Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Augustin Zegrean - preşedinte
Valer Dorneanu - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Simona-Maya Teodoroiu - judecător
Tudorel Toader - judecător
Benke Karoly - magistrat-asistent-şef
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 460 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865, excepţie ridicată de S.C.P.A. Enăchescu şi Asociaţii din Bucureşti în Dosarul nr. 76.406/301/2014 al Judecătoriei Sector 3 Bucureşti - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 959D/2015. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Magistratul-asistent-şef referă asupra faptului că partea Alexandru Constantin Enăchescu a depus un înscris prin care solicită conexarea Dosarului nr. 1.340D/2015 la prezentul dosar, având în vedere obiectul şi motivarea excepţiei de neconstituţionalitate din cele două dosare. Pe fond solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate în raport cu art. 16 şi art. 24 din Constituţie. 4. Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 1.340D/2015, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 460 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865, excepţie ridicată de S.C.P.A. Enăchescu şi Asociaţii din Bucureşti în Dosarul nr. 76.404/301/2014 al Judecătoriei Sector 3 Bucureşti - Secţia civilă. 5. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 6. Magistratul-asistent-şef referă asupra faptului că partea Beatrice-Luiza Enăchescu a depus un înscris prin care solicită conexarea prezentului dosar la Dosarul nr. 959D/2015, având în vedere obiectul şi motivarea excepţiei de neconstituţionalitate din cele două dosare. Pe fond solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate în raport cu art. 16 şi art. 24 din Constituţie. 7. Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele sus-menţionate, pune în discuţie conexarea Dosarului nr. 1.340D/2015 la Dosarul nr. 959D/2015. 8. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu propunerea de conexare a dosarelor menţionate. 9. Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea Dosarului nr. 1.340D/2015 la Dosarul nr. 959D/2015, care este primul înregistrat. 10. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând, în acest sens, jurisprudenţa Curţii Constituţionale. CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele: 11. Prin încheierile din 25 martie 2015 şi 5 iunie 2015, pronunţate în dosarele nr. 76.406/301/2014 şi nr. 76.404/301/2014, Judecătoria Sector 3 Bucureşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 460 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865, excepţie ridicată de S.C.P.A. Enăchescu şi Asociaţii din Bucureşti în cauze având ca obiect soluţionarea unor cereri de validare a popririi formulate de executorul judecătoresc în temeiul art. 460 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865. 12. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale, întrucât instituie o calitate procesuală activă specială a organului de executare în cadrul procesului de validare a popririi, în condiţiile în care acesta este un terţ în raporturile juridice născute între creditor şi debitor. Se aduce astfel atingere echilibrului procesual al părţilor. 13. Se mai arată că executorul judecătoresc nu acţionează în exercitarea unui drept personal, ci pentru realizarea drepturilor creditorilor, la stăruinţa acestora. Nefiind parte într-un raport de drept material, executorul judecătoresc nu poate avea obligaţii nici în planul dreptului procesual. Dacă ar fi parte, executorul judecătoresc nu ar putea fi recuzat; or, potrivit art. 10 din Legea nr. 188/2000, acesta poate fi recuzat în cazurile şi condiţiile prevăzute de Codul de procedură civilă. Textul consacră o situaţie juridică inegală între debitor şi terţul poprit, pe de o parte, respectiv creditor şi executor judecătoresc, pe de altă parte. În sensul celor de mai sus este invocată Decizia nr. 162 din 22 aprilie 2003, prin care Curtea a statuat că "în cadrul executării silite, ca şi în cazul contestaţiei la executare, organul de executare nu are interese proprii şi, în consecinţă, nu are calitatea de parte în proces şi nu este necesar să fie citat ca atare". 14. Judecătoria Sector 3 Bucureşti - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată. În esenţă se arată că, formulând o cerere de validare a popririi, executorul judecătoresc se supune legii la fel ca şi părţile raportului juridic execuţional, instanţa fiind cea care analizează dacă în cauză sunt întrunite sau nu condiţiile legale pentru validarea popririi. Totodată, posibilitatea de a formula cererea de validare a popririi de către executorul judecătoresc reprezintă o formă de punere în executare a titlurilor executorii. 15. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. 16. