Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 156 din 27 februarie 2007 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 140^3 alin. 1 teza a doua si art. 141 alin. 1 teza a doua din Codul de procedura penala
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 188 din 19 martie 2007
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Iuliana Nedelcu - procuror
Florentina Geangu - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 140^3 alin. 1 teza a doua şi art. 141 alin. 1 teza a doua din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Nalini Ziya în Dosarul nr. 25.615/3/2006 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penalã şi pentru cauze cu minori şi familie.
La apelul nominal se constatã lipsa autorului excepţiei, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, fãcând referire la jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 13 septembrie 2006, pronunţatã în Dosarul nr. 25.615/3/2006, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penalã şi pentru cauze cu minori şi familie a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 140^3 alin. 1 teza a doua şi art. 141 alin. 1 teza a doua din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Nalini Ziya.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã textele de lege criticate încalcã dispoziţiile art. 16, 20, 21 şi 53 din Constituţie, precum şi art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, deoarece nu poate formula o cale de atac împotriva încheierii prin care s-a respins cererea inculpatului de revocare a mãsurii arestãrii preventive.
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penalã şi pentru cauze cu minori şi familie apreciazã cã "dispoziţiile legale criticate sunt susceptibile de a fi interpretate ca fiind contrare unor principii constituţionale cuprinse în art. 16, 20 şi 21 din Constituţie". Astfel, se creeazã o diferenţiere nejustificatã între inculpaţi, în funcţie de mãsura dispusã de instanţã, unii dintre aceştia având la îndemânã calea de atac a recursului, iar cei cãrora li s-a respins revocarea, înlocuirea sau încetarea de drept a mãsurii arestãrii preventive nebeneficiind de o asemenea posibilitate.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Avocatul Poporului considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, deoarece dispoziţiile legale criticate, pe de o parte, nu instituie discriminãri pe considerente arbitrare, iar, pe de altã parte, nu sunt de naturã sã îngrãdeascã dreptul pãrţilor de a se adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor, libertãţilor şi intereselor lor legitime, de a beneficia de un proces echitabil, precum şi de judecare a acestuia într-un termen rezonabil. De asemenea, aratã cã dispoziţiile legale criticate sunt în concordanţã cu prevederile art. 129 din Constituţie.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile pãrţilor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 140^3 alin. 1 teza a doua şi art. 141 alin. 1 teza a doua din Codul de procedurã penalã, astfel cum au fost modificate şi completate prin <>art. I pct. 63 şi 64 din Legea nr. 356/2006 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 677 din 7 august 2006, care au urmãtorul cuprins:
- Art. 140^3 alin. 1 teza a doua: "Încheierea prin care judecãtorul respinge, în timpul urmãririi penale, revocarea, înlocuirea sau încetarea de drept a mãsurii preventive nu este supusã niciunei cãi de atac.";
- Art. 141 alin. 1 teza a doua: "Încheierea prin care prima instanţã sau instanţa de apel respinge cererea de revocare, înlocuire sau încetare de drept a mãsurii preventive nu este supusã niciunei cãi de atac."
Aceste dispoziţii sunt considerate de autorul excepţiei ca aducând atingere urmãtoarelor articole din Constituţie: art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 privind accesul liber la justiţie şi art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi. De asemenea, autoarea excepţiei susţine şi încãlcarea art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã aceasta este neîntemeiatã. Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 126 şi ale art. 129 din Constituţie, legiuitorul este unica autoritate competentã sã reglementeze cãile de atac împotriva hotãrârilor judecãtoreşti în cadrul procedurii de judecatã, precum şi modul de exercitare a acestora. În virtutea acestei competenţe, legiuitorul stabileşte hotãrârile judecãtoreşti împotriva cãrora pot fi exercitate cãile de atac şi condiţiile în care pot fi folosite aceste cãi.
În ceea ce priveşte încheierile, ca specie de hotãrâri judecãtoreşti pronunţate în cursul procesului, dar prin care nu se soluţioneazã fondul cauzei, acestea nu pot fi atacate, de regulã, decât odatã cu hotãrârile judecãtoreşti care soluţioneazã fondul cauzei, care sunt, potrivit dreptului nostru procesual penal, sentinţele şi deciziile. Stabilind, prin art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedurã penalã, cã încheierile pot fi atacate cu recurs numai odatã cu sentinţa sau cu decizia atacatã, legiuitorul a acţionat în limitele competenţei sale, prevãzute prin dispoziţiile constituţionale evocate mai sus. Regula exercitãrii cãilor de atac împotriva încheierilor numai odatã cu hotãrârea prin care s-a soluţionat fondul cauzei se impune pentru asigurarea desfãşurãrii procesului cu celeritate, într-un termen rezonabil, exigenţã recunoscutã cu valoare de principiu atât în sistemul nostru constituţional, cât şi în Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, care consacrã la art. 6 paragraful 1 dreptul oricãrei persoane "la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale". Sub acest aspect, prin posibilitatea exercitãrii cãilor de atac împotriva hotãrârilor judecãtoreşti, prin care se soluţioneazã fondul cauzei, este asigurat accesul liber la justiţie.
Faptul cã încheierea prin care se respinge cererea de revocare a mãsurii arestãrii preventive nu este supusã niciunei cãi de atac se explicã, pe de o parte, prin necesitatea de a evita o prelungire abuzivã a procesului, iar pe de altã parte, prin aceea cã ea poate fi atacatã cu recurs odatã cu hotãrârea prin care s-a soluţionat fondul cauzei.
Pe de altã parte, nu se poate susţine nici cã art. 141 alin. 1 teza a doua şi art. 140^3 alin. 1 teza a doua din Codul de procedurã penalã ar fi contrare art. 53 din Constituţie, nefiind vorba de limitarea unui drept constituţional. Astfel, nicio prevedere a Legii fundamentale nu dã o consacrare expresã dreptului la exercitarea cãilor de atac în orice cauzã, oricând şi de cãtre oricine; dimpotrivã, art. 129 din Constituţie stipuleazã cã pãrţile interesate şi Ministerul Public pot exercita cãile de atac numai în condiţiile stabilite de lege.
De altfel, o problemã juridicã similarã, referitoare la faptul cã încheierea de şedinţã prin care s-a respins cererea de revocare a mãsurii arestãrii preventive nu este supusã separat cãii de atac a recursului, ce viza constituţionalitatea art. 141 alin. 1 teza a doua şi a art. 140^3 alin. 1 teza a doua din Codul de procedurã penalã, a fost tratatã de Curte cu ocazia pronunţãrii deciziilor nr. 15 din 20 ianuarie 2005, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 145 din 17 februarie 2005, şi nr. 121 din 1 martie 2005, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 239 din 22 martie 2005. Aşa fiind, întrucât nu au intervenit elemente noi care sã determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele deciziilor mai sus amintite îşi pãstreazã valabilitatea şi în prezenta cauzã.
Faţã de cele arãtate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 140^3 alin. 1 teza a doua şi art. 141 alin. 1 teza a doua din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Nalini Ziya în Dosarul nr. 25.615/3/2006 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penalã şi pentru cauze cu minori şi familie.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 27 februarie 2007.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Florentina Geangu
__________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
