Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 148 din 16 aprilie 2003 privind constitutionalitatea propunerii legislative de revizuire a Constitutiei Romaniei
În temeiul art. 144 lit. a) din Constituţia României, Curtea Constituţionalã se pronunţa, din oficiu, asupra iniţiativelor de revizuire a Constituţiei. Prin Încheierea din 8 aprilie 2003 Plenul Curţii Constituţionale a dispus declanşarea procedurii jurisdicţionale privind constituţionalitatea propunerii legislative de revizuire a Constituţiei, depusa la Curte de preşedintele Camerei Deputaţilor, împreunã cu tabelele cuprinzând semnãturile a 233 de deputaţi şi 94 de senatori, şi cu avizul Consiliului Legislativ. Deputaţii semnatari ai propunerii legislative de revizuire sunt urmãtorii: Adrian Nastase, Valer Dorneanu, Viorel Hrebenciuc, Viorica Afrasinei, Alexandru Sassu, Alexandru Lapusan, Florea Voinea, Gheorghe Ana, Petru Andea, Andrei Ioan, Ecaterina Andronescu, Niculae Napoleon Antonescu, Iosif Armas, Eugen Arnautu, Mihai Balta, Mihai Bar, Radu Liviu Bara, Daniela Bartos, Cornel Badoiu, Dumitru Bentu, Victor Bercaroiu, Endre Bereczki, Ioan Bivolaru, Vasile Bleotu, Dumitru Boabes, Minica Boaja, Ion Bozga, Ovidiu Brinzan, Mircea Bucur, Ion Burnei, Dumitru Buzatu, Valentin Gigel Calcan, Gheorghe Romeo Leonard Cazan, Ştefan Cazimir, Adrian Casunean-Vlad, Dumitru Chirita, Vasile Silvian Ciuperca, Minodora Cliveti, Dorel Petru Craciun, Nicoara Cret, Marin Cristea, Matei-Agathon Dan, Aurel Daraban, Traian Dobre, Smaranda Dobrescu, George Dragu, Doina Micsunica Dretcanu, Cristian Sorin Dumitrescu, Carmen Dumitriu, Gheorghe Dutu, Mihail Facã, Ion Florescu, Acsinte Gaspar, Filip Georgescu, Florin Georgescu, Adrian Gheorghiu, Viorel Gheorghiu, Georgiu Gingaras, Ştefan Giuglea, Petre Godja, Nicolae Gradinaru, Neculai Grigoras, Aurel Gubandru, Marian Ianculescu, Valentin Adrian Iliescu, Adrian Ionel, Dan Ionescu, Razvan Ionescu, Florin Iordache, Scarlat Iriza, Maria Lazar, Lucia Cornelia Lepadatu, Dorin Lazar Maior, Gheorghe Marcu, Gheorghe Marin, Ionel Marineci, Mihai-Adrian Malaimare, Vasile Mihalachi, Petru Şerban Mihailescu, Vasile Miron, Manuela Mitrea, Miron Tudor Mitrea, Anton Mitaru, Ion Mocioalca, Tudor Mohora, Carmen Ileana Moldovan, Petre Moldovan, Eugenia Moldoveanu, Marian Adrian Motoc, Ovidiu Tiberiu Musetescu, Petre Naidin, Rodica Nassar, Liana Elena Naum, Vald Gheorghe Nadejde, Ion Neagu, Victor Neagu, Horia Ion Neamtu, Tiberiu Paul Neamtu, Cristian Nechifor, Dan Nica, Ion Nicolae, Mihai Nicolescu, Eugen Nicolicea, Constantin Niculescu, Bogdan Nicolae Niculescu-Duvaz, Constantin Nita, Ionel Olteanu, Ion Oltei, Ioan Mircea Pascu, Valentin Paduroiu, Ovidiu Cameliu Petrescu, Radu Podgoreanu, Virgil Popa, Gheorghe Popescu, Dan Ioan Popescu, Catalin Popescu, Virgil Popescu, Petre Posea, Ristea Priboi, Vasile Puscas, Hildegard Carola Puwak, Dan Grigore Rasovan, Ion Rãdoi, Gheorghe Rosculet, Ioan Rus, Cristian Sandache, Alecu Sandu, Ion Florentin Sandu, Marian Sarbu, Tiberiu-Sergius Sbarcea, Constantin Selagea, Nicolae Sersea, Adrian Severin, Mihail Sireteanu, Nicu Spiridon, Ioan Stan, Ion Stan, Zisu Stanciu, AlexandruOctav Stanescu, Timotei Stuparu, Vasile Suciu, Gheorghe Suditu, Ion Ştefan, Codrin Stefanescu, Luca Stefanoiu, Pavel Tarpescu, Culita Tarata, Constantin Teculescu, Ioan Timis, Pavel Todoran, Mihai Tudose, Alexandru Tibulca, Iulian-Costel Tocu, Aurelia Vasile, Dan Verbina, Madalin Voicu, Dorel Zavoianu, Valeriu Ştefan Zgonea, Dorel Bahrin, Pavel Cherescu, Nicu Cojocaru, Amalia Balasoiu, Mihaela Mandrea-Muraru, Constantin Florentin Moraru, Ioan Mihai Nastase, Octavian Constantin Petrus, Olga-Lucheria Voinea, Marin Anton, George Crin Laurentiu Antonescu, Andrei Ioan Chiliman, Viorel-Gheorghe Coifan, Victor Paul Dobre, Liviu Iuliu Dragos, Valeriu Gheorghe, Titu Nicolae Gheorghiof, Puiu Hasotti, Anton Ionescu, Ion Luchian, Catalin Micula, Monica Octavia Musca, Gheorghe-Eugen Nicolaescu, Dan Costache (Dinu) Patriciu, Napoleon Pop, Cornel Popa, Grigore Dorin Popescu, Calin Constantin Anton Popescu-Tariceanu, Vasile Predica, Dan Radu Rusanu, Nini Sapunaru, Dan Coriolan Simedru, Cornel Stirbet, Valeriu Stoica, Radu Stroe, Attila-Bela-Ladislau Kelemen, Attila Varga, Iulia Pataki, Istvan Antal, Ferenc Asztalos, Dezideriu Coloman Becsek-Garda, Gyongyike Bondi, Laszlo Borbely, Istvan Erdei Doloczki, Sandor Konya-Hamar, Csaba-Tiberiu Kovacs, Grigore Makkai, Robert Kalman Raduly, Ervin-Zoltan Szekely, Sandor Tamas, Gheorghe Tokay, Iuliu Vida, Iuliu Winkler, Varujan Pambuccian, Dorel Dorian, Sotiris Fotopolos, Cerchez Metin, Gheorghe Firczak, Ana Florea, Slavomir Gvozdenovici, Miron Ignat, Ileana Stana-Ionescu, Longher Ghervazen, Oana Manolescu, Petru Mirciov, Nicolae Paun, Mihai Radan, Negiat Sali, Vasile Ionel Savu, Ştefan Tcaciuc, Eberhard-Wolfgang Wittstock, Cornel Boiangiu, Vasile Mandroviceanu, Sever Mesca, Ion Mogos, Ilie Neacsu şi Raj Tunaru. Senatorii semnatari ai iniţiativei legislative de revizuire sunt urmãtorii: Ion Solcanu, Dionisie Bucur, Maria Antoaneta Dobrescu, Doru Ioan Taracila, Marin Dinu, Constantin Alexa, Victor Apostolache, Alexandru Athanasiu, Viorel Balcan, Doru Laurian Badulescu, Liviu Doru Bindea, Şerban Alexandru Bradisteanu, Alin Theodor Ciocarlie, Octav Cozmanca, Avram Craciun, Trita Fanita, Cornel Filipescu, Ion Gogoi, Ioan Guga, Ion Harsu, Gheorghe Hoha, Ion Honcescu, Florin Hritcu, Ion Iliescu, Antonie Iorgovan, Aureliu Leca, Liviu Maior, Vintila Matei, Viorel Matei, Vasile Mocanu, Tudor Marius Munteanu, Ioan Nicolaescu, Sergiu Florin Nicolaescu, Constantin Nicolaescu, Traian Novolan, Sorin Mircea Oprescu, Octavian Opris, Adrian Paunescu, Ilie Platica Vidovici, Ioan Pop de Popa, Dan Mircea Popescu, Laurentiu Mircea Popescu, Ion Predescu, Emilian Prichici, Mihai Radu Pricop, Ghiorghi Prisacaru, George Mihail Pruteanu, Nelu Pujina, Constantin Radu, Dan Nicolae Rahau, Nora Cecilia Rebreanu, Traian Rece, Aristide Roibu, Ion Seche, Niculae Sin, Elena Sporea, Rodica Mihaela Stanoiu, Fevronia Stoica, Rodica Selaru, Viorel Ştefan, Emil Razvan Theodorescu, Constantin Toma, Nicolae Vacaroiu, Melu Voinea, Grigore Zanc, Ioan Cristolovean, Vasile Duta, Avram Filipas, Simona Marinescu, Sorin Adrian Vornicu, Norica Nicolai, Gheorghe Flutur, Nicolae-Vlad Popa, Ion Sarbulescu, Nicolae Paul Anton Pacuraru, Dan Constantinescu, Radu Alexandru Feldman, Mircea Ionescu-Quintus, Mircea Teodor Iustian, Paun-Ion Otiman, Corin Penciuc, Alexandru Paleologu, Attila Verestoy, Karoly Ferenc Szabo, Alexandru Kereskenyi, Peter Eckstein Kovacs, Gyorgy Frunda, Bela Marko, Csaba Nemeth, Ştefan Pete, Valentin-Zoltan Puskas, Denes Seres, Csaba Sogor, Borbala Vajda. Propunerea legislativã de revizuire a Constituţiei României are urmãtoarea redactare: <<Art. I. - Constituţia României, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 233 din 21 noiembrie 1991, se modifica şi se completeazã astfel: 1. Dupã alineatul (3) al articolului 1 se adauga doua noi alineate, (4) şi (5), cu urmãtorul cuprins: "(4) Statul se organizeazã potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor - legislativã, executivã şi judecãtoreascã - în cadrul democraţiei constituţionale. (5) În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie." 2. Alineatul (1) al articolului 2 se modifica şi are urmãtorul cuprins: "(1) Suveranitatea nationala aparţine poporului roman, care o exercita prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum." 3. Alineatul (1) al articolului 4 se modifica şi are urmãtorul cuprins: "(1) Statul are ca fundament unitatea poporului roman şi solidaritatea cetãţenilor sãi." 4. Articolul 9 se modifica astfel: - Denumirea este: "Sindicatele, patronatele şi asociaţiile profesionale" - Cuprinsul articolului este: "Art. 9. - Sindicatele, patronatele şi asociaţiile profesionale se constituie şi îşi desfãşoarã activitatea potrivit cu statutele lor, în condiţiile legii. Ele contribuie la apãrarea drepturilor şi la promovarea intereselor profesionale, economice şi sociale ale salariaţilor şi ale membrilor asociaţiilor patronale sau profesionale." 5. Dupã alineatul (2) al articolului 11 se introduce un nou alineat, (3), cu urmãtorul cuprins: "(3) În cazul în care un tratat la care România urmeazã sa devinã parte cuprinde dispoziţii contrare Constituţiei, ratificarea lui poate avea loc numai dupã revizuirea Constituţiei." 6. Alineatul (3) al articolului 16 se modifica şi are urmãtorul cuprins: "(3) Funcţiile şi demnitãţile publice, civile sau militare, pot fi ocupate de persoanele care au cetãţenia romana şi domiciliul în ţara. Statul roman garanteazã egalitatea de sanse între femei şi bãrbaţi pentru ocuparea acestor funcţii." 7. Alineatul (1) al articolului 19 se modifica şi are urmãtorul cuprins: "(1) Cetãţeanul roman nu poate fi extrãdat sau expulzat din România. Cetãţenii romani pot fi extrãdaţi în baza tratatelor internaţionale la care România este parte, în condiţiile legii şi pe baza de reciprocitate." 8. Dupã alineatul (2) al articolului 21 se adauga doua noi alineate, (3) şi (4), cu urmãtorul cuprins: "(3) Pãrţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil. (4) Jurisdictiile speciale administrative sunt facultative dacã legea nu prevede altfel." 9. Articolul 23 se modifica astfel: - Alineatul (4) are urmãtorul cuprins: "(4) Arestarea preventivã se dispune numai de instanta de judecata." - Dupã alineatul (4) se introduc trei noi alineate, (4^1), (4^2) şi (4^3), cu urmãtorul cuprins: "(4^1) În cursul urmãririi penale, arestarea preventivã se poate dispune pentru o durata de cel mult 30 de zile şi se poate prelungi cu câte o durata de cel mult 30 de zile, fãrã ca durata totalã sa depãşeascã 120 de zile. (4^2) În faza de judecata arestarea preventivã se menţine pana la împlinirea duratei de 30 de zile atunci când aceasta mãsura a fost dispusã în faza de urmãrire penalã şi se poate prelungi cu câte o durata de cel mult 30 de zile, dacã instanta constata ca sunt îndeplinite condiţiile prevãzute de lege. (4^3) Încheierile instanţei privind mãsura arestãrii preventive sunt supuse cãilor de atac prevãzute de lege." - Alineatul (6) are urmãtorul cuprins: "(6) Punerea în libertate a celui reţinut sau arestat este obligatorie, dacã motivele acestor mãsuri au dispãrut, precum şi în alte situaţii prevãzute de lege." 10. Alineatul (3) al articolului 27 se modifica şi are urmãtorul cuprins: "(3) Percheziţiile pot fi dispuse de judecãtor şi pot fi efectuate numai în formele prevãzute de lege." 11. Alineatul (5) al articolului 32 se modifica şi are urmãtorul cuprins: "(5) Învãţãmântul de toate gradele se desfãşoarã în unitãţi de stat, particulare şi confesionale, în condiţiile legii." 12. Articolul 41 se modifica astfel: - Denumirea este: "Dreptul de proprietate privatã" - Alineatul (2) se modifica şi are urmãtorul cuprins: "(2) Proprietatea privatã este garantatã şi ocrotitã în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetãţenii strãini şi apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privatã asupra terenurilor numai în condiţiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeanã şi din alte tratate internaţionale la care România este parte, pe baza de reciprocitate, în condiţiile prevãzute prin legea organicã, precum şi prin moştenire legalã." - Dupã alineatul (3) se introduce un nou alineat, (3^1), cu urmãtorul cuprins: "(3^1) Este interzisã trecerea silitã în proprietate publica a unor bunuri pe baza apartenentei etnice, religioase, politice sau de alta natura a titularilor." - Dupã alineatul (7) se introduce un nou alineat, (7^1), cu urmãtorul cuprins: "(7^1) Prezumţia prevãzutã la alineatul (7) nu este aplicabilã pentru bunurile dobândite ca urmare a valorificãrii veniturilor realizate din infracţiuni." 13. La articolul 46, termenii "persoane handicapate" şi "handicapati" se înlocuiesc cu termenul "persoane cu handicap". 14. Dupã articolul 46 se introduce un nou articol, 46^1, cu urmãtorul cuprins: - Denumirea este: "Ocrotirea mediului înconjurãtor" - Cuprinsul articolului este: "Art. 46^1. - Statul şi autoritãţile publice sunt obligate sa ia mãsuri pentru ocrotirea şi refacerea mediului înconjurãtor, precum şi pentru menţinerea echilibrului ecologic." 15. Articolul 48 se modifica şi are urmãtorul cuprins: "(1) Persoana vãtãmatã într-un drept al sau ori într-un interes legitim de o autoritate publica printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, este indreptatita sa obţinã recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului şi repararea pagubei. (2) Condiţiile şi limitele exercitãrii acestui drept se stabilesc prin lege. (3) Statul rãspunde patrimonial, potrivit legii, pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. Rãspunderea statului nu inlatura, în condiţiile legii, rãspunderea magistraţilor care şi-au exercitat funcţia cu rea-credinţa." 16. Alineatul (2) al articolului 49 se modifica şi are urmãtorul cuprins: "(2) Restrangerea poate fi dispusã numai dacã este necesarã într-o societate democratica. Mãsura trebuie sa fie proporţionalã cu situaţia care a determinat-o, sa fie facuta în mod nediscriminatoriu şi fãrã a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertãţii." 17. Articolul 51 se abroga. 18. Alineatul (2) al articolului 52 se modifica şi are urmãtorul cuprins: "(2) Condiţiile efectuãrii serviciului militar pentru bãrbaţii, cetãţeni romani, care au împlinit varsta de 20 de ani, se vor stabili prin lege organicã." 19. Articolul 55 se modifica şi are urmãtorul cuprins: "Art. 55. - (1) Avocatul Poporului este numit pe o durata de 4 ani pentru apãrarea drepturilor şi libertãţilor persoanelor fizice. Adjunctii Avocatului Poporului sunt specializaţi pe domenii de activitate. (2) Avocatul Poporului şi adjunctii sãi nu pot îndeplini nici o alta funcţie publica sau privatã, cu excepţia funcţiilor didactice din învãţãmântul superior. (3) Organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului se stabilesc prin lege organicã." 20. Articolul 62 se modifica şi se completeazã astfel: - Denumirea este: "Şedinţele Camerelor" - Alineatul (1) se modifica şi are urmãtorul cuprins: "(1) Camera Deputaţilor şi Senatul lucreazã în şedinţe separate." - Partea introductivã a alineatului (2) se modifica şi are urmãtorul cuprins: "(2) Camerele îşi desfãşoarã lucrãrile şi în şedinţe comune, potrivit unui regulament adoptat cu votul majoritãţii deputaţilor şi senatorilor, pentru:" - Prevederile literelor f), g) şi h) ale alineatului (2) se modifica şi au urmãtorul cuprins: "f) aprobarea strategiei naţionale de apãrare a tarii, examinarea rapoartelor Consiliului Suprem de Apãrare a Tarii; g) numirea, la propunerea Preşedintelui României, a directorilor serviciilor de informaţii şi exercitarea controlului asupra activitãţii acestor servicii; h) numirea Avocatului Poporului;" - Dupã litera h) a alineatului (2) se introduc doua noi litere, i) şi j), cu urmãtorul cuprins: "i) stabilirea statutului deputaţilor şi al senatorilor, stabilirea indemnizaţiei şi a celorlalte drepturi ale acestora; j) îndeplinirea altor atribuţii care, potrivit Constituţiei, legilor organice sau regulamentului, se exercita în şedinţa comuna." 21. Alineatul (1) al articolului 67 se modifica şi are urmãtorul cuprins: "(1) Deputaţii şi senatorii intra în exerciţiul mandatului la data întrunirii legale a Camerei din care fac parte, sub condiţia validãrii alegerii şi a depunerii jurãmântului. Jurãmântul se stabileşte prin lege organicã." 22. Articolul 69 se modifica şi are urmãtorul cuprins: "(1) Deputaţii şi senatorii nu pot fi traşi la rãspundere juridicã pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului. (2) Deputaţii şi senatorii pot fi urmãriţi şi trimişi în judecata penalã pentru fapte care nu au legatura cu voturile sau cu opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului, dar nu pot fi perchezitionati sau arestaţi fãrã încuviinţarea Camerei din care fac parte, dupã ascultarea lor. Competenta de judecata aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie." 23. Articolul 70 se abroga. 24. Articolul 71 se abroga. 25. Alineatul (3) al articolului 72 se modifica şi are urmãtorul cuprins: "(3) Prin lege organicã se reglementeazã: a) sistemul electoral; organizarea şi funcţionarea Autoritãţii Electorale Permanente; b) organizarea şi funcţionarea partidelor politice; c) statutul deputaţilor şi al senatorilor, stabilirea indemnizaţiei şi a celorlalte drepturi ale acestora; d) organizarea şi desfãşurarea referendumului; e) organizarea Guvernului şi a Consiliului Suprem de Apãrare a Tarii; f) regimul stãrii de asediu şi al celei de urgenta; g) infracţiunile, pedepsele şi regimul executãrii acestora; h) acordarea amnistiei sau a graţierii colective; i) organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii, a instanţelor judecãtoreşti, a Ministerului Public şi a Curţii de Conturi; j) regimul juridic general al proprietãţii şi al moştenirii; k) organizarea generalã a învãţãmântului; l) organizarea administraţiei locale, a teritoriului, precum şi regimul general privind autonomia localã; m) regimul general privind raporturile de munca, sindicatele şi protecţia socialã; n) statutul minoritãţilor naţionale din România; o) regimul general al cultelor; p) celelalte domenii pentru care, în Constituţie, se prevede adoptarea de legi organice." 26. Articolul 73 se modifica şi are urmãtorul cuprins: - Alineatul (1) are urmãtorul cuprins: "(1) Initiativa legislativã aparţine Guvernului, deputaţilor, senatorilor, precum şi unui numãr de cel puţin 100.000 de cetãţeni cu drept de vot. Cetãţenii care îşi manifesta dreptul la initiativa legislativã trebuie sa provinã din cel puţin un sfert din judeţele tarii, iar în fiecare din aceste judeţe şi în municipiul Bucureşti trebuie sa fie înregistrate cel puţin 5.000 de semnãturi în sprijinul acestei iniţiative." - Alineatul (3) are urmãtorul cuprins: "(3) Guvernul îşi exercita initiativa legislativã prin transmiterea proiectului de lege cãtre Camera competenta sa îl adopte în prima lectura." - Alineatul (5) are urmãtorul cuprins: "(5) Propunerile legislative se supun dezbaterii mai întâi Camerei competente sa le adopte în prima lectura." 27. Dupã articolul 73 se introduce un nou articol, 73^1, cu urmãtorul cuprins: - Denumirea este: "Sesizarea Camerelor" - Cuprinsul articolului este: "Art. 73^1. - (1) Se supun spre dezbatere şi adoptare Camerei Deputaţilor, în prima lectura, proiectele de legi şi propunerile legislative pentru ratificarea tratatelor sau a altor acorduri internaţionale şi a mãsurilor legislative ce rezulta din aplicarea acestor tratate sau acorduri, precum şi proiectele legilor organice prevãzute la art. 31 alin. (5), art. 37 alin. (3), art. 52 alin. (2), art. 55 alin. (3), art. 72 alin. (3) lit. e), i), k), l), art. 79 alin. (2), art. 101 alin. (3), art. 104 alin. (2), art. 116 alin. (3), art. 117 alin. (2) şi (3), art. 119 alin. (2), art. 125 alin. (4) şi (5) şi art. 140 alin. (4). Celelalte proiecte de legi sau propuneri legislative se supun dezbaterii şi adoptãrii, în prima lectura, Senatului. (2) Camera sesizatã în prima lectura se pronunţa în termen de 30 de zile. Pentru coduri şi alte legi de complexitate deosebita, termenul este de 45 de zile. În cazul depãşirii acestor termene se considera ca proiectul de lege sau propunerea legislativã au fost adoptate tacit. (3) Dupã adoptare sau respingere de cãtre prima Camera sesizatã, proiectul sau propunerea legislativã se trimite, pentru a doua lectura, la cealaltã Camera, care va decide definitiv." 28. Articolul 75 se abroga. 29. Articolul 76 se abroga. 30. Articolul 78 se modifica şi are urmãtorul cuprins: "Legea se publica în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi intra în vigoare la 3 zile de la data publicãrii sau la o data ulterioara prevãzutã în textul ei." 31. Articolul 84 se modifica astfel: - Alineatul (2) se modifica şi are urmãtorul cuprins: "(2) Preşedintele României se bucura de imunitate. Prevederile alin. (1) al art. 69 se aplica în mod corespunzãtor." - Alineatul (3) se abroga. 32. Dupã alineatul (2) al articolului 85 se introduce un nou alineat, (3), cu urmãtorul cuprins: "(3) Dacã prin propunerea de remaniere se schimba structura sau compozitia politica a Guvernului, Preşedintele României va putea exercita atributia prevãzutã la alin. (2) numai pe baza aprobãrii Parlamentului, acordatã la propunerea primului-ministru." 33. Alineatul (1) al articolului 91 se modifica şi are urmãtorul cuprins: "(1) Preşedintele încheie tratate internaţionale în numele României, negociate de Guvern, şi le supune spre ratificare Parlamentului într-un termen rezonabil. Celelalte tratate şi acorduri internaţionale se încheie, se aproba sau se ratifica potrivit procedurii stabilite prin lege." 34. Dupã articolul 95 se introduce un nou articol, 95^1, cu urmãtorul cuprins: - Denumirea este: "Punerea sub acuzare" - Cuprinsul articolului este: "Art. 95^1. - Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţa comuna, pot hotãrî punerea sub acuzare a Preşedintelui României pentru inalta trãdare, cu votul a cel puţin doua treimi din numãrul deputaţilor şi senatorilor. Competenta de judecata aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în condiţiile legii. Preşedintele este demis de drept la data rãmânerii definitive a hotãrârii de condamnare." 35. Dupã alineatul (2) al articolului 106 se introduce un nou alineat, (2^1), cu urmãtorul cuprins: "(2^1) Preşedintele României nu poate revoca primulministru." 36. Articolul 111 se modifica şi se completeazã astfel: - Denumirea este: "Întrebãri, interpelãri şi moţiuni simple" - Alineatul (2) se modifica şi are urmãtorul cuprins: "(2) Camera Deputaţilor sau Senatul poate adopta o moţiune simpla prin care sa îşi exprime poziţia cu privire la o problema de politica interna sau externa sau, dupã caz, cu privire la o problema ce a fãcut obiectul unei interpelãri." 37. Alineatul (3) al articolului 113 se modifica şi are urmãtorul cuprins: "(3) Dacã Guvernul nu a fost demis potrivit alin. (2), proiectul de lege prezentat, modificat sau completat, dupã caz, cu amendamente acceptate de Guvern, se considera adoptat, iar programul sau declaraţia de politica generalã devine obligatorie pentru Guvern." 38. Articolul 114 se modifica şi se completeazã astfel: - Alineatul (4) are urmãtorul cuprins: "(4) În situaţii extraordinare, a cãror reglementare nu comporta sub nici o forma amânarea, Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenta, având obligaţia motivarii în cuprinsul acestora a mãsurilor dispuse. Ordonanta intra în vigoare numai dupã depunerea sa spre dezbatere în procedura de urgenta la Camera competenta sa fie sesizatã şi publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I. Camerele, dacã nu se afla în sesiune, se convoacã în mod obligatoriu în 5 zile de la depunere sau, dupã caz, trimitere. Dacã în termen de cel mult 30 de zile de la depunere, Camera sesizatã nu se pronunţa asupra ordonanţei, aceasta este consideratã adoptatã şi se trimite la cea de-a doua Camera care decide, de asemenea, în procedura de urgenta. Ordonanta cuprinzând norme de natura legii organice se aproba cu majoritatea prevãzutã de alin. (1) al art. 74." - Dupã alineatul (4) se introduce un nou alineat, (4^1), cu urmãtorul cuprins: "(4^1) Ordonanţele de urgenta nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale, nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertãţile şi îndatoririle prevãzute de Constituţie, drepturile electorale ale cetãţenilor şi nu pot viza mãsuri de trecere silitã a unor bunuri în proprietatea publica." - Alineatul (5) se modifica şi are urmãtorul cuprins: "(5) Ordonanţele cu care Parlamentul a fost sesizat se aproba sau se resping printr-o lege în care vor fi cuprinse şi ordonanţele ale cãror efecte au încetat potrivit alin. (3)." - Dupã alineatul (5) se introduce un nou alineat, (5^1), cu urmãtorul cuprins: "(5^1) Prin legea de aprobare sau respingere se vor reglementa, dacã este cazul, mãsurile necesare cu privire la efectele juridice produse pe perioada de aplicare a ordonanţei." 39. Articolul 117 se modifica astfel: - Alineatul (1) are urmãtorul cuprins: "(1) Armata este subordonata exclusiv voinţei poporului pentru garantarea suveranitãţii, a independentei şi a unitãţii statului, a integritãţii teritoriale a tarii şi a democraţiei constituţionale. În condiţiile legii şi ale tratatelor internaţionale la care România este parte, armata contribuie la apãrarea colectivã în sistemele de alianta militarã şi participa la acţiuni privind menţinerea sau restabilirea pãcii." - Alineatul (3) are urmãtorul cuprins: "(3) Prevederile alin. (1) şi (2) se aplica, în mod corespunzãtor, şi celorlalte componente ale forţelor armate stabilite potrivit legii." - Alineatul (5) are urmãtorul cuprins: "(5) Pe teritoriul României nu pot intra, stationa, desfasura operaţiuni ori trece trupe strãine decât în condiţiile prevãzute prin lege." 40. Articolul 118 se modifica şi are urmãtorul cuprins: "Consiliul Suprem de Apãrare a Tarii organizeazã şi coordoneazã unitar activitãţile care privesc apãrarea tarii şi siguranta nationala, participarea la menţinerea securitãţii internaţionale şi la apãrarea colectivã în sistemele de alianta militarã, precum şi la acţiuni de menţinere sau de restabilire a pãcii." 41. Articolul 119 se modifica şi are urmãtorul cuprins: "(1) Administraţia publica din unitãţile administrativ-teritoriale se întemeiazã pe principiul autonomiei locale şi pe cel al desconcentrarii serviciilor publice. (2) În unitãţile administrativ-teritoriale unde cetãţenii aparţinând unei minoritãţi naţionale au o pondere semnificativã, se asigura folosirea limbii minoritãţii naţionale respective în scris şi oral în relaţiile cu autoritãţile administraţiei publice locale şi serviciile publice desconcentrate, în condiţiile prevãzute de legea organicã." 42. Dupã articolul 120 se introduce un nou articol, 120^1, cu urmãtorul cuprins: - Denumirea este: "Dispoziţii privind alegerile" - Cuprinsul articolului este: "Art. 120^1. - În condiţiile aderãrii României la Uniunea Europeanã, cetãţenii Uniunii care îndeplinesc cerinţele legii au dreptul de a alege şi de a fi aleşi pentru constituirea autoritãţilor administraţiei publice locale şi pentru Parlamentul European." 43. Alineatele (1) şi (2) ale articolului 122 se modifica şi au urmãtorul cuprins: "(1) Guvernul numeşte un prefect în fiecare judeţ şi în municipiul Bucureşti. (2) Prefectul este reprezentantul Guvernului pe plan local şi conduce serviciile publice desconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe centrale din unitãţile administrativ-teritoriale." 44. Dupã alineatul (1) al articolului 123 se introduce un nou alineat, (1^1), cu urmãtorul cuprins: "(1^1) Justiţia este unica şi egala pentru toţi." 45. Articolul 124 se modifica şi se completeazã astfel: - Alineatul (1) are urmãtorul cuprins: "(1) Judecãtorii numiţi de Preşedintele României sunt inamovibili, în condiţiile legii." - Dupã alineatul (1) se introduce un nou alineat, (1^1), cu urmãtorul cuprins: "(1^1) Propunerile de numire, precum şi promovarea, transferarea şi sancţionarea judecãtorilor pot fi dispuse numai de Consiliul Superior al Magistraturii, în condiţiile legii." 