Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 157 din 8 februarie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 51 si art. 52 alin. 2 si 3 din Codul de procedura penala, precum si ale art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 188 din 17 martie 2011
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Iulia Antoanella Motoc - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Marieta Safta - prim-magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincã.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 51 şi art. 52 alin. 2 şi 3 din Codul de procedurã penalã, precum şi ale <>art. 23 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, excepţie invocatã de Emil Balaure în Dosarul nr. 2.888/99/2009 al Curţii de Apel Iaşi - Secţia penalã şi pentru cauze cu minori.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilã, întrucât criticile autorului privesc, în realitate, completarea textelor de lege ce formeazã obiectul acesteia.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 20 aprilie 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 2.888/99/2009, Curtea de Apel Iaşi - Secţia penalã şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 51 şi art. 52 alin. 2 şi 3 din Codul de procedurã penalã, precum şi ale <>art. 23 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, excepţie invocatã de Emil Balaure.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţã, cã dispoziţiile art. 51 şi art. 52 alin. 2 şi 3 din Codul de procedurã penalã sunt neconstituţionale, deoarece împiedicã recuzarea întregii instanţe. În ceea ce priveşte <>art. 23 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, se aratã cã încalcã dreptul la un proces echitabil, deoarece împiedicã sesizarea directã a Curţii Constituţionale, impunând ca aceasta sã se facã prin intermediul instanţei de judecatã pe rolul cãreia se aflã dosarul cauzei, ceea ce, în opinia autorului excepţiei, "permite judecãtorilor incorecţi şi corupţi sã blocheze sesizarea Curţii Constituţionale".
Curtea de Apel Iaşi - Secţia penalã şi pentru cauze cu minori apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, referindu-se şi la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
În ceea ce priveşte obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, se constatã cã, deşi, potrivit dispozitivului încheierii de sesizare, acesta îl constituie, cât priveşte <>Legea nr. 47/1992, dispoziţiile art. 23 alin. (4), în realitate sunt criticate prevederile art. 29 alin. (4) din acest act normativ. Se constatã, totodatã, cã, ulterior sesizãrii Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocatã în cauzã, dispoziţiile <>art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 au fost modificate prin <>art. I pct. 2 din Legea nr. 177/2010 pentru modificarea şi completarea <>Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a Codului de procedurã civilã şi a Codului de procedurã penalã al României, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 4 octombrie 2010, soluţia legislativã criticatã de autorul excepţiei fiind însã pãstratã şi în noua redactare a textului. <>Legea nr. 47/1992 a fost republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010.
Astfel fiind, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale în materie, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 51 şi art. 52 alin. 2 şi 3 din Codul de procedurã penalã, precum şi ale <>art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicatã.
Textele legale criticate au urmãtorul cuprins:
- art. 51 din Codul de procedurã penalã: "În cazul în care persoana incompatibilã nu a fãcut declaraţie de abţinere, poate fi recuzatã atât în cursul urmãririi penale cât şi în cursul judecãţii, de oricare dintre pãrţi, de îndatã ce partea a aflat despre existenţa cazului de incompatibilitate.
Recuzarea se formuleazã oral sau în scris, cu arãtarea pentru fiecare persoanã în parte a cazului de incompatibilitate invocat şi a tuturor temeiurilor de fapt cunoscute la momentul recuzãrii. Cererea de recuzare poate privi numai pe acei judecãtori care compun completul de judecatã.
Nerespectarea condiţiilor prevãzute în alin. 2 sau recuzarea aceleiaşi persoane pentru acelaşi caz de incompatibilitate şi pentru temeiuri de fapt cunoscute la data formulãrii unei cereri anterioare de recuzare care a fost respinsã atrage inadmisibilitatea cererii de recuzare, care se constatã de completul în faţa cãruia s-a formulat recuzarea, cu participarea judecãtorului recuzat.
Completul în faţa cãruia s-a formulat recuzarea, cu participarea judecãtorului recuzat, se pronunţã asupra mãsurilor preventive.";
- art. 52 alin. 2 şi 3 din Codul de procedurã penalã: "Examinarea declaraţiei de abţinere sau a cererii de recuzare se face de îndatã, ascultându-se procurorul când este prezent în instanţã, iar dacã se gãseşte necesar, şi pãrţile, precum şi persoana care se abţine sau a cãrei recuzare se cere.
