Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 152 din 10 mai 2001 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 6 alin. 1, art. 172 alin. 1 si art. 224 din Codul de procedura penala, precum si ale art. 147 alin. 2 si art. 258 din Codul penal
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 463 din 14 august 2001
Lucian Mihai - preşedinte
Costica Bulai - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Ioan Muraru - judecãtor
Nicolae Popa - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Florin Bucur Vasilescu - judecãtor
Romul Petru Vonica - judecãtor
Iuliana Nedelcu - procuror
Maria Bratu - magistrat-asistent
Pe rol se afla pronunţarea asupra exceptiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 6 alin. 1, art. 172 alin. 1 şi art. 224 din Codul de procedura penalã, precum şi ale art. 147 alin. 2 şi art. 258 din Codul penal, excepţie ridicatã de Marta Toader şi Oprea Voinea în Dosarul nr. 1.184/2000 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penalã.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, fata de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Reprezentantul Ministerului Public arata ca asupra constituţionalitãţii dispoziţiilor criticate Curtea s-a pronunţat prin Decizia nr. 210/2000 şi prin Decizia nr. 192/2000, respingând excepţiile ridicate. În consecinta, se solicita respingerea exceptiei, având în vedere jurisprudenta Curţii Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele:
Prin Încheierea din 7 august 2000, pronunţatã în Dosarul nr. 1.184/2000, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. 1, art. 172 alin. 1 şi art. 224 din Codul de procedura penalã, precum şi ale art. 147 alin. 2 şi art. 258 din Codul penal, excepţie ridicatã de Marta Toader şi Oprea Voinea într-o cauza penalã.
În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate se arata ca dispoziţiile art. 6 alin. 1, art. 172 alin. 1 şi art. 224 din Codul de procedura penalã nu asigura persoanelor cercetate, în faza efectuãrii actelor premergãtoare începerii urmãririi penale, exercitarea dreptului la apãrare, incalcandu-se astfel art. 24 alin. (1) şi art. 20 din Constituţie, precum şi prevederile art. 6 pct. 3 lit. a)-d) din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. De asemenea, se arata ca prevederile art. 147 alin. 2 şi ale art. 258 din Codul penal contravin art. 72 alin. (3) lit. i) din Legea fundamentalã. În motivarea acestor sustineri se arata ca "în faza actelor premergãtoare se pot administra orice mijloace de proba în secret, fãrã ca acuzatul sa ia la cunostinta oficial despre faptele ce i se imputa", precum şi ca în aceeaşi faza "persoanei cercetate, impotriva cãreia se administreazã probe în acuzare, nu-i este garantat dreptul la apãrare, întrucât formal nu are calitatea de invinuit şi nici de inculpat".
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penalã, exprimandu-şi opinia, apreciazã ca dispoziţiile art. 6 alin. 1 şi ale art. 172 alin. 1 din Codul de procedura penalã în corelatie cu cele ale art. 224 din Codul de procedura penalã sunt neconstituţionale în mãsura în care, în cadrul actelor premergãtoare, persoanelor cu privire la care se efectueazã aceste acte nu le este garantat dreptul la apãrare. Aceasta pentru ca alin. (1) al art. 24 din Constituţie nu cuprinde distincţii referitoare la existenta vreunui proces sau la vreo calitate procesuala a persoanei. Aceasta din urma ipoteza formeazã obiectul de reglementare al alin. (2) din articolul precizat, care cuprinde însã accepţiunea restrânsã a dreptului la apãrare (circumscris la existenta unui "proces" şi la calitatea de "parte" a persoanei). În opinia instanţei art. 224 din Codul de procedura penalã contravine prevederilor constituţionale şi reglementãrilor internaţionale invocate, în mãsura în care actele premergãtoare efectuate "în vederea începerii urmãririi penale" devin componente, sub aspect probator, ale procesului penal (mai precis ale fazei de urmãrire penalã) şi au fost nesocotite dispoziţiile constituţionale privind garantarea dreptului la apãrare. Prin urmare, conchide instanta, "accepţiunea constituţionalã a art. 224 alin. 3 din Codul de procedura penalã nu poate fi decât aceea potrivit cãreia procesul-verbal prin care se constata efectuarea unor acte premergãtoare poate constitui mijloc de proba în procesul penal doar în mãsura în care a fost garantat dreptul la apãrare, în sensul larg al sintagmei, care include şi posibilitatea folosirii avocatului".
Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 147 alin. 2 şi ale art. 258 din Codul penal instanta arata ca <<Legea fundamentalã reglementeazã prin lege organicã "statutul funcţionarilor publici" [art. 72 alin. (3) lit. i) din Constituţie] şi "regimul general privind raporturile de munca, sindicatele şi protecţia socialã" [art. 72 alin. (3) lit. e) din Constituţie]. Normele juridice ale art. 147 alin. 2 şi art. 258 din Codul penal nu anuleazã aceasta distincţie. La rândul lor, ele sunt cuprinse într-o lege organicã - Codul penal în acord cu art. 72 alin. (3) lit. f) din Constituţie>>. În concluzie apreciazã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 147 alin. 2 şi art. 258 din Codul penal ca fiind neîntemeiatã.
Potrivit prevederilor <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul, în punctul sau de vedere, considera ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, arãtând ca "art. 24 din Constituţie, astfel cum este formulat, exprima conţinutul dreptului la apãrare, în cele doua acceptiuni ale sale: dreptul la apãrare care cuprinde totalitatea drepturilor şi regulilor procedurale care oferã persoanei posibilitatea de a se apara impotriva acuzatiilor ce i se aduc şi posibilitatea folosirii unui avocat. Atât art. 6 alin. 1, cat şi art. 172 nu fac altceva decât sa transpuna în Codul de procedura penalã garanţiile constituţionale menţionate mai sus, prin acordarea posibilitatii pãrţilor de a avea garantat, pe tot parcursul procesului penal, dreptul de apãrare şi de a beneficia, în cursul urmãririi penale, de un avocat. În ceea ce priveşte art. 224 din Codul de procedura penalã, simpla instituire a posibilitatii efectuãrii, în vederea începerii urmãririi penale, a unor acte premergãtoare nu este de natura a aduce atingere dreptului la apãrare, atâta timp cat acesta este pe deplin respectat în cursul procesului penal - actele premergãtoare efectuandu-se în vederea începerii urmãririi penale, deci înaintea începerii procesului penal".
Prin urmare, arata Guvernul, art. 6 alin. 1, art. 172 şi art. 224 din Codul de procedura penalã nu contravin prevederilor art. 24 din Constituţie.
În ceea ce priveşte concordanta cu prevederile Convenţiei pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale se arata ca "art. 6 pct. 3 lit. a)-d) acorda dreptul oricãrui acuzat de a fi informat, în termenul cel mai scurt, asupra naturii şi cauzei acuzatiei aduse impotriva sa". Astfel, considera Guvernul, noţiunea de "acuzaţie" trebuie definitã conform convenţiei mai mult în sens material decât formal şi se referã la "existenta unei notificãri din partea autoritãţilor cu privire la impunerea sãvârşirii unei infracţiuni". În acest sens este suficienta luarea unor mãsuri care sa presupunã existenta unei astfel de imputari şi care sa antreneze consecinţe importante cu privire la situaţia persoanei suspectate (cazurile Deweer impotriva Belgiei, 1980, Foti şi alţii impotriva Italiei, 1982).
Ceea ce este important pentru existenta unei "acuzatii", se arata în continuare, este momentul în care autoritatea competenta exprima în mod neechivoc opinia ca persoana vizata este autorul faptei în cauza. Determinarea acestui moment este importanta atât pentru calcularea "termenului rezonabil" în care trebuie soluţionatã o cauza, cat şi pentru determinarea timpului necesar unei persoane acuzate de a-i pregati apãrarea. Prin urmare, arata Guvernul, art. 6 alin. 1, art. 172 şi art. 224 din Codul de procedura penalã nu incalca art. 6 pct. 3 lit. a) din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale şi, pe cale de consecinta, nici art. 20 alin. (1) din Constituţie.
Referitor la neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 147 alin. (1) şi art. 258 din Codul penal se arata ca reglementãrile art. 246-250 din Codul penal referitoare la "funcţionari publici" se aplica şi celorlalţi funcţionari. În acest sens face referire la practica Curţii Constituţionale care, prin numeroase decizii, dintre care se menţioneazã Decizia nr. 35/1994, rãmasã definitiva prin Decizia nr. 108/1994, Decizia nr. 130/1994, rãmasã definitiva prin Decizia nr. 28/1995, şi Decizia nr. 81/1996, rãmasã definitiva prin Decizia nr. 76/1997, a statuat ca reglementãrile referitoare la notiunile de "funcţionar public" şi "funcţionar", inclusiv cele legate de infracţiunile sãvârşite de aceştia, sunt de nivelul legii.
