Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 146 din 21 februarie 2012 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 373^1 alin. 2, art. 399 alin. 2^1 si art. 515 din Codul de procedura civila
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 293 din 4 mai 2012
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Iulia Antoanella Motoc - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent-şef
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 373^1 alin. 2, art. 399 alin. 2^1 şi art. 515 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Ana Sorohan în Dosarul nr. 6.603/314/2010 al Judecãtoriei Suceava şi care formeazã obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 260D/2011. La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, sens în care invocã jurisprudenţa Curţii în aceastã materie.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 9 februarie 2011, pronunţatã în Dosarul nr. 6.603/314/2010, Judecãtoria Suceava a sesizat Curtea Constituţionalã pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 373^1 alin. 2, art. 399 alin. 2^1 şi art. 515 din Codul de procedurã civilã.
Excepţia a fost invocatã de Ana Sorohan într-o cauzã având ca obiect soluţionarea unei contestaţii la executare.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã, sub aspect constituţional, dispoziţiile legale criticate reprezintã un impediment real al accesului liber la justiţie, iar pentru partea din preţ care depãşeşte valoarea creanţei trebuie sã existe şi acordul debitorului.
Judecãtoria Suceava apreciazã cã dispoziţiile legale criticate nu contravin prevederilor constituţionale invocate, deoarece raţiunea pentru care legiuitorul a înlãturat atât pentru creditor, cât şi pentru debitor calea de atac împotriva încheierii de încuviinţare a cererii de executare silitã este aceea a celeritãţii, caracteristicã a acestei etape procesuale.
În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 373^1 alin. 2, art. 399 alin. 2^1 şi art. 515 din Codul de procedurã civilã, care au urmãtorul conţinut:
- Art. 373^1 alin. 2: "Instanţa de executare încuviinţeazã executarea silitã a obligaţiei stabilite prin titlul executoriu, printro singurã încheiere datã în camera de consiliu, fãrã citarea pãrţilor, în termen de cel mult 7 zile de la înregistrarea cererii de încuviinţare a executãrii silite.";
- Art. 399 alin. 21: "De asemenea, dupã ce a început executarea silitã, cei interesaţi sau vãtãmaţi pot cere, pe calea contestaţiei la executare, şi anularea încheierii prin care s-a dispus învestirea cu formula executorie, datã fãrã îndeplinirea condiţiilor legale.";
- Art. 515: "La cererea adjudecatarului, executorul judecãtoresc, cu acordul creditorului, poate stabili plata preţului în rate, numãrul acestora, cuantumul şi data scadenţei lor, precum şi suma care se plãteşte de îndatã drept avans."
În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 21 - Accesul liber la justiţie şi art. 44 - Dreptul de proprietate privatã. De asemenea, sunt considerate a fi încãlcate şi dispoziţiile art. 6 paragraful 1 şi art. 13 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, precum şi art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã asupra prevederilor legale criticate s-a mai pronunţat, constatând cã sunt constituţionale. Astfel, prin Decizia nr. 1.063 din 14 iulie 2011, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 763 din 28 octombrie 2011, sau prin Decizia nr. 812 din 3 iunie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 530 din 29 iulie 2010, Curtea a constatat cã dispoziţiile legale criticate instituie reguli speciale de procedurã privind exercitarea cãilor de atac.
Raţiunea pentru care legiuitorul a înlãturat, atât pentru creditor, cât şi pentru debitor, calea de atac împotriva încheierii de încuviinţare a cererii de executare silitã este aceea a celeritãţii ce se justificã în aceastã etapã procesualã. Astfel, creditorul este lipsit de interes sã atace o hotãrâre prin care i sa admis cererea, iar debitorul are posibilitatea de a-şi apãra drepturile, în raport cu orice incident de executare silitã, pe calea contestaţiei la executare.
Curtea reţine cã procedura încuviinţãrii executãrii silite este o procedurã necontencioasã, în cadrul cãreia instanţa de executare competentã verificã doar îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate prevãzute de art. 373^1 din Codul de procedurã civilã, fiind guvernatã de regulile prevãzute de art. 331 şi urmãtoarele din Codul de procedurã civilã.
Prevederile art. 373^1 din Codul de procedurã civilã în integralitatea lor nu pot fi interpretate şi aplicate în mod izolat, ci numai coroborate cu celelalte dispoziţii procedurale privind executarea silitã, astfel cã, în cazul încuviinţãrii executãrii silite, debitorul are dreptul sã formuleze contestaţie la executare, unde îşi poate formula toate apãrãrile pe care înţelege sã se sprijine.
