Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 148 din 21 februarie 2007 asupra sesizarii privind neconstitutionalitatea dispozitiilor art. 157 alin. (2) din Regulamentul Senatului
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 162 din 7 martie 2007
Cu adresa nr. XXX/253 din 14 februarie 2007, secretarul general al Senatului a trimis Curţii Constituţionale sesizarea grupului parlamentar Dreptate şi Adevãr PNL-PD, prin care se solicitã ca, în conformitate cu dispoziţiile art. 146 lit. c) din Constituţie, sã se pronunţe asupra constituţionalitãţii dispoziţiilor <>art. 157 alin. (2) din Regulamentul Senatului, aprobat prin Hotãrârea nr. 28 din 24 octombrie 2005 şi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 948 din 25 octombrie 2005.
Sesizarea este semnatã de liderul grupului parlamentar Dreptate şi Adevãr PNL-PD, senator Puiu Haşotti, şi este susţinutã cu semnãturile a 26 de senatori din totalul de 42 de senatori membri ai acestui grup parlamentar, şi anume: Basgan Ion, Cârlan Dan, Cismaru Ivan, Cazacu Cornelia, David Cristian, David Gheorghe, Dumitrescu Ion Mihai, Dumitru Constantin, Haşotti Puiu, Ioţcu Petru Nicolae, Lupoi Mihail, Marinescu Marius, Meleşcanu Teodor Viorel, Mereuţã Mircea, Neagu Nicolae, Oprea Mario Ovidiu, Pãcuraru Paul, Popa Aron Ioan, Prodan Tiberiu Aurelian, Petre Maria, Popa Dan Gabriel, Rãdulescu Cristache, Stroe Radu, Şerbãnescu Verginia, Ţîrle Radu şi Vraciu Jan, formând obiectul Dosarului nr. 201C/2007.
Autorii sesizãrii de neconstituţionalitate considerã cã prevederile art. 157 alin. (2) din Regulamentul Senatului încalcã principiul separaţiei puterilor în stat şi dispoziţiile art. 106 şi 112 alin. (2) din Constituţie.
În susţinerea neconstituţionalitãţii prevederilor art. 157 alin. (2) din Regulamentul Senatului, se aratã cã obligativitatea moţiunilor simple încalcã principiul separaţiei puterilor în stat, "Parlamentul neavând calitatea sã decidã asupra unor chestiuni care ţin exclusiv de organizarea şi funcţionarea Guvernului. Autorii sesizãrii considerã cã "Legiuitorul constituţional, în respectul principiului echilibrului puterilor în stat, nu a înţeles sã dea o finalitate obligatorie hotãrârilor Senatului, prin care se consemneazã rezultatul unei moţiuni simple". Nici Regulamentul Camerei Deputaţilor nu prevede obligativitatea pentru Guvern a hotãrârilor Parlamentului, fapt ce demonstreazã cã "Guvernul are decizia cu privire la aplicarea mãsurilor referitoare la problemele de politicã internã dezbãtute în cadrul moţiunii".
Se mai aratã, în finalul sesizãrii, cã adoptarea unei moţiuni simple prin care se solicitã demiterea ministrului justiţiei nu se încadreazã în prevederile art. 106 din Constituţie, potrivit cãrora "Funcţia de membru al Guvernului înceteazã în urma demisiei, a revocãrii, a pierderii drepturilor electorale, a stãrii de incompatibilitate, a decesului, precum şi în alte cazuri prevãzute de lege".
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 27 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea a fost comunicatã preşedintelui Senatului, pentru a trimite punctul de vedere al Biroului permanent al Senatului, însã preşedintele Senatului a comunicat, la data de 20 februarie 2007, punctul sãu de vedere, în care aratã urmãtoarele:
1. Dispoziţiile art. 67 din Constituţie, care prevãd cã actele juridice ale Parlamentului sunt legile, hotãrârile şi moţiunile, determinã natura juridicã a moţiunii simple. Întrucât textul constituţional nu face distincţie între moţiunea simplã şi moţiunea de cenzurã, rezultã cã ambele produc efecte juridice şi de ordin politic. În doctrina juridicã, moţiunile sunt considerate acte care produc efecte juridice, iar actele exclusiv politice sunt declaraţiile, apelurile, mesajele, scrisorile, rezoluţiile şi altele.
