Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 156 din 15 mai 2001 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 25 teza a doua din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 privind protectia chiriasilor si stabilirea chiriei pentru spatiile cu destinatia de locuinte
Lucian Mihai - preşedinte Constantin Doldur - judecãtor Ioan Muraru - judecãtor Nicolae Popa - judecãtor Lucian Stangu - judecãtor Florin Bucur Vasilescu - judecãtor Romul Petru Vonica - judecãtor Paula C. Pantea - procuror Marioara Prodan - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 25 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, excepţie ridicatã de Ilie Tudor, Angela Tudor, Lucretia Tudor şi Valentina Tudor în Dosarul nr. 5.426/2000 al Judecãtoriei Sectorului 1 Bucureşti. La apelul nominal se prezintã Ilie Tudor, unul dintre autorii exceptiei, lipsind celelalte pãrţi, fata de care procedura de citare este legal îndeplinitã. Autorul exceptiei solicita admiterea acesteia şi constatarea neconstitutionalitatii dispoziţiilor <>art. 25 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 , întrucât sunt incalcate prevederile constituţionale cuprinse în art. 16, 21 şi 24. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstituţionalitate, ca fiind neîntemeiatã, considerând ca dispoziţiile legale criticate nu contravin principiului constituţional al egalitãţii în drepturi a cetãţenilor în fata legii şi a autoritãţilor publice, egalitatea neechivaland cu uniformitatea, întrucât în situaţii diferite sunt permise soluţii juridice deosebite. Textul de lege criticat este constituţional şi pentru ca, potrivit art. 125 alin. (3) şi art. 128 din Constituţie, cãile de atac se stabilesc prin lege. Se considera, de asemenea, ca nu sunt lezate nici prevederile art. 21 din Constituţie, referitoare la accesul liber la justiţie, deoarece exista calea de atac a recursului, şi nici dreptul la apãrare, întrucât pãrţile au posibilitatea de a-şi angaja avocat şi de a-şi formula toate apãrãrile atât în fata instanţei de fond, cat şi în recurs.
CURTEA, având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, retine urmãtoarele: Prin Încheierea din 13 octombrie 2000, pronunţatã în Dosarul nr. 5.426/2000, Judecãtoria Sectorului 1 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 25 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, excepţie ridicatã de Ilie Tudor, Angela Tudor, Lucretia Tudor şi Valentina Tudor. În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin, în esenta, ca dispoziţiile legale menţionate sunt neconstituţionale, deoarece, prin eliminarea caii de atac a apelului, se incalca prevederile constituţionale ale art. 16 referitoare la egalitatea în drepturi a cetãţenilor, ale art. 21 privind accesul liber la justiţie, precum şi ale art. 24 referitoare la dreptul la apãrare. De asemenea, s-a apreciat ca textul de lege criticat contravine şi prevederilor art. 29 alin. 2 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului şi ale art. 18 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. Exprimandu-şi opinia asupra exceptiei, instanta de judecata considera ca "<>art. 25 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 nu contravine dispoziţiilor art. 16, art. 21 şi art. 24 din Constituţie. Atacarea numai cu recurs a hotãrârii nu contravine acestor prevederi, deoarece, potrivit art. 304 din Codul de procedura civilã, în acest caz recursul nu este limitat la motivele de casare prevãzute la art. 304, instanta putând examina cauza sub toate aspectele". În conformitate cu dispoziţiile <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate. Guvernul, în punctul sau de vedere, arata ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, întrucât atât art. 128 din Constituţie, potrivit cãruia "Impotriva hotãrârilor judecãtoreşti, pãrţile interesate şi Ministerul Public pot exercita cãile de atac, în condiţiile legii", cat şi art. 125 alin. (3) din Constituţie, conform cãruia "Competenta şi procedura de judecata sunt stabilite de lege", permit legiuitorului sa statueze în domeniul procedurii judecãtoreşti şi al cãilor de atac. Se arata ca ratiunea pentru care prin textul de lege criticat nu s-a mai prevãzut şi calea de atac a apelului impotriva hotãrârilor pronunţate de judecãtorie, în materia schimbului obligatoriu de locuinţe, a constat în necesitatea soluţionãrii urgente a acestor cauze şi asigurarea stabilitatii raporturilor juridice în acest domeniu. Se face referire de cãtre Guvern şi la jurisprudenta Curţii Constituţionale care a subliniat în mod constant ca "principiul egalitãţii nu pretinde uniformitate, deci ca toate situaţiile sa fie tratate în acelaşi fel. Acest principiu al egalitãţii în fata legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmãrit, nu sunt diferite. De aceea nu sunt excluse, ci, dimpotriva, sunt admise soluţii legislative diferite pentru situaţii diferite". Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate.
CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele: Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã. Prin încheierea instanţei de judecata Curtea Constituţionalã a fost sesizatã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 25 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 40 din 8 aprilie 1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe (publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 148 din 8 aprilie 1999), dispoziţii care au urmãtorul conţinut: "Litigiile dintre proprietari şi chiriaşi, legate de schimbul obligatoriu de locuinta, sunt de competenta judecãtoriei în raza cãreia se afla imobilul. Hotãrârea pronunţatã de judecãtorie poate fi atacatã cu recurs. Hotãrârea instanţei de recurs este definitiva şi irevocabilã." Din examinarea conţinutului criticii de neconstituţionalitate Curtea constata însã ca în realitate autorii exceptiei au avut în vedere doar teza a doua a textului, care permite exercitarea numai a caii de atac a recursului, iar nu şi a caii de atac a apelului. Prevederile constituţionale a cãror încãlcare este invocatã sunt cele ale art. 16 alin. (1) şi (2), art. 21 şi art. 24, texte care au urmãtorul conţinut: - Art. 16 alin. (1) şi (2): "(1) Cetãţenii sunt egali în fata legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri. (2) Nimeni nu este mai presus de lege."; - Art. 21: "(1) Orice persoana se poate adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor, a libertãţilor şi a intereselor sale legitime. (2) Nici o lege nu poate îngrãdi exercitarea acestui drept."; - Art. 24: "(1) Dreptul la apãrare este garantat. (2) În tot cursul procesului, pãrţile au dreptul sa fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu." Autorii exceptiei au mai invocat şi încãlcarea, prin dispoziţiile legale criticate, a prevederilor art. 29 alin. 2 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, precum şi ale art. 18 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, texte care au urmãtoarea redactare: - Art. 29 alin. 2 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului: "În exercitarea drepturilor şi libertãţilor sale, fiecare persoana este supusã numai ingradirilor stabilite de lege în scopul exclusiv al asigurãrii recunoaşterii şi respectului drepturilor şi libertãţilor celorlalţi şi în vederea satisfacerii cerinţelor juste ale moralei, ordinii publice şi bunastarii generale, într-o societate democratica."; - Art. 18 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale: "Restrangerile care, în termenii prezentei convenţii, sunt aduse respectivelor drepturi şi libertãţi nu pot fi aplicate decât în scopul pentru care ele au fost prevãzute." Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca dispoziţiile <>art. 25 teza a doua din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 nu contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1), referitoare la egalitatea în drepturi a cetãţenilor în fata legii şi a autoritãţilor publice. Într-adevãr aceste dispoziţii nu creeazã discriminãri între cetãţeni pe criterii de rasa, de naţionalitate, de origine etnicã, de limba, de religie, de sex, de opinie, de apartenenţa politica, de avere sau de origine socialã, criterii ale egalitãţii în drepturi prevãzute atât la art. 4 alin. (2) din Constituţie, cat şi la art. 14 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. Norma cuprinsã în textul de lege criticat, potrivit cãreia hotãrârea judecãtoriei poate fi atacatã numai cu recurs, este aplicabilã tuturor litigiilor care au ca obiect schimbul de locuinta prevãzut de ordonanta, precum şi tuturor pãrţilor din aceste litigii, în egala mãsura. Totodatã Curtea retine ca egalitatea în drepturi nu impiedica stabilirea de cãtre legiuitor a unor modalitãţi diferite de îndreptare a hotãrârilor judecãtoreşti în cazul unor litigii care, prin natura lor, sunt deosebite, ci, dimpotriva, permite asemenea reglementãri diferite. De altfel, jurisprudenta Curţii Constituţionale, în deplin acord cu aceea a Curţii Europene a Drepturilor Omului, a stabilit în mod constant ca, în sensul Constituţiei, principiul egalitãţii nu poate conduce la uniformitate, la negarea dreptului la diferenţa de tratament juridic în cazul unor situaţii diferite (de exemplu: Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, Decizia nr. 135 din 5 noiembrie 1996, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 17 decembrie 1996, Decizia nr. 20 din 2 februarie 2000, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 18 februarie 2000). În acelaşi timp Curtea retine ca, în conformitate cu prevederile art. 125 alin. (3) din Constituţie, "Competenta şi procedura de judecata sunt stabilite de lege", iar potrivit art. 128 din Constituţie, "Impotriva hotãrârilor judecãtoreşti, pãrţile interesate şi Ministerul Public pot exercita cãile de atac, în condiţiile legii". Constituţia lasa astfel la latitudinea legiuitorului stabilirea procedurii de judecata şi a cãilor de atac impotriva hotãrârilor judecãtoreşti. Or, în cazul la care se referã excepţia de neconstituţionalitate eliminarea apelului dintre cãile ordinare de atac a fost determinata