Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Augustin Zegrean - preşedinte
Valer Dorneanu - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Simona-Maya Teodoroiu - judecător
Tudorel Toader - judecător
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 123 alin. 1 din Codul penal din 1969 şi art. 48 alin. 1 din Codul de procedură penală din 1968, excepţie ridicată de Marin Ionel Pop în Dosarul nr. 4.858/258/2012/a2 al Tribunalului Sibiu - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 703D/2014. 2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă, deoarece dispoziţiile legale criticate nu au legătură cu soluţionarea cauzei. CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Decizia penală nr. 32/CF din 3 iulie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 4.858/258/2012/a2, Tribunalul Sibiu - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 123 alin. 1 din Codul penal din 1969 şi art. 48 alin. 1 din Codul de procedură penală din 1968, excepţie ridicată de Marin Ionel Pop într-o cauză penală în care se fac cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunii de gestiune frauduloasă prevăzute şi pedepsite de art. 214 alin. 1 şi 2 din Codul penal din 1969. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile art. 123 alin. 1 din Codul penal din 1969 sunt neconstituţionale, deoarece modalitatea de interpretare dată de instanţa de drept comun acestor dispoziţii îi afectează dreptul la un proces echitabil prin aceea că a apreciat că un act de începere a urmăririi penale infirmat ulterior poate fi motiv de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale. Aşa fiind, în măsura în care prin sintagma "îndeplinirea oricărui act" se poate înţelege chiar şi un act al procurorului (rezoluţie/ ordonanţă) infirmat ulterior de către procurorul ierarhic superior, atunci dispoziţiile legale îi afectează dreptul la un proces echitabil. 6. În ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 48 alin. 1 lit. e) din Codul de procedură penală din 1968, autorul excepţiei susţine că acestea sunt neconstituţionale în măsura în care una şi aceeaşi persoană poate efectua acte de urmărire penală în calitate de ofiţer de poliţie, ca mai apoi, în calitate de procuror, să îşi supravegheze propria cercetare efectuată anterior. Câtă vreme judecătorul este incompatibil dacă soţul, ruda sau afinul său, până la gradul al patrulea inclusiv, a efectuat acte de urmărire penală, a supravegheat urmărirea penală, a soluţionat propunerea de arestare preventivă ori de prelungire a arestării preventive, în cursul urmăririi penale, cu atât mai mult acel judecător se află în stare de incompatibilitate dacă el însuşi a efectuat respectivele acte. 7. Tribunalul Sibiu - Secţia penală, după ce a admis contestaţia formulată împotriva încheierii penale din 23 iunie 2014 a Judecătoriei Sibiu, pronunţată în Dosarul nr. 4.858/258/2012/a2, prin care aceasta a respins ca inadmisibilă excepţia formulată, contrar dispoziţiilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, nu şi-a exprimat opinia cu privire la fondul său. 8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. 9. Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, deoarece autorul deduce neconstituţionalitatea dispoziţiilor legale din modul în care acestea pot fi interpretate. 10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA,examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit actului de sesizare, dispoziţiile art. 123 alin. 1 din Codul penal din 1969, cu denumirea marginală Întreruperea cursului prescripţiei, şi dispoziţiile art. 48 alin. 1 din Codul de procedură penală din 1968, cu denumirea marginală Alte cauze de incompatibilitate. Curtea constată că, în ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 48 alin. 1, autorul excepţiei nu critică întreg alineatul, ci numai lit. e), motiv pentru care urmează a restrânge obiectul excepţiei numai cu privire la această literă. Dispoziţiile legale criticate au următorul conţinut: - Art. 123 alin. 1 din Codul penal din 1969: "Cursul termenului prescripţiei prevăzute în art. 122 se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act care, potrivit legii, trebuie comunicat învinuitului sau inculpatului în desfăşurarea procesului penal."; - Art. 48 alin. 1 lit. e) din Codul de procedură penală din 1968: "Judecătorul este de asemenea incompatibil de a judeca, dacă în cauza respectivă: [...] e) soţul, ruda sau afinul său, până la gradul al patrulea inclusiv, a efectuat acte de urmărire penală, a supravegheat urmărirea penală, a soluţionat propunerea de arestare preventivă ori de prelungire a arestării preventive, în cursul urmăririi penale;". 13. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 20 referitor la Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil, art. 131 referitor la Rolul Ministerului Public şi art. 132 referitor la Statutul procurorilor. 14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, în ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 123 alin. 1 din Codul penal din 1969, autorul acesteia neagă posibilitatea întreruperii cursului prescripţiei penale printr-un act al procurorului (respectiv rezoluţia de începere a urmăririi penale) care ulterior a fost infirmat, întrucât acesta nu mai poate avea relevanţă juridică şi că, din această perspectivă, din momentul infirmării învinuitul redobândeşte calitatea de făptuitor, faţă de care termenul de prescripţie a curs continuu fără să fi fost întrerupt. Analizând critica formulată, Curtea constată că prevederile art. 123 alin. 1 din Codul penal dispun cu privire la întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea oricărui act care, potrivit legii, trebuie comunicat învinuitului/inculpatului. Astfel, instituţia prescripţiei răspunderii penale constă în stabilirea unui termen care trebuie să curgă în mod netulburat şi în interiorul căruia fie autorul faptei nu a fost tras la răspundere penală, fie nu s-a încercat tragerea la răspundere penală. Doar în aceste condiţii uitarea faptei se poate realiza. Dacă însă, în acel interval s-a încercat tragerea la răspundere penală, uitarea socială nu mai poate avea loc, iar prescripţia nu mai poate curge netulburat. Aceste cauze de întrerupere sunt constituite de acte de procedură care trebuie comunicate învinuitului sau inculpatului (acte de deţinere preventivă, arestarea preventivă, acte de punere sub învinuire, prezentarea materialului de urmărire penală etc.) şi, între ele, se pot regăsi şi rezoluţiile de începere a urmăririi penale. Aceste cauze de întrerupere produc două efecte juridice, care constau atât în oprirea curgerii termenului şi eliminarea timpului curs, cât şi în începerea curgerii unui nou termen de prescripţie. Prin urmare, numai dacă dispare cauza de întrerupere se produce cel de-al doilea efect juridic, pentru că odată cu dispariţia sa începe să curgă un nou proces de uitare socială şi, odată cu ea, curgerea unui nou termen de prescripţie. 15. Din această analiză rezultă că legiuitorul a urmărit să dea eficienţă unor cauze prin care întrerupe cursul prescripţiei, a căror finalitate proprie constă în asigurarea respectului legalităţii şi adevărului în faza de urmărire penală, contribuind la înfăptuirea justiţiei penale. 16. Aşa fiind, analizând critica autorului excepţiei, se desprinde concluzia că acesta apelează la instanţa de contencios constituţional pentru a invalida interpretarea dată textului legal, în sensul că o rezoluţie de începere a urmăririi penale, deşi infirmată, poate întrerupe cursul prescripţiei. O astfel de interpretare nu poate fi cenzurată de Curtea Constituţională, întrucât, pe de o parte, textul nu reglementează in terminis care sunt acele acte de procedură ce pot întrerupe cursul prescripţiei şi, pe de altă parte, identificarea lor intră în competenţa exclusivă a judecătorului învestit cu dezlegarea pricinii pe fond, cu atât mai mult cu cât o interpretare şi aplicare corectă/greşită a normei poate fi cenzurată cu prilejul exercitării căilor de atac în cadrul unui proces echitabil. 