Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 148 din 27 octombrie 1998 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 146 din Codul penal
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 99 din 9 martie 1999
Lucian Mihai - preşedinte
Costica Bulai - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Ioan Muraru - judecãtor
Nicolae Popa - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Florin Bucur Vasilescu - judecãtor
Romul Petru Vonica - judecãtor
Ioan Griga - procuror
Maria Bratu - magistrat-asistent
Pe rol, soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 146 din Codul penal, ridicatã de Harea Paul Vladimir în Dosarul nr. 1.853/P/1998 al Tribunalului Timis - Secţia penalã.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publica din data de 22 octombrie 1998, în prezenta reprezentantului partii şi a Ministerului Public, şi au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 27 octombrie 1998.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele:
Prin Încheierea din 20 mai 1998, Tribunalul Timis - Secţia penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 146 din Codul penal, ridicatã de Harea Paul Vladimir în Dosarul nr. 1.853/P/1998 al acestei instanţe.
Autorul exceptiei susţine ca dispoziţiile art. 146 din Codul penal sunt neconstituţionale în ceea ce priveşte limita valoricã pentru definirea agravantei decurgând din consecinţele deosebit de grave ale infracţiunii. În argumentarea exceptiei, acesta arata ca, în condiţiile unei inflatii galopante, o asemenea limita valoricã impiedica realizarea unui proces echitabil, contravenind astfel prevederilor art. 20 din Constituţie, ale art. 6 din Convenţia europeanã a drepturilor omului şi ale art. 14 din Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice.
Cu ocazia dezbaterilor în fond, reprezentantul autorului exceptiei a mai adus în susţinerea exceptiei şi urmãtoarele argumente:
- noţiunea proces echitabil, prevãzutã la art. 6 din Convenţia europeanã pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, se referã nu numai la cadrul procesual, ci şi la cel sanctionator, pentru a se asigura un tratament echitabil şi egal în fata justiţiei, în concordanta cu prevederile art. 16 din Constituţie;
- potrivit art. 140 din Codul penal, dispoziţiile cuprinse în titlul VIII al acestui cod constituie dispoziţii interpretative; doctrina juridicã penalã recunoaşte în mod unanim caracterul retroactiv al legii de interpretare, care face corp comun cu legea interpretatã; legea interpretativa nu contravine prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, cu excepţia cazului în care conţine o adaugare la lege, care, prin efectul ei retroactiv, ar afecta raporturile juridice soluţionate cu autoritate de lucru judecat.
Exprimandu-şi opinia cu privire la excepţia ridicatã, instanta apreciazã "ca limita de 50 milioane stabilitã prin Legea nr. 140/1996, pentru definirea agravantei - consecinţe deosebit de grave datoritã procesului inflationist - nu mai asigura un tratament echitabil din punct de vedere sanctionator şi contravine dispoziţiilor art. 20 din Constituţie, pactelor şi tratatelor privind drepturile fundamentale ale omului".
În vederea soluţionãrii exceptiei de neconstituţionalitate, Curtea a solicitat, în conformitate cu prevederile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicatã, punctele de vedere ale preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului.
În punctul de vedere al Guvernului se apreciazã ca excepţia este neîntemeiatã, întrucât stabilirea unei limite valorice ca agravantã în cazul unor infracţiuni este o chestiune ce tine de legislativ, atribuţiile Curţii Constituţionale fiind expres şi limitativ prevãzute la art. 144 din Constituţie şi de Legea nr. 47/1992. Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerea reprezentantului partii, concluziile procurorului, dispoziţia legalã atacatã, raportatã la prevederile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, retine urmãtoarele:
Potrivit art. 144 lit. c) din Constituţie, Curtea este competenta sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate, fiind legal sesizatã.
Art. 146 din Codul penal prevede: "Prin consecinţe deosebit de grave se înţelege o paguba materialã mai mare de 50.000.000 lei sau o perturbare deosebit de grava a activitãţii, cauzatã unei autoritãţi publice sau oricãreia dintre unitãţile la care se referã art. 145 ori altei persoane juridice sau fizice."
Prin excepţia ridicatã se invoca neconstituţionalitatea articolului sus-citat, considerându-se ca o asemenea limita valoricã impiedica realizarea unui proces echitabil, ceea ce atrage încãlcarea prevederilor art. 20 din Constituţie.
Potrivit art. 20 din Constituţie, dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertãţile cetãţenilor vor fi interpretate în concordanta cu Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte; dacã exista neconcordante între pactele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementãrile internaţionale. În cazul în speta autorul exceptiei face referire la prevederile art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi libertãţilor fundamentale şi ale art. 14 din Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice.