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens se arată că prevederile legale criticate se aplică în mod egal, fără privilegii şi discriminări, tuturor părţilor implicate în procedura popririi şi sunt destinate să asigure eficienţa procedurii popririi, urmărind îndeplinirea finalităţii acesteia, şi anume satisfacerea creanţei. Se mai menţionează că nu este încălcat nici art. 21 din Constituţie din moment ce numai în raport cu creditorul urmăritor, debitorul şi terţul poprit, ca părţi ale raportului juridic dedus judecăţii, se analizează dacă terţul poprit datorează debitorului sume de bani, cu respectarea pentru toate părţile a garanţiilor care caracterizează dreptul la un proces echitabil. 17. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA,examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorii-raportori, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 18. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 19. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 460 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865, care au următorul cuprins: "Dacă terţul poprit nu-şi mai îndeplineşte obligaţiile ce-i revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă a liberat-o debitorului poprit, creditorul, debitorul sau organul de executare, în termen de 3 luni de la data când terţul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanţa de executare, în vederea validării popririi". 20. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în faţa legii şi art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare. Având în vedere că autorul excepţiei de neconstituţionalitate, prin critica formulată, se referă la atingerea adusă "echilibrului procesual al părţilor" şi la crearea unor situaţii juridice inegale între debitor/terţ poprit, pe de o parte, şi creditor/organ de executare, pe de altă parte, Curtea reţine că, în susţinerea excepţiei, este invocat şi art. 21 alin. (3) din Constituţie privind dreptul la un proces echitabil, în componenta sa referitoare la egalitatea de arme între părţile aflate în proces. 21. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că textul de lege criticat a mai format obiectul controlului de constituţionalitate. Astfel, prin Decizia nr. 1.164 din 17 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 731 din 28 octombrie 2009, şi Decizia nr. 1.278 din 29 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 847 din 29 noiembrie 2011, Curtea a statuat că art. 460 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865 nu aduce nicio atingere dreptului la un proces echitabil al debitorului, care beneficiază de aceleaşi drepturi şi garanţii procesuale ca şi celelalte părţi implicate în această procedură. Astfel, potrivit art. 460 alin. 2 din Codul de procedură civilă, instanţa de executare sesizată cu cererea de validare a popririi va cita creditorul urmăritor, debitorul şi terţul poprit şi va da o hotărâre de validare a popririi prin care va obliga terţul poprit să plătească creditorului, în limita creanţei, suma datorată debitorului. Ca urmare, numai în contradictoriu cu aceştia (creditorul urmăritor, debitorul şi terţul poprit), ca părţi ale raportului juridic dedus judecăţii, se analizează dacă terţul poprit datorează debitorului sume de bani, cu respectarea pentru toate părţile a garanţiilor care caracterizează dreptul la un proces echitabil. De asemenea, Curtea a statuat că încălcarea liberului acces la justiţie şi a dreptului la un proces echitabil, din perspectiva pretinsei nerespectări a principiului disponibilităţii, nu poate fi reţinută, întrucât, potrivit art. 52 alin. (1) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 738 din 20 octombrie 2011, "executarea silită şi celelalte acte care sunt de competenţa executorului judecătoresc se îndeplinesc la cerere, dacă legea nu dispune altfel". 22. Neintervenind elemente noi de natură a reconsidera jurisprudenţa Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţia deciziilor anterior menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 23. Distinct de cele anterior reţinute în jurisprudenţa sa, Curtea constată că recunoaşterea posibilităţii executorului judecătoresc de a sesiza instanţa de executare în vederea validării popririi nu îi conferă calitatea de parte în judecarea cererii astfel formulate; în acest sens, art. 460 alin. 2 din Cod precizează expres faptul că instanţa judecătorească va cita creditorul urmăritor, debitorul şi terţul poprit. De asemenea, textul legal criticat nu rupe echilibrul procesual existent între părţile raportului juridic execuţional (creditor şi debitor), executorul judecătoresc având doar rolul de a sesiza instanţa de executare şi nicidecum de a apăra un drept sau interes legitim propriu, acţionând în numele creditorului urmăritor cu respectarea întru totul a dispoziţiilor legale incidente în materia executării silite. În acest sens, Curtea a statuat că, în cadrul executării silite, ca şi în cazul contestaţiei la executare, organul de executare nu are interese proprii şi, în consecinţă, nu are calitatea de parte în proces şi nu este necesar să fie citat ca atare [a se vedea Decizia nr. 162 din 22 aprilie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 314 din 9 mai 2003]. În consecinţă, Curtea nu poate reţine încălcarea art. 16 şi art. 21 alin. (3) din Constituţie, în componenta sa referitoare la egalitatea de arme. 24. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate formulate în raport cu art. 24 din Constituţie, Curtea reţine că, potrivit art. 460 alin. 2 din Cod, pronunţarea unei hotărâri de validare sau de desfiinţare a popririi de către instanţa de executare are loc după ce, în prealabil, au fost administrate probe, ceea ce înseamnă, în mod evident, că părţile citate îşi pot face apărările pe care le consideră necesare. În consecinţă, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate nu încalcă art. 24 din Constituţie. 25. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de S.C.P.A. Enăchescu şi Asociaţii din Bucureşti în dosarele nr. 76.406/301/2014 şi nr. 76.404/301/2014 ale Judecătoriei Sector 3 Bucureşti - Secţia civilă şi constată că dispoziţiile art. 460 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Sector 3 Bucureşti - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 24 martie 2016. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent-şef, Benke Karoly * OPINIE SEPARATĂ În dezacord cu soluţia adoptată - cu majoritate de voturi - prin Decizia nr. 157 din 24 martie 2016, considerăm că excepţia de neconstituţionalitate trebuia admisă şi constatată neconstituţionalitatea sintagmei "sau organul de executare" cuprinsă în art. 460 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865, precum şi a sintagmei "sau executorul judecătoresc" cuprinsă în art. 790 alin. (1) din Codul de procedură civilă. Reţinem că textul legal criticat a fost introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 479 din 2 octombrie 2001. Anterior acestei modificări legislative, poprirea se realiza la cererea creditorului de către judecătoria de la domiciliul/sediul terţului poprit sau al debitorului. Preşedintele judecătoriei ordona poprirea prin comunicarea acesteia terţului poprit; de asemenea, se dispunea citarea acestuia şi comunicarea unei copii de pe cererea de poprire. La termenul pentru care a fost citat, dacă se dovedea că terţul poprit este dator, "instanţa va valida poprirea, condamnând pe terţul poprit să plătească suma poprită creditorului popritor" (art. 457 din cod). După modificarea operată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000, art. 453 alin. 1 din Cod a stabilit că "Poprirea se înfiinţează la cererea creditorului, de executorul judecătoresc de la domiciliul sau sediul debitorului ori de la domiciliul sau sediul terţului poprit". "Poprirea se înfiinţează fără somaţie, prin adresă însoţită de o copie certificată de pe titlul executoriu, comunicată celei de-a treia persoane arătate la art. 452, înştiinţându-se totodată şi debitorul despre măsura luată" (art. 454 alin. 1 din Cod). "În termen de 15 zile de la comunicarea popririi, iar în cazul sumelor de bani datorate în viitor, de la scadenţa acestora, terţul poprit este obligat: a) să consemneze suma de bani sau, după caz, să indisponibilizeze bunurile mobile incorporale poprite şi să trimită dovada executorului, în cazul popririi prevăzute la art. 453 alin. 1; b) să plătească direct creditorului suma reţinută şi cuvenită acestuia (...)" (art. 456 alin. 1 din cod); Dacă terţul poprit nu-şi mai îndeplineşte obligaţiile ce-i revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă a liberat-o debitorului poprit, creditorul, debitorul sau organul de executare, în termen de 3 luni de la data când terţul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanţa de executare, în vederea validării popririi" (art. 460 alin. 1 din Cod). Astfel, potrivit textului legal criticat atât creditorul, debitorul, cât şi executorul judecătoresc/organul de executare au calitate procesuală activă pentru formularea cererii de validare a executării silite. Este interesant de observat, astfel cum se arată şi în Decizia nr. 157 din 24 martie 2016, că, potrivit art. 460 alin. 2 din Codul de procedură civilă din 1865, instanţa citează creditorul urmăritor, debitorul şi terţul poprit. Aşadar, se constată că executorul judecătoresc are calitate procesuală activă în sensul că poate sesiza instanţa judecătorească, alăturându-se, astfel, "efortului" execuţional al creditorului, fără fi, însă, citat ulterior - desigur, pentru că nu are un drept propriu subiectiv de apărat. Potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, "executorul judecătoresc, deşi îndeplineşte un serviciu public, îl reprezintă pe creditor în raportul execuţional care s-a născut între creditor şi debitor, fiind, practic, un agent al acestuia" (Decizia nr. 895 din 17 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 4 februarie 2016, paragraful 24). "În cadrul executării silite, ca şi în cazul contestaţiei la executare, organul de executare nu are interese proprii şi, în consecinţă, nu are calitatea de parte în proces şi nu este necesar să fie citat ca atare" (Decizia nr. 162 din 22 aprilie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 314 din 9 mai 2003). Specificul popririi este determinat de caracterul triunghiular al acestei operaţiuni juridice procesuale, care, în principiu, presupune participarea indispensabilă a trei părţi: creditorul popritor, debitorul poprit şi terţul poprit*1). Dar acesta este terţ faţă de raportul juridic execuţional ce se desfăşoară între creditor şi debitor, participând la executare datorită faptului că datorează sau deţine în numele debitorului bunuri ce pot face obiect al popririi. Terţul poprit, definit ca un "debitor al debitorului poprit", nu este parte în cadrul fazei de executare silită, dar poate dobândi calitate procesuală în cursul fazei executării silite numai în condiţiile prevăzute de lege şi numai atunci când îşi apără un drept propriu ce ar putea fi atins prin executare*2).────────── *1) S. Zilberstein şi V.M. Ciobanu, Tratat de executare silită, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2001, p. 366. *2) Ibidem, p. 53-54.────────── Potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale "procesul civil constituie activitatea desfăşurată de instanţă, părţi, organe de executare şi alte persoane sau organe care participă la înfăptuirea de către instanţele judecătoreşti a justiţiei în cauzele civile, în vederea realizării sau stabilirii drepturilor şi intereselor civile deduse judecăţii şi executării silite a hotărârilor judecătoreşti şi a altor titluri executorii. Aşadar, procesul civil parcurge două faze: judecata şi executarea silită, aceasta din urmă intervenind în cazul hotărârilor susceptibile de a fi puse în executare cu ajutorul forţei de constrângere a statului sau a altor titluri executorii, în măsura în care debitorul nu îşi execută de bunăvoie obligaţia" (Decizia nr. 458 din 31 martie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 17 aprilie 2009, sau Decizia nr. 895 din 17 decembrie 2015, precitată, paragraf 21). În jurisprudenţa Curţii s-a statuat că o garanţie a dreptului la un proces echitabil este egalitatea de arme, garanţie care urmăreşte crearea unui just echilibru procesual între părţile aflate într-un litigiu (a se vedea Decizia nr. 576 din 29 septembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 5 noiembrie 2015, paragraful 17, sau Decizia nr. 633 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16 din 9 ianuarie 2015, paragraful 19). Or, părţi în procesul civil nu pot fi decât reclamantul şi pârâtul, precum şi alte persoane care intervin voluntar sau forţat în proces (în conformitate cu art. 41-66 din Codul de procedură civilă din 1865), aşadar, persoanele care justifică un drept subiectiv propriu în raport cu obiectul cauzei. Faza executării silite, indiferent că este declanşată ca urmare a executării unor obligaţii stabilite prin hotărâri judecătoreşti sau alte titluri executorii, presupune naşterea unui raport juridic execuţional, care are drept părţi pe debitorul şi creditorul obligaţiei stabilite prin hotărârea unei instanţe/printr-un alt titlu executoriu. Conform principiului disponibilităţii în procesul civil, numai părţile îşi pot exercita drepturile potrivit propriei lor aprecieri, având facultatea de a dispune de obiectul procesului, precum şi de mijloacele procedurale de apărare ale acestora (Decizia nr. 839 din 8 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 1 februarie 2016, paragraful 27); totodată, se constată că principiul disponibilităţii este aplicabil şi în faza de executare silită (Decizia nr. 643 din 14 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 540 din 2 august 2012). În condiţiile în care statul, în calitatea sa de deţinător al forţei publice, este chemat să aibă un comportament diligent şi să asiste creditorii în executarea hotărârilor judecătoreşti definitive ce le sunt favorabile (Decizia nr. 643 din 14 iunie 2012 sau Hotărârea din 14 februarie 2008, pronunţată în Cauza Butan şi Dragomir împotriva României, paragraful 39), în cauza de faţă constatăm că textul criticat legitimează o poziţie procesuală distinctă de cea a părţilor (debitor şi creditor) a organului de executare/executorului judecătoresc. Echilibrul procesual antereferit nu poate exista ab initio decât între creditorul urmăritor şi debitorul urmărit în legătură cu realizarea dreptului recunoscut prin titlul executoriu în baza căruia a fost declanşată executarea silită. Sesizarea instanţei de executare poate fi realizată doar de aceste părţi ale raportului juridic execuţional, nu şi de un alt subiect de drept care nu vine în reprezentarea acestora, întrucât acesta nu poate justifica o calitate procesuală de sine stătătoare. De asemenea, sintagma "poate sesiza" instanţa de executare