17. Mai mult decât atât, aşa cum se poate observa, presupusa infracţiune a fost comisă la data de 22 martie 2004 şi prin urmare acesta este momentul a quo de la care începe să curgă termenul de prescripţie. Durata acestuia este însă indisolubil legată de o încadrare juridică corectă dată faptei. De aceea, chiar şi în situaţia în care după data de 22 martie 2009 (deci după trecerea unui interval de 5 ani) organele judiciare ar fi dispus, în acord cu art. 10 alin. 1 lit. g) din Codul de procedură penală din 1968, o soluţie de netrimitere în judecată pentru că s-ar fi împlinit termenul de prescripţie al răspunderii penale pentru infracţiunea prevăzută de art. 272 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, nimic nu le-ar fi oprit să infirme soluţia de neurmărire penală şi să schimbe încadrarea juridică în infracţiunea de delapidare, pentru că o soluţie de netrimitere în judecată nu beneficiază de autoritate de lucru judecat, sens în care, în temeiul art. 220 din Codul de procedură penală din 1968, coroborat cu art. 64 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, aceasta poate fi infirmată în raport cu existenţa unor date noi care să o justifice (a se vedea Decizia nr. 12 din 16 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 27 februarie 2014). În acelaşi sens erau şi dispoziţiile art. 278^1 alin. 11 din Codul de procedură penală din 1968 potrivit cărora menţinerea unei rezoluţii/ordonanţe de netrimitere în judecată, prin sentinţa dată cu prilejul soluţionării plângerii împotriva soluţiei procurorului, nu este intangibilă în situaţia în care s-au descoperit fapte sau împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de organul de urmărire penală. 18. Aşa fiind, examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că motivul de neconstituţionalitate invocat nu priveşte textul de lege ca atare, ci aplicarea acestuia, aspect care, potrivit art. 2 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992, excedează competenţei instanţei de contencios constituţional. Potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, "Sunt neconstituţionale prevederile actelor [...] care încalcă dispoziţiile sau principiile Constituţiei", alin. (3) al aceluiaşi articol stabilind că instanţa constituţională "se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată [...]". Curtea Constituţională a statuat în repetate rânduri că nu intră în atribuţiile sale cenzurarea aplicării legii de către instanţele judecătoreşti, controlul judecătoresc realizându-se exclusiv în cadrul sistemului căilor de atac prevăzut de lege. În acest sens, potrivit art. 126 alin. (1) din Constituţie, "Justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege" (a se vedea Decizia nr. 1665 din 15 decembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 112 din 19 februarie 2010). 19. Prin urmare, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 123 alin. 1 din Codul penal din 1969 urmează a fi respinsă ca inadmisibilă. 20. În ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 48 alin. 1 lit. e) din Codul de procedură penală din 1968, Curtea, analizând situaţia de fapt, constată că urmărirea penală a început în anul 2007 prin rezoluţia ofiţerului de poliţie judiciară care ulterior a devenit procuror şi care la data de 25 septembrie 2012 a întocmit rechizitoriul. Anterior acestei date, respectiv la 5 august 2011, a fost respinsă cererea de recuzare a procurorului pentru acest motiv şi, cu prilejul judecării cauzei în camera preliminară, au fost analizate aceste aspecte care, de asemenea, au fost respinse ca neîntemeiate. Prin urmare, posibilitatea ca actul prin care se dispune începerea urmăririi penale să fie semnat de aceeaşi persoană care a întocmit rechizitoriul era în acord cu normele legale întrucât, potrivit dispoziţiilor art. 218 alin. 3 din Codul de procedură penală din 1968, procurorul însuşi nu numai că poate să asiste la efectuarea oricărui act de cercetare penală, dar poate să îl efectueze personal, fără ca acest lucru să atragă incompatibilitatea sa. O astfel de concluzie se desprinde şi din Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 11 din 9 februarie 2009 referitoare