46. Articolul 125 se modifica şi are urmãtorul cuprins: "(1) Justiţia se realizeazã prin Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecãtoreşti stabilite de lege. (2) Competenta instanţelor judecãtoreşti şi procedura de judecata sunt prevãzute numai prin lege. (3) Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie asigura interpretarea şi aplicarea unitarã a legii de cãtre celelalte instanţe judecãtoreşti, potrivit competentei sale. (4) Compunerea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi regulile de funcţionare ale acesteia se stabilesc prin lege organicã. (5) Este interzisã înfiinţarea de instanţe extraordinare. Prin lege organicã pot fi înfiinţate instanţe specializate în anumite materii, cu posibilitatea participãrii, dupã caz, a unor persoane din afarã magistraturii. (6) Controlul judecãtoresc al actelor autoritãţilor publice, pe calea contenciosului administrativ, este garantat, cu excepţia celor care privesc raporturile cu Parlamentul, precum şi a actelor de comandament cu caracter militar. Instanţele de contencios administrativ sunt competente sa soluţioneze cererile persoanelor vãtãmate prin ordonanţe constatate ca fiind neconstituţionale." 47. Articolul 127 se modifica astfel: - Denumirea articolului este: "Folosirea limbii materne şi a interpretului în justiţie" - Alineatul (2) al articolului 127 se modifica şi are urmãtorul cuprins: "(2) Cetãţenii romani aparţinând minoritãţilor naţionale au dreptul sa se exprime în limba maternã în fata instanţelor de judecata, în condiţiile legii organice." - Dupã alineatul (2) se introduce un nou alineat, (3), cu urmãtorul cuprins: "(3) Cetãţenii strãini şi apatrizii care nu înţeleg sau nu vorbesc limba romana au dreptul de a lua cunostinta de toate actele şi lucrãrile dosarului, de a vorbi în instanta şi de a pune concluzii, prin interpret; în procesele penale acest drept este asigurat în mod gratuit." 48. Articolul 130 se modifica şi se completeazã astfel: - Alineatul (2) are urmãtorul cuprins: "(2) Ministerul Public îşi exercita atribuţiile prin procurori constituiţi în parchete, pe lângã Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe judecãtoreşti." - Dupã alineatul (2) se introduce un nou alineat, (3), cu urmãtorul cuprins: "(3) Parchetele conduc şi controleazã activitatea poliţiei judiciare." 49. Articolul 132 se modifica astfel: - Denumirea este: "Rolul şi structura" - Cuprinsul articolului este: "Art. 132. - (1) Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independentei justiţiei. (2) Consiliul Superior al Magistraturii este alcãtuit din 17 membri, constituiţi în doua secţii, una pentru judecãtori şi una pentru procurori. Prima secţie este compusa din 7 judecãtori, iar cea de-a doua din 5 procurori. Din Consiliul Superior al Magistraturii fac parte 4 reprezentanţi ai societãţii civile, specialişti în domeniul dreptului, care se bucura de inalta reputaţie profesionalã şi morala şi care participa la lucrãrile din plen. (3) Ministrul justiţiei, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi procurorul general al României fac parte din Consiliul Superior al Magistraturii. (4) Magistraţii Consiliului Superior al Magistraturii sunt aleşi în adunãrile generale ale judecãtorilor sau ale procurorilor şi sunt validati de Senat. Consiliul Superior al Magistraturii îşi alege dintre membrii sãi un preşedinte, pentru un mandat de 1 an, care nu poate fi înnoit. (5) Durata mandatului membrilor Consiliului este de 6 ani. (6) Hotãrârile Consiliului Superior al Magistraturii se iau prin vot secret. (7) Preşedintele României prezideazã lucrãrile Consiliului Superior al Magistraturii la care participa. (8) Hotãrârile Consiliului Superior al Magistraturii nu pot fi atacate la instanţele judecãtoreşti." 50. Articolul 133 se modifica şi are urmãtorul cuprins: "(1) Consiliul Superior al Magistraturii propune Preşedintelui României numirea în funcţie a judecãtorilor şi a procurorilor, cu excepţia celor stagiari, în condiţiile legii. (2) Consiliul Superior al Magistraturii îndeplineşte rolul de instanta de judecata, în secţii şi în plen, în domeniul jurisdicţiei disciplinare a judecãtorilor şi procurorilor, fãrã votul ministrului justiţiei şi al procurorului general, potrivit procedurii stabilite prin legea sa organicã." 51. Articolul 134 se modifica astfel: - Alineatul (1) se completeazã şi are urmãtorul cuprins: "(1) Economia României este economie de piata, bazatã pe libera initiativa." - Litera e) din alineatul (2) se modifica şi are urmãtorul cuprins: "e) aplicarea politicilor de dezvoltare regionala în concordanta cu obiectivele Uniunii Europene;" 52. Articolul 135 se modifica şi are urmãtorul cuprins: "(1) Proprietatea este publica sau privatã. (2) Proprietatea publica este garantatã şi ocrotitã prin lege şi aparţine statului sau unitãţilor administrativteritoriale. (3) Bogãţiile de interes public ale subsolului, spaţiul aerian, plajele, marea teritorialã, resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului continental, precum şi alte bunuri stabilite de legea organicã, fac obiectul exclusiv al proprietãţii publice. (4) Bunurile proprietate publica sunt inalienabile. În condiţiile legii organice, ele pot fi date în administrare regiilor autonome ori instituţiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate; de asemenea, ele pot fi date în folosinta gratuita instituţiilor de utilitate publica. (5) Proprietatea privatã este inviolabilã, în condiţiile legii organice." 53. Alineatul (2) al articolului 136 se completeazã, în final, astfel: "(2) În condiţiile aderãrii la Uniunea Europeanã, prin lege organicã se pot recunoaşte circulaţia şi înlocuirea monedei naţionale cu aceea a Uniunii Europene." 54. Articolul 139 se modifica astfel: - Alineatul (1) are urmãtorul cuprins: "(1) Curtea de Conturi exercita controlul asupra modului de formare, de administrare şi de întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public. În condiţiile legii organice, litigiile rezultate din activitatea Curţii de Conturi vor fi soluţionate de instanţele judecãtoreşti." - Alineatul (4) are urmãtorul cuprins: "(4) Membrii Curţii de Conturi sunt numiţi de Parlament pentru un mandat de 9 ani, care nu poate fi prelungit sau înnoit. Membrii Curţii de Conturi sunt independenţi şi inamovibili, potrivit legii. Ei sunt supuşi incompatibilitãţilor prevãzute de lege pentru judecãtori." - Dupã alineatul (4) se introduce un nou alineat, (5), cu urmãtorul cuprins: "(5) Curtea de Conturi se înnoieşte cu o treime din consilierii de conturi numiţi de Parlament, din 3 în 3 ani, în condiţiile prevãzute de legea organicã a Curţii." 55. Dupã articolul 139 se introduce un nou articol, 139^1, cu urmãtorul cuprins: - Denumirea este: "Consiliul Economic şi Social" - Cuprinsul articolului este: "Art. 139^1. - Consiliul Economic şi Social este organ consultativ al Parlamentului şi Guvernului în domeniile de specialitate stabilite prin legea sa organicã de înfiinţare, organizare şi funcţionare." 56. Înaintea alineatului (1) al articolului 140 se introduce un nou alineat, cu urmãtorul cuprins: "(1) Curtea Constituţionalã este garantul supremaţiei Constituţiei." 57. Articolul 144 se modifica astfel: - Litera a) are urmãtorul cuprins: "a) se pronunţa asupra constituţionalitãţii legilor, înainte de promulgarea acestora, la sesizarea Preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor doua Camere, a Guvernului, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a Avocatului Poporului, a unui numãr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori, precum şi, din oficiu, asupra iniţiativelor de revizuire a Constituţiei;" - Dupã litera a) se introduce o noua litera, a^1), cu urmãtorul cuprins: "a^1) se pronunţa asupra constituţionalitãţii tratatelor sau altor acorduri internaţionale, la sesizarea unuia dintre preşedinţii celor doua Camere, a unui numãr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori;" - Litera c) are urmãtorul cuprins: "c) hotãrãşte asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele, ridicate în fata autoritãţilor publice cu atribuţii jurisdicţionale; excepţia de neconstituţionalitate poate fi ridicatã şi de cãtre Avocatul Poporului;" - Dupã litera c) se introduce o noua litera, c^1), cu urmãtorul cuprins: "c^1) soluţioneazã conflictele juridice de natura constituţionalã dintre autoritãţile publice, la cererea Preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor doua Camere, a primului-ministru sau a preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii;" - Dupã litera i) se introduce o noua litera, j), cu urmãtorul cuprins: "j) îndeplineşte şi alte atribuţii prevãzute de legea organicã a Curţii." 58. Articolul 145 se modifica şi are urmãtorul cuprins: "(1) Dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale îşi înceteazã efectele juridice dupã 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacã, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, dupã caz, nu pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. (2) Tratatul sau acordul internaţional a cãrui constitutionalitate a fost constatatã potrivit art. 144 lit. a^1) nu poate face obiectul unei excepţii de neconstituţionalitate. (3) Deciziile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor. Ele se publica în Monitorul Oficial al României, Partea I." 59. Dupã articolul 145 se introduce un nou titlu cu denumirea "Integrarea euroatlantica", cuprinzând doua articole: a) Articolul 145^1, cu denumirea "Integrarea în Uniunea Europeanã" şi urmãtorul cuprins: "Art. 145^1. - (1) Aderarea României la tratatele constitutive ale Uniunii Europene, în scopul transferãrii unor atribuţii cãtre instituţiile comunitare, precum şi al exercitãrii în comun cu celelalte state membre a competentelor prevãzute în aceste tratate, se face prin lege adoptatã în şedinţa comuna a Camerei Deputaţilor şi Senatului cu majoritatea de doua treimi din numãrul deputaţilor şi senatorilor. (2) Ca urmare a aderãrii, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi ale reglementãrilor derivate din acestea, care au caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare. (3) Prevederile din alin. (1) şi (2) se aplica, în mod corespunzãtor, şi pentru aderarea la actele de revizuire a tratatelor constitutive ale Uniunii Europene. (4) Preşedintele României, Parlamentul şi Guvernul garanteazã aducerea la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din actul aderãrii şi prevederile alin. (2). (5) Guvernul transmite celor doua Camere ale Parlamentului proiectele actelor cu caracter obligatoriu înainte ca acestea sa fie supuse aprobãrii instituţiilor Uniunii Europene." b) Articolul 145^2, cu denumirea "Aderarea la Tratatul Atlanticului de Nord" şi urmãtorul cuprins: "Art. 145^2. - Prevederile articolului 145^1 se aplica, în mod corespunzãtor, şi în ceea ce priveşte aderarea României la Tratatul Atlanticului de Nord." 60. Articolul 151 se modifica şi are urmãtorul cuprins: - Denumirea este: "Dispoziţii tranzitorii" - Cuprinsul articolului este: "Art. 151. - (1) Proiectele de legi şi propunerile legislative în curs de legiferare se dezbat şi se aproba potrivit dispoziţiilor constituţionale anterioare intrãrii în vigoare a legii de revizuire. (2) Instituţiile existente la data intrãrii în vigoare a legii de revizuire rãmân în funcţiune pana la constituirea celor noi. (3) Dispoziţiile cu privire la Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie vor fi aduse la îndeplinire în cel mult 2 ani de la intrarea în vigoare a legii de revizuire. (4) Judecãtorii în funcţie ai Curţii Supreme de Justiţie şi consilierii de conturi numiţi de Parlament îşi continua activitatea pana la data expirãrii mandatului pentru care au fost numiţi. Pentru asigurarea innoirii Curţii de Conturi din 3 în 3 ani, la expirarea mandatului actualilor consilieri de conturi aceştia vor putea fi numiţi pentru încã un mandat de 3 sau de 6 ani. (5) Foştii judecãtori ai Curţii Constituţionale care nu au exercitat funcţia pentru un mandat de 9 ani pot fi reînvestiţi pentru diferenţa de mandat." 61. Articolul 152 se modifica şi are urmãtorul cuprins: - Denumirea este: "Republicarea Constituţiei" - Cuprinsul articolului este: "Art. 152. - Proiectul de lege sau propunerea legislativã de revizuire a Constituţiei se publica în Monitorul Oficial al României, Partea I, în termen de 5 zile de la data adoptãrii. Constituţia, modificatã şi completatã dupã aprobarea prin referendum, este republicatã, cu reactualizarea denumirilor şi dându-se textelor o noua numerotare, de cãtre Consiliul Legislativ." Art. II. - Revizuirea adoptatã prin prezenta lege se supune aprobãrii prin referendum organizat potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. (3) din Constituţia României.>> Luând în dezbatere aceasta propunere legislativã de revizuire a Constituţiei, la termenul din 16 aprilie 2003,
