Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 150 din 8 mai 2001 referitoare la exceptiile de neconstitutionalitate a prevederilor art. IV pct. 2, 3 si 7 din Ordonanta Guvernului nr. 18/1994 privind masuri pentru intarirea disciplinei financiare a agentilor economici, cu modificarile ulterioare
Lucian Mihai - preşedinte Costica Bulai - judecãtor Constantin Doldur - judecãtor Kozsokar Gabor - judecãtor Ioan Muraru - judecãtor Nicolae Popa - judecãtor Lucian Stangu - judecãtor Romul Petru Vonica - judecãtor Gabriela Ghita - procuror Florentina Geangu - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. IV pct. 2, 3 şi 7 din Ordonanta Guvernului nr. 18/1994 privind mãsuri pentru întãrirea disciplinei financiare a agenţilor economici, cu modificãrile ulterioare, excepţii ridicate de Societatea Comercialã "American Shoe Prod" - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 11.058/2000 al Judecãtoriei Sectorului 5 Bucureşti, precum şi de Societatea Comercialã "Elvimex Internaţional" S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 8.091/2000 al Judecãtoriei Sectorului 1 Bucureşti. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publica din 10 aprilie 2001 şi au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la data de 26 aprilie 2001 şi, apoi, la 3 mai 2001 şi la 8 mai 2001.
CURTEA, având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele: Prin Încheierea din 31 octombrie 2000, pronunţatã în Dosarul nr. 11.058/2000, Judecãtoria Sectorului 5 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. IV pct. 3 şi 7 din Ordonanta Guvernului nr. 18/1994 privind mãsuri pentru întãrirea disciplinei financiare a agenţilor economici, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "American Shoe Prod" - S.R.L. din Bucureşti, iar prin Încheierea din 6 decembrie 2000, pronunţatã în Dosarul nr. 8.091/2000, Judecãtoria Sectorului 1 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. IV pct. 2, 3 şi 7 din aceeaşi ordonanta, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Elvimex Internaţional" - S.R.L. din Bucureşti. Excepţiile au fost ridicate în cauze având ca obiect soluţionarea plangerilor formulate de aceste societãţi comerciale impotriva proceselor-verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor încheiate de Direcţia generalã a finanţelor publice şi controlului financiar de stat a municipiului Bucureşti. În temeiul dispoziţiilor <>art. 16 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicatã, raportate la art. 164 din Codul de procedura civilã, Dosarul nr. 58 C/2001 a fost conexat la Dosarul nr. 412 C/2000, urmând sa se pronunţe o singura decizie. În motivarea excepţiilor de neconstituţionalitate se susţine ca prin aplicarea sancţiunilor prevãzute la <>art. IV pct. 2, 3 şi 7 din Ordonanta Guvernului nr. 18/1994 se incalca dispoziţiile constituţionale ale art. 16 alin. (1), ale art. 49 şi ale art. 134 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) şi b). Judecãtoria Sectorului 5 Bucureşti, exprimandu-şi opinia în Dosarul nr. 11.058/2000, apreciazã ca textele criticate nu contravin Constituţiei. Judecãtoria Sectorului 1 Bucureşti, exprimandu-şi opinia în Dosarul nr. 8.091/2000, considera ca dispoziţiile art. IV pct. 2, pct. 3 alin. 2-4 şi pct. 7 din ordonanta sunt constituţionale. Instanta apreciazã ca sintagma "dar nu mai târziu de 90 de zile" din cuprinsul pct. 3 alin. 1 al art. IV este contrarã prevederilor constituţionale referitoare la economia de piata şi libertatea comerţului. Potrivit prevederilor <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate. Guvernul, în punctul sau de vedere, considera ca excepţiile de neconstituţionalitate sunt neintemeiate. Se arata ca <>art. IV pct. 3 şi 7 din Ordonanta Guvernului nr. 18/1994 , aprobatã cu modificãri prin <>Legea nr. 12/1995 , reglementeazã, în esenta, repatrierea de cãtre agenţii economici a valutei ce rezulta din activitatea de comerţ internaţional pe care aceştia o desfãşoarã. Ca urmare, se apreciazã ca "susţinerile petentilor nu pot fi reţinute, fiind vorba de sãvârşirea unei contravenţii prin care se incalca norme ce urmãresc consolidarea regimului valutar şi întãrirea disciplinei financiare privind disponibilitãţile în conturile valutare". De asemenea, este menţionatã jurisprudenta Curţii Constituţionale referitoare la constituţionalitatea prevederilor <>art. IV pct. 3 şi 7 din Ordonanta Guvernului nr. 18/1994 , aprobatã cu modificãri prin <>Legea nr. 12/1995 . Guvernul nu şi-a exprimat punctul de vedere cu privire la dispoziţiile pct. 2 al art. IV din ordonanta. Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA, examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul judecãtorului-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele: Curtea Constituţionalã este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa soluţioneze excepţiile de neconstituţionalitate cu care a fost sesizatã. Din motivarea excepţiilor de neconstituţionalitate rezulta ca obiectul acestora îl constituie dispoziţiile <>art. IV pct. 2, 3 şi 7 din Ordonanta Guvernului nr. 18/1994 privind mãsuri pentru întãrirea disciplinei financiare a agenţilor economici (publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 28 din 28 ianuarie 1994), aprobatã cu modificãri prin <>Legea nr. 12/1995 (publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 27 din 7 februarie 1995), dispoziţii al cãror conţinut este urmãtorul: - Art. IV pct. 2: "Persoanele juridice şi fizice prevãzute la art. 1 sunt obligate sa încaseze sumele în valuta aferente exporturilor de mãrfuri, executarilor de lucrãri şi prestãrilor de servicii în strãinãtate, precum şi din orice alte operaţiuni şi tranzacţii externe, prin conturile deschise în România la bãnci autorizate."; - Art. IV pct. 3: "În cazul operaţiunilor de încasare la vedere, repatrierea valutei rezultate în urma producerii actului de comerţ internaţional se va face în maximum 5 zile de la data încasãrii, dar nu mai târziu de 90 de zile calendaristice, calculate de la data atestarii documentare a trecerii mãrfii prin frontiera romana, sau, dupã caz, a executãrii lucrãrilor şi prestãrii serviciilor în strãinãtate, în funcţie de zona geograficã a partenerului extern. Pentru operaţiunile cu încasare la termen între 90 şi 360 de zile, cat şi pentru cele pe credit de peste 1 an, pentru care Ministerul Comerţului a eliberat licenţe în limita unui plafon stabilit anual de Banca Nationala a României, termenul de repatriere este de maximum 15 zile calendaristice calculate de la data scadentei plãţii, stabilite conform clauzelor contractuale. În cazul plãţilor în avans pentru importuri, pentru care nu s-a livrat marfa, nu s-a executat lucrarea sau nu s-a prestat serviciul, sau pentru care nu s-a restituit avansul plãtit, se aplica aceeaşi perioada de 15 zile calendaristice calculate de la data ultimului termen de livrare contractual. Ministerul Comerţului, în raport cu obiectivele politicii comerciale, va propune Guvernului, în vederea aprobãrii, lista grupelor de produse care pot fi exportate cu plata pana la 90 de zile calendaristice de la data livrãrii, precum şi lista grupelor de produse cu plata peste 1 an de la data livrãrii, produsele necuprinse în cele doua categorii de grupe de produse putând fi exportate cu plata la termene între 90 şi 360 de zile calendaristice."; - Art. IV pct. 7: "În cazul constatãrii nerespectãrii termenelor menţionate la pct. 3, 5 şi 6, precum şi a celor menţionate în autorizaţia Bãncii Naţionale a României eliberata conform pct. 4, privind repatrierea încasãrilor în valuta, se vor aplica urmãtoarele amenzi contravenţionale reprezentând: - 10%, în lei, asupra sumelor în valuta nerepatriate, pentru întârzieri de pana la 30 de zile calendaristice; - 15%, în lei, asupra sumelor în valuta nerepatriate, pentru întârzieri între 30 şi 60 de zile calendaristice; - 20%, în lei, asupra sumelor în valuta nerepatriate, pentru fiecare luna calendaristicã care depãşeşte primele 60 de zile de întârziere. În toate situaţiile se menţine obligaţia repatrierii sumelor în valuta în termen de 30 de zile calendaristice de la data constatãrii contravenţiei. În cazul depãşirii termenului de la alineatul precedent, penalitãţile stabilite la <>art. 7 din Legea nr. 76/1992 , astfel cum a fost modificat prin prezenta ordonanta, se majoreazã cu 50%." Autorii excepţiilor de neconstituţionalitate susţin ca aceste dispoziţii legale contravin prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1), ale art. 49, precum şi ale art. 134 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) şi b), texte care prevãd: - Art. 16 alin. (1): "Cetãţenii sunt egali în fata legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri."; - Art. 49: "(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertãţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacã se impune, dupã caz, pentru: apãrarea siguranţei naţionale, a ordinii, a sãnãtãţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertãţilor cetãţenilor; desfãşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav. (2) Restrangerea trebuie sa fie proporţionalã cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenta dreptului sau a libertãţii."; - Art. 134 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) şi b): "(1) Economia României este economie de piata. (2) Statul trebuie sa asigure: a) libertatea comerţului, protecţia concurentei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie; b) protejarea intereselor naţionale în activitatea economicã, financiarã şi valutarã." I. Prin Decizia nr. 123 din 28 septembrie 1999, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 532 din 1 noiembrie 1999, s-a reţinut ca <>Legea nr. 76/1992 privind mãsuri pentru rambursarea creditelor rezultate din acţiunea de compensare, regimul plãţilor agenţilor economici, prevenirea incapacitãţii de plata şi a blocajului financiar, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 178 din 28 iulie 1992, la care face referire alineatul final al pct. 7 al <>art. IV din Ordonanta Guvernului nr. 18/1994 , a fost abrogatã în întregime prin <>art. 11 lit. c) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 10/1997 cu privire la diminuarea blocajului financiar şi a pierderilor din economie (publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 22 aprilie 1997), aprobatã şi modificatã prin <>Legea nr. 151/1997 (publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 172 din 28 iulie 1997). Dispoziţiile acestui act normativ referitoare la sancţiuni nu au mai fost preluate în noul act normativ. Drept urmare, în cazul depãşirii termenului prevãzut la alineatul final al pct. 7 al <>art. IV din Ordonanta Guvernului nr. 18/1994 , nu se vor mai putea aplica sancţiunile reglementate de <>Legea nr. 76/1992 , la care sa se adauge o majorare de 50%, deoarece un text legal care face trimitere la o norma care între timp a ieşit din vigoare nu mai produce efecte juridice. Rezulta ca, în temeiul <>art. 23 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, excepţiile de neconstituţionalitate privind prevederile alineatului final al pct. 7 al <>art. IV din Ordonanta Guvernului nr. 18/1994 urmeazã sa fie respinse ca inadmisibile. II. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor pct. 2 al <>art. IV din Ordonanta Guvernului nr. 18/1994 , care instituie obligaţia persoanelor fizice şi juridice ce executa lucrãri şi presteazã servicii în strãinãtate sa încaseze sumele în valuta din orice operaţiuni şi tranzacţii externe prin conturi deschise în România la bãnci autorizate, Curtea constata ca litigiul aflat în fata instanţei judecãtoreşti are ca obiect soluţionarea unei plângeri formulate impotriva unui proces-verbal de contravenţie pentru întârzierea repatrierii unor sume în valuta, contravenţie prevãzutã la pct. 7 al <>art. IV din Ordonanta Guvernului nr. 18/1994 , text care face trimitere numai la pct. 3, 5 şi 6 ale art. IV, asadar nu şi la pct. 2. Pe de alta parte, potrivit <>art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, Curtea poate fi sesizatã de instanţele judecãtoreşti numai asupra unor prevederi din legi sau ordonanţe de care depinde soluţionarea cauzei. În speta soluţionarea cauzei de cãtre instanta de judecata nu depinde de textul de lege criticat, astfel ca excepţia privind dispoziţiile <>art. IV pct. 2 din Ordonanta Guvernului nr. 18/1994 urmeazã sa fie respinsã, ca fiind inadmisibila, în temeiul <>art. 23 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992 , republicatã. III. În ceea ce priveşte dispoziţiile <>art. IV pct. 3 şi 7 din Ordonanta Guvernului nr. 18/1994 , Curtea retine ca acestea au mai fãcut obiectul controlului de constitutionalitate în baza art. 144 lit. c) din Constituţie, ca urmare a ridicãrii unor excepţii de neconstituţionalitate în fata instanţelor judecãtoreşti, prin susţinerea încãlcãrii mai multor dispoziţii constituţionale, inclusiv a dispoziţiilor art. 134 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) şi b), care sunt invocate şi în cadrul dosarelor ce fac obiectul prezentei decizii. Prin deciziile pronunţate anterior Curtea Constituţionalã a respins toate aceste excepţii de neconstituţionalitate. Astfel, în ceea ce priveşte susţinerile potrivit cãrora dispoziţiile criticate incalca art. 134 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) şi b) din Constituţie, Curtea a reţinut ca "[...] în contextul interpretãrii sistematice a prevederilor art. 134 din Constituţie, obligaţia de repatriere a valutei nu este contrarã economiei de piata şi libertãţii comerţului, ci corespunde indatoririi statului de a asigura protejarea intereselor naţionale în activitatea economicã şi financiarã" (Decizia nr. 161 din 10 noiembrie 1998, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 3 din 11 ianuarie 1999, în cadrul cãreia se face referire, deopotrivã, la Decizia nr. 15 din 28 ianuarie 1997, rãmasã definitiva prin Decizia nr. 149 din 3 iunie 1997, ambele publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 251 din 24 septembrie 1997, precum şi la Decizia nr. 16 din 28 ianuarie 1997, rãmasã definitiva prin Decizia nr. 116 din 21 mai 1997, ambele publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 292 din 28 octombrie 1997). De asemenea, prin Decizia nr. 161 din 10 noiembrie 1998 s-a mai reţinut: "În sfârşit, nu este intemeiata nici susţinerea potrivit cãreia prin textul criticat se instituie o rãspundere obiectivã. Într-adevãr, în cauza nici nu s-ar putea pune problema unei raspunderi obiective, întrucât, prin ipoteza, fiind vorba de sãvârşirea unei contravenţii, elementul vinovatiei este de esenta acestuia şi, de aceea, în lipsa vinovatiei nu se poate aplica niciodatã o sancţiune contravenţionalã. Desigur, existenta sau inexistenta acesteia este un element al stãrii de fapt, a carei apreciere este de atributul exclusiv al instanţei de judecata." Întrucât nu au intervenit elemente noi care sa justifice modificarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, cele statuate anterior prin deciziile menţionate îşi menţin valabilitatea şi în cauza de fata. IV. Analizând critica referitoare la încãlcarea dispoziţiilor art. 49 din Constituţie, Curtea constata ca obligaţia de repatriere a valutei şi de efectuare a operaţiunilor prin conturi deschise în România la bãnci autorizate nu incalca aceste dispoziţii constituţionale, deoarece art. 49 este aplicabil numai în ipoteza în care exista o restrangere a exercitãrii drepturilor şi libertãţilor fundamentale ale cetãţenilor, restrangere care, astfel cum s-a arãtat anterior, nu s-a constatat. V. În sfârşit, Curtea urmeazã sa respingã şi susţinerea potrivit cãreia dispoziţiile legale criticate incalca prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie, text care stabileşte egalitatea cetãţenilor în fata legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri. Curtea constata ca nici aceste dispoziţii constituţionale nu sunt incidente în cauza, deoarece prevederile art. 16 alin. (1) sunt aplicabile cetãţenilor, iar nu societãţilor comerciale, asa cum este cazul în speta.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) şi al <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, cu majoritate de voturi privind art. IV pct. 7 alin. 1,
CURTEA În numele legii DECIDE:
1. Respinge, ca fiind inadmisibile, excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. IV pct. 2 şi 7 alineatul final din Ordonanta Guvernului nr. 18/1994 privind mãsuri pentru întãrirea disciplinei financiare a agenţilor economici, cu modificãrile ulterioare, excepţii ridicate de Societatea Comercialã "American Shoe Prod" - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 11.058/2000 al Judecãtoriei Sectorului 5 Bucureşti, precum şi de Societatea Comercialã "Elvimex Internaţional" - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 8.091/2000 al Judecãtoriei Sectorului 1 Bucureşti. 2. Respinge excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. IV pct. 3 şi pct. 7 alin. 1 şi 2 din Ordonanta Guvernului nr. 18/1994 , invocate de aceiaşi autori în aceleaşi dosare. Definitiva şi obligatorie. Pronunţatã în şedinţa publica din data de 8 mai 2001.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, LUCIAN MIHAI
Magistrat-asistent, Florentina Geangu
OPINIE SEPARATĂ Suntem de acord cu soluţia pronunţatã sub aspectul dispoziţiilor pct. 2, pct. 3 şi pct. 7 alin. 2 şi alin. final din <>art. IV al Ordonanţei Guvernului nr. 18/1994 pentru întãrirea disciplinei financiare a agenţilor economici, modificatã. Pe de alta parte, consideram ca prin decizia pronunţatã trebuia sa se admitã în parte excepţia de neconstituţionalitate, constatandu-se ca dispoziţiile <>art. IV pct. 7 alin. 1 din Ordonanta Guvernului nr. 18/1994 , modificatã, sunt neconstituţionale, în mãsura în care prin aceste dispoziţii legale a fost instituitã rãspunderea contravenţionalã obiectivã a persoanelor juridice şi fizice care nu respecta termenele prevãzute de reglementãrile juridice aplicabile pentru repatrierea încasãrilor în valuta. I. Astfel cum s-a reţinut în considerentele deciziei la care se referã prezenta opinie separatã, prevederile pct. 7 din <>art. IV al Ordonanţei Guvernului nr. 18/1994 , modificatã, au mai fãcut obiectul controlului de constitutionalitate în baza art. 144 lit. c) din Constituţie, ca urmare a ridicãrii unor excepţii de neconstituţionalitate în fata instanţelor judecãtoreşti, prin invocarea încãlcãrii mai multor dispoziţii constituţionale, inclusiv a dispoziţiilor art. 134 alin. (2) lit. a) şi lit. b), ce sunt invocate şi în cauza de fata. Prin deciziile pronunţate anterior Curtea Constituţionalã a respins toate aceste excepţii de neconstituţionalitate. În vederea fundamentarii soluţiei de respingere, prin considerentele <>Deciziei nr. 161 din 10 noiembrie 1998 s-a statuat: "În sfârşit, nu este intemeiata nici susţinerea potrivit cãreia prin textul de lege atacat se instituie o rãspundere obiectivã. Într-adevãr, în cauza nici nu s-ar putea pune problema unei raspunderi obiective, întrucât, prin ipoteza, fiind vorba de sãvârşirea unei contravenţii, elementul vinovatiei este de esenta acesteia şi, de aceea, în lipsa vinovatiei nu se poate aplica niciodatã o sancţiune contravenţionalã. Desigur, existenta sau inexistenta acesteia este un element al stãrii de fapt, a carei apreciere este de atributul exclusiv al instanţei de judecata." II. Se retine însã de cãtre semnatarii prezentei opinii separate ca aceste din urma considerente nu sunt întotdeauna avute în vedere de organele - inclusiv de cãtre instanţele judecãtoreşti - cãrora le revine atributia de a face aplicarea dispoziţiilor <>art. IV pct. 7 alin. 1 din Ordonanta Guvernului nr. 18/1994 , modificatã. Sub acest aspect, aceste organe procedeazã la aplicarea amenzilor contravenţionale prevãzute de textul legal menţionat pe baza simplei constatãri a existenţei unei situaţii de fapt: nerespectarea termenelor, stabilite prin reglementãrile relevante aplicabile, pentru repatrierea încasãrilor în valuta; aceasta situaţie de fapt fiind doveditã, nu se mai examineazã nici o alta împrejurare, excluzandu-se, de plano, posibilitatea ca fapta constând în nerespectarea termenelor menţionate sa nu fi fost sãvârşitã cu vinovãţie. Procedându-se în acest fel, se instituie o rãspundere contravenţionalã obiectivã, fiind înlãturatã aplicarea în integralitate a dispoziţiilor <>art. 1 din Legea nr. 32/1968 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor (publicatã în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 148 din 14 noiembrie 1968), text din care rezulta ca poate fi calificatã drept contravenţie numai "[...] fapta care este sãvârşitã cu vinovãţie [...]". III. Aceasta modalitate de aplicare a prevederilor <>art. IV pct. 7 alin. 1 din Ordonanta Guvernului nr. 18/1994 , modificatã, poate fi examinata din doua perspective diferite. III.1. Cea dintâi perspectiva de examinare este aceea cuprinsã în considerentele - reproduse anterior - din cadrul <>Deciziei Curţii Constituţionale nr. 161 din 10 noiembrie 1998 , în sensul ca este vorba despre o problema de aplicare corecta sau incorectã a legii (mai precis, o problema de aplicare ori de neaplicare sistematica a tuturor normelor juridice referitoare la rãspunderea contravenţionalã). În mãsura în care se adopta aceasta perspectiva de examinare, se ajunge, pe cale de consecinta, la concluzia ca excepţia de neconstituţionalitate referitoare la prevederile <>art. IV pct. 7 alin. 1 din Ordonanta Guvernului nr. 18/1994 , modificatã, urmeazã sa fie respinsã, întrucât, potrivit <>art. 2 alin. (3) teza a doua din Legea nr. 47/1992 , republicatã, "[...] Curtea Constituţionalã nu se poate pronunţa asupra modului de interpretare şi aplicare a legii, ci numai asupra intelesului sau contrar Constituţiei". III.2. Cea de-a doua perspectiva de examinare este însã aceea care poate fundamenta din punct de vedere legal procedeul organelor ce ajung la soluţia rãspunderii contravenţionale obiective. Sub acest aspect autorii prezentei opinii separate reţin ca prevederile <>art. 1 din Legea nr. 32/1968 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor (prevederi care instituie cerinta existenţei cumulative a celor 3 elemente ale rãspunderii contravenţionale: fapta prevãzutã de lege; vinovãţia; periculozitatea socialã mai redusã decât aceea a infracţiunii) constituie norme juridice generale ("legea generalã") în materie de rãspundere contravenţionalã; în aceste condiţii nimic nu interzice însã legiuitorului ca prin norme juridice speciale ("lege specialã") şi ulterioare (asa cum sunt, de exemplu, normele cuprinse în <>art. IV pct. 7 alin. 1 din Ordonanta Guvernului nr. 18/1994 , modificatã) sa instituie derogãri de la "legea generalã", în sensul statuarii unei raspunderi contravenţionale obiective (fãrã elementul "vinovãţie") într-un anumit domeniu (bunaoara, în domeniul valutar). Asa fiind, în procesul de aplicare a legii organele abilitate (inclusiv instanţele judecãtoreşti) ar putea recurge la principiul lex specialia generalibus derogant, ceea ce ar conduce la o consistenta fundamentare juridicã a rãspunderii contravenţionale obiective în materia reglementatã prin <>art. IV pct. 7 alin. 1 din Ordonanta Guvernului nr. 18/1994 , modificatã. Se poate considera ca şi cea de-a doua perspectiva de examinare determina plasarea problemei ce face obiectul prezentei decizii în domeniul conceptului de aplicare a legii, asadar într-un domeniu care excede competentei jurisdicţiei constituţionale, ceea ce, mai departe, ar atrage soluţia de respingere a exceptiei de neconstituţionalitate, ca fiind inadmisibila. De altminteri, o asemenea concluzie de respingere a exceptiei de neconstituţionalitate s-ar impune şi pentru aceea ca noţiunea de rãspundere contravenţionalã obiectivã nu este în sine neconstitutionala. Diversele ramuri ale dreptului cunosc asemenea categorii de rãspundere obiectivã, fãrã ca în privinta acestora sa se fi susţinut ca ar incalca dispoziţii ori principii constituţionale. IV. Cu toate acestea autorii prezentei opinii separate observa ca, în mãsura în care în procesul de aplicare a legii de organele de stat abilitate dispoziţiile <>art. IV pct. 7 alin. 1 din Ordonanta Guvernului nr. 18/1994 , modificatã, sunt interpretate în sensul ca prin acestea a fost instituitã o rãspundere contravenţionalã obiectivã (fãrã "vinovãţie") a persoanelor juridice sau fizice care nu respecta termenele reglementate prin normele juridice relevante pentru repatrierea încasãrilor în valuta, dispoziţiile legale menţionate au un înţeles contrar prevederilor art. 134 alin. (2) lit. a) din Constituţie, conform cãrora: "Statul trebuie sa asigure: a) libertatea comerţului, [...], crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie;" Într-adevãr, în condiţiile în care, pe de o parte, este cert ca prin ansamblul prevederilor <>art. IV din Ordonanta Guvernului nr. 18/1994 , modificatã, statul a dat curs obligaţiei sale, prevãzute de art. 134 alin. (2) lit. b) din Constituţie, de "protejare a intereselor naţionale în activitatea economicã, financiarã şi valutarã", este tot atât de cert, pe de alta parte, ca instituirea unei sanctionari