Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 157 din 10 noiembrie 1998 privind exceptia de neconstitutionalitate a art. IV pct. 7 din Ordonanta Guvernului nr. 18/1994 privind masuri pentru intarirea disciplinei financiare a agentilor economici, aprobata si modificata prin Legea nr. 12/1995
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 3 din 11 ianuarie 1999
Lucian Mihai - preşedinte
Costica Bulai - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Ioan Muraru - judecãtor
Nicolae Popa - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Florin Bucur Vasilescu - judecãtor
Romul Petru Vonica - judecãtor
Paula C. Pantea - procuror
Florentina Geangu - magistrat-asistent
Pe rol, soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. IV pct. 7 din Ordonanta Guvernului nr. 18/1994 privind mãsuri pentru întãrirea disciplinei financiare a agenţilor economici, aprobatã şi modificatã prin <>Legea nr. 12/1995 , ridicatã de Societatea Comercialã ARTIMEX AKTUAL - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 4.361/1997 al Judecãtoriei Sectorului 6 Bucureşti.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publica din data de 20 octombrie 1998, în prezenta reprezentantului autorului exceptiei, a reprezentantului Ministerului Public şi în lipsa Garzii financiare Timis, legal citata, şi au fost consemnate în încheierea din acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 27 octombrie 1998 şi apoi, pentru data de 10 noiembrie 1998.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele:
Prin Încheierea din 9 februarie 1997, pronunţatã în Dosarul nr. 4.361/1997, Judecãtoria Sectorului 6 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţionalã cu soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a <>art. IV pct. 7 din Ordonanta Guvernului nr. 18/1994 , ridicatã de Societatea Comercialã ARTIMEX AKTUAL - S.R.L. din Bucureşti. În motivarea exceptiei se susţine ca <>art. IV pct. 7 din Ordonanta Guvernului nr. 18/1994 limiteazã libertatea de contractare a agenţilor economici, incalcand astfel dispoziţiile constituţionale ale art. 134 alin. (1), care prevãd ca economia României este o economie de piata, şi ale art. 134 alin. (2) lit. a), potrivit cãrora statul trebuie sa asigure libertatea comerţului, protecţia concurentei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie. Se mai susţine ca dispoziţiile legale atacate incalca normele prevãzute la art. 1 şi 3 din Legea nr. 32/1968 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 32/1968, contravenţia este definitã ca fapta care prezintã un grad de pericol social mai mic decât infracţiunea, de unde rezulta ca şi amenda contravenţionalã nu poate depãşi în nici un caz maximul general al amenzii penale, care, conform art. 53 pct. 1 lit. c) din Codul penal, este de 50.000.000 lei. Art. 3 din aceeaşi lege impune instituirea prin norma specialã a unui minim şi a unui maxim ale amenzii contravenţionale. Or, <>art. IV pct. 7 din Ordonanta Guvernului nr. 18/1994 infrange, în opinia autorului exceptiei, aceste dispoziţii legale prin aceea ca prevede limite ale amenzii contravenţionale cu mult mai mari decât limitele generale ale amenzii penale, iar calculul lor se face pe baza de cote procentuale progresive, ceea ce conduce la amenzi nelimitate. De asemenea, este invocatã jurisprudenta Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a extins garanţiile prevãzute la art. 6 din Convenţia europeanã a drepturilor omului la toate categoriile de "pedeapsa", deci şi la sancţiunile contravenţionale al cãror regim trebuie asadar reglementat prin lege organicã.
Prin concluziile scrise, depuse la dosar în cadrul şedinţei de dezbateri din data de 20 octombrie 1998, neconstituţionalitatea textului criticat este raportatã şi la prevederile art. 41, ale art. 49 alin. (2) şi ale art. 135 din Constituţie, precum şi la art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia europeanã a drepturilor omului. Astfel, se susţine ca obligaţia de repatriere a valutei la un anumit termen, prevãzutã de textul criticat, este o ingerinta a statului în ceea ce priveşte libertatea comerţului, care afecteazã şi dreptul de proprietate garantat de art. 41 şi 135 din Constituţie, precum şi de art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia europeanã a drepturilor omului. În acest sens, se arata ca nici art. 1 din protocol şi nici jurisprudenta Curţii Europene a Drepturilor Omului nu admit adoptarea de mãsuri legislative în dispreţul dreptului de proprietate. În sfârşit, se susţine ca <>art. IV pct. 7 din Ordonanta Guvernului nr. 18/1994 violeaza şi principiul constituţional al proportionalitatii, prevãzut la art. 49 alin. (2), prin aceea ca opereazã o restrangere a libertãţii comerţului, instituind sancţiuni exorbitante în reglementarea disciplinei financiare.