În subsidiar, raspunzandu-se criticilor aduse de autorul exceptiei, se arata ca atât Codul penal, cat şi <>Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici sunt legi organice, iar neconcordanta care se susţine ca ar exista între <>art. 147 din Codul penal şi dispoziţiile din Legea nr. 188/1999 nu ridica o problema de ordin constituţional, ci o problema de interpretare juridicã.
În concluzie, se apreciazã ca excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 147 raportat la art. 258 din Codul penal este neîntemeiatã.
Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit.c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul exceptiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 6 alin. 1, art. 172 alin. 1 şi ale art. 224 din Codul de procedura penalã, precum şi ale art. 147 alin. 2 şi art. 258 din Codul penal, al cãror conţinut este urmãtorul:
- Art. 6 alin. 1 din Codul de procedura penalã: "Dreptul de apãrare este garantat învinuitului, inculpatului şi celorlalte pãrţi în tot cursul procesului penal.";
- Art. 172 alin. 1 din Codul de procedura penalã: "În cursul urmãririi penale, apãrãtorul învinuitului sau inculpatului are dreptul sa asiste la efectuarea oricãrui act de urmãrire penalã şi poate formula cereri şi depune memorii. Lipsa aparatorului nu impiedica efectuarea actului de urmãrire penalã, dacã exista dovada ca apãrãtorul a fost încunoştinţat de data şi ora efectuãrii actului.";
- Art. 224 din Codul de procedura penalã: "În vederea începerii urmãririi penale, organul de urmãrire penalã poate efectua acte premergãtoare.
De asemenea, în vederea strangerii datelor necesare organelor de urmãrire penalã pentru începerea urmãririi penale, pot efectua acte premergãtoare şi lucrãtorii operativi din Ministerul de Interne, precum şi din celelalte organe de stat cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale, anume desemnaţi în acest scop, pentru fapte care constituie, potrivit legii, ameninţãri la adresa siguranţei naţionale.
Procesul-verbal prin care se constata efectuarea unor acte premergãtoare poate constitui mijloc de proba.";
- Art. 147 alin. 2 din Codul penal: "Prin <<funcţionar>> se înţelege persoana menţionatã în alin. 1, precum şi orice salariat care exercita o însãrcinare în serviciul unei alte persoane juridice decât cele prevãzute în acel alineat.";
- Art. 258 din Codul penal: Dispoziţiile art. 246-250 privitoare la functionarii publici se aplica şi celorlalţi funcţionari, în acest caz maximul pedepsei reducându-se cu o treime."
Textele constituţionale care se susţine ca ar fi incalcate sunt cele cuprinse în art. 20, art. 24 alin. (1) şi în art. 72 alin. (3) lit. i) şi l):
- Art. 20: "(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertãţile cetãţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanta cu Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.
(2) Dacã exista neconcordante între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementãrile internaţionale.";
- Art. 24 alin. (1): "Dreptul la apãrare este garantat.";
- Art. 72 alin. (3): "Prin lege organicã se reglementeazã:[...]
i) statutul funcţionarilor publici; [...]
l) regimul general privind raporturile de munca, sindicatele şi protecţia socialã;".
Totodatã se arata ca sunt incalcate şi dispoziţiile art. 6 pct. 3 lit. a)-d) din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, potrivit cãrora: "Orice acuzat are, în special, dreptul:
a) sa fie informat, în termenul cel mai scurt, într-o limba pe care o înţelege şi în mod amãnunţit, asupra naturii şi cauzei acuzatiei aduse impotriva sa;
b) sa dispunã de timpul şi înlesnirile necesare pregãtirii apãrãrii sale;
c) sa se apere el însuşi sau sa fie asistat de un apãrãtor ales de el şi, dacã nu dispune de mijloacele necesare pentru a plati un apãrãtor, sa poatã fi asistat în mod gratuit de un avocat din oficiu, atunci când interesele justiţiei o cer;
d) sa intrebe sau sa solicite audierea martorilor acuzarii şi sa obţinã citarea şi audierea martorilor apãrãrii în aceleaşi condiţii ca şi martorii acuzarii [...]".