cuprinsă în textul legal criticat este, în mod evident, o expresie a principiului disponibilităţii care nu caracterizează activitatea executorului judecătoresc, ci a părţilor. Este incontestabil că în vederea executării titlului executoriu prin poprire, executorul judecătoresc, ca organ de executare, este plasat în poziţia cea mai adecvată pentru a formula o cerere de validare a popririi, însă, nu trebuie omis faptul că acesta acţionează în tot cursul executării silite la cererea creditorului, "fiind, practic, un agent al acestuia" (Decizia nr. 895 din 17 decembrie 2015, precitată, paragraful 24). Mai mult, întrucât principiul disponibilităţii se aplică şi în faza de executare silită, executorul judecătoresc nu are posibilitatea de a aprecia el însuşi oportunitatea unei cereri; acesta realizează acte de executare pentru punerea în executare a dispoziţiilor cu caracter civil din titlurile executorii [art. 7 lit. a) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 738 din 20 octombrie 2011]. Oportunitatea formulării cererii de executare şi a cererilor subsecvente pentru aducerea la îndeplinire a obligaţiei stabilite prin hotărâre judecătorească/printr-un alt titlu executoriu ţin de aprecierea/dorinţa creditorului. Executorul judecătoresc poate doar în reprezentarea şi în numele creditorului să înfiinţeze poprirea sau să formuleze cerere de validare a acesteia. În consecinţă, recunoaşterea posibilităţii executorului judecătoresc de a sesiza în nume propriu instanţa de executare în vederea validării popririi rupe echilibrul procesual existent între părţile raportului juridic execuţional (creditor şi debitor), întrucât o terţă persoană - distinct de creditor - acţionează împotriva unei părţi a raportului execuţional, respectiv debitorului obligaţiei, fără să justifice apărarea unui drept propriu al executorului judecătoresc care ar fi atins prin neexecutarea popririi, mai ales că, în jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că, în faza executării silite, organul de executare nu are de realizat vreun interes propriu (Decizia nr. 162 din 22 aprilie 2003, precitată). Prin urmare, într-o logică argumentativă firească, se impunea receptarea în cauza de faţă a acestei soluţii de principiu consacrate în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, ceea ce, pe cale de consecinţă, ar fi echivalat cu constatarea neconstituţionalităţii soluţiei legislative care consacră posibilitatea executorului judecătoresc de a acţiona proprio motu atunci când solicită validarea popririi. Reglementarea analizată este lipsită şi de simetrie în sensul că poprirea se realizează de executorul judecătoresc la cererea creditorului, dar validarea acesteia la cererea executorului judecătoresc; acest lucru demonstrează faptul că executorul judecătoresc se alătură/întăreşte poziţia creditorului în dauna debitorului. Mai mult, este afectată instituţia recuzării executorului judecătoresc (art. 10 din Legea nr. 188/2000) pentru că persoana interesată nu ar mai putea recuza executorul judecătoresc în legătură cu modul în care acesta îşi îndeplineşte atribuţiile în faza validării popririi. Reglementarea instituţiei recuzării executorului judecătoresc a avut în vedere faptul că acesta trebuie să îşi îndeplinească cu imparţialitate serviciul public pe care îl prestează; or, consacrarea unei atribuţii legale care imprimă un caracter de parţialitate activităţii sale face ca recuzarea să nu îşi găsească aplicarea în acest domeniu. În consecinţă, apreciem că se impunea reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale (Decizia nr. 1.164 din 17 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 731 din 28 octombrie 2009, şi Decizia nr. 1.278 din 29 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 847 din 29 noiembrie 2011), în raport cu dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Constituţie referitor la dreptul la un proces echitabil şi, prin urmare, constatarea neconstituţionalităţii sintagmei "sau organul de executare" cuprinsă în art. 460 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865, ceea ce ar fi însemnat că cererea de validare a popririi putea fi formulată de executorul judecătoresc în numele şi în reprezentarea creditorului. De asemenea, având în vedere că norma legală criticată nu mai este în vigoare în mod formal şi că aceasta a fost preluată în conţinutul normativ al art. 790 alin. (1) din Codul de procedură civilă în vigoare, ţinând cont de Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.615 din 15 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 8 februarie 2012, trebuia extins controlul de constituţionalitate şi asupra acestui text legal şi constată neconstituţionalitatea sintagmei "sau executorul judecătoresc" cuprinsă în art. 790 alin. (1) din Codul de procedură civilă. Judecători, Prof. univ. dr. Mona-Maria Pivniceru Puskas Valentin Zoltan ------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