Exprimandu-şi opinia asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate, instanta considera ca prevederile <>art. IV pct. 7 din Ordonanta Guvernului nr. 18/1994 sunt constituţionale, întrucât art. 53 pct. 1 lit. c) din Codul penal se referã la amenda penalã, pe când <>art. IV pct. 7 din Ordonanta Guvernului nr. 18/1994 se referã la amenda contravenţionalã, deci cele doua acte normative reglementeazã doua sancţiuni diferite cu regimuri juridice distincte.
Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicatã, s-au solicitat p unctele de vedere ale preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi al Guvernului.
În punctul de vedere al Guvernului se apreciazã ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. Astfel, se arata ca, în ceea ce priveşte susţinerea ca textul criticat, modificând sistemul de amenzi din sume fixe în sume procentuale, ar infrange norma de principiu stabilitã prin art. 3 din Legea nr. 32/1968, Curtea Constituţionalã s-a pronunţat prin Decizia Plenului nr. 9 din 24 ianuarie 1995, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 27 din 7 februarie 1995, în sensul ca nu exista interdicţie constituţionalã referitoare la libertatea de opţiune a legiuitorului.
Cu referire la susţinerea privind necesitatea stabilirii sancţiunilor contravenţionale, în speta amenzi, prin lege organicã, se arata ca jurisprudenta Curţii Europene a Drepturilor Omului, invocatã de autorul exceptiei, nu impune legiuitorului anumite obligaţii în raport cu categoria legii prin care sunt reglementate contravenţiile, ci cere acestuia sa respecte principiul legalitãţii sanctionarii contravenţiilor şi sa asigure totalitatea garanţiilor procesuale impuse de art. 6 din Convenţia europeanã a drepturilor omului.
Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile partii, concluziile procurorului, dispoziţiile legale atacate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine urmãtoarele:
În temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicatã, Curtea este competenta sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Aceasta excepţie are ca obiect dispoziţiile <>art. IV pct. 7 din Ordonanta Guvernului nr. 18/1994 , aprobatã şi modificatã prin <>Legea nr. 12/1995 , care prevãd:
"În cazul constatãrii nerespectãrii termenelor menţionate la pct. 3, 5 şi 6, precum şi a celor menţionate în autorizaţia Bãncii Naţionale a României, eliberata conform pct. 4, privind repatrierea încasãrilor în valuta, se vor aplica urmãtoarele amenzi contravenţionale, reprezentând:
- 10%, în lei, asupra sumelor în valuta nerepatriate, pentru întârzieri de pana la 30 de zile calendaristice;
- 15%, în lei, asupra sumelor în valuta nerepatriate, pentru întârzieri între 30 şi 60 de zile calendaristice;
- 20%, în lei, asupra sumelor în valuta nerepatriate, pentru fiecare luna calendaristicã care depãşeşte primele 60 de zile de întârziere.
În toate situaţiile se menţine obligaţia repatrierii sumelor în valuta în termen de 30 de zile calendaristice de la data constatãrii contravenţiei.
În cazul depãşirii termenului de la alineatul precedent, penalitãţile stabilite la art. 7 din Legea nr. 76/1992, astfel cum a fost modificat prin prezenta ordonanta, se majoreazã cu 50% ."
Excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. IV pct. 7 din Ordonanta Guvernului nr. 18/1994 , aprobatã şi modificatã prin <>Legea nr. 12/1995 , este neîntemeiatã şi urmeazã a fi respinsã.