contravenţionale obiective prin alin. 1 al pct. 7 din articolul menţionat (constând, de altfel, în amenzi al cãror cuantum ajunge uneori la sume deosebit de mari) nu este de natura sa contribuie nici la asigurarea "libertãţii comerţului" şi nici la "crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie". O asemenea reglementare juridicã impune comercianţilor o extrema prudenta în selectarea partenerilor de afaceri, ceea ce este contrar naturii intrinseci a comerţului, caracterizat, între altele, prin dinamism, precum şi prin initiativa, asadar prin asumarea riscului. Realitatile actuale ale activitãţii comerciale fac, adesea, deosebit de dificila luarea tuturor mãsurilor de prevenire a insolvabilitatii partenerilor de afaceri, cu atât mai mult cu cat au devenit extrem de numeroase situaţiile în care nu mai exista un contact direct între comercianţi în timpul negocierii (de exemplu, în cadrul comerţului electronic). Tot astfel, globalizarea economiei, caracterizatã prin interconexiuni complexe, determina influente imprevizibile în derularea raporturilor comerciale dintr-o zona a lumii ca urmare a unor evolutii economice negative dintr-o zona geograficã extrem de îndepãrtatã. Acestea, precum şi alte asemenea aspecte care configureaza specificul comerţului şi al producţiei economice sunt elemente de care statul trebuie în permanenta sa ţinã seama atunci când adopta reglementãri în materii precum cea care face obiectul prevederilor <>art. IV pct. 7 alin. 1 din Ordonanta Guvernului nr. 18/1994 , modificatã. V. Fata de cele de mai sus rezulta ca dispoziţiile <>art. IV pct. 7 alin. 1 din Ordonanta Guvernului nr. 18/1994 privind mãsuri pentru întãrirea disciplinei financiare a agenţilor economici, modificatã, sunt neconstituţionale în mãsura în care prin aceste dispoziţii legale a fost instituitã rãspunderea contravenţionalã obiectivã a persoanelor juridice şi fizice care nu respecta termenele prevãzute de reglementãrile juridice aplicabile pentru repatrierea încasãrilor în valuta. În consecinta, organele de stat - inclusiv instanţele judecãtoreşti - cãrora le revine atributia de a face aplicarea dispoziţiilor <>art. IV pct. 7 alin. 1 din Ordonanta Guvernului nr. 18/1994 , modificatã, nu pot proceda la aplicarea amenzilor contravenţionale prevãzute de acest text legal pe baza simplei constatãri a existenţei unei situaţii de fapt: nerespectarea termenelor stabilite prin reglementãrile relevante aplicabile, pentru repatrierea încasãrilor în valuta. Chiar dacã este doveditã existenta unei asemenea situaţii de fapt, este necesar sa fie examinata, pe baza de probe administrate potrivit legii, şi posibilitatea ca fapta constând în nerespectarea termenelor menţionate sa nu fi fost sãvârşitã cu vinovãţie. VI. De altfel, aceasta din urma obligaţie a organelor de stat abilitate sa facã aplicarea dispoziţiilor legale examinate este recunoscuta, indirect, şi de cãtre majoritatea membrilor Curţii Constituţionale, întrucât în motivarea deciziei la care se referã prezenta opinie separatã sunt reluate urmãtoarele considerente ale <>Deciziei Curţii Constituţionale nr. 161 din 10 noiembrie 1998 : "În sfârşit, nu este intemeiata nici susţinerea potrivit cãreia prin textul de lege atacat se instituie o rãspundere obiectivã. Într-adevãr, în cauza nici nu s-ar putea pune problema unei raspunderi obiective, întrucât, prin ipoteza, fiind vorba de sãvârşirea unei contravenţii, elementul vinovatiei este de esenta acesteia şi, de aceea, în lipsa vinovatiei nu se poate aplica niciodatã o sancţiune contravenţionalã. Desigur, existenta sau inexistenta acesteia este un element al stãrii de fapt, a carei apreciere este de atributul exclusiv al instanţei de judecata." Asa fiind, rezulta ca membrii Curţii Constituţionale reţin - în unanimitate, dar prin modalitãţi diferite de soluţionare a exceptiei de neconstituţionalitate -, ca este inadmisibila aplicarea sancţiunii contravenţionale prevãzute de <>art. IV pct. 7 alin. 1 din Ordonanta Guvernului nr. 18/1994 , modificatã, atunci când fapta nu a fost sãvârşitã cu vinovãţie.
Lucian Mihai Romul Petru Vonica
Nicolae Popa Kozsokar Gabor
──────────────
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