la examinarea recursului în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, privind incidenţa cazului de incompatibilitate prevăzut de art. 49 alin. 4 din Codul de procedură penală în ipoteza trimiterii cauzei la procuror în vederea redeschiderii urmăririi penale, prevăzută de art. 278^1 alin. 8 lit. b) cu referire la art. 273 alin. 1^1 din Codul de procedură penală din 1968, prin care instanţa supremă a statuat că dispoziţiile art. 49 alin. 4 din Codul de procedură penală din 1968, potrivit cărora "Persoana care a efectuat urmărirea penală este incompatibilă să procedeze la refacerea acesteia, când refacerea este dispusă de instanţă", se interpretează în sensul că nu există incompatibilitate a persoanei care a efectuat urmărirea penală în ipoteza trimiterii cauzei la procuror în vederea redeschiderii urmăririi penale, prevăzută de art. 278^1 alin. 8 lit. b) cu referire la art. 273 alin. 1^1 din Codul de procedură penală. A mai reţinut instanţa supremă că, în cazul trimiterii cauzei la procuror în temeiul art. 278^1 alin. 8 lit. b) din Codul de procedură penală, în vederea începerii sau redeschiderii urmăririi penale, judecătorul nu desfiinţează actele de urmărire propriu-zise ce s-au efectuat, ci numai ultimul act, respectiv numai rezoluţia sau ordonanţa de netrimitere în judecată, astfel că persoanei care a efectuat urmărirea penală până la acest moment procesual îi revine doar obligaţia să administreze în continuare probele apreciate ca necesare clarificării aspectelor nelămurite, în cadrul limitelor stabilite prin soluţia de admitere a plângerii. 21. Ca atare, procurorul şi, respectiv, organul de cercetare penală care a efectuat acte de urmărire penală nu se află în cazul de incompatibilitate prevăzut în art. 49 alin. 4 din Codul de procedură penală din 1968 decât dacă s-a dispus restituirea cauzei de către instanţă, în temeiul art. 332 din Codul de procedură penală, în vederea refacerii urmăririi penale. Or, în prezenta cauză nu s-a dispus restituirea în temeiul art. 332 din Codul de procedură penală din 1968. Dimpotrivă, la data de 4 martie 2010, prin Sentinţa penală nr. 159, Judecătoria Sibiu a desfiinţat rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale în cauză şi a restituit cauza la parchet în vederea începerii urmăririi penale, situaţie care nu poate atrage incompatibilitatea procurorului. 22. Autorul excepţiei este nemulţumit de împrejurarea că, în dosarul său, ofiţerul de poliţie judiciară care a început urmărirea penală împotriva sa la data de 7 noiembrie 2007 a devenit ulterior procuror şi a confirmat în această calitate propriile acte. Apreciază că o astfel de posibilitate afectează dreptul la un proces echitabil, precum şi rolul constituţional al Ministerului Public şi statutul procurorilor. Cu privire la criticile avansate, Curtea constată că autorul excepţiei încearcă să supună cenzurii Curţii Constituţionale modul de interpretare şi aplicare a normelor legale criticate, fapt care, aşa cum s-a arătat, este inadmisibil. În plus, se tinde la modificarea textului legal criticat în sensul că incompatibilitatea ar trebui să subziste şi în situaţia în care procurorul însuşi a efectuat acte de cercetare penală în calitate de ofiţer de poliţie judiciară, situaţie care, de asemenea, nu poate fi supusă cenzurii Curţii, întrucât este inadmisibilă. În concluzie, Curtea constată că şi excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 48 alin. 1 lit. e) din Codul de procedură penală din 1968 este inadmisibilă şi urmează a fi respinsă în acest sens. 23. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 123 alin. 1 din Codul penal din 1969 şi art. 48 alin. 1 lit. e) din Codul de procedură penală din 1968, excepţie ridicată de Marin Ionel Pop în Dosarul nr. 4.858/258/2012/a2 al Tribunalului Sibiu - Secţia penală. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Sibiu - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 17 martie 2015. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Afrodita Laura Tutunaru ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