1. Critica potrivit cãreia dispoziţiile textului atacat infrang prevederile de principiu ale art. 1 şi 3 din Legea nr. 32/1968, care prevãd deosebirea de gravitate dintre infracţiuni şi contravenţii şi obligativitatea stabilirii unor limite minime şi maxime ale amenzilor contravenţionale, nu poate fi reţinutã. Prin Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 9 din 24 ianuarie 1995, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 27 din 7 februarie 1995, s-a statuat ca, în ceea ce priveşte modificarea prin <>art. IV pct. 7 din Ordonanta Guvernului nr. 18/1994 a sistemului de amenzi din sume fixe în sume procentuale, nu exista nici o interdicţie constituţionalã care sa limiteze libertatea de opţiune a legiuitorului. Art. 3 din Legea nr. 32/1968, invocat în susţinerea neconstitutionalitatii, care prevede obligativitatea stabilirii unor limite minime şi maxime ale amenzii, se referã exclusiv la contravenţiile reglementate prin hotãrâri ale Guvernului sau prin acte normative ale autoritãţilor publice locale. Contravenţiile prevãzute la <>art. IV pct. 7 din Ordonanta Guvernului nr. 18/1994 nu intra în aceste categorii, ci fac parte din sfera contravenţiilor reglementate prin lege, ele având deci un temei legal, diferit de cel al contravenţiilor din prima categorie.
2. Invocarea în sprijinul sustinerii exceptiei a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, bazatã pe interpretarea art. 6 din Convenţia europeanã a drepturilor omului, de asemenea, nu poate fi reţinutã. Art. 6 din aceasta convenţie prevede: "1. Orice persoana are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale de cãtre o instanta independenta şi impartiala, instituitã de lege, care va hotãrî fie asupra încãlcãrii drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricãrei acuzatii în materie penalã îndreptate impotriva sa. Hotãrârea trebuie sa fie pronunţatã în mod public, dar accesul în sala de şedinţa poate fi interzis presei şi publicului pe intreaga durata a procesului sau a unei pãrţi a acestuia, în interesul moralitãţii, al ordinii publice ori al securitãţii naţionale într-o societate democratica, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a pãrţilor la proces o impun, sau în mãsura consideratã absolut necesarã de cãtre instanta atunci când, în împrejurãri speciale, publicitatea ar fi de natura sa aducã atingere intereselor justiţiei. 2. Orice persoana acuzata de o infracţiune este prezumatã nevinovatã, pana ce vinovãţia sa va fi legal stabilitã. 3. Orice acuzat are, în special, dreptul: a) sa fie informat, în termenul cel mai scurt, într-o limba pe care o înţelege şi în mod amãnunţit, asupra naturii şi cauzei acuzatiei aduse impotriva sa; b) sa dispunã de timpul şi de înlesnirile necesare pregãtirii apãrãrii sale; c) sa se apere el însuşi sau sa fie asistat de un apãrãtor ales de el şi, dacã nu dispune de mijloacele necesare pentru a plati un apãrãtor, sa poatã fi asistat în mod gratuit de un avocat din oficiu, atunci când interesele justiţiei o cer; d) sa intrebe sau sa solicite audierea martorilor acuzarii şi sa obţinã citarea şi audierea martorilor apãrãrii în acelaşi condiţii ca şi martorii acuzarii; e) sa fie asistat în mod gratuit de un interpret, dacã nu înţelege sau nu vorbeşte limba folositã la audiere".
Asa cum se arata în punctul de vedere exprimat de Guvern, nici dispoziţiile art. 6 din Convenţia europeanã a drepturilor omului, nici jurisprudenta Curţii Europene a Drepturilor Omului nu permit concluzia ca regimul juridic al sancţiunilor contravenţionale se confunda în totalitate cu cel al sancţiunilor penale. Scopul interpretãrii date dispoziţiilor art. 6 din Convenţia europeanã a drepturilor omului, în sensul ca noţiunea de "acuzaţie în materie penalã" include şi domeniul contraventional, a fost acela de a asigura aceleaşi garanţii procesuale celor învinuiţi de sãvârşirea unei contravenţii ca şi celor învinuiţi de sãvârşirea unei infracţiuni (cazul Sporrong şi Lonnroth contra Suediei - 1982; cazul Qzturk contra Germaniei - 1984; cazul Lutz contra Germaniei - 1987).
Asa fiind, rezulta ca aceasta jurisprudenta nu este de natura sa sprijine solicitarea autorului exceptiei.
3. Referitor la încãlcarea prin textul atacat a principiului libertãţii contractuale, consacrat de art. 134 alin. (2) lit. a) şi b) din Constituţie, Curtea Constituţionalã s-a pronunţat prin Decizia nr. 15 din 28 ianuarie 1997, rãmasã definitiva prin Decizia nr. 149 din 3 iunie 1997, ambele publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 251 din 24 septembrie 1997, şi prin Decizia nr. 16 din 28 ianuarie 1997, rãmasã definitiva prin Decizia nr. 116 din 21 mai 1997, ambele publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 292 din 28 octombrie 1997. Prin aceste decizii, respingandu-se ca nefondata excepţia de neconstituţionalitate, s-a reţinut ca, în contextul interpretãrii s istematice a prevederilor art. 134 din Constituţie, obligaţia de repatriere a valutei nu este contrarã economiei de piata şi libertãţii comerţului, ci corespunde indatoririi statului de a asigura protejarea intereselor naţionale în activitatea economicã şi financiarã.
