Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 156 din 8 februarie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 173 alin. (2) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 320 din 10 mai 2011
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Iulia Antoanella Motoc - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Daniela Ramona Mariţiu - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 173 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedurã fiscalã, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Rompetrol Downstream" - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 30.707/215/2009 al Judecãtoriei Craiova - Secţia civilã.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 13 aprilie 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 30.707/215/2009, Judecãtoria Craiova - Secţia civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 173 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedurã fiscalã, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Rompetrol Downstream" - S.R.L. din Bucureşti.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine cã dispoziţiile criticate limiteazã posibilitatea unei terţe persoane de a formula contestaţie la executare, chiar dacã organul fiscal nu şi-a îndeplinit obligaţiile prevãzute de Codul de procedurã fiscalã, încãlcându-se astfel prevederile art. 16 şi 21 din Constituţie. Prin stabilirea unei proceduri prin care contestaţia terţului care pretinde cã are un drept de proprietate sau un alt drept real asupra bunului urmãrit poate fi introdusã cel mai târziu în termen de 15 zile dupã efectuarea executãrii, iar nu de când terţul a luat la cunoştinţã despre executarea silitã, se îngrãdeşte accesul liber la justiţie al acestuia.
Judecãtoria Craiova - Secţia civilã aratã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului aratã cã dispoziţiile de lege criticate, referitoare la termenul de contestare pe care îl are la dispoziţie o terţã persoanã care pretinde cã are un drept de proprietate sau un alt drept real asupra bunului, nu instituie privilegii sau discriminãri pe criterii arbitrare, nefiind contrare principiului egalitãţii în drepturi. De asemenea, dispoziţiile de lege criticate nu contravin nici art. 21 din Constituţie. Accesul liber la justiţie presupune accesul la mijloacele procedurale prin care se înfãptuieşte justiţia, fiind, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, atributul legiuitorului de a stabili reguli de procedurã şi judecatã.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile reprezentantului Ministerului Public, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze prezenta excepţie.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 173 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedurã fiscalã, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007, cu urmãtorul conţinut: "Contestaţia prin care o terţã persoanã pretinde cã are un drept de proprietate sau un alt drept real asupra bunului urmãrit poate fi introdusã cel mai târziu în termen de 15 zile dupã efectuarea executãrii."
În susţinerea neconstituţionalitãţii acestor dispoziţii legale, autoarea excepţiei invocã încãlcarea prevederilor constituţionale ale art. 16 referitoare la egalitatea în drepturi şi art. 21 referitoare la accesul liber la justiţie.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã instituirea unui termen de decãdere nu este de naturã sã împiedice liberul acces la justiţie sau dreptul la apãrare al pãrţilor din proces.
De asemenea, Curtea reţine cã legiuitorul are competenţa exclusivã de a stabili regulile de desfãşurare a procesului în faţa instanţelor judecãtoreşti, soluţie ce rezultã din dispoziţiile constituţionale ale art. 126 alin. (2), potrivit cãrora procedura de judecatã este prevãzutã de lege, astfel cã, pentru situaţii deosebite, legiuitorul poate stabili reguli speciale de procedurã, precum şi modalitãţi de exercitare a drepturilor procesuale, astfel încât liberul acces la justiţie sã nu fie afectat.
Exercitarea unui drept de cãtre titularul sãu nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigenţe, între care şi stabilirea unor termene, dupã a cãror expirare valorificarea respectivului drept nu mai este posibilã.
Mai mult, obligaţia pãrţilor de a-şi exercita drepturile procesuale în cadrul termenelor stabilite de lege reprezintã expresia aplicãrii principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului sãu în mod echitabil şi într-un termen rezonabil, potrivit prevederilor art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, instituirea unor termene procesuale servind unei mai bune administrãri a justiţiei, precum şi necesitãţii aplicãrii şi respectãrii drepturilor şi garanţiilor procesuale ale pãrţilor.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 173 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedurã fiscalã, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Rompetrol Downstream" - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 30.707/215/2009 al Judecãtoriei Craiova - Secţia civilã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 8 februarie 2011.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Daniela Ramona Mariţiu
----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: