Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 154 din 17 martie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 105 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale
EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 264 din 21 aprilie 2015
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 105 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, excepţie ridicată de reprezentantul Ministerului Public în Dosarul nr. 21.141/3/2014 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 762D/2014.
2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
3. Curtea dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 784D/2014, nr. 1.293D/2014 şi nr. 135D/2015, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 105 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Unicredit Leasing Corporation IFN" - S.A. în Dosarul nr. 24.759/3/2014 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală, de Constantin Iuraşcu în Dosarul nr. 38.361/245/2014 al Judecătoriei Iaşi şi de Mihail Boldea în Dosarul nr. 825/45/2014 al Curţii de Apel Galaţi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori.
4. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
5. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor.
6. Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere dispoziţiile art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, nu se opune conexării dosarelor.
7. Curtea, având în vedere identitatea de obiect a cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 784D/2014, nr. 1.293D/2014 şi nr. 135D/2015 la Dosarul nr. 762D/2014, care a fost primul înregistrat.
8. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate, deoarece orice persoană are dreptul la soluţionarea cauzei sale într-un termen rezonabil. Nerespectarea acestui principiu a condus Curtea Europeană a Drepturilor Omului la pronunţarea unor hotărâri de condamnare din perspectiva încălcării art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Astfel de cauze au fost examinate şi din perspectiva respectării art. 13 din Convenţie ca impunând posibilitatea oricărei persoane care se pretinde, de o manieră plauzibilă, victimă a violării altui drept din Convenţie (în speţă, respectarea termenului rezonabil, pentru a beneficia pe cale de consecinţă de un proces echitabil) de a dispune în dreptul intern de o acţiune în faţa unei autorităţi naţionale prin care să i se judece o astfel de plângere. Or, în acest context, dispoziţiile legale criticate în prezenta cauză care limitează aplicarea remediului procesual reglementat de art. 488^1 din Codul de procedură penală doar la cauzele începute după 1 februarie 2014 sunt neconstituţionale pentru că afectează art. 21 alin. (3) din Constituţie, precum şi art. 6 şi art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Aceasta deoarece nu se poate justifica aplicarea remediului doar cauzelor înregistrate după intrarea în vigoarea a noului Cod de procedură penală, cu atât mai mult cu cât norma criticată este una de procedură de imediată aplicare. În susţinerea punctului său de vedere, reprezentantul Ministerului Public face trimitere şi la Hotărârea din 26 martie 1987, pronunţată în Cauza Leander împotriva Suediei, Hotărârea din 27 aprilie 1988, pronunţată în Cauza Boyle şi Rice împotriva Marii Britanii, şi Hotărârea din 26 octombrie 2000, pronunţată în Cauza Kudla împotriva Poloniei.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:
9. Prin încheierile din 14 iulie 2014, 6 august 2014, 12 noiembrie 2014 şi 14 ianuarie 2015, pronunţate în dosarele nr. 21.141/3/2014, nr. 24.759/3/2014, nr. 38.361/245/2014 şi nr. 825/45/2014, Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală, Judecătoria Iaşi şi Curtea de Apel Galaţi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 105 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale.
10. Excepţia a fost ridicată de reprezentantul Ministerului Public, Societatea Comercială "Unicredit Leasing Corporation IFN" - S.A., Constantin Iuraşcu şi Mihail Boldea în dosarele de mai sus având ca obiect soluţionarea unor contestaţii privind durata procesului.
11. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii susţin că prevederile legale menţionate sunt neconstituţionale, deoarece creează premisele unei discriminări între cetăţeni care, deşi se află în situaţii obiectiv identice, beneficiază de un tratament juridic diferit. De exemplu, în situaţia în care la săvârşirea unei fapte penale au participat mai multe persoane, unele în calitate de autori şi alţii de complici, se poate constata că, dacă pentru autori procesul penal a început anterior datei de 1 februarie 2014, iar pentru complici procesul a început după această dată, atunci doar aceştia din urmă se pot plânge de durata excesivă a procesului. Aşa fiind, persoanele în cauză sunt discriminate pe criteriul arbitrar al datei intrării în vigoare a noului Cod de procedură penală.
12. Totodată, se mai susţine că imposibilitatea persoanelor ale căror procese au început sub imperiul legii procesual penale vechi de a uza de calea de atac a contestaţiei referitoare la durata procesului introdusă prin legea procesuală nouă afectează dreptul la un proces echitabil prin aceea că nu permite uzul unei garanţii nou-reglementate a cărei menire constă tocmai în realizarea justiţiei într-un termen rezonabil. Se mai arată că noile dispoziţii procesual penale referitoare la contestaţia privind durata procesului nu se aplică proceselor începute anterior legii noi, cu toate că sunt mai favorabile.
13. Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală şi Judecătoria Iaşi opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
14. Curtea de Apel Galaţi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori opinează că dispoziţiile legale criticate "pot fi apreciate ca aducând atingere principiilor instituite de art. 16 alin. (1) şi art. 21 alin. (3) din Constituţia României, având în vedere discriminarea pe care o creează între cetăţeni cu privire la posibilitatea de a uza de o procedură judiciară, astfel că egalitatea în drepturi a cetăţenilor şi liberul acces la justiţie al unei categorii de cetăţeni apar a fi îngrădite prin dispoziţiile legale mai sus arătate."
15. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
16. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile criticate sunt constituţionale.
17. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
18. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
19. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 105 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013, cu următorul conţinut: "Dispoziţiile art. 488^1-488^6 din Legea nr. 135/2010, cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege, referitoare la contestaţia privind durata rezonabilă a procesului penal, se aplică numai proceselor penale începute după intrarea în vigoare a Legii nr. 135/2010."
20. Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 11 alin. (2) referitor la apartenenţa la dreptul intern a tratatelor ratificate de Parlament, art. 15 alin. (2) referitor la principiul aplicării retroactive a legii penale mai favorabile, art. 16 referitor la Egalitatea în drepturi, art. 21 referitor la Accesul liber la justiţie, şi art. 24 alin. (1) referitor la garantarea dreptului la apărare, precum şi dispoziţiile art. 6 paragraful 1 referitor la dreptul la un proces echitabil şi art. 13 referitor la Dreptul la un recurs efectiv din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
21. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prin Decizia nr. 589 din 21 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 39 din 6 ianuarie 2015, paragrafele 15-16, a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 105 din Legea nr. 255/2013 prin raportare la prevederile constituţionale ale art. 15 alin. (2), prilej cu care a statuat că, fiind vorba de norme penale ce aparţin domeniului procedural, acestea sunt guvernate de principiul activităţii, ceea ce înseamnă că legea se aplică din momentul intrării în vigoare şi până la momentul ieşirii sale din vigoare. Astfel, la aplicarea legii procesual penale nu se ia în considerare data săvârşirii infracţiunii, ci data la care se efectuează actul procesual sau procedural, chiar dacă procesul a fost început anterior intrării în vigoare a legii. Totodată, stabilirea competenţei instanţelor judecătoreşti şi instituirea regulilor de desfăşurare a procesului, deci şi reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Astfel, Curtea a reţinut, cu mai multe prilejuri, că acesta este sensul art. 126 alin. (2) din Constituţie, care, referindu-se la competenţa instanţelor judecătoreşti şi la procedura de judecată, stabileşte că acestea "sunt prevăzute numai de lege" (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.072 din 13 decembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 56 din 24 ianuarie 2013).