CURTEA, examinând propunerea legislativã de revizuire a Constituţiei, raportul întocmit de judecãtorul-raportor desemnat de Plenul Curţii, precum şi prevederile <>Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, retine urmãtoarele: Competenta Curţii Constituţionale de a soluţiona prezenta cauza este prevãzutã în art. 144 lit. a) teza finala din Constituţie, potrivit cãreia Curtea Constituţionalã "se pronunţa [...], din oficiu, asupra iniţiativelor de revizuire a Constituţiei". I. Cu privire la îndeplinirea condiţiilor pentru exercitarea dreptului de initiativa în materia revizuirii Constituţiei Curtea retine ca dreptul membrilor Parlamentului de a iniţia o revizuire a Constituţiei este reglementat de dispoziţiile art. 146 alin. (1) din Constituţie, potrivit cãrora "Revizuirea Constituţiei poate fi initiata [...] de cel puţin o pãtrime din numãrul deputaţilor sau al senatorilor [...]". Verificand îndeplinirea acestei condiţii, din examinarea listelor ce cuprind semnãturile initiatorilor, se constata ca propunerea legislativã a fost semnatã de 233 de deputaţi şi 94 de senatori, ceea ce reprezintã mai mult decât o pãtrime din numãrul membrilor Camerei Deputaţilor (345), respectiv din numãrul membrilor Senatului (140). Prin urmare, dreptul constituţional de initiativa în vederea revizuirii Constituţiei a fost exercitat cu respectarea prevederilor menţionate ale Legii fundamentale. De asemenea, Curtea constata ca propunerea legislativã de revizuire a Constituţiei a fost prezentatã instanţei de contencios constituţional cu respectarea prevederilor <>art. 36 alin. (3) al Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicatã. II. Cu privire la conţinutul propunerii legislative de revizuire a Constituţiei Potrivit dispoziţiilor Legii fundamentale, Curtea Constituţionalã retine ca este competenta sa examineze constituţionalitatea propunerii legislative de revizuire a Constituţiei, pronunţându-se asupra ansamblului reglementãrii, cu privire specialã asupra respectãrii condiţiilor privitoare la limitele revizuirii, prevãzute de dispoziţiile art. 148 din Constituţie, şi cu privire la respectarea prevederilor tratatelor internaţionale în materia drepturilor omului, la care România este parte. Prevederile art. 148 din Legea fundamentalã au urmãtorul cuprins: "(1) Dispoziţiile prezentei Constituţii privind caracterul naţional, independent, unitar şi indivizibil al statului roman, forma republicanã de guvernamant, integritatea teritoriului, independenta justiţiei, pluralismul politic şi limba oficialã nu pot forma obiectul revizuirii. (2) De asemenea, nici o revizuire nu poate fi facuta dacã are ca rezultat suprimarea drepturilor şi a libertãţilor fundamentale ale cetãţenilor sau a garanţiilor acestora. (3) Constituţia nu poate fi revizuitã pe durata stãrii de asediu sau a stãrii de urgenta şi nici în timp de rãzboi." Curtea Constituţionalã, examinând din acest punct de vedere propunerea legislativã de revizuire a Constituţiei, observa ca prin noua reglementare se urmãreşte atingerea urmãtoarelor finalitati: A. Îndeplinirea condiţiilor constituţionale pentru integrarea României în Uniunea Europeanã şi pentru aderarea la Tratatul Atlanticului de Nord a) Curtea constata ca pentru crearea cadrului constituţional necesar derulãrii procesului de integrare a României în structurile euroatlantice autorii propunerii de revizuire a Constituţiei au în vedere introducerea unor noi dispoziţii constituţionale, care sa permitã României sa îndeplineascã criteriile impuse statelor candidate pentru integrarea euroatlantica. În acest sens se propune introducerea art. 145^1 cu denumirea marginala "Integrarea în Uniunea Europeanã", şi art. 145^2 cu denumirea marginala "Aderarea la Tratatul Atlanticului de Nord". În ceea ce priveşte textul propus la art. 145^1, Curtea observa ca acesta are în vedere crearea unui cadru constituţional adecvat integrãrii României în Uniunea Europeanã. Calitatea de membru al acestei Uniuni presupune transferul unor atribuţii ce ţin de suveranitatea statului cãtre Uniunea Europeanã. Crearea acestui cadru constituţional se impune cu necesitate, la momentul actual, având în vedere obiectivele strategice ale României, obiective care se bucura de o larga sustinere populara. De asemenea, Curtea Constituţionalã retine ca integrarea în Uniunea Europeanã trebuie sa aibã loc în urma manifestãrii exprese de vointa a statului candidat şi cu respectarea condiţiilor incluse în acordurile de preaderare. Dispoziţiile cuprinse la art. 145^1 sunt menite sa stabileascã regula potrivit cãreia aderarea la Uniunea Europeanã se face prin lege, adoptatã în şedinţa comuna a Camerei Deputaţilor şi a Senatului, cu o majoritate calificatã de doua treimi din numãrul membrilor Parlamentului. De altfel, textul referitor la aderarea prin lege este în deplina concordanta cu dispoziţiile art. 58 alin. (1) din Constituţie, potrivit cãrora "Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului roman şi unica autoritate legiuitoare a tarii." Curtea considera totodatã ca dispoziţia de aderare prin lege are ca scop sa supunã atentiei organului reprezentativ suprem nu numai importanta aderãrii la Uniunea Europeanã, dar şi rãspunderea ce se rasfrange asupra statului roman, în condiţiile în care dobândeşte calitatea de membru al Uniunii Europene. Aceasta rãspundere izvorãşte, înainte de toate, din consecinţele pozitive sau negative ce pot decurge din procesul de aderare, unele izvorand chiar din actul "transferãrii unor atribuţii cãtre instituţiile comunitare", ceea ce poate pune în discuţie problema suveranitãţii naţionale. Cu referire la problema transferãrii unor atribuţii ale României cãtre instituţiile comunitare, Curtea Constituţionalã retine ca textul art. 145^1 are în vedere exercitarea suverana a voinţei statului roman de a adera la tratatele constitutive ale Uniunii Europene printr-o lege, a carei adoptare este condiţionatã de o majoritate calificatã de doua treimi. Actul de aderare are o dubla consecinta, şi anume, pe de o parte, transferarea unor atribuţii cãtre instituţiile comunitare, iar pe de alta parte, exercitarea în comun, cu celelalte state membre, a competentelor prevãzute în aceste tratate. Referitor la prima consecinta, Curtea retine ca, prin simpla apartenenţa a unui stat la un tratat internaţional, acesta îşi diminueazã competentele în limitele stabilite de reglementarea internationala. Din acest prim punct de vedere, apartenenţa României la Organizaţia Naţiunilor Unite, la Consiliul Europei, la Organizaţia Statelor Comunitãţii Europene, la Acordul Central European de Comerţ Liber etc. sau calitatea României de parte la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale ori la alte tratate internaţionale are semnificatia unei restrangeri a competentelor autoritãţii statale, o relativizare a suveranitãţii naţionale. Însã aceasta consecinta se impune a fi corelata cu cea de-a doua consecinta, cea a integrãrii României în Uniunea Europeanã. Cu privire la acest aspect, Curtea Constituţionalã retine ca actul de integrare are şi semnificatia partajarii exerciţiului acestor atribute suverane cu celelalte state componente ale organismului internaţional. Prin urmare, Curtea Constituţionalã constata ca prin actele de transfer al unor atribuţii cãtre structurile Uniunii Europene, acestea nu dobândesc, prin inzestrare, o "supracompetenta", o suveranitate proprie. În realitate, statele membre ale Uniunii Europene au decis sa exercite în comun anumite atribuţii care, în mod tradiţional, ţin de domeniul suveranitãţii naţionale. Este evident ca în actuala era a globalizarii problematicii omenirii, a evolutiilor interstatale şi a comunicãrii interindividuale la scara planetara conceptul de suveranitate nationala nu mai poate fi conceput ca absolut şi indivizibil, fãrã riscul unei izolari inacceptabile. Fata de toate acestea, Curtea retine ca, întrucât dezideratul de aderare a României la structurile euroatlantice este legitimat de interesul tarii, suveranitatea nu poate fi contrapusa telului de aderare. Curtea Constituţionalã urmeazã sa examineze însã dacã dispoziţiile referitoare la aderarea la structurile euroatlantice aduc atingere limitelor revizuirii, prin raportare la conceptele de suveranitate şi de independenta. Cu privire la suveranitatea statului, ca trasatura peremptorie a acestuia, Curtea observa ca ea nu intra sub incidenta art. 148 din Constituţie, care stabileşte limitele revizuirii Constituţiei, în schimb intra sub aceasta incidenta caracterul independent al statului roman. Independenta este o dimensiune intrinseca a suveranitãţii naţionale, chiar dacã este consacratã de sine statator în Constituţie. În esenta, independenta are în vedere dimensiunea exterioarã a suveranitãţii naţionale, conferind statului deplina libertate de manifestare în relaţiile internaţionale. Sub acest aspect este evident ca aderarea la structurile euroatlantice se va face în temeiul exprimarii independente a voinţei statului roman, nefiind vorba de o manifestare de vointa impusa de o entitate exterioarã României. Din acest punct de vedere Curtea constata ca introducerea celor doua noi articole în Constituţie - art. 145^1 şi 145^2 - nu reprezintã o încãlcare a dispoziţiilor constituţionale privitoare la limitele revizuirii. Pe de alta parte, Curtea mai retine ca aderarea la Uniunea Europeanã, o data realizatã, implica o serie de consecinţe care nu s-ar putea produce fãrã o reglementare corespunzãtoare, de rang constituţional. Prima dintre aceste consecinţe impune integrarea în dreptul intern a acquisului comunitar, precum şi determinarea raportului dintre actele normative comunitare şi legea interna. Soluţia propusã de autorii iniţiativei de revizuire are în vedere implementarea dreptului comunitar în spaţiul naţional şi stabilirea regulii aplicãrii prioritare a dreptului comunitar fata de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare. Consecinta aderãrii pleacã de la faptul ca statele membre ale Uniunii Europene au înţeles sa situeze acquisul comunitar - tratatele constitutive ale Uniunii Europene şi reglementãrile derivate din acestea - pe o poziţie intermediara între Constituţie şi celelalte legi, atunci când este vorba de acte normative europene obligatorii. Curtea Constituţionalã constata ca aceasta dispoziţie, cuprinsã în art. 145^1, nu aduce atingere prevederilor constituţionale privitoare la limitele revizuirii şi nici altor dispoziţii ale Legii fundamentale, fiind o aplicaţie particularã a dispoziţiilor actualului art. 11 alin. (2) din Constituţie, potrivit cãruia "Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern." Totodatã Curtea observa ca, în scopul integrãrii în Constituţia României a acestei concepţii europene, se impune completarea dispoziţiilor art. 11 cu un nou alineat, scop în care se prevede expres în propunerea legislativã de revizuire ca, "În cazul în care un tratat la care România urmeazã sa devinã parte conţine dispoziţii contrare Constituţiei, ratificarea lui poate avea loc numai dupã revizuirea Constituţiei." Pentru a i se asigura acestei prevederi constituţionale un caracter operational, se propune introducerea unei alte dispoziţii, cuprinsã la art. 144 lit. a^1), potrivit cãreia Curtea Constituţionalã "se pronunţa asupra constituţionalitãţii tratatelor sau altor acorduri internaţionale, la sesizarea unuia dintre preşedinţii celor doua Camere, a unui numãr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori". Prevederile alin. (4) al art. 145^1 stabilesc competenta Preşedintelui României, a Parlamentului şi a Guvernului de a garanta îndeplinirea obligaţiilor rezultate din actele de aderare şi a transpunerii în practica a prevederilor constitutive ale Uniunii Europene şi ale reglementãrilor obligatorii derivate din acestea. În conformitate cu dispoziţiile art. 145^1 alin. (5), Guvernul transmite celor doua Camere ale Parlamentului proiectele actelor cu caracter obligatoriu, înainte ca acestea sa fie supuse instituţiilor Uniunii Europene spre aprobare. Curtea Constituţionalã constata ca aceasta dispoziţie se integreaza în structura Legii fundamentale, fãrã a aduce atingere limitelor revizuirii, fiind o dispoziţie corecta şi necesarã în condiţiile în care parlamentul naţional este un partener al structurilor decizionale ale Uniunii Europene, potentandu-se pe aceasta cale rolul autoritãţii legislative naţionale. În ceea ce priveşte prevederile art. 145^2, Curtea Constituţionalã constata ca acestea nu pot avea conţinutul din propunerea legislativã de revizuire, deoarece între Uniunea Europeanã şi NATO exista deosebiri esenţiale, care impun un tratament juridic diferit. Astfel, dacã Uniunea Europeanã este o agregare de competente statale, de ordin economic, politic şi legislativ, în schimb NATO este o organizaţie politico-militarã în exclusivitate, fãrã vreun rol juridic în viata cetãţenilor statelor pãrţi. Ca atare, dacã aderarea la Uniunea Europeanã presupune un set de reguli specifice şi îndeplinirea unor exigente de ordin constituţional, în cazul aderãrii la NATO toate exigenţele pot fi satisfacute în condiţiile obişnuite ale aderãrii la un tratat internaţional, cu respectarea prevederilor art. 11 şi 91 din Constituţie. De altfel, art. 10 al Tratatului Atlanticului de Nord, semnat la Washington D.C. la 4 aprilie 1949, precizeazã: "Prin acord unanim, pãrţile pot sa invite sa adere la Tratat orice alt stat european susceptibil de a favoriza dezvoltarea principiilor prezentului Tratat şi sa contribuie la securitatea regiunii Atlanticului de Nord. Orice stat astfel invitat poate sa devinã parte la Tratat, depunând instrumentul de aderare pe lângã guvernul Statelor Unite ale Americii. Acesta va informa pe fiecare dintre pãrţi despre depunerea documentului de aderare." De asemenea, dispoziţiile art. 145^1 alin. (2) sunt aplicabile numai în cazul Uniunii Europene, NATO neavând nici o competenta de a emite reglementãri cu caracter obligatoriu pentru cetãţenii statelor pãrţi. Nici celelalte elemente ale art. 145^1 nu îşi gãsesc aplicabilitate în cazul NATO. Singura problema care poate fi reţinutã o constituie modalitatea de aderare la NATO, Parlamentul fiind liber sa decidã dacã aderarea se face printr-o lege adoptatã cu o majoritate de doua treimi, în şedinţa comuna a Camerei Deputaţilor şi Senatului, printr-o lege organicã sau printr-o lege ordinarã. Numai în prima ipoteza se impune introducerea art. 145^2, cu o singura trimitere la art. 145^1, respectiv la aplicarea corespunzãtoare a alin. (1) al acestui articol. b) Cu privire la consecinţele aderãrii la Uniunea Europeanã şi la NATO Curtea Constituţionalã retine ca acestea sunt numeroase şi ele se reflecta în cuprinsul iniţiativei legislative de revizuire a altor articole ale Constituţiei. 1. Aderarea României la NATO are ca urmare schimbarea funcţiilor forţelor armate. Aceasta schimbare se reflecta în propunerea de modificare a dispoziţiilor alin. (1), (3) şi (5) ale art. 117 din Constituţie. Prin modificarea alin. (1) se legitimeazã noi funcţii ale armatei, care în viitor, în condiţiile legii şi ale tratatelor internaţionale la care România este parte, contribuie la apãrarea colectivã în sistemele de alianta militarã şi participa la acţiuni privind menţinerea sau restabilirea pãcii. Prevederile alin. (3) ale acestui articol urmãresc sa generalizeze aceasta funcţie la toate componentele forţelor armate. În sfârşit, alin. (5) al aceluiaşi articol se modifica pentru a se introduce noi restrictii privitoare la trupele strãine în raport cu teritoriul roman. În actuala redactare dispoziţiile acestui alineat interzic trupelor strãine sa între sau sa treacã pe teritoriul României fãrã respectarea condiţiilor stabilite de lege. Prin modificarea propusã acestor restrictii li se adauga şi cele ce reprezintã o completare utila a textului constituţional, privitoare la stationarea acestora pe teritoriul României, respectiv la desfãşurarea de operaţiuni militare pe acest teritoriu. 2. O consecinta importanta a modificãrii funcţiilor armatei are în vedere reevaluarea atribuţiilor Consiliului Suprem de Apãrare a Tarii. Curtea Constituţionalã retine ca, în vederea corelãrii dispoziţiilor art. 117 cu cele ale art. 118, se propune modificarea acestuia din urma, dupã cum urmeazã: "Art. 118. - Consiliul Suprem de Apãrare a Tarii organizeazã şi coordoneazã unitar activitãţile care privesc apãrarea tarii şi siguranta nationala, participarea la menţinerea securitãţii internaţionale şi la apãrarea colectivã în sistemele de alianta militarã, precum şi la acţiuni de menţinere sau de restabilire a pãcii." 3. Integrarea României în Uniunea Europeanã presupune respectarea dispoziţiilor acquisului comunitar privitoare la libera circulaţie a capitalurilor, la drepturile cetãţenilor europeni de a investi şi de a dobândi bunuri în condiţii de egalitate cu cetãţenii romani. Curtea Constituţionalã observa ca posibilitatea realizãrii acestor obiective este îngrãditã de dispoziţiile art. 41 alin. (2) teza finala din Constituţia României, prin care se interzice cetãţenilor strãini şi apatrizilor sa dobândeascã dreptul de proprietate asupra terenurilor. Pentru înlãturarea acestei interdicţii şi pentru instituirea unor garanţii ale dreptului de proprietate privatã se propune modificarea art. 41. Prima modificare vizeazã denumirea articolului, în sensul ca, în locul denumirii "Protecţia proprietãţii private", se propune sintagma "Dreptul de proprietate privatã". Cea de-a doua modificare vizeazã chiar alin. (2) al art. 41. În noua redactare proprietatea privatã este garantatã şi ocrotitã în mod egal de lege, indiferent de titular, iar cetãţenii strãini şi apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privatã asupra terenurilor numai în condiţiile rezultate din aderarea la Uniunea Europeanã şi din alte tratate internaţionale la care România este parte, pe baza de reciprocitate, în condiţiile prevãzute prin legea organicã, precum şi prin moştenire legalã. Curtea Constituţionalã constata ca sunt înscrise în aceasta noua redactare suficiente garanţii constituţionale pentru exercitarea acestui drept în conformitate cu interesul general şi cu respectarea prevederilor acquisului comunitar. Dupã alin. (3) al acestui articol se introduce un nou alineat, (3^1), care interzice trecerea silitã în proprietate publica a unor bunuri pe baza apartenentei etnice, religioase, politice sau de alta natura a titularilor. Aceasta dispoziţie constituţionalã reprezintã o solida garanţie a dreptului de proprietate privatã, care inlatura posibilitatea trecerii abuzive a acesteia în proprietate publica pe criterii legate de apartenenţa etnicã, politica, religioasã sau de alta natura. În sfârşit, dupã alin. (7) se introduce un nou alineat, (7^1). Actualul alin. (7) are urmãtorul cuprins: "Averea dobandita în mod licit nu poate fi confiscatã. Caracterul licit al dobândirii se prezuma." Noul text circumstantiaza aceasta prezumţie şi stabileşte ca ea nu se aplica "pentru bunurile dobândite ca urmare a valorificãrii veniturilor realizate din infracţiuni". Curtea retine ca acest mod de redactare este criticabil şi poate conduce la confuzii. Astfel, dacã textul urmãreşte sa permitã confiscarea averii dobândite în mod licit, dar care s-a cladit pe o suma de bani provenitã din infracţiuni, redactarea sa este necorespunzãtoare. Din actualul mod de redactare a alin. (7^1) rezulta ca se urmãreşte rãsturnarea sarcinii probei privind caracterul licit al averii, prevãzându-se caracterul ilicit al averii dobândite prin valorificarea veniturilor rezultate din infracţiuni. În aceasta materie Curtea Constituţionalã s-a pronunţat prin Decizia nr. 85 din 3 septembrie 1996, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 211 din 6 septembrie 1996, prilej cu care a statuat ca securitatea juridicã a dreptului de proprietate asupra bunurilor ce alcãtuiesc averea unei persoane este indisolubil legatã de prezumţia dobândirii licite a averii. De aceea, înlãturarea acestei prezumţii are semnificatia suprimãrii unei garanţii constituţionale a dreptului de proprietate, ceea ce este contrar dispoziţiilor art. 148 alin. (2) din Constituţie. Ca atare, obiectivul urmãrit pe aceasta cale este neconstitutional. 4. Pentru a se da expresie unor exigente ale acquisului comunitar, legate de lupta impotriva terorismului, infractionalitatii transnationale, a crimei organizate, traficului de droguri şi de fiinţe umane este necesarã circumstantierea interdicţiei constituţionale privitoare la extrãdarea cetãţenilor romani. În acest sens se propune modificarea art. 19 alin. (1), care va avea urmãtorul cuprins: "(1) Cetãţeanul roman nu poate fi extrãdat sau expulzat din România. Cetãţenii romani pot fi extrãdaţi în baza tratatelor internaţionale la care România este parte, în condiţiile legii şi pe baza de reciprocitate." Curtea Constituţionalã observa ca aceasta noua redactare a art. 19 alin. (1) din Constituţie, la prima vedere, este antinomica: în prima teza se afirma dreptul cetãţeanului roman de a nu putea fi extrãdat sau expulzat. În schimb, în teza a doua se afirma contrariul, ca cetãţenii romani pot fi extrãdaţi pe baza tratatelor internaţionale la care România este parte şi pe baza de reciprocitate, ceea ce reflecta un defect de redactare. 5. Cetãţenii Uniunii Europene au dreptul ca, în condiţiile îndeplinirii unor cerinţe legale, sa participe la alegerea autoritãţilor publice locale şi a Parlamentului European. Curtea Constituţionalã retine ca, în perspectiva integrãrii europene, se impune recunoaşterea drepturilor cetãţenilor europeni, rezidenţi în România, de a alege şi de a fi aleşi în autoritãţile administraţiei publice locale şi în Parlamentul European, în condiţiile ce vor fi stabilite de lege. Ca atare, în propunerea legislativã este prevãzutã completarea Constituţiei cu un nou articol, 120^1, cu urmãtorul cuprins: "Art. 120^1. - În condiţiile aderãrii României la Uniunea Europeanã, cetãţenii Uniunii, care îndeplinesc cerinţele legii, au dreptul de a alege şi de a fi aleşi pentru constituirea autoritãţilor administraţiei publice locale şi pentru Parlamentul European." Din modul de redactare a acestui nou articol rezulta ca cetãţenii Uniunii Europene pot ocupa inclusiv funcţia de primar sau de viceprimar, cu toate ca Directiva 94/80CE permite statelor membre sa rezerve aceste funcţii numai cetãţenilor sãi. O asemenea rezerva este valabilã şi pentru consilierii locali, mai ales atunci când aceştia exercita atribuţii care sunt apartinatoare statului. Curtea Constituţionalã retine ca aceste condiţii de eligibilitate, incompatibilitãţile care trebuie sa existe între aceste funcţii şi cele ocupate în statul naţional şi altele de aceasta natura ar trebui avute în vedere de legiuitorul constituant pentru a fi cuprinse în legea electoralã. În concluzie, Curtea Constituţionalã considera ca obiectivul urmãrit de autorii propunerii legislative de a modifica şi completa Constituţia României, în vederea armonizarii dispoziţiilor sale cu prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene şi cu reglementãri obligatorii derivate din acestea, reprezintã un demers politic şi juridic necesar, care tine seama, în parte, de exigenţele prevãzute de art. 148 din Constituţie şi de necesitatea corelãrii noilor dispoziţii constituţionale cu celelalte texte ale Legii fundamentale. Totodatã Curtea apreciazã ca introducerea acestor noi reglementãri în Constituţia României, în momentul actual, în vederea unei viitoare integrari în Uniunea Europeanã, reprezintã o soluţie de la care nu se poate abdica, deoarece integrarea în structurile euroatlantice nu se poate realiza în afara unor temeiuri constituţionale preexistente. B. Cu privire la lãrgirea garanţiilor instituţionale şi constituţionale ale drepturilor şi libertãţilor fundamentale Curtea Constituţionalã retine ca realizarea acestui obiectiv de cãtre România este determinata de evoluţia democraţiei constituţionale, de necesitatea corelãrii dispoziţiilor Legii fundamentale privitoare la drepturile şi libertãţile fundamentale cu prevederile Convenţiei pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale şi, mai ales, cu jurisprudenta Curţii Europene a Drepturilor Omului în aceasta materie. Pentru a rãspunde unui asemenea obiectiv, prin initiativa de revizuire s-au propus soluţii care sa permitã sporirea garanţiilor instituţionale, pe de o parte, iar pe de alta parte, introducerea unor noi drepturi şi obligaţii şi reconfigurarea celor existente. B1. Sporirea garanţiilor instituţionale a) Sporirea atribuţiilor Curţii Constituţionale Preconizatele prevederi ale noului alin. (1) al art. 140 atribuie Curţii Constituţionale atributul de garant al supremaţiei Constituţiei. În ceea ce priveşte sporirea propriu-zisa a atribuţiilor Curţii Constituţionale, initiativa de revizuire conţine dispoziţii care tind sa extindã posibilitatea de sesizare a Curţii Constituţionale, în condiţiile prevãzute la art. 144 lit. a), la Avocatul Poporului, care, ţinând seama de natura sesizarilor ce îi sunt adresate, sa poatã interveni în procesul legislativ prin intermediul Curţii Constituţionale, în scopul apãrãrii drepturilor şi intereselor celor care i-au adresat plângeri, sesizãri ori reclamaţii. Totodatã, dupã lit. a) a art. 144 se introduce o noua litera, a^1), în virtutea cãreia Curtea Constituţionalã urmeazã sa se pronunţe asupra constituţionalitãţii tratatelor sau altor acorduri internaţionale, la sesizarea unuia dintre preşedinţii celor doua Camere, a unui numãr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori. Se constata ca aceasta noua atribuţie a Curţii Constituţionale este impusa de necesitatea corelãrii prevederilor art. 145^1, privitoare la preeminenta dreptului comunitar în raport cu dreptul intern, cu cele ale art. 11 alin. (3) din Constituţie, în virtutea cãrora, "în cazul în care un tratat la care România urmeazã sa devinã parte cuprinde dispoziţii contrare Constituţiei, ratificarea lui poate avea loc numai dupã revizuirea Constituţiei". Tratatele internaţionale sunt, în principiu, un domeniu adecvat pentru procedura de control a Curţii Constituţionale. Este, de asemenea, rezonabil ca procedura constituţionalitãţii tratatelor sa fie clarificata înainte de intrarea lor în vigoare, prin procedurile specifice ale unui control a priori. Prin propunerea legislativã de revizuire se propune modificarea dispoziţiilor cuprinse la lit. c) a art. 144, în sensul ca pe viitor Curtea Constituţionalã urmeazã sa hotãrascã asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele, ridicate în fata autoritãţilor publice cu atribuţii jurisdicţionale. Curtea retine ca modificarea propusã este imprecisa, întrucât este utilizata o notiune inadecvata, şi anume aceea de autoritãţi publice cu atribuţii jurisdicţionale, notiune care nu este de natura sa determine cu certitudine dacã sfera sa de cuprindere include numai jurisdictiile administrative sau şi alte jurisdicţii. În aceasta ultima categorie intra şi Curtea Constituţionalã, ceea ce face ca ridicarea unei excepţii de neconstituţionalitate sa se poatã face nemijlocit în fata sa, ceea ce contravine spiritului Constituţiei României. Curtea constata totodatã ca intenţia autorilor iniţiativei de revizuire de a largi sfera subiectilor care pot sesiza Curtea Constituţionalã este, de asemenea, imprecisa. În condiţiile în care, în prezent, excepţia de neconstituţionalitate poate fi ridicatã numai în fata instanţelor judecãtoreşti, introducerea oricãrei activitãţi jurisdicţionale în domeniul de competenta al Curţii Constituţionale este o mãsura excesiva şi imposibil de realizat, în condiţiile în care comisii de pensii, de disciplina etc. exercita atribuţii jurisdicţionale. Curtea Constituţionalã este chematã