Art. 6 din convenţie prevede:
"1. Orice persoana are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale de cãtre o instanta independenta şi impartiala, instituitã de lege, care va hotãrî fie asupra încãlcãrii drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricãrei acuzatii în materie penalã îndreptate impotriva sa. Hotãrârea trebuie sa fie pronunţatã în mod public, dar accesul în sala de şedinţa poate fi interzis presei şi publicului pe intreaga durata a procesului sau a unei pãrţi a acestuia în interesul moralitãţii, al ordinii publice ori al securitãţii naţionale într-o societate democratica, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a pãrţilor la proces o impun sau în mãsura consideratã absolut necesarã de cãtre instanta atunci când, în împrejurãri speciale, publicitatea ar fi de natura sa aducã atingere intereselor justiţiei. 2. Orice persoana acuzata de o infracţiune este prezumatã nevinovatã pana ce vinovãţia sa va fi legal stabilitã. 3. Orice acuzat are, în special, dreptul: a) sa fie informat, în termenul cel mai scurt, într-o limba pe care o înţelege şi în mod amãnunţit, asupra naturii şi cauzei acuzatiei aduse impotriva sa; b) sa dispunã de timpul şi de înlesnirile necesare pregãtirii apãrãrii sale; c) sa se apere el însuşi sau sa fie asistat de un apãrãtor ales de el şi, dacã nu dispune de mijloacele necesare pentru a plati un apãrãtor, sa poatã fi asistat în mod gratuit de un avocat din oficiu, atunci când interesele justiţiei o cer; d) sa intrebe sau sa solicite audierea martorilor acuzarii şi sa obţinã citarea şi audierea martorilor apãrãrii în aceleaşi condiţii ca şi martorii acuzarii; e) sa fie asistat în mod gratuit de un interpret, dacã nu înţelege sau nu vorbeşte limba folositã la audiere."
Art. 14 din Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice prevede:
"1. Toţi oamenii sunt egali în fata tribunalelor şi curţilor de justiţie. Orice persoana are dreptul ca litigiul în care se afla sa fie examinat în mod echitabil şi public de cãtre un tribunal competent, independent şi impartial, stabilit prin lege, care sa decidã fie asupra temeiniciei oricãrei învinuiri penale îndreptate impotriva ei, fie asupra contestaţiilor privind drepturile şi obligaţiile sale cu caracter civil. Şedinţa de judecata poate fi declarata secreta în totalitate sau pentru o parte a desfãşurãrii ei, fie în interesul bunelor moravuri, al ordinii publice sau al securitãţii naţionale într-o societate democratica, fie, dacã interesele vieţii particulare a pãrţilor în cauza o cer, fie în mãsura în care tribunalul ar socoti acest lucru ca absolut necesar, când datoritã circumstanţelor speciale ale cauzei publicitatea ar dãuna intereselor justiţiei; cu toate acestea, pronunţarea oricãrei hotãrâri în materie penalã sau civilã va fi publica, afarã de cazurile când interesul minorilor cere sa se procedeze altfel sau când procesul se referã la diferende matrimoniale ori la tutela copiilor.
2. Orice persoana acuzata de comiterea unei infracţiuni penale este prezumatã a fi nevinovatã cat timp culpabilitatea sa nu a fost stabilitã în mod legal.
3. Orice persoana acuzata de comiterea unei infracţiuni penale are dreptul, în condiţii de deplina egalitate, la cel puţin urmãtoarele garanţii:
a) sa fie informatã în cel mai scurt termen, într-o limba pe care o înţelege, şi în mod detaliat, despre natura şi motivele acuzatiei ce i se aduc;
b) sa dispunã de timpul şi de înlesnirile necesare pregãtirii apãrãrii sale şi sa comunice cu apãrãtorul pe care şi-l alege;
c) sa fie judecata fãrã o întârziere excesiva;
d) sa fie prezenta la proces şi sa se apere ea însãşi sau sa aibã asistenta unui apãrãtor ales de ea; dacã nu are apãrãtor, sa fie informatã despre dreptul de a-l avea şi, ori de câte ori interesul justiţiei o cere, sa i se atribuie un apãrãtor din oficiu, fãrã plata, dacã ea nu are mijloace pentru a-l remunera;
e) sa interogheze sau sa facã a fi interogati martorii acuzarii şi sa obţinã înfãţişarea şi interogarea martorilor apãrãrii, în aceleaşi condiţii cu cele ale martorilor acuzarii;
f) sa beneficieze de asistenta gratuita a unui interpret, dacã nu înţelege sau nu vorbeşte limba folositã la şedinţa de judecata;
g) sa nu fie silitã sa marturiseasca impotriva sa însãşi sau sa se recunoascã vinovata.
4. Procedura aplicabilã tinerilor care nu sunt încã majori potrivit legii penale va tine seama de varsta lor şi de interesul reeducãrii lor.
5. Orice persoana declarata vinovata de o infracţiune are dreptul de a obţine examinarea de cãtre o jurisdicţie superioarã, în conformitate cu legea, a declarãrii vinovatiei şi a condamnãrii sale.