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicatã, Curtea Constituţionalã constata ca, în esenta, autorii exceptiei de neconstituţionalitate critica dispoziţiile art. 6 alin. 1 şi ale art. 172 alin. 1 din Codul de procedura penalã, întrucât acestea limiteazã exerciţiul dreptului la apãrare al învinuitului şi al inculpatului, asigurându-l doar pe parcursul procesului penal, iar nu şi în faza premergãtoare procesului, deşi, în temeiul art. 224 din acelaşi cod, organul de urmãrire penalã efectueazã numeroase acte de cercetare anterior declansarii procesului penal. Se susţine ca organul de urmãrire penalã nu este obligat sa încunoştinţeze persoana cercetata în legatura cu actele premergãtoare şi nici sa asigure acesteia exercitarea dreptului la apãrare şi asistarea aparatorului la efectuarea acestor acte. În consecinta, se apreciazã ca aceste texte din Codul de procedura penalã contravin art. 24 alin. (1) din Constituţie şi art. 6 pct. 3 lit. a)-d) din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 147 alin. 2 şi art. 258 din Codul penal autorii exceptiei considera ca aceste dispoziţii sunt neconstituţionale, deoarece, potrivit art. 72 alin. (3) lit. l) din Constituţie, regimul general privind raporturile de munca, sindicatele şi protecţia socialã se stabileşte tot prin lege organicã. Or, susţin aceştia, fata de aceasta diferentiere stabilitã de Constituţie în regimul juridic al "Funcţionarilor publici" şi în regimul general privind raporturile de munca, este evident ca dispoziţiile art. 147 alin. 2 şi ale art. 258 din Codul penal, care anuleazã distincţia facuta de Legea fundamentalã, sunt neconstituţionale.
I. În legatura cu susţinerea potrivit cãreia dispoziţiile art. 6 alin. 1, cat şi cele ale art. 172 alin. 1 din Codul de procedura penalã incalca prevederile art. 24 alin. (1) din Constituţie, Curtea Constituţionalã constata ca, dimpotriva, aceste dispoziţii transpun în norme procedurale, pentru inculpat, invinuit şi celelalte pãrţi ale procesului penal, pe tot parcursul acestuia, principiul constituţional al dreptului la apãrare, precum şi dreptul acestora de a fi asistaţi de apãrãtor.
Curtea constata, de asemenea, ca, în conformitate cu dispoziţiile art. 2 alin. 1 din Codul de procedura penalã, "Procesul penal se desfãşoarã atât în cursul urmãririi penale, cat şi în cursul judecaţii, potrivit dispoziţiilor prevãzute de lege". Art. 224 din Codul de procedura penalã reglementeazã posibilitatea efectuãrii unor acte premergãtoare începerii procesului penal. Faza actelor premergãtoare nu este parte componenta a procesului penal şi, într-adevãr, pentru aceasta faza nu este reglementatã asigurarea exercitãrii dreptului la apãrare. Este de observat însã ca, potrivit prevederilor art. 224 alin. 1 din Codul de procedura penalã, actele premergãtoare se efectueazã "în vederea începerii urmãririi penale".
Începerea urmãririi penale se dispune, de principiu, în rem, atunci când exista date cu privire la sãvârşirea unei infracţiuni, astfel cum prevede art. 228 alin. 1 din Codul de procedura penalã, potrivit cãruia "Organul de urmãrire penalã sesizat în vreunul din modurile prevãzute în art. 221 dispune prin rezoluţie începerea urmãririi penale, când din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergãtoare efectuate nu rezulta vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevãzute în art. 10, cu excepţia celui de la lit. b1)". Începerea urmãririi penale se dispune în personam numai dacã exista în acelaşi timp suficiente date şi cu privire la persoana autorului infracţiunii.
Totodatã alin. 3 al art. 224 din Codul de procedura penalã prevede ca "Procesul-verbal prin care se constata efectuarea unor acte premergãtoare poate constitui mijloc de proba". Rezulta deci ca în aceasta faza, cu excepţia procesului-verbal menţionat în textul citat, nu pot fi efectuate acte care sa constituie mijloace de proba în sensul prevederilor art. 64 din Codul de procedura penalã şi care sa vizeze o anumitã persoana, banuita ca fiind autorul infracţiunii. Asadar, sub acest aspect excepţia este neîntemeiatã.
II. Curtea Constituţionalã constata ca este neîntemeiatã şi cea de-a doua critica de neconstituţionalitate, referitoare la încãlcarea prevederilor art. 6 pct. 3 lit. a)-d) din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Examinând aceasta critica, Curtea retine ca art. 6 pct. 3 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale reglementeazã "drepturile acuzatului". În sensul acestui articol noţiunea de "acuzat" priveşte persoana cãreia i se imputa, formal şi explicit sau implicit, prin efectuarea unor acte de urmãrire penalã îndreptate impotriva sa, sãvârşirea unei infracţiuni. Asa cum s-a arãtat şi anterior, potrivit regulilor procedurii penale romane, asemenea acte se efectueazã doar în cursul procesului penal, în condiţiile asigurãrii exercitãrii dreptului la apãrare prevãzut la art. 24 din Constituţie.