sa se pronunţe în materia constituţionalitãţii legilor şi ordonanţelor, la cererea pãrţilor aflate într-un proces, şi nu în afarã acestuia, fapt pentru care este necesarã conservarea actualei reglementãri a art. 144 lit. c). Cu privire la ipoteza cuprinsã în aceeaşi dispoziţie referitoare la posibilitatea Avocatului Poporului de a ridica excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca aceasta nu conţine o soluţie judicioasã cu vocaţie de norma juridicã de rang constituţional, întrucât faptul ridicãrii exceptiei de cãtre Avocatul Poporului în beneficiul unei persoane nu poate avea semnificatia unei veritabile garanţii sau a unei mãsuri de protecţie a cetãţeanului, atâta vreme cat acea persoana, având capacitatea procesuala şi fiind animata de un interes legitim, îşi poate exercita personal dreptul procesual de ridicare a exceptiei în fata instanţei de judecata. În plus, Curtea Constituţionalã retine ca Avocatul Poporului nici nu ar putea invoca o poziţie procesuala care sa îi legitimeze participarea sa la un proces în fata instanţelor de judecata. Atâta timp cat cetãţenilor le sunt garantate dreptul de acces liber la justiţie, precum şi dreptul la apãrare, înseamnã ca, în sfera judiciarã, ei se pot apara impotriva aplicãrii unor dispoziţii legale neconstituţionale. De aceea, Avocatul Poporului ar fi investit cu o atribuţie pe cat de excesiva, pe atât de lipsitã de consistenta, aceea de ridicare a exceptiei de neconstituţionalitate, în afarã unui proces, în numele justitiabilului. De altfel, instituţia ombudsman-ului la nivel european este conceputã ca o autoritate publica ale carei atribuţii vizeazã raporturile persoanelor cu administraţia publica şi nu cu instanţele judecãtoreşti. Ca urmare, aceasta atribuţie se impune sa fie eliminata din rândul dispoziţiilor constituţionale. Cu privire la textul cuprins la lit. c^1) se observa ca acesta prevede atributia Curţii Constituţionale de a soluţiona conflictele juridice de natura constituţionalã dintre autoritãţile publice, la cererea Preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor doua Camere, a primului-ministru sau a preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii. O asemenea atribuţie este intalnita şi în reglementarea constituţionalã din alte state (spre exemplu art. 189 din Constituţia Poloniei sau art. 160 din Constituţia Sloveniei). Este vorba de conflictele de autoritate (sau litigiile organice). Într-un atare caz Curtea Constituţionalã soluţioneazã sau aplaneaza litigii constituţionale între autoritãţi. Aceste litigii pot privi conflicte între doua sau mai multe autoritãţi constituţionale cu privire la conţinutul ori întinderea atribuţiilor lor, decurgând din Constituţie. Aceasta este o mãsura necesarã, urmãrind înlãturarea unor posibile blocaje instituţionale. Pentru a se evita antrenarea Curţii în soluţionarea unor conflicte politice este necesar sa se prevadã ca este vorba doar de blocajele instituţionale, respectiv de conflictele pozitive sau negative de competenta. Propunerea legislativã de revizuire a prevãzut, de asemenea, la lit. j) ca printr-o lege organicã Curtea Constituţionalã poate dobândi şi alte atribuţii, lucru interzis de actuala reglementare constituţionalã. Curtea constata ca aceasta propunere urmeazã sa fie eliminata pentru a se pãstra neutralitatea politica a acestei autoritãţi publice şi pentru a se da curs voinţei puterii constituante originare. Un alt element de noutate, menit sa consolideze autoritatea deciziilor Curţii Constituţionale, îl constituie propunerea de modificare a art. 145. Noile dispoziţii ale art. 145 alin. (3) accentueaza caracterul general obligatoriu al deciziilor Curţii, ceea ce înseamnã ca efectele deciziilor sunt opozabile erga omnes, adicã ele privesc în egala mãsura autoritãţile publice, persoanele juridice de drept public sau privat, precum şi orice alta persoana care se poate afla sub incidenta acestora. Totodatã propunerea legislativã stabileşte un termen de 45 de zile, la împlinirea cãruia decizia Curţii Constituţionale prin care s-a constatat neconstituţionalitatea unui text de lege sau dintr-o ordonanta începe sa producã efecte juridice, interval în care Guvernul şi Parlamentul pot sa punã de acord dispoziţiile declarate neconstituţionale de cãtre Curte cu prevederile Constituţiei. Din modul de formulare a acestei dispoziţii constituţionale Curtea constata ca în toate cazurile deciziile Curţii Constituţionale produc efecte juridice la 45 de zile de la publicarea lor în Monitorul Oficial al României, Partea I. Curtea constata ca o asemenea prevedere este aplicabilã doar pentru situaţiile reglementate de art. 144 lit. a), b) şi c), fiind exceptate de la aceasta regula deciziile prevãzute la art. 144 lit. a^1). De asemenea, ca urmare a modificãrii art. 11 al Legii fundamentale, în virtutea cãruia ratificarea unui tratat internaţional care conţine dispoziţii contrare Constituţiei nu se poate face decât dupã revizuirea Constituţiei, pe baza deciziei Curţii Constituţionale, este necesar sa se evite dublul control de constitutionalitate asupra aceleiaşi prevederi şi, în acest sens, art. 145 alin. (2) prevede ca "Tratatul sau acordul internaţional a cãrui constitutionalitate a fost constatatã potrivit art. 144 lit. a^1) nu poate face obiectul unei exceptiei de neconstituţionalitate". Pentru a se da o efectivã aplicabilitate dispoziţiilor art. 145 din Constituţie, Curtea considera ca este necesar sa se restructureze acest articol prin inversarea ordinei alineatelor. Astfel, alin. (3) ar urma sa devinã alin. (1), deoarece acesta reprezintã principiul general în aceasta materie. Ca atare, prevederile preconizate a fi introduse la actualul alin. (1) nu pot fi decât o consecinta derogatorie de la dispoziţiile referitoare la efectele deciziilor prevãzute în alin. (3), care ar urma sa devinã alin. (1). De asemenea, se impune corelarea datei de la care decizia Curţii Constituţionale produce efecte juridice cu dispoziţiile privitoare la intrarea în vigoare a legii, precizându-se ca este vorba de 3 zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I. b) Garantarea independentei judecãtorului şi sporirea rolului justiţiei 1. În aceasta materie propunerea legislativã de revizuire vizeazã, în primul rând, domeniul instanţelor judecãtoreşti, completarea art. 23 din Constituţie, prin introducerea unui nou alineat (1^1) cu urmãtorul cuprins: "Justiţia este unica şi egala pentru toţi". Aceasta noua prevedere constituţionalã este concordanta cu prevederile art. 16 alin. (2), în virtutea cãrora "Nimeni nu este mai presus de lege", şi cu dispoziţiile art. 1 alin. (3), potrivit cãrora România este stat de drept, în care demnitatea omului, drepturile şi libertãţile cetãţenilor, libera dezvoltare a personalitãţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintã valori supreme şi sunt garantate. Curtea observa ca în vederea armonizarii legislaţiei României cu acquisul comunitar propunerea legislativã prezintã un interes deosebit sub aspectul inlaturarii dezbaterilor contradictorii asupra aplicãrii directe în legislaţia României a prevederilor Convenţiei pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. Pentru realizarea acestui obiectiv iniţiatorii propun introducerea unor noi alineate (3) şi (4) la art. 21 din Constituţie, care au urmãtorul cuprins: "(3) Pãrţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil. (4) Jurisdictiile speciale administrative sunt facultative dacã legea nu prevede altfel." Se constata ca dispoziţiile propuse a fi introduse la alin. (3) au rolul de a întãri liberul acces la justiţie, garantand dreptul la un proces echitabil, soluţionat într-un termen rezonabil, exigente prevãzute de art. 6 alin. (1) al Convenţiei pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. În ceea ce priveşte dispoziţiile alin. (4), în virtutea cãrora jurisdictiile administrative sunt facultative, dacã legea nu prevede altfel, Curtea considera ca acestea nu au nici o relevanta constituţionalã. Astfel, din moment ce legiuitorul nu a prevãzut obligativitatea unei proceduri administrative jurisdicţionale, nu se poate ridica problema interzicerii liberului acces la justiţie, iar dacã a prevãzut o asemenea procedura şi ea este obligatorie, textul constituţional este inutil. Ca atare, textul nu este necesar pentru ca nu îşi gãseşte aplicare în practica şi urmeazã sa fie eliminat. În plus, se observa ca accesul liber la justiţie, potrivit art. 21, nu poate fi condiţionat de o jurisdicţie administrativã facultativã sau chiar obligatorie, sens în care Curtea Constituţionalã s-a pronunţat prin mai multe decizii. 2. În materia autoritãţii judecãtoreşti, mutaţii fundamentale urmeazã sa se producã şi în ceea ce priveşte Consiliul Superior al Magistraturii. Elementul esenţial care defineste noua reglementare se referã la garantarea independentei acestei autoritãţi publice prin limitarea intervenţiei reprezentanţilor Ministerului Justiţiei în propria activitate. Pentru realizarea acestor obiective dispoziţiile art. 132 alin. (1) propun instituirea funcţiei Consiliului Superior al Magistraturii de garant al independentei justiţiei. De asemenea, Consiliul Superior al Magistraturii urmeazã a fi alcãtuit din 17 membri, constituiţi în doua secţii, una pentru judecãtori (7 membri) şi una pentru procurori (5 membri). Plenul Consiliului Superior al Magistraturii este completat cu 4 reprezentanţi ai societãţii civile, specialişti în domeniul dreptului, care se bucura de inalta reputaţie profesionalã şi morala. De asemenea, fac parte din Consiliul Superior al Magistraturii: ministrul justiţiei, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi procurorul general al României. Din aceasta enumerare stabilitã de viitorul art. 132 alin. (2) Curtea constata ca de fapt Consiliul Superior al Magistraturii este compus nu din 17 membri, ci din 19 membri (7 judecãtori, 5 procurori, 4 reprezentanţi ai societãţii civile, ministrul justiţiei, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi procurorul general al României). Textul propus are în vedere apartenenţa procurorului general la secţia procurorilor, iar a preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la secţia judecãtorilor, fãrã sa facã deosebirea dintre membrii de drept şi membrii desemnaţi. Totodatã textul art. 132 alin. (1) stabileşte expres ca alcãtuirea Consiliului Superior al Magistraturii este limitatã la 17 membri, fãrã a face vreo repartizare pe secţii a membrilor societãţii civile şi a celorlalţi trei reprezentanţi ai autoritãţilor publice. Chiar dacã se accepta ca procurorul general şi preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie fac parte din secţii, nu se poate trece peste faptul ca ministrul justiţiei este exclus din numãrul de 17. Dar şi în cazul în care ministrul justiţiei ar urma şi el sa fie inclus în numãrul judecãtorilor, se ridica dificultatea validãrii sale de cãtre Senat, în condiţiile în care el este membru al Guvernului, a cãrui investire tine de competenta şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului. Nici eventualele sustineri privitoare la desemnarea procurorului general sau a preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în alegeri generale ale judecãtorilor nu sunt de natura sa elimine antinomiile ce se pot naşte în urma desfãşurãrii unor astfel de proceduri. Curtea constata ca numãrul membrilor Consiliului Superior al Magistraturii este de 19, urmând ca legiuitorul constituant sa reglementeze expres distincţia dintre membrii aleşi şi membrii de drept. Rãmâne, de asemenea, de precizat cine îi valideazã pe reprezentanţii societãţii civile. Textul propus la alin. (4) al art. 132 prevede ca titularizarea magistraţilor în Consiliul Superior al Magistraturii se face pentru o perioada de 6 ani, prin alegeri în adunãri generale ale judecãtorilor sau ale procurorilor, rezultatele alegerilor urmând a fi validate de Senat. La rândul sau, Consiliul îşi alege dintre membrii sãi un preşedinte, pentru un mandat de 1 an, care nu poate fi reînnoit. Curtea Constituţionalã retine ca aceasta ultima dispoziţie a art. 132 alin. (4) este insuficient elaborata din punctul de vedere al separaţiei puterilor în stat şi al asigurãrii autonomiei de funcţionare a acestei autoritãţi publice. Astfel, din textul care stabileşte ca preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii este ales dintre membrii sãi nu trebuie sa se înţeleagã ca acesta ar putea fi ministrul justiţiei, procurorul general sau preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Aceste autoritãţi publice participa la şedinţele Consiliului cu o anumitã incarcatura de autoritate, pe care le-o conferã funcţia pe care o exercita. De aceea, Curtea Constituţionalã retine ca funcţia de preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii nu poate fi detinuta decât de cãtre un magistrat ales sau un reprezentant al societãţii civile. Ca atare ar trebui instituitã o incompatibilitate între funcţiile de ministru al justiţiei, preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi procuror general al României şi funcţia de preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii. Este de reţinut şi faptul ca sintagma "procuror general al României" nu este continuta în Constituţie. Referitor la textul propus la alin. (7) al art. 132, Curtea observa ca acesta conţine o alta dispoziţie care concura la ridicarea Consiliului Superior al Magistraturii la rangul unei instituţii apte sa asigure independenta justiţiei, şi anume cea privitoare la dreptul Preşedintelui României de a prezida