Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 155 din 18 martie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. II teza finală din Legea nr. 133/2012 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2010 privind modificarea şi completarea Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996
EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 358 din 15 mai 2014
Augustin Zegrean - preşedinte
Valer Dorneanu - judecător
Toni Greblă - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Irina Loredana Gulie - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. II din Legea nr. 133/2012 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2010 privind modificarea şi completarea Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, excepţie ridicată de oraşul Pantelimon, judeţul Ilfov, prin primar, în Dosarul nr. 2.156/93/2012 al Tribunalului Ilfov - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 815D/2013.
La apelul nominal lipsesc părţile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, invocând în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 414 din 15 octombrie 2014.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 21 octombrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 2.156/93/2012, Tribunalul Ilfov - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. II din Legea nr. 133/2012 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2010 privind modificarea şi completarea Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, excepţie ridicată de oraşul Pantelimon, judeţul Ilfov, prin primar, într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei acţiuni privind stabilirea liniei de hotar între două unităţi administrativ-teritoriale, în temeiul art. II din Legea nr. 133/2012.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată, în esenţă, că atribuţia prefectului de a sesiza instanţa de contencios administrativ cu o acţiune în stabilirea hotarelor unităţilor administrativ-teritoriale, instituită prin textul de lege criticat, este neconstituţională, deoarece, potrivit Legii fundamentale, este atributul exclusiv al Parlamentului, ca unică autoritate legiuitoare, să stabilească, prin lege organică, organizarea administraţiei publice locale şi a teritoriului. Astfel, textul de lege criticat încalcă principiul constituţional al separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, dat fiind faptul că puterea judecătorească intervine în acest mod peste atribuţiile puterii legislative. Mai mult, în opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile art. II din Legea nr. 133/2012 sunt în contradicţie cu art. 22 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, potrivit cărora atât delimitarea teritorială, cât şi orice modificare a limitelor teritoriale ale comunelor, oraşelor, municipiilor şi judeţelor se stabilesc prin lege şi numai după consultarea prealabilă a cetăţenilor din unităţile administrativ-teritoriale respective prin referendum, care se organizează potrivit legii.
Tribunalul Ilfov - Secţia civilă, exprimându-şi opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate, arată că, în România, cadrul legal al organizării administrativ-teritoriale îl reprezintă Legea nr. 2/1968 privind organizarea administrativă a teritoriului Republicii Socialiste România, cu modificările ulterioare. Anexa legii menţionate enumeră localităţile care aparţin fiecărui judeţ, fiind astfel delimitate administrativ teritoriile judeţelor, iar limitele teritoriale ale acestora coincid cu hotarele administrative ale localităţilor din judeţul respectiv şi din judeţele învecinate.
Se mai arată că, în temeiul art. 73 alin. (3) lit. o) din Constituţie şi ale art. 22 din Legea nr. 215/2001, instanţele de judecată nu au competenţa de a schimba conţinutul actelor normative incidente şi nici nu au calitatea de a constata inaplicabilitatea unor asemenea acte normative, întrucât organizarea administrativ-teritorială şi delimitarea administrativă a localităţilor sunt atribute ce aparţin în exclusivitate puterii legislative şi executive. Pe de altă parte, în măsura în care există o delimitare teritorială legală, nesocotită, prin operaţiunea de stabilire a hotarelor unităţilor administrativ-teritoriale neurmărindu-se modificarea limitelor teritoriale, ci doar corecta verificare a acestora, în condiţiile recunoscute ale existenţei unui act normativ care să stabilească în prealabil care sunt suprafeţele deţinute, dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 215/2001 nu sunt aplicabile, fiind admisibilă cenzura instanţelor judecătoreşti.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, potrivit încheierii de sesizare, îl constituie prevederile art. II din Legea nr. 133/2012 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2010 privind modificarea şi completarea Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 506 din 24 iulie 2012.
În acord cu motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea va reţine ca obiect al excepţiei de neconstituţionalitate prevederile art. II teza finală din Legea nr. 133/2012, potrivit cărora: "[...] Prefectul, în termen 30 de zile de la primirea documentaţiei de delimitare, iniţiază concilieri sau, în caz contrar, sesizează instanţele de contencios administrativ cu privire la acţiunea privind stabilirea hotarelor unităţilor administrativ-teritoriale."
În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (4) privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat şi alin. (5) referitor la obligaţia respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 61 alin. (1) privind rolul Parlamentului şi art. 73 alin. (1) privind categoriile de legi, alin. (2) referitor la legile constituţionale şi alin. (3) lit. o) privind reglementarea prin lege organică a organizării administraţiei publice locale, a teritoriului, precum şi a regimului general privind autonomia locală.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii prevederilor art. II teza finală din Legea nr. 133/2012, prin raportare la aceleaşi dispoziţii constituţionale, şi cu o motivare identică.
Astfel, prin deciziile nr. 393 din 1 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 783 din 13 decembrie 2013, şi nr. 414 din 15 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 720 din 22 noiembrie 2013, Curtea a respins excepţia de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, cu următoarea motivare:
Din analiza prevederilor legale incidente, respectiv art. 11 alin. (3)-(7) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 83 din 7 februarie 2013, Curtea a constatat că există două modalităţi posibile de finalizare a operaţiunilor cadastrale prin care se delimitează şi se marchează hotarele unităţilor administrativ-teritoriale, şi anume fie procesele-verbale de delimitare a hotarelor, semnate de membrii comisiei de delimitare şi recunoscute reciproc de reprezentanţii unităţilor administrativ-teritoriale, fie, în cazul unor neînţelegeri legate de stabilirea liniei de hotar între două unităţi administrativ-teritoriale, hotărârea judecătorească care stabileşte hotarele unităţilor administrativ-teritoriale învecinate, în baza probatoriului administrat.
Curtea a reţinut că aceste două modalităţi prin care se ajunge la întocmirea documentaţiei tehnice cadastrale, documentaţie ce se concretizează, potrivit prevederilor art. 4.3.1 din Normele tehnice pentru introducerea cadastrului general, aprobate prin Ordinul ministrului administraţiei publice nr. 534/2001, cu modificările şi completările ulterioare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 744 din 21 noiembrie 2001, în dosarul de delimitare, constituie operaţiuni tehnice, de identificare a hotarelor a două unităţi administrativ-teritoriale, pe baza planurilor parcelare care corespund vechilor hărţi topografice şi noilor măsurători cadastrale, operaţiuni care sunt prealabile măsurii legislative prin care se delimitează teritoriul unei unităţi administrativ-teritoriale şi nu se confundă cu aceasta.
De altfel, aceeaşi concluzie se impune şi din interpretarea sistematică a prevederilor art. 11 din Legea nr. 7/1996, legiuitorul făcând distincţie între operaţiunea de delimitare şi marcare a hotarelor unităţilor administrativ-teritoriale, prevăzută la art. 11 alin. (3), pe de o parte, şi modificarea, prin lege, a limitelor teritoriale ale unităţilor administrativ-teritoriale, pe de altă parte, prin precizarea expresă inserată în cuprinsul art. 11 alin. (7) din acelaşi act normativ.
Curtea a reţinut că distincţia dintre aceste două operaţiuni este esenţială, deoarece delimitarea şi marcarea hotarelor reprezintă operaţiunile tehnice de materializare la teren a hotarelor unităţilor administrativ-teritoriale, în condiţiile prevăzute de lege sau de actele administrative cu caracter normativ date în aplicarea acesteia [art. 11 alin. (3) din Legea nr. 7/1996, republicată, Regulamentul de organizare şi funcţionare a comisiilor de delimitare], în timp ce modificarea limitelor teritoriale ale unităţilor administrativ-teritoriale este măsura legislativă care priveşte exclusiv înfiinţarea, reînfiinţarea sau reorganizarea unităţilor administrativ-teritoriale.
În această logică a argumentării, Curtea a reţinut că nu se poate echivala o operaţiune tehnică cu o măsură legislativă, cu atât mai mult cu cât şi delimitarea şi marcarea hotarelor unităţilor administrativ-teritoriale pot face obiectul reglementării printr-un act normativ.
Pe de altă parte, Curtea a reţinut că atribuirea, în temeiul textului de lege criticat, a competenţei instanţelor judecătoreşti de a soluţiona acţiunea în stabilirea hotarelor unităţii administrativ-teritoriale nu are semnificaţia unei încălcări a dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (4) privind principiul separaţiei puterilor în stat şi în art. 61 alin. (1) referitor la rolul Parlamentului. Pronunţând hotărârea prin care soluţionează acţiunea în stabilirea hotarelor unităţii administrativ-teritoriale, instanţa de judecată nu se substituie Parlamentului, ci verifică operaţiunea tehnică de delimitare a hotarelor unităţilor administrativ-teritoriale efectuată de către comisia de delimitare, pronunţând o hotărâre ale cărei efecte nu sunt constitutive de drepturi, ci declarative, în sensul că se pronunţă asupra întregii documentaţii cadastrale, stabilind hotarele unităţilor administrativ-teritoriale în conformitate cu legile în vigoare şi cu prescripţiile tehnice incidente.
Curtea a mai reţinut că documentaţiile cadastrale cuprinse în dosarul de delimitare, care a fost finalizat fie prin semnarea procesului-verbal de delimitare a hotarelor, fie prin hotărârea judecătorească care tranşează neînţelegerile dintre vecini la stabilirea liniei de hotar, reprezintă operaţiuni prealabile, pur tehnice, efectuate în vederea delimitării teritoriale, care se efectuează printr-un act normativ.
În situaţia în care, subsecvent operaţiunii de delimitare a hotarelor unităţilor administrativ-teritoriale, fie prin semnarea procesului-verbal de delimitare a hotarelor, fie prin hotărârea judecătorească de stabilire a hotarelor, intervine o modificare în fapt a limitelor teritoriale ale unităţilor administrativ-teritoriale, aceasta se va efectua exclusiv în condiţiile legii, şi anume numai după consultarea prealabilă a cetăţenilor, prin referendum, în temeiul art. 22 teza a doua din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 20 februarie 2007.
În prezenta cauză, având în vedere identitatea obiectului excepţiei de neconstituţionalitate, precum şi a criticilor formulate în susţinerea acesteia, Curtea reţine că atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de oraşul Pantelimon, judeţul Ilfov, prin primar, în Dosarul nr. 2.156/93/2012 al Tribunalului Ilfov - Secţia civilă şi constată că dispoziţiile art. II teza finală din Legea nr. 133/2012 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2010 privind modificarea şi completarea Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică Tribunalului Ilfov - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunţată în şedinţa din data de 18 martie 2014.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Irina Loredana Gulie
------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