Curtea observã cã debitorul are posibilitatea sã îşi apere drepturile în raport cu orice incident de executare silitã pe calea contestaţiei la executare, care este o procedurã contencioasã, în cadrul cãreia se administreazã probe cu respectarea principiului contradictorialitãţii ce guverneazã procesul civil.
De asemenea, prin Decizia nr. 458 din 31 martie 2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 17 aprilie 2009, Curtea a reţinut cã "executarea silitã nu trebuie privitã unilateral, numai din perspectiva creditorului şi a drepturilor acestuia, ci şi din perspectiva debitorului, cãruia deopotrivã trebuie sã îi fie asigurate garanţiile ce caracterizeazã dreptul la un proces echitabil, prin înlãturarea oricãror posibilitãţi de abuz şi a eventualelor demersuri şicanatorii. Accesul la o instanţã de judecatã, prin posibilitatea contestãrii actelor de executare fãcute cu încãlcarea legii, nu constituie întotdeauna un remediu suficient oferit persoanei împotriva cãreia s-a procedat în mod nelegal la începerea executãrii silite. Este necesarã o garanţie procesualã a debitorului pentru prevenirea oricãrui abuz în exercitarea dreptului de cãtre creditorul urmãritor". Or, dispoziţiile de lege criticate, reglementând controlul judecãtoresc al începerii executãrii silite, constituie o asemenea garanţie, adecvatã şi eficientã, a dreptului la un proces echitabil al tuturor pãrţilor implicate în aceastã procedurã.
Întrucât nu au apãrut împrejurãri noi, care sã determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în aceastã materie, soluţia adoptatã în precedent, precum şi considerentele pe care aceasta se întemeiazã îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţã.
În ceea ce priveşte critica dispoziţiilor art. 515 din Codul de procedurã civilã, potrivit cãreia pentru partea din preţ care depãşeşte valoarea creanţei trebuie sã existe şi acordul debitorului referitor la plata preţului în rate, numãrul acestora, cuantumul şi scadenţa lor, Curtea reţine cã, în conformitate cu prevederile art. 562 din cod, "Suma de bani realizatã prin executarea silitã se elibereazã creditorului urmãritor pânã la acoperirea integralã a drepturilor sale, iar suma rãmasã disponibilã se predã debitorului." Prin urmare, la cererea adjudecatarului, executorul judecãtoresc poate stabili plata preţului în rate, numãrul acestora, cuantumul şi data scadenţei lor, precum şi suma care se plãteşte de îndatã drept avans în ceea ce priveşte creanţa datoratã creditorului, suma rãmasã disponibilã în urma vânzãrii la licitaţie a bunului supus executãrii silite urmând a fi predatã debitorului. Însã, în condiţiile în care respectivul debitor are posibilitatea de a lua cunoştinţã despre modalitatea de efectuare a plãţii, textul de lege criticat nu lezeazã în niciun fel accesul liber la justiţie sau dreptul persoanei la apãrare. Astfel, în temeiul art. 399 din Codul de procedurã civilã, care prevede cã împotriva oricãrui act de executare se poate face contestaţie de cãtre cei interesaţi sau vãtãmaţi prin executare, debitorul beneficiazã de toate garanţiile procesuale pentru realizarea deplinã a acestor drepturi, supunând cenzurii instanţei mãsura dispusã, în cadrul unei proceduri contradictorii. Aşa fiind, susţinerea autorului excepţiei, conform cãreia textul de lege dedus controlului ar contraveni art. 21 din Constituţie, este neîntemeiatã.
Pe de altã parte, Curtea reţine cã exercitarea drepturilor şi libertãţilor consacrate de Constituţie trebuie sã se realizeze cu bunã-credinţã, în limite rezonabile, cu respectarea drepturilor şi intereselor în egalã mãsurã ocrotite ale celorlalte subiecte de drept. Prin textul de lege criticat nu numai cã nu se încalcã aceastã îndatorire fundamentalã, ci, dimpotrivã, se dã expresie dispoziţiei constituţionale consacrate de art. 57, astfel încât debitorul nu are decât sã îşi execute voluntar şi cu bunã-credinţã obligaţia certã, lichidã şi exigibilã constatatã prin titlul executoriu, pentru a nu leza dreptul legal recunoscut al titularului creanţei.
Aşadar, Curtea nu poate reţine încãlcarea dispoziţiilor art. 21 şi art. 44 din Constituţie şi nici a celor ale art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, excepţia de neconstituţionalitate urmând a fi respinsã ca neîntemeiatã.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiatã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 373^1 alin. 2, art. 399 alin. 2^1 şi art. 515 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Ana Sorohan în Dosarul nr. 6.603/314/2010 al Judecãtoriei Suceava.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 21 februarie 2012.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent-şef,
Mihaela Senia Costinescu
---------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
