Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 150 din 23 februarie 2012 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 3 si art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronuntate in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 267 din 23 aprilie 2012
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Cristina Cãtãlina Turcu - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 şi art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009 privind condamnãrile cu caracter politic şi mãsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepţie ridicatã de Carol Schvarz în Dosarul nr. 1.675/108/2010 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia civilã şi care formeazã obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 362D/2011.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele Curţii acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicitã respingerea excepţiei ca neîntemeiatã, arãtând cã prevederile legale criticate reprezintã rezultatul opţiunii legiuitorului cu privire la acordarea despãgubirilor. În acest sens Curtea Constituţionalã s-a pronunţat prin Decizia nr. 402 din 24 martie 2011. Totodatã, mai aratã cã prin modul în care sunt formulate criticile se urmãresc modificarea şi completarea Legii nr. 221/2009, ceea ce contravine art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 2 martie 2011, pronunţatã în Dosarul nr. 1.675/108/2010, Curtea de Apel Timişoara - Secţia civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 şi art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009 privind condamnãrile cu caracter politic şi mãsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Excepţia a fost ridicatã de Carol Schvarz într-o cauzã având ca obiect soluţionarea apelului declarat împotriva sentinţei civile prin care s-a admis în parte acţiunea întemeiatã pe textele de lege criticate, precum şi pe dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 şi prin care statul român, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, a fost obligat la plata unor despãgubiri.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul aratã cã textele de lege criticate aduc atingere prevederilor constituţionale ale art. 21 şi 52, precum şi celor ale art. 14 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, în mãsura în care nu se aplicã şi cetãţenilor români de etnie germanã care au fost deportaţi în Uniunea Sovieticã, începând cu luna ianuarie 1945, din ordinul autoritãţilor române.
Curtea de Apel Timişoara - Secţia civilã apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. Astfel, faptul cã, potrivit textelor de lege criticate, autorul excepţiei nu se aflã în categoriile de beneficiari ai Legii nr. 221/2009 nu are semnificaţia încãlcãrii prevederilor art. 21 şi 52 din Legea fundamentalã.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Avocatul Poporului considerã cã prevederile art. 3 şi art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009 sunt constituţionale, apreciind cã legiuitorul este abilitat sã stabileascã condiţiile şi limitele exercitãrii dreptului ca prejudiciul moral suferit de persoana vãtãmatã printr-un act administrativ sã fie reparat. Motivarea autorului excepţiei are în vedere necesitatea modificãrii textelor de lege criticate prin includerea cetãţenilor români de etnie germanã care au fost deportaţi în Uniunea Sovieticã în categoriile de beneficiari ai Legii nr. 221/2009. Or, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, modificarea textelor de lege supuse controlului excedeazã competenţei Curţii Constituţionale.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze prezenta excepţie.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl formeazã prevederile art. 3 şi art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009 privind condamnãrile cu caracter politic şi mãsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 11 iunie 2009, având urmãtorul cuprins:
- Art. 3: "Constituie mãsurã administrativã cu caracter politic orice mãsurã luatã de organele fostei miliţii sau securitãţi, având ca obiect dislocarea şi stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unitãţi şi colonii de muncã, stabilirea de loc de muncã obligatoriu, dacã au fost întemeiate pe unul sau mai multe dintre urmãtoarele acte normative:
a) Decretul nr. 6 din 14 ianuarie 1950, Decretul nr. 60 din 10 martie 1950, Decretul nr. 257 din 3 iulie 1952, Decretul nr. 258 din 22 august 1952, Decretul nr. 77 din 11 martie 1954 şi Decretul nr. 89 din 17 februarie 1958;
b) Hotãrârea Consiliului de Miniştri nr. 2/1950, Hotãrârea Consiliului de Miniştri nr. 1.154 din 26 octombrie 1950, Hotãrârea Consiliului de Miniştri nr. 344 din 15 martie 1951, Hotãrârea Consiliului de Miniştri nr. 326/1951, Hotãrârea Consiliului de Miniştri nr. 1.554 din 22 august 1952, Hotãrârea Consiliului de Miniştri nr. 337 din 11 martie 1954, Hotãrârea Consiliului de Miniştri nr. 237 din 12 februarie 1957, Hotãrârea Consiliului de Miniştri nr. 282 din 5 martie 1958 şi Hotãrârea Consiliului de Miniştri nr. 1.108 din 2 august 1960;
c) Ordinul nr. 100/Cabinet din 3 aprilie 1950 al Direcţiunii Generale a Securitãţii Poporului;
d) Ordinul nr. 5/Cabinet/1948, Ordinul nr. 26.500/Cabinet/1948, Ordinul nr. 490/Cabinet/1952 şi Ordinul nr. 8/20/Cabinet/1952 ale Ministerului Afacerilor Interne;
e) deciziile nr. 200/1951, nr 239/1952 şi nr. 744/1952 ale Ministerului Afacerilor Interne;
f) Ordinul nr. 838 din 4 decembrie 1952 al Ministerului Securitãţii Statului.";
- Art. 4: "(2) Persoanele care au fãcut obiectul unor mãsuri administrative, altele decât cele prevãzute la art. 3, pot, de asemenea, solicita instanţei de judecatã sã constate caracterul politic al acestora. Prevederile art. 1 alin. (3) se aplicã în mod corespunzãtor."
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate considerã cã textul de lege criticat aduce atingere prevederilor constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie şi art. 52 referitor la dreptul persoanei vãtãmate de o autoritate publicã şi dispoziţiilor art. 14 privind interzicerea discriminãrii din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observã cã prin deciziile nr. 376 din 22 martie 2011 şi nr. 402 din 24 martie 2011, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 528 din 27 iulie 2011 şi, respectiv, Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 574 din 12 august 2011, a respins ca neîntemeiate excepţiile de neconstituţionalitate având o motivare similarã celor din prezenta cauzã. Cu acele prilejuri sa reţinut, în esenţã, cã prevederile criticate fac parte din categoria actelor normative prin care s-a legiferat în domeniul mãsurilor reparatorii ce se acordã persoanelor care au suferit condamnãri cu caracter politic şi mãsuri administrative asimilate acestora. Legiuitorul este liber sã opteze atât în privinţa mãsurilor reparatorii, cât şi a întinderii şi a modalitãţii de acordare a acestora, în funcţie de situaţia concretã a persoanelor îndreptãţite de a beneficia de aceste despãgubiri, fãrã ca prin aceasta sã se instituie un tratament juridic diferit pentru categoriile de cetãţeni aflate în situaţii identice. Criteriul temporal avut în vedere prin aceastã lege reparatorie pentru a se constata caracterul politic al condamnãrii sau al mãsurii administrative asimilate acesteia este departe de a fi unul aleatoriu sau arbitrar, deoarece momentul 6 martie 1945 marcheazã instaurarea dictaturii comuniste, iar 22 decembrie 1989 vizeazã sfârşitul acesteia în România. Prin urmare, perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 este circumscrisã în totalitate perioadei dictaturii comuniste, astfel încât opţiunea legiuitorului de a edicta o lege reparatorie numai în privinţa persoanelor aflate în ipoteza art. 1 din lege este una justificatã în mod obiectiv şi raţional.
Curtea a constatat cã legiuitorul este îndreptãţit ca pentru situaţii deosebite sã aplice un tratament juridic diferit. De altfel, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţionalã a statuat cã egalitatea nu este sinonimã cu uniformitatea, astfel încât, dimpotrivã, pentru situaţii diferite, justificate obiectiv şi raţional, trebuie sã corespundã un tratament juridic diferit, spre exemplu Decizia nr. 126 din 4 iulie 2000, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 447 din 11 septembrie 2000.
Totodatã, prin Decizia nr. 1.358 din 21 octombrie 2010 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 privind condamnãrile cu caracter politic şi mãsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 761 din 15 noiembrie 2010, Curtea a statuat cã acordarea de despãgubiri pentru daune morale este la libera apreciere a legiuitorului, care - în temeiul art. 61 din Legea fundamentalã, potrivit cãruia "Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţãrii" - este competent sã stabileascã condiţiile şi criteriile de acordare a acestui drept. Parlamentul, elaborând politica legislativã a ţãrii, este în mãsurã sã opteze pentru adoptarea oricãrei soluţii legislative de acordare a unor mãsuri reparatorii celor îndreptãţiţi pentru daunele suferite în perioada comunistã, cu respectarea prevederilor şi principiilor Constituţiei.
Întrucât nu au intervenit elemente noi care sã justifice reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, soluţiile pronunţate cu acele prilejuri şi argumentele care au stat la baza lor îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţã.
Distinct de cele reţinute în deciziile menţionate mai sus, Curtea reţine cã tatãl autorului excepţiei a beneficiat de prevederile Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instauratã cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în strãinãtate ori constituite în prizonieri, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 631 din 23 septembrie 2009. Stabilirea altor mãsuri reparatorii pentru aceste persoane, care practic ar trebui sã le completeze pe cele acordate prin Decretul-lege nr. 118/1990, ţine de libera apreciere a legiuitorului. În aceste condiţii nu poate fi reţinutã critica privind încãlcarea prevederilor constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie şi art. 52 referitor la dreptul persoanei vãtãmate de o autoritate publicã.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiatã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 şi art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009 privind condamnãrile cu caracter politic şi mãsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, excepţie ridicatã de Carol Schvarz în Dosarul nr. 1.675/108/2010 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia civilã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 23 februarie 2012.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Cristina Cãtãlina Turcu
________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