2. Prin urmare, o moţiune adoptatã în condiţiile art. 112 alin. (2) din Constituţie produce efecte juridice, iar problemele de politicã internã, la care se referã textul constituţional, "este greu sã nu vizeze activitãţi coordonate de membri ai cabinetului". Aceastã concluzie rezultã şi din coroborarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 112 alin. (2) cu art. 102 alin. (1) în care se menţioneazã rolul Guvernului de a asigura realizarea politicii interne şi externe a ţãrii şi cu cele ale art. 107 alin. (1) care stabileşte competenţa primului-ministru de a conduce şi controla activitatea membrilor Guvernului. Întrucât "primul-ministru conduce activitatea Guvernului, fãrã a avea putere de injoncţiune [...], odatã ce s-a formulat o moţiune simplã" al cãrei conţinut "relevã aspecte negative grave în modul în care se aplicã programul de guvernare într-un domeniu sau altul al administraţiei publice, este logic şi firesc ca moţiunea sã se finalizeze prin solicitarea demiterii, în sensul revocãrii ministrului de resort". În acest sens se menţioneazã cã în perioada 2000-2004 în Senat s-au dezbãtut douã moţiuni simple, iar la Camera Deputaţilor alte şapte asemenea moţiuni, în fiecare fiind solicitatã şi demiterea unor miniştri.
CURTEA,
examinând sesizarea de neconstituţionalitate, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, punctul de vedere al preşedintelui Senatului, dispoziţiile criticate din Regulamentul Senatului, raportate la prevederile Constituţiei României şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 pentru organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, reţine urmãtoarele:
Curtea a fost legal sesizatã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. c) din Constituţie, precum şi celor ale art. 1 alin. (1) şi (2), art. 2 alin. (1) şi (3) şi ale art. 10 alin. (2), art. 11 lit. A.c), <>art. 27 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 47/1992 , şi este competentã sã soluţioneze sesizarea de neconstituţionalitate.
Obiectul sesizãrii îl constituie prevederile art. 157 alin. (2) din Regulamentul Senatului, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 948 din 25 octombrie 2005, ce au urmãtorul cuprins: "Moţiunile simple adoptate de Senat se publicã în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi sunt obligatorii pentru Guvern şi membrii sãi, precum şi pentru celelalte persoane vizate."
Dispoziţiile constituţionale considerate ca fiind încãlcate prin textele criticate sunt cele ale art. 1 alin. (4) şi ale art. 106 din Constituţie, al cãror cuprins este urmãtorul:
- Art. 1 alin. (4): "Statul se organizeazã potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor - legislativã, executivã şi judecãtoreascã - în cadrul democraţiei constituţionale.";
- Art. 106: "Funcţia de membru al Guvernului înceteazã în urma demisiei, a revocãrii, a pierderii drepturilor electorale, a stãrii de incompatibilitate, a decesului, precum şi în alte cazuri prevãzute de lege."
În esenţã, autorii sesizãrii considerã cã sunt neconstituţionale prevederile art. 157 alin. (2) din Regulamentul Senatului, deoarece prevãd cã moţiunile simple "sunt obligatorii pentru Guvern şi membrii sãi, precum şi pentru celelalte persoane vizate".
Curtea Constituţionalã a statuat în mod constant în jurisprudenţa sa cã regulamentele Camerelor Parlamentului, fiind aprobate prin hotãrâri care reglementeazã organizarea internã, proprie Camerei respective, prevederile acestora nu pot stabili drepturi şi obligaţii decât pentru parlamentari, precum şi pentru autoritãţile, demnitarii şi funcţionarii publici, în funcţie de raporturile constituţionale pe care le au cu Camera. (De exemplu: deciziile nr. 45 şi 46 din 17 mai 1994, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 131 din 27 mai 1994, şi <>Decizia nr. 317 din 13 aprilie 2006 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 23 mai 2006). Prin <>Decizia nr. 601 din 14 noiembrie 2005 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.022 din 17 noiembrie 2005, Curtea Constituţionalã a declarat prevederile art. 170 alin. (2) din Regulamentul Senatului ca fiind contrare dispoziţiilor art. 64 alin. (1) din Constituţie, pentru cã "stabileşte obligaţii pentru alte subiecte de drept decât cele la care se referã organizarea şi funcţionarea acestei Camere a Parlamentului".
Cele statuate în jurisprudenţa menţionatã, în legãturã cu regulamentele parlamentare, îşi menţin valabilitatea cu privire la orice hotãrâre sau la orice moţiune simplã adoptatã ca act juridic al Camerei Deputaţilor sau Senatului, în conformitate cu art. 67 din Constituţie.
Curtea reţine cã Guvernul se aflã în raporturi constituţionale cu Parlamentul şi cu cele douã Camere ale acestuia. În ceea ce priveşte moţiunea simplã, aceasta este reglementatã de Constituţie, în Titlul III - "Autoritãţile publice", Capitolul IV - "Raporturile Parlamentului cu Guvernul", ca fiind o formã a controlului parlamentar asupra Guvernului şi asupra celorlalte organe ale administraţiei publice. Condiţiile şi formele de exercitare a funcţiei de control parlamentar, precum şi limitele controlului rezultã din prevederile art. 111 şi 112 din Constituţie, potrivit cãrora:
- Art. 111. - "(1) Guvernul şi celelalte organe ale administraţiei publice, în cadrul controlului parlamentar al activitãţii lor, sunt obligate sã prezinte informaţiile şi documentele cerute de Camera Deputaţilor, de Senat sau de comisiile parlamentare, prin intermediul preşedinţilor acestora. În cazul în care o iniţiativã legislativã implicã modificarea prevederilor bugetului de stat sau a bugetului asigurãrilor sociale de stat, solicitarea informãrii este obligatorie.
(2) Membrii Guvernului au acces la lucrãrile Parlamentului. Dacã li se solicitã prezenţa, participarea lor este obligatorie.";
- Art. 112. - "(1) Guvernul şi fiecare dintre membrii sãi au obligaţia sã rãspundã la întrebãrile sau la interpelãrile formulate de deputaţi sau de senatori, în condiţiile prevãzute de regulamentele celor douã Camere ale Parlamentului.
(2) Camera Deputaţilor sau Senatul poate adopta o moţiune simplã prin care sã-şi exprime poziţia cu privire la o problemã de politicã internã sau externã ori, dupã caz, cu privire la o problemã ce a fãcut obiectul unei interpelãri."
Curtea constatã cã din aceste reglementãri constituţionale rezultã obligaţia Guvernului şi a celorlalte organe ale administraţiei publice ca, în cadrul controlului parlamentar, sã prezinte informaţiile şi documentele cerute de Camera Deputaţilor, de Senat sau de comisiile parlamentare, prin intermediul preşedinţilor acestora. De asemenea, este prevãzutã obligaţia Guvernului şi a fiecãruia dintre membrii sãi de a rãspunde la întrebãrile sau la interpelãrile formulate de deputaţi sau de senatori, în condiţiile prevãzute de regulamentele celor douã Camere ale Parlamentului. Regulamentele parlamentare pot sã prevadã condiţiile în care trebuie sã fie date rãspunsurile, însã nu pot sã stabileascã şi obligaţia Guvernului sau a membrilor sãi de a lua anumite mãsuri concrete, considerate de parlamentari ca fiind necesare.
Potrivit alin. (2) al art. 112, prin adoptarea unei moţiuni simple, Camera Deputaţilor sau Senatul îşi exprimã poziţia cu privire la o problemã de politicã internã sau externã ori, dupã caz, cu privire la o problemã ce a fãcut obiectul unei interpelãri. Curtea reţine însã cã textul constituţional menţionat nu prevede posibilitatea ca, printr-o asemenea moţiune, oricare dintre Camerele Parlamentului, odatã cu exprimarea poziţiei sale, sã dispunã şi luarea unor mãsuri concrete obligatorii pentru Guvern, cum ar fi revocarea din funcţie a unui ministru, şi nici nu abiliteazã Camerele sã prevadã în regulament o atare posibilitate.
Curtea reţine cã în sistemul constituţional al României, ca şi în majoritatea celorlalte ţãri, controlul parlamentar, în general, este fãrã sancţiune. Unica excepţie când controlul parlamentar are şi sancţiune este cea în care acest control se exercitã prin moţiunea de cenzurã, a cãrei adoptare are ca finalitate demiterea Guvernului.
Curtea Constituţionalã constatã cã noţiunea de "moţiune simplã" a fost introdusã în Constituţie cu prilejul revizuirii acesteia, când, prin noua redactare a art. 112 alin. (2), s-a lãrgit şi conţinutul moţiunii, Camera care o adoptã putând sã îşi exprime poziţia nu numai cu privire la o problemã ce a fãcut obiectul unei interpelãri, ci şi cu privire la alte probleme ale politicii interne sau externe.
Prin moţiunea simplã s-a pus la dispoziţia parlamentarilor un instrument mai eficient de realizare a funcţiei de control a Parlamentului asupra Guvernului, dar adoptarea unei moţiuni simple nu are ca efect juridic direct revocarea unui membru al acestuia. Moţiunea simplã are însã efecte în plan politic, marcând o victorie a forţelor politice care au iniţiat-o şi susţinut-o, cu un ecou corespunzãtor în opinia publicã. Aşadar, lipsa unui asemenea efect juridic a moţiunii simple nu atrage consecinţa anihilãrii efectelor sale politice, deoarece, în situaţia în care executivul ignorã moţiunea simplã, cele douã Camere ale Parlamentului au posibilitatea sã recurgã, dacã se impune, la moţiunea de cenzurã.
Curtea Constituţionalã reţine cã, sub aspectul efectelor asupra Guvernului şi membrilor sãi, existã deosebiri substanţiale între cele douã tipuri de moţiune. Astfel, învestirea Guvernului are loc, potrivit art. 103 alin. (3) din Constituţie, prin acordarea încrederii Guvernului cu votul majoritãţii deputaţilor şi senatorilor, în urma dezbaterii, în şedinţa comunã a celor douã Camere, a programului şi listei Guvernului. Retragerea încrederii acordate Guvernului se face, potrivit art. 113 alin. (1) din Constituţie, prin adoptarea unei moţiuni de cenzurã, în şedinţa comunã a celor douã Camere, cu votul majoritãţii deputaţilor şi senatorilor. Spre deosebire de moţiunea simplã, adoptarea moţiunii de cenzurã are ca efect juridic direct demiterea Guvernului în întregul sãu.
Cel de-al treilea tip de moţiune, cunoscut în legislaţia şi practica mai multor ţãri, respectiv moţiunea individualã, nu este prevãzut de Constituţia României. Moţiunea individualã are efecte juridice similare celor ale moţiunii de cenzurã, dar nu asupra întregului Guvern, ci numai asupra unor membri ai acestuia individualizaţi. Ca atare, introducerea unei cereri privitoare la demiterea unui membru al Guvernului într-o moţiune simplã nu poate crea obligaţii juridice pentru Guvern, primul-ministru sau alte persoane.