22. În ce priveşte critica raportată la celelalte prevederi constituţionale invocate, Curtea constată că susţinerea potrivit căreia dispoziţiile contestate afectează dreptul la un proces echitabil şi principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii nu poate fi primită. Astfel, prin dispoziţiile legale deduse controlului de constituţionalitate legiuitorul nu a instituit un tratament discriminatoriu, ci un regim legal diferit, impus de existenţa unor situaţii diferite. Textele legale criticate nu stabilesc vreo distincţie sau discriminare în sensul celor arătate de către autorii excepţiei, motiv pentru care nu se poate reţine încălcarea art. 16 din Constituţie. Astfel, analiza situaţiei ce face obiectul prezentei cauze porneşte de la ipoteza potrivit căreia autorii unor infracţiuni trimişi în judecată sub imperiul unei legi procesuale vechi, pe de o parte, şi complicii/instigatorii la aceeaşi faptă trimişi în judecată sub imperiul legii procesuale noi, pe de altă parte, s-ar afla în aceeaşi situaţie juridică, ceea ce ar determina calificarea situaţiei lor ca fiind identică. Or, câtă vreme procesul penal este guvernat de alte reguli procedurale pentru fiecare categorie în parte, este evident că, din această perspectivă, cele două categorii de persoane se află în situaţii juridice diferite, astfel încât tratamentul juridic diferenţiat este pe deplin justificat. Prin urmare, în cauză nu poate fi reţinută încălcarea principiului egalităţii în faţa legii, prevăzut de art. 16 din Constituţie.
23. Referitor la invocarea, ca temei al excepţiei de neconstituţionalitate, a art. 21 din Constituţie, Curtea constată că principiul liberului acces la justiţie are ca semnificaţie faptul că legiuitorul nu poate exclude de la exerciţiul drepturilor procesuale pe care le-a instituit nicio categorie sau grup social. Cu toate acestea, el poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, ca şi modalităţile de exercitare a drepturilor procedurale, astfel încât accesul liber la justiţie nu înseamnă accesul, în toate cazurile, la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac, deoarece competenţa şi procedura sunt stabilite de lege. Este îndeobşte admis că procesul penal se desfăşoară sub autoritatea ordinii normative de drept care capătă caracter efectiv prin constrângere şi conformare, sens în care, dimpotrivă, tocmai în realizarea dreptului la un proces echitabil, situaţia nou reglementată dacă s-ar aplica retroactiv, adică proceselor începute sub imperiul legii vechi, ar duce la afectarea previzibilităţii legii ce guvernează procesul. Mai mult, împrejurarea că procesele începute sub imperiul legii vechi nu sunt susceptibile de cenzura ce poate fi exercitată pe calea contestaţiei privind durata rezonabilă a procesului nu echivalează cu afectarea principiului constituţional consacrat de art. 21, deoarece în acord cu art. 8 referitor la Caracterul echitabil şi termenul rezonabil al procesului penal din Codul de procedură penală "Organele judiciare au obligaţia de a desfăşura urmărirea penală şi judecata cu respectarea garanţiilor procesuale şi a drepturilor părţilor şi ale subiecţilor procesuali, astfel încât [...] orice persoană care a săvârşit o infracţiune să fie pedepsită potrivit legii, într-un termen rezonabil." Prin urmare, indiferent de regimul juridic sub autoritatea căruia au fost începute procesele, organele judiciare, în deplin acord cu principiul legalităţii procesului penal consacrat de art. 2 din Codul de procedură penală, sunt obligate să respecte un termen rezonabil de soluţionare a cauzelor.
24. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de reprezentantul Ministerului Public în Dosarul nr. 21.141/3/2014 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală, de Societatea Comercială "Unicredit Leasing Corporation IFN" - S.A. în Dosarul nr. 24.759/3/2014 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală, de Constantin Iuraşcu în Dosarul nr. 38.361/245/2014 al Judecătoriei Iaşi şi de Mihail Boldea în Dosarul nr. 825/45/2014 al Curţii de Apel Galaţi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi constată că dispoziţiile art. 105 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală, Judecătoriei Iaşi şi Curţii de Apel Galaţi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunţată în şedinţa din data de 17 martie 2015.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru
----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: