Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 150 din 17 martie 2015  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 128 alin. 1 din Codul penal din 1969 şi art. 156 alin. (1) din Codul penal    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIE nr. 150 din 17 martie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 128 alin. 1 din Codul penal din 1969 şi art. 156 alin. (1) din Codul penal

EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 20 aprilie 2015

    Augustin Zegrean - preşedinte
    Valer Dorneanu - judecător
    Petre Lăzăroiu - judecător
    Mircea Ştefan Minea - judecător
    Daniel Marius Morar - judecător
    Mona-Maria Pivniceru - judecător
    Puskas Valentin Zoltan - judecător
    Simona-Maya Teodoroiu - judecător
    Tudorel Toader - judecător
    Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 128 alin. 1 din Codul penal din 1969, excepţie ridicată de Ioana Cumpănăşoiu, Emil Cumpănăşoiu, Scarlat Cumpănăşoiu, Elisabeta Cumpănăşoiu şi Ecaterina Simion în Dosarul nr. 2.292/303/2014 al Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 725D/2014.
    2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate, deoarece autorii acesteia critică o omisiune legislativă.

                                    CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    4. Prin Încheierea din 15 mai 2014, pronunţată în Dosarul nr. 2.292/303/2014, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 128 alin. 1 din Codul penal din 1969, excepţie ridicată de Ioana Cumpănăşoiu, Emil Cumpănăşoiu, Scarlat Cumpănăşoiu, Elisabeta Cumpănăşoiu şi Ecaterina Simion într-o cauză având ca obiect soluţionarea în camera preliminară a unei plângeri formulate împotriva soluţiei de neîncepere a urmăririi penale în cauză.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile legale menţionate sunt neconstituţionale, deoarece, de lege ferenda, ar fi necesară introducerea unui text de lege prin care să le dea posibilitatea persoanelor vătămate prin săvârşirea unei infracţiuni să invoce suspendarea termenului de prescripţie al răspunderii penale, în situaţia în care s-ar afla într-o împrejurare de neprevăzut ori de neînlăturat, de natură să le îngrădească dreptul de a cere tragerea la răspundere penală a făptuitorului şi recuperarea prejudiciului cauzat.
    6. Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti - Secţia penală, contrar dispoziţiilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, nu şi-a exprimat opinia cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
    7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
    8. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile criticate sunt constituţionale.
    9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

                                    CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit considerentelor încheierii de sesizare, dispoziţiile art. 128 alin. 1 din Codul penal din 1969. Cu toate acestea, Curtea constată că din notele scrise ale autorilor excepţiei rezultă că aceştia au înţeles să critice nu numai prevederile din Codul penal din 1969, ci şi soluţia legislativă corespondentă acestora din actualul Cod penal, care se regăseşte în art. 156 alin. (1), situaţie faţă de care obiect al excepţiei îl constituie ambele reglementări, care au următorul conţinut:
    - Art. 128 alin. 1 din Codul penal din 1969: "Cursul termenului prescripţiei prevăzute în art. 122 este suspendat pe timpul cât o dispoziţie legală sau o împrejurare de neprevăzut ori de neînlăturat împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale sau continuarea procesului penal.";
    - Art. 156 alin. (1) din Codul penal: "Cursul termenului prescripţiei răspunderii penale este suspendat pe timpul cât o dispoziţie legală sau o împrejurare de neprevăzut ori de neînlăturat împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale sau continuarea procesului penal."
    12. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 4 alin. (2) referitor la egalitatea între cetăţeni şi art. 21 alin. (1)-(3) referitor la accesul liber la justiţie.
    13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că aceasta a fost ridicată într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei plângeri formulate împotriva neînceperii urmăririi penale dispuse de procuror la data de 21 noiembrie 2013 faţă de expertul G.G. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de mărturie mincinoasă prevăzute şi pedepsite de art. 260 alin. 1 şi 4 din Codul penal din 1969, întrucât a intervenit o cauză care împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale, respectiv s-a împlinit termenul de prescripţie al răspunderii penale de 5 ani prevăzut de art. 122 lit. d) din Codul penal din 1969. În fapt s-a reţinut că la data de 23 ianuarie 2013 autorii excepţiei au formulat plângerea penală, întrucât expertul menţionat a întocmit o expertiză tehnică judiciară care, la data de 1 februarie 2008, a fost depusă la Biroul Local de Expertize Judiciare Tehnice şi Contabile şi la data de 25 martie 2008 a fost depusă la instanţa de judecată. Ca atare, calitatea de persoană vătămată prin efectuarea raportului de expertiză incriminat o avea numai autorul petenţilor în acea cauză civilă, parte în litigiul în care s-a dispus efectuarea raportului, motiv pentru care aceasta era singura persoană care se putea considera prejudiciată de actul respectiv. Împrejurarea că autorii excepţiei nu au avut cunoştinţă despre existenţa acestui litigiu până la data de 30 ianuarie 2012, când au fost notificaţi de executorul judecătoresc, nu poate fi apreciată ca fiind o cauză de suspendare a cursului termenului de prescripţie al răspunderii penale pentru presupusul făptuitor. De altfel, deşi la data de 30 ianuarie 2012 autorii excepţiei au aflat de existenţa raportului de expertiză pe care îl contestă sub aspect penal, au formulat plângere abia după un an, respectiv la data de 23 ianuarie 2013.
    14. Aşa fiind, Curtea constată că autorii acesteia nu formulează o veritabilă critică de neconstituţionalitate, ci solicită, pe această cale, completarea textului legal în sensul ca persoana vătămată, victimă a unei infracţiuni, să poată invoca suspendarea termenului de prescripţie al răspunderii penale în cazul în care s-ar afla ea însăşi într-o împrejurare de neprevăzut ori de neînlăturat, de natură să îi îngrădească dreptul de a cere tragerea la răspundere penală a făptuitorului. Or, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului. Ca atare, prezenta excepţie urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.

    15. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

                             CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
                                În numele legii
                                    DECIDE:
    Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 128 alin. 1 din Codul penal din 1969 şi art. 156 alin. (1) din Codul penal, excepţie ridicată de Ioana Cumpănăşoiu, Emil Cumpănăşoiu, Scarlat Cumpănăşoiu, Elisabeta Cumpănăşoiu şi Ecaterina Simion în Dosarul nr. 2.292/303/2014 al Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti - Secţia penală.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 17 martie 2015.

                      PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                                AUGUSTIN ZEGREAN

                              Magistrat-asistent,
                            Afrodita Laura Tutunaru

                                     ------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016