Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 147 din 16 aprilie 2003 cu privire la constitutionalitatea dispozitiilor Legii privind unele masuri pentru asigurarea transparentei in exercitarea demnitatilor publice, a functiilor publice si in mediul de afaceri, prevenirea si sanctionarea coruptiei
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 279 din 21 aprilie 2003
Curtea Constituţionalã a fost sesizatã, în temeiul dispoziţiilor art. 144 lit. a) din Constituţie, la data de 3 aprilie 2003, de un numãr de 70 de deputaţi aparţinând grupului parlamentar al Partidului România Mare, în vederea declansarii controlului de constitutionalitate a dispoziţiilor Legii privind unele mãsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnitatilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea coruptiei, adoptatã, în urma angajãrii rãspunderii Guvernului în fata Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţa comuna din data de 31 martie 2003.
Potrivit tabelului cuprinzând semnãturile autorilor sesizãrii de neconstituţionalitate, cei 70 de deputaţi sunt urmãtorii: Ludovic Abitei, Maria Apostolescu, Mitzura Domnica Arghezi, Ştefan Baban, Mitica Balaet, Ioan Bildea, Angela Bogea, Augustin Lucian Bolcas, Damian Brudasca, Constantin Bucur, Florea Buga, Daniela Buruiana Aprodu, Cristian Valeriu Buzea, Corneliu Ciontu, Radu Ciuceanu, Emil Crisan, Gheorghe Dinu, Ion Dolanescu, Dumitru Dragomir, Constantin Dutu, Nicolae Enescu, Gelil Eserghep, Vlad Gabriel Hogea, Iancu Holtea, Mircea Ifrim, Costel Marian Ionescu, Daniel Ionescu, Mihaela Ionescu, Smaranda Ionescu, Marius Iriza, Florina Ruxandra Jipa, Leonida Lari-Iorga, Ştefan Lapadat, Nicolae Leonachescu, Irina Loghin, Paul Magheru, Ludovic Mardari, Adrian Maracineanu, Ilie Merce, Ioan Miclea, Iulian Mincu, Costache Mircea, Ion Minzina, Ion Mocioi, George Moisescu, Adrian Moisoiu, Vasalie Moiş, Ştefan Pascut, Doru Dumitru Palade, Eugen Lucian Plesa, Constanta Popa, Costel-Eugen Popescu, Gheorghe Pribeanu, Octavian-Mircea Purceld, Dumitru Puzdrea, Grigore Emil Rãdulescu, Emil Rus, Octavian Sadici, Danut Neculai Saulea, Ioan Sonea, Anghel Stanciu, Mircea Stoian, Paul Snaider, Marcu Tudor, Lia Olguta Vasilescu, Nicolae Vasilescu, Valentin Ilie Vasilescu, Marinache Visinescu, Ioan Bancescu.
Sesizarea a fost trimisa Curţii Constituţionale sub Adresa nr. 51/198 din 3 aprilie 2003 a Secretariatului general al Camerei Deputaţilor şi a fost înregistratã la Curtea Constituţionalã sub nr. 1.737 din 3 aprilie 2003, formând obiectul Dosarului nr. 175A/2003.
Prin sesizare se solicita Curţii Constituţionale sa se pronunţe asupra constituţionalitãţii prevederilor Legii privind unele mãsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnitatilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea coruptiei, fiind formulate urmãtoarele critici de neconstituţionalitate:
I. Prima critica de neconstituţionalitate consta în susţinerea ca "Guvernul şi-a angajat rãspunderea asupra a nu mai puţin de 15 legi", dintre care unele nu au nici o legatura cu mãsurile anticoruptie, ceea ce contravine art. 113 alin. (1) din Constituţie, care prevede ca Guvernul îşi poate angaja rãspunderea doar asupra unui proiect de lege. De altfel aceasta procedura de adoptare a legii incalca şi dispoziţiile <>art. 3 şi 12 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativã pentru elaborarea actelor normative, întrucât legea ce face obiectul sesizãrii reuneste un numãr de 15 legi distincte. Sub acest aspect se invoca şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 122 din 22 octombrie 1996.
