Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 151 din 23 februarie 2006 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 16 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 102/2000 privind statutul si regimul refugiatilor in Romania
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 259 din 22 martie 2006
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Ion Tiucã - procuror
Claudia Margareta Niţã - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 16 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, excepţie ridicatã de Ayas Ragab Hashim Abou Warda în Dosarul nr. 8.793/2005 al Judecãtoriei Sectorului 5 Bucureşti.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã. Se prezintã interpretul autorizat de limbã arabã, domnul Dalati Bassam, desemnat pentru a asigura traducerea în cauzã.
Magistratul-asistent referã Curţii faptul cã partea Oficiul Naţional pentru Refugiaţi a transmis la dosarul cauzei note scrise prin care solicitã respingerea excepţiei ca neîntemeiatã, arãtând, în esenţã, cã dispoziţiile de lege criticate nu contravin prevederilor constituţionale şi convenţionale pretins a fi încãlcate.
Reprezentantul Ministerului Public solicitã respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 9 septembrie 2005, pronunţatã în Dosarul nr. 8.793/2005, Judecãtoria Sectorului 5 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 16 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România. Excepţia a fost ridicatã de Ayas Ragab Hashim Abou Warda într-o cauzã având ca obiect plângerea formulatã de acesta împotriva hotãrârii Oficiului Naţional pentru Refugiaţi de respingere a cererii de acordare a statutului de refugiat.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se aratã cã dispoziţiile <>art. 16 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 încalcã prevederile art. 18, 20, 21, 25, 51, 52, 53, art. 126 alin. (6) şi ale art. 129 din Constituţie, ale art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, ale art. 1 din Convenţia din 1951 de la Geneva privind statutul refugiaţilor, "precum şi paragrafele nr. 190, nr. 192, nr. 195-197, nr. 201 şi nr. 203-205 din Manualul Înaltului Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi".
În esenţã, autorul excepţiei susţine cã termenul de 10 zile prevãzut de textul de lege criticat, pentru formularea plângerii împotriva hotãrârii Oficiului Naţional pentru Refugiaţi "determinã o restrângere a dreptului la petiţionare", garantat prin Constituţie şi prin "tratatele şi convenţiile internaţionale în materie la care România este parte". De asemenea, contravine normelor constituţionale ale art. 18 referitoare la protecţia generalã pe care Constituţia şi alte legi o acordã persoanelor şi averilor cetãţenilor strãini şi apatrizilor, precum şi la dreptul de azil şi înlãturã, totodatã, garanţia conferitã prin art. 126 din Constituţie, potrivit cãreia actele administrative ale autoritãţilor publice sunt supuse controlului judecãtoresc.
Judecãtoria Sectorului 5 Bucureşti opineazã în sensul respingerii excepţiei de neconstituţionalitate. Prin stabilirea momentului de la care curge termenul de 10 zile înãuntrul cãruia se poate formula plângere împotriva hotãrârii Oficiului Naţional pentru Refugiaţi, legiuitorul nu a urmãrit discriminarea petentului, ci instituirea "unui plus de certitudine" în ceea ce priveşte primirea dovezii de comunicare ori a documentului prin care se constatã cã petentul nu se mai aflã la ultima reşedinţã declaratã de cãtre Oficiul Naţional pentru Refugiaţi. Pe de altã parte, actul normativ criticat are caracter special şi derogator, fiind interpretat restrictiv şi aplicat cu prioritate faţã de normele procesuale de drept comun.
În plus, menţioneazã cã invocarea neconstituţionalitãţii faţã de norme convenţionale şi internaţionale, cum sunt cele indicate de autorul excepţiei, este inadmisibilã, de vreme ce acestea excedeazã Constituţiei şi, mai mult, nu au forţã juridicã obligatorie.
Potrivit dispoziţiilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Guvernul apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 16 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 este neîntemeiatã, deoarece acestea nu contravin prevederilor art. 18, 20, 21, 25, 52, 53 şi 126 din Constituţie şi nici prevederilor din Convenţia din 28 iulie 1951 privind statutul refugiaţilor.
În esenţã, se aratã cã specificul domeniului de reglementare al ordonanţei, şi anume statutul şi regimul refugiaţilor în România, impune şi justificã adoptarea, în temeiul art. 126 alin. (2) din Constituţie, a unor reguli speciale de procedurã, acestea fiind în concordanţã, totodatã, cu legislaţia europeanã în materia respectãrii unui minim de garanţii procedurale în ceea ce priveşte acordarea unei forme de protecţie umanitarã. Astfel, dispoziţiile de lege criticate nu aduc atingere dreptului de acces liber la justiţie, dreptului la apãrare, dreptului la un proces echitabil şi nici dreptului la liberã circulaţie, acesta din urmã fiind un drept garantat în contextul exercitãrii sale în condiţiile stabilite de lege. Totodatã, textul criticat dã eficienţã şi art. 52 din Constituţie, referitor la dreptul persoanei vãtãmate de o autoritate publicã de a se adresa justiţiei, prin aceea cã procedura soluţionãrii cererilor strãinilor prevede exercitarea cãii de atac în faţa unei instanţe de judecatã, nemaifiind necesarã procedura contenciosului administrativ.