lucrãrile Consiliului Superior al Magistraturii la care participa. Curtea retine ca aceasta atribuţie este o consecinta fireasca a faptului ca Preşedintele României este cel care, în temeiul art. 124, numeşte judecãtorii şi procurorii, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, cu excepţia celor stagiari [art. 133 alin. (1)]. Curtea constata ca, în virtutea art. 132 alin. (5), (6) şi (8), durata mandatului membrilor Consiliului Superior al Magistraturii este de 6 ani, hotãrârile sale se iau prin vot secret şi nu pot fi atacate la instanţele judecãtoreşti. Aceasta ultima dispoziţie se afla într-un raport antinomic cu prevederile art. 21 alin. (1) din Constituţie, potrivit cãrora "Orice persoana se poate adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor, a libertãţilor şi a intereselor sale legitime". Mai mult, într-un stat de drept neasigurarea accesului liber la instanţele judecãtoreşti este inacceptabila. Ca atare, interzicerea recursului la justiţie, cu privire la astfel de hotãrâri, este contrarã principiului stabilit de art. 6 al Convenţiei pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, în virtutea cãruia orice persoana are dreptul la un proces echitabil, un asemenea proces fiind exclus în afarã unei instanţe care sa garanteze efectiv independenta judecãtorului. Consiliul Superior al Magistraturii îndeplineşte rolul de instanta de judecata, în secţii şi în plen, în domeniul jurisdicţiei disciplinare a judecãtorilor şi procurorilor, fãrã votul ministrului justiţiei şi al procurorului general, potrivit procedurii stabilite prin legea sa organicã. Aceasta dispoziţie constituţionalã nu poate interzice accesul liber la justiţie al persoanei judecate de aceasta "instanta" extrajudiciara, fãrã încãlcarea prevederilor art. 6 al Convenţiei pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. B 2. Introducerea unor noi drepturi şi obligaţii, precum şi reconfigurarea celor existente 1. Curtea constata ca acesta dimensiune a revizuirii Constituţiei îşi gãseşte o reflectare corespunzãtoare în introducerea art. 46^1 în cuprinsul Legii fundamentale, cu urmãtorul cuprins: "Art. 46^1. - Statul şi autoritãţile publice sunt obligate sa ia mãsuri pentru ocrotirea şi refacerea mediului înconjurãtor, precum şi pentru menţinerea echilibrului ecologic." Se observa ca transferul acestei reguli, din rândul dispoziţiilor constituţionale ale art. 134 alin. (2) lit. e), la capitolul privitor la drepturile şi libertãţile fundamentale este contrar logicii sistematizãrii materialului normativ. Pentru asigurarea realizãrii scopului propunerii legislative, Curtea considera ca este necesar sa se insereze la capitolul II al titlului II din Constituţie dreptul omului la un mediu sanatos, cu obligaţia corelativa a tuturor de a contribui la ocrotirea şi refacerea mediului înconjurãtor, pe aceasta cale legitimandu-se acţiunea legiuitorului de a stabili sancţiuni pentru poluarea mediului înconjurãtor. 2. Modificarea art. 32 alin. (5) al Constituţiei vizeazã o transformare formala a textului actual al reglementãrii constituţionale. Actualul art. 32 alin. (5) prevede ca instituţiile de învãţãmânt, inclusiv cele particulare, se înfiinţeazã şi îşi desfãşoarã activitatea în condiţiile legii. Noua reglementare are în vedere urmãtoarea redactare a textului constituţional: "(5) Învãţãmântul de toate gradele se desfãşoarã în unitãţi de stat, particulare şi confesionale, în condiţiile legii." Aceasta noua redactare a dispoziţiilor art. 32 alin. (5) nu este de natura sa aducã vreo modificare în actuala ordine constituţionalã privitoare la învãţãmânt. Astfel, învãţãmântul poate fi de stat sau particular, instituindu-se pe aceasta cale o dihotomie specifica celor mai profunde construcţii juridice. Introducerea unui nou criteriu, cel confesional, nu tine seama de logica dihotomiei, adaugand unui criteriu logic o noua determinare, inadmisibila prin faptul ca ea se regaseste în cele doua, definite la ora actuala de Constituţie. Astfel, învãţãmântul confesional nu este exclus din învãţãmântul privat şi nici din cel de stat. Exista deci un învãţãmânt confesional atât privat, cat şi public, ceea ce nu justifica modificarea, sub acest aspect, a Legii fundamentale. Curtea considera ca norma examinata devine coerenta dacã se introduce în textul supus revizuirii perechea logica a învãţãmântului confesional, respectiv laic. Astfel, noul text constituţional ar urma sa prevadã ca învãţãmântul de toate gradele poate fi laic sau religios şi se desfãşoarã în unitãţi de stat ori particulare, în condiţiile legii. C. Optimizarea procesului decizional al autoritãţilor publice Examinând propunerea legislativã, se retine dezideratul eliminãrii unor carente constatate în funcţionarea autoritãţilor publice prin oferirea unor soluţii menite sa contribuie la ridicarea lor la standardele democratice în aceasta materie, dupã cum urmeazã: a) Rationalizarea activitãţii parlamentare se preconizeaza a fi efectuatã prin modificarea art. 62, art. 67 alin. (1), art. 69, art. 72 alin. (3), art. 73, art. 73^1, art. 78 şi prin abrogarea art. 70, ale cãrui prevederi se preiau la art. 69 alin. (1), art. 71, ale cãrui dispoziţii sunt preluate la art. 72 alin. (3) lit. e), art. 75 şi 76. Aceste modificãri urmãresc sa realizeze o mai buna delimitare a atribuţiilor celor doua Camere ale Parlamentului, sa redefineasca statutul deputaţilor şi senatorilor şi elementele constituţionale ale procedurii legislative. Curtea Constituţionalã observa ca prin modificarea art. 62 se urmãreşte stabilirea principiului în virtutea cãruia cele doua Camere lucreazã în şedinţe separate. Excepţia de la aceasta regula o constituie şedinţele comune, a cãror competenta este strict determinata de Legea fundamentalã. În acest sens, propunerea legislativã are în vedere introducerea unor noi competente pe ordinea de zi a şedinţelor comune ale Camerelor, prin modificarea lit. f), g) şi h) ale alin. (2) al art. 62 din Constituţie şi introducerea unor noi litere, i) şi j). Pe aceasta cale, în şedinţele comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului urmeazã sa fie aprobate şi urmãtoarele materii: strategia nationala de apãrare a tarii, numirea directorilor serviciilor de informaţii şi exercitarea controlului asupra activitãţii acestor servicii, numirea Avocatului Poporului, stabilirea statutului deputaţilor şi senatorilor, stabilirea indemnizaţiei şi a celorlalte drepturi ale acestora, îndeplinirea altor atribuţii care, potrivit Constituţiei, legilor organice sau regulamentului, se exercita în şedinţa comuna. Curtea constata ca, în principiu, stabilirea competentei Camerelor parlamentare, în şedinţe comune sau în şedinţe separate, nu ridica probleme de constitutionalitate. Dar se observa ca stabilirea unor asemenea atribuţii prin lege organicã sau prin regulamente este contrarã prevederilor art. 61 alin. (1) din Constituţie, care nu este propus sa fie modificat şi care stabileşte ca "Organizarea şi funcţionarea fiecãrei Camere se stabilesc prin regulament propriu". Aceasta dispoziţie da expresie autonomiei regulamentare a fiecãrei Camere, de unde rezulta consecinta ca, în afarã unei reglementãri constituţionale a atribuţiilor comune ale celor doua Camere, acestea nu pot fi departajate prin lege organicã sau prin regulamentul şedinţelor comune, fãrã a pune în pericol funcţionarea Parlamentului bicameral. S-ar putea lua astfel atribuţii ale uneia dintre Camere, în afarã unei prevederi constituţionale, pentru a fi transferate şedinţelor comune, ceea ce constituie o încãlcare a Legii fundamentale. În ceea ce priveşte stabilirea prin Constituţie a atribuţiilor ce se exercita în şedinţa comuna, Curtea Constituţionalã nu poate avea vreo obiectie atâta vreme cat acest lucru reprezintã un atribut exclusiv al puterii constituante derivate. Curtea retine totuşi ca modificarea art. 62 alin. (2) lit. j) reprezintã o contrazicere a prevederilor art. 62 alin. (1), care instituie regula şedinţelor separate ale celor doua Camere. În consecinta, stabilirea unor competente pentru şedinţele comune ale Parlamentului, prin lege organicã, reprezintã o negare a acestor prevederi constituţionale şi o antinomie juridicã, greu de soluţionat în practica. Dacã, în temeiul dispoziţiilor constituţionale în vigoare, Guvernul poate sa opteze pentru sesizarea oricãrei Camere a Parlamentului cu un proiect de lege, în viitor aceasta posibilitate este restrânsã la anumite domenii, stabilite de art. 73^1, pentru fiecare Camera. Partajarea acestor competente este valabilã şi în cazul propunerilor legislative, stabilindu-se anumite materii în care o Camera poate fi sesizatã pentru adoptarea acestora în prima lectura. Astfel, pentru departajarea atribuţiilor Camerei Deputaţilor şi Senatului, art. 73^1, în opinia autorilor propunerii legislative, stabileşte ca anumite propuneri legislative şi proiecte de lege se supun obligatoriu spre dezbatere Camerei Deputaţilor, iar altele Senatului. Şi aceasta opţiune a puterii constituante derivate este absolutã, şi ea nu poate fi supusã cenzurii Curţii Constituţionale. Curtea observa ca în noua redactare a dispoziţiilor constituţionale privitoare la competenta legislativã a Camerelor nu se elimina principiul bicameralismului, dar se simplifica rigorile sale, în sensul ca un proiect de lege adoptat de o Camera se transmite celeilalte spre o examinare definitiva. Noutatea care apare rezida în faptul ca prima Camera sesizatã este privitã doar ca o camera care preexamineaza proiectul de lege înaintea votului decisiv al celei de-a doua Camere. Este o formula rationalizata a adoptãrii legii în sistemul bicameral prin votul decisiv al Camerei politice sau inferioare a Parlamentului. Nici aceasta opţiune nu poate fi cenzurata de Curtea Constituţionalã în condiţiile în care cele doua Camere au poziţii egale şi aceeaşi legitimitate. Cu toate acestea, Curtea remarca faptul ca prin departajarea competentelor de examinare a proiectelor de lege între cele doua Camere se poate ajunge la un conflict de competenta. Pe parcursul examinãrii proiectului de lege propus de Guvern opoziţia parlamentarã a Camerei Deputaţilor constata ca el tine de competenta primara a Senatului. Sau, în cursul aceleiaşi proceduri parlamentare, un proiect de lege ordinarã este transformat în lege organicã, iar examinarea acestuia tine de competenta celeilalte Camere. Pe acest fond se pot naşte blocaje legislative şi, pentru evitarea acestora, Curtea Constituţionalã recomanda sa se introducã la art. 73^1 un nou alineat care sa prevadã posibilitatea desesizarii Camerei investite în pofida Constituţiei şi trimiterea proiectului de lege la cealaltã Camera. Procedeul dezinvestirii este profitabil Camerei respective, deoarece, pe aceasta cale, ea devine Camera care are ultimul cuvânt în examinarea proiectului de lege sau a propunerii legislative. Prin aceasta modalitate de lucru, a distribuirii unor competente exclusive unei Camere, se poate însã nega, în fapt, orice contribuţie a primei Camere, fenomen ce poate prezenta anumite riscuri politice, mai ales în cazul în care Senatul şi Camera Deputaţilor au configuratii politice diferite. Avantajul pe care îl prezintã noua competenta a Camerelor rezida în eliminarea procedurii de mediere şi a dezbaterii în plenul celor doua Camere a textelor rãmase în divergenta, ca urmare a eşuãrii medierii ori a neaprobarii raportului comisiei de mediere într-o Camera sau în ambele Camere. În aceeaşi ordine de idei, Curtea observa ca utilizarea formulei "prima lectura" pentru sesizarea unei Camere şi a celei de "a doua lectura" pentru trimiterea proiectului de lege de la o Camera la alta este improprie limbajului dreptului parlamentar. Utilizarea primei, a celei de-a doua sau chiar a celei de-a treia lecturi (de exemplu: cazul Parlamentului danez) este proprie dezbaterii într-o singura Camera. Chiar într-un parlament bicameral fiecare Camera poate avea una, doua sau mai multe lecturi. În schimb, examinarea în cascada a proiectelor de lege într-o Camera, în prima lectura, iar în cealaltã Camera, în a doua lectura, transforma Parlamentul bicameral într-unul unicameral. Cu privire la propunerile referitoare la art. 114, Curtea remarca faptul ca restrictia privitoare la reglementarea prin ordonanţe de urgenta a drepturilor electorale ale cetãţenilor este necorelata cu celelalte prevederi constituţionale care dau dreptul cetãţenilor europeni, rezidenţi în România, sa participe la alegerile locale şi la cele pentru Parlamentul European. Curtea considera ca nu se justifica o asemenea discriminare, propunand, în consecinta, eliminarea sintagmei "ale cetãţenilor" dupã "drepturile electorale" din redactarea alin. (4^1) al art. 114. Nu mai puţin important este faptul ca referirea expresã la drepturile electorale este redundanta, deoarece acestea fac parte din drepturile prevãzute de Constituţie, domeniu exclus deja de la reglementarea prin ordonanţe de urgenta. b) Reconfigurarea unor dispoziţii constituţionale privitoare la Preşedintele României Curtea Constituţionalã, retinand ca atribuţiile Preşedintelui României sporesc, potrivit preconizatelor prevederi ale art. 132 alin. (7), constata ca se impune corelarea acestora cu prevederile actualului art. 94, care au denumirea "Alte atribuţii", prin introducerea unui nou alineat care sa prevadã atributia Preşedintelui României de a prezida şedinţele Consiliului Superior al Magistraturii la care participa, dupã modelul instituit deja în art. 87 al Constituţiei. Aceasta corelare se impune, întrucât atribuţiile autoritãţilor constituţionale