II. Cea de a doua critica de neconstituţionalitate priveşte dispoziţiile titlului IV din lege, intitulat "Conflictul de interese şi regimul incompatibilitãţilor în exercitarea demnitatilor publice şi funcţiilor publice", în legatura cu care se susţine ca "se referã numai la miniştri, nu şi la primul-ministru", care, potrivit acestui text, "este mai presus de lege", incalcandu-se astfel prevederile art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie, privind egalitatea în drepturi a cetãţenilor.
III. În sfârşit, autorii sesizãrii susţin ca dispoziţiile art. 73 alin. (7) cuprins în titlul IV din lege "anuleazã dreptul de a exercita o funcţie publica", întrucât "primul-ministru poate hotãrî decãderea unei persoane din dreptul de a exercita o funcţie publica". Acest text contravine art. 49 din Constituţie, care prevede doar posibilitatea restrângerii exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi, pentru situaţii limitativ prevãzute, iar nu anularea dreptului sau a libertãţii.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sesizarea de neconstituţionalitate a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a prezenta în scris punctele lor de vedere.
Preşedintele Camerei Deputaţilor a transmis punctul sau de vedere cu Adresa nr. 51/216/RG din 10 aprilie 2003. În acest punct de vedere se considera sesizarea ca fiind neîntemeiatã. Astfel, cu privire la obiecţia potrivit cãreia intreaga lege ce formeazã obiectul sesizãrii incalca prevederile art. 113 alin. (1) din Constituţie, precum şi ale <>art. 3 şi 12 din Legea nr. 24/2000 , prin aceea ca Guvernul şi-a angajat rãspunderea nu doar pentru un proiect de lege, ci pentru un numãr de 15 legi, se arata ca aceasta lege "reprezintã un mod eficient de combatere şi prevenire a fenomenului coruptiei, menita sa conducã la înlãturarea cauzelor şi condiţiilor care genereazã astfel de acte". Se arata, de asemenea, ca, deşi prin prevederile sale legea modifica mai multe acte normative, "totuşi nu poate fi vorba de mai multe legi promovate prin asumarea rãspunderii Guvernului, ci de o reglementare complexa, dar unitarã şi coerenta, ce cuprinde nu doar dispoziţii ce se circumscriu combaterii fenomenului coruptiei, ci şi dispoziţii din materii conexe absolut indispensabile realizãrii scopului propus". O dovada ca exista o singura lege o reprezintã şi modul în care aceasta este structuratã, cu respectarea <>art. 47 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 , care prevede ca "la legile de mare întindere, capitolele pot fi grupate în titluri şi, dupã caz, în pãrţi, care, la rândul lor, se pot constitui în cãrţi", asa încât nu se poate retine încãlcarea art. 3 şi 12 din legea menţionatã.
În legatura cu susţinerea privind încãlcarea prin titlul IV din lege a prevederilor art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie, se arata ca art. 69 alin. (1) din aceeaşi lege stabileşte "persoanele cãrora li se aplica prevederile titlului, printre care se numara şi primul-ministru", iar în secţiunile care reglementeazã cu privire la membrii Guvernului legiuitorul a utilizat sintagma "membru al Guvernului", asa cum ea se regaseste în dispoziţiile constituţionale ale art. 103 alin. (2), art. 104 alin. (1) şi art. 105, precum şi în cele ale <>art. 3 alin. (1) din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor. Din interpretarea sistematica a acestor dispoziţii legale rezulta ca persoanei care exercita funcţia de prim-ministru, precum şi celor care au calitatea de ministru le sunt aplicabile prevederile Legii privind unele mãsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnitatilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea coruptiei, precum şi prevederile cuprinse în art. 72, referitor la conflictul de interese, în art. 84 alin. (1) şi în art. 86 alin. (2) lit. a), referitoare la incompatibilitãţi, în art. 111-114 referitoare la depunerea declaraţiei de interese. Asa fiind, se apreciazã ca prin dispoziţiile titlului IV din legea ce face obiectul sesizãrii nu se creeazã vreo discriminare, nefiind astfel incalcate prevederile art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie.
În sfârşit, cu privire la obiecţia potrivit cãreia art. 73 alin. (7) din titlul IV al cãrţii I "anuleazã dreptul de a exercita o funcţie publica, în timp ce Constituţia prevede numai posibilitatea restrângerii exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi şi nu anularea dreptului sau a libertãţii în sine", se arata ca suntem în prezenta unei interdicţii, iar nu a unei restrangeri a exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi, în sensul art. 49 din Constituţie. Interdicţia instituitã de text creeazã o stare de incompatibilitate pentru persoanele care au sãvârşit o abatere administrativã, constatatã prin hotãrâre judecãtoreascã sau, dupã caz, prin decizie a primului-ministru, în exercitarea unei funcţii publice dintre cele prevãzute la art. 72 alin. (1), pentru o perioada de 3 ani. Aceasta interdicţie are drept scop apãrarea intereselor publice, interese ce trebuie sa stea la baza exercitãrii oricãror demnitati publice şi funcţii publice, iar decãderea din dreptul de a mai exercita o funcţie publica opereazã în temeiul legii, ca sancţiune aplicabilã persoanelor care incalca dispoziţiile privitoare la conflictul de interese.
Preşedintele Senatului a transmis punctul sau de vedere cu Adresa nr. I/218 din 14 aprilie 2003, apreciind, de asemenea, ca sesizarea este neîntemeiatã. Astfel, în legatura cu obiecţia de neconstituţionalitate referitoare la încãlcarea art. 113 alin. (1) din Constituţie, se arata ca actul normativ asupra cãruia Guvernul şi-a angajat rãspunderea are ca obiect unitar relaţii ce determina sau favorizeazã ori pot reprezenta premise şi situaţii ce pot avea ca urmare, în diversele domenii specifice, acte de corupţie şi asemenea relaţii sunt reglementate prin titlurile care structureaza proiectul de lege. Cu privire la cea de a doua obiectie de neconstituţionalitate se arata ca din art. 69 alin. (1) lit. d) din titlul IV, intitulat "Conflictul de interese şi regimul incompatibilitãţilor în exercitarea demnitatilor publice şi funcţiilor publice", se constata, "cu evidenta, ca legea nu a omis ci, dimpotriva, prevede expres funcţia de prim-ministru", asa încât susţinerea nu poate fi reţinutã. În ceea ce priveşte ultima obiectie de neconstituţionalitate, se apreciazã ca reglementarea "este obişnuitã şi nu face nici o excepţie de la regimul sanctionator", deoarece "legea este cea care prevede decãderea din dreptul de a exercita o funcţie publica acea persoana care s-a constatat ca a comis o fapta ilicitã în exercitarea funcţiei şi pentru care a fost sancţionatã administrativ sau penal".