În sfârşit, termenul în interiorul cãruia trebuie exercitatã calea de atac începe sã curgã numai din momentul în care existã certitudinea cã hotãrârea a fost comunicatã solicitantului sau acesta nu se mai aflã la ultima reşedinţã declaratã. Termenul instituit duce la soluţionarea de urgenţã, printr-un proces rapid, a acestui tip de cauze în care celeritatea are o importanţã evidentã. Pe de altã parte, este în interesul solicitantului de a urmãri stadiul procedurii acordãrii statutului de refugiat şi de a fi diligent în îndeplinirea obligaţiilor pe care le are în aceastã perioadã.
Avocatul Poporului apreciazã cã dispoziţiile <>art. 16 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România sunt constituţionale.
Dispoziţiile de lege criticate reglementeazã o procedurã specialã prin care se dã posibilitatea strãinului de a formula plângere împotriva hotãrârii de respingere a cererii de acordare a statutului de refugiat. Aşadar, textul normativ se adreseazã unei categorii speciale de persoane şi priveşte o anumitã categorie de cereri, care, prin natura lor, comportã o urgenţã evidentã. Aşa fiind, criticile de neconstituţionalitate raportate la prevederile art. 21, 20 şi 129 din Constituţie, precum şi la cele ale art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale nu pot fi reţinute, întrucât dispoziţiile legale criticate constituie o garanţie a exercitãrii dreptului de acces la instanţã şi la un proces echitabil, iar în considerarea unor situaţii deosebite şi cu respectarea drepturilor şi libertãţilor fundamentale, legiuitorul poate adopta norme speciale ce privesc competenţa instanţelor de judecatã şi procedura de judecatã, inclusiv exercitarea cãilor de atac.
Totodatã, dispoziţiile de lege criticate nu contravin sub nici un aspect nici prevederilor art. 18, 25 şi 53 din Constituţie.
În sfârşit, apreciazã cã prevederile art. 52 şi ale art. 126 alin. (6) din Legea fundamentalã, pretins a fi încãlcate, nu au incidenţã în cauzã.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului şi dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile <>art. 16 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.136 din 1 decembrie 2004, având urmãtorul cuprins:
- Art. 16 alin. (1): "Împotriva hotãrârii prevãzute la art. 15 alin. (3) se poate face plângere în termen de 10 zile de la data primirii dovezii de comunicare sau a documentului prin care se constatã cã solicitantul nu se mai aflã la ultima reşedinţã declaratã. Introducerea plângerii în termenul menţionat suspendã executarea dispoziţiei de pãrãsire a teritoriului României."
Textul de lege la care art. 16 alin. (1) face trimitere are urmãtorul conţinut:
- Art. 15 alin. (3): "Admiterea sau respingerea cererii de acordare a statutului de refugiat se face prin hotãrâre, care se comunicã de îndatã, în scris, solicitantului, prin comunicare directã de cãtre reprezentanţii Oficiului Naţional pentru Refugiaţi sau prin trimitere poştalã la ultima reşedinţã declaratã a acestuia."
În motivarea excepţiei se invocã încãlcarea urmãtoarelor prevederi din Constituţie: art. 18 - "Cetãţenii strãini şi apatrizii", art. 20 - "Tratatele internaţionale privind drepturile omului", art. 21 - "Accesul liber la justiţie", art. 25 - "Libera circulaţie", art. 51 - "Dreptul la petiţionare", art. 52 - "Dreptul persoanei vãtãmate de o autoritate publicã", art. 53 - "Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi", art. 126 alin. (6) referitor la garantarea controlului judecãtoresc al actelor administrative ale autoritãţilor publice, precum şi ale art. 129 - "Folosirea cãilor de atac".
De asemenea, autorul excepţiei invocã şi dispoziţiile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil, precum şi ale art. 1 din Convenţia privind statutul refugiaţilor, încheiatã la Geneva la 28 iulie 1951, la care România a aderat prin <>Legea nr. 46/1991 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 148 din 17 iulie 1991, conţinând reglementãri privind definiţia termenului de "refugiat". În sfârşit, autorul invocã şi paragrafele nr. 190, nr. 192, nr. 195-197, nr. 201 şi nr. 203-205 din Manualul Înaltului Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi, în baza Convenţiei din 1951 şi a Protocolului din 1967 privind statutul refugiaţilor, reeditat în 1992 de cãtre Biroul Înaltului Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi, şi care se referã, în ansamblu, la proceduri pentru determinarea statutului de refugiat.