trebuie structurate în corpul Legii fundamentale, în mod expres, în capitolul sau în secţiunea care grupeazã competentele acelei autoritãţi. c) Statutul administraţiei publice locale Curtea Constituţionalã observa ca prin textul propus la alin. (1) şi (2) ale art. 119 din Constituţie se introduce un nou concept, acela al desconcentrarii, prin înlocuirea conceptului de descentralizare utilizat de legiuitorul constituant în 1991. Acest text se impune sa fie modificat, în primul rând, din motive ce ţin de dreptul public, având în vedere ca preconizatul concept tinde sa înlocuiascã, în mod absolut şi eronat, pe cel de descentralizare a serviciilor publice. Pentru a se da o reglementare în acord cu principiile administraţiei publice, se impune, cu necesitate, sa se observe ca în unitãţile administrativ-teritoriale coexista servicii publice ale statului cu autoritãţi ale administraţiei publice locale. În primul caz legitimarea serviciilor publice statale existente în unitãţile administrativ-teritoriale este supusã principiului desconcentrarii, iar în cel de-al doilea caz este vorba de descentralizare administrativã, care are la baza acordarea, prin lege, a unor competente proprii colectivitãţilor teritoriale, a cãror exercitare este conferita, în cazul examinat, consiliilor locale şi primarilor. Asa fiind, includerea exclusiva în Constituţie a principiului desconcentrarii administrative elimina posibilitatea coexistentei sale cu principiul descentralizãrii, care vizeazã nu doar autoritãţile administraţiei publice locale, ci şi serviciile publice. În aceste condiţii, Curtea Constituţionalã apreciazã ca redactarea art. 119 urmeazã sa sufere o modificare, în sensul supunerii administraţiei publice din unitãţile administrativ-teritoriale atât principiului desconcentrarii, cat şi celui al descentralizãrii administraţiei publice, una dintre formele de manifestare a acestui principiu fiind autonomia localã. Printr-o astfel de modificare se reinstaureaza conceptele fireşti în organizarea administraţiei publice locale. Pe cale de consecinta, înlocuirea termenului de desconcentrare cu cel de descentralizare se impune şi în cuprinsul art. 122 alin. (2) din Constituţie. Potrivit art. 6 alin. (2) din Constituţie mãsurile de protecţie luate de stat pentru pãstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identitãţii persoanelor aparţinând minoritãţilor naţionale trebuie sa fie conforme cu principiile de egalitate şi de nediscriminare în raport cu ceilalţi cetãţeni romani. În situaţia în care într-o unitate administrativ-teritorialã persoanele aparţinând unei minoritãţi naţionale au o pondere semnificativã, se poate crea un dezechilibru între aceştia şi cetãţenii de etnie romana din respectiva unitate administrativ-teritorialã sau membrii altui grup etnic care nu mai au posibilitatea de a fi aleşi în consiliile locale, ceea ce creeazã o discriminare, în sensul art. 6 alin. (2) din Constituţie, al art. 7 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, al art. 14 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, precum şi al altor reglementãri internaţionale care interzic discriminarea. Pentru eliminarea acestui posibil dezechilibru textul constituţional ar urma sa prevadã ca persoanele aparţinând unui grup etnic minoritar într-o unitate administrativ-teritorialã au dreptul de a fi reprezentate în consiliul local. În felul acesta cetãţenii romani de naţionalitate romana sau de alta naţionalitate din unitãţile administrativ-teritoriale în care sunt minoritari ar avea posibilitatea de a accede la funcţii publice la nivel local şi de a-şi pãstra identitatea etnicã. d) Modificarea dispoziţiilor constituţionale privitoare la Avocatul Poporului. Prin initiativa legislativã se propune completarea art. 55 alin. (1) al Constituţiei, în sensul admiterii specializãrii adjunctilor Avocatului Poporului pe domenii de activitate. În acest sens se propune adãugarea urmãtoarei teze: "Adjunctii Avocatului Poporului sunt specializaţi pe domenii de activitate." Curtea Constituţionalã considera ca o asemenea dispoziţie nu este de ordin constituţional, ea putând fi adoptatã prin modificarea legii organice a instituţiei Avocatul Poporului. În acest sens se apreciazã ca este vorba de o specializare ratione materiae a funcţiilor instituţiei ca atare, care nu afecteazã posibilitãţile actuale de distribuire a competentelor între adjuncţi, pe de o parte, şi între aceştia şi Avocatul Poporului, pe de alta parte. D. Modificarea altor dispoziţii constituţionale În afarã obiectivelor enumerate mai sus Curtea Constituţionalã considera ca exista şi o serie de alte modificãri propuse de autorii propunerii legislative, care nu se încadreazã în finalitãţile prevãzute la pct. A, B şi C, dar care rãspund altor comandamente de racordare a prevederilor Legii fundamentale la exigenţele practicii internaţionale a României ori la unele cerinţe de tehnica legislativã. a) În aceasta sfera a modificãrilor propuse a fi aduse Constituţiei se situeaza modificarea şi completarea art. 134 din Constituţie, privitor la economia nationala. Propunerea legislativã de revizuire are în vedere, printre altele, modificarea lit. e) a alin. (2), în sensul eliminãrii textului actual referitor la "refacerea şi ocrotirea mediului înconjurãtor, precum şi menţinerea echilibrului ecologic" - text preluat printr-o forma modificatã la art. 46^1 sub denumirea "Ocrotirea mediului înconjurãtor". Curtea constata ca, în condiţiile în care la art. 46^1 se va introduce dreptul la un mediu sanatos, este dezirabila menţinerea lit. e) a alin. (2) la art. 135, aici fiind sediul de reglementare a obligaţiilor statului. b) Curtea Constituţionalã observa ca propunerea legislativã de revizuire a Constituţiei are în vedere şi modificarea art. 151 al Legii fundamentale, prin introducerea unor dispoziţii tranzitorii care sa asigure continuarea mandatelor de cãtre actualii judecãtori ai Curţii de Conturi, precum şi reinvestirea unor fosti judecãtori ai Curţii Constituţionale. Textele propuse au urmãtorul cuprins: alin. 4 "[...] Pentru asigurarea innoirii Curţii de Conturi din 3 în 3 ani, la expirarea mandatului actualilor consilieri de conturi aceştia vor putea fi numiţi pentru încã un mandat de 3 sau 6 ani. (5) Foştii judecãtori ai Curţii Constituţionale care nu au exercitat funcţia pentru un mandat de 9 ani pot fi reînvestiţi pentru diferenţa de mandat." Cu referire la propunerea vizând consilierii de conturi, Curtea Constituţionalã constata ca acest text se impune a fi eliminat pentru ca reglementarea nu este de nivel constituţional, având în vedere ca actualul alin. (4) al art. 139 nu reglementeazã durata exercitãrii mandatului membrilor Curţii de Conturi şi nici periodicitatea numirii lor în funcţie. Dacã legiuitorul are aceasta intenţie de legiferare, o poate face prin reglementare legalã, adicã prin act normativ de acelaşi rang. În ceea ce priveşte reinvestirea foştilor judecãtori ai Curţii Constituţionale, care nu au exercitat funcţia pentru un mandat de 9 ani, pentru diferenţa de mandat, Curtea constata ca aceasta este de natura sa producã o serie de perturbatii în activitatea instanţei de contencios constituţional şi sa încalce vointa puterii constituţionale originare. Astfel, exista situaţii în care un judecãtor şi-a dat demisia dupã un an de activitate, fiind numit un altul pentru diferenţa de mandat de 8 ani. Cei doi, potrivit noilor dispoziţii ale art. 151 alin. (5) ar avea, în egala mãsura, vocaţia de a fi reînvestiţi în funcţii la Curtea Constituţionalã; ambii nu pot însã reveni în acelaşi timp, ceea ce ar crea reale diferenţe de tratament juridic. Totodatã Adunarea Constituantã a stabilit ca numai în prima Curte Constituţionalã mandatul judecãtorilor poate fi de 3, de 6 sau de 9 ani. În cazul în care s-ar introduce astãzi, pe calea revizuirii, mandate care pot fi de 1 an, de 3 ani, de 4 ani, de 6 ani sau de 8 ani, s-ar contraveni acestei voinţe originare, ceea ce este de natura sa perturbe intreaga activitate a Curţii. Conceptia alcãtuirii Curţii Constituţionale ca autoritate politico-jurisdicţionalã, predispusa la o reinnoire ciclica, este o garanţie a neutralitatii sale politice în calitate de garant al supremaţiei Constituţiei în sistemul juridic normativ, menita sa asigure o dreapta cumpana în activitatea de realizare a justiţiei constituţionale. În privinta redactarii alin. (2) al art. 151, Curtea considera ca termenul "instituţii publice", care ar putea fi utilizat la intrarea în vigoare a Constituţiei, ar trebui abandonat în virtutea faptului ca, potrivit dispoziţiilor Legii fundamentale, definitia data actualelor organe de stat este cea de autoritãţi publice. c) Modificarea art. 152 urmãreşte eliminarea actualelor dispoziţii constituţionale privitoare la instituţiile viitoare, ţinând seama de faptul ca ele au rãmas fãrã obiect, şi înlocuirea acestora cu o dispoziţie privitoare la republicarea Constituţiei. Modul de redactare a acestuia este defectuos, deoarece se referã la proiectul de lege sau propunerea legislativã de revizuire a Constituţiei, arãtând ca acesta se publica în Monitorul Oficial al României, Partea I, în termen de 5 zile de la data adoptãrii. În virtutea dispoziţiilor constituţionale în vigoare, un proiect de lege sau o propunere legislativã adoptatã de Parlament înceteazã sa mai fie proiect de lege sau propunere legislativã, el devenind lege. Fata de aceasta, Curtea considera ca textul art. 152 trebuie sa aibã în vedere ca legea de revizuire a Constituţiei se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea I, dupã adoptarea sa, în vederea aducerii la cunostinta publica a conţinutului sau şi în vederea aprobãrii sale prin referendum. De altfel, chiar art. 147 alin. (3) din Constituţie prevede ca: "Revizuirea este definitiva dupã aprobarea ei prin referendum, organizat în cel mult 30 de zile de la data adoptãrii proiectului sau a propunerii legislative de revizuire." Din aceasta dispoziţie legalã se desprinde ideea ca exista doua etape ale revizuirii, cea parlamentarã, care se încheie printr-o lege, şi una populara, când legea este aprobatã prin referendum. De altfel, utilizarea formulei "în cel mult 30 de zile de la data adoptãrii proiectului sau propunerii de revizuire" are semnificatia stabilirii datei de la care începe sa curgã termenul pentru organizarea referendumului. În acest sens Curtea observa ca dispoziţiile art. 147 alin. (3) se coreleazã cu dispoziţiile art. 144 lit. a) în virtutea cãrora Curtea Constituţionalã se pronunţa asupra constituţionalitãţii legilor înainte de promulgarea acestora, ceea ce intareste afirmatia ca un proiect de lege adoptat de Parlament înceteazã sa mai fie socotit "proiect", el devenind "lege". În acelaşi sens este chiar art. II al propunerii de revizuire, care proclama ca "revizuirea adoptatã prin prezenta lege se supune aprobãrii prin referendum [...]". d) În fine, Curtea Constituţionalã constata ca includerea unor dispoziţii privitoare la supunerea legii de revizuire unui referendum, potrivit art. II al propunerii legislative, este superflua în condiţiile în care aceasta obligaţie este expres prevãzutã de art. 147 alin. (3) din Constituţie, articol care nu suferã nici o modificare prin aceasta opera de revizuire a Legii fundamentale.
Fata de considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. a), al art. 146 alin. (1), al art. 148 alin. (1) şi (2) din Constituţie, precum şi al <>art. 36 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicatã,
CURTEA În numele legii DECIDE:
1. Constata ca propunerea legislativã de revizuire a Constituţiei a fost initiata cu respectarea prevederilor art. 146 alin. (1) din Constituţie. 2. Constata ca prevederile alin. 7^1) ce urmeazã a fi introduse la art. 41 sunt neconstituţionale, deoarece ar avea ca efect suprimarea unei garanţii a dreptului de proprietate, incalcandu-se astfel limitele revizuirii prevãzute de art. 148 alin. (2) din Constituţie. 3. Constata ca dispoziţiile ce urmeazã a fi introduse la art. 132 alin. (8) sunt neconstituţionale, deoarece se afla în contradictie cu prevederile art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale şi ar avea ca efect suprimarea liberului acces la justiţie, incalcandu-se, de asemenea, limitele revizuirii prevãzute de art. 148 alin. (2) din Constituţie. 4. Supune atentiei Parlamentului observaţiile din considerentele prezentei decizii, privitoare la urmãtoarele dispoziţii din propunerea legislativã de revizuire a Constituţiei: art. 11 alin. (3), art. 19 alin. (1), art. 21 alin. (4), art. 32 alin. (5), art. 46^1, art. 55 alin. (1), art. 62 alin. (2) lit. j), art. 73 alin. (3) şi (5), art. 73^1, art. 94, art. 114 alin. (4^1), art. 119, art. 120^1, art. 132 alin. (2), (3) şi (4), art. 134 alin. (2) lit. e), art. 144 lit. a^1), lit. c), lit. c^1) şi lit. j), art. 145, art. 145^2, art. 151 alin. (2) şi alin. (4) teza a doua şi alin. (5), art. 152 şi art. II. 5. Se constata ca celelalte prevederi nu contravin dispoziţiilor constituţionale. Decizia se comunica preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului României şi se publica în Monitorul Oficial al României, Partea I. Dezbaterea a avut loc la data de 16 aprilie 2003 şi la aceasta au participat: Nicolae Popa, preşedinte, Costica Bulai, Nicolae Cochinescu, Constantin Doldur, Kozsokar Gabor, Petre Ninosu, Şerban Viorel Stanoiu, Lucian Stangu şi Ioan Vida, judecãtori.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Prim-magistrat-asistent, Claudia Miu
─────────────────
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
