nu se confunda cu accepţiunea juridicã a termenului de privilegiu, asa cum este ea definitã de Codul civil. Art. 16 din Constituţie are în vedere egalitatea tuturor cetãţenilor în fata legii, fãrã discriminãri bazate pe rasa, naţionalitate, origine etnicã, limba, religie, sex, opinie sau apartenenţa politica, avere sau origine socialã şi fãrã privilegii, în sensul de avantaje sau favoruri determinate de criteriile enumerate mai sus sau de alte împrejurãri. Astfel se considera ca <>art. 72 din Ordonanta Guvernului nr. 11/1996 este în concordanta cu dispoziţiile art. 16 din Constituţie. Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere.
CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Guvernului, concluziile procurorului şi ale autorului exceptiei, precum şi dispoziţiile legale atacate, raportate la prevederile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, retine urmãtoarele: Potrivit art. 144 lit. c) din Constituţie şi art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicatã, Curtea Constituţionalã este competenta sa soluţioneze excepţia ridicatã, fiind legal sesizatã. În temeiul art. 114 alin. (1) din Constituţie, Parlamentul a adoptat Legea nr. 130 din 27 decembrie 1995 pentru abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 298 din 28 decembrie 1995. Prin art. 1 lit. b) din aceasta lege, Guvernul a fost abilitat sa emita ordonanţe cu privire la executarea creanţelor bugetare, pana la reluarea lucrãrilor Parlamentului în prima sesiune ordinarã a anului 1996. Guvernul, în baza abilitarii legale, date în temeiul <>art. 114 din Constituţie, a emis Ordonanta nr. 11 din 23 ianuarie 1996 privind executarea creanţelor bugetare, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 23 din 31 ianuarie 1996, deci pana la reluarea lucrãrilor Parlamentului în prima sesiune ordinarã a anului 1996, care a început, asa cum rezulta din Decizia nr. 1 din 25 ianuarie 1996 a Senatului şi din Decizia nr. 1 din 29 ianuarie 1996 a Camerei Deputaţilor, la data de 5 februarie 1996, cu respectarea domeniului de emitere a ordonanţelor, conform alin. (2) al art. 114 din Constituţie. Prin <>Legea nr. 108 din 10 octombrie 1996 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 251 din 17 octombrie 1996, Parlamentul a aprobat <>Ordonanta Guvernului nr. 11/1996 , care a devenit astfel lege. Deşi normele cu putere de lege din ordonanta s-au transformat în norme de lege şi, cu toate ca, asa cum a stabilit Curtea Constituţionalã în deciziile anterioare, ordonanta şi legea sunt doua acte juridice distincte, totuşi Curtea Constituţionalã constata ca normele juridice contestate pe calea exceptiei de neconstituţionalitate şi-au menţinut acelaşi conţinut. Ca atare, Curtea Constituţionalã este competenta sa examineze excepţia ridicatã. Aceasta soluţie este simetrica cu soluţia data de Curte în situaţia modificãrii textului de lege sau de ordonanta, intervenita dupã invocarea exceptiei. Astfel, prin Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. III din 31 octombrie 1995, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 9 noiembrie 1995, s-a statuat ca "în cazul în care, dupã invocarea unei excepţii de neconstituţionalitate în fata instanţei judecãtoreşti, prevederea legalã supusã controlului a fost modificatã, Curtea Constituţionalã se pronunţa asupra constituţionalitãţii prevederii legale, în noua sa redactare, numai dacã soluţia legislativã din legea sau ordonanta modificatã este, în principiu, aceeaşi cu cea dinaintea modificãrii". Excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 72 din Ordonanta Guvernului nr. 11/1996 este neîntemeiatã. Autorul exceptiei critica dispoziţiile <>art. 72 din Ordonanta Guvernului nr. 11/1996 , pe motiv ca prin acest articol se instituie un regim derogator de la prevederile Codului civil şi ale Codului de procedura civilã, care statueazã ca acei creditori ale cãror creanţe sunt garantate prin gaj sau ipoteca au drept de preferinta fata de ceilalţi creditori, conditionand acest drept de preferinta de indestularea