Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 150 din 25 februarie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 78 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 164 din 15 martie 2010
Acsinte Gaspar - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Carmen-Cãtãlina Gliga - procuror
Benke Karoly - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 78 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Rosign" - S.A. din Timişoara în Dosarul nr. 9.801/30/2008 al Tribunalului Timiş - Secţia civilã.
La apelul nominal rãspunde Societatea Comercialã "Rosign" - S.A. din Timişoara, prin avocat, cu delegaţie la dosar, lipsind cealaltã parte, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului autorului excepţiei, care aratã, în esenţã, cã nulitatea deciziei de concediere nu trebuie sã atragã automat obligaţia reintegrãrii angajatului afectat prin mãsura respectivã. Numai anumite cauze de nulitate ar trebui sã producã acest efect, pentru cã, în caz contrar, textul, astfel cum este aplicat în practica judiciarã, este neconstituţional.
Reprezentantul Ministerului Public apreciazã cã excepţia ridicatã este neîntemeiatã, invocând, în acest sens, jurisprudenţa Curţii Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 27 mai 2009, pronunţatã în Dosarul nr. 9.801/30/2008, Tribunalul Timiş - Secţia civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 78 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Rosign" - S.A. din Timişoara într-o cauzã având ca obiect soluţionarea contestaţiei ce vizeazã o decizie de concediere şi reintegrarea angajatului în funcţia anterior deţinutã.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se aratã cã <>Decizia Curţii Constituţionale nr. 269/2005 este eronatã, întrucât textul legal criticat nu prevede posibilitatea instanţelor judecãtoreşti de a dispune reintegrarea, ci obligaţia acestora. Astfel, indiferent de motivul de nulitate a deciziei de concediere, instanţa este obligatã sã-l reintegreze pe angajatul în cauzã, ceea ce este inadmisibil. Se aratã cã nu orice motiv de nulitate a deciziei de concediere trebuie sã ducã la reintegrare, astfel un motiv de formã ce atrage nulitatea deciziei nu poate fi considerat suficient pentru reintegrare din moment ce, pe fond, decizia de concediere este întemeiatã. În final, se susţine cã art. 78 alin. (2) din Codul muncii încurajeazã comportamentul antisocial al angajaţilor, aceştia rãmânând nepedepsiţi pentru faptele sãvârşite, consacrã lipsa de egalitate între pãrţile semnatare ale unui contract de muncã şi reactiveazã raporturi de muncã iremediabil compromise.
Tribunalul Timiş - Secţia civilã apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate ridicatã este neîntemeiatã.
Potrivit prevederilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Avocatul Poporului apreciazã cã prevederile legale criticate sunt constituţionale.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze prezenta excepţie.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile <>art. 78 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003, care au urmãtorul cuprins:
"(2) La solicitarea salariatului instanţa care a dispus anularea concedierii va repune pãrţile în situaţia anterioarã emiterii actului de concediere."
Autorul excepţiei susţine cã dispoziţiile legale criticate încalcã prevederile constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, ale art. 44 privind dreptul de proprietate privatã, ale art. 45 privind libertatea economicã, ale art. 57 privind exercitarea drepturilor şi a libertãţilor, ale art. 124 privind înfãptuirea justiţiei şi ale art. 135 alin. (2) lit. a) privind economia.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicatã, se constatã urmãtoarele:
Prin <>Decizia nr. 269 din 12 mai 2005 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 525 din 21 iunie 2005, şi <>Decizia nr. 1.230 din 20 decembrie 2007 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 119 din 14 februarie 2008, Curtea, respingând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 78 alin. (2) din Codul muncii, a statuat cã "repunerea pãrţilor în situaţia anterioarã nu lezeazã în niciun mod dreptul de proprietate al angajatorului, drept care trebuie exercitat cu respectarea conţinutului şi limitelor sale, stabilite de lege. Fãrã posibilitatea repunerii pãrţilor în situaţia anterioarã concedierii, atingerea adusã dreptului la muncã al salariatului nu s-ar repara şi nu s-ar asigura stabilitatea raporturilor la muncã.
De asemenea, Curtea a mai statuat cã prevederile art. 45 din Constituţie nu îl îndreptãţesc pe angajatorul agent economic sã acţioneze în mod arbitrar, nesocotind dispoziţiile legale referitoare la angajarea şi concedierea personalului.
Pentru aceleaşi argumente, Curtea a stabilit cã nu poate fi reţinutã nici critica privind încãlcarea prevederilor art. 57 din Constituţie, referitoare la obligaţia exercitãrii drepturilor şi libertãţilor constituţionale cu bunã-credinţã, fãrã încãlcarea drepturilor şi a libertãţilor altora".
Prin <>Decizia nr. 1.101 din 8 septembrie 2009 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 678 din 9 octombrie 2009, Curtea a reţinut cã "instanţa de judecatã se pronunţã asupra aspectelor de temeinicie şi legalitate a deciziilor de concediere şi dispune mãsura reintegrãrii în mãsura în care este posibil la solicitarea salariatului în cazul anulãrii mãsurii concedierii, fãrã a analiza oportunitatea acestei mãsuri. Analiza oportunitãţii mãsurii excede controlului judiciar şi este irelevantã în raport cu efectele anulãrii mãsurii concedierii. Mai mult, încetarea raporturilor de muncã nu poate fi guvernatã de factori subiectivi pe care le-ar putea invoca angajatorul. Totodatã, nu se poate susţine cã în materie de muncã anularea unei mãsuri sã nu repunã pãrţile în situaţia iniţialã. În caz contrar, nulitatea mãsurii concedierii ar îndreptãţi salariatul numai la plata unor sume de bani şi s-ar deschide posibilitatea angajatorului de a concedia oricând o persoanã, fãrã ca aceasta sã aibã posibilitatea de a reveni pe postul anterior ocupat.
În consecinţã, Curtea constatã cã textul legal criticat nu contravine nici prevederilor art. 124 din Constituţie".
Întrucât în cauzã nu au intervenit elemente noi, de naturã a reconsidera jurisprudenţa Curţii Constituţionale, soluţiile şi considerentele acestor decizii îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauzã.
Prin urmare, Curtea reţine cã este lipsitã de orice fundament juridic susţinerea autorului excepţiei în sensul cã <>Decizia Curţii Constituţionale nr. 269 din 12 mai 2005 este eronatã. Nulitatea unui act juridic aduce pãrţile în situaţia în care acestea au fost înainte de apariţia acelui act, deci opereazã regula repunerii în situaţia anterioarã. Prin urmare, instanţa de judecatã trebuie sã repunã în situaţia anterioarã persoana cãreia i s-a desfãcut în mod nelegal contractul de muncã, în mãsura în care aceasta solicitã, în mod expres, reintegrarea. Curtea reţine cã reintegrarea este o consecinţã fireascã, un efect al constatãrii nulitãţii actului, renunţarea la aceastã mãsurã putând-o face numai cel în favoarea cãruia s-ar impune.
Raportat la motivele care pot atrage nulitatea contractului de muncã, Curtea constatã cã nulitatea unui act poate fi atrasã de condiţii de formã şi de fond. Or, ambele categorii de nulitãţi, în cazul de faţã, sunt de ordine publicã, astfel încât încãlcarea oricãreia dintre ele atrage anularea deciziei de concediere. Raţiunea care stã la baza acestei orientãri, a considerãrii ambelor categorii de condiţii ca fiind de ordine publicã şi, deci, de o importanţã egalã, o constituie faptul cã în raportul de muncã ce se naşte statul, prin politica sa, trebuie sã ocroteascã partea aflatã în situaţie de inferioritate economicã. În acest sens, Curtea, prin <>Decizia nr. 356 din 5 iulie 2005 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 825 din 13 septembrie 2005, a statut cã, "în condiţiile în care, de regulã, între pãrţile contractului de muncã - angajator şi salariat - existã o discrepanţã vãditã din punctul de vedere al potenţialului economic şi financiar în favoarea celui dintâi, de naturã sã-i permitã a-şi impune punctul de vedere la negocierea clauzelor contractului, statul - şi anume statul de drept, democratic şi social, aşa cum este definitã România în termenii art. 1 alin. (3) din Constituţie, - este ţinut sã intervinã legal în sprijinul celui aflat într-o poziţie de inferioritate economicã. Obligaţia statului, în sensul arãtat, decurge nemijlocit din prevederile art. 41 alin. (2) din Constituţie". Prin urmare, nu se poate reţine nici încãlcarea art. 16 din Constituţie, pãrţile contractante nefiind în aceeaşi situaţie, ceea ce, dupã cum s-a arãtat, justificã acordarea unei mai mari atenţii din partea statului în raport cu partea mai vulnerabilã economic.
Cu referire la pretinsa încãlcare a textului art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituţie, Curtea constatã cã aceastã susţinere este neîntemeiatã, întrucât de plano nu se poate ajunge la ideea cã reintegrarea în muncã este contrarã valorificãrii factorilor de producţie. Mãsurile pozitive pe care statul trebuie sã le adopte pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie nu echivaleazã cu lipsa oricãrei preocupãri a acestuia de protecţie a celor ce reprezintã partea inferioarã economic în raporturile de muncã în sensul art. 41 alin. (2) din Constituţie. Prin urmare, ambele categorii de mãsuri legislative se coroboreazã între ele, ceea ce impune ca şi concluzie irefragabilã faptul cã aceste mãsuri coexistã, şi nu intrã în raporturi de contrarietate. Astfel, raportat la cauza de faţã, se constatã cã reintegrarea este o mãsurã legislativã ce vizeazã protecţia angajaţilor împotriva concedierilor abuzive şi coexistã cu celelalte mãsuri pozitive pe care statul le poate adopta în considerarea art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituţie.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 78 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Rosign" - S.A. din Timişoara în Dosarul nr. 9.801/30/2008 al Tribunalului Timiş - Secţia civilã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 25 februarie 2010.
PREŞEDINTE,
ACSINTE GASPAR
Magistrat-asistent,
Benke Karoly
--------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