6. Când o condamnare penalã definitiva este ulterior anulatã sau se acorda graţierea deoarece un fapt nou sau nou-descoperit dovedeşte ca s-a produs o eroare judiciarã, persoana care a suferit o pedeapsa în urma acestei condamnãri va primi o indemnizaţie în conformitate cu legea, afarã de cazul când s-a dovedit ca nedescoperirea în timp util a faptului necunoscut ei îi este imputabilã, în întregime sau în parte.
7. Nimeni nu poate fi urmãrit sau pedepsit din pricina unei infracţiuni pentru care a fost deja achitat sau condamnat printr-o hotãrâre definitiva în conformitate cu legea şi cu procedura penalã a fiecãrei tari."
Examinând susţinerea autorului exceptiei, Curtea Constituţionalã constata ca, într-adevãr, în condiţiile unei rate ridicate a inflaţiei, limita de 50.000.000 lei prevãzutã la art. 146, care defineste agravantã "consecinţe deosebit de grave", nu mai reprezintã o valoare fixa fata de care se impune regim sanctionator mai sever. Dar aceasta nu înseamnã ca dispoziţiile atacate contravin prevederilor art. 20 din Constituţie. Curtea Constituţionalã, potrivit competentei sale înscrise în art. 144 din Constituţie şi în Legea nr. 47/1992, verifica, în cadrul controlului de constitutionalitate a legilor, conformitatea acestora cu dispoziţiile constituţionale, fãrã a putea modifica sau completa prevederea legalã supusã controlului.
Asa fiind, deoarece Curtea Constituţionalã nu se poate substitui Parlamentului pentru modificarea limitei valorice prevãzute la art. 146 din Codul penal, angajamentele prezentate cu ocazia ridicãrii exceptiei nu pot fi acceptate.
Cu privire la celelalte argumente, susţinute cu ocazia dezbaterilor în motivarea exceptiei, Curtea constata urmãtoarele:
Este neîntemeiatã susţinerea potrivit cãreia dispoziţiile art. 6 din Convenţia europeanã pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale ar impune aplicarea cerintei "procesului echitabil" nu numai la procedura desfãşurãrii unui proces, ci şi la cadrul juridic sanctionar al faptelor, adicã la materii din câmpul dreptului substanţial.
Este adevãrat ca în jurisprudenta Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat frecvent şi constant ca "Într-o societate democratica, în sensul convenţiei, dreptul la o buna administrare a justiţiei ocupa un loc atât de important, încât o interpretare restrictiva a art. 6 paragraful 1 nu ar corespunde scopului şi obiectului acestei dispoziţii" (cazul Delcourt contra Belgiei - 1970). Pe de alta parte însã nici din cuprinsul art. 6 şi nici din jurisprudenta Curţii Europene a Drepturilor Omului nu se poate desprinde concluzia ca aplicarea extensiva a art. 6 ar trebui sa exceada necesitãţii asigurãrii garanţiilor procesuale, spre a se intra în materii din câmpul dreptului substanţial (astfel cum este, în prezenta speta, materia sancţiunilor aplicabile pentru sãvârşirea unei infracţiuni). Aceasta idee a mai fost exprimatã, de altfel, în jurisprudenta Curţii Constituţionale, în Decizia nr. 157 din 10 noiembrie 1998 şi în Decizia nr. 161 din 10 noiembrie 1998, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 3 din 11 ianuarie 1999. Prin aceste decizii, acceptandu-se ca noţiunea de "acuzaţie în materie penalã" include, neîndoielnic, şi domeniul contraventional, s-a arãtat ca totuşi scopul interpretãrii date de cãtre Curtea Europeanã a Drepturilor Omului "a fost acela de a asigura aceleaşi garanţii procesuale celor învinuiţi de sãvârşirea unei infracţiuni (cazul Lonroth contra Suediei - 1982; cazul Ozturk contra Germaniei - 1984, cazul Lutz contra Germaniei - 1987)".
În sfârşit, cu privire la susţinerea potrivit cãreia dispoziţiile cuprinse în titlul VIII din Codul penal sunt dispoziţii interpretative care, potrivit doctrinei penale, pot avea caracter retroactiv, Curtea Constituţionalã retine ca, prin Decizia sa nr. 19 din 14 februarie 1995, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 39 din 23 februarie 1995, s-a statuat ca, întrucât legea de interpretare nu modifica sau nu adauga nimic la legea interpretatã, ci desluseste numai înţelesul acesteia, ascuns într-o redactare insuficient de clara, ea este constituţionalã în raport cu prevederile art. 15 alin. (2) din Constituţie.
Fata de toate aceste motive, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 146 din Codul penal urmeazã a fi respinsã.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 58 alin. (1) şi al art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi al art. 3 alin. (3), al art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicatã,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 146 din Codul penal, ridicatã de Harea Paul Vladimir în Dosarul nr. 1.853/P/1998 al Tribunalului Timis - Secţia penalã.
Definitiva.
Pronunţatã în şedinţa publica din data de 27 octombrie 1998.
PREŞEDINTELE
CURŢII CONSTITUŢIONALE,
LUCIAN MIHAI
Magistrat-asistent,
Maria Bratu
------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