Analizând textul de lege criticat, raportat la prevederile din Legea fundamentalã şi din instrumentele juridice internaţionale pretins a fi încãlcate, Curtea Constituţionalã constatã urmãtoarele:
Potrivit dispoziţiilor <>art. 16 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, solicitantul statutului de refugiat poate formula plângere împotriva hotãrârii Oficiului Naţional pentru Refugiaţi de respingere a cererii sale în termen de 10 zile de la data primirii dovezii de comunicare a respectivei hotãrâri sau a documentului prin care se constatã cã solicitantul nu se mai aflã la ultima reşedinţã.
Din ansamblul dispoziţiilor <>Ordonanţei Guvernului nr. 102/2000 rezultã cã procedura de acordare a statutului de refugiat a fost adaptatã cerinţelor de celeritate şi eficienţã impuse de specificul domeniului de reglementare - statutul şi regimul refugiaţilor în România - precum şi de legislaţia europeanã în materie, în sensul simplificãrii procedurilor pentru rezolvarea de îndatã a cererilor privind acordarea unei forme de protecţie umanitarã, cu respectarea minimului de garanţii procedurale prevãzute de documentele internaţionale privitoare la refugiaţi.
Potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, competenţa şi procedura de judecatã se stabilesc prin lege.
Aşadar, intrã în atribuţia exclusivã a legiuitorului stabilirea normelor privind procedura de soluţionare a cererilor de acordare a statutului de refugiat, inclusiv a termenelor în care trebuie îndeplinite anumite acte procedurale. Ca atare, procedura de comunicare a hotãrârii supuse cãii de atac în termen de 10 zile în faţa instanţei de judecatã respectã pe deplin atât dreptul la petiţionare, cât şi garanţiile procesuale şi exigenţele dreptului la un proces echitabil şi ale liberului acces la justiţie, aşa cum acestea rezultã din prevederile art. 51, 21, art. 126 alin. (6) şi ale art. 129 din Constituţie, precum şi ale art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. Mãsurile pe care organele competente le aplicã pentru a asigura comunicarea hotãrârii Oficiului Naţional pentru Refugiaţi sunt suficiente pentru ca, în condiţiile în care şi solicitantul statutului de refugiat este diligent şi îşi respectã obligaţiile, drepturile sale sã se realizeze în mod efectiv. În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 16 alin. (1) fraza a doua din ordonanţa criticatã, potrivit cãrora "Introducerea plângerii în termenul menţionat suspendã executarea dispoziţiei de pãrãsire a teritoriului României".
În ceea ce priveşte criticile de neconstituţionalitate faţã de prevederile art. 18, 25, 52 şi 53 din Constituţie se constatã cã acestea nu au incidenţã în cauzã, exercitarea dreptului de azil şi a liberei circulaţii nefiind în nici un fel afectate prin aplicarea unor norme de procedurã cum sunt cele criticate în speţã. De asemenea, nici dispoziţiile art. 1 din Convenţia privind statutul refugiaţilor, încheiatã la Geneva la 28 iulie 1951, nu au incidenţã în cauzã, acestea cuprinzând definiţia termenului "refugiat" şi criteriile de identificare a acestei categorii de persoane.
Cât priveşte pretinsa încãlcare a unor prevederi cuprinse în "Manualul referitor la proceduri şi criterii de determinare a statutului de refugiat", se constatã cã acestea nu pot fi invocate în susţinerea neconstituţionalitãţii unor dispoziţii legale. Acest "manual", redactat de Biroul Înaltului Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi, cuprinde recomandãri şi explicaţii referitoare la prevederile Convenţiei privind statutul refugiaţilor, încheiatã la Geneva la 28 iulie 1951, şi ale Protocolului privind statutul refugiaţilor, încheiat la New York la 31 ianuarie 1967, documente la care România a aderat prin <>Legea nr. 46/1991 , şi nu are forţã juridicã obligatorie pentru statele contractante, constituindu-se, de fapt, "într-un ghid practic" pentru "îndrumarea funcţionarilor guvernamentali" cu atribuţii în materie.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 16 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, excepţie ridicatã de Ayas Ragab Hashim Abou Warda în Dosarul nr. 8.793/2005 al Judecãtoriei Sectorului 5 Bucureşti.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 23 februarie 2006.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Claudia Margareta Niţã
-------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