Guvernul a transmis punctul sau de vedere cu Adresa nr. 5/3.563/A.N. din 10 aprilie 2003, considerând ca sesizarea de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, Astfel se arata ca, în conceptia Guvernului, activitatea de prevenire şi combatere a coruptiei impune în mod esenţial o abordare sistemica, multidisciplinara, coerenta şi unitarã pe plan legislativ şi, în acest scop, a adoptat soluţia de a-şi angaja rãspunderea printr-un singur act normativ, complex şi cuprinzator. Chiar dacã prin conţinutul sau legea cuprinde mai multe reglementãri de sine stãtãtoare sau aduce modificãri unor acte normative în vigoare, nu este vorba de mai multe legi promovate prin angajarea rãspunderii Guvernului, ci este vorba, pe de o parte, de dispoziţii ce vizeazã direct combaterea fenomenului coruptiei, iar pe de alta parte, de dispoziţii din materii conexe, absolut indispensabile realizãrii scopului propus. Faptul ca ne aflam în prezenta unei singure legi rezulta şi din modul cum aceasta este structuratã, cu respectarea normelor de tehnica legislativã cuprinse în <>Legea nr. 24/2000 , de exemplu, în art. 47 alin. (3), potrivit cãruia în legile de mare întindere capitolele pot fi grupate în titluri şi, dupã caz, în pãrţi, care, la rândul lor, se pot constitui în cãrţi. Asadar, legea criticata este redactatã cu respectarea dispoziţiilor menţionate şi obiecţia autorilor sesizãrii referitoare la încãlcarea prevederilor art. 113 alin. (1) din Constituţie, precum şi a dispoziţiilor <>art. 3 şi 12 din Legea nr. 24/2000 nu poate fi reţinutã.
În ceea ce priveşte neconstituţionalitatea titlului IV din lege, referitor la "Conflictul de interese şi regimul incompatibilitãţilor în exercitarea demnitatilor publice şi funcţiilor publice", în legatura cu care se susţine ca este contrar art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie, Guvernul apreciazã ca obiecţia nu are suport nici în textul legii şi nici în Constituţie. În acest sens arata ca, potrivit art. 69 alin. (1) lit. d) din cap. IV al titlului IV, prevederile titlului se aplica şi primului-ministru, care, într-un regim parlamentar, "nu rãspunde şi nu poate sa rãspundã decât fata de Parlament".
Cu referire la ultima obiectie, constând în susţinerea de neconstituţionalitate a art. 73 alin. (7) din titlul IV al legii, care, în opinia autorilor sesizãrii, incalca art. 49 din Constituţie prin aceea ca "anuleazã dreptul de a exercita o funcţie publica, în timp ce Constituţia prevede numai posibilitatea restrângerii exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi şi nu anularea dreptului sau libertãţii în sine", iar "primul-ministru poate hotãrî decãderea unei persoane din dreptul de a exercita o funcţie publica", se arata ca mãsura instituitã prin textul criticat reprezintã "o restrangere a capacitãţii de folosinta a persoanei care a sãvârşit o abatere administrativã prin încãlcarea art. 72 alin. (1) din lege". Dispoziţia privind decãderea din dreptul de a exercita funcţiile menţionate este o mãsura care se impune pentru a asigura îndeplinirea cu obiectivitate de cãtre persoanele care exercita o demnitate publica sau o funcţie publica de autoritate a atribuţiilor ce îi revin potrivit Constituţiei şi altor acte normative, în deplina concordanta cu principiile imparţialitãţii, integritãţii, transparenţei deciziei şi supremaţiei interesului public care stau la baza conflictului de interese. Decãderea din dreptul de a exercita aceste funcţii opereazã în temeiul legii, iar nu în temeiul unei hotãrâri a primului-ministru. De altfel, potrivit art. 75 din lege, persoana care se considera vãtãmatã într-un drept al sau ori într-un interes legitim, ca urmare a existenţei unui conflict de interese, se poate adresa instanţei de judecata competente.
CURTEA,
examinând sesizarea de neconstituţionalitate, punctele de vedere ale preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, dispoziţiile Legii privind unele mãsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnitatilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea coruptiei, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, retine urmãtoarele:
Curtea a fost legal sesizatã şi este competenta, în temeiul dispoziţiilor art. 144 lit. a) din Constituţie, precum şi ale <>art. 2, 12 şi 17 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa se pronunţe asupra acestei sesizãri de neconstituţionalitate.
Obiectul sesizãrii, asa cum rezulta din formularea data de cei 70 de deputaţi, îl constituie dispoziţiile Legii privind unele mãsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnitatilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea coruptiei.