cu prioritate a creanţelor datorate bugetului de stat din alte bunuri decât cele gajate sau ipotecate. Din examinarea <>art. 72 din Ordonanta Guvernului nr. 11/1996 rezulta ca acest text se aplica: "Dacã exista creditori care, asupra bunului vândut, au drepturi de preferinta conservate, în condiţiile prevãzute de lege, la distribuirea sumei rezultate din vânzarea bunului, creanţele lor vor fi plãtite înaintea creanţelor prevãzute la art. 71 alin. 1 lit. g). Creanţele garantate prin gaj sau prin ipoteca, constituite asupra bunului urmãrit, vor fi plãtite din preţul acestui bun, chiar înaintea creanţelor prevãzute la art. 71 alin. 1 lit. b)-i) inclusiv, dacã restul bunurilor şi veniturilor urmaribile ale debitorului asigura plata acestor din urma creanţe. În caz contrar, plata fiecãrei creanţe se va face potrivit ordinii de preferinta stabilite de acelaşi articol. Cheltuielile de judecata şi dobânzile sau alte asemenea accesorii ale creanţei principale, prevãzute în titlul executoriu, vor urma ordinea de preferinta a creanţei principale." Dreptul de preferinta, conservat în condiţiile prevãzute de lege, şi dreptul de preferinta al creditorilor gajisti şi ipotecari, prevãzut la <>art. 72 alin. 1 şi 2 din Ordonanta Guvernului nr. 11/1996 , rezulta din prevederile art. 1686 şi art. 1753 din Codul civil, în condiţiile art. 1687, art. 1695, art. 1768, art. 1778-1787 din Codul civil, şi, potrivit dispoziţiilor <>art. 72 din Ordonanta Guvernului nr. 11/1996 , se acorda tuturor creditorilor care îndeplinesc aceste condiţii şi nu numai statului, încât nu s-ar putea considera ca se incalca dispoziţiile art. 16 din Constituţie privind egalitatea cetãţenilor în fata legii. Dreptul de preferinta al statului ca persoana juridicã de drept public pentru încasarea unor creanţe bugetare derivate din obligaţii imperative rezultate din legislaţia fiscalã este prevãzut şi în legislaţia anterioarã <>Ordonanţei Guvernului nr. 11/1996 , şi anume la art. 1725 şi art. 1753 pct. 3 din Codul civil, care instituie în favoarea statului o ipoteca legalã, şi în Decretul nr. 221/1960 cu privire la executarea silitã impotriva persoanelor fizice a plãţii impozitelor şi a taxelor neachitate în termen şi a creanţelor bãneşti ale organizaţiilor socialiste, precum şi executarea confiscãrii, care a fost abrogat prin actul normativ menţionat. <>Ordonanta Guvernului nr. 11/1996 a restrâns sfera de aplicare numai la executarea creanţelor bugetare. Soluţia este în concordanta cu art. 41 alin. (2) din Constituţie, potrivit cãruia proprietatea privatã este ocrotitã în mod egal prin lege, indiferent de titular, şi deci nu era posibila o reglementare derogatorie de la dreptul comun decât în ceea ce priveşte executarea silitã vizând ocrotirea proprietãţii publice. În acest sens este şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 25 din 5 mai 1993, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 11 mai 1993. Garantarea dreptului de proprietate implica însã, potrivit art. 41 alin. (6) din Constituţie, şi respectarea de cãtre proprietar a obligaţiilor care îi revin în aceasta calitate şi deci şi reglementarea unei proceduri speciale privind executarea creanţelor bugetare, în ipoteza în care debitorii nu îşi îndeplinesc de bunãvoie obligaţiile cãtre stat. În cadrul acestor raporturi juridice, cele doua pãrţi, statul, în calitate de creditor, şi contribuabilul de impozite şi taxe, în calitate de debitor al obligaţiei fiscale, nu se situeaza pe poziţii de egalitate, între ele existând o legatura de subordonare în favoarea statului, pe baza unui regim de drept public, şi, prin urmare, nu poate fi vorba de încãlcarea principiului egalitãţii în fata legilor prevãzut la art. 16 din Constituţie. Existenta unei obligaţii exprese a fiecãrui cetãţean de a contribui prin impozite şi taxe la cheltuielile publice, prevãzutã la art. 53 alin. (1) din Constituţie, şi a unei obligaţii a statului de a proteja interesele naţionale în activitatea financiarã, conform art. 134 alin. (2) din Constituţie, este justificatã de necesitatea asigurãrii certitudinii în constituirea ritmica a resurselor financiare ale statului. Este în afarã de orice indoiala ca încasarea impozitelor şi taxelor constituie sursa principala de venituri a statului, fiind una dintre expresiile cele mai evidente ale apãrãrii intereselor naţionale pe plan financiar. Numai dacã dispune de aceste resurse bugetare, statul va fi în mãsura sa îşi îndeplineascã obligaţiile sale fata de cetãţeni şi agenţii economici, care au fost stabilite în art. 134 alin. (2) din Constituţie, printre care: a) libertatea comerţului, protecţia concurentei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie; b) protejarea intereselor naţionale în activitatea economicã, financiarã şi valutarã. Aceste exigente nu ar putea fi respectate, dacã în cursul unei proceduri de executare silitã statul - pentru obligaţii publice de impozite, taxe şi contribuţii - ar intra în concurs cu creditorii din sfera privatã. Curtea Constituţionalã, prin mai multe decizii: nr. 6/1993, nr. 60/1993 şi nr. 104/1995, a stabilit ca egalitatea în fata legii implica un tratament egal pentru situaţii identice sau similare şi nicidecum acelaşi tratament pentru situaţii diferite. Ideea de uniformitate contravine în acest sens egalitãţii în drepturi, care implica un drept la diferentiere pentru situaţii ce nu sunt identice. În <>art. 72 alin. 2 din Ordonanta Guvernului nr. 11/1996 se precizeazã ca creanţele garantate prin gaj şi ipoteca, constituite asupra bunurilor urmãrite, vor fi plãtite din preţul acestor bunuri, chiar înaintea creanţelor prevãzute la art. 71 alin. 1 lit. b)-i) inclusiv, dacã restul bunurilor şi veniturilor urmaribile ale debitorului asigura plata acestor din urma creanţe. În caz contrar, plata fiecãrei creanţe se va face potrivit ordinii de preferinta stabilite în acelaşi articol. Prin urmare, alin. 2 al <>art. 72 al Ordonanţei Guvernului nr. 11/1996 se referã numai la creanţele garantate prin gaj şi ipoteca, constituite asupra unor bunuri urmaribile ale debitorului, şi dispoziţiile sale vor fi aplicabile numai dacã, în urma aplicãrii art. 71 alin. 1 lit. b)-i) din menţionatã ordonanta, nu s-ar putea plati şi creanţele bugetare. Or, în cazul acestei categorii de creanţe garantate prin gaj sau ipoteca, chiar dreptul civil, asa cum rezulta din textele sus-menţionate, instituie un drept de preferinta pentru toţi creditorii din aceasta categorie. În cazul creditorilor care au o creanta privilegiatã ce concura cu o creanta bugetarã, care se bucura de o garanţie legalã, privilegiu, gaj sau ipoteca, potrivit art. 72 alin. 2 teza a doua, plata fiecãrei creanţe se va face potrivit ordinii legale de preferinta prevãzute de textul sus-menţionat. Art. 409 alin. 2 din Codul de procedura civilã prevede ca plata datoriilor izvorâte din impozite şi taxe se face înainte de plata despãgubirilor pentru repararea pagubelor şi a celorlalte datorii. Astfel, sub acest aspect excepţia este neîntemeiatã. Cat priveşte critica adusã dispoziţiilor <>art. 72 din Ordonanta Guvernului nr. 11/1996 , în sensul ca prin acest text s-a modificat o ordine de preferinta prevãzutã de o lege organicã, este de observat ca art. 53 alin. (2), art. 72 şi 138 din Constituţie nu dispun ca reglementarea executãrii creanţelor bugetare sa se facã printr-o lege organicã. În consecinta, excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã şi urmeazã sa fie respinsã.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicatã,
CURTEA În numele legii DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 72 din Ordonanta Guvernului nr. 11/1996 privind executarea creanţelor bugetare, aprobatã şi modificatã prin <>Legea nr. 108/1996 , ridicatã de Banca Romana de Comerţ Exterior - S.A. - Sucursala Lipscani Bucureşti în Dosarul nr. 501/1997 al Tribunalului Constanta - Secţia comercialã. Definitiva. Pronunţatã în şedinţa publica din data de 10 noiembrie 1998.
PREŞEDINTE, prof. univ. dr. IOAN MURARU
Magistrat-asistent, Florentina Geangu
-----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