Fata de cele arãtate Curtea retine ca textele de lege criticate nu contravin art. 24 din Legea fundamentalã nici prin raportarea lor la prevederile art. 6 pct. 3 lit. a)-d) din Convenţia pentru apãrarea drepturilor şi a libertãţilor fundamentale, prevederi aplicabile potrivit dispoziţiilor art. 20 din Constituţie, excepţia de neconstituţionalitate urmând sa fie respinsã şi sub acest aspect.
De altfel, asupra constituţionalitãţii dispoziţiilor art. 6 alin. 1, art. 172 alin. 1 şi art. 224 din Codul de procedura penalã Curtea Constituţionalã s-a pronunţat prin Decizia nr. 210 din 26 octombrie 2000, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 110 din 5 martie 2001. Prin aceasta decizie Curtea a respins, cu majoritate de voturi, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. 1, art. 172 alin. 1 şi art. 224 din Codul de procedura penalã, prin raportare la art. 24 din Constituţie, precum şi la art. 6 pct. 3 lit. a)-d) din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Atât considerentele, cat şi soluţia din decizia menţionatã îşi pãstreazã valabilitatea şi în cauza de fata. Asa fiind, întrucât nu au intervenit împrejurãri noi de natura sa modifice aceasta jurisprudenta, Curtea Constituţionalã urmeazã sa respingã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. 1, ale art. 172 alin. 1 şi ale art. 224 din Codul de procedura penalã.
III. De asemenea, Curtea observa ca şi cu privire la neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 147 alin. 2 şi ale art. 258 din Codul penal s-a mai pronunţat. Astfel, prin Decizia nr. 192 din 12 octombrie 2000, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 11 din 9 ianuarie 2001, Curtea Constituţionalã a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 147 alin. 1 şi 2 şi ale art. 258 din Codul penal. În considerentele acestei decizii Curtea a reţinut ca: "Prin art. 258 din Codul penal se prevede incriminarea faptelor prevãzute de art. 246-250 şi în cazurile în care autorul nu are calitatea de <<funcţionar public>>, ci este un alt <<funcţionar>>, fãcând distincţie doar sub aspectul limitelor pedepsei aplicabile. Stabilirea condiţiilor pentru îndeplinirea cerintei de subiect activ calificat în cazul anumitor infracţiuni intra în atribuţiile exclusive ale legiuitorului. Curtea Constituţionalã, în jurisprudenta sa, a reţinut în mod constant ca noţiunea generalã de <<funcţionar>> nu este de nivel constituţional, iar reglementãrile referitoare la <<funcţionar>>, inclusiv cele legate de infracţiunile sãvârşite de funcţionari, sunt de nivelul legii. În acest sens sunt, de exemplu, Decizia nr. 81 din 15 iulie 1996, rãmasã definitiva prin Decizia nr. 76 din 22 aprilie 1997, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 236 din 10 septembrie 1997. De altfel, prin Decizia nr. 178 din 17 decembrie 1998, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 24 februarie 1999, Curtea Constituţionalã a constatat constituţionalitatea dispoziţiilor art. 147 alãturi de cele ale art. 145, 248 şi 248^1 din Codul penal."
Considerentele care au stat la baza soluţiilor anterioare, privind aceste dispoziţii legale, sunt valabile şi în prezenta cauza, neexistand motive sau elemente noi care sa determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii. Asa fiind, urmeazã sa fie respinsã şi critica referitoare la dispoziţiile art. 147 alin. 2 şi ale art. 258 din Codul penal.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) şi al <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, cu majoritate de voturi în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 224 din Codul de procedura penalã,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. 1, ale art. 172 alin. 1 şi ale art. 224 din Codul de procedura penalã, precum şi ale art. 147 alin. 2 şi ale art. 258 din Codul penal, excepţie ridicatã de Marta Toader şi Oprea Voinea în Dosarul nr. 1.184/2000 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penalã.
Definitiva şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publica din data de 10 mai 2001.
PREŞEDINTELE
CURŢII CONSTITUŢIONALE,
LUCIAN MIHAI
Magistrat-asistent,
Maria Bratu
------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