Examinând sesizarea de neconstituţionalitate, Curtea retine urmãtoarele:
Guvernul României şi-a angajat rãspunderea asupra proiectului Legii privind unele mãsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnitatilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea coruptiei, în condiţiile art. 113 alin. (1) din Constituţie. În virtutea acestor dispoziţii constituţionale, Guvernul îşi poate angaja rãspunderea în fata Camerei Deputaţilor şi Senatului, în şedinţa comuna, asupra unui program, a unei declaraţii de politica generalã sau a unui proiect de lege.
I. O prima obiectie de neconstituţionalitate priveşte ansamblul legii şi consta în susţinerea potrivit cãreia, în realitate, Guvernul şi-a asumat rãspunderea asupra unui numãr de 15 legi, adunate într-un proiect eclectic. Aceasta obiectie nu poate fi primitã, deoarece legiuitorul poate sa reglementeze printr-o lege un grup complex de relaţii sociale, în vederea obţinerii unui rezultat dezirabil la nivelul întregii societãţi. Din acest punct de vedere Legea privind unele mãsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnitatilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi combaterea coruptiei reglementeazã, în mod primar, modifica şi completeazã acte normative existente, pentru obţinerea transparenţei decizionale, în scopul prevenirii şi combaterii coruptiei.
De altfel, un asemenea procedeu legislativ a mai fost utilizat de Parlamentul României. Amintim, de exemplu, <>Legea nr. 99/1999 privind unele mãsuri pentru accelerarea reformei economice, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 236 din 27 mai 1999, care modifica şi completeazã <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societãţilor comerciale, <>Ordonanta Guvernului nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societãţile de leasing, <>Legea nr. 31/1990 privind societãţile comerciale, <>Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizãrii judiciare şi a falimentului, <>Legea nr. 94/2002 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, şi introduce, în titlul VI, o reglementare distinctã privitoare la regimul juridic al garanţiilor reale imobiliare; <>Legea nr. 414/2002 privind impozitul pe profit, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 456 din 27 iunie 2002, care modifica, între altele, <>Legea nr. 84/1992 privind regimul zonelor libere, <>Legea bancarã nr. 58/1998 , <>Legea nr. 133/1999 privind stimularea întreprinzãtorilor privati pentru înfiinţarea şi dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, <>Legea nr. 32/2000 privind societãţile de asigurare şi supravegherea asigurãrilor; <>Legea nr. 59/1993 pentru modificarea Codului de procedura civilã, a Codului familiei, a <>Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990 şi a <>Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi.
Astfel de reglementãri nu se abat de la regulile întocmirii unui proiect de lege, asa cum sunt stabilite prin <>Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativã pentru elaborarea actelor normative, însã prin complexitatea lor nu au aceeaşi alcãtuire ca un proiect de lege consacrat reglementãrii unei singure materii. Având în vedere scopul unic al noii reglementãri cuprinse în Legea privind unele mãsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnitatilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi combaterea coruptiei, modul în care aceasta este structuratã nu este de natura sa afecteze, asa cum susţin autorii sesizãrii, dispoziţiile art. 113 alin. (1) din Constituţie şi nici pe cele ale <>art. 3 şi 12 din Legea nr. 24/2000 .
II. Cea de a doua obiectie de neconstituţionalitate priveşte titlul IV al cãrţii I din lege, intitulat "Conflictul de interese şi regimul incompatibilitãţilor în exercitarea demnitatilor publice şi funcţiilor publice", în legatura cu care se susţine ca "se referã numai la miniştri, nu şi la primul-ministru", care, potrivit acestui text, "este mai presus de lege", incalcandu-se astfel prevederile art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie, privind egalitatea în drepturi a cetãţenilor.
Şi aceasta sustinere este neîntemeiatã, deoarece primul-ministru este membru al Guvernului, împreunã cu ceilalţi miniştri, fapt ce nu exclude aceasta funcţie de la regimul incompatibilitãţilor şi al conflictelor de interese. De altfel, art. 69 alin. (1) lit. d) din titlul IV al legii desemneazã în mod expres funcţia de prim-ministru printre funcţiile cãrora li se aplica prevederile acestui titlu.