de necesitatea soluţionãrii urgente a cauzelor privind dreptul de folosinta a imobilelor şi a asigurãrii stabilitatii raporturilor juridice respective, fãrã sa fie afectat vreun drept fundamental al pãrţilor implicate în proces. Asa fiind, Curtea constata ca <>art. 25 teza a doua din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 nu contravine prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie. Referitor la critica de neconstituţionalitate privind încãlcarea art. 16 alin. (2) din Constituţie Curtea constata ca şi aceasta este neîntemeiatã. Într-adevãr ordonanta de urgenta supusã controlului de constitutionalitate nu conţine dispoziţii de natura sa contravina acestei prevederi constituţionale potrivit cãreia "Nimeni nu este mai presus de lege", ci, dimpotriva, fiind emisã de Guvern în baza delegarii legislative, prevãzutã la art. 114 alin. (4) din Constituţie, cuprinde norme general obligatorii, cu putere de lege. Curtea retine ca dispoziţiile <>art. 25 teza a doua din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 nu ingradesc nici exercitarea dreptului oricãrei persoane de a se adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor, a libertãţilor şi a intereselor sale legitime, drept prevãzut la art. 21 din Constituţie, deoarece aceste dispoziţii prevãd nu numai accesul liber la justiţie, ci şi posibilitatea atacarii cu recurs a hotãrârii judecãtoreşti date în prima instanta. Nici o prevedere constituţionalã nu se referã la obligativitatea caii de atac a apelului, întrucât, potrivit art. 125 alin. (3) din Constituţie, "Competenta şi procedura de judecata sunt stabilite de lege". Prin urmare, legiuitorul stabileşte prin norme procedurale cãile de atac (în speta, numai calea de atac a recursului), fãrã a contraveni vreunui text constituţional. Din aceeaşi perspectiva Curtea observa ca nici Declaraţia Universala a Drepturilor Omului sau Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale nu prevede obligativitatea existenţei a doua cai de atac impotriva unei hotãrâri judecãtoreşti, ci, prin art. 5 pct. 4 din convenţia menţionatã, se prevede doar dreptul oricãrei persoane lipsite de libertatea sa "de a introduce un recurs în fata unui tribunal, pentru ca acesta sa statueze într-un termen scurt asupra legalitãţii deţinerii sale şi sa dispunã eliberarea sa dacã deţinerea este ilegala". Or, în speta, aceasta cale de atac, care priveşte o hotãrâre civilã, este prevãzutã de dispoziţiile legale criticate. Analizând critica de neconstituţionalitate referitoare la încãlcarea dreptului de apãrare, garantat prin prevederile art. 24 din Constituţie, Curtea constata, de asemenea, ca şi aceasta este neîntemeiatã, deoarece textul de lege criticat nu conţine dispoziţii de natura sa ingradeasca drepturile procesuale ale pãrţilor ori dreptul de a fi asistate de un avocat în tot cursul procesului. Absenta caii de atac a apelului nu reprezintã o încãlcare a dreptului la apãrare, întrucât, potrivit art. 128 din Constituţie, cãile de atac pot fi exercitate "în condiţiile legii", în speta, în condiţiile ordonanţei menţionate, şi anume numai calea de atac a recursului. Curtea constata, de asemenea, ca textul de lege criticat nu contravine nici prevederilor art. 29 alin. 2 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, care se referã la exercitarea drepturilor şi libertãţilor fundamentale ale omului, iar nu la exercitarea unor cai de atac, în condiţiile legii. Or, o cale de atac nu poate fi exercitatã decât dacã este prevãzutã de lege, potrivit art. 128 din Constituţie. Pentru aceleaşi considerente Curtea considera ca nu sunt lezate nici prevederile art. 18 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, deoarece "restrangerile" se referã, de asemenea, la drepturile şi libertãţile prevãzute de convenţie, iar nu la cai de atac. De altfel, dispoziţiile <>art. 25 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 au mai fost supuse controlului de constitutionalitate, Curtea Constituţionalã pronunţând mai multe decizii prin care a respins excepţiile de neconstituţionalitate având acest obiect, ca fiind nefondate (de exemplu, Decizia nr. 102 din 6 iunie 2000 şi Decizia nr. 99 din 23 mai 2000, ambele publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 21 august 2000). Soluţia şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi pãstreazã valabilitatea şi în cauza de fata, întrucât nu au intervenit elemente noi de natura sa determine o reconsiderare a jurisprudenţei Curţii.
Fata de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA În numele legii DECIDE:
Respinge, ca fiind neîntemeiatã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 25 teza a doua din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, excepţie ridicatã de Ilie Tudor, Angela Tudor, Lucretia Tudor şi Valentina Tudor în Dosarul nr. 5.426/2000 al Judecãtoriei Sectorului 1 Bucureşti. Definitiva şi obligatorie. Pronunţatã în şedinţa publica din data de 15 mai 2001.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, LUCIAN MIHAI
Magistrat-asistent, Marioara Prodan
───────────────
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