Când abţinerea sau recuzarea priveşte cazul prevãzut în art. 46 şi 49 alin. 1, instanţa, admiţând recuzarea, stabileşte care dintre persoanele arãtate în menţionatele texte nu va lua parte la judecarea cauzei.";
- <>art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992: "Sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de cãtre instanţa în faţa cãreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale pãrţilor, opinia instanţei asupra excepţiei, şi va fi însoţitã de dovezile depuse de pãrţi. Dacã excepţia a fost ridicatã din oficiu, încheierea trebuie motivatã, cuprinzând şi susţinerile pãrţilor, precum şi dovezile necesare. Odatã cu încheierea de sesizare, instanţa de judecatã va trimite Curţii Constituţionale şi numele pãrţilor din proces cuprinzând datele necesare pentru îndeplinirea procedurii de citare a acestora."
În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, textele de lege criticate încalcã dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Constituţie, precum şi pe cele ale art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale privind dreptul la un proces echitabil.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate astfel cum a fost formulatã, se constatã cã dispoziţiile din Codul de procedurã penalã criticate nu aduc nicio atingere liberului acces la justiţie şi nici dreptului pãrţilor la un proces echitabil. Dimpotrivã, reglementarea modului de formulare a cererilor de recuzare, realizatã prin aceste texte de lege, are menirea de a asigura deplina realizare a drepturilor constituţionale invocate. Stabilind cã "cererea de recuzare poate privi numai pe acei judecãtori care compun completul de judecatã", precum şi faptul cã este inadmisibilã recuzarea aceleiaşi persoane "pentru acelaşi caz de incompatibilitate şi pentru temeiuri de fapt cunoscute la data formulãrii unei cereri anterioare de recuzare", legiuitorul a avut în vedere limitarea abuzului de drept şi a posibilitãţilor de tergiversare a soluţionãrii cauzelor, în deplinã concordanţã cu cerinţele dreptului la un proces echitabil. De altfel, reglementarea procedurii de soluţionare a cererilor de recuzare, în ansamblu, reflectã preocuparea legiuitorului pentru asigurarea celeritãţii acestei proceduri, respectiv pentru soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, prin împiedicarea tergiversãrii acestora, corespunzãtor cerinţelor impuse de art. 21 din Legea fundamentalã. În acelaşi sens Curtea Constituţionalã s-a mai pronunţat, de exemplu, prin <>Decizia nr. 198 din 13 martie 2007, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 17 aprilie 2007, şi <>Decizia nr. 380 din 25 martie 2008, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 316 din 22 aprilie 2008, ale cãror considerente sunt valabile şi în prezenta cauzã, deoarece nu au intervenit elemente noi.
Tot astfel, prevederile <>art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 au mai format obiectul controlului de constituţionalitate exercitat de Curte, din perspectiva unor critici similare. Respingând, prin <>Decizia nr. 840 din 8 iulie 2008, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 590 din 6 august 2008, excepţia de neconstituţionalitate invocatã, Curtea Constituţionalã a reţinut cã dispoziţiile legale criticate sunt norme de procedurã pe care instanţa care a fost sesizatã cu excepţia de neconstituţionalitate este obligatã sã le aplice în vederea selectãrii doar a acelor excepţii care, potrivit legii, pot face obiectul controlului de constituţionalitate exercitat de Curtea Constituţionalã, unica autoritate de jurisdicţie constituţionalã. Aceastã procedurã nu face însã posibilã respingerea sau admiterea excepţiei de neconstituţionalitate de cãtre instanţa judecãtoreascã, al cãrei rol este numai acela de filtru al excepţiei de neconstituţionalitate ridicate de pãrţi, instanţa având obligaţia de a respinge ca inadmisibile acele excepţii care nu îndeplinesc cerinţele legii. Pentru aceste considerente, care îşi menţin valabilitatea, Curtea nu a reţinut pretinsa încãlcare a dreptului la un proces echitabil, reglementatã de art. 21 alin. (3) din Constituţie şi de art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Pentru motivele mai sus arãtate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 51 şi art. 52 alin. 2 şi 3 din Codul de procedurã penalã, precum şi ale <>art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, excepţie invocatã de Emil Balaure în Dosarul nr. 2.888/99/2009 al Curţii de Apel Iaşi - Secţia penalã şi pentru cauze cu minori.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 8 februarie 2011.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Prim-magistrat-asistent,
Marieta Safta
----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