4. În justificarea exceptiei care face obiectul prezentei cauze, au fost invocate şi prevederile art. 41 şi 135 din Constituţie, precum şi ale art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia europeanã a drepturilor omului, sustinandu-se ca, prin sancţiunea instituitã de <>art. IV pct. 7 din Ordonanta Guvernului nr. 18/1994 , este afectat dreptul de proprietate.
Curtea Constituţionalã constata însã ca obligaţia de repatriere a valutei nu este contrarã prevederilor constituţionale menţionate, întrucât garantarea prin Constituţie a proprietãţii nu justifica, într-o interpretare sistematica a normelor acesteia, utilizarea bunurilor proprietate privatã, indiferent de natura lor, cu încãlcarea reglementãrilor legale privind protecţia unui interes naţional, astfel cum este cel al asigurãrii disponibilitãţilor valutare necesare achitãrii obligaţiilor externe de plata ale economiei. În acest sens, de altfel, s-a statuat prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 64 din 14 aprilie 1998, definitiva, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 220 din 16 iunie 1998.
Deciziile menţionate, prin care Curtea Constituţionalã s-a mai pronunţat asupra constituţionalitãţii dispoziţiilor <>art. IV pct. 7 din Ordonanta Guvernului nr. 18/1994 , îşi menţin valabilitatea şi în cauza de fata, întrucât nu au intervenit elemente noi care sa justifice modificarea jurisprudenţei Curţii.
5. Susţinerea potrivit cãreia norma prevãzutã la <>art. IV pct. 7 din Ordonanta Guvernului nr. 18/1994 violeaza principiul constituţional al proportionalitatii, enuntat de art. 49 alin. (2), prin aceea ca opereazã o restrangere a libertãţii comerţului, urmeazã, de asemenea, a fi respinsã.
Potrivit art. 49 alin. (1) din Constituţie, "Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertãţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacã se impune, dupã caz, pentru: apãrarea siguranţei naţionale, a ordinii, a sãnãtãţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertãţilor cetãţenilor; desfãşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav", iar alin. (2) al acestui articol stabileşte principiul proportionalitatii, în virtutea cãruia restrangerea unui drept sau a unei libertãţi "trebuie sa fie proporţionalã cu situaţia care a determinat-o".
Este însã de observat ca principiul proportionalitatii nu este aplicabil în cauza, întrucât dispoziţiile art. 49, fiind cuprinse în titlul I cap. II din Constituţie, referitor la drepturile şi libertãţile fundamentale, ele privesc p rin conţinutul lor domeniul acestor drepturi şi libertãţi, pe când art. 134, care la alin. (2) lit. a) stabileşte obligaţia statului de a asigura libertatea comerţului, se regaseste în titlul IV - Economia şi finanţele.
6. În sfârşit, nu este intemeiata nici susţinerea potrivit cãreia prin textul de lege atacat se instituie o rãspundere obiectivã. Într-adevãr, în cauza nici nu s-ar putea pune problema unei raspunderi obiective, întrucât, prin ipoteza, fiind vorba de sãvârşirea unei contravenţii, elementul vinovatiei este de esenta acesteia şi, de aceea, în lipsa vinovatiei nu se poate aplica niciodatã o sancţiune contravenţionalã.
Desigur, existenta sau inexistenta vinovatiei este un element al stãrii de fapt, a carei apreciere este de atributul exclusiv al instanţei de judecata.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 din Legea nr. 47/1992, republicatã, cu majoritate de voturi,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. IV pct. 7 din Ordonanta Guvernului nr. 18/1994 , aprobatã şi modificatã prin <>Legea nr. 12/1995 , ridicatã de Societatea Comercialã ARTIMEX AKTUAL - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 4.361/1997 al Judecãtoriei Sectorului 6 Bucureşti.
Definitiva.
Pronunţatã în şedinţa publica din data de 10 noiembrie 1998.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
LUCIAN MIHAI
Magistrat-asistent,
Florentina Geangu
-------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