În ceea ce priveşte însã revocarea unui membru al Guvernului în caz de remaniere guvernamentalã, Curtea reţine cã, potrivit prevederilor art. 85 alin. (2) din Constituţie, acesta poate fi revocat sau numit exclusiv de Preşedintele României, la propunerea primului-ministru.
Art. 106 din Constituţie prevede, printre situaţiile în care înceteazã funcţia de membru al Guvernului, şi "alte cazuri prevãzute de lege". Nici Constituţia şi nici o altã lege nu prevede încetarea funcţiei de membru al Guvernului prin revocarea obligatorie pe baza unei moţiuni simple. Moţiunea simplã este un act juridic, dar nu produce un astfel de efect.
Considerentele expuse în cele ce preced nu duc la concluzia cã moţiunea simplã nu are nici un fel de efecte juridice şi cã nu ar avea caracter obligatoriu. Este incontestabil cã moţiunea simplã nu produce efecte juridice ipso iure, ci efecte juridice ipso facto. Printr-o asemenea moţiune, Camera care o adoptã îşi exprimã poziţia asupra unor probleme importante ale politicii interne şi externe şi poate sã constate deficienţe în diverse domenii ale activitãţii Guvernului, a organelor administraţiei publice, a conducãtorilor ori a membrilor acestora. Guvernul şi organele administraţiei publice sunt obligate sã ţinã seama de conţinutul moţiunii şi sã acţioneze în sensul poziţiei exprimate de Camerã, în vederea remedierii deficienţelor semnalate. Caracterul obligatoriu nu înseamnã însã cã Guvernul sau vreun alt organ al administraţiei publice ar fi obligat sã execute dispoziţii cuprinse în moţiune cu privire la luarea unor mãsuri cu caracter organizatoric, cum sunt numirea şi eliberarea din funcţie, care prin Constituţie sau prin alte legi sunt date în competenţa lor exclusivã.
Curtea observã cã în sensul acestor considerente sunt şi dispoziţiile art. 164 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, potrivit cãrora, "În cazul în care o moţiune simplã este aprobatã, hotãrârea Camerei se va trimite Guvernului, care va ţine cont de poziţia exprimatã în cuprinsul respectivei moţiuni", întrucât sintagma "va ţine cont" determinã caracterul ipso facto al efectelor juridice.
Având în vedere considerentele expuse în prezenta decizie, dispoziţiile art. 146 lit. c) din Constituţie, precum şi prevederile art. 10 alin. (2), ale art. 11 lit. A.c) şi ale <>art. 27 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Constatã cã prevederile art. 157 alin. (2) din Regulamentul Senatului, aprobat prin <>Hotãrârea Senatului României nr. 28 din 24 octombrie 2005 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 948 din 25 octombrie 2005, sunt constituţionale în mãsura în care adoptarea unei moţiuni simple de cãtre Senat nu îl obligã pe primul-ministru sã propunã revocarea unui membru al Guvernului a cãrui activitate a fãcut obiectul moţiunii.
Definitivã şi obligatorie.
Decizia se comunicã preşedintelui Senatului şi se publicã în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Dezbaterea a avut loc la data de 21 februarie 2007 şi la aceasta au participat: Ioan Vida, preşedinte, Nicolae Cochinescu, Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Kozsokar Gabor, Petre Ninosu, Ion Predescu, Şerban Viorel Stãnoiu şi Tudorel Toader, judecãtori.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Prim-magistrat-asistent,
Claudia Miu
OPINIE CONCURENTĂ
Decizia la care se referã prezenta opinie concurentã a fost adoptatã cu votul unanim al membrilor Curţii Constituţionale participanţi la dezbaterea cauzei, toţi fiind de acord cu constatarea cã dispoziţiile cuprinse în cea de-a doua tezã a art. 157 alin. (2) din Regulamentul Senatului sunt în concordanţã cu dispoziţiile şi principiile Constituţiei condiţionat de modul de interpretare a efectelor juridice determinate de caracterul obligatoriu al unei moţiuni simple adoptate de una dintre Camerele Parlamentului.
Am considerat necesarã formularea acestei opinii concurente pentru a ne exprima şi pe aceastã cale pãrerea cã efectele juridice ale moţiunii simple presupun o examinare complexã, în mod abstract, a textului din Regulamentul Senatului menţionat, iar nu numai cu referire la o dispoziţie concretã a unei anumite moţiuni adoptate în baza acestui text, cum este, în speţã, obligarea Guvernului sã demitã un membru al sãu.
Curtea Constituţionalã a statuat în mod constant în jurisprudenţa sa cã exercitarea atribuţiei prevãzute de art. 146 lit. c) din Constituţie priveşte exclusiv controlul constituţionalitãţii prevederilor regulamentelor Parlamentului, iar nu şi controlul constituţionalitãţii hotãrârilor şi mãsurilor adoptate de Camerele Parlamentului în aplicarea regulamentelor proprii. Rezolvarea problemelor ridicate de hotãrârile adoptate şi de mãsurile dispuse de Camerele Parlamentului se poate face exclusiv pe cãi şi prin proceduri parlamentare.
În cauza de faţã obiectul controlului de constituţionalitate l-a constituit teza a doua a art. 157 alin. (2) din Regulamentul Senatului, potrivit cãreia moţiunile simple adoptate de Senat "sunt obligatorii pentru Guvern şi membrii sãi, precum şi pentru celelalte persoane vizate".
Chiar dacã sesizarea pentru exercitarea controlului de constituţionalitate a fost determinatã de o dispoziţie concretã din moţiunea simplã, adoptatã de Senat la 13 februarie 2007, autorii sesizãrii au criticat temeiul juridic regulamentar al dispoziţiei respective, considerând ca fiind neconstituţionalã prevederea din Regulamentul Senatului care a fost invocat drept temei juridic al dispoziţiei cuprinse în moţiune. În aceastã situaţie, Curtea Constituţionalã trebuia sã examineze natura şi întinderea efectelor moţiunii simple prevãzute de art. 157 alin. (2) din Regulamentul Senatului, prin raportare la dispoziţiile Constituţiei.
Moţiunea simplã constituie un instrument important al controlului parlamentar exercitat asupra Guvernului şi organelor administraţiei publice, control ale cãrui condiţii, forme şi limite de exercitare, precum şi efecte juridice sunt reglementate în capitolul IV din titlul III al Constituţiei.
Spre deosebire de formele de control parlamentar care implicã obligaţia de naturã juridicã a Guvernului de a îndeplini mãsurile adoptate de Parlament - şi anume, moţiunea de cenzurã, angajarea rãspunderii Guvernului şi delegarea legislativã - formele de control parlamentar prevãzute de art. 111 şi 112 din Constituţie nu implicã efecte de aceastã naturã. Astfel, prin art. 111 şi 112 din Constituţie s-a prevãzut obligaţia Guvernului şi a celorlalte organe ale administraţiei publice ca, în cadrul controlului parlamentar, sã prezinte informaţiile şi documentele cerute de Camera Deputaţilor, de Senat sau de comisiile parlamentare, prin intermediul preşedinţilor acestora. De asemenea, s-a prevãzut obligaţia Guvernului şi a fiecãruia dintre membrii sãi de a rãspunde la întrebãrile sau la interpelãrile formulate de deputaţi sau de senatori, în condiţiile prevãzute de regulamentele celor douã Camere ale Parlamentului. În aplicarea acestor prevederi constituţionale, regulamentele parlamentare pot stabili condiţiile în care trebuie date rãspunsurile, iar nu şi obligaţia Guvernului sau a membrilor sãi de a lua anumite mãsuri concrete, considerate de parlamentari ca fiind necesare.
Potrivit alin. (2) al art. 112, prin adoptarea unei moţiuni simple, Camera Deputaţilor sau Senatul îşi exprimã poziţia cu privire la o problemã de politicã internã sau externã ori, dupã caz, cu privire la o problemã ce a fãcut obiectul unei interpelãri. Textul constituţional nu prevede posibilitatea ca, printr-o asemenea moţiune, oricare dintre Camerele Parlamentului, odatã cu exprimarea poziţiei sale, sã dispunã şi luarea unor mãsuri organizatorice concrete care obligã Guvernul şi nici nu abiliteazã Camerele sã reglementeze prin regulament o atare posibilitate.
Noţiunea de "poziţie exprimatã" semnificã pãrerea susţinãtorilor moţiunii simple şi a Camerei care o adoptã cu majoritate de voturi prevãzutã de Constituţie, cu privire la anumite probleme importante ale politicii interne sau externe, cu privire la modul cum au fost tratate şi rezolvate acestea sau cu privire la modul cum ar trebui gestionate şi soluţionate. Exprimarea poziţiei poate sã cuprindã şi aprecieri cu privire la necesitatea ori oportunitatea unor mãsuri concrete ce ar urma sã fie luate de Guvern sau de alte organe ale administraţiei publice, dar nu şi obligarea acestora la executarea mãsurilor în privinţa cãrora Constituţia şi alte legi stabilesc atribuţia ori competenţa lor exclusivã.
Suntem de acord, fãrã rezerve, cã moţiunea simplã, ca instrument al controlului parlamentar şi ca un act politico-juridic, adoptat de oricare dintre Camerele Parlamentului, trebuie sã aibã o finalitate concretizatã prin mãsuri cu caracter de obligativitate. Aceastã obligativitate, de naturã politicã, înseamnã cã Guvernul, organele administraţiei publice şi celelalte persoane vizate, în mãsura în care se aflã în raporturi constituţionale cu Parlamentul, trebuie sã ţinã cont de poziţia Camerei care a adoptat moţiunea, de mãsurile considerate ca fiind necesare sau oportune în direcţionarea, organizarea şi desfãşurarea activitãţii pentru rezolvarea problemelor ce au constituit obiectul moţiunii.
Moţiunea simplã are o forţã juridicã inferioarã legii. De aceea, aceasta nu poate conţine dispoziţii prin care sã fie modificate atribuţiile sau competenţele Guvernului ori ale organelor administraţiei publice, sã oblige aceste autoritãţi publice sã ia mãsuri ale cãror apreciere şi realizare intrã, potrivit Constituţiei sau legii, în competenţa lor exclusivã. În asemenea chestiuni Camera Parlamentului, prin conţinutul moţiunii simple, poate face aprecieri cu privire la necesitatea, utilitatea şi eficienţa prevãzute ale anumitor mãsuri concrete, poate sã formuleze recomandãri de care autoritãţile publice vizate trebuie sã ţinã cont, dar decizia le aparţine. Fãrã îndoialã, ignorarea acestor aprecieri şi recomandãri, în raport cu consecinţele pe planul realizãrii politicii generale a programului de guvernare pentru care Parlamentul a acordat încredere Guvernului, poate atrage dupã sine rãspunderi şi sancţiuni politice mergând pânã la retragerea încrederii.
În lumina considerentelor expuse, apreciem cã limitele caracterului obligatoriu al moţiunii simple nu pot fi extinse, spre exemplu, asupra problemelor privind organizarea şi funcţionarea autoritãţilor publice vizate, înfiinţarea sau desfiinţarea unor ministere, înfiinţarea, organizarea sau desfiinţarea unor organe de specialitate în subordinea Guvernului ori a ministerelor, numirea sau eliberarea din funcţie a unor persoane sau alte probleme similare. Credem de asemenea cã, printr-o moţiune simplã, Guvernul nu poate fi obligat nici la elaborarea unor proiecte de lege cu conţinut şi sens de reglementare considerate necesare de susţinãtorii moţiunii. Potrivit art. 74 alin. (1) din Constituţie, Guvernul are drept de iniţiativã legislativã, drept pe care îl exercitã din propria-i voinţã în vederea înfãptuirii programului de guvernare aprobat de Parlament. Acelaşi drept de iniţiativã îl au deputaţii şi senatorii, care în cadrul procesului de legiferare pot propune şi adopta amendamente şi la proiectul de lege iniţiat de Guvern, neavând nici un sens ca printr-o moţiune simplã sã oblige Guvernul sã elaboreze un proiect de lege cu conţinut prestabilit.
Acceptarea depãşirii acestor limite ar însemna sã se permitã imixtiunea unei autoritãţi publice aparţinând uneia dintre puterile din stat în competenţele şi atribuţiile unor autoritãţi publice aparţinând altei puteri din stat, contrar principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituţie.
Judecãtor,
Kozsokar Gabor
Judecãtor,
Nicolae Cochinescu
OPINIE CONCURENTĂ
Suntem de acord cu soluţia pronunţatã în Decizia nr. 148/2007, în sensul cã prevederile art. 157 alin. (2) din Regulamentul Senatului, aprobat prin <>Hotãrârea Senatului României nr. 28 din 24 octombrie 2005 , sunt constituţionale în mãsura în care însã, adãugãm noi, adoptarea unei moţiuni simple de cãtre Senat nu îl obligã pe primul-ministru sã propunã necondiţionat revocarea unui membru al Guvernului a cãrui activitate a fãcut obiectul moţiunii.
Aşa dupã cum se cunoaşte, Constituţia revizuitã, în art. 112 alin. (2), reglementeazã dreptul Camerei Deputaţilor sau al Senatului de a putea adopta o moţiune simplã prin care sã îşi exprime poziţia cu privire la o problemã de politicã internã sau externã ori, dupã caz, cu privire la o problemã ce a fãcut obiectul unei interpelãri. Or, dacã legiuitorul constituant a considerat cã trebuie reglementatã şi moţiunea simplã alãturi de moţiunea de cenzurã, înseamnã cã a avut în vedere, mai ales, efectele pe care le produce fiecare dintre acestea. Dacã moţiunea de cenzurã adoptatã de Parlament duce la cãderea Guvernului, se poate pune întrebarea ce efecte produce moţiunea simplã introdusã în faţa unei singure Camere, ce are ca obiect analizarea activitãţii unui minister, prin care se cere şi revocarea din funcţie a ministrului.
În opinia noastrã, adoptarea unei moţiuni simple poate produce şi efecte juridice, nu numai politice, ce constau şi în dreptul primului-ministru de a revoca, dar nu necondiţionat, din funcţie ministrul în cauzã, ţinând seama de recomandãrile cuprinse în moţiunea simplã adoptatã de cãtre Senat sau Camera Deputaţilor.
În acest sens, socotim cã Regulamentul Camerei Deputaţilor, în art. 164, este mult mai explicit, în sensul cã, "în cazul în care o moţiune simplã este aprobatã, hotãrârea Camerei se va transmite Guvernului care va ţine cont de poziţia exprimatã în cuprinsul respectivei moţiuni".
De aceea, dispoziţiile art. 157 alin. (2) din Regulamentul Senatului care prevãd cã moţiunile simple "sunt obligatorii pentru Guvern şi membrii sãi, precum şi pentru celelalte persoane vizate" sunt constituţionale, dând posibilitatea acestuia de a lua mãsuri pentru îmbunãtãţirea activitãţii avutã în vedere de moţiune şi nu exclude posibilitatea revocãrii din funcţie a ministrului (art. 106 din Constituţie), urmare a controlului parlamentar exercitat prin moţiunile simple.
Judecãtor,
Aspazia Cojocaru
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