De asemenea, chiar în cadrul guvernelor anterioare au existat ierarhii ale funcţiilor în Guvern, distingandu-se între primul-ministru, miniştri de stat şi miniştri, fãrã a se considera ca aceste ierarhizari afecteazã regimul incompatibilitãţilor.
Cat priveşte invocarea, în sprijinul sustinerii obiectiei de neconstituţionalitate, a <>Deciziei Curţii Constituţionale nr. 122 din 22 octombrie 1996 , Curtea constata ca prin aceasta decizie s-a constatat nerespectarea procedurilor constituţionale de adoptare a Legii privind statutul deputaţilor şi senatorilor, sub aspectul încãlcãrii de cãtre Parlament a procedurii de inlaturare a divergentelor dintre cele doua Camere în şedinţa comuna. Asa fiind, decizia menţionatã nu este relevanta în aceasta cauza.
III. În sfârşit, ultima obiectie de neconstituţionalitate priveşte dispoziţiile art. 73 alin. (7) din titlul IV al legii, care prevede: "Persoana care a sãvârşit o abatere administrativã constatatã potrivit alin. (3)-(6) este decãzutã din dreptul de a mai exercita o funcţie publica dintre cele prevãzute la art. 72 alin. (1) pentru o perioada de 3 ani de la data publicãrii hotãrârii judecãtoreşti sau, dupã caz, a deciziei primului-ministru." Se considera ca prin aceste dispoziţii se "anuleazã dreptul de a exercita o funcţie publica", întrucât "primul-ministru poate hotãrî decãderea unei persoane din dreptul de a exercita o funcţie publica", ceea ce incalca art. 49 din Constituţie, referitor la "Restrangerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi".
Examinând aceasta obiectie de neconstituţionalitate, Curtea observa ca legiuitorul nu are în vedere orice persoana, ci o persoana care exercita o funcţie publica şi care a sãvârşit o abatere disciplinarã. Textul criticat permite primului-ministru ca, în cazul funcţionarilor publici pe care îi numeşte, sa aplice sancţiuni pentru sãvârşirea unor abateri disciplinare, a cãror urmare poate fi decãderea funcţionarului public din dreptul de a exercita o funcţie publica. În lupta impotriva coruptiei o asemenea mãsura nu numai ca este justificatã, dar este şi absolut necesarã. Mai mult, decãderea din dreptul de a exercita o funcţie publica nu este o mãsura arbitrarã a primului-ministru, deoarece ea opereazã în temeiul legii şi este supusã, potrivit art. 73 alin. (5) din lege, controlului judecãtoresc. În consecinta, Curtea nu poate retine încãlcarea art. 49 din Constituţie, astfel încât şi critica de neconstituţionalitate a prevederilor art. 73 alin. (7) din lege urmeazã a fi respinsã.
Fata de considerentele expuse mai sus, având în vedere dispoziţiile art. 16 alin. (1) şi (2), ale art. 49 şi ale art. 113 alin. (1) din Constituţie, precum şi ale art. 2 alin. (3), ale art. 13 alin. (1) lit. A.a), ale <>art. 17 şi urmãtoarele din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicatã,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
I. Constata ca procedura de adoptare a Legii privind unele mãsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnitatilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea coruptiei este constituţionalã.
2. Constata ca prevederile titlului IV şi ale art. 73 alin. (7) din lege sunt constituţionale.
Decizia se comunica Preşedintelui României şi se publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Definitiva şi obligatorie.
Dezbaterea a avut loc la data de 16 aprilie 2003 şi la aceasta au participat: Nicolae Popa, preşedinte, Costica Bulai, Nicolae Cochinescu, Constantin Doldur, Kozsokar Gabor, Petre Ninosu, Şerban Viorel Stanoiu, Lucian Stangu şi Ioan Vida, judecãtori.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent şef,
Gabriela Dragomirescu
